Comunitatea maya, cadrul sau geografic si istoric

Comunitatea maya, cadrul sau geografic si istoric

Nasterea si dezvoltarea culturilor mezoamericane

escoperirile arheologice din ultimele decenii au inlaturat vechea teorie, dupa '^v care civilizatia maya ar fi fost izolata in splendida ei dezvoltare, pentru a deveni apoi inspiratoarea celorlalte culturi vecine. Ipoteza neconfirmata, si stim astazi ca cinci centre importante s-au dezvoltat, in paralel, in timpul perioadei clasice, adica aproximativ intre anii 300 si 900 d.H.: patru civilizatii au fost in contact, mai degraba cultural decat material, cu comunitatea maya: cea denumita a olmecilor sau din La Venta. cea mai apropiata de mayasi. dar avand deja o istorie proprie, in curbura Golfului Mexic, la sud de Veracruz; cea din centrul Veracruzului cu tribul totonacilor care s-a dezvoltat in preajma lui El Tajin, intre secolele VII si XIV d.H.; cea a zapotecilor de la Monte Alban,care s-a manifestat in special intre anii 500 si 1000, in regiunea Oaxaca; si cea din Teotihuacan, orasul marilor piramide, situat la mai putin de 50 kilometri la nord de Mexico si a carei "varsta de aur' este situata intre anii 400 si 700. Cu toate ca aceste civilizatii prezinta trasaturi comune, o facies americana pronuntata, se pune imediat problema originilor lor.

Descoperirea acestor tinuturi, cu greu recunoscute drept continent, i-a incurcat curand pe europenii secolului XVI: ai cui descendenti sa fie acesti canibali? Ai lui Ham¹⁾? Ai lui Sem²'?' Ai lui lafet³'? Ai lui Adam sigur nu - dar erau ei macar oameni? Cu idolii si obiceiurile lor ingrozitoare, nu erau ei oare mai curand creaturi ale diavolului? Asa ca a fost nevoie de o bula a papei Paul al lll-lea. in 1536, pentru ca sa f ie afirmata incontestabil natura omeneasca si filiatiunea din Noe a indienilor!

intr-adevar, spaniolii au intalnit un mozaic de popoare diferite pe intinderi imense in care decorul se schimba mereu cu o infinita varietate, de la stepele pustii, cu cactusi, pana la tundrele inghetate ale culmilor muntoase, impestritate de licheni si muschi, traversand Tierras Calientes, umede si cu vegetatie luxurianta, apoi Tierras Templadas, cultivate printre pini si ferigi arborescente, ajungand la Tierras Frias, situate la 2000-3000 de metri inaltime. Viata si credintele se resimteau de pe urma mediului ostil, in care ciclonii, eruptiile si cutremurele erau frecvente.

Aceeasi diversitate apare la studierea dialectelor: in universul precolumbian, un etnolog francez a gasit 123 de familii de limbi diferite, fara legatura cu limbile asiatice si inrudite, destul de slab, intre ele. inca de la descoperire, s-a pus problema originii populatiei, o enigma care continua sa intretina si astazi multe controverse. Extraordinarul polimorfism din domeniile uman si lingvistic ii nedumereste pe toti cercetatorii: diversitatea surprinzatoare a datelor fizice (privind inaltimea, morfologia, pigmentarea, grupele sanguine etc.) sau a dialectelor amerindienilor - "un continent Babei!' spun unii - continua sa deruteze. Explicatia unei astfel de diversitati trebuie cautata in natura si lunga istorie a populatiei americane.

Cum a fost populata America

in pofida inmultirii tezelor contradictorii, uneori seducatoare sau fanteziste, specialistii s-au pus de acord asupra schemei urmatoare: in perioada cuprinsa intre 15000 sau 20000 (poate chiar 50000, dupa ultimele cercetari) si 9000 de ani inaintea erei noastre, mici grupe de vanatori veniti din Asia de nord-est - predominanta caracterelor mongoloide ale fetei ramane evidenta la cei mai multi indieni - au patruns aici treptat, prin stramtoarea Bering.

Este acceptata, astazi, ideea ca prin siragul insulelor Aleutine, din oceanul Pacific, cativa navigatori indrazneti au venit, probabil, in mai multe etape, din insulele oceaniene si indoneziene. Sositi, astfel, pe continentul american, acesti asiatici s-au indreptat spre sud, in cautatea vanatului, a pestilor si a fructelor salbatice. (De altfel, in Amazonia, de exemplu, unele grupe au ramas si astazi la stadiul de vanator-pescar-culegator.) fn acele timpuri indepartate, in . valea centrala a Mexicului, pe atunci mlastinoasa si presarata cu lagune, cu un climat mai putin cald, dar mai umed decat cel din epoca noastra, acesti vanatori nu se temeau sa atace mamifere mari, ca mamutul si o specie de bizon disparuta astazi. Uneori fortau vanatul sa se arunce din inaltul falezelor, haituindu-l, la fel ca pe vechiul continent, la Solutre. Odata cu indulcirea vremii, acum 7000 sau 8000 de ani, aceasta fauna mare a disparut. La Tepexpan sau la Santa Ana Ixtapan, s-au gasit varfuri de piatra cioplita si sulite lungi si subtiri laolalta cu oase de mamut. Dar, treptat, acesti vanatori-culegatori s-au adaptat la noile conditii climatice si la mediu, hranindu-se cu pasari, broaste testoase, iepuri si plante salbatice, ca stirul si o specie de fasole. Fara indoiala, aceasta populatie nomada era foarte putin numeroasa si risipita, totusi, atunci au aparut, in

locuri foarte indepartate unele de altele, primele incercari de cultivare a pamantului. S-a observat ca diferite specii de porumb, de fasole, de dovleci, de cartofi dulci, de ardei, de bumbac si de tutun au fost cultivate in acelasi timp, in diferite puncte cuprinse intre Mezoamerica si Peru.

Pe la anii 2500 inaintea erei noastre, patrunderea si raspandirea agriculturii, a carei descoperire inseamna o revolutie - si o rasturnare - de o forta incalculabila, a determinat, intre altele, crearea si fixarea micilor grupuri in sate permanente. Imitand vase de piatra mai vechi, ceramica a aparut pe la anul 2300 I.H., in special in valea Tehuacan (Statul Puebla) unde prezenta omuluj este continua in aceasta perioada indepartata, in valea Mexicului primele sate de agricultori sedentari - la Tlatilco, El Arbillo, Zacatenco, Cuicuilco - se pare ca ar fi aparut, pe langa lacul bogat in vanat, abia in jurul anului 1000I.H.

Continuand sa cultive porumbul, rosiile, dovlecii, ardeii si fasolea, populatia acestor sate isi cauta si o hrana suplimentara in pescuit si in vanarea porcilor salbatici, pecari, si a cerbilor. Femeile teseau panza din fibre de yucca sau de agave. Olari mai priceputi decat predecesorii lor, acesti tarani din timpuri stravechi modelau vase elegante si, mai ales, mici figurine de argila foarte bine facute, adesea cu fesele mari si fara indoiala legate de riturile fecunditatii si ale tamaduirii. Pe zeitatile fertilitatii, doar zeul focului, infatisat ca un batran, le depasea ca numar de reprezentari in credinta populara. Primele sanctuare importante inaltate pe platforme artificiale, care anuntau viitoarele mari piramide, au aparut pe la anul 600 i.H., la Cuicuilco in special, dar aceasta baza de cult a fost acoperita de lava trei secole mai tarziu.

Porumbul

S-a vorbit mult, dar niciodata destul despre profundele schimbari produse de cultivarea porumbului in viata amerindienilor. Totul indica aparitia lui in teritoriile calde din sud si ale Golfului Mexic, pe viitorul teritoriu al olmecilor si al mayasilor, cu trei sau patru mii de ani inaintea erei noastre; dar botanistii sunt impartiti in doua tabere, aproape egale, asupra acestei probleme, una crezandu-l originar din America Centrala, cealalta din America de Sud. Oricum ar fi, porumbul va deveni baza civilizatiei mayasilor si a vecinilor lor. Aceasta planta care nu-l tine ocupat pe taran decat doua sute de zile pe an, il elibereaza, deci, brusc; de acum inainte, el va avea mai mult timp pentru activitati intelectuale, artistice sau religioase, de fapt toate trei, contopite.

