Civilizatia babiloniana - Prezentarea istorica

Civilizatia babiloniana

1. Prezentarea istorica

Preluand mostenirea sumeriana, intr-un context in care faramitarea puterilor cetatilor-stat continua fara a putea fi oprita, incepe ascensiunea fulgeratoare a Babilonului.

Acum incepe sa se vorbeasca tot mai mult despre Babilon, care a devenit in mai putin de un secol "centrul universului".

De-a lungul celor doua milenii de istorie babiloniana inregistrata, tara a experimentat doar doua climaxuri de putere politica. Ele s-au intamplat, poate nu chiar accidental, la inceputul si la sfarsitul acestei perioade de timp. Doua nume faimoase au caracterizat aceste doua perioade si acestea sunt Hammurabi (1792-1750) si Nebucadnetar II (604-562 i. Cr. ).[1]

Astfel prima dinastie din Babilon incepe in 1830-1530 i.Cr. Aceasta este prima mare perioada de dezvoltare a civilizatiei babiloniene.[2] Acum Babilonul isi dobandeste renumele printre alte popoare. Cel mai important rege al acestei dinastii a fost Hammurabi (1792-1750). Cu Hammurabi a inceput o noua civilizatie care, fara a inlatura mostenirea sumeriana, a format un nou stil de viata, un om nou: babilonianul. El a extins granitele imperiului, inlocuind vechile cetati sumeriene cu altele babiloniene. Hammurabi este desigur cel mai impresionanta si cea mai cunoscuta figura a Orientului mijlociu din prima jumatate a mileniului al II-lea. El isi datoreaza reputatia marii Stele pe care a fost gravat Codul lui Hammurabi. Regimul lui a marcat o perioada de mare prosperitate. Politic, puterea Babilonului s-a extins peste Asiria si parte din Siria. Activitatea politica si militara a lui Hammburabi a transformat orasul-stat in centrul unui imperiu. Economic Hammurabi a reorganizat si a imbunatatit tara dezvoltand agricultura, prin construirea de diguri si multe noi canale. El a dat tuturor cetatilor-state cucerite o limba comuna in administratie si comert.

Incepand cu 1600 i. Cr. pana la 1450 i. Cr. cultura babiloniana a intrat in declin, datorita hurianilor si kasitilor ce au migrat in Mesopotamia si s-au stabilit acolo (ca stapanitori). Ceva timp dupa 1500 i. Cr. limba in Imperiu era huriana.

Catre sfarsitul secolului al XV-lea i. Cr., cetatea Ashur, din Nordul Mesopotamiei, o regiune ce incepe sa fie cunoscuta ca Asiria, incepe sa se ridice. De la 1350 i. Cr. putem vorbi de Imperiul Asirian, si regi ce cucereau arii largi din teritoriul kasitilor si hititilor. Ei au realizat o dominatie nesigura asupra unei mari parti din Babilonia. In 729 el a luat coroana Babilonului pentru sine. Chiar daca ascensiunea sa a fost neasteptata, declinul sau a fost remarcabil de rapid.

Babilonul s-a bucurat de ultima sa perioada de glorie sub dinastia fondata de Nabopolassar (626-605 i. Cr.).[8] Fiul acestuia, Nabucodonosor (605-561 i. Cr.) (Nebucadnetar II), extinde imperiul pana la granita cu Egiptul, cucereste si distruge Ierusalimul la 587 i. Cr., capitala lui Iuda. El este cunoscut pentru distrugerea Ierusalimului in 587 i. Cr. si pentru faptul ca a a dus mii de evrei in "exilul babilonian". Imperiul Neo-babilonian a sfarsit in 539 i. Cr. , cand Nabonidus a fost inconjurat de Cyr II al Persiei.

Chiar daca Babilonul a pierit ca Imperiu, influenta lui a ramas impregnata in imperiile ce l-au cucerit. Sub persi si Alexandru cel Mare, Babilon a fost o bogata capitala provinciala a carei influenta culturala s-a extins deja departe de Mesopotamia. Interactiunea culturilor babiloniene si grecesti in aceasta perioada de dupa Alexandru cel Mare a fost prospera si am putea spune ca prin filiera greaca a influentat si Imperiul Roman.[11] Preluandu-l pe Leo Oppenheim putem zice ca finalul imperiului babilonian este bine definit in timp, dar "spiritul lui ramane viu".

"Babilonul podoaba imparatilor,

cununa mandriei caldeilor"

Isaia 3:19

Prezentarea Babilonului

A. Maretia Babilonului

Dupa prabusirea Sumerului, Babilonul incepe sa-si faca simtita prezenta din ce in ce mai mult pe scena istoriei. Sub prima dinastie (1894 -1595 i. Cr.) el devine centrul politic si spiritual al Babiloniei. Cetatea Babilon depaseste acum, ca numar de locuitori, vechi cetati precum Kis si Akkad, rolul sau comercial in zona sporeste si se poate spune ca orasul cunoaste o epoca de aur ce se intinde pe parcursul a mai bine de un mileniu.[13]

"Bab-ili", "Tell Babili", "Babilon", cel mai vestit oras al antichitatii, inseamna intr-o traducere exacta, "Poarta cerului", "Poarta Divinitatii", sau "Poarta lui Dumnezeu". O denumire nu numai simbolica, ci si incarcata de sensuri ce trimit din capul locului la interpretari care tin de cea mai veche istorie a lumii si de straturile cele mai adanci ale mitologiei.

Babilon - cuvant ce primeste conotatii speciale, trimitand numaidecat cu gandul la o civilizatie si la o cultura de mii de ani apuse, dar si termen care a generat aparitia in limba comuna a unui atribut: "babilonie".

Favorizat de pozitia sa geografica (aici se intalneau navigatorii si conducatorii caravanelor comerciale care calatoreau spre sud, rasarit si apus), orasul Babilon cunoaste o dezvoltare rapida pe toate planurile.

In perioada lui de maxima inflorire (cand era cea mai aglomerata asezare urbana din lume), Babilonul avea 53 de temple ale zeilor locali si 1300 de altare inchinate zeilor populatiilor straine, iar pe strazile si in casele lui se vorbeau cca. 20 de limbi diferite.[15]

Babilonul a fost si a ramas in istorie "podoaba imparatilor, mandra coroana a caldeilor" (Isaia 13:19), locul celebrului Turn in care potrivit Bibliei, Dumnezeu a incurcat limbile celor ce cu trufie voiau sa ajunga la cer, al celebrelor Gradini suspendate, minune a antichitatii, cu splendori si frumuseti greu de inchipuit si de descris, centrul gandirii si intelepciunii careia stintele moderne ale lumii (matematica, goegrafia, fizica, biologia, astronomia, astrologia) ii datoreaza enorm, dar si cetatea acoperita de nisipurile desertului, ingropata ca intr-un mormant urias timp de mii de ani.

