Conflictul India-Pakistan - Background istoric

Conflictul India-Pakistan

1. Overview

In aceasta lucrare ne-am propus sa prezentam conflictul indo-pakistanez. Lucrarea este structarata in patru capitole. Primul dintre ele prezinta intr-o maniera detaliata istoricul acestui conflict. A doua parte consta intr-o analiza a celor doua tari - India si Pakistan - din punct de vedere economic, politic, geografic, militar si al politicii externe. Cel de-al treilea capitol surprinde situatia din intreaga regiune din perspectiva balantei de putere. Ultima parte propune o serie de solutii posibile pentru rezolvarea acestui conflict.

2. Istoricul Conflictului

Dupa cel de al doilea razboi mondial, fosta colonie britanica India si-a castigat independenta fata de coroana britanica. In urma disensiunilor dintre musulmani si hindusi s-a decis infiintarea a doua state distincte: India si Pakistan. In afara acestora existau 562 de state mici care au optat pentru la alipirea la India sau la Pakistan. Dintre acestea, Kashmirul a ezitat

Razboaiele indo-pakistaneze

Introducere

Trei razboaie au fost duse intre India si Pakistan de cand acestea si-au castigat independenta fata de Marea Britanie in 1947. Primul si al doilea razboi (1947-1949; 1965) au fost duse pe teritoriul Jammu si Kashmir in partea nord-estica a Indiei. Statutul teritoriului inca ramane o problema de disputa intre India si Pakistan. Al treilea razboi (1971) a implicat interventia militara a Indiei in razboiul civil din Pakistan. Aceasta scurta si decisiva interventie a rezultat in independenta provinciei estice a Pakistanului, Pakistanul de est, ca natiune a Bangladeshului.

Background istoric

Originile discordiei Indo-Pakistaneze pot fi identificate incepand cu retragerea Marii Britanii din India. In 1947 guvernamantul britanic a decis sa partitioneze imperiul Britanic Indian in statele independente India si Pakistan. Aceasta decizie a urmat esecului celor doua partide nationaliste ale Indiei Britanice, Liga Musulmana si Congresul National Indian, de a-si rezolva diferendele in negocierile predecesoare independentei. Liga Musulmana a sustinut crearea unui stat separat numit Pakistan pentru a servi ca stat-natiune pentru musulmanii din Asia de Sud. Congresul National, pe de alta parte, a sustinut oficial construirea unei singure tari bazata pe nationalism secular (non-religios). Aceasta singura tara ar fi fost predominant hindusa deoarece populatia hindusa constituia majoritatea in India Britanica.

Aceste doua ideologii de construire a statului, aflate in competitie, s-au ciocnit asupra statutului in ceea ce priveste Jammu si Kashmir, care ocupau un loc privilegiat intre cele 562 state din Imperiul Colonial Britanic Indian. Aceste state erau independente atat timp cat recunosteau autoritatea Coroanei Britanice. Sub aceasta doctrina coloniala, maharajahii acestor state isi exercitau toate prerogativele, exceptand acelea privind apararea, afacerile externe si comunicatiile. O data cu sfarsitul oranduirii coloniale, maharajahii au fost informati de ultimul reprezentant al Imperiului Britanic in India, Lordul Louis Mountbatten, ca aveau de ales intre a se alatura fie Indiei fie Pakistanului. Mountbatten a exclus posibilitatea independentei acestora. De asemenea el a decretat ca tarile musulmane care aveau granita cu Pakistanul ar fi parte a acelei natiuni.

Prin urmare, in Jammu si Kashmir populatia este predominant musulmana si conducatorii sunt hindusi. Pakistanul cerea aceste provincii pe baza componentei demografice. India nu dorea sa le cedeze pentru ca aceasta zona asigura stabilitatea regiunii. Maharajahul Hari Singh dorea sa isi mentina independenta dupa retragerea britanica.

Primul razboi indo-pakistanez

In octombrie 1947 pe fondul retragerii britanice o rebeliune a triburilor Pashtun din regiunea vestica a provinciei Jammu si Kashmir a izbucnit pentru a inlatura guvernarea maharajaului hindus. Trupe pakistaneze au sustinut neoficial rebelii Pashtun. Maharajahul Hari Singh a cerut ajutor militar indian. Prim-ministrul indian a impus doua conditii pentru a oferi ajutor militar: integrarea provinciei Jammu si Kashmir in India si acordul seicului Muhammad Abdullah, liderul celui mai mare partid politic din aceste provincii. Aceste doua conditii au fost satisfacute si India a preluat puterea de decizie asupra apararii, politicii externe si a comunicatiilor. Pakistanul a contestat integrarea sustinand ca au existat presiuni asupra seicului Muhammad Abdullah. Ajutorul militar al Indiei a determinat implicarea oficiala a Pakistanului in conflict. Nici o parte nu a avut castig de cauza, prim-ministrul indian a cerut ajutor Natiunilor Unite care a cerut Pakistanului sa inceteze agresiunile din Jammu si Kashmir, iar Indiei sa organizeze un referendum prin care populatia din aceasta zona sa fie consultata cu privire la statutul provinciei. Ambele parti au fost de acord cu aceste dispozitii, iar razboiul s-a incheiat in 1949. Natiunile Unite au impus o linie de incetarea focului care dupa 1972 a fost numita linia de control, dar disputa teritoriala a ramas nerezolvata si provincia Jammu si Kashmir a fost impartita dupa cum erau stationate trupele militare ale celor doua state: o treime a intrat sub control pakistanez (incluzand o regiune autonoma - Kashmirul Liber plus o zona direct administrata de Pakistan - Regiunile de Nord) si doua treimi au intrat sub stapanire indiana (administrate de Jammu si Kashmir). In 1954, adunarea legislativa din Jammu si Kashmir a votat alaturarea la Uniunea Indiana.

Al doilea razboi indo-pakistanez

Negocierile multilaterale si bilaterale dintre India si Pakistan au nemultumit cea de a doua tara, care a recurs din nou la forta in 1965.

Contextul celui de al doilea razboi Indo-Pakistanez:

Statele Unite ale Americii si Marea Britanie au incercat sa rezolve disputele teritoriale pe cale diplomatica, dar aceste eforturi au esuat.

India si-a marit cheltuielile pentru aparare in urma razboiului dus impotriva Chinei din 1962

India a inceput sa isi mareasca prerogativele in provincia Jammu si Kashmir.

Toti acesti factori au provocat reactia Pakistanului. Persoane din armata pakistaneza s-au infiltrat in Valea Kashmirului in 1965 pentru a sustine o rebeliune a musulmanilor. Aceasta operatiune, numita Gibraltar, a esuat, trupele pakistaneze au fost predate autoritatilor locale. Dupa aceasta actiune a Pakistanului, India si-a mutat trupe la granita urmata de o victorie in aceasta zona; Pakistan a deschis un nou front in sectorul de sud, luand prin surprindere trupele indiene care au ripostat cu atacuri aeriene. Pakistanul era pe punctul de a izola Jammu si Kashmir de restul Indiei; India a invadat regiunea pakistaneza Punjab, contraatacul pakistanez venind la Khem Karan, regiunea vecina cu Punjabul indian. Acest atac a fost prevazut de fortele indiene care au invins armata pakistaneza. Natiunile Unite au adoptat o rezolutie prin care se cerea incetarea focului acceptata de cele doua state. Negocierile de pace au avut loc in URSS unde s-a semnat tratatul de la Toshkent prin care granita dintre cele doua state a fost restabilita pe linia de control.

Al treilea razboi indo-pakistanez

Contextul celui de-al treilea razboi:

Dupa retragerea britanica s-a format statul Pakistan care era format din doua regiuni: Pakistanul de Vest si Pakistanul de Est separate de o parte a teritoriului indian.

In 1970 a avut loc primele alegeri libere in Pakistan, iar conducatorii din cele doua regiuni (de est si de vest) nu s-au inteles cu privire la distributia puterii ceea ce a dus la izbucnirea razboiului civil in Pakistan

India a preferat sa sustina miscarea separatista din estul Pakistanului si sa porneasca un razboi impotriva statului pakistanez in loc sa absoarba numarul mare de refugiati din acesta zona.

Razboiul intre India si Pakistan a durat 14 zile.

Consecintele acestui razboi au dus la aparitia natiuni suverane Bangladesh, iar Liga Awami a preluat conducerea Pakistanului de Est si a declarat independenta provinciei in 1971

Desi acest razboi nu a vizat Kashmirul, taratatul de pace de la Simla a reglementat situatia din aceasta zona, granita fiind stabilita de facto pe Linia de Control.

Kashmir: disputa nerezolvata

Ostilitatile din regiune au continuat desi India era dispusa sa cedeze teritoriul controlat de pakistanezi din Jammu si Kashmir, dar Pakistan refuza aceasta oferta atat timp cat in Valea Kashmirului erau majoritari musulmani aflati sub administratie indiana. Prevederile tratatului de pace au fost interpretate diferit de cele doua tari: India credea ca disputa se va rezolva la nivel bilateral, pe cand Pakistanul cerea o negociere multilaterala. Intrucat nici una dintre tari nu a respectat dispozitiile de la Simla, violentele din regiune au continuat. Fiecare tara a inceput sa achizitioneze capacitate nucleara pentru a obtine un avantaj asupra celeilalte.

Incepand cu 1989 disputa din aceasta zona s-a dezvoltat pe linie etnico-religioasa. Populatia musulmana din Kashmir a primit ajutor din partea pakistanezilor, afganilor si arabilor. Din punct de vedere politic, revendicarile insurgentilor cereau ca India sa organizeze un plebiscit pentru a se hotari statutului regiunii. Exista o diviziune in interiorul rebeliunii musulmane: unii doresc sa se alipesca Pakistanului, iar altii doreau un stat independent al Kashmirului. India refuza sa tina plebiscitul sub pretextul ca regiunea Jammu si Kashmir face parte din Uniunea Indiana. Principalele grupari insurgente sunt: Frontul de Eliberare al Jammu-ului si Kashmirului si Hizb-ul-Mujahideen. Frontul de Eliberare renunta la violenta la mijlocul anilor 1980, dar refuza sa recunoasca dispozitiile Constitutiei Indiene cu privire la statutul Kashmirului. Gruparilor insurgente li s-au alaturat un numar de organizatii separatiste (All-Party Hurriyat Conference) care au refuzat, la randul lor, sa recunoasca prevederile Constitutiei, insa nu au luat parte la ostilitati.

In anii 1990 situatia din Kashmir a fost destul de tensionata. In mai 1998, atat India cat si Pakistan au facut teste nucleare care au avut scopul de a intimida adversarul. In urma acestor teste nucleare, presiuni internationale au fost exercitate asupra celor doua parti pentru a rezolva situatia din Kashmir. In mai 1998, unitati paramilitare pakistaneze s-au infiltrat dupa Linia de Control, insa armata indiana a contracarat atacul. In efortul de a gasi o rezolvare la problema aparuta, Sharif a apelat la ajutorul Statelor Unite pentru a media conflictul.

In octombrie 1999 generalul Pervez Musharraf, conducatorul armatei pakistaneze, a impus un regim autoritar, destituindu-l pe Sharif din functie. Astfel relatiile cu India s-au deteriorat, acestia din urma acuzandu-l pe Musharraf de sustinere a insurgentilor. Climaxul conflictului a fost atins pe 13 decembrie 2001, cand membri a doua grupari insurgente (Jaish-e-Muhammad si Lashkar-e-Taiba) au atacat Parlamentul Indian din Delhi. In urma acestei actiuni, India si-a retras ambasadorul din Pakistan si a marit numarul de trupe de la granita indo-pakistaneza. Relatiile s-au inrautatit de-a lungul anului 2002 pe masura ce atacurile teroriste de pe teritoriul Indiei s-au inmultit, si India a exercitat presiuni militare asupra Pakistanului. Luptele au continuat de-a lungul Liniei de Control, ambele tari marindu-si dispozitivele militare. Statele Unite si alte mari puteri au incercat sa medieze conflictul pentru a evita o confruntare nucleara. Statutul regiunii Jammu si Kashmir a ramas nerezolvata.

3. Analiza Actorilor

Prezentare generala

Kashmir

Kashmirul este o zona situata la granita de nord a Indiei si Pakistanului. Are o suprafata de 39 000 kmp si o populatie de 11 milioane de locuitori dintre care 77% musulmani, 20% hindusi si 3% buddisti si skhi. Teritoriul Kashmirului este impartit in trei zone: Valea Kashmirului - 95% musulmani si 4% hindusi, Jammu - 66% hindusi si 30% musulmani, 3% altii. Azad Kashmir (Kashmirul Liber) 90% musulmani, si Regiunile Nordice 99% musulmani.

India

Republica India este localizata in Sudul Asiei avand granita cu: Marea Arabiei, Golful Bengal, Burma, Pakistan, Bangladesh, Bhutan, China si Nepal. Are o populatie de 1,065,070,607 (estimare din iulie 2004) cu rata de crestere de 1.44%. Grupurile entice din statul indian sunt: indo-arian 72%, dravidian 25%, mongoloid si altii 3%. Religiile practicate sunt hindusa 81.3%, musulmana 12%, crestina 2.3%, sikh 1.9%, si alte grupuri incluzand buddism, jain, parsi 2.5%.

India este o republica federala, cu capitala la New Delhi, care si-a obtinut independenta pe 15 august 1947. Constitutia a fost adoptata pe 15 ianuarie 1950. Sistemul legal are la baza sistemul juridic britanic. Exista trei puteri in stat: executiv, legislativ si juridic. Puterea executiva o detine presedintele si vice-presedintele, care sunt alesi de colegiile electorale formate din membrii alesi ale ambelor camere din parlament si au mandate de cinci ani. Prim-ministrul este ales de majoritatea membrilor partidelor care au castigat alegerile parlamentare. Puterea legislativa este formata dintr-un parlament bicameral (Consiliul Statelor si Adunarea Poporului) care este ales pe o perioada de cinci ani. Puterea juridica este detinuta de Curtea Suprema.