"Porumbul a constituit mai mult decat baza economica a civilizatiei maya, scrie englezul Eric S. Thompson, era chiar punctul de convergenta al cultului si toti mayasii care lucrau pamantul i-au inaltat un altar in sufletul lor. Fara porumb, ei n-ar fi avut suficient timp liber, nici nu s-ar fi bucurat de prosperitatea

necesara pentru a-si construi piramidele si templele: fara dragostea mistica pe care o aveau pentru el. taranii nu s-ar fi supus, probabil, chemarilor continue ale conducatorilor lor pentru a executa proiecte minunate. Dar asa, ei stiau ca lucreaza pentru a-i impaca pe zeii cerului si pamantului, de care depindea recolta de porumb.'

Pentru Eric Thompson, nici un taran din lume nu arata atata dragoste pentru ogorul sau ca cel din America de mijloc; si mayasul de astazi continua sa venereze porumbul, adresandu-i-se prin aceasta formula respectuoasa si rituala: "inaltimea voastra'. Un dar deosebit al zeilor pentru oameni, porumbul face parte integranta din ei si le cere un comportament religios, "inainte de a ara pamantul sau de a semana, mayasul postea, era cumpatat si aducea ofrande zeilor pamantului. Fiecare perioada a calendarului agricol era obiectul unei sarbatori.' Un calugar din secolul XVIII, mirat de veneratia porumbului la mayasi, nota: "Extazul lor in contemplarea m//pas-urilor (campurile cultivate in luminisurile padurii, dupa incendiere) ajunge pana acolo incat uita de copii, de sotie si de orice alte placeri, ca si cum m//pas-urile erau telul final al existentei si izvorul lor de fericire'. Din acest motiv, indienilor li se parea normal sa-si in-grase pamantul ingropandu-si mortii, ca o restituire a hranei pe care pamantul le-a dat-o in timpul vietii; "pamantul ne-a hranit, trebuie sa-l hranim si noi', spuneau ei. in timp ce in Lumea Veche se spune ca omul este nascut din pamant si argila, miturile indiene spun ca omul este nascut din porumb.

Fixarea taranilor in sate, putin populate de altfel, a avut loc mai mult in jurul centrelor ceremoniale unde locuia personalul sacerdotal; conceptiile au fost perturbate din aceasta cauza si a fost nevoie sa fie regandita organizarea raporturilor intre oameni dupa activitatile lor, pe scurt, sa se dea o structura noua societatii. O ierarhie politica si religioasa adaptata la noile impartiri ale sarcinilor s-a format in timp. Aceasta perioada importanta de formare, in cursul primului mileniu inainte de era noastra, este denumita "Perioada preclasica', sau "Orizontul arhaic', dupa H. J. Spinden, sau "Civilizatia medie'. Cultura cea mai importanta din aceasta perioada de formare este cea numita din La Venta sau a olmecilor; exista un acord general in acceptarea ideii ca ea a fost baza civilizatiei mayasilor care n-au facut, adesea, decat sa dezvolte realizarile olmecilor. "Olmecii au fost pre-mayasi?' se intreaba Jacques Soustelle. "Sau ei au facut parte, impreuna cu cei care vor deveni mai tarziu mayasi, din acelasi ansamblu cultural? Este imposibil sa se dea un raspuns sigur.'

Civilizatia olmeca

Termenul olmec, impropriu dar consacrat prin utilizare, inseamna in nahuatl (limba aztecilor): "oamenii (din tara) cauciucului'. Aceasta denumire ramane arbitrara deoarece nu cunoastem nici originea si nici limba acestor "oameni ai cauciucului'.

Ofranda specifica civilizatiei din La Venta care au fost sculptori extraordinari. Regiunea meridionala a Golfului Mexic, cu padurile sale dese (selva), este. intr-adevar. acoperita de sapotilieri. producatori de chicle. in partea cea mai stramta a istmului Tehuantepec, in regiunea atlantica, in primul mileniu s-a dezvoltat o cultura pe care toti specialistii sunt de acord sa o considere ca centrul, matricea tuturor celorlalte, ce vor straluci in timpul marii epoci clasice a Mezoamericii, din secolul III pana in secolul X. De altfel, culturile clasice insesi aminteau acest lucru, pentru ca in mod regulat ele se declarau adevaratele mostenitoare si continuatoare ale vechii civilizatii din golf. Marturii ale influentei acesteia au fost regasite in regiuni foarte diferite, din Yucatan la Guerrero, de la Tlatilco la Monte Alban, marele oras Zapotes, si pana la istmul Panama! De curand, cei ce faceau sapaturi din partea Institutului Carnegie din Washington au fost foarte surprinsi sa descopere, incrustat intr-un zid din Mayapan, oras din Yucatanul mayas, locuit in secolele XIII si XIV in special, un cap sculptat in stil olmec, care era tinut, deci, doua mii de ani mai tarziu, la mare cinste. Prezenta tetrarhilor¹' pe zidurile bisericii San-Marco din Venetia are aceeasi justificare. De altfel, nu stim daca aceasta mare raspandire nu indica o expansiune adevarata a oamenilor din La Venta si daca ea n-a avut aspectul unui razboi de cucerire: se pare ca nu, daca se are in vedere stima si afectiunea pe care le-o aratau intotdeauna vecinii lor.

Cum si prin ce s-a manifestat aceasta civilizatie?

Sa vedem: in jurul anului 1500 I.H. (sau poate chiar mai inainte dupa noile teze), in regiunile neprimitoare de la sud de Veracruz si de Tabasco, cu climat torid care slabeste puterile, plin de mlastini, au aparut centre ceremoniale marcate de gigantice sculpturi in bazalt, capete uriase cu aspect omenesc, in special. Cel mai renumit din siturile descoperite. La Venta, ar fi avut perioade de prosperitate de la 1500 la 400 I.H.. dar gradul de desavarsire a culturii sale. inca de la aparitie, ne face sa intuim existenta unei perioade de pregatire necesara, ramasa necunoscuta si neevidentiata pana acum. Nu departe de acel loc. la San Lorenzo, din cei mai importanti tumuli¹'. care par sa dateze din perioada 1200 - 900 inaintea erei noastre. au fost scoase la lumina fragmente de sculpturi care ar corespunde acelei perioade necesare de pregatire. Tres Zapotes si Cerro de Las Mesas sunt alte situri mari ale acestei culturi.

Pana acum, optsprezece din aceste capete uriase din bazalt au fost gasite in trei situri; forta lor plastica se impune de la inceput si intr-o maniera aproape obsedanta. Fara indoiala, ele impresionau puternic pe credinciosi, in plus, aceeasi putere, aceeasi energie si sens al monumentalului care se pot observa la aceste statui uriase, se regaseste si la statuile de format mic, la micile jaduri - materia cea mai pretioasa pentru indieni -slefuite minunat si cu o lucratura delicata. Prin caracterul sau sobru si viguros, simplu si fara derutanta complexitate si ezoterismul confuz, ba chiar foarte incurcat, din operele ce se vor crea ulterior, mai ales de mayasi, geniul olmec ne impresioneaza imediat.

Oamenii din La Venta vor fi primii care vor crea un sistem de scriere si un calendar, care se va dezvolta la mayasi: in piatra, ei au facut notari de cifre, de date si de glife¹'. N-ar fi imposibil ca ei sa fie inventatorii semnului "zero' langa punctele si barele numerotarii lor. "Totusi, scrie Eric Thompson, nu suntem deloc siguri ca poporul din La Venta s-a folosit de numerotatia de pozitie inaintea mayasilor. Pe de alta parte, inclin sa cred ca civilizatia din La Venta a fost dezvoltata de oameni vorbind limba mayasa.' Prezenta neobisnuita in regiunea din nordul Golfului, dincolo de olmeci, a unei ramuri excentrice a familiei mayasilor, de care au fost rupti si separati, intr-un trecut indepartat, de o populatie de limba nahuatl. totonacii, vine in sprijinul acestei teze a lui Eric Thomson. Apogeul civilizatiei totonacilor se situeaza intre secolele VII si XIV.

Olmecii si Jaguarul

S-a remarcat ca acele capete uriase de care am vorbit isi aparau adesea ceafa sprijinindu-se de mici ridicaturi de pamant; inalte de 2 - 3 metri, unele cantareau 30 de tone. La San Lorenzo Tenochtitlan s-au scos la iveala sase si la Tres Zapotes doua, ceea ce duce, pana in prezent,la un total de optsprezece. Trasaturile lor oarecum negroide surprind; in realitate - si este valabil si pentru statuile mici - aceste fete amesteca trasaturi umane si feline: ochii umflati, nasul turtit, gura, caracteristica, are colturile lasate in jos si buza superioara puternic ridicata. Vor sa para feroce? Sa exprime suferinta? Sau poate brutala animalitate a zeului-Jaguar? Nu se stie.

Mai exista reprezentari de pitici si de infirmi in care se regaseste acea inclinatie spre bizar si fantastic proprie amerindienilor; se pare ca olmecii acordau o semnificatie magica fiintelor diforme, cocosatilor, piticilor - reprezentati fara falca inferioara! - si copiilor obezi, care par zguduiti de hohote de plans. De fapt, multe din aceste statui il reprezentau pe zeul-Jaguar (un jaguar care ar fi mai curand un oce-Iot¹⁾). in Golf, se pare ca era foarte venerat, fiind considerat si divinitate a Ploii. Fara indoiala, el sta la originea tuturor divinitatilor Ploii din Mezoamerica: Chac-ul mayasilor, Tajin-ul totonacilor, Tlaloc-ul aztecilor sau Cojijo-ul zapotecilor, deoarece toti. dupa exemplul zeului-Jaguar olmec, au o trasatura comuna: cei doi canini foarte mari.

Unii vad in acest monstru, facut din elemente foarte diferite, rezultatul cuplarii unei femei cu un ja-Quar; se poate observa uneori copilul-jaguar tinut in brate de un adult (mama sa?) a carui fata normala scoate in evidenta caracterul monstruos, nelinistitor, al "pruncului'. Ca popoarele de pe coasta s-au pus mereu sub protectia sa. pe cand cei de pe paltou venerau in special vulturul, este neindoielnic. Acum cativa ani, o statuie de acest tip, cu "fata de prunc', a fost gasita de niste copii, langa satul Las Limas, in Ve-racruz. Cand. instiintati, responsabilii muzeului din Jalapa au venit zece zile mai tarziu, au vazut statuia acoperita cu flori si asezata intr-o nisa luminata cu multe lumanari. Oamenii din sat, asa crestini cum erau, au venerat-o imediat, cu toata infatisarea sa amenintatoare. Pe de alta parte, s-a constatat ca acesti jaguari antropomorfi servisera, la timpul lor. si ca ofrande funerare: depozite enigmatice au fost descoperite in "ascunzatori' sau morminte, cu multe figurine dispuse intr-un mod foarte teatral. La Cerro de Las Mesas, au fost adunate 782 de statuete si bijuterii de jad dintr-una din aceste "ascunzatori'.

Plasarea civilizatiei din La Venta inaintea celei a mayasilor, a celei de la Teotihuacan si a celei din Tres Zapotes, nu este acceptata de toti arheologii: unii din ei sustin ca ceramica descoperita langa sculpturile din La Venta poate fi atribuita unei perioade care a urmat celei de formare si provin dintr-un ..orizont' care corespunde inceputului perioadei clasice maya. Pe de alta parte, la Tres Zapotes (statul Veracruz), o inscriptie pare sa poarte o data corespunzatoare anului 31 i.H. Dar chiar aceasta interpretare ridica multe obiectii. Din contra, ultimele lucrari ale lui Michael D. Coe, sprijinite pe analize facute cu carbon 14, au

tendinta sa impinga inceputurile civilizatiei olmece spre anul 2000 I.H. Oricum, ramane faptul ca toate aceste civilizatii au trasaturi comune, care au facut posibil un mod de viata propriu continentului american, conditionat de mediu si de caracteristicile sale naturale, cu tehnicile, riturile, credintele, institutiile, comportamentele proprii acestui continent. Si cum acest continent, spre deosebire de celelalte - Asia. Europa. Africa unde din toate timpurile a existat o infinitate de legaturi intre ele - ofera aceasta particularitate de a se dezvolta in circuit inchis, fara contact cu exteriorul, descoperirea sa nu putea sa nu provoace o curiozitate irezistibila si chiar o fascinatie. Cum de-au reusit acesti Robinsoni sa-si rezolve singuri problemele?

"Facies americana', numitor comun

fn decursul perioadei-cheie a mileniului dinaintea erei noastre am vazut ca au inceput sa se manifeste anumite semne caracteristice ale unei civilizatii pentru care ocupatiile agricole erau situate pe primul loc, din punctul de vedere al importantei. Aceste trasaturi vor alcatui fundalul constant pentru diversele culturi care se vor naste si se vor dezvolta de-a lungul primelor cincisprezece secole din era noastra, pana la venirea spaniolilor, contactul cu ei fiind comparabil cu un adevarat soc microbian, care ulterior va modifica intregul proces de evolutie.

Desigur, cu destine diferite, aceste culturi deosebite vor manifesta o maiestrie variata si inegala fn domeniile tehnice si artistice, dar intotdeauna ele se vor situa fntr-un cadru existent si inviolabil alcatuit din trasaturi culturale comune. Aceste constante se pot identifica si in modul de viata, mijloacele de trai, obiceiurile, credintele, arta si tehnica lor. Peste tot se vor impune aceleasi trasaturi ca un numitor comun, o facies americana permanenta.

Pentru a le putea mai bine distinge, se poate incepe, paradoxal, printr-un bilant negativ - sa enumeram ceea ce indienii nu au stiut vreodata, adica ce ii diferentiaza de locuitorii Lumii Vechi. Se va constata, astfel, lipsa oricarui animal de tractiune (cal. catar, bivol, bou, magar), care ar cere caruta, sareta, si deci roata; in consecinta, absenta aceasta impiedica aparitia rotii olarului. Totusi, au fost descoperite jucarii, animale pe rotile, ceea ce dovedeste ca principiul de functionare al rotii nu le era necunoscut; dar fara animale de tractiune si pe terenurile lor foarte accidentate, roata si-a pierdut toata semnificatia. De la un ocean la altul, de pe intreg teritoriul central mexican au fost stranse circa 70 de figurine pe rotile, a caror utilizare a ramas un mister, dar se presupune ca ar fi jucarii funerare, deoarece au fost descoperite in morminte si reprezentau de obicei un caine, animalul care servea de calauza in cealalta lume, in mitologia mexicana. Pe de alta parte, le lipseau atat animalele de povara (camila, catar, cal) cat si multe din animalele noastre de casa (vaca. porc, capra, oaie, gaina) si ca urmare si ingrasamintele animale pentru fertilizarea campului; aceasta a avut importanta in padurile mayase in care pamantul saracea in mai putin de patru ani, fortandu-i pe tarani la migratii continue, fn schimb, erau crescuti curcani, cobai, caini dintr-o varietate comestibila, rate si albine. Fierul si otelul nu erau cunoscute, iar cuprul a aparut destul de tarziu: asa ca se poate spune ca America precolumbiana a ramas aproape in permanenta in stadiul neolitic. Artistii si mesterii din acele timpuri nu aveau la indemana decat instrumente din piatra, iar soldatii doar arme din lemn si silex.

Sticla, moneda, sistemele de masura, graul, orzul, secara sunt inscrise si ele pe lista marilor absente, fn arhitectura, acesti indieni nu au descoperit niciodata principiul cupolei si al boltii semicirculare, bolta inalta in consola a mayasilor, destul de primitiva, nu permitea acoperirea de mari suprafete, din cauza ca distanta permisa intre punctele de sprijin era redusa, fn preocuparile lor intelectuale ei nu au ajuns niciodata la un sistem de scriere alfabetica - cel putin asta se presupune, avand in vedere marele numar de glife existente - desi au inventat un sistem de scriere hieroglifica complex (si numai mayasii, de altfel) care le-a permis, totusi, sa scrie cateva carti referitoare la ritualuri, anale de istorie, diferite almanahuri astrale si sa faca unele calcule.

Hartia nu le era necunoscuta, deoarece codexurile lor erau elaborate pe piele de cerb sau pe o hartie facuta din coaja diferitilor arbori, pielea sau hartia fiind acoperite cu un strat subtire de stuc. Nu au avut niciodata cunostintele de matematica ale Lumii Vechi, desi metodele lor de calcul, avand ca baza numarul 20, cu zero si pozitionare, dovedesc un avantaj net. un puternic avans asupra Occidentului european care nu va folosi cifra zero decat abia in Evul Mediu. In sfarsit, ei nu cunosteau speculatiile noastre astrologice, desi au reusit sa intocmeasca calendare surprinzatoare prin precizie si tabele ale fazelor lunare si eclipselor de soare foarte exacte, ca si ale miscarilor lui Venus, avand, in acest caz, o limita de eroare de 2 ore pentru o perioada de doua secole! in domeniul activitatii agricole amerindienii si-au manifestat cel mai mult talentul, cu toate ca si in domeniile artistice pot fi gasite multe capodopere ale artei universale: imaginatia lor a fost uluitoare. Dar trebuie sa-i vedem pe ogoare pe acesti maceualli sau tarani mexicani, acoperiti doar c-o fasie de panza in jurul coapselor, lovind bulgarii cu un coa, un instrument jumatate cazma, jumatate tarus de gaurit locul rasadului, un fel de baston de scormonit pamantul, sau cu sapaliga de piatra si de lemn. Seara, reveniti in coliba lor saracacioasa, fiecare din ei inghite cateva turte, tortillas wa pe care femeile le pregatesc pe frunze de bananier, amestecand in nepretuitul porumb putin manioc; sau putin pozol k'ayem. o fiertura de porumb lungita cu apa proaspata, un fel de mamaliga din uruiala de porumb, sau poate si cateva boabe de fasole neagra. Pe ogoarele sale, in afara de porumb, el cultiva tuberculi hranitori, manioc. cartof, salvie, busuioc, rosie, dovleci. fasole, ardei pe care-i mananca in cantitate mare: aceste

plante bune de mancare au fost obtinute pornind de la specii salbatice si Europa le datoreaza, in special, rosia, cacaoa (care le servea de moneda), tutunul, cauciucul, coca, yucca¹⁾ si, desigur, porumbul, in plus, ei cunosteau bumbacul si o multime de plante medicinale.

Credinta religioasa a Indianului

in domeniul religios, credinta indianului nu s-a ridicat niciodata pana la monoteism; prins in mrejele magiei, cum ar fi spus Cocteau, el era inconjurat de superstitii si prevestiri si va ramane mereu politeist. Dar, permanent, viziunea lui asupra universului a fost profund religioasa, tragica, pesimista si fatalista totodata; moartea ameninta totul, chiar si astrele! Numai ca, deoarece statea in grija omului de a veghea la buna randuiala generala, chiar cosmica si, pentru ca astrele pentru a nu muri cer viata, li se dadea viata prin sacrificii umane. Astfel, fara a se considera, pentru acest motiv, centru al universului - ar trebui sa recunoastem aici o oarecare umilinta indiana, in acest registru religios -, fiecare avea sentimentul ca poarta o parte din responsabilitate si ca era de datoria lui de a evita pieirea lumii din neglijenta: lui ii revenea, chiar daca in mica masura, sarcina de a restabili echilibrul necesar intre viata si      moarte. Pentru a intra in legatura cu divinitatile, in afara de diferite sacrificii, sarbatorile si dansurile nesfarsite completau aceasta preocupare; si asta pentru ca zeii erau atat malefici cat si benefici, favorabili cat si nefavorabili. Dar, trebuie s-o spunem din nou, toata religia se baza pe ideea ca se "fabrica' viata prin moarte si ca si astrele erau mari consumatoare de suflete omenesti. "De patru ori, spune legenda mayasilor, zeii au creat omul, cel care ii intretine, la randul lui, si care ii hraneste.'

Spatiul mayas, cadrul sau geografic

Dupa ce am vazut ceea ce caracterizeaza diversele culturi ale Mezoamericii in trasaturile lor comune, sa examinam rapid peisajul in care mayasii si-au dezvoltat extraordinara lor civilizatie. Pe drept cuvant, din 123 de familii etnice pe care specialistii le-au reperat in Lumea Noua, cea a mayasilor a produs cultura cea mai stralucita, cea mai evoluata, cea mai savanta si, de asemenea, cea mai bogata si, din punct de vedere artistic, desavarsita. Surprinzatoarea aventura maya se situeaza, in mare, in cursul primelor 15 secole ale erei noastre, cu apogeul intre secolele lII si XII, si o "moarte' oficiala, militara, in anul 1697, la Tayasal (Peten), asa cum am aratat mai inainte. Reusita culturala a acestui popor putin numeros - intre 1 si 2 milioane de indivizi, dupa aprecierile moderate - este surprinzatoare cu atat mai mult cu cat spatiul si decorul unde el a evoluat este deosebit de arid si plin de greutati: uneori prea multa apa, alteori prea putina - nici cei mai mic rau in centrul Yucatanului, de exemplu, dar fluvii largi, sinuoase si lenese in sud! - paduri acaparatoare si ploi doua zile din trei, tot in sud, cand nu sunt cicloni Pe scurt, o natura mai mult ostila decat primitoare si generoasa! Poate ca, trebuie sa fim de acord cu Arnold J. Toynbee si sa admitem ca tocmai aceasta "provocare' facuta naturii si necesitatea de-a supune pamantul au fost elementele care au mobilizat si acaparat sufletul acestui mic popor, visator dar hotarat. Sa prezentam mai intai acest teritoriu ingrat, contra caruia a trebuit sa se lupte fara incetare.

Asezat in inima Americii Centrale, la extremitatea sud-estica a platoului central mexican, teritoriul mayasilor ocupa o suprafata mare cat Italia, lun-gindu-se pe circa 900 de kilometri, de la malurile Pacificului, in sud, pana la extremitatea septentrionala a Yucatanului, un fel de pinten care se ridica la nord spre tropicul Cancerului, fn jurul universului maya, populatiile invecinate vorbeau mai ales na-huatl, limba mexicanilor din Platoul central. Adesea, se foloseste cuvantul "mexican', deosebindu-l de cel de "maya', cu intentia precisa de a desemna culturile ne-mayase din Mexic, fn aceasta zona maya. intre marea Caraibilor si Pacific, se succed trei regiuni diferite: decorul, vegetatia, clima, modul de viata - totul se schimba pe masura ce te deplasezi de la un mal la altul, de la sud spre nord.

Pamanturile din sud

Mai intai, dincolo de panglica ingusta a coastei Pacificului, putin frecventata de mayasii din trecut. intalnim platourile muntoase din Chiapas si Guatemala, cele adiacente din Salvador, toate fertile, cu climat sanatos si in care abunda piatra si lemnul. Un lant de vulcani, din care patru in activitate, se ridica pana la 3000 - 4000 de metri si chiar mai mult (4210 metri are Tajumulco). Orasele se gasesc in vai si pe platourile intermediare. Climatul temperat, fertilitatea solului, vulcanic in cea mai mare parte, vanatul din abundenta, au-facut din aceasta regiune un cadru deosebit de primitor si propice pentru o viata nu prea grea. in acest mediu ambient moderat, cresc astazi cafeaua, trestia de zahar, bananele, graul si cartofii, culturi care le-au eliminat pe cele din timpurile vechi: porumbul, fasolea, dovlecii si cacaoa (care servea, dupa cum am mai spus. ca moneda de schimb) care se regaseau pana pe versantele dinspre Pacific.

In mod ciudat, acest sector foarte populat si favorizat din mai multe puncte de vedere, n-a cunoscut o dezvoltare culturala spectaculoasa, in comparatie cu alte doua aflate mai la nord. Siturile descoperite in sud, la Chinkultic. Kaminal-Juyu, Mixco-Viejo, Ixim-che, Zaculeo, oricat interes ar prezenta, n-au cunoscut surprinzatoarea dezvoltare a siturilor vecine septentrionale din Peten. Nici cea mai mica stela nu s-a gasit in aceasta zona. fata de cateva sute gasite in nord. Totusi, din aceasta provincie impadurita si placuta se obtinea probabil obsidianul pentru confectionarea uneltelor si armelor si, din rauri, aurul si jadul, iar mai tarziu, din cateva zacaminte, cuprul, in plus, "articolul' cel mai cautat pe care-l avea aceasta provincie era, cu siguranta, pana de quetzal (Pharo-macrus moccino), o pasare de marimea unei turturele, acum pe cale de disparitie. Daca pieptul ii este rosu, coada sa, imensa, care poate ajunge si la un metru lungime, are o culoare verde-aurie, ciudata si atragatoare. Din toate timpurile, mezoamericanii i-au aratat o mare veneratie si au protejat-o permanent. Pentru a-i castiga simpatia, lui Cortez aztecii i-au dat un acoperamant de cap cu mai mult de o suta de pene, pe care conquistadorul i l-a oferit lui Carol Quintul; astazi poate fi vazut la Museum fur Volker-kunde, la Viena. in timpul Cuceririi, spaniolii si-au arogat dreptul exclusiv de vanare a pasarii quetzal: astazi, pasarea este foarte rara, doar cateva specimene se mai ascund inca in padurile din Chiapas si din nord-vestul Guatemalei.

Cum se explica oare ca aceasta regiune atat de favorizata natural, uman si material, a ramas atat de saraca in activitati intelectuale si artistice? Ar trebui sa ne inchipuim ca bogatia materiala franeaza dezvoltarea spirituala? Multe civilizatii demonstreaza contrariul. Bucuria efortului si a luptei au fost oare stimulente incitante pentru vecinii lor din nord? Suntem indemnati s-o credem.

Teritoriul central

Mai joasa, zona centrala calcaroasa, acoperita de o imensa padure, la Tabasco (Mexic), la Peten (Guatemala) si in Honduras, strabatuta de fluvii lente, incarcata de lagune, saturata de umiditate, pe scurt neprimitoare, a fost m mod paradoxal locul celui mai mare avant cultural din Mezoamerica; in aceste locuri, care pot primi extrem de multe precipitatii, se gasesc cele mai frumoase orase din epoca de aur mayasa, din episodul numit clasic, in aceasta calda si nesanatoasa zona tropicala, domeniu al serpilor si al insectelor de temut, la o altitudine cuprinsa intre 30 si 180 de metri, astazi foarte putin populata, nu se putea cultiva ceva pe humus decat dupa ce se defrisau luminisuri cu ajutorul topoarelor de piatra si dupa ce se ardeau copacii doborati; dar, dupa ce se obtineau la inceput recolte bune, acestea scadeau dupa trei-patru ani, obligand indianul sa schimbe locul pentru a reincepe treaba. Totusi, in aceasta zona cu un sol neproductiv, consumator de resurse fizice, cerand in continuu munca si grija, s-au ridicat uimitoarele orase din lumea mayasa: Palenque, Piedras Negras, Yaxchilan. Ti-kal, Uaxactun, Quiriga, Copan pentru a nu le cita decat pe cele mai cunoscute. Poate ca aceste orase, care se presupune ca au fost relativ independente, numarau in perioada lor de glorie zeci de mii de locuitori - 5? 6? 7? sau mai mult?

Dupa o uimitoare inflorire multiseculara, aceste orase-stat, unul dupa altul, "lampa dupajampa', aveau sa se stinga, in cursul secolului IX. incarcati de orhidee, de papagali, de curucusi, de tucani, incarcati de liane si de licheni, copacii imensi (adesea de peste 40 de metri!) din padurea infinita si impenetrabila, arbori-acaju, sapotilieri, arbori de vanilie, hevea incet, incet s-au apropiat de cladirile relativ parasite, neintretinute, le-au inconjurat, si-au impins radacinile inauntrul lor si le-au ocupat; ultimii locuitori, fara putere, s-au retras, invinsi. Padurea s-a inchis si a inceput uitarea. Cortez, am spus-o mai inainte, a trecut aproape de Palenque si de Tikal fara sa le banuiasca existenta, fara ca ghizii indieni sa ii pomeneasca ceva. Jaguarii si tapirii discreti, mistretii, porcii pecari, curcanii salbatici, lenesii, maimutele-paianjen sau urlatorii si rozatorii aguti au ocupat repede penumbra umeda si sufocanta din aceste domenii forestiere.

Fapt curios, celelalte regiuni muntoase din aceasta zona centrala, din inaltul Chiapas si din Honduras, care ating 1500 de metri si au un climat temperat, placut, cu o vegetatie mai putin densa, de stejari-verzi si de pini, nu i-au atras nici ele pe tarani si nici pe elitele mayase obisnuite cu caldura sufocanta din infernul lor verde. Asa ca, enigma majora care ramane nedezlegata este de a vedea inflorind in acest climat distrugator, pe un sol dintre cele mai aride din lume si intr-o regiune, pe de alta parte, fara bogatii naturale - in afara de lemn si piatra -, una din civilizatiile cele mai de admirat. Si asta fara macar un bivol sau un magar, fara o unealta de metal, fara

nimic altceva decat forta muschilor lor! Nici un alt popor de pe "vehiculul nostru rotund', cu atat de putine mijloace tehnice, n-a dat un exemplu asemanator. Mobilizati fara incetare, luptand ca niste titani, mayasii au facut din energia fizica adevarata lor natura.

Provincia septentrionala

Pe masura ce se inainteaza spre nord, arborii uriasi si vegetatia supra-abundenta din Peten fac loc treptat maracinisului crangurilor si hatisurilor de arbusti; suntem in zona a treia, septentrionala, mult mai uscata, fara nici un fluviu, cu exceptia a trei mici cursuri de apa aproape de coasta si doar cu cateva coline modeste; suntem in statele mexicane Cam-peche, Quintana Roo si Yucatan. in acesta din urma. cu solul lui calcaros, cretos, poros, nu se poate trai decat in preajma unor cenotes, puturi mari naturale rezultate din dislocari, un fel de abisuri. Yucatanul, ca si Florida, este o placa calcaroasa formata recent, o regiune carstica tanara. Aceste puturi, care se pare ca ii fascinau pe mayasi, au aparut ca urmare a prabusirii "dopurilor' din crusta calcaroasa si ofera adevarate ferestre de observatie a panzei freatice, in plus, aceasta regiune este total lipsita de resurse naturale, iar culturile agricole sunt slab productive, cu exceptia bumbacului. Fauna este, de asemenea, saraca, atat in specii, cat si in numar de animale.

Si totusi, cu toata aceasta saracie relativa, regiunea a fost destul de bine populata, a cunoscut o deosebita dezvoltare in perioada clasica si din nou impulsionata, cu putin inainte de anul 1000, de un aport etnic de oameni veniti din Mexic, in special din Tuia: acest val a provocat o a doua inflorire culturala, in secolele XI si XII, o renastere maya care este contemporana cu arta romana din Europa; in acea epoca aparea, treptat, cuprul. Chichen Itza a fost marea metropola a acestei renasteri, dupa ce cunoscuse si o stralucire artistica in perioada clasica, in primul mileniu, in aceasta regiune, mai deschisa si uscata, Uxmal, Labna, Kabah, Mayapan. Dzibii-chatun, Becan si Rio Bec isi arata vestigiile arhitecturale in care domina liniile orizontale, spre deosebire de cele din sectorul central al Yucatanului - preocupat de o arhitectura atrasa de verticalism si din aceasta cauza mai impunatoare. Tulum. la est de Yucatan, a fost unul din orasele construite de mayasi la malul marii.

Pe ansamblul teritoriului maya, cu exceptia inaltimilor, daca precipitatiile sunt foarte diferite cantitativ de la o provincie la alta, in schimb, peste tot se mentine o clima calda uniforma, din cauza situarii peninsulei in regiunea tropicala; la Tabasco, mediile lunare de temperatura se situeaza intre 23,7C (in ianuarie) si 30C (in mai), iar in Yucatan intre 22C (in ianuarie) si 26,7C (in iulie). Asadar, se poate spune ca intr-un mediu ecologic fara unitate geografica si foarte nefavorabil, chiar ostil, utilizand tehnici rudimentare, acest mic popor, energic si perseverent, a reusit, in doua randuri, sa-si ridice civilizatia pe culmi inalte.

Trebuie sa renuntam la termenii "Vechiul si Noul Imperiu' care se foloseau in mod traditional, ca urmare a lucrarilor remarcabile ale lui Sylvanus Morley, pentru desemnarea celor doua mari perioade ale drumului parcurs de mayasi. Aceste denumiri pot duce la confuzie, deoarece trebuie vazut in universul maya mai curand o juxtapunere de orase-stat independente, de tipul celor din antichitatea mediteraneana, decat adevarate imperii structurate si centralizate; orasul si clanul au concentrat intotdeauna activitatea politica. Desigur, orasele contemporane au multe trasaturi comune care le dau un "aer de familie', dar, pe de alta parte, cat individualism, cate caracteristici divergente, de la un oras la altul! Bineinteles, legaturile intre centre au fost slabe. Pe de alta parte, cu toate ca scenele de lupta sunt relativ frecvente in lucrarile de arta, absenta fortificatiilor, a lucrarilor militare, a santurilor (cu exceptia perioadei finale) ne face sa credem ca raporturile intre aceste orase erau destul de bune, rareori razboinice.

Dupa ce am schitat un scurt cadru geografic al lumii maya, vom incerca sa schitam in linii mari un tablou istoric, atat cat este posibil de realizat, tinand seama de lipsa documentelor istorice. Nu putem inca sa citim textele presupuse istorice; in schimb, pare sigur astazi ca mayasii ne-au lasat numele sefilor acestor orase. Deci si din acest motiv trebuie descifrate aceste texte

Tablou istoric: de la perioada de formare, la perioada clasica

in cursul ultimului mileniu dinaintea erei noastre, culturi diferite, avand un nivel comparabil si deja bazate toate pe activitatile agricole, se formasera, in zona mezoamericana; ele se caracterizeaza prin construirea pe platforme a unor temple evoluand spre piramida si prin inaltarea de altare si de statui uriase. Amploarea acestor lucrari necesita existenta unei societati ierarhizate, avandu-i in frunte pe preoti. Aceasta faza a fost, in special, observata in Golf. la oamenii din La Venta, numiti olmeci, si, asa cum am mai spus, civilizatia maya este considerata ca mostenitoarea si continuatoarea acestei culturi cu sculptori deosebiti. Legatura poate fi observata la Uaxactun, pe teritoriul maya, unde au fost ridicate, la inceputul erei noastre, primele stele de piatra. Aceasta perioada de formare este numita preclasica si se situeaza, dupa cum spun specialistii, aproximativ intre anii 500 (sau 800) I.H. si 300 d'.H.; unii diferentiaza un preclasic vechi (800 - 300 I.H.), un preclasic recent (300 I.H. - 100 d.H.) si unul proto-clasic(100-300d.H.).

Perioada clasica, lunga de sase secole, care urmeaza - in mare de la 300 la 900 d.H. - constituie epoca de aur, in cursul ei producandu-se inflorirea civilizatiei maya; unii o impart in trei parti: o prima etapa de trei secole, care se incheie pe la 625. a doua pana in 800, iar a treia pana in 925. Eric Thompson adauga si o perioada de cincizeci de ani, de la 925 la 975. Dar, prin ce se deosebesc aceste diferite etape?

in cursul primei perioade, se constata aparitia si raspandirea a trei elemente importante care caracterizeaza creatiile maya: in primul rand, cultul stelelor sculptate si gravate, ridicate la intervale regulate; constructia templelor de piatra, cu folosirea si raspandirea boltilor inalte, cu consola proprie sistemului maya; in sfarsit, existenta unei ceramici policrome caracteristice. Mari orase ca Tikal, Uaxactun, Copan, Piedras Negras, Yaxchilan se imbogatesc permanent cu cladiri care se refac si ele fiind acoperite de altele noi, ca piesele unui joc de puzzle.

Pe la 550, cultul monumentelor datate, si al stelelor, care arata profunda preocupare a mayasilor pentru tainele timpului, s-a raspandit in valea lui Usu-macinta, in orasele Yaxchilan si Piedras Negras in special, dar si mai departe, pana la Calakmul, in Campeche-ul meridional, de unde au fost scoase la lumina pana acum 103 stele de piatra.

Treptat, arta a castigat in maiestrie si eleganta sau in forta, si fiecare oras a stralucit intr-un domeniu privilegiat in cursul avantului extraordinar din secolele VII si VIII: in secolul VII, Palenque este "orasul rafinamentului si al gratiei' (Soustelle), cu arta sa incomparabila de folosire a stucului; spre 750, Piedras Negras se afla la apogeu cu superbele sale statui; intre 726 si 783, Copan, metropola cultului si a savantilor, ridica altare si stele in stil baroc; mai inainte (692 la 726) la Yaxchilan s-au montat lintouri din lemn sculptat in basorelief, in acelasi timp, credinciosii din Tikal isi inaltau piramidele^ascutite care ne mai transmit inca emotia lor sacra, in acest sit s-au gasit 86 de stele, in acest fel, secolele VII si VIII se impun ca marile secole mayase, in domeniul gandirii si al artei. daca se tine seama de frenezia creatoare care i-a cuprins pe locuitorii acestor mari centre ceremoniale: doar in anul 790, nu mai putin de 19 orase au consacrat monumente gravate pentru a sublinia aceasta data! Sa retinem ca in peste 90 de situri diferite au fost descoperite inscriptii din aceasta epoca! Astfel, in secolele VII si VIII, in atmosfera sufocanta, umeda a padurii, ritmul se accelereaza continuu: erau necesare alte si alte cladiri, alte si alte stele, tot mai frumoase. Sculptura si ceramica evolueaza neincetat, castigand in inspiratie si sensibilitate. Dar deja, putin inainte de 800, apare un oarecare manierism, un oarecare barochism, se observa o nota mai incarcata, semne ale inceperii fazei descendente, a declinului, a implacabilei decadente.

Declinul

Deci, pe la anul 800 incepe declinul, care se va prelungi timp de un secol; unul cate unul. marile centre ceremoniale inceteaza de a mai inalta cladiri si stele. Au fost parasite brusc? Nu, dar se pare ca resortul, din cauza ca a fost intins prea mult, s-a rupt si ca poporul maya, cuprins de o oboseala extrema dupa o lunga solicitare, a spus: "Gata!' S-a vorbit de revolte taranesti, s-a invocat puternica presiune, cu reactii in lant, a chichimecilor (triPuri barPare de vanatori care isi exercitau influenta asupra nordului Mexicului, dar cu repercusiuni pana in Guatemala) deoarece, fara indoiala, acest fenomen de slabire si de renuntare se observa in toata Mezoamerica; si, de asemenea, se constata influente nordice noi si la granitele mayase. Este adevarat ca de acum inainte nu se mai construieste, nu se mai sculpteaza: intre 800 (la Copan) si 909 (ultima stela de la La Muneca), unul cate unul, orasele au incetat sa mai inalte stele, desi obiceiul era de a ridica, la inceput, cate una la douazeci de ani, apoi una la zece ani si in sfarsit, ritmul accelerandu-se, una la cinci ani.

Vreo cincizeci de.ani, in mijlocul secolului X, viata sociala si politica a revenit, se pare, la nivelul unei activitati satesti si nu urbane, in jurul unui centru ceremonial care concentra si stimula toate activitatile intelectuale si artistice. Tara vegeteaza si se intretin oarecum doar sanctuarele din trecut, in care se fac cateva arderi sau automortificari, iar oamenii se reculeg in caz de doliu sau de calamitati, in mod evident, chiar daca nu a fost eliminata fizic, elita teocratica si-a pierdut influenta, autoritatea si, probabil, prestigiul. Unele scoli de istorie impart perioada clasica in doua etape: cea veche cuprinsa intre 250 si 600, si cea recenta, intre 600 si 950; dar schema de mai inainte este acceptata de toti specialistii. Ultima datare inscrisa pe monumente este 909: este vorba de un pandantiv de jad gasit laTzibanche, pe coasta orientala a peninsulei, si de o stela de la La Muneca.

Perioada mexico-tolteca

Zona centrala maya nu se va mai ridica niciodata la aceeasi stralucire, chiar daca populatia, contrar unor afirmatii, a ramas pe loc - cand Cortez, in 1520, a traversat regiunea, a intalnit o populatie destul de numeroasa. Acum insa, sectorul principal al vechiului centru maya nu mai are decat o populatie foarte rara. In schimb, sectorul nordic al peninsulei va cunoaste o a doua inflorire culturala si artistica, in secolele XI-XII; acestei perioade, marcata de o contributie din afara, nordica, i se spune mexico-tolteca sau Puuc, dupa numele unor coline joase, existente intre statele Campeche si Yucatan, in jurul carora se grupau principalele centre ale epocii (Uxmal, Kabah, Sayil, Labna). Acestei faze (900-1200) i se mai spune "postclasica veche' de catre unii autori care pastreaza termenul de "postclasic recent' pentru perioada urmatoare de la 1200 pana la sosirea spaniolilor, in 1519.

Oricum, venirea itzasilor, la o data pe care o putem situa la sfarsitul secolului X - in 967, 978, 987 sau 999, dupa diferiti autori - marcheaza o cotitura importanta in istoria mayasilor. Dar cine erau acesti itzasi care vor schimba gandirea si arta mayasilor si care vor ravasi chiar modul lor de viata? Ei au adus de la Tuia noi linii arhitectonice, cultul Sarpelui cu pene (Quetzalcoatl) si al altor divinitati cu caracter mai curand stelar si razboiul institutionalizat, in serviciul astrelor insetate de carne si sange omenesc, in acest fel, autoritatea clerului a fost eclipsata de cea a ordinelor militare, care asigurau ..aprovizionarea sangeroasa' si actionau pentru binele zeilor. Totusi, aceasta implantare de trasaturi nordice in Yucatan ramane putin importanta in afara orasului Chichen Itza, acolo unde sunt evidente cele mai multe caracteristici aduse din Tuia.

