Comparare intre organizarea administratiei publice locale in Vechiul Regat al Romaniei (1866-1918) si cea a Transilvaniei (1867-1918)

Comparare intre organizarea administratiei publice locale in Vechiul Regat al Romaniei (1866-1918) si cea a Transilvaniei (1867-1918)

In vechiul Regat al Romaniei la 30 iunie 1866 a fost adoptata Constitutia (prima constitutie a Romaniei) ea a fost inspirata in mare parte de prevederile Constitutiei belgiene.

Constitutia prevedea ca puterile constitutionale ale Domnul (devenit Rege la 1881) "sunt ereditare , in linie coboritoare directa si legitima a Marie Sale Principelui Carol I de Hohenzollern Sigmaringen, din barbat in barbat prin ordinul de primogenitura cu esclusiunea perpetua a femeilor si coboritorilor lor".

Devenit primul functionar al statului monarhul nu putea sa indeplineasca alte atributii decit cele recunoscute prin Constitutie.

Principalele atributii ale Domnului potrivit Constitutiei erau numirea si revocarea ministrilor, sanctionarea si promulgarea legilor, numirea si confirmarea in toate functiunile publice, era capul puterii armate, conferea gradele militare in conformitate cu legea, putea convoca in sesiune extraordinara Adunarile, putea dizolva ambele Adunari deodata sau numai una dintre ele etc.

In Art.92 din Constitutia de la 1866 se prevedea ca: "Persoana Domnului este neviolabila. Ministrii lui sunt respundetori. Nici un act al Domnului nu poate avea tarie deca nu va fi contra-semnat de un Ministru care prin aceasta chiar devine respundetor de acel act".Din aceasta rezulta ca regele domneste dar nu guverneaza, in urma contrasemnarii actelor ministrii deveneau raspunzatori si fara vointa unui ministru regele nu avea libertate de actiune.

Responsabilitatea ministrilor era privita sub trei aspecte: responsbilitatea politica care nu era reglementata expres de constitutie dar facea parte din regulile politice ale regimului parlamentar . Ministrii raspundeau politic in fata camerelor parlamentului pentru politica dusa.

Ministrii raspundeau penal pentru infractiunile comise in exercitiul functiunii. Acuzarea era facuta fie de una din camerele parlamentului fie de rege si erau judecati de Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Ministrii erau raspunzatori civil atiunci cind cauzau cu rea credinta o dauna statului sau cind au expus statul la plata unor daune catre particulari.

Ministrii erau organe ale administratiei publice centrale, guvernau si administrau in numele regelui, deveneau responsabili in locul regelui prin contrasemnarea documentelor.

In anul 1881 a aparut o lege prin care se permitea prezenta in guvern a unor ministrii fara ca acestia sa fie titularii vreunui departament. Se numeau ministrii secretari de stat fara portofoliu.

In decembrie 1916 apare o lege care confera ministrilor fara portofoliu aceleasi drepturi si responsabilitati cu cele ale ministrilor titulari de minister.

In conditiile in care functiile statului s-au diversificat a sporit si numarul ministerelor. Acestea in timp s-au stabilizat la noua: de Interne, al Justitiei, de Finante, al Afacerilor Externe, de Razboi, al Cultelor si Instructiunii plublice, al Lucrarilor Publice, al Agriculturii al Industriei si Comertului.

Consiliul de Ministrii ii revenea exercitarea atributiilor constitutionale ale regelui intre data mortii acestuia si data depunerii juramintului de catre succesor.

Presedintele Consiliului de ministrii era seful guvernului adica prim-ministrul. El contrasemna decretele regale de numire a ministrilor si avea dreptul de a repartiza portofoliile ministeriale, coordona activitatea ministerelor si reprezenta cabinetul in fata Parlamentului.

De regula primul-ministru era titularul unui minister.

Spre deosebire de vechiul Regat al Romaniei care conform Constitutiei de la 1866, era un stat indivizibil si nealienabil, Transilvania ca parte a Austro-Ungariei avea o organizare administrativa si politica diferita.

In Transilvania pina la 1869 in urma descentralizarii administrative austriece au existat ca organe executive Cancelaria aulica si Guberniul Transilvanean. Odata cu instaurarea in 1867 a dualismului austro-ungar evolutia administratiei publice transilvanene s-a schimbat.

Unindu-se cu Ungaria, Transilvania nu a mai fost provincie autonoma din cauza caracterului de stat unitar al statului maghiar.

In 1876 a aparut comitatul ca unitate administrativ-teritoriala. In Transilvania erau 12 comitate iar in Banat, Crisana si Maramures 6 comitate.

Comitatul transilvanean a fost organizat mai intii prin Legea Municipalitatii nr.XLII din 1870. Consiliul municipal era organ deliberativ.

Legea reglemeta ca organe executive un vicecomite, un protonotar secondat de un notar, un jurisconsult, un presedinte al sedriei orfanale, pe casierul principal si contabilul sef. Acestia erau alesi din sase in sase ani si executatu hotaririle consiliului Municipal.

Existau si functionari numiti pe viata adica medicii umani, capitanii de politie, arhivarii, registratorii, medicii veterinari, scribii.

Seful administratiei si organul executiv principal era vicecomitele. Protonotarul redacta procesele verbale si tinea locul vicecomitelui in lipsa acestuia. Consilierul in probleme de drept era primjurisconsultul care supraveghea respectarea legilor si redacta documente in spiritul legilor.

Ministerul de Interne numea ca reprezentant al centrului in teritoriu un comite suprem. Prin Legea Municipalitatii nr.XXI din 1886 s-a facut reorganizarea administratiei comitatense. Aveau drept de municipiu comitatele dar si orasele mai mari numite Orase cu drept de municipiu.

Ambele se supuneau tutelei Ministerului de Interne .Teritoriul fostei Transilvanii era organizat din acel moment in 22 de comitate iar orase cu drept de municipiu erau 6.

Prin acestea se realiza autonomia administrativa , ele dispuneau independent de afacerile lor interne, faceau statute isi alegeau functionarii, determinau si acopereau cheltuielile.Ca organ deliberativ comitatul avea o Congregatie, organ ales pe 6 ani. Adunarile Congregatiei erau conduse de comite sau vicecomite. Vicecomitele era seful administratiei comitatului si dispunea de forta publica de a mentine ordinea si siguranta, ordona cheltuielile, exercita actiunea disciplinara asupra functionarilor.

Orasele cu drept de municipiu beneficiau de o congregatie proprie care avea aceleasi atributii ca si congregatia comitatului.

Primarul era primul functionar al municipiului, el executa ordinele Ministerului de Interne.

Desi legislatia vorbea de o autonomie a autoritatilor locale, organele administrative nu puteau realiza dupa propria vointa interesele comunitatii locale. Ministerul de Interne se putea amesteca oricind in treburile administratiei locale fie revizuind fie anulind actele emise de acestea.

In Regatul Romaniei existau in structura centrala a ministerelor functionari publici in diverse compartimente organizatorice :director de minister, sefi de diviziuni, sefi de birou, arhivari, registratori stc. Femeilor si cetatenilor straini le era interzis accesul la functiile publice.

Statutul functionarilor publici nu a fost reglementat unitar de o lege, acesta tinind de legile de organizare a fiecarui minister, fapt de a dus la aparitia discriminarilor. Pentru functiile importante, functionarii publici erau numiti si revocati de catre rege prin propunerea ministrului de profil care si contrasemna actul de numire sau revocare.

Pentru functiile de mai mica importanta era suficienta o decizie ministeriala de numire.

In toate functiile se cerea obligatoriu absolvirea unei scoli, fie scoala superioara, speciala sau doar absolvirea a patru clase.

Numirea in anumite functii se facea in urma unui examen de aptitudine si capacitate pentru evitarea abuzurilor. Functionarii puteau fi promovati in functii. Acestea erau impartite in grade si clase. Pentru asumarea statutului de functionar public acestia depuneau un juramint de credinta. Pentru munca depusa (sau mai exact pentru functia ocupata) functionarii primeau o leafa care era egala pentru toti cu acelasi grad si aceeasi clasa. Functionarii publici aveau dreptul la concediu ,ceea ce interzicea unui functionar sa opreasca lucrul dupa bunul lui plac. Legea le impunea acestora o anumita deontologie profesionala (trebuiau sa fie corect imbracati, sa evite dezonoarea). Acestia puteau fi sanctionati disciplinar prin avertisment, mustrare, amenda, suspendare destituire de catre autoritatile superioare.

In ce priveste administratia publica locala Constitutia de la 1866 a reglementat ca unitati administrativ-teritoriale judetele, plasile si comunele, fiind primul act constitutional care a introdus conceptul de descentralizare administrativa.

Exceptia fiind prefectul care era reprezentantul guvernului in teritoriu si caruia i s-au incredintat atributii largite privind interesele comunitatii judetene.

In Transilvania spre deosebire de regatul Romaniei unde guvernul il avea pe prefect ca reprezentant la nivel local, guvernul era reprezentat in comitate de un comite, functionar public. Acesta avea atributii de supreveghere si control asupra activitatii administrative.

Fiecare comitat era impartit in mai multe cercuri conduse de un protopretor.

Organizarea comunala din cadrul comitatului presupunea existenta mai multor feluri de comune. Comunele mici care pentru a face fata sarcinilor impuse de lege trebuiau sa se asocieze cu alte comune. Comunele mari care dispuneau de suficiente resurse financiare pentru a-si putea satisface singure interesele. Urmau ca importanta orasele cu magistrat care erau inzestrate cu organe proprii datorita veniturilor lor. Cele mai importante erau insa municipiile care se bucurau de regimul comitatelor avind un comite numit de rege.

Fiecare comuna avea o reprezentanta comunala ca organ deliberativ si o antistie ca organ executiv. Reprezentanta comunala era formata din membrii alesi de nationalitate maghiara, reprezentanta era prezidata de judecator in comunele mici si mari si de primar si de ajutoarele sale in orasele cu magistrat.

La nivelul comunal antistia-executivul era formata din judecator, doi jurati si medicul cercual.

In orasele cu magistrat antistia se compunea din primar, politai,notarii primul avocat ,casier, contabil, doctorul uman, veterinarul etc. Un personaj important la nivelul comunal era notarul. Acesta in comunele mici stringea impozitele, era ofiter de stare civila si redacta diverse acte.

Romanii erau slab reprezentati in administratie desi reprezentau populatia majoritara. Ocupau in special functii din gradele inferioare. Limbii romane nu i s-a recunoscut calitatea de limba oficiala alaturi de maghiara si germana.

Comitatele au acceptat folosirea limbii romane doar in adunarile de comitat si in corespondeta cu autoritatile inferioare.