Economia Indiei are la baza agricultura si o gama larga de industrii moderne: textila, chimica, alimentara, metalurgica, minerit, petrol si software (se fac investitii mari in acest domeniu care vizeaza furnizarea de servicii software si formare de experti in software). Interventia guvernului a fost redusa in urmatoarele domenii: investitii si comert extern. Economia a avut o rata medie de crestere de 6% incepand cu 1990 reducand nivelul saraciei cu 10%. In ciuda cresterii puternice, Banca Mondiala si alte organisme internationale critica cresterea deficitului bugetar care este aproximativ 10% din PIB. Contributia la PIB a agriculturii este de 23,6%, a industriei 28,4% si a serviciilor de 48%. Rata inflatiei este 4,6% si a somajului de 9,1%. Veniturile din exporturi sunt de 57, 24 miliarde dolari din relatii comerciale cu SUA 22.4%, Marea Britanie 5.1%, Hong Kong 4.5%, Germania 4.3%, China 4.1% India importa bunuri in valoare de 74.15 miliarde de dolari avand ca parteneri: SUA 6.9%, Belgia 6.4%, China 4.5%, Singapore 4.4%, Marea Britanie 4.4%

Capacitatea militara a Indiei este formata din: armata, flota (care include si armata navala aeriana), aviatie, garda de coasta, diverse forte paramilitare care includ: Forta de Securitate a Granitei, Assam Rifles, Garda Nationala de Securitate, Politia Indo-Tibetana de Granita, Forta Speciala de Frontiera, Forta de Politie Centrala de Rezerva, Forta de Securitate Centrala Industriala, Forta de Protectie a Cailor Ferate, Fortele de Aparare. Stagiul militar incepe la 17 ani; in anul 2004 India avea capacitatea de a mobiliza 293,677,117 barbati, avand posibilitatea de a-si mari numarul de militari cu aproximativ 11,000,000 pe an. Cheltuielile militare in 2004 se ridicau la 14,018 milioane de dolari, adica, 2,4% din PIB.

India este a patra putere in lume in domeniul aviatiei detinand aproximativ 600 avioane de lupta si mai mult de 500 avioane de transport si elicoptere. Fortele aeriene sunt compuse din escadrile de diferite tipuri de avioane, bombardiere, transportoare; amplasamente de antrenare a ofiterilor si tehnicienilor; unitati pentru intretinerea flotei; si unitati de comanda. Fortele terestre erau in anul 2002 alcatuite din 980.000 trupe active, 300.000 rezerve. Aceste forte sunt impartite in 5 detasamente: centrul Nordic de comanda situat la Jammu-Kashmir, centrul vestic de comanda aflat in Chandigarh, punctul de comanda central aflat la Uttar Pradesh, centrul de comanda estic aflat la Calcutta si centrul de comanda sudic situat la Maharashtra. Fortele navale ale Indiei sunt alcatuite din 40 nave lupta, un portavion, si 26 submarine.

Pakistan

Pakistanul este localizat in Asia de Sud avand granita cu Marea Arabiei, India, China, Tadjikistan, Afganistan si Iran. Are o populatie de 159,196,336 (estimare din iulie 2004), cu o rata de crestere de 1.98%. Grupurile entice: Punjabi, Sindhi, Pashtun (Pathan), Baloch, Muhajir. Religiile practicate in Pakistan sunt: musulmana 97% (sunni 77%, shi'a 20%), crestina, hindusa si altele 3%.

Pakistanul este o republica federala, cu capitala la Islamabad, care si-a castigat independenta pe 14 august 1947. Constitutiile statului de la independenta: 10 aprilie 1973, suspendata pe 5 iulie 1977, reintrodusa cu amendamente pe 30 decembrie 1985; susppendata din nou pe 15 octombrie 1999, reintrodusa pe 31 decembrie 2002. Sistemul legal are la baza sistemul judiciar britanic. Dupa lovitura militara din 12 octombrie 1999, conducatorul armatei, generalul Pervez Musharraf, a suspendat Constitutia si si-a luat titlul de sef al executivului. Pe 12 mai 2000, Curtea Suprema a validat lovitura de stat prin vot unanim, acordandu-i lui Musharraf puterea executiva si legislativa pe o perioada de trei ani. Pe 20 iunie 2001, Musharraf s-a autoproclamat presedinte si si-a depus juramantul si astfel l-a inlaturat pe Mohammad Rafiq Tarar. Prin referendumul din 30 aprilie 2002, madatul de presedinte al lui Musharraf a fost extins pentru inca cinci ani. Conform Constitutiei din Pakistan presedintele este ales de parlament pe o perioada de cinci ani, primul ministru este ales de Adunarea Nationala. Puterea legislativa este formata dintr-un parlament bicameral (Senat si Adunarea Nationala). Sistemul judiciar este alcatuit din Curtea Suprema si Curtea Federala Islamica Shari'a.

Pakistanul a fost pentru mult tip o tara subdezvoltata si saraca, cu multe dispute politice interne, niveluri de investitii straine scazute, si o confruntare costisitoare cu India. Totusi, politicile guvernamentale aprobate de FMI si ajutorul extern si accesul la pietele mondiale au determinat o revigorare macroeconomica incepand cu 2001. Islamabad a crescut nivelul de cheltuieli pentru dezvoltare de la 2% din PIB in anii '90 la 4% din PIB in 2003. Cresterea PIB-ului este dependenta de nivelul de precipitatii, iar sfarsitul unei secete de 4 ani ar trebui sa sustina o crestere a nivelului de productie din agricultura in urmatorii ani. Contributia agriculturii la PIB este de 23, 6%, a industriei este de 25,1% si a serviciilor de 51,3%. Industriile din Pakistan sunt: textila, alimentara, farmaceutica, a materialelor de constructie, produselor din hartie, chimica si a crevetilor. Rata inflatiei este de 3,1%, iar cea a somajului este de 7,7%. Veniturile obtinute din export sunt de 11.7 miliarde dolari, avand relatii comerciale cu SUA 24.5%, Marea Britanie 7.2%, Germania 4.9%, Hong Kong 4.8%. Pakistan importa bunuri in valoare de 12, 51 miliarde de dolari din Arabia Saudita 11.8%, Kuweit 6.8%, SUA 6.5%, China 6.3%, Japonia 6%, Malaesia 4.6%, Germania 4.4%.

Capacitatea militara este formata din armata, flota si aviatie. Stagiul militar incepe la 17 ani si Pakistanul avea capacitatea de a mobiliza 39,793,586 de militari in anul 2004, avand posibilitatea de a mobiliza aproximativ 1,000,000 oameni pe an. Cheltuielile militare se ridica la 2,7 miliarde dolari, ceea ce reprezinta 3.9% din PIB. Fortele navale pakistaneye au 45.000 personal activ si 8000 rezerve detinand 430 avioane de vanatoare. Fortele aeriene au 22.000 personal activ operand 6 submarine, 3 distrugatoare, 10 fregate.

Politici externe

India

Politica externa a Indiei dupa obtinerea independentei a accentuat asigurarea securitatii in relatie cu China si Pakistanul. Relatiile cu China au fost tensionate: razboiul din 1962 a vizat stabilirea granitei dintre cele doua tari. In plus, testele nucleare ale Chinei si furnizarea de arme catre Pakistan a crescut ingrijorarea guvernului de la New Delhi. Relatiile cu Asia de Sud-Est au vizat, in special, relatiile cu Vietnamul.

