Consideratii generale privind importanta loviturii de stat de la 23 august 1944 pentru Romania

Consideratii generale privind importanta loviturii de stat de la 23 august 1944 pentru Romania

In seara zilei de 23 august 1944, prezentat in audienta la regele Mihai, maresalul Antonescu a fost arestat, alaturi de el avand aceeasi soarta si ceilalti colaboratori importanti ai regimului. La orele 22, regele Mihai a dat citire Proclamatiei catre Tara anuntand intregii lumi hotararea luata de a iesi din alianta cu puterile Axei si incetarea imediata, in fapt, unilaterala, a razboiului cu Natiunile Unite. In acelasi timp, el a precizat ca "dictatura a luat sfarsit".     

Arestarea maresalului Antonescu in chiar incinta Palatului Regal nu s-a facut dupa procedura prevazuta in Codul Justitiei Militare, atunci in vigoare, nefiind in prealabil emis nici un mandat de arestare de catre organele competente. Arestarea s-a facut, insa, in temeiul unor ratiuni politice, pentru ca desi, la procesul sau din mai 1946 Ion Antonescu a declarat ca era decis sa se retraga din fruntea guvernului, regele Mihai si anturajul sau, indemnati de comunisti, au ajuns sa considere ca in acea situatie, el nu ar fi facut-o fara o riposta armata.

Judecata istoriei asupra personalitatii complexe a maresalului Ion Antonescu, s-a dat si nu s-a dat inca pana acum. Tribunalul care a pronuntat sentinta de condamnare a lui la moarte s-a grabit, desigur, pentru ca in spatele sau, se aflau atatia factori care l-au dorit suprimat. In ce ii priveste pe istorici- si in primul rand pe ei- acestia mai au inca datorii neonorate in legatura cu memoria maresalului. In sfarsit, consideram necesar a mentiona ca in bloc-notes-ul in care si-a concretizat maresalul gandurile, imediat dupa arestare, exista si urmatorul care cutremura pe oricine care judeca ceea ce s-a intamplat dupa 23 august 1944: "Eu nu pot accepta sa predau tara si armata rusilor". Credem ca cel putin, in acest sensibil adevar, Antonescu nu se insela.

Evenimentele din ultima decada a lunii august 1944 si din prima parte a lunii urmatoare au avut darul de a hotari in buna masura destinul Romaniei pentru aproape jumatate de veac.

Este tot mai evidenta aprecierea ca lovitura de stat de la 23 august 1944 si mai ales impunerea Conventiei de Armistitiu cu Natiunile Unite (in fapt cu Uniunea Sovietica - unica semnatara a actului, "mandatata" de celelalte) din 12/13 septembrie 1944, la Moscova au trasat practic coordonatele definitorii ale evolutiei Romaniei, cel putin pana la semnarea Tratatului de Pace de la Paris din 10 februarie 1947.

Conventia semnata 20 de zile mai tarziu, la Moscova, ar fi trebuit sa asigure un cadru complementar, adecvat regimului amintit. Ca nu a fost sa fie asa au dovedit-o cu prisosinta realitatile istorice consemnate atunci, in documentele vremii.

Momentele istorice invocate au fost apreciate, nu de putine ori, la modul: " actul de la 23 August 1944 este si va ramane in istorie ca un act indispensabil, util si salvator pentru existenta Romaniei" sau "indiferent de greutatile coplesitoare cu care a fost confruntata tara noastra dupa razboi, armistitiul incheiat in 1944 a fost si va ramane in istorie ca un act de mare intelepciune politica si de inalt patriotism, salvator pentru existenta si viitorul Romaniei".

Fara a dezvolta acum teoria importantei reale a celor doua fapte istorice incontestabile, nu putem trece prea usor peste un adevar fundamental: ambele, in complementaritatea lor, au continut, in sens negativ, un neasteptat revers ce a marcat societatea romaneasca postbelica pentru multa vreme de atunci inainte.

Iesirea Romaniei dintr-o alianta "sui-generis" (alianta cu Germania) si trecerea rapida intr-o alta (alianta cu Natiunile Unite) antrenase, la vremea aceea, un lung cortegiu de efecte care au dus in ultima instanta, in aprecierea multor specialisti, la scurtarea reala a duratei razboiului mondial. Acest fapt a pus in evidenta importanta militar-strategica si logistica a Romaniei la acea data.

In subsidiar, Dobrogea si litoralul maritim al Romaniei si-au evidentiat insemnatatea lor strategica. In conditiile noii orientari militare a Romaniei, s-a putut da curs nu numai angajarii rutei strategice de "litoral" (utilizata si in secolele anterioare pentru a patrunde in adancimea Peninsulei Balcanice) dar si anihilarii punctelor esentiale de sprijin terestru ale Germaniei, care ii asigurasera prezenta in bazinul Marii Negre. Nu trebuie omis, in acest sens, interesul Uniunii Sovietice pentru aceasta zona, manifestