Comunismul ca ideologie de extrema stanga si instaurarea puterii comuniste in Rusia Sovietica

Comunismul ca ideologie de extrema stanga si instaurarea puterii comuniste in Rusia Sovietica

Atunci cind regimul comunist combate in mod turbat ideologia de extrema dreapta interbelica, el nu face decit sa o legitimeze in fata culturii de registru neoficial, adica singura care conta cu adevarat (un efect pervers foarte interesant, pus in lumina de Caius Dobrescu: iluministii si, in general, discursul rationalist sint discreditate de imbratisarea prea pasionala a ideologiei comuniste). Cheia intelegerii acestor raporturi intelectuale care se combina cu raporturi de putere este aceeasi in cazul oricaror ideologii esuate in utopie si demagogie: trebuie distins nivelul superficial, al etichetelor si semnelor abstracte, de nivelul de profunzime, al ideilor, valorilor si mentalitatilor care stau in spatele discursului aparent.

La nivel superficial avem o stinga rea, comunista, si o dreapta buna, anticomunista si democratica. La nivel profund, asa cum comunismul despre care vorbim nu isi urmeaza cu adevarat propria ideologie, nici dreapta despre care vorbim nu e cu adevarat democratica (iar daca luam in calcul caracterul ei fundamental apolitic, nici nu are cum sa fie anticomunista).
Comunismul este cel putin la fel de mult un fenomen politic pe cit este unul ideologic. Ideologia eclipseaza in comunism politicul in datele lui clasice (lupta pentru putere, influenta politica a diferitelor categorii sociale si a intelectualilor etc.) deoarece este atit de proeminenta ca instrument de propaganda si mobilizare.

Insa raportul real de forte se vede imediat din usurinta cu care ideologia este abandonata sau resapata peste noapte (inspre forme absurde, de multe ori) in functie de necesitatile imediate ale politicului.
De aceea, anticomunismul pe plan strict ideologic este insuficient, in masura in care nici diversele regimuri comuniste insele nu-si prea luau in serios ideologia oficiala, iar comunismul romanesc mai putin, poate, decit oricare altul. Sigur, ideologia trebuia denuntata public, si de aceea rezistenta anticomunista reala merita omagiul nostru, insa pasul cu adevarat important ar fi fost ca, dupa aceea, comunismului sa i se opuna un set de valori si idei democratice, adica un proiect politic si social capabil sa inlocuiasca sistemul comunist nu doar in termenii capacitatii de a-l infringe, cit mai ales in termenii capacitatii de a-l inlocui cu un regim cu adevarat uman, care sa functioneze din toate punctele de vedere: politic, economic, social.

Or, dreapta intelectuala din Romania comunista nu facea nimic din toate astea: nu denunta comunismul, nu vorbea (nici macar la modul eterat, fara referiri anticomuniste prea stringente) despre ideile si valorile democratice care constituie singura alternativa viabila la comunism, nu venea cu un proiect de inlocuire a lui. In schimb, recicla toposurile dreptei extremiste interbelice: elitismul, individualismul exceptionalist, deci antidemocratic (despre care va fi vorba in articolul urmator), amoralismul omului superior, respectiv al minoritatii "alese", mistica sufletului national etc.
Gaselnita ingenioasa de a prelua aceasta ideologie nefericita doar la nivel cultural, la nivelul de profunzime al ideilor si valorilor, si de a ignora complet conexiunile ei politice (adica legionarismul) nu putea fi decit pe placul comunistilor, care urau legionarismul doar la nivel propagandistic, avind, in fond, cum s-a remarcat adesea, numeroase puncte de convergenta cu el.

