Cernobal, cosmarul care nu se mai termina

Cernobal, cosmarul care nu se mai termina

Un test esuat a dus la explozia centralei.

Urmarile se resimt si astazi.
Pe 26 aprilie 1986, Reactorul 4 al centralei atomoelectrice de la Cernobal (110 km nord de Kiev) a explodat. Cel mai grav accident nuclear civil din istorie s-a produs intr-o zi de sambata, la ora locala 1.23, pe teritoriul fostei Republici Sovietice Ucrainene, in apropiere de frontiera cu Belarus.

Amploarea tragediei a fost marita de lipsa de pregatire a administratiei locale si de lipsa de echipamente. Lipsite de instrumente de masura a radioactivitatii cu o scala suficient de larga, echipa de tehnicieni care se afla in centrala nu a realizat gravitatea avariei si a ramas in cladirea reactorului pana dimineata, incercand sa pompeze apa in reactor.

Niciunul dintre ei nu purta echipament de protectie. In urmatoarele trei saptamani, majoritatea au murit din cauza expunerii la radiatii.

La scurt timp dupa accident, au sosit pompierii pentru a stinge incendiile. Focul a fost lichidat pana la ora 5.00 dimineata, insa multi pompieri au fost expusi radiatiilor. Potrivit unui martor care a discutat cu un pompier inainte sa moara, acesta i-a povestit ca experienta expunerii la radiatii era de 'gust metalic in gura' si o senzatie ca si cand fata i-ar fi fost intepata de mii de ace.

Comisia guvernamentala formata pentru investigarea cauzelor accidentului a sosit la Cernobal pe 26 aprilie. Pana atunci, doi oameni murisera si 52 fusesera spitalizati.

In noaptea dintre 26 si 27 aprilie, la peste 24 de ore dupa explozie, comisia, confruntata cu nivelurile mari de radiatii si numarul mare de expuneri, a fost nevoita sa constate distrugerea reactorului si sa ordone masuri pentru inchiderea focarului de radiatie.

Condamnati la iradiere de secretomania Moscovei sovietice

Initial, Moscova a trecut sub tacere incidentul, incercand sa opreasca incendiul si emisia de material radioactiv fara a alerta macar tarile vecine.

Masiva emanatie de particule radioactive a fost detectata abia dupa doua  zile de la producerea exploziei, in Suedia, dar autoritatile de la Moscova au refuzat initial sa admita ca s-a intamplat ceva iesit din comun.

Abia dupa ce diplomatii suedezi au instiintat ca vor emite o alerta oficiala catre Agentia Internationala pentru Energie Atomica (AIEA), sovieticii au dat un comunicat laconic: 'La centrala nucleara de la Cernobal s-a produs un accident. Unul dintre reactoarele atomice a fost avariat. Sunt luate masuri de eliminare a consecintelor accidentului'.

Cuvantul 'avariat' era departe de a reflecta adevarul despre un reactor topit, deschis in aer liber, cu barele de grafit arzand la 2.500 de grade Celsius si care continua sa trimita in atmosfera o masiva coloana de particule radioactive.

Dupa doua saptamani de la explozie, un oficial sovietic a recunoscut dezastrul. 'O mare cantitate de combustibil si de grafit din reactor a fost in stare incandescenta', a spus fizicianul Evgheni Velihov.

Nimeni nu a fost tinut intr-un val de nestiinta mai dens decat cetatenii sovietici cei mai afectati. Initial, viata a decurs ca in mod obisnuit in Pripiat, orasul construit pentru a-i gazdui pe angajatii centralei si familiile acestora, situat la doar doi kilometri distanta de Cernobal.

Orasul a fost evacuat abia la 36 de ore dupa accident, iar localitatile invecinate peste cateva zile. In Kiev, oamenii s-au bucurat de sarbatoarea de 1 Mai, fara a avea idee la ce nivel de radiatii sunt expusi.