Pe timpul Razboiului Rece India a practicat politica nealinierii pana in 1970 cand a inceput sa dezvolte relatii cu URSS pentru a contracara pericolul reprezentat de China. URSS-ul a sustinut pozitia Indiei cu referire la problema Kashmirului si a furnizat acesteia arme cu termene de plata rezonabile. India a incercat sa dezvolte o economie de auto suficienta, prin centralizarea acesteia.

Sfarsitul Razboiului Rece si prabusirea URSS-ului au avut consecinte asupra politicii de securitate a Indiei. Relatiile cu China s-au imbunatatit, problemele legate de granita au fost trecute in plan secund. Imbunatatirea relatiilor dintre China si Rusia au dus la imbunatatirea relatiilor sino-indiene. In 1993 China a anuntat ca problema Kashmirului trebuie rezolvata intre India - Pakistan, adoptand o pozitie neutra prin care a renuntat la ajutorul dat Pakistanului.

Orientarea politicii externe a Indiei dupa incetarea Razboiului Rece a accentuat partea economica si accesul la investitii straine, tehnologie de varf si pietele mondiale spre deosebire de doctrina autosuficientei din timpul Razboiului Rece. De aceea, a incercat sa isi imbunatateasca relatiile cu organizatiile economice regionale (precum Association of South Easten Asian Nations si Forumul de Cooperare Economica din Pacificul de Est), Japonia, SUA si UE si statele sud-est asiatice, in special Nepal, care poate are un mare potential hidroelectric si Bangladesh care are rezerve imprtante de gaz natural.

Politica externa a Indiei a inceput sa se schimbe in vara anului 1997, cu doua principale obiective, pe termen scurt si mediu: stabilirea relatiilor netensionate cu vecinii sai si orientarea catre est stabilind relatii de cooperare cu tarile din ASEAN (Association of South Easten Asian Nations) pastrand totusi o atentie sporita asupra calitatii de membra a APEC (Asia-Pacific Economic Community). Situatia regionala a devenit congeniala pentru noua diplomatie a Indiei fata de Pakistan, care primeste presiuni din partea Iranului si Chinei de a normaliza relatiile cu India.

Relatiile Indiei cu ceilalti vecini ai sai - Bangladesh, Sri Lanka si Nepal - au fost regandite in cadrul unei politici externe care se numeste in Asia de Sud doctrina Gujral (dupa numele ministrului afacerilor externe indian I.K. Gujral). Aceasta doctrina are cinci elemente cheie: 1. nu trebuie sa existe reciprocitate in ceea ce priveste relatiile Indiei cu vecinii sai mai mici; 2. intelegerile vor avea loc intre parteneri egali cu impartire egala a beneficiilor; 3. India trebuie sa elimine ca perceptii de amenintare orice vecin in afara de Pakistan; 4. India ar trebui sa scapa de psihopatologia congenitala a obsesiei in ceea ce priveste Pakistanul; 5. India ar trebui sa se elibereze de constragerile claustrofobice ale Asiei de Sud. In acelasi timp, India cauta o noua relatie de cooperare cu tarile din regiune Golfului, in special Iran ca si republicile Asiei Centrale.

Gujral si-a inceput noua politica externa cu ASEAN in toamna anului 1996, India alaturandu-se sesiunii ASEAN de la Jakarta de ministrii externi si intrunirea Forumului de Securitate a Asiei (ASF), avand rolul de partener pentru prima oara. Astfel, India s-a angajat in probleme ce tin de economie, securitate si domeniu social.

Tratatul de 30 ani cu Bangladesh care permite folosirea apelor raului Gange a luat prin surprindere Asia de Sud. Cele doua tari nu mai avusesera un tratat de intelegere din anul 1988, plasand Bangladeshul la mila managerilor indieni ai barajului Farraka. Cu un tratat de 30 ani, Bangladesh va reusi sa-si construiasca propriul sistem de canalizare pentru alimentatia cu apa si pentru controlul inundatiilor cu asistenta indiana si internationala. Bhutan este un participant indirect in tratatul India-Bangladesh astfel incat regele sau a acceptat saparea unui cnal care sa uneasca raul Bhutanese cu Gange pentru a intari alimentatia cu apa in portul Calcuttei.

Revizia proiectului raului Mahakali din Nepal, intalnirea guvernarii Nepalului cu opozitia este a doua aplicatie a doctrinei Gujral in Asia de Sud. Impactul noii politici de vecinatate a Asiei apoate fi observat in propunerea Bangladeshului de a crea un grup subregional in cadrul SAARC (South Asian Association for Regional Cooperation) incadrand Bangladesh, Bhutan, Nepal si India, cu Sri Lanka care s-a oferit sa li se alature. Principalul obiectiv este de a continua cu aranjamentele preferentiale de comert asupra carora s-a cazut de acord in Tratatul Preferential de Comert Sud Asiatic, dar acesta este amanat datorita ezitarii Pakistanului de a oferi Indiei statutul de natiune favorizata in comert.

Vizita in India a presedintelui Republicii Chinei in decembrie 1996 promitea sa deschida un nou capitol in relatia sino-indiana. Granita a fost demilitarizata semnificant, in timp ce o brigada a Indiei a fost retrasa in februarie 1997. Pentru prima oara din anii 60 a aparut o noua relatie politica de cooperare, pace si securitate in Asia.

Relatia cu Rusia este aproape la fel de apropiata ca si fosta relatie cu vechea Uniune Sovietica, cu marea diferenta ca este non-ideologica, iar abilitatea Rusiei de a respecta promisiuni facute in intelegeri ramane foarte slaba.

In 1998, India a efectuat teste nucleare justificate prin pericolul reprezentat de China, ceea ce ridica semne de intrebare cu privire la obiectivele strategice pe termen lung ale Indiei. Cele doua tari pot sa se confrunte in viitor asupra:

• Asia de Sud est: o sursa importanta de energie si o iesire stategica spre Oceanul Indian
• Statele de pe litoralul oceanului Indian: surse importante de petrol si gaz de care au necoie cele doua tari pentru a sustine dezvoltarea economica.
• Situatia granitei

Pakistanul reprezinta o amenintare pentru ca este o puterea nucleara. Vestea buna pentru India in ceea ce priveste Pakistanul este slabirea relatiilor cu China dupa incetarea razboiului rece.

Pakistan

Pakistan a fost numita o "democratie iliberala", democratica doar cu numele. Evolutia acestei tari este paradoxala: dupa explozia nucleara din 1998 devine a 7-a putere nucleara, in ciuda unei economii foarte slabe (venitul pe cap de locuitor e mai mic de 500 de dolari pe an). In timpul Razboiului Rece, Pakistanul a jucat un rol important aliniindu-se la politica SUA de ingradire a URSS. Evenimentele din Afganistan au avut implicatii asupra politicii de securitate a Pakistanului: un numar mare de refugiati afgani inarmati au ramas in Pakistan, provocand autoritatea centrala a acestei tari. Raspandirea armelor letale in Pakistan a dus la crearea culturii Kalashnikov. In plus violenta militantilor religiosi a inceput sa se raspandeasca dincolo de granitele acestei tari. Aparitia acestor miscari a fost favorizata de strategia occidentala care urmarea incurajarea acestora pentru a starni un razboi sfant impotriva URSS. Ironic, aceste grupari s-au intors impotriva occidentalilor. Razboiul din Golf a dus pe plan secund finantarea acestor miscari si acestea s-au reorientat spre Kashmir, Cecenia si republicile central-asiatice in calitate de luptatori pentru libertate.