B. Aparitia primelor aglomerari urbane

In fiecare civilizatie reteaua interactiunilor sociale este articulata in cadrul canalelor bine stabilite si sunt coordonate in o maniera caracteristica si unica. Nicaieri nu gasim o alglomeratie urbana mai mare decat in Babilon si asa timpurie ca in istoria lui. Evident, o civilizatie ca cea mesopomotamiana, a carei inregistrari merg mult mai departe decat altele, poate fi teritoriul perfect a cercetarii.

In cazul Babilonului trebuie sa tinem cont de ipoteza lui Leo Oppenheim cu privire la urbanizare, conform careia comunitatea cetatenilor a fost alcatuita original din proprietarii de pamant, de gradini, campuri si conace, situate de-a lungul canalelor naturale si depresiunilor, ce puteau fi lesne perfectionate prin simple metode de irigatii si care cerea o forta de munca a membrilor familiilor, iobagilor si sclavilor ce produceau hrana si cateva bunuri necesare pentru a suplinii nevoile stapanilor de conace a caror statut era aproximativ asemanator cu acela al unui cuceritor. Crescand prosperitatea si prestigiul, proprietarii de pamant au inceput sa mentina casele turn si imediat aproape de ele sanctuarele si eventual si-au mutat resedinta lor principala intr-o aglomeratie de impreuna locuitori ce crestea in jurul complexului. Aceasta dezvoltare naturala ar fi putut fi accelerata de presiunile generate de dusmani sau de deteriorarea solului. Ea a rezultat in urgenta unei comunitati de persoane cu statut egal in simbioza cu un centru cultic si mai tarziu cu un centru politic cu putere crescanda, palatul regelui.[16]

Dorinta de a decora temple si palate a atras comercianti ce au adus in economia capitalei nu doar importuri tipice (metale, pietre pretioase), dar de asemenea articole de lux (parfumuri, vinuri, podoabe, animale rare, mirodenii). Asa ca datorita noilor locuitori ai orasului ce vindeau si cumparau marfuri, a aparut piata. Piata - centrul activitatii comerciale - functiona si ca han, loc de adapost pentru comercianti.[17]

Populatia oraselor creste mult si apare un adevarat exod rural. Orasul cu temple grandioase, cu palate magnifice, devine un miraj care-i atrage si-i inghite pe cei de la sate intr-un amestec de rase, etnii, limbii si credinte, amestec necunoscut pana atunci.[18]

Mai tarziu au aparut si zidurile cetatii ce erau de fapt mai mult decat o linie de demarcatei intre oras si campurile deschise, mai mult decat o line de aparare. Ei erau trasatura caracteristica a arhitecturii urbane. Marimea si forma lor declarau importanta si puterea orasului, portile lui prezentau bogatia cu un monumentalism menit sa impresioneze vizitatorul si sa-i tina afara pe dusmani.

Aglomeratiile urbane reprezinta o faza speciala in istoria tinutului Babilonian. Aparitia orasului, care este de o complexitate mai mare decat un un sat, ii da putere politica, militara, fiscala mai mare. E importat de stiut ca sistemul de strazi era asemenea unor circumvolutiuni, pornind dinspre centru inspre ziduri. Aceasta asezare favoriza circulatia vestilor cu rapiditate - asemenea unor unde. Tinand cont si de faptul ca pe zidurile cetati umblau carutele putem spune ca aveau un sistem de comunicare nemaintalnit.

Urbanizarea ca un fenomen social a creat in fiecare civilizatie in care s-a materializat o proiectie caracteristica in aspectul psihic a instalarii urbane. Aranjamentul cladirilor private si publice a orasului si a interactiunilor arterelor de comunicare si fortificare reflecta nevoia si aspiratia comunitatii de a-si gasi implinirea in cadrul unei structuri existente intr-o perioada si o regiune.

Este important a corela trasaturile specifice comune structurii urbane a civilizatiei babiloniene cu atitudinea religioasa, legislativa, economica, stiintifica, artistica. Nu putem intelege Babilonul decat daca realizam ca aglomeratia urbana a lui a fost cea care a determinat cursul religios, legislativ, economic, stiintific, artistic. Din acest motiv vom studia aspectele enumerate mai sus, tinand cont tot timpul de fenomenul urbanizari si al aglomeratiilor urbane - fenoment intalnit pentru prima oara in Babilon.

3. Prezentarea religioasa

Fiind confruntat cu marile aglomeratii urbane omul, descoperindu-se in singuratatea lui, s-a vazut nevoit sa-si inventeze zeii, panteon ce poarta amprenta lumii in care traieste. Ca mijloc de aparare impotriva singuratatii, babilonianul a tinut ca sa-si aminteasca de zei la fiecare pas al vietii sale. Din acest motiv nu putem separa religia de legislatie, de economie si comert, de stiinte si mai ales religia de arta.

In literatura observam cel mai clar legatura dintre dimensiunea religioasa si dimensiunea cotidiana. Creatiile literare cele mai reusite in cazul Babilonului sunt miturile, mituri ce poarta cu sine explicarea conceptiei religioase babiloniene. In fapt miturile arata nevoia oamenilor de divin. De aceea, in expunerea noastra vom tine seama de miturile primordiale sau altfel zis de miturile existentiale babiloniene. Pe de alta parte, suntem nevoiti sa cautam in ele gandirea babiloniana deoarece nu gasim in Babilon nici o carte, mai mult sau mai putin, "dogmatica" care sa defineasca exact religia pentru noi.

Nu trebuie sa uitam ca vom survola o perioada de doua mii de ani. De-a lungul acestor ani s-au produs mari miscari de populatii. Rezultatul a fost ca tot ceea ce aduceau aceste popoare era bine primit, nimic nu era indepartat sau aruncat. Simbioza multor popoare a condus la un sincretism a carui stagii de dezvoltare nu se pot cunoaste prea bine, in ciuda bogatiei de informatii.

Conceptia religioasa prezenta in Babilon o concepem ca un intreg, nu ca o insiruire de capitole a unei expuneri. Dat fiind faptul ca aceasta religie are in centrul gandirii sale omul -omul cugeta despre -, noutate acestei lucrari consta in faptul ca pornim in studiul nostru de la om si sa ajungem la tinta cugetarii omului - Zei, precum si la relatiile ce exista intre ei.