Europa otravita
Nor mortal

Raspandirea particulelor radioactive ale accidentului de la Cernobal a fost detectata in anii urmatori in intreaga lume. Totusi, in afara zonelor direct afectate de explozie, tarile Europei de Est si Scandinavia au fost cele mai expuse in prima saptamana de dupa accident, de unde si ingrijorarea cu privire la efectele pe termen lung asupra sanatatii oamenilor. Cei mai periculosi izotopi eliberati in atmosfera au fost Cs-137, I-131 si Sr-90.

Acesti izotopi au timpul de injumatatire suficient de mare pentru a se acumula in corpul uman sau, in cazul iodului, in glanda tiroida. Norul radioactiv a migrat initial catre nord-vest, spre Suedia, Finlanda si Europa de Est, expunand populatia acestor zone la radiatii de 100 de ori mai mari decat cele normale.

Deloc de neglijat a fost contaminarea recoltelor de cereale si a laptelui de consum. Atat strontiul (Sr-90), cat si iodul (I-131) se localizeaza in organe vitale ale corpului, de unde sunt imposibil de eliminat, devenind o sursa constanta de radiatii si cauzand cancerul sau alte boli. Cel mai mare pericol este reprezentat de acumularea izotopului I-131 in glanda tiroida.

Izotopii pot intra in organism prin inhalare, absorbtie prin piele sau prin consum de legume contaminate, dar si de lapte sau carne de la animale care au pascut iarba contaminata.

In drumul sau, norul radioactiv a intalnit diverse fronturi atmosferice, iar precipitatiile au creat asa-numite 'zone fierbinti' unde depunerile si radiatiile asociate erau de 10 pana la 100 de ori mai mari decat in zonele uscate invecinate.

Explozia a ucis 30 de oameni in prima faza

Explozia Reactorului 4 a ucis in prima instanta 30 de oameni, din care 28 prin expunere la radiatii. Alte 209 persoane, implicate in operatiunile de combatere a efectelor catastrofei au fost tratate pentru iradiere acuta; 19 din cele 134 de cazuri confirmate nu au supravietuit. Pana in 2004, 56 de oameni au murit din cauze legate de accidentul de la Cernobal.

Tragedia erorilor in lant
La producerea accidentului au contribuit mai multe cauze, cea mai importanta fiind proiectul deficitar al reactorului. In ziua tragediei, personalul centralei se pregatea pentru un test destul de banal, spre a determina cat timp se vor mai invarti turbinele si vor mai genera electricitate, in conditiile intreruperii alimentarii ansamblului.

Astfel de teste se mai facusera atat la Cernobal, cat si la alte centrale similare, in pofida faptului ca se stia ca reactoarele devin instabile dupa scaderea nivelului de alimentare.

O serie de actiuni ale operatorilor, intre care dezactivarea mecanismelor de oprire automata, au precedat initierea testului, in prima parte a zilei de 26 aprilie. Pe masura ce operatorii diminuau fluxul de racire cu apa a reactorului, productia de energie sporea.

Cand s-a incercat oprirea reactorului, care-si pierduse stabilitatea din cauza erorilor precedente, un viciu de proiectare a provocat o crestere dramatica a energiei. Elementii de combustibil radioactiv s-au rupt si o masiva explozie de abur a pulverizat scutul protector de deasupra reactorului, eliberand particule radioactive in atmosfera.

O a doua explozie, produsa aproape imediat, a aruncat in aer fragmente de combustibil incandescent si grafit din miez, permitand totodata patrunderea oxigenului, care a determinat aprinderea grafitului. Expertii inca mai disputa caracterul celei de-a doua explozii.

Miezul incandescent, o amenintare latenta

In zilele urmatoare, emisiile de radiatii au inceput din nou sa se intensifice, nascand, printre altele, temerea ca miezul topit al reactorului va distruge fundatia, permitand combustibilului nuclear incandescent sa intre in contact direct cu un rezervor de apa existent dedesubtul structurii.

Expertii se mai temeau ca miezul va continua sa coboare in sol, putand sa contamineze apa care alimenta Kievul, un oras cu 2,5 milioane de locuitori.