Afganistanul a devenit o baza pentru politicile si activitatile anti-americane, proximitatea Kashmirului fata de aceasta regiune impunand un potential pentru o noua conflagratie in zona. Astfel Afganistanul si Kashmirul au devenit importante pe agenda politicii externe a Pakistanului.

Relatia cu Iranul dupa revolutie a fost incerta..

Relatia cu China s-a racit in anii `90. Inainte de acest moment, China sprijinise pozitia Pakistanului fata de Kashmir. Dar in anii `90 si-a afirmat neutralitatea fata de acesta problema si recomanda Pakistanului sa coexiste in pace cu India.

Politica traditionala anti-israeliana a Pakistanului a fost subminata de inceperea negocierilor de pace dintre palestinieni si israelieni la Oslo in 1993. Astfel, sustinerea Iranului, Iordanului si a Turciei si-a pierdut din importanta.

Relatia Pakistanului cu SUA a fost foarte stransa in timpul Razboiului Rece, Pakistanul fiind unul din aliatii cei mai importanti din Asia. SUA a tolerat programul nuclear si a oferit ajutor economic si militar. Invazia din Kuweit (1990) a schimbat configuratia puterilor regionale si a limitat rolul puterilor acestora prin prezenta fizica directa americana in Golf. Astfel importanta Pakistanului a scazut. In plus, India renunta la politica de autosuficienta si a fost recunoscuta ca una din marile puteri internationale. Dezvoltarea unei industrii a IT-ului si potentialul oferit de piata de desfacere din India a marit importanta acesteia in detrimentul Pakistanului. Guvernul de la New Delhi a lansat o campanie negativa impotriva Pakistanului: l-a acuzat ca sprijina terorismul in Kashmir, in contextul in care lupta impotriva terorismului a devenit una din principalele puncte ale politicii externe americane. In plus situatia politica si economica interna care a cunoscut numeroase crize si poate sa aiba un efect destabilizator in zona. Balanta de putere s-a inclinat in favoarea Indiei dupa 1990. Pakistanul mai fusese o data dezamagit de politica SUA carea oferit sprijin Indiei dupa razboiul Sino-Indian din 1962.

Un alt moment de dezamagire a fost politica Washingtonului de la mijlocul anilor `70 care au stabilit Israelul, Iranul si India ca tari care au rol predominant in regiunile lor. Presedintele George Bush a suspendat ajutorul economic acordat Pakistanului din cauza programului sau nuclear si a sistat furnizarea de arme ceea de includea 28 de avioane F16. Acuzatia la adresa Pakistanului viza si violarea drepturilor omului si implicarea in comertul cu droguri si a terorismului. Presedintele Clinton a impus sanctiuni Pakistanului in urma raspunsului la testele nucleare ale Indiei din 1998. Kashmirul era privit ca o potentiala zona de confruntare nucleara.

In mai 1999 separatistii din Kashmir sustinuti de Pakistan auprovocat autoritatea Indiei din teritoriul de langa Kargil. Luptele dintre fortele indiene si separatisti au continuat pana cand presedintele Pakistanului a asigurat retrgerea separatistilor si India a incetat campania militara. Tensiunile au reaparut in 2000 si 2002, necesitand medierea comunititii internationale pentru a escalada conflictul. India a folosit conflictul pentru a ataca Pakistanul pornind de la pretextul ca aceasta alimenta conflictele in zona.

4.Balanta de putere

Asia de sud est este una dintre zonele foarte populate a lumii. In aceasta zona se intalnesc interesele a doua super puteri demografice, China(1,3 miliarde locuitorii) si India (in jur de un miliard de locuitori). Dintre actorii implicati, doar China si, mai la est, Japonia au o istorie indelungata ca state independente. Celelalte state(India, Pakistan, tarile din Indochina) si-au obtinut independenta relativ recent, dupa al doilea razboi mondial. Decolonizarea a lasat o grea mostenire: conflictele religioase si etnice. Miza acestor conflicte si incapacitatea tarilor implicate de a le rezolva pe cale pasnica a condus in timp la investirea unor sume din ce ince mai mari in industria de aparare.

Astfel, confruntandu-se inca din 1947 pentru regiunea Kashmir, India si Pakistanul au urmarit in plan militar atingerea scopului ultim: dobandirea capacitatii nucleare. Treptat ele au devenit doi actori demni de luat in seama in cadrul jocului puterilor nucleare.

India

Programul nuclear al Indiei a fost inceput la centrul de Cercetari Atomice BHABHA. La mijlocul anilor 1950 India a achizitionat tehnologie nucleara prin programul de neproliferare, care urmarea incurajarea folosirii civile a acesteia in detrimetrul utilizarii ei in scopuri militare. In anii 50 putine elemente evidentiau interesul Indiei pentru armele nucleare, India cumparand, totusi, un reactor atomic de cercetare din Canada si apa grea necesara functionarii acestuia din S.U.A. In 1964 tehnologia dezvoltata le permite indienilor sa separeu plotoniul, folosindu-l la primul test nuclear. Acesta a avut loc la 18 mai 1974, fiind descris de guvernul indian drept o "explozie nucleara pasnica". In anii 80 India incepe constructia unei arme termo-nucleare. In 1989 directorul CIA William H. Webster afirma intr-o audiere in cadrul senatului ca India este interesata in dezvoltarea capacitatii nucleare. Astfel, India producea litiu, tritiu si separa izotopii de litiu. De asemenea India importa din Germania Federala beriliu pur.

Dupa 24 de ani in care nu a mai facut teste nucleare, India si-a reluat testele cu o serie de explozii nucleare cunoscute sub numele de "Operatiunea Shatki". Primul Ministru Vajpayee a autorizat aceste teste pe 8 aprilie 1988 la doua zile dupa testele efectuate de Pakistan. Pe 11mai 1988 India a testat 3 dispozitive la baza subterana de la Pokhran, urmate de alte doua teste pe 13 mai. Primele trei dispozitive constau conform partii indiene intr-un dispozitiv de fisiune de 12 KT, un dispozitiv termonuclear de 43 KT si un altul mai mic de 1 KT. Ultimele doua aveau puteri de 0.2 si 0.6 KT.

Contrar acestor estimari (intre 43 si 60 de KT) ale Indiei, expertii americani, bazandu-se pe date seismice au aproximat puterea testelor nucleare la 12-25 KT. Aceasta pozitie evidentiaza scepticismul SUA in legatura cu capavitatea Indiei de a detona dispozitive termonucleare. Observatiile mai sus amintite au condus la concluzia ca India a incercat detonarea unui astfel de dispozitiv, insa cea de-a doua faza a unui astfel de proces a esuat.

