PERSONALITATEA LUI EUGEN CRISTESCU

PERSONALITATEA LUI EUGEN CRISTESCU

Daca Serviciul Secret de Informatii al Armatei romane a fost creatia exclusiva a lui Mihail Moruzov, Serviciul Special de Informatii reaorganizat in toamna anului 1940 a purtat din toate punctele de vedere (structural, conceptional, tehnico-metodologic) amprenta personalitatii lui Eugen Cristescu. Iata de ce personalitatea lui trebuie cunoscuta, in primul rand de cei tineri care au nevoie de puncte de reper si modele pentru o eventuala cariera in arta informatiilor.

Omul de taina al maresalului Ion Antonescu, adica cel care a indeplinit una dintre cele mai controversate, misterioase si deloc invidiate functii din administratia statului - aceea de director general al Serviciului Special de Informatii -, a vazut lumina zilei la 3 aprilie 1895, in comuna Grozavesti, judetul Bacau.

Copilul Eugen Cristescu a urmat cursurile scolii primare din comuna Targu Ocna, dovedind sarguinta la invatatura si bucurandu-se de rezultate dintre cele mai bune. In 1916 a absolvit Seminarul Teologic "Veniamin Costache" din Iasi. Atras de stiintele juridice, s-a inscris la Facultatea de Drept din capitala Moldovei, dar ca urmare a razboiului, studentul Eugen Cristescu s-a inrolat ca sergent (cu termen redus) in serviciul sanitar si a participat cu tot aplombul la campaniile armatei romane pana la incheierea pacii.

Dupa terminarea razboiului si crearea fruntariilor nationale ale Romaniei Mari, tanarul Eugen Cristescu isi reia studiile universitare, iar la 6 ani dupa absolvire obtine doctoratul in stiintele juridice la Universitatea ieseana.

In orientarea sa profesionala trebuie sa avem in vedere si contextul situatiei Romaniei in perioada imediat postbelica, atunci cand tara avea nevoie, mai mult ca oricand, de o infuzie de tineret in functiile administratiei de stat. Politia de Siguranta a constituit pentru el o atractie deosebita, nu numai ca-i oferea sansa unei situatii materiale sigure dar si prin faptul ca, in calitate de functionar public avea sansa sa-si puna la incercare ambitiile si profesionalismul in lupta impotriva a tot ceea ce se profila ca amenintari la adresa edificiului national, realizat cu atatea jertfe in anii razboiului.

La 1 octombrie 1920, a fost incadrat in functia de subsef birou clasa I in Serviciul Special de Siguranta. Prin calitati si pasiunea depusa in activitatea profesionala a reusit sa avanseze cu usurinta treptele ierarhiei: sef de serviciu clasa I (de la 1 martie 1921), director clasa a III-a (la 1 ianuarie 1927) si director clasa I (la 1 octombrie 1929).

Printre preocuparila de capatai in domeniul apararii sigurantei statului a stat combaterea activitatii organizatiilor politice extremiste (de dreapta si de stanga), a caror eficienta i-a facut mai tarziu pe unii cunoscatori ai domeniului sa afirme cu admiratie ca, prin straduintele sale in calitate de director al Sigurantei si apoi de sef al SSI, bolsevizarea si fascizarea tarii nu s-au putut produce. Nu este o afirmatie gratuita, intrucat documentele demonstreaza din plin acest aspect.

Daca in opinia fruntasilor miscarilor extremiste Eugen Cristescu era conceput ca o figura odioasa, in cercurile politice consecvent democratice, din tara si strainatate, se bucura de aprecieri favorabile si mult mai obiective. Toate acestea faceau referire la profesionalismul sau in materie de aparare a sigurantei statului. Numai asa ne explicam cum a putut deveni membru al Comisiei Internationale de Politie - ce se intrunea periodic la Haga. Multe documente de arhiva pastrate, dar si o serie de lucrari memorialistice, ni-l prezinta ca pe un politist bine informat, cu intinse legaturi si relatii de specialitate cu sefii serviciilor de siguranta din multe state europene cu traditie democratica.