A. Omul

Omul ocupa un loc modest in acest univers creat pentru zei. De fapt toate miturile babiloniene afirma ca omul a fost creat sa fie slujitor al zeilor.[21] Zeul Ea daduse porunca zeitei Ninhursag sa amestece cu argila sangele unui zeu sacrificat; atat un text bilingv din Asur cat si poemul Enuma Elis dezvolta aceeasi tema a unui zeu sacrificat, din sangele caruia amestecat cu argila ar fi aparut oamenii.

De remarcat ca omul si zeii sunt din aceeasi esenta, nu cu totul deosebiti. Este de inteles de ce omul este considerat a fi de aceeasi esenta cu zeii, tinand cont ca pentru babilonian zeii erau obiectul gandirii sale nu Fiinta suprema ce i se reveleaza.

Chiar daca omul are in el origine divina (sangele lui Kingu), aceasta origine este totusi pacatoasa si culpabila. In ceea ce priveste constitutia omului, se pare ca babilonieni nu au facut distinctie intre "trup" si "suflet". Sediul vietii era considerat de babilonieni ca fiind sangele sau respiratia.

B. Cosmogonia

Omul se afla in mijlocul universului si gandeste existenta lui. El gaseste sa explice ceea ce-l inconjoara - cosmosul - ca fiind adevarata forta, generatoare oricarei existente, chiar si a zeilor.

Cosmogonia Mesopotamiei o putem gasi in poemul Enuma elish[24] si in Epopeea lui Ghilgames:

"In acele zile zile, acele vechi zile,

In acele nopti, acele vechi nopti,

In acei ani, acei vechi ani...

Dupa ce Cele de sus au fost despartite de Cele de jos

Dupa ce Cele de jos au fost separate de Cele de sus"

Pentru babilonieni un abis de apa dulce nascuse pamantul, reunite intr-un tot, la inceput sub forma de munte. Din unirea cerului si a pamantului se nascuse zeul Enlil, zeul atmosferei, ce a realizat aceasta separare.

Odata cu inaltarea zeului Marduk se vorbeste de o noua creatie a lumii, opera a lui Marduk.[27] Asadar, universul este creat de o substanta divina, lumea este facuta din aceeasi materie ca si zeii, creatura nu este diferita in natura ei de creator si pamantul este tot atat de divin ca si zeii.

Privind in acest fel raul nu este extrinsec lumii si zeilor, ci intrisec lor; nu este, cum afirmau scolasticii evului mediu european, "absentia Dei", ci raul este ca si la vechii egipteni, care adorau pe Seth, zeu al dezordinii si al raului, parte integranta din lumea divina si umana, conceputa ca un intreg.

Este important sa retinem ca inaltarea zeului Marduk si aparitia regenerarii comologice apare odata cu reorganizarea umana operata de Hamurabi pe pamant. Considerata a fi regenerare a lumii vechi, o reorganizare umana, a servit drept model arhetipal al celei divine.

Asadar observam cum din nou omul viata sociala a omului isi pune amprenta asupra conceptiei sale religioase.

C. Teogonia - Panteonul

Trebuie sa ne amintim ca babilonienii au aparut in contextul sumerian, preluand cultura si o parte din panteonul sumerian, motiv pentru care putem vorbi aproape de o suprapunere in domeniul teogonic.

Teogonic schema babiloniana apare asa: la inceput a fost zeita mama Nammu (marea primordiala). Aceasta a dat nastere zeului An (zeul cerului) si zeitei Ky (zeita pamantului). Din unirea lui An si Ky s-a nascut Innana (zeita dragostei) si Enlil (zeul aerului). Mai tarziu apare si Enki - zeul vantului.[29]

Prin anul 1700 i. Cr. ., in Babilon, Enlil cedeaza puterea, sau este inlocuit de fiul sau Marduk,[30] un zeu mai tanar, dar atotputernic. Marduk ajunge la rangul de zeu protector al Babilonului, zeu suprem, zeul zeilor. Cultul lui Marduk era intretinut in toata Mesopotamia si in tinuturile cucerite de Babilon.

Incercand o clasificare a principalilor zei putem spune ca sunt prezente trei grupe mari de divinitati: a) cele ce corespundeau diferitelor parti constituente ale universului: cerul, pamantul, apa, aerul; b) divinitatile astrale: soarele, luna, stelele; c)fortele naturii: fulgerul, tunetul, uraganele, focul.[33]

Mitologia continua sa ne prezinte in cadrul panteonului babilonian o multime de zei, de importante si ranguri diferite, aranjati piramidal. Diferiti autori ne spun ca ar fi prezenti in Babilon sute de zei sau chiar mii de zei[34]. Cel mai mare numar ne este redat de Basil T.A. Evetts, ce gaseste ca ar fi pana la 65.000 de zei ai cerului si ai pamantului cunoscuti in Babilon.

Krauss Walter este de parere ca in aceasta explozie demografica a panteonului trebuie vazuta expresia unei spaime paroxistice la care poporul a simtit nevoia sa desemneze un paznic ceresc chiar pentru uneltele agricole.[36]

Explozia demografica a panteonului babilonian precum si preluarea unor noi zei de la popoarele cucerite a insemnat desacralizarea panteonului. Din acest motiv spre deosebire de vechii greci la inceputurile istoriei lor, sau de latini si mai ales de egipteni, zeitatile sumero-babiloniene au un puternic caracter antropomorfic. Aproape putem spune ca si sunt esentialmente antropomorfi, avand familie, copii, sotie, servitori, o casa, aventuri sentimentale. In arta statutara, zeii sunt reprezentati ca oameni, insa, spre a-i distinge de acestia, ei au coarne fixate pe coafura.

Omul isi inchipuie panteonul, si il concepe asemenea lui, plin de vicii, plin de slabiciuni. Nu e de mirare ca in asemenea context babilonianul gaseste ca dorintele zeilor sunt cel putin surprinzatoare (pacatoase - evaluand din puct de vedere crestin).

Astfel Povestea unui om amarat ne spune motivele pentru care a fost pedepsit eroul povestirii:

"Ca unuia care n-a adus jertfa de bautura zeului

Si care la ospat n-a poftit zeita"

Sincretismul prezent intoate domeniile vietii se reflecta astfel si in religios. Astfel zei babilonieni erau adorati in tinuturile cucerite, dar si invers.[39] Coabitarea oamenilor, coabitarea zeilor ilustreaza spiritul de simbioza caracteristic poporului din "tara dintre cele doua fluvii".