Desi India nu a prezentat date referitoare la marimea arsenalului sau nuclear, estimarile expertilor se apropie de cifra de 30-35 de focoase nucleare. Mai mult India produce si materiale nucleare aditionale. Alte estimari arata ca India a produs destul plutoniu pentru 50-90 arme nucleare si o cantitate nedeterminata de uraniu imbunatatit. Producerea de uraniu imbunatatit are loc la Centrul de Cercetare Atomica Bhabha.

Conform raportului intocmait de Departamentul de Aparare al SUA, din ianuarie 2001, India detine unstoc limitat de componente pentru arme nucleare si are capacitateta de a asambla si detona arme nucleare intr-un termen de cateva zile. Potrivit unui alt raport obiectivul Indiei este de a poseda un arsenal nuclear "activ din punct de vedre strategic, dar latent din punct de vedere operational", care ar oferi Indiei capacitate de raspuns in cazul unui atac.

Doctrina nucleara a Indiei se fundamenteaza pe "no-first-use policy", in sensul de a nu face primul pas in cazul unui conflict nuclear. India declara ca isi va folosi capacitatea nucleara numai pentru a raspunde unui atac sau pentru intimidare.

In ciuda escaladarii tensiunilor cu Pakistanul din 2001-2002, India nu s-a abatut de la doctrina prezentata mai sus. Totusi, este important de mentionat ca India nu a semnat tratatul Tratatul de Interzicere a Testelor Nucleare(CTBT) si nici Tratatul de Neproliferare. India este in schimb un membru al Agentiei Internationale pentru Energie Atomica(AIEA), iar 4 din cele 13 reactoare nucleare se afla sub protectia AIEA.

In ciuda promovarii unui tratat de interzicere a testelor timp de cateva decenii, India a votat impotriva rezolutiei ONU de interzicere a testelor nucleare(CTBT) care a fost adoptat pe data de 10 septembrie 1996. Aceasta a obiectat impotriva dezarmarii nucleare intr-o perioada restrictiva temporal. India a cerut de asemenea ca simularile in laboratoare sa fie interzise. Drept urmare India s-a opus mentiunii din articolul 16 din CTBT care cerea ratificarea Indiei pentru ca tratatul sa intre in vigoare. India a considerat aceasta o violare a suveranitatii sale in privinta alegerii sale de a semna tratatul. In februarie 1997 ministrul de externe Gujral a reiterat opozitia Indiei la tratat.

Pakistan

Programul nuclear pakistanez a fost intemeiat in 1972 de Zulfigar Ali Bhutto, in perioada in care acesta era ministerul energiei, ca urmare a pierderii razboiului din 1971 cu India. Dupa cum am prezentat mai sus, India realizeaza in 1974, primele sale teste nucleare ceea ce a determinat accelerarea eforturilor Pakistanului de a dobandii capacitate nucleara. Astfel pana in 1986 Pakistanul produsese destul material pentru o arma nucleara. Pakistan a continuat programul intensiv de imbunatatire a uraniului ajungandu-se ca pana in 1987 sa aiba capacitatea de a produce o explozie nucleara.

Anul 1998 a constutuit un moment important pe agenda nucleara atat a Pakistanului, cat si a Indiei. Pe 20 mai 1998 Pakistanul a realizat cu succes 5 teste nucleare, cu o putere totala de 40 kilotone, care au determinat un semnal seismic de 5 grade pe scara Richter. Pe 30 mai 1998 Pakistanul a mai testat un focos nuclear cu o putere de 12 KT la Balochistan, ridicand astfel numarul testelor la 6. Mai mult, sursele pakistaneze au afirmat ca cel putin un focos destinat detonarii nu a fost detonat ramanand sub pamant gata de detonare. Ca si in cazul Indiei estimarile americanilor cu privire la puterea exploziilor se situeaza sub cifrele avansate de partea pakistaneza.

Conform datelor oferite de Consiliul de Aparare a Resurselor Naturale Pakistanul a construit intre 24 si 48 de focoase nucleare care utilizeaza un miez solid de uraniu inalt imbunatatit, fiind necesare 15-20 kg pentru un focos. De asemenea, Pakistanul produce cantitati necunoscute de plutoniu, care ar putea fi indeajuns pentru 3-5 arme nucleare.

O problema importanta consta in siguranta dispozitivelor nucleare ale Pakistanului. Intr-un raport al departamentului apararii se mentioneaza ca Paskistanul are arme nucleare neasamblate, dar are capacitatea de a le asambla intr-un timp scurt. Aceste conduc la un nivel ridicat de insecuriatte, componentele nucleare putand fi tinta unor atacuri teroriste in ciuda asigurarilor oferite de Pakistan cu privire securitate.

Doctrina nucleara a Pakistanului este asa cum era de asteptat in stransa legatura cu rivalul traditional India. Principalul motiv al proliferarii nucleare a Pakistanului este amenintarea pe care aceasta tara o resimte din partea Indiei. La fel ca si India, Pakistanul nu a semnat Tratatul de ne Proliferare si nici Tratatul de Interzicere a Testelor Nucleare. Spre deosebire de India Pakistanul nu imbratiseaza doctrina evitarii primului atac. Aceasta, deoarece in cazul unui atac conventional din parte Indiei, Pakistanul nu exclude posibilitatea folosirii potentialului nuclear impotriva rivalului.

Comparand datele si doctrina nucleara ale Indiei si Pakistanului se observa ca cele doua tari s-au aflat si se afla in continuare intr-o permanenta cursa pentru obtinerea unei pozitii cat mai bune din punct de vedere strategic. De aproape 60 ani, regiunea Jammu si Kashmir constituie "casus belli", conflictul pentru acea regiune s-a tansformat intr-unul pentru suprematia Asiei de sud-est. Foarte important de precizat este ca aceasta cursa a inarmarilor i-a propulsat pe cei doi actori in randul tarilor care dispun de tehnologie nucleara, atragand atentia lumii asupra lor. Daca pana in momentul dobandirii arsenalului nuclear regiunea Kashmirului constituia scopul razboiului acum aceasta este doar una dintre cauze, miza crescand exponential.

Apropierea geografica dintre cele doua conduce la o situatie inedita in cazul tarilor puteri nucleare. Astfel vecinatatea dintre India si Pakistan determina ca timpul de avertizare in cazul unui atac nuclear sa scada de cel putin doua ori, de la 20-30 minute la 7-10 minute. In aceasta situatie devine foarte importanta capacitatea unei prime lovituri devastatoare. Nici una dintre cele doua tari nu si-a declarat puterea de a lovi a doua oara, utilizarea arsenalului nuclear fiind legata asadar de importanta strategica a primului atac. Incapacitatea celei de a doua lovituri conduce la o perspectiva de tipul "use them or lose them" in ceea ce priveste arsenalul nuclear, mai ales din partea pakistaneza.