Dar cine erau acesti tolteci? Trebuie sa parasim teritoriul maya si sa ne ducem in marea metropola din Teotihuacan. in nordul actualului Mexic. Ca si in teritoriul maya, marele oras din nord a continuat sa decada in cursul secolelor VIII si IX din motive sociale si poate economice, inca putin cunoscute. Triburi salbatice (indios bravos), mai bine inarmate, cu arcuri si aruncatoare de sulite, venite din regiunile de stepa septentrionale, au profitat de aceasta slabiciune pentru a se infiltra. Dintre aceste populatii barbare si razboinice, de limba nahuatl, s-au desprins toltecii. Trebuie spus ca "toltec', cuvant din nahuatl, nu desemneaza o natiune, ci este contrariul cuvantului "chichimec', sinonim cu "barbar' si "grosolan'; deci toltec inseamna "om civilizat si mestesugar priceput'. Totusi domneste confuzia si. adesea, acesti noi stapani din Valea centrala sunt numiti tolteci-chichimeci. Si nu este singura ambiguitate care apare in privinta lor. Pentru multi istorici, aztecii, urmasii lor, sunt adevaratii responsabili de contradictiile si confuziile legate de trecutul si miturile toltecilor. Si asta deoarece aztecii le atribuiau toltecilor atat propria lor origine, cat si introducerea tuturor artelor si descoperirilor civilizatoare, de la

agricultura la metalurgie, de la calendar la scriere. Din cauza aztecilor s-a crezut mult timp ca toltecii erau creatorii civilizatiei de la Teotihuacan, cand ei erau de fapt groparii ei. A fost necesar rastimpul istoric pana in anul 1940, cand explorarea ruinelor arheologice de la Tuia a pus in evidenta adevarata lor personalitate si locul lor real in cronologie.

Aceste sapaturi au aratat ca toltecii au fost activi in America Centrala intre anii 856 si 1250 si, de altfel, cu ei trecem, pentru acest sector, din colturile mitologice pe terenul mai ferm al istoriei.

O situatie conflictuala in nord

Primii imigranti tolteci au acceptat vrand nevrand, timp de un secol, hegemonia clasei sacerdotale din Teotihuacan; ei s-au slefuit si au asimilat modul de viata, obiceiurile si datinile civilizatiei ur-bano-agrare ale marii metropole. Dar peste putina vreme, acesti primi tolteci care si-au insusit modul de a trai, credintele si tehnicile sedentarilor, vor avea de infruntat pe fratii lor nomazi care navalesc tot din nord, aducand din stepe obiceiuri, rituri si trainice convingeri religioase concentrate asupra divinitatilor astrale si razboinice, foarte diferite de divinitatile agrare si orasenesti ale sedentarilor. O continua tensiune pare a fi dominat raporturile dintre cele doua clanuri (primii veniti si cei veniti mai tarziu), in timp ce primii acceptasera autoritatea regelui-preot Quetzalcoatl.

"Sarpele cu pene'¹, putin amator de sacrificii omenesti si mai curand devotat cultului zeului Ploii, ultimii sositi, razboinici din fire, ancorati in atavismul lor de nomazi, adorau steaua Diminetii, Venus, care, dupa ei, solicita hecatombe umane zilnice, pentru a accepta sa apara in fiecare zori. Toata cultura tolteca va ramane impregnata de caracterul brutal, aspru si militaros al acestor ultimi ocupanti barbari din platoul mexican; lumea maya insasi va fi influentata de felul lor de a fL va fi inclinata spre violenta si va capata obiceiuri razboinice. Cu toate acestea, invadatorii au fost dispretuiti si literatura maya ii prezinta ca pe niste neciopliti, brutali si desfranati

Tezcatlipoca, divinitatea lor tribala protectoare, locuia in Ursa Mare; zeul-vrajitor, seful tribului, nu va avea liniste pana nu-si va invinge rivalii: pe regele din Tuia, marele preot al lui Quetzalcoatl si partizanii sai. Va reusi cu putin inainte de anul 1000. Din aceasta confruntare istorico-mitica intre reprezentantii culturii urbane civilizate, pasnice, si cei care reprezinta salbaticia, violenta si obscurantismul, fara indoiala ca s-a ajuns la eliminarea unui stat teocratic si la inlocuirea lui printr-o casta de razboinici. Quetzalcoatl a fost invins si exilat; el a plecat din Golf, de la malul "Marii divine', spre misteriosul "Tinut negru si rosu', tara Aurorei pe care legendele o localizau dincolo de orizontul oriental; urcat in luntrea lui fantastica, din serpi uriasi, el dispare intr-acolo. Acest rege-preot din legenda poate fi considerat ca primul personaj istoric palpabil din istoria americana, desi este invaluit in misterele miracolelor si, cu toate ca el poarta inca, printre numele sale, pe cel al unui zeu: Ce Acatl Tolpizin Quetzalcoatl! Pentru ultima oara. mitul si istoria se imbina.

Vrajit de Tezcatlipoca, el s-a imbatat si si-a sedus propria sora; trebuie sa fuga! Dar, inainte de plecare, anunta ca va reveni pentru a incepe o era noua. Si cum in cursul ratacirilor sale epice, inainte de disparitia in marea orientala, el a lasat pe trunchiurile copacilor un semn gravat in forma de cruce, simbolizand punctele cardinale, cand marile cruci desenate pe panzele navelor lui Cortez au aparut la orizont, aztecii din anul 1519 au fost convinsi ca regele Quetzalcoatl revenise! Si tocmai dinspre est, de unde disparuse. Pentru Moctezuma, superstitios ca orice indian, fara indoiala ca era chiar Quetzalcoatl ce venea sa-si reia regatul, dupa cum fusese stabilit!

Dupa plecarea din Tuia a Sarpelui cu pene. orasul a devenit un centru cultural important timp de un secol si jumatate - de la 1000 la 1150 -fiind deci contemporan cu Chichen Itza renascut. La Tuia, sacrificiile omenesti ii preocupau pana la obsesie pe noii ocupanti si aceste practici sangeroase cereau mereu prizonieri. Razboiul este repede ridicat la rang de institutie necesara. Rolul soldatului - furnizor de victime dar si virtuala victima pentru dusman! - capata din aceasta cauza un caracter religios; soldatul devine ajutorul firesc al preotului. Frizele templelor se acopera de simboluri - de jaguari (simbolul lui Tezcatlipoca), de coioti, de vulturi (simbolul solar) si de vulturi negri (urubuj, sfasiind inimi de oameni -. toate reprezentand ordine militare.

Tuia si razbolnicil-atlanti¹¹

Dupa cateva scurte sondaje in 1873 si 1880, si-tul din Tuia, aflat pe varful unei mari coline, la mai putin de o suta de kilometri la nord de Mexico, a fost explorat metodic de Jorge Acosta, incepand cu 1941. in jurul unei mari piete erau temple, palate si un teren de pelota. Cu cei patru razboinici-atlanti impresionanti, intepeniti in pozitie de drepti, inalti de aproape 5 metri, izolati pe terasa lor inalta, templul Tlahuizcalpan-tecuhtli, steaua Diminetii, sau Domnul Aurorei, merita celebritatea sa universala: nu pot fi uitati acesti patru soldati care tin intr-o mana un atlatl (aruncator de proiectile), si in cealalta o punga cu bulgari de copal, purtand o tolba plina de sulite si o sabie mica indoita; nu poate fi uitat nici "Zidul cu serpi', Coatepantli, o cladire mica, anexa, cu friza sa cu ofidieni²⁾ fantastici devorand oameni. De altfel, si vom vedea asta si la Chichen Itza, templele toltece nu mai sunt mici ediculi³⁾ cocotati pe piramide, in folosinta catorva preoti, ci sali mari cu cariatide sau colonade - o noutate - usor accesibile castei militare, puternice si numeroase, care inlatura clasa sacerdotala, altadata singura conducatoare. De altfel, aceasta societate martiala, care tine sub jugul sau poporul invins din Teotihuacan (si pe cel din Chichen Itza, in teritoriul maya) se va prabusi, la randul sau, incepand cu anul 1168, in fata presiunii unui nou val de barbari chichimeci, din nord.

Stralucirea Tulei

in timpul epocii sale de maretie, intre 1000 si 1150, Tuia si-a exercitat pana departe influenta, pana la Michoacan la apus. Monte Alban si Yucatan in sud si est si, de asemenea, pe coastele Golfului, la rasarit. Apoi, Tuia a cazut prada jafurilor iar locuitorii sai si-au gasit refugiul in orasele Cholula si Colhua-can, unde au continuat traditiile culturale ale toltecilor pana spre anul 1250. Dar. in mod surprinzator, la 1300 km de Tuia, in linie dreapta, in mijlocul teritoriului maya, a aparut un oras asemanator, nou. care s-a inaltat langa Chichen. Fractiunea veche a itzasilor. care trebuise sa plece din Tuia putin inainte de anul 1 000. se instalase la o distanta de doua luni de mers de acolo, spre est. in teritoriul maya. la Chichen, care a devenit Chichen Itza. Orasul a fost impodobit cu cladiri somptuoase la nord de vechiul oras (Chichen Viejo) si astfel Yucatanul de nord va fi timp de doua secole - XI si XII - centrul unei renasteri spectaculoase, numita Perioada Puuc.