Observam ca aglomeratia urbana prezenta in Babilon, este bine reflectata in aglomeratia existenta in spatiul celestru, punct in care Jean Bottero este de aceeasi parere.[40]

D. Soteriologia

Pentru a se simti in siguranta, babilonianul si-a construit o soteriologie a sa. Aceasta soteriologie o gasim evidenta in Mitul lui Athrahasis, mit ce prezinta salvarea lui Athrahasis din potop. Ca fir narativ acest mit se apropie foarte mult de tabloul biblic al lui Noe.

Potopul realizeaza la scara macrocosmica ceea ce, simbolic se efectueaza in timpul sarbatorii Anului Nou: "sfarsitul Lumii" si al unei umanitati destramate, pentru a face posibila o noua creatie - cosmogonia.

Chiar daca nu prezinta salvarea intregii umanitati, mitul are accente soteriologice. In cazul babilonienilor nu poate fi deloc vorba de o salvare din pacat, gen iudeo-crestina, deoarece sitemul lor nu contine notiunea de pacat, asadar salvarea pentru ei consta in a sti ca unii zei sunt de partea lor.

Daca in cazul crestinului soteriologia are cea mai mare importanta in viata viitoare, am putea spune ca soteriologia babiloniana are importanta pentru viata aceasta; babilonianul are nevoie de vreun zeu care sa fie de partea lui in nevoia sa tulburatoare - singuratatea.

E. Mantica si magia babiloniana

Omul confruntat cu algomeratia urbana, si totusi singur, proiecteaza o antropologie, o cosmologie, o teogonie, o soteriologie, dar toate acestea nu au sens fara comunicarea cu divinitatea. Obisnuit cu un sistem de comunicare umana complex si rapid, omul pretinde sa comunice la fel de bine si cu divinitatea.

Comunicarea prezenta pe orizontala isi pune amprenta asupra comunicarii pe verticala (cu zeii). Si in acest aspect observam cum pamantescul modeleaza celestul.

Punand accentul asupra omului, gandirea religioasa babiloniana scoate in evidenta limitele posibilitatilor umane. Babilonianul face parte dintr-un univers unificat de omologii, el traieste intr-un oras care constituie o imago mundi, ale carui temple ziggurate reprezinta "centre al lumii", si prin urmare, asigura comunicarea cu cerul si cu zeii. Babilonul era un Bab-ilani, o "Poarta a zeilor", caci pe acolo zeii coborau pe pamant. Numeroase sanctuare se numeau "Legatura Cerului cu Pamantul".[43]

Pe de alta parte, intrucat zeii sunt responsabili de ordinea cosmica, oamenii trebuie sa le urmeze poruncile, caci ele se refera la norme, la decretele, me, care asigura atat bunul mers al lumii cat si al societatii umane. Omul fiind creat sa fie sluga credincioasa a zeilor trebuia sa asculte de poruncile lor. Se considera ca zeii isi exprimau ordinele si vointa lor prin felurite "semne", prin vise, prin oracole. Aceste semne ale vointei zeilor puteau fi foarte diverse, unele fenomene erau prin excelenta considerate "semne divine".

Astrologia in special, adica cercetarea miscarilor astrelor pe firmament, era considerata cea mai sigura si mai direct observabila forma de exprimare a vointei zeilor.

Babilonienii vietuiau intr-o permanenta teama de a nu gresi inaintea zeilor rai si cruzi, ce dadeau porunci exprimate criptic si putin inteligibil. De aici necesitatea de a observa cu mare luare-aminte si minutios fenomenele din natura, care puteau avea un sens, un inteles tainic si sa exprime o porunca a zeilor.

In "Povestea unui amarat" acesta exclama, aratand cat de greu e de cunoscut vointa si poruncile zeilor:

"Ce e bun in fata sa (a omului) este rau pentru zeu,

Ceea ce e rau in mitea lui este bun pentru zeul sau.

Cine poate intelege planul zeilor in mijlocul cerului?

Planul zeului e o apa adanca; cine o poate cuprinde?

Unde a invatat omenirea cea redusa care-i calea cerului?"[45]

Astfel babilonienii au putut face progrese stiintifice si de aceea au ajuns la concluzii foarte interesante in astrologie, alchimie, medicina, fiindca au trebuit sa observe cu cea mai mare grija fenomenele din natura, ca sa distinga in ele poruncile zeilor.

Dealtfel si Rene Labat sesizeaza in Istoria generala a stiintei cu privire la Mesopotamia ca:

"Este in afara de orice indoiala ca studiul comportamentului natural sau insolit al animalelor domestice sau salbatice, al fenomenelor regulate sau bizare ale vietii vegetale, al particularitatilor regnului mineral, al configuratiilor astrale sau chiar al raporturilor dintre aparenta fizica si caracterul omului, a dezvoltat la prezicator o cunoastere aprofundata a realului."[46]

Pe de alta parte, ca in orice comunicare, mesajul nu venea doar din partea zeilor catre om, ci si omul comunica zeilor dorintele sale. Exista si o alta atitudine in relatiile dintre om si divinitati, aceea magica, in care omul crede ca poate impune, da porunci si sa ordone puterilor divine sa i se supuna lui, sa-i indeplineasca dorintele.

Particularizand, deseori magia era folosita pentru a aduce ploaia, pentru a incuraja fertilitatea solului, pentru vindecarea oamenilor si a animalelor.[47]

In perioada babiloniana se remarca in Mesopotamia inmultirea practicilor magice si dezvoltarea disciplinelor culte, ce vor deveni mai tarziu populare in toata lumea asiatica si mediteraneana.[48]

F. Eterna reintoarcere sau viata dupa moarte

Asa cum rezulta din marturii este evident ca babilonienii nu credeau in viata dupa moarte de aceea principiul lor calauzitor era hic et nunc (aici si acum). Asa intelegem de ce babilonienii erau adepti ai gandirii hedoniste, ce sfatuiau pe om "sa cante si sa joace zi si noapte." Lipsa vietii dupa moarte ii determina sa se teama de moarte si sa considere viata scumpa pentru ei.

Totusi, prima capodopera a literaturii universale[51] lasa de asemenea sa se inteleaga ca, fara ajutorul zeilor, unele fiinte ar fi susceptibile sa obtina nemurirea, cu conditia sa iasa victorioase din anumite probe initiatice. Inevitabilitatea mortii e totusi accentuata , motiv pentru care Ghilgames este sfatuit astfel:

"Cand zeii i-au faurit pe oameni, ei au harazit oamenilor moartea, viata au pastrat-o pentru ei. Tu Ghilgames, satura-ti pantecele, fii vesel ziua si noaptea. Fa sarbatoare din fiecare zi, canta si joaca ziua si noaptea.."