India este superioara din punct de vedere demografic si economic avand un avantaj evident in cazul unui razboi conventional. In aceasta confruntare bipolara Pakistanul ia in calcul si lovitura nucleara pentru a contrabalansa riscul pierderii unui razboi conventional, in timp ce India si-a afirmat in numeroase randuri doctrina de "no first use" a capacitatii nucleare. Un alt amanunt important il constituie faptul ca, pe cand in India arsenalul nuclear este supus controlului civil care are un rol ponderator, in Pakistan intalnim controlul militar asupra capacitatii nucleare, ceea ce nu poate decat sa creasca riscul folosirii acestuia. De altfel de-a lungul timpului Pakistanul a manifestat pe plan militar o "miopie strategica", incepand razboaie pe care era evident ca are sanse putine de a le castiga.

Confruntare bipolara dintre India si Pakistan a fost asemanata de multe ori cu razboiul rece. Diferenta ar consta in primul rand in implicatiile celor doua conflicte: razboiul rece era o confruntare bipolara mondiala, pe cand razboiul indo-pakistanez este unul doar regional. Cu toate acestea, acesta devine un punct fierbinte pe agenda mondiala prin implicarea altor actori majori, in special China. Aceasta a jucat un rol major in dezvoltarea infrastructurii nucleare a Pakistanului. Conform unui raport al Departamentului de Aparare al SUA China a furnizat Pakistanului materiale nucleare si experti in domeniu. In anii 90 China a proiectat si furnizat infrastructura necesara reactorului Khusab in Pakistan, esential in productia de plutoniu a acestei tari. Mai mult Pakistanul a primit din partea Chinei planurile pentru unul dintre focoasele sale nucleare.

Acestea fiind spuse se cuvine a evidentia caracterul asimetric al balantei de putere in acesta zona. Aceasta asimetrie se datoreaza implicarii Chinei. Aceasta se implica datorita disputelor teritoriale dar mai ales concurentei cu India pentru suprematia in Asia de sud-est. Cresterea demografica si economica a Indiei conduce la receptarea ei drept o amenintare la adresa Chinei care a incearcat sa contrabalanseze ascensiunea Indiei prin sustinerea Pakistanului. Astfel sistemul bipolar din Asia de sud-est devine un sistem bipolar augmentat in care polul slab -si anume Pakistanul- se dezvolta sub imboldul Chinei pentru a contrabalansa avantajul celuilalt pol - India. In spatele Indiei s-a aflat o alta putere majora, URSS, care insa a constituit doar un furnizor de armament si echipament nuclear, implicandu-se doar in mod indirect in ideea contracararii influentei Chinei in zona. Totusi, interesele URSS nu exista decat prin raportare la actorul China, desii Pakistanul a resimtit invazia Afganistanului de catre sovietici drept o amenintare explicita la adresa securitatii sale.

In zilele noastre interesele Rusiei s-au diminuat, ele tinand numai de contra-balansarea influentelor Chinei si SUA. In ceea ce priveste China aceasta si-a modificat atitudinea fata de conflictul indo-pakistanez in sensul adoptarii unei pozitii din ce in ce mai neutre. Se prefigureaza asadar un triunghi strategic Pakistan-India-China in care aceasta din urma sa actioneze ca un negociator in acest conflict.

Lupta pentru hegemonia sub-continentala in acea parte a Asiei continua a se da intre China si India insa din cauza evenimentelor determinate de atentatele de la 11 septembrie 2001 acesta lupta a capatat alte valente. Implicarea SUA a devenit din ce in ce mai puternica. In timpul Razboiului Rece SUA a urmarit contracararea intereselor Chinei si URSS in zona. Spre exemplu din cauza implicarii Pakistanului in cursa inarmarii nucleare SUA a impus sanctiuni economice acestei tari. Invazia Afganistanului a determinat suspendarea acestora, Pakistanul devenind un aliat prin pozitia sa in zona. O situatie oarecum similara o intalnim dupa momentul atentatelor din 2001. Astfel Pakistanul redevine un actor important pentru SUA care avea nevoie de bazele militare ale sale pentru desfasurarea atacului impotriva retelei teroriste Al-Qaeda. Implicarea din ce in ce mai importanta a S.U.A. a condus la critici aduse politicii Pakistanului in sensul ca aceasta a intrat sub tutela S.U.A., subordonandu-se in mod clar Washingtonului. In urma actiunilor S.U.A. in Irak si Afganistan lumea musulmana a criticat politica externa a S.U.A. si pe cei care au sustinut-o. Presedintele pakistanez a fost acuzat in multe randuri ca respecta in deciziile luate indicatiile Washingtonului.

La inceputul secolului al 21-lea isi afirma importanta un nou actor pe scena relatiilor internationale si anume organizatiile teroriste. Acestea constituie un factor de permanenta instabilitate avand ca scop principal dinamitarea procesului de pace in zona. Astfel, in zona Kashmirului indian actioneaza organizatii teroriste sprijinite de Pakistan in ideea de a crea dezordine si instabilitate precum si iluzia ca populatia din acea zona se opune puterii indiene. India lupta pentru contracararea retelelor extremiste islamice aflate in legatura cu reteaua Al -Qaeda din Afganistan.

Conflictul din Kashmir dintre India si Pakistan a determinat extinderea sferelor de influenta in Asia centrala a celor doua tari. Spre exemplu Pakistanul sustine economic si militar Azerbaidjan-ul, iar India sustine Uzbekistan, Tadjikistan si Kazahstan. In plus cele doua tari se confrunta si pentru suprematia maritima asupra Oceanului Indian, India avand un avantaj considerabil din acest punct de vedere.

Policy Recommandations

In concluzie, in Kashmir exista un conflict religios de masa, istoric consolidat in care sunt implicate grupari militare si paramilitare si cei doi actori-stat. Un aspect fundamental al disputei il constituie religia, tinand cont ca 77% din populatia Kashmirului este musulmana. Aceasta realitate determina pretentia Pakistanului care isi doreste alaturarea Kashmirului. India pe de alta parte doreste mentinerea statu-quo-ului, nici una dintre cele doua parti nerecunoscand independenta Kashmirului. In aceste conditii se disting mai multe solutii posibile de rezolvare a conflictului:

• Situatia actuala care presupune aceeasi impartire a teritoriului din Kashmir ocupate de cele doua state. Aceasta solutie nu convine Pakistanului si nici populatiei musulmane din zona indiana a Kashmirului.
• Kashmirul sa revina in intregime Pakistanului, solutie inacceptabila pentru India, dar si pentru populatia hindusa majoritara in Jammu. Aceasta solutie multumeste pe cei care au inceput conflictul, dar nu garanteaza sfarsitul acesteia
• Kashmirul sa revina in intregime Indiei, solutie care ar accentua instabilitatea in zona datorita pretentiilor Pakistantului si ale populatiei musulmane din Kashmir
• Kashmirul sa devina stat independent. Aceasta ar insemna ca atat India, cat si Pakistanul sa renunte la teritoriile detinute, ipoteza foarte putin probabila datorita rivalitatii dintre cele doua state fundamentata de 50 de ani de lupte. Kashmirul independent nu ar supravietui probabil nici economic datorita saraciei acelei zone si lipsei de resurse
• Un Kashmir independent format doar din Valea Kashmirului si Kashmirul Liber, acestea fiind zonele cu populatie majoritar musulmana. In acest caz, Pakistanul ramane cu Regiunile Nordice, iar India cu Ladakh si Jammu
• Independenta Vaii Kashmirului care este focarul principal de conflict in zona. Aceasta solutie inseamna ca India sa ramana cu zonele mentionate mai sus pierzand numai Valea Kashmirului. Aceasta insa ar avea mari probleme in a se constitui intr-un stat independent tot datorita incapacitatii economice.
• Formula Chenab, care presupune retrasarea granitelor dupa cursul raului Chenab. Pakistanului i-ar reveni majoritatea teritoriului (Valea Kashmir si Ladakh), insa India nu ar accepta-o, revenindu-i doar 3000 mile patrate. Aceasta solutie nu ia in calcul nici harta etnica a regiunii