De fapt, acest tip de "rezistenta" era mai mult decit perfect pentru regimul comunist: la nivelul aparent al discursului, nici nu bruia demagogia antifascista, nici nu sustinea democratia. De asemenea, la nivel de profunzime nu propunea valori democratice si, chiar mai mult, sustinea valori asociate unei culturi si ideologii totalitare. Era un tovaras de drum lung si de incredere, caci se opunea doar aparent comunismului. Toate regimurile comuniste au preferat o "rezistenta" bine controlata unei sarcini permanente de eliminare a oricarei forme de rezistenta; sarcina extrem de costisitoare si, cel putin in Europa, chiar imposibil de realizat.
Toate cele de mai sus nu constituie un repros, in sensul in care nimeni nu poate reprosa celuilalt ca nu isi risca viata pentru binele celorlalti; poate doar cei foarte putini care au facut-o sau, poate, nici acestia. Cu atit mai putin intr-un regim comunist precum cel romanesc (evident diferit de cele central-europene), unde sanctiunea era salbatica. Avem insa tot dreptul sa judecam un discurs si o orientare intelectuala fata de propriile ei pretentii, si aceasta este exact perspectiva de mai sus.

Dar sa vedem care este situatia de astazi a stingii si a dreptei. Mainstream-ul intelectual de dreapta a evoluat prea putin fata de cel din timpul comunismului, asa cum si acesta evoluase prea putin, dincolo de travestiuri si de retragerea din ideologic in cultural, fata de cel interbelic; exista, desigur, si o dreapta cu adevarat democratica, dar ea este inca minoritara. Politic, dreapta e ceva mai bine conturata, in ciuda unui suport ideologic confuz. O noua stinga intelectuala e de-abia in constituire, ca si cea politica, fiind evident ca PSD nu a fost si nu va fi foarte curind un partid cu adevarat de stinga.
Conflictul dintre stinga si dreapta este rizibil exact in masura in care ambele sint la fel de debile, iar blamarea uneia dintre ele pentru "starea in care ne gasim" este, de asemenea, rizibila, pentru ca slabiciunea ambelor - si adevarata problema - provine din ingustimea culturii democratice, care le insumeaza pe amindoua. Daca radem demagogia de pe tortul politicii romanesti, vom vedea ca ramin destul de putine zone in mod real intemeiate pe valori democratice. Ca si in cultura.

Aplecarea optiunilor intelectuale mult spre dreapta, dincolo de limitele jocului democratic, are ca efect pervers deplasarea intregului spectru ideologic (nu mai vorbim despre confuzia de la nivelul politicilor publice, unde subventionarea pretului energiei pentru toata lumea, "cornul si laptele" sau subventionarea de catre stat a construirii de vile de lux sint considerate politici coerente de stinga). In acest fel un discurs precum cel al lui Sorin Matei, liberal in sens larg, antielitist dintr-o perpectiva democratica, ajunge sa fie acuzat de stingism. Desigur, asta se intimpla in principal datorita intentiei de a-l discredita cu orice pret (stinga, ne amintim, e rea prin definitie); si el ca si altii este acuzat ca ar fi colectivist, socialist, adept al corectitudinii politice, desi nici unul dintre ei nu e asa ceva. Dar acest lucru se intimpla, cred eu, si pentru ca mainstream-ul dreptei intelectuale actuale chiar crede in propriile lozinci, chiar crede ca detine un monopol asupra Binelui. .

Ideologii si practici politice totalitare.  Comunismul

Actiuni pentru instaurarea comunistilor la putere in Rusia.

In  luna februarie a anului 1917, Rusia se transformase intr-un colos cu picioare  de lut, din cauza saraciei generalizate si a infrangerilor de pe front.

In  aceste conditii, a izbucnit la Petrograd, revolutia condusa de Partidul  Constitutional Democrat (al burgheziei liberale) si de mensevici (membrii  Partidului Social-Democrat). A fost instaurat un guvern provizoriu la 16  februarie/1 martie 1917, iar a doua zi, tarul a abdicat.

Insa  bolsevicii (comunistii) au profitat de anarhia din Rusia, sporindu-si  popularitatea in randul muncitorilor, al sovietelor (comitetelor) acestora, pe  fondul grevelor tot mai numeroase.