In cele mai bune cazuri babilonienii socoteau ca viata de apoi consta intr-o salasluire in intunerec, unde cel raposat se hraneste cu praf.Babilonienii au incercat sa compenseze lipsa vietii dupa moarte prin mitul eternei reintoarceri.

Schimbarea zilei cu noaptea, alternanta anotimpurilor in fiecare an, a vegetatiei cu uscaciunea, revarsarea periodica a Tigrului si a Eufratului, toate aceste reveniri anuale a unor schimbari in natura au intarit convingerea ca timpul se scurge nu liniar, istoric, ci el se roteste circular, ciclic. Asa a luat nastere, probabil, la sumerieni si babilonienei, cel dintai invatatura vesnicei reintoarceri.

Pentru babilonian, universul este etern, dar el este nimicit si recladit periodic in cursul unui "mare an". Nu este vorba numai de nihil novi sub sole, adica orice eveniment a mai fost odata, s-a mai intamplat odata, ci in aceasta doctrina a vesnicei reintoarceri se afirma revenirea acelorasi evenimente in cadrul unui alt ciclu sau "an mare"; caci orice existenta terestra a mai fost si va mai fi odata, identica, asa cum luna plina a mai fost odata.

Nu putem sa nu urmarim impactul acestei conceptii in gandirea filosofica ulterioara si sa nu observam ca a fost preluata si de Heraclit si domina gandirea cosmogonica a stoicismului. Aceeasi "eterna reintoarcere" o intalnim si la Pitagora, care credea in reluarea de catre toate fiintele a existentei la anterioare in cadrul altui ciclu.

Concluzie

In concluzie putem spune ca marea aglomeratie urbana si-a pus amprenta asupra gandirii babiloniene. Astfel, omul isi concepe un sistem in care punctul de referinta este chiar el. De aici incepe explicarea lumii in care traieste (cosmogonia) continuand cu necesitatea existentei unor fiinte ce ii sunt superioare, mai putin limitate si pot chiar sa fie de partea lui uneori - zeii. Lumea zeilor, lumea de dincolo, o reflecta fidel pe cea in care traieste babilonianul, din acest motiv in panteon au loc toti zeii tuturor popoarelor. Simtind nevoia de siguranta, babilonianul isi concepe soteriologia sa, ca raspunzandu-i nevoii de siguranta si de a se sti aparat.

Din acelasi motiv al suprapunerii lumii de jos peste cea de sus, babilonianul are un sistem de comunicare cu zeii bine pus la punct, percepand poruncile lor si transmitandu-si mesajele prin mantica si magie.

Lipsa vietii dupa moarte e compensata la babilonieni de presupusa eterna reintoarcere si regenerare a lumii, ce nu putem sa nu observam ca concomitenta cu reorganizarea facuta de Hammurabi si similara sarbatorii Anului Noului pin care totul se regenereaza periodic.

Asadar, putem spune ca urbanizarea este factorul principal ce si-a pus amprenta asupra dezvoltarii sistemului babilonian de gandire; sistem ce a determinat apoi toate domeniile vietii babiloniene.

4. Legislatia

In contextul aparitiei marilor orase, in care fiecare avea propriile lui obiceiuri, cu propiile lui standarde de morala si de conduita, nevoia unui standard de dreptate era puternic resimtita.

Pe de alta parte, in contextul in care omul isi gandeste cosmosul ca existand dupa anumite legi neschimbabile si lumea zeilor functionand exact ca o imparatie, el simte nevoia ca sa preia si in imparatia de jos un sistem de legi in fata caruia nimenui sa nu faca exceptie. Din acest motiv babilonienii considera ca legile regelui sunt poruncile zeilor, regele putand descifra voia zeilor si o poate transmite oamenilor.

In acest context Hammurabi raspunde nevoii de a avea un Cod de legi si asa apare vestitul Cod al lui Hammurabi.

Chiar privind la forma acestui cod ne putem da seama ca a avut o mare importanta pentru cetatenii cetatii Babilon si ai Imperiului babilonian. Codul a aparut pe o placa mare de diorit, inalta de 25 m si lata de 1,90 la baza si 1,65 la partea superioara, fiind expus in centrul orasului, ca sa fie vazut de toti localnicii si vizitatorii cetatii. Se pare ca era prezent in marile orase ale imperiului ca semn al domniei babiloniene.

Codul lui Hammurabi, chiar nu este atat de original pe cat s-a crezut la inceput, el preia percepte si principii ale unor coduri sumeriene mai vechi, reprezinta un punct de reper atat in civilizatia, cat si in topografia orasului.

Suveranul isi motiveaza cu precizie gestul de a fi elaborat Codul, zicand ca a facut-o "ca sa nimiceasca pe cel rau si viclean, ca cel puternic sa nu asupreasca pe cel slab"

Codul cuprindea intr-o sistematizare moderna 282 articole. Mai intai sunt enuntate normele si principiile de judecata - procedura, cum o numesc juristii de azi, dupa care sunt stabilite relementarile referitoare la furt (art. 6-13), la pedepsele aplicate hotilor de sclavi, de copii ori tainuitorilor scclavilor fugari (art. 14-20). Urmatoarele 16 articole vizeaza armata, cu drepturile si indatoririle soldatilor (inclusiv regimul proprietatilor funciare). In continuare (art. 42-47) se stabileste statutul juridic al arendasilor funciari, cel al creditorului asupra roadelor de pe terenurile care i-au fost date in gaj (art. 53-56) pedepsele aplicate celor ce incalca regulile de folosire corecta a canalelor de irigatii.

Dupa ce se precizeaza in ce fel sunt ocrotiti de lege proprietarii funciari in caz de pagube aduse de animale si ce drepturi au proprietarii de gradini, Codul se ocupa in 35 de articole de proprietatea imobiliara si de camata. Articolele 100-116 vizeaza comertul, 127-195 familia, 196-225 siguranta si integritatea corporala a persoanei. Celelalte, pana la sfarsitul Codului, au in vedere ocrotirea stapanilor de sclavi, raspunderea juridica a arhitectilor si constructorilor de vase, conditiile unor contracte de inchiriere si conditia sociala a sclavilor.

Valoarea Codului lui Hammurabi consta in aceea ca spre deosebire de legile mesopotamiene anterioare, incomplete in reglementarile pe care le cuprindeau, cu totul locale in privinta sferei lor de aplicare si mai mult etice decat juridice in cuprinsul lor, Codul lui Hammurabi reglementeaza cele mai importante si uzuale institutii juridice, are un caracter pur juridic si o sfera de aplicare generala pe teritoriul imperiului de curand format.