Grafitul a ars timp de noua zile, cauzand principala emisie de particule radioactive in atmosfera. Cea mai mare parte a materialelor eliberate - tot gazul xenon, jumatate din cesiul si iodul existent, precum si cel putin 5% din restul materiei radioactive din miezul Reactorului 4 - a cazut in jurul centralei.

Un cosmar care nu se mai termina

Boli, suferinta si o amenintare pentru generatiile urmatoare

Cancerul tiroidian si afectiunile neurologice au devenit boli obisnuite in zonele contaminate din Ucraina, Rusia si Belarus. Astazi se adauga un 'val' de cancer al sanului, cataracte sau depresii.

In Ucraina, speranta de viata a scazut cu 4%pentru barbati si 1,5%pentru femei in urma accidentului. Cei mai afectati au fost lichidatorii, rata de mortalitate in randul acestora inmultindu-se de zece ori in perioada 1988-2002.

Potrivit Ministerului ucrainean al Situatiilor de Urgenta, 94% din lichidatorii ramasi in viata sufera de diverse boli, 65.000 din ei fiind invalizi.

De cealalta parte a frontierei, in orasul Briansk, cifrele sunt similare. In zona contaminata, mortalitatea e sensibil mai mare decat in restul districtului Briansk. Din 1992 pana in 1999, cazurile de cancere tiroidiene la copiii din zonele contaminate au fost de 20 pana la 30 de ori mai multe decat in restul Rusiei. Cat priveste cazurile de cataracta, acestea cresc cu 30-40% pe an.

Evaluari contradictorii

In plina zona contaminata, in regiunea Gordeeva, Jean-Rene Jourdain, specialist in dozimetrie la Institutul francez de Radioprotectie si Siguranta Nucleara, conduce proiectul EPICE, in care sunt implicati 50 de copii. El studiaza raportul dintre prezenta cesiului si prevalenta cataractelor si tulburarilor cardiovasculare.

Atat medicii ucraineni, cat si cei rusi se plang ca, in ciuda realitatilor, AIEA minimizeaza numarul victimelor, luand in considerare doar maladiile provocate de iradiere, nu si factorii asociati catastrofei, precum stresul sau lipsa hranei adecvate.

Si organizatia ecologista Greenpeace a acuzat saptamana trecuta ca efectele accidentului nuclear de la Cernobal asupra sanatatii oamenilor au fost masiv subevaluate.

In timp ce prognozele oficiale estimeaza pentru viitor circa 4.000 de noi cazuri de cancer in urma exploziei de la Cernobal, studii recente vorbesc despre 100.000 de viitoare decese, atrage atentia Greenpeace.

Cifrele oficiale ale AIEA, de numai cateva mii de victime, sunt o grava simplificare a cantitatii de suferinta umana, considera Greenpeace. Medicul Oxana Lozova, de la spitalul pediatric din Rivne, 300 km vest de Cernobal, afirma ca sistemul imunitar al celor aflati la varsta copilariei in momentul accidentului este mult slabit fata de cel al generatiilor anterioare.

Radiatiile afecteaza sistemul imunitar, circulator si respirator si provoaca o crestere a incidentei malformatiilor fetale. In fine, trebuie reamintit ca, in conditiile in care, la Cernobal, radioactivitatea aerului nu depasesete valorile normale, exact solul contaminat si pulberile radioactive raman cea mai mare problema.

Cand va disparea insa pericolul radioactiv? 'Nu inainte de un secol dupa construirea noului sarcofag', spune Iulia Marusici, purtator de cuvant al centralei, aratand ca stocarea definitiva a reziduurilor radioactive nici macar n-a fost luata in considerare.

Eroii urmariti de moarte

Circa 600.000 de 'lichidatori', adica pompieri, soldati si civili, au fost mobilizati la Cernobal intre anii 1986 si 1990. Acestia au participat la stingerea incendiului in zilele de dupa catastrofa, apoi la constructia sarcofagului si la decontaminarea unei zone puternic iradiate pe o suprafata de 30 de km in jurul centralei.