Dintre aceste scenarii, cele mai putin probabile sunt cele care presupun renuntarea unui stat in favoarea celuilalt, situatie greu de presupus tinand cont de rivalitatea dintre India si Pakistan. Singura solutie viabila, in opinia noastra, ar fi crearea unui stat independent format din teritoriile cu majoritate musulmana, adica Valea Kashmirului si Kashmirul Liber. In acest fel, India ar ramane cu Ladakh si Jammu, renuntand doar la zonele de maxima instabilitate, dar nu in favoarea Pakistanului. Pakistanul ar prefera aceasta solutie in ideea ajutorarii populatiei islamice. Constituirea unui astfel de stat nu se poate realiza, insa, fara mediere internationala. Interventia organismelor internationale este necesara in ideea respectarilor drepturilor omului, dar si pentru sustinerea economica a noului stat.

India se confrunta cu o dilema in acest moment: aspiratiile sale de a se impune ca o mare putere nu sunt compatibile cu conflictul cu Pakistan. Asadar, una din problemele care impiedica dezvoltarea Indiei catre un rol fundamental pe plan international, postura legitimata de caracteristicile demografice, o constituie rezolvarea diferendului pentru regiunea Kashmir. Solutia pe care o propunem consta in avansarea de negocieri de fond cu Pakistanul in care India sa fie dispusa sa accepte compromisuri. Aceste compromisuri nu trebuie receptate pe plan intern ca renuntari, desi cei 50 de ani de conflict si-au pus adanc amprenta asupra modului de a privi problema in India, mai ales ca solutia de independenta propusa mai sus inseamna renuntarea de catre India a unei parti din Kashmir. In negocierile indo-pakistaneze ar fi necesar arbitrajul international care sa ofere mai multe solutii pentru care sa se pronunte partile implicate, aceasta deoarece o solutie propusa de India nu ar fi acceptata de Pakistan si reciproc, indiferent de avantajele ei datorita rivalitatii acumulate in timp. O atitutine conciliatorie ar impune India in plan international conducand probabil la un ajutor economic substantial din partea SUA.

O alta problema care ar trebui reglementata tot in negocieri cu Pakistanul este neproliferarea nucleara. O atenta monitorizare din partea institutiilor internationale ar insemna o bila alba pentru India in aceasta problema. Mai mult, India ar trebui sa accepte semnarea unuji pact de neagresiune cu Pakistan care ar conduce la detensionarea relatiilor dintre acestea. Ralierea la normele internationale ar insemna facilitati economice pentru India, facilitati ce i-ar permite un progres economic care sa se suprapuna peste cel demografic.

De asemenea, domeniul politicii externe trebuie dublat pe plan intern de realizare a stabilitatii amenintate de pozitiile hinduse extremiste.

Din perspectiva Pakistanului mentionam ca, in opinia noastra, exista trei optiuni posibile de dezvoltare. Prima si cea pe care o consideram cea mai daunatoare consta in mentinerea liniei adoptate pana in prezent, in sensul asteptarii unor evenimente care sa atraga atentia lumii asupra Pakistanului, si pe care Pakistanul sa le foloseasca in favoarea sa. In al doilea rand, Pakistanul poate opta pentru o apropiere de cerintele occidentale. In acest sens, ar trebui sa semneze tratatele internationale cu privire la neproliferarea nucleara si sa accepte monitorizarea internationala in acest domeniu. Aceasta pozitie ar insemna obtinerea de ajutoare financiare importante care ar contribui la dezvoltarea economica. Totusi, o apropiere excesiva fata de SUA si statele occidentale ar conduce la instabilitate pe plan intern datorita opozitiei fundamentalistilor islamici care ar considera toate acestea drept o tradare.

Cea de a treia optiune si cea pe care o propunem noi, consta intr-o pozitie de compromis intre cerintele occidentale si obiectivele impuse de opiniei publice musulmane. Aceasta solutie ar insemna demararea negocierilor de pace cu India in ideea medierii conflictului vechi de 50 de ani. Chestiunea Kashmirului nu face decat sa tina in loc Pakistanul, impiedicandu-i dezvoltarea. Daca in anii `50 aceasta putea fi o chestiune de importanta majora, in zilele noastre altele ar trebui sa fie prioritatile. Marea problema in acest caz este schimbarea mentalitatii pe tema Kashmirului, in sensul ca negocierile de pace care s-ar finaliza cu un acord nu ar reprezenta un esec, ci un pas inainte catre dezvoltarea viitoare. In problema nucleara, Pakistanul ar trebui sa accepte o minima ingradire din parte organismelor internationale, pe fondul unui dialog real cu partea indiana pe aceasta tema. In acest sens, ambele tari ar trebui sa semneze un pact de neagresiune ca o dovada a increderii reciproce in ideea stoparii inarmarii nucleare. Minima ingradire de care vorbeam ar permite, totusi, Pakistanului sa-si mentina pozitia de putere nucleara care i-ar oferi o pozitie privilegiata in problemele de politica externa. O alta problema pe care ar trebui sa o rezolve ar fi obtinerea increderii organismelor internationale in problema drepturilor omului prin implementarea unor masuri in acest sens, masuri care sa nu afecteze insa religia musulmana.

Bibliografie

India's Growing Missile Ambitions: Assessing the Technological and Strategic Dimensions, Anupam Srivastava, Asian Survey, vol. 40, nr 2 mar-apr 2000

Recent Trends in Indian Foreign Policy, Walter Andersen, Asian Survey, vol. 41, nr 5 sep-oct 2001

South Asia's Security Dilemma, Lowell Dittmer, Asian Survey, vol. 41, nr 6 nov-dec 2001

The United States and Asia in 1998: Summitry amid Crisis, Robert Scalapino, Asian Survey, vol 39 nr 1 ian-feb 1999

India in the Twenty-First Century, Bhabani Sen Gupta,International Affairs, vol 73 nr 2 apr 1997

Diplomacy Sanctions, and the US Nonproliferation Dialogue With India and Pakistan, Dinshaw Mistry, Asian Survey, vol 39 nr 5 sep-oct 1999

Indo-Pakistani Relations: Reciprocity in Long-Term Perspective, Sheen Rajmaira, International Studies Quarterly, vol 41 nr 3 sep 1997

Politica Mondiala dupa 1945, Peter Calvocoressi, Editura All, Bucuresti 2000

www.globalsecurity.org

www.worldbank.org

www.bbc.com