Simbolismul

Simbolismul.

Simbolismul apare ca un curent literar dupa 1885 in Franta, raspandindu-se ulterior in toate tarile din Europa. Initial simbolismul era prevestit de creatiile unor romantici ca Novalis, E. Poe, G. de Nerval, dar mai ales prin poezia lui Baudelaire - simbolismul apare ca reactie fata de tendintele pozitiviste, de scientismul naturalist si de "obiectivismul" parnasianist.

Simbolismul a fost o miscare literara complexa si neomogena, integrand diverse tendinte de la asa-zisii poeti "blestemati" (A. Rimbaud, St. Mallarm, P. Verlaine) pana la grupul propriu-zis al simbolistilor (G. Kahn, Vil-Griffin), la "instrumentalismul" specific lui Ren Ghil. In celelalte tari ale Europei, simbolismul a avut trasaturi distincte, determinate de traditiile literare si culturale nationale. Astfel, in Germania retinem poezia simbolistica a lui Rilke si Blok, in Rusia pe Esenin, in Italia pe Ungaretti si Montale, iar in Romania pe Al. Macedonski, G. Bacovia, St. Petica, I. Minulescu.

In conceptia simbolistilor lumea este considerata un ansamblu de simboluri, senzatiile fiind semne ale ideilor in sensul viziunii platoniciene. Simbolistii cauta decat interpretarea acestor semnificatii pentru a stabili unitatea ideala a universului inconjurator. Poetul simbolist pune accent pe aceste "corespondente" si pe valentele muzicale ale cuvantului, de aici orchestratia savanta a versificatiei de unde rezulta virtualitatea ritmului incantator al poeziei simbolice. Dupa simbolisti cuvintele nu au functia de a exprima idei, ci au rolul unor simboluri care sugereaza esente ascunse ale realitatii, imposibil de sesizat pe caile logice ale cunoasterii.

*

Epoca moderna din secolul al XIX-lea inregistreaza in domeniile gandirii filosofice si a celorlalte stiinte sociale influenta marilor descoperiri stiintifice si aplicatiile lor practice, prin care s-au produs modificari profunde in conditia existentiala a omului, in modul de a concepe viata si universul inconjurator. Gandirea filosofica posthegeliana isi declina ambitia de a crea sisteme unitare bazate pe spiritul absolut al Ratiunii care guverneaza toate sferele existentei ca in cazul filosofiei lui Hegel. Dezvoltarea noilor stiinte din secolul trecut impune filosofiei si istoriei metode realiste supuse faptelor experimentale de interpretare.

Fundamentul filosofic si metodologic al cunoasterii stiintifice este determinat de curentul pozitivist, initiat de Aug. Comte si de cel evolutionist promovat de H. Spencer si J.S. Mill, adepti pe plan social-politic ai reformismului in o pozitie cu adeptii curentului socialist. Teoria socialista de schimbare revolutionara a societatii initiata de K. Max si F. Engels si-a gasit o larga influenta in randul multor intelectuali si a unor categorii de lucratori industriali. Paralel cu teoreticienii determinismului si materialismului istoric de sorginte marxista, in a doua jumatate a secolului trecut, considerat "secolul istoriei" se afirma amplele studii de istorie universala si nationala, precum si curentele neoidealiste (neokantianismul, "filosofia vietii", pozitivismul, evolutionismul, pragmatismul, s.a.) dominante in viata spirituala si culturala in pragul secolului al XX-lea.