Doi dintre primii trimisi au fost imbracati in costume ude pentru a desface valvele ca sa permita apei radioactive sa iasa din reactor, evitandu-se astfel o uriasa explozie.

Cei doi oameni au salvat milioane de suflete eliberand apa, insa iradierea a fost atat de puternica incat n-au mai apucat sa ajunga vii la suprafata.

Cele mai periculoase reziduuri radioactive au fost adunate si depozitate in ceea ce mai ramasese din reactor. Cladirea reactorului a fost acoperita cu saci cu nisip, plumb si acid boric aruncati din elicoptere (circa 5.000 de tone in primele zile dupa accident). Un urias sarcofag din ciment a fost ridicat apoi pentru a izola complet reactorul si resturile radioactive.

Iuri Bertov a castigat un pariu considerat imposibil in urma cu 20 de ani: sa supravietuiasca iradierii. Fostul inginer, in varsta de 55 de ani, a aflat in urma cu o luna ca statul trebuie sa-i dea 12.000 de dolari, insa nu stie cu siguranta ca va primi vreodata acesti bani. Zeci de mii de lichidatori s-au confruntat cu aceleasi probleme dupa prabusirea URSS.

'Tovarasii mei mor unul dupa altul, ultimul ne-a parasit acum doua saptamani', spune Iuri. Multi dintre fostii lichidatori s-au apucat de baut din cauza stresului, altii s-au sinucis. 'E greu sa lupti impotriva bolii si in acelasi timp sa uiti'.

Din cand in cand, Iuri este cuprins de spasme si tremuraturi. Are dureri abdominale, migrene cumplite si nu mai are nicio forta. Vecinul sau, Nikolai Bodnarenko, are probleme grave cu circulatia, fiindu-i frig si in mijlocul verii. 'In acea noapte nimeni nu a fugit. Stiam riscurile, dar am ramas cu totii', isi aminteste Iuri.

In mai 1986, la 35 de ani, inginerul a fost diagnosticat cu 'boala razelor' (sindromul iradierii acute). Ani mai tarziu, pe fisa medicala au mai aparut si alte afectiuni: ischemie cardiaca, bronsita cronica, probleme gastrice etc.

Fostii lichidatori sunt chinuiti si de boli psihosomatice. 'Putem vorbi despre o generatie pierduta', spune psihiatrul rus Galina Rumianteva, care a ingrijit multi fosti lichidatori la Institutul de psihiatrie 'Serbski' din Moscova.

Jungla in zona interzisa

In ciuda temerilor si predictiilor catastrofale, zona de excluziune de la Cernobal, intinsa pe o suprafata de 4.000 de kilometri patrati, a devenit in 20 de ani o incredibila rezervatie naturala.

Periculos de radioactiva, aceasta zona a fost evacuata si inchisa, lasand natura sa-si reintre in drepturi. In 1998, in zona de excluziune au fost introdusi 17 cai din rasa Prjevalski, astazi existand aici un efectiv de circa 80-90 de capete.

Intr-o singura zi, vizitatorii pot vedea elani, vulpi, vidre, castori, mistreti, berze cenusii sau acvile tipatoare, specie aflata pe cale de disparitie. Cu cat prezenta umana este mai redusa, cu-atat animalele sunt mai fericite si se reproduc cu o mai mare frecventa. Este o constatare a tuturor expertilor, biologilor, ornitologilor si zoologilor care studiaza acest fenomen.

Laboratorul international de radioecologie de la Cernobal a realizat de curand un recensamant care a identificat 400 de specii diferite, intre care 280 de specii de pasari, multe dintre ele fiind chiar dintre cele pe cale de disparitie. Profetiile apocaliptice despre aparitia monstrilor mutanti nus-au implinit.

'Mutantii nu au semanat niciodata cu ceea ce descria presa si au murit foarte repede', explica un specialist ornitolog ucrainean.

De fapt, mediul a suferit mai multe faze de adaptare. In prima faza, care a durat un an, au murit plantele si animalele cele mai expuse radiatiilor. A fost cazul 'padurii rosii', o padure de pini care a fost taiata si ingropata.