Asadar, Codul lui Hammurabi ramane un reper in istoria dreptului universal, fiindca ideea unei legi scrise a fost una din cele mai mari cuceriri ale gandirii orientale, caci fundamenta universalitata dreptului si garanta obiectivitatea judecatii, era o arma indreptata impotriva arbitrariului.

Asa cum am mai zis-o, aglomeratia urbana a fost cauza aparitiei unei legislatii valabile pentru toti cetatenii intr-un oras in care "fiecare avea legea lui".

5. Economia si comertul

Datorita legislatiei puse in vigoare de Hammurabi orice tranzactie avea un contract al ei, contracte ce ne pot sluji drept dovada a dezvoltarii vietii economice si comerciale.

Principala ocupatie a oamenilor era agricultura. Solul era foarte fertil atata timp cat era irigat printr-un sistem eficient de canale. Principala cereala a Mesopotamiei era orzul, dar graul si secara erau deasemena cunoscute. Vinul era cunoscut inca din timpul sumerienilor. Alte plante cultivate sunt susanul - pentru ulei -, rodii, duzi.[64]

Canalele de irigatii nu doar ca erau baza prosperitatii agricole, ci erau cai de comert. Slepuri mari pline cu ulei, cereale si alte articole treceau continuu de-a lungul lor. In cazul regiunilor inaccesibile pe apa, caravanele erau cele ce carau produsele.

Vorbind despre comertul international putem spune ca "tara dintre cele doua fluvii" era lipsita de minereuri, de piatra si chiar de lemn, palmierul nefiind un bun material de constructie.[66] Chiar daca nu au avut resurse minerale, ei au stiut sa progreseze. Babilonienii au stiut foarte curand sa remedieze aceste deficiente. Din Africa au importat aur si fildes, din Siria si Liban marmura si lemn de constructii, din Cipru bazalt si cupru, din Anatolia au adus argint, cupru si calcar, iar din est (Persia, Elam, Afganistan si chiar India) au obtinut lemn de constructii si diferite minereuri.

Dupa cum se vede, Babilonul, chiar de la inceput, a trebuit sa se deschida spre lume pentru a putea supravietui. Este evident ca odata cu deschiderea spre lume in domeniul marfurilor, Babilonul a importat si exportat totodata si gandirea altor popoare, sau chiar zeii lor.

Odata ce isi schimbau bunurile si ideile/ dumnezeii putem vorbi de un fenomen de o dubla importanta: intai ei importau zei (ceea ce ducea la sincretism religios, apoi ei exportau zei si idei (ceea ce insemna ca aveau impact in intreaga lume a acelor vremi si chiar multe secole dupa aceea).

6. Stiinta

A. Matematica

Intai trebuie sa spunem ca babilonienii sunt cei ce au descoperit sistemul sexazecimal (folosit si astazi de noi in masurarea timpului), precum si pe cel zecimal (fundamental in aritmetica noastra).[68]

Tabla inmultirii si cea a a impartiri sunt cunoscute tot datorita lor.[69] Deasemena ei cunosteau ridicarea la putere si extragerea radacinii patrate, fiind folosite la masurarea suprafetelor si a volumelor. Calculele mergeau pana acolo incat, asa cum mentioneaza si Constantin Daniel, babilonienii rezolvau pana si ecuatii de gradul 8.

Babilonienii sunt primii care au elaborat manuale continand probleme de geometrie. La ei apar teoreme geometrice similare cu cele ale a lui Euclid si Pitagora.[71] De la ei ni se pastreaza harti geografice si planuri ale terenurilor.

Este de remarcat ca babilonienii foloseau matematica ca pe un fapt practic, nu ca pe o dovada formala. Foloseau matematica la impartirea terenurilor (intr-un spatiu in care totul era inghesuit, exactitatea matematica era de mare pret), geometria in constructii (in cazul monumentalelor cladiri era nevoie de exactitate, aproximatia nu ar fi conferit rezistenta necesara).

B. Astronomia

Este foarte placut ca in acel tinut calduros, senin si intins, odata cu racoarea serii sa privesti cerul si miscarea astrelor.

Dezvoltarea astronomiei a pornit din doua nevoi: intai astronomia era strans legata de astrologie - pentru a cunoaste vointa zeilor babilonienii si viitorul practicau astrologia -, de asemenea a pornit de la nevoia reala de a cunoaste timpul, vremurile, anotimpurile, in legatura strasa cu planificarea unor lucrari, stabilirea exacta a momentului potivit pentru semanat, cules, etc.

Astfel, una din marile realizari ale babilonienilor, de care beneficiem si azi, ramane calendarul. In stransa legatura cu el ziua, ora, minutul erau impartite in baza 6, la fel ca si astazi. Evident intocmirea calendarului babilonian se baza pe observatii astronomice, riguroase si indelungate pe care - potrivit opiniei unor cercetatori - preotii templelor le faceau sile si nopti la rand de pe terasele ziguratelor (cum ar fi Turnul Babel).

In Babilon apare prima harta cereasca si in legatura cu aceasta primul zodiac.[74] Se pare ca in Babilon existau importante scoli de astronomie, cu manuale de astronomie si astrologie, cu statistici si rapoarte.

Fiind in stransa legatura cu astrologia, astronomia a avut un aport in conceptia religioasa babiloniana.

C. Medicina

Medicina babiloniana era apreciata chiar si peste hotarele imperiului prin metodele si tratamentele ei.

Vorbind despre medicina, este greu de distins care era domeniul specific de lucru al preotilor, al magilor, al vracilor sau al medicilor si care aveau mai multa cautare.

Cu toate acestea, tagma medicilor se bucura de o mare atentie din partea regelui, de vreme ce Codul lui Hammurabi contine noua articole care se refera la medici in special.

E deajuns sa citam un articol din codul lui Hammurabi, ca sa observam "atentia" de care se bucurau doctorii: "Daca un medic a facut cuiva o operatie grea cu cutitasul de bronz, dar omul acela a murit sau i-a deschis orbita ochiului cu cutiasul de bronz, insa a spart ochiul pacientului sa i se taie si lui mana".[75]

Cu toate acestea nu lipseau curajosii, de vreme ce au ajuns pana la noi autentice tratate de medicina in care accentul principal era pus pe stabilirea cat mai exacta a diagnosticului, de care, credeau medicii, depindeau succesul ori esecul tratamentului aplicat.