A fost trimis in interes de serviciu si pentru specializare in cultura tehnica-politieneasca la: Viena, Varsovia, Cracovia, Praga, Berlin, Haga, Bruxelles, Paris, Roma, Napoli, Genoa si alte orase europene. Intrucat, Nicolae Titulescu il aprecia foarte mult, acesta a intervenit pentru ca Eugen Cristescu sa fie admis a face studii la Scotland Yard, la Londra, asupra problemelor internationale de politie. In urma acestor stagii in strainatate, Cristescu a acumulat o impresionanta biblioteca cu volume de specialitate in domeniul "politiei stiintifice". Toate acestea i-au servit ulterior la pregatirea Legii de organizare a Politiei romane din 1929, una dintre cele mai bune legi din Europa, la acea data, si la elaborarea careia si-a adus o contributie importanta.

Cu toate acestea, pozitia sa a fost puternic zdruncinata in 1934, ca urmare a transferului din functia de director general al Sigurantei intr-o functie de conducere in Administratia Ministerului de Interne. Motivul acestei "promovari" se pare ca l-a constituit refuzul de a se preta la amestecul in combinatiile politice ale partidelor, actiune sugerata de cercurile Palatului regal. In aceasta situatie, doar cunoasterea exacta a menirii sale de justitiar si necesitatea de a se situa permanent deasupra oricaror intrigi politice l-au determinat sa ia o astfel de pozitie.

Marginalizarea generalului Ion Antonescu, survenita in perioada martie 1938-august 1940, a fost dezavuata de Eugen Cristescu, intrucat si el se simtea intr-un fel in aceeasi postura, fara sa existe motive intemeiate, care sa tina strict de resortul competentelor profesionale. Prin relatiile create in armata nu i-a fost greu sa inteleaga faptul ca in spatele acestor marginalizari se aflau masinatiile lui Mihail Moruzov, seful Serviciului Secret, pornite in primul rand din invidie.

Devenit conducator al statului si neavand rezultate concrete in domeniul informatiilor, dupa doua luni de guvernare, generalul Ion Antonescu si-a adus aminte de Eugen Cristescu. La 15 noiembrie 1940 il numeste director general al Serviciului Special de Informatii.

Doua conditii fundamentale a pus Eugen Cristescu generalului Ion Antonescu pentru a accepta functia de director general al SSI. Prima : "Fara legionari in SSI", desi Romania era stat national-legionar, incepand cu 14 septembrie 1940, ceea ce in limbajul teoretic de astazi se numeste "echidistanta politica". A doua : "Activitatea SSI sa se desfasoare pe baza unei legi organice". Este o premiera in istoria serviciilor de informatii cand o astfel de institutie accepta sa-si desfasoare activitatea pe baza unei legi publicate in Monitorul Oficial. Este vorba despre Legea din 15 noiembrie 1940 privind organizarea si functioarea SSI. Deci echidistanta politica si legalitatea reprezinta doua principii fundamentale care directioneaza si astazi, in regimurile democratice, activitatea de intelligence. Daca la acestea mai adaugam si Oficiul pentru Centralizarea Informatiilor, structura creata de acelasi Eugen Cristescu, avem mai bine conturat ceea ce traditia ne indeama fata de rolul unei Comunitati Nationale de Informatii.

Eugen Cristescu s-a straduit sa satisfaca exigentele in domeniul informatiilor impuse de necesitatile de razboi. A reorganizat Serviciul Secret, luand ca model structurile serviciilor similare ale timpului, de la care a adaptat, la mentalitatile, conditiile si posibilitatile romanesti, tot ce s-a putut. Dintre realizarile mai importante ale serviciului pe care l-a condus timp de patru ani, orice analiza obiectiva nu poate omite urmatoarele aspecte: sprijinul substantial acordat generalului Ion Antonescu in combaterea legionarismului, mai ales in rafuiala din timpul rebeliunii; asigurarea unui flux zilnic de informatii, in care ponderea o detineau informatiile de valoare operativa pentru fundamentarea politicii si strategiei militare romanesti; neutralizarea unor retele de spionaj ce actionau pe teritoriul tarii si in defavoarea intereselor romanesti; asigurarea protectiei oamenilor politici romani cu alte orientari decat cele ale conducatorului statului, reusind sa faca fata presiunii exercitate de germani, care cereau insistent internarea lor in lagare; implicarea directa in tratativele cu Aliatii (sovieto-anglo-americani) in vederea obtinerii unor conditii cat mai rationale de armistitiu pentru Romania. Dar, pe langa toate acestea, trebuie sa recunoastem ca a ratat tocmai sfarsitul, caci, in ciuda faptului ca dispunea de informatii suficiente despre actiunea concreta din ziua de 23 august 1944, acest eveniment l-a luat prin surprindere, ceea ce in cazul unui sef de serviciu de informatii poate fi cu greu inteles, chiar daca regele, camarila de la palat si colaboratorii ocazionali s-au "precipitat" in fata presiunii momentului, asa cum a ramas convins Eugen Cristescu pana la sfarsitul vietii.