Plantele au curatat solul

Timp de sase ani, natura si-a pansat ranile si, in final, flora si fauna au revenit. Ba, mai mult, a inceput si sa recucereasca teritoriile pe care oamenii i le ocupasera cu strazi si cladiri: in scurt timp, o vegetatie luxurianta a napadit orasul Pripiat, unde fusese cazat personalul centralei - un oras de 48.000 de locuitori, care au fost evacuati abia a doua zi dupa explozie.

Specialistii si localnicii cred ca este meritul banalei plante numite rostopasca, crescuta din abundenta, care a purificat solul. Vegetatia a extras radioactivitatea fixata in sol, iar agronomii au fost nevoiti sa ia in considerare contramasuri pentru a permite agricultorilor sa produca legume si lapte consumabil.

Plantele nu disting intre cesiu, care e radioactiv, si potasiu. Astfel, plantele pot fi 'pacalite' folosindu-se fertilizanti care contin potasiu.

Pentru zonele de vegetatie ierboasa, o solutie este eliminarea stratului superficial al solului, contaminat, sau amestecarea  si 'diluarea' pamantului contaminat cu straturile mai profunde.  ( Livia Cimpoeru )

Sarcofagul ciuruit: 1.000 mp de fisuri
In urma exploziei a fost construit un urias sarcofag, conceput ca sa izoleze reactorul distrus si sa stopeze emisia de radiatii in atmosfera. Totusi constructia ridicata in pripa incepe sa cedeze in anumite locuri si sa lase loc radiatiilor letale. Gaurile si fisurile din gigantica structura insumeaza deja 1.000 de metri patrati. Unele dintre acestea sunt suficient de largi incat sa permita trecerea unei masini.

Fisurile sunt alimentate si de caldura intensa din interiorul reactorului, care a ramas la un nivel de peste 200 de grade Celsius. Peretii sarcofagului, prost construiti, incep sa se faramiteze.

Faptul ca doar 3-5%din materialul nuclear original a fost extras in 1986, lasand 216 tone de uraniu si plutoniu ingropate in reactor, este un indiciu infricosator ca explozia de la Cernobal nu a fost finalul unei catastrofe, ci doar un inceput.

Oamenii de stiinta sunt de acord astazi ca sarcofagul se va prabusi in cele din urma, iar atunci se va produce o si mai mare emisie de radiatii decat in 1986. Soclul sarcofagului, construit din 20.000 de tone de ciment, este pe cale sa se prabuseasca intr-un amestec de lava radioactiva si pulberi.

Lava s-a format din fuziunea combustibilului in stare lichida, a cimentului si prafului. Mormantul de ciment a fost conceput sa dureze pentru totdeauna, insa a inceput sa se deterioreze dupa cinci ani. Stalpii cladirii care adapostea reactorul sunt in pericol sa se prabuseasca, amenintand expulzarea de ramasite prin sarcofag.

Acestea ar putea atinge Reactorul 3 alaturat, dand nastere unei reactii in lant. In interior se afla 740.000 de metri cubi de ramasite contaminate, de zece ori mai mult decat se credea initial. 30 de tone de praf contaminat, 216 tone de uraniu si plutoniu si 200 de lava radioactiva. Ploaia patrunde prin fisuri, iar cei 3.000 de metri cubi de apa care intra anual in sarcofag devin o 'supa radioactiva' extrem de periculoasa.

La inceputul lui 2003, echipe de ingineri au inceput sa intocmeasca planuri pentru construirea a ceea ce ar putea fi cea mai mare structura mobila din lume: o uriasa carcasa de otel (20.000 de tone) care sa inlocuiasca actualul sarcofag.

Constructia va avea inaltimea unui bloc de 35 de etaje si de doua ori masa Turnului Eiffel. Acest semi-cilindru, cu largimea de 190 de metri si lungimea de 200 de metri, va acoperi actualul sarcofag pentru a permite desfasurarea in securitate a operatiunilor de izolare a reactorului.