Condusi  de V.I. Lenin, bolsevicii au declansat actiunile in forta pentru preluarea  puterii, realizata prin lovitura de stat de la 25 octombrie/7 noiembrie 1917,  de la Petrograd . Denumita Revolutia din  Octombrie, aceasta este considerata actul de nastere al statului sovietic.

Ideologie si practica politica in statele comuniste.

In  Rusia, apoi in Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste, stat creat de Rusia  Sovietica, Ucraina, Bielorusia si Transcaucazia, toate domeniile de activitate  au fost organizate conform conceptiei lui Lenin, expuse in Tezele din Aprilie 1917.

Inca  de la preluarea puterii, teroarea a fost instituita in stat.

Orice  forma de opozitie a fost desfiintata, fiind interzisa functionarea tuturor  partidelor, in afara celui comunist (bolsevic) rus, denumit apoi Partidul  Comunist al Uniunii Sovietice (P.C.U.S.).

A  fost creata, in anul 1917, politia politica a regimului, cunoscuta cu  abrevierile C.E.K.A., N.K.V.D. apoi K.G.B.

Viata  religioasa a fost obstructionata. Statul si-a impus controlul in economie, prin  nationalizarea intreprinderilor.

Proprietatea  privata a fost inlocuita cu cea de stat sau colectiva.

Teroarea  asupra populatiei s-a intensificat in perioada in care s-a aflat la conducere  Iosif Visarionovici Stalin (1924-1953).

Acesta  a impus o economie centralizata si planificata rigid.

Din  1929 s-a trecut la colectivizarea fortata a agriculturii (careia i-au cazut  victime milioane de tarani ce nu vroiau sa-si cedeze pamanturile in  gospodariile colective sau de stat), in paralel cu industrializarea fortata si  planificarea productiei prin planurile cincinale.

Opozantii politici fie au  fost executati, fie li s-au inscenat procese in urma carora au fost trimisi la  inchisoare sau in lagarele de munca fortata din tara, care formau GULAG-ul.

Marii Terori,desfasurate la ordinul lui Stalin intre anii 1936 si 1939, i-au  cazut victime oameni din randul tuturor categoriilor sociale si profesionale,  inclusiv din randurile armatei.

In  acelasi timp, cultul personalitatii lui Stalin a capatat proportii fara  precedent, presa era cenzurata sever, iar intreaga creatie culturala se gasea  in slujba intereselor Partidului Comunist al Uniunii Sovietice si al  dictatorului.

Regimul  stalinist si-a pastrat caracteristicile in anii celui de-al Doilea Razboi  Mondial, ca si in primii ani postbelici, cand regimul comunist a fost impus si  in alte state europene.

Dupa  moartea lui Stalin, noul secretar general al partidului, Nikita Hrusciov, a  dezvaluit, in 1956, unele crime comise din ordinul lui Stalin si a condamnat  cultul personalitatii acestuia, fara ca esenta regimului sa fie modificata.

Desi  au aplicat modelul sovietic, regimurile comuniste europene au avut si trasaturi  specifice. Astfel, au existat o mai mare libertate economica in Iugoslavia,  pastrarea proprietatilor asupra pamantului in Polonia, nationalismul si  interzicerea vietii religioase in Albania etc.

Unii  conducatori comunisti au dorit reformarea sistemului, ca Alexander Dubek in  Cehoslovacia, in 1968, dar sovieticii au inabusit prin interventia armata  aceasta miscare.

Abia  dupa anul 1985, Mihail Gorbaciov, noul secretar general al partidului, a  initiat politica perestroika i glaznosti (reconstructie si deschidere), prin care  a incercat reformarea partidului si statului sovietic.

Anul  1989 a inregistrat inlaturarea regimurilor dictatoriale din majoritatea  statelor europene foste comuniste. Criza in care se zbatea Uniunea Sovietica nu  a putut fi depasita, comunismul s-a prabusit, iar statul s-a destramat (1991).