Confirmand legendele din Valea centrala, cronicarii mayasi care au scris cu caractere latine, putin dupa cucerirea spaniola, Chilam Balam. ne istorisesc ca Kukulkan - transcrierea exacta in mayaa cuvantului nahuatl Quetzalcoatl, "Sarpele cu pene' -

a venit pe coasta Golfului si s-a instalat fn anul 987 la Chichen facand curand o confederatie cu orasele Uxmal si Mayapan. La randul ei, arheologia a confirmat corectitudinea acestei legende: la Chichen Itza se regaseste cea mai mare parte a trasaturilor culturale, foarte originale, proprii lumii toltece: marile sali hiposti(¹⁾; coloanele impodobite cu pene, terminate m cap de sarpe, care incadreaza intrarea templelor; statuile portdrapel, antropomorfe sau animaliere: micii atlanti cu bratele ridicate sustinand o lespede de altar sau de tron; statuile numite ale lui Chac-Mool, Mijlocitorul, un personaj reprezentat lungit pe spate, cu picioarele stranse, tinand pe piept un platou cu ofrande; m sfarsit, frize si panouri cu basoreliefuri cu razboinici, cranii de om si animale simbolice asa cum le-am descris mai inainte, cand am vorbit despre Tuia. A regasi la Chichen Itza toate aceste forme, aceste trasaturi proprii toltecilor si fntr-un stil prea putin diferit, nu poate decat sa surprinda daca ne amintim ca Tuia se gaseste la 1300 km distanta.

Probabil cititorul a descoperit imediat o contradictie: Quetzalcoatl. al cincilea dinast²⁾ din Tuia, a trebuit sa cedeze locul noilor invadatori, deoarece neprihanit, binevoitor, el s-a opus, cum am mai aratat, sacrificiilor umane propunand m schimb ca ofrande flori si placinte de porumb sau, la nevoie, sacrificii de pasari sau de fluturi! Ori, la Chichen Itza, nu fluturi au fost gasiti pe reliefurile sculptate cu scene de sacrificii, ci oameni, adesea chiar copii. Si povestitorul din Chilam Ba/am nu este bland cu acesti invadatori desfranati, cu aceste brute sangeroase! De fapt, problema este de a sti exact cine a ajuns la Chichen m jurul lui 987, cu "bagajele' lui Kukulcan, deoarece este posibil ca grupe de mercenari diferiti sa se fi alaturat Sarpelui cu pene, care va muri putin dupa aceea, Fn 999, fn varsta de 52 de ani - durata unui ciclu de viata normal in conceptia mexicanilor.

"Erau tolteci, acesti itzasi care-l urmau pe Quetzalcoatl-Kukulkan - se fntreaba Eric Thompson - sau un alt grup, poate chiar o populatie maya din Tabasco, cum ar fi chontalii cei care adoptasera cultul lui Quetzalcoatl si cultura tolteca?' Ceea ce se stie sigur este ca invadatorii, cu lancile, arcurile si aruncatoarele lor de sulite au dovedit ca erau dotati cu un armament mult superior celui al yu-catanilor. Tot ei au lasat, probabil, un mare numar de sculpturi si simboluri falice, la Uxmai fn special; ori. acesta este un obicei total strain mayasilor. Si fn Chilam Ba/am se exprima dezgustul si dezaprobarea fata de aceasta intruziune. "Ei sunt nerusinatii zilei, nerusinatii noptii, drojdia omenirii Inimile lor sunt moarte m pacatele lor carnale.' fn 1185, se pare, acesti itzasi au fost definitiv alungati din Chichen de un oarecare Humac Ceel, ca urmare a rapirii unei frumoase Elena locale. Atunci a fnceput lentul declin al orasului.

Revenirea la valorile si traditiile mayase

Timp de doua secole si jumatate (aproximativ de la 1200 la 1450) orasul Mayapan a creat o liga, destul de vag precizata, intre douasprezece orase, asupra carora el si-a exercitat suprematia politica si. probabil, religioasa; la aceeasi epoca, in Guatemala, mayasii quiche au creat o federatie de tip asemanator. Lucrarile arheologice recent executate la Mayapan au adus la lumina vestigiile a circa 3600 de cladiri, probabil profane in cea mai mare parte. Religia isi pierduse in acea perioada locul sau predominant si razboiul, facut la inceput pentru a-l apropia pe om de zei, sfarsise prin a-i ridica pe oameni, in mod salbatic, unii impotriva altora; "razboiul se raspandise pana la venirea spaniolilor cu toata atitudinea pasnica in general a mayasilor' (Eric Thompson). De asemenea, arta a decazut si, in afara de cateva vase de lut. grosolane, nici cel mai mic obiect cu valoare estetica nu a fost gasit in cursul sapaturilor de la Mayapan. in schimb, in acest oras militarizat, au aparut urme de hecatombe colective: intr-un put conducand la o cripta sub o piramida, care contine probabil ramasitele unui sef militar si ale sotiei sale, au fost gasite osemintele a 41 de persoane masacrate, fara indoiala ale prizonierilor si sclavilor sacrificati in timpul funeraliilor.

in timp ce arta si activitatile intelectuale regre-seaza mult in timpul suprematiei orasului Mayapan. se constata, in schimb, cateva progrese tehnice: cuprul, uneori amestecat cu aur, care aparuse pe la 950. se raspandeste din ce in ce mai mult, desi destul de lent; arcul si sageata, o arma mult mai de temut decat lancea si sarbacana¹⁾ cu bile de argila - pentru vanarea pasarilor? -. aduse de mexicani, se raspandesc si ele pe teritoriul maya.

La Mayapan, urmasii curajosului Hunac Ceel. Cocomii, au tinut bine in mana, timp de mai mult de doua secole (1200-1450) cele douasprezece orase confederate, de bunavoie sau cu forta, probabil si cu sprijinul mercenarilor mai razboinici decat mayasii. Pe la 1450, un sef din regiunea Uxmal. apartinand puternicei familii Tutui Xiu, Ah Xupan, a ridicat triburile din federatie contra autoritatii Cocomilor. care profitau luand si vanzand mayasi ca sclavi, chiar in centrul ligii! Si acesti "frati' erau revanduti in Honduras! Mayapan a fost cucerit si clanul Cocom masacrat; cele douasprezece orase ale ligii si-au regasit autonomia, au revenit la letargia lor, intrerupta, cateodata, de conflicte si de lupte sangeroase. Trecusera multi ani de cand clerul isi pierduse autoritatea si de cand se construise ultimul templu-pi-ramida. Nu se mai construia decat din materiale usoare si de calitate scazuta: ingradituri din lemn. caramizi nearse si acoperisuri de paie. Fusesera repede uitati zeii straini. Sarpele cu pene. Tezcatlipoca sau Tlalchitonatiuh.

in mod curios, la cealalta extremitate a peninsulei, pe pamanturile inalte ale Guatemalei.

desfasoara acelasi scenariu, dupa anul 1000: luarea puterii de catre razboinicii de sub influenta tolteca; introducerea cultului Sarpelui cu pene si a divinitatilor astrale: ca urmare, suprematia unui trib - cei al quichesilor. instalati pe malurile septentrionale ale lacului Atitlan - asupra celorlalte (cakchiquel. zu-tuhil, mameci, in principal); rascoala de la 1450. a triburilor supuse contra clanului dominator; eliminarea acestui clan. urmata de faramitarea autoritatii si intensificarea conflictelor sangeroase intertribale care se vor prelungi pana la cucerirea spaniola.

fn paralel cu declinul zelului religios, compensata de dezvoltarea spiritului razboinic, activitatile intelectuale si artistice au continuat sa decada si acolo, pana la cucerirea Guatemalei in 1525, de catre Al-varado; in sfarsit, caderea Tayasalului fn 1697, mult mai tarziu dupa cea a Yucatanului (1541). Am spus mai inainte ca aceasta cucerire a fost usurata de multe tradari si de cooperarea cu invadatorul a diferitelor triburi salbatice, atatate contra altora, fn secolul XVI, mayasul cel linistit care-si respecta trecutul, artist si intreprinzator, fascinat de trecerea timpului, disparuse: el nu mai stia nici macar sa-si citeasca scrisul!

Dupa ce am trecut in revista cadrele geografice si istorice al universului maya, sa ne apropiem de indivizi, sa le privim portretele, de ieri si de azi. organizarea lor, viata lor materiala, sau cotidiana, obiceiurile si moravurile lor, in masura in care putem face, plecand de la dovezile arheologice si de la traditiile pastrate.