S-a casatorit la 48 de ani cu Maria Teodora, vaduva generalului Golici si nepoata a savantului Henri Coanda, femeie de o rara frumusete si suficient de bogata. Dar nu s-a putut bucura prea mult de aceasta casatorie. La 24 septembrie 1944 a fost arestat, iar la mijlocul lunii octombrie preluat de armata sovietica si dus la Moscova pentru ancheta.

A fost internat la Liubianca, unde a stat in celula cu generalul japonez Ianaghita, aflat si acesta in ancheta temutilor investigatori ai SMERS (unitate de elita a serviciilor secrete sovietice). Fara indoiala ca, pentru anchetatorii SMERS, Eugen Cristescu reprezenta o captura importanta. Acestia nu puteau rata ocazia de a-l stoarce de informatii. Si au facut-o cu profesionalism, asa cum rezulta din documentele de la Moscova. Analistii serviciilor secrete sovietice obisnuiau sa intocmesca note speciale, pe baza declaratiilor fostului sef al SSI, pentru a informa conducerea statului sovietic.

Readus in tara la inceputul lunii aprilie 1946, a fost supus unui necrutator interogatoriu in cadrul procesului de trista amintire, al asa-zisei "mari tradari nationale". Era acuzat, fara sa se poata dovedi prin probe concludente, pentru crime de razboi si dezastrul tarii. Completul de judecata, din care lipseau magistratii de cariera, a refuzat cu obstinatie audierea martorilor propusi de aparare si consultarea documentelor din arhiva SSI care-i demonstrau nevinovatia.

Eugen Cristescu si-a dat seama ca se afla in fata unei judecati politice, fapt pentru care nu-i mai ramanea altceva de facut, decat sa joace cartea supravietuirii. Tot din interese politice, camuflate sub acoperirea unor ratiuni de stat, i s-a comutat pedeapsa, care initial fusese condamnare la moarte in detentie grea pe viata.

Anii de penitenta si i-a petrecut in inchisorile Aiud, Dumbraveni si Vacaresti. In cepand cu 1949, a fost pus la dispozitia organelor de ancheta ale Securitatii pentru a fi exploatat ca baza de date. Este perioada cand elaboreaza lucrarea "Organizarea si activitatea Serviciului Special de Informatii", ce poate fi apreciata pe drept cuvant prima lucrare despre istoria serviciilor secrete romanesti. La ea se mai adauga alte numeroase marturii si declaratii in care descrie cu lux de amanunte multe din intimitatile vietii de stat romanesti.

Dupa aproximativ 15 zile de greva a foamei, uitat si parasit pare-se de toti - cu exceptia subofiterului care-i supraveghea permanent celula -, Eugen Cristescu a sucombat la 12 iunie 1950 in penitenciarul de la Vacaresti.

In ciuda tuturor calomniilor care s-au spus despre activitatea sa, personal nu s-a considerat niciodata mai mult decat un simplu functionar public, care si-a dedicat intreaga viata, slujind cu credinta interesele nationale. Cu toate neimplinirile si unele inabilitati conjuncturale specifice de altfel riscurilor meseriei, Eugen Cristescu a reusit sa smulga chiar si adversarilor aprecierea de "maestru al combinatiilor de culise" si "un excelent ofiter de contrainformatii". In ceea ce priveste afirmatiile facute de un fost lider al PNT, Ioan Hudita, potrivit carora "Eugen Cristescu era total incompetent, il inducea in eroare pe maresalul Ion Antonescu si ca prin urmare nu-si merita locul pe ca-l ocupa", reprezinta o mostra de politicianism ieftin si total neproductiv pentru interesele statului. Din nefericire, acest gen de politicianism se manifesta si astazi, sub o forma sau alta, ceea ce deformeza grav imaginea Intelligenceului romanesc aflat in chinurile transformarilor, sau mai bine zis la cumpana dintre traditie si postmodernitatea globalizatoare.