Din incercarea lor de a diagnostica ne-au ramas marturii comform carora printre alte simptome, sindromuri si boli, durerile de cap, febra, erau de-asemenea comune sinusitele, reumatismele, paralizii, pare-se si tuberculoze. Infectii ale ochilor, urechilor, complicatii ale organelor interne, icter si dizenterie. Imbolnavirea mentala era cu bine cunoscuta si variate nevroze si psihoze sunt cunoscute. Ca exemplu de psihoza nu trebuie sa ne referim decat la traditia biblica ce-l prezinta Nebucadnetar ca suferind de licantropie. Ca e adevar sau realitate nu ne intereseaza, important e ca stim ca in vechea lume era cunoscuta o astfel de boala. De asemenea marturiile arheologice spun despre alti membrii ai familiei regale ca "si-au schimbat mintea".

In ce priveste tratatratamentul, medicamentele lor erau fabricate din ierburi, minerale, substante de origine animala. Toate acestea nu erau puse la intamplare, ci era o exactitate uimitoare, mergandu-se pana acolo ca se prezicea si cel mai potrivit moment la zilei pentru culegerea plantelor ce intrau in compozitia unor medicamente.[78]

O examinare a textelor ce privesc medicina, distrug imaginea populara a unei lumi vechi ca un popor al unei epoci de aur, fiind fericiti, si alcatuind o umanitate sanatoasa, libera de inhibitii, fara griji si fara dorinte.

Cu toate acestea multe retete au un caracter pur magic; asa, de pilda, se recomanda in scopuri terapeutice limba de soarece, par de caine, corn de cerb, ureche de taur galben, ochi de gaina, etc.

Cu toate ca a existat o medicina bazata pe criterii stiintifice, in conceptia babilonienilor imbolnavirea insemna o stricare a armoniei dintre om si zeu, prin interventia unor forte necorespondente -demoni si spirite rele. Respectivele puteri nocive nu puteau fi alungate decat prin unele substante vegetale sau minerale corespondente, acte ce ramaneau in seama vracilor.

Asadar observam ca medicina babiloniana a fost inaintata stiintific, fiind baza a ceea ce se cunoaste azi in medicina contemporana.

In concluzie putem spune ca stiintele in Babilon s-au dezvoltat in stransa legatura cu nevoile practice ale cetatenilor, dar si ca un efect al conceptiei lor religioase. Probabil cel mai important de retinut este ca matematica, astronomia, medicina sunt raspunsul inteligentei umane, un mod prin care oamenii incercau sa se relationeze la zei.

De asemenea nu putem ignora faptul ca descoperirile babiloniene in domeniul matematicii, astronomiei, medicinei sunt baza intelegerii si utilizarii stiintelor actuale.

7. Arta

Din inceput ceea ce ne izbeste privirile si ne fascineaza mintea la contactul cu Babilonul este arta sa, neintrecuta de nici o alta civilizatie a antichitatii. Cine nu a auzit de Turnul Babel, de Cetatea Babilonului, de Gradineile suspendate ale Babilonului, sau de Epopeea lui Ghilgames, de Enuma Elis si de vestitul Cod al lui Hammurabi?

Babilonul nu poate fi studiat fara sa a intelege importanta artei in viata cetateanului, fara a intelege ce l-a determinat sa creeze arta si cum si-a atins sau nu scopul.

Arta e pentru babilonian reflectarea conceptiei sale religioase. Modelul religios babilonian nu oferea perspectiva vietii dupa moarte,[81] ci doar ca un subterfugiu exista perspectiva vesnicei reintoarceri. Babilonianul a cautat sa-si dobandeasca nemurirea (intr-un fel) prin operele de arta lasate, si putem zice ca din acest motiv el a excelat in arhitectura grandioasa, neramanandu-i descoperit domeniul literaturii, sau al picturii si sculpturii.

"Si au mai zis: 'Haidem! Sa ne zidim o cetate

si un turn al carui virf sa atinga cerul,

si sa ne facem un nume, ca sa nu fim imprastiati

pe toata fata pamintului.'" Genesa 11:4

A. Arhitectura

Impresia generala data de arhitectura mesopotamiana este una de solemnitate monumentala. Nu este urmarita expresia subiectiva si spontana a unui artist individual, ci o celebrare oficiala a unor evenimente mari si manifestari a marilor idealuri a intregii natiuni. Artistii nu incercau sa prinda viziunea lor personala si sa reprezinte obiectele asa cum le vedeau ei, ci cautau sa reprezinte natiunea in intregul ei.

Marile constructii ale Babilonului sunt impresionante nu prin eleganta si gratia stilului lor, ci prin simetria, ritmul, masivitatea si maiestuozitatea formelor.

Incepem sa prezentam latura artistica a babilonului pornind chiar de la ceea ce izbeste in primul rand trecatorul: Cetatea Babilonului si zidurile ei.

Conform spuselor lui Herodot, Cetatea Babilonului era inconjurata de ziduri in forma de patrulater, cu singura latura de 22 de kilometri, ceea ce ar insemna o suprafata de 484 km[82] Istoricul grec Ctesias, care a trait 50 de ani dupa Herodot, este mai modest in acest sens si da latura patrulaterului ca fiind de 17,3 km, ceea ce ar insemna o suprafata de cca. 300 km Facand o comparatie: Bucurestiul actual se intinde pe o suprafata de cca 227 km², si nu se poate spune ca ocupa un spatiu modest in raport cu alte metropole europene. Probabil suprafata Babilonului ni se poate pare totusi putin uimitoare, in comparatie cu orasele din ziua de azi, dar sa nu uitam ca ele nu sunt inconjurate de ziduri. De aceea Wolf Schneider are dreptate cand scrie ca "Un teritoriu orasenesc imprejmuit de ziduri, de marimea Babilonului, n-a mai existat probabil dupa el si nici vechea Roma. nu egala nici pe departe Babilonul in privinta intinderii."

Zidurile Babilonului (conform lui Herodot) aveau o grosime de 27 de metri si o inaltime de 100 de metri, avand 360 de turnuri (de ermarcat ca cifra are implicatii astrologice). La prima vedere toate aceste date par exagerate, dar descoperirile arheologice de la inceputul secolului nostru au afirmat datele calatorului grec.[84]

Zidurile erau atat de late incat o caruta trasa de patru cai putea sa intoarca pe ele. De fapt zidurile erau in asa fel concepute incat sa poata merge caruta pe ele si sa dea alarma in cazul in care erau atacati.[85]

Zidurile aveau si functia de comunicare in Babilon; o tura de cetate pe la cele 360 de turnuri raspandeau zvonurile cu rapiditate uluitoare. Chiar daca pare prea curajos spus, zidurile aveau la babilonienii functiunea pe care o are la noi mass-media.

Trebuie sa recunoastem ca aceste ziduri erau de necucerit, deoarece un oras puternic si bine informat nu putea avea probleme.

Un alt obiectiv care ne uimeste prin maretia sa sunt Gradinile suspendate[86] ale Semiramidei. Aceste gradini aveau latura de 123 metri, treptele gadeau acces teraselor succesive, asezate unele peste altele astfel incat, in ansamblu, formau imaginea unui amfiteatru. Aceste platforme erau sustinute de coloane care, ridicandu-se gradat din distanta in distanta, suportau toata greutatea plantatiilor; coloana cea mai inalta de 23 m suporta partea superioara a gradini. Zidurile, solid construite, aveau o grosime de 6,8 metri. Platformele erau construite din blocuri de piatra, a caror lungime era de 5 metri si late de 1,23 metri. Aceste blocuri erau acoperite de un strat de tresti imbibate in asfalt; acestea erau acoperite cu foi de plumb, pentru a impiedica infiltrarea apei in fundatii. Pe acest strat se gasea o masa de pamant vegetal suficienta pentru ca cei mai mari arbori sa prinda radacini.

Inaltimea intregilor gradini suspendate e cu adevarat impresionanta: 77 metri - corespondentul aproximativ al unui bloc cu 20 de etaje.

Amintindu-ne de clima fierbinte a Babilonului, sub razele toride ale soarelui, pe campia neteda, fara umbra si cu o vegetatie arsa, imaginea acestor Gradini suspendate, promitatoare de umbra racoroasa, fructe si mireasma, ni se par cu adevarat una din cele "sapte minuni ale lumii antice"[88].

O alta constructie mareata al lumii babiloniene este Turnul[89] Babel . Turnurile in trepte, sau ziguratele, sunt constructii tipic mesopotamiene. Cea mai vestita dintre toate constructiile de acest fel si cea mai mare este Turnul Babel. Turnul avea 7 etaje cu baza de 90 de metri, iar celelalte etaje aveau baza din ce in ce mai mica. Se asemana foarte mult cu o piramida in trepte. Inaltimea turnului era de 91 de metri, ceea ce ii dadea, de departe, senzatia de cubicitate - tinand cont ca si baza avea laturile de 90 de metri, iluzia fiind data prin retragerea foarte redusa a treptelor.

Turnul pare a avea functie religioasa, tanand cont ca ultimul etaj era templul lui Marduk. De asemenea turnul era folosit, dupa cum zic cei mai multi autori, ca observator astronomic (ceea ce are iarasi implicatii religioase - vezi subcapitolul "Astronomia").[92]

Din arhitectura babiloniana mai amintim doar Poarta zeitei Istar - o adevarata minune a artei mesopotamiene, Templul lui Marduk[93] si Palatul lui Nebucadnetar - un intreg compex, sau mai degraba o citadela. Chiar daca si acestea sunt minuni ale geniului creator babilonian, nu constituie obiectul lucrarii noastre a le prezenta, motivul principal fiind ca ele nu au ramas impregnate in memoria poarelor asa de puternic.

B. Literatura

In ce priveste literatura trebuie sa intelegem ca pentru babilonian ea nu era doar creatie artistica, ci era taina ce se afla la limita dintre revelatie si talent. Creatiile literare reprezentau chiar literatura liturgica folosite in temple. Mituri cum ar fi Epopeea lui Ghilgames sau Enuma Elis, reprezinta pentru noi latura lor literar-artistica, in schimb pentru ei erau explicarea intregului sistem religios - antropologie, cosmogonie, teogonie, soteriologie.

Vorbind strict literar, babilonienii au sporit tezaurul universal prin cateva mituri si opere literare care transcend mileniile si veacurile, pastrandu-si nealterate simbolurile, originalitatea si farmecul. Cele mai cunoscute dintre creatiile artistice sunt celebrele opere poetice: Epopeea lui Ghilgames si Enuma Elis.[96] Aceaste poeme nu-si datoresc valoarea universala numai vechimii, ci mai cu seama deosebitelor lor merite care privesc deopotriva calitatea si caracterul operelor. Miturile si legendele Babiloniene se situeaza, la o cota valorica inalta de vreme ce in patru milenii de cand au fost create (rastimp in care omenirea s-a imbogatit cu numeroase capodopere literare) nu s-au perimat.

O alta opera literara considerabila si ca marime e Codul lui Hammurabi. E greu de crezut ca un cod de legi poate fi socotita o opera literara, dar citind structura Codului observi ca Hammurabi porneste, in redactarea fiecarui articol, de la cazuri particulare, dupa care da principii generale. In acest fel, Codul este o monografie a societatii in care traia autorul, fapt ce-i confera valoare literara. Si in cazul acestui Cod putem vorbi de un rol religios, sau de o inspiratie divina, pentru ca - asa cum am mentionat in subcapitolul Legislatia - legea era considerata de babilonieni ca fiind data de zeu, prin intermediul regelui. [97]

In afara de aceste cunoscute opere ale literaturi universale in Babilon de asemenea erau cunoscute genuri literare ca: imnuri, psalmi de penitenta, rugaciuni; deasemenea fiind cunoscuta si mult apreciata si literatura de intelepciune, cu specificele-i proverbele si maximele; nelipsite fiind si anecdotele.[98]

Putem, asadar, zice ca in domeniul literar, babilonienii au cunoscut o dezvoltare neasteptata pentru acele timpuri, cunoscand diverse genuri literare si creand adevarate capodopere literare remarcabile si astazi.

In ce priveste artele plastice si sculptura, Babilnul a cunoscut o dezvoltare maiastra si in acest domeniu, picturi si sculpturi ce si astazi pot fi apreciate nu doar pentru vechime, ci pentru calitate si armonie. Este de mentionat totusi ca si aceste doua arte s-au dezvoltat in special in cadrul templelor, adica in context religios. Cu toate acestea ele nu au ramas peste milenii ca reprezentand o latura specific babiloniana, din acest motiv necontribuind la atingerea scopului lucrarii noastre.

Putem concluziona capitolul referitor la artele babiloniene spunand ca cea mai mare dezvoltare o cunoaste arhitectura grandioasa, specific babiloniana, si marile creatii literare mitologice. Intreaga arta babiloniana a fost considerata (de babilonieni) fie revelatie - in cazul literaturii -, fie efect al religiei babiloniene - in cazul celorlalte arte. Revenind la conceptia religioasa babiloniana putem spune ca in ciuda lipsei elementului escatologic, babilonianul a reusit prin arta sa-si dobandeasca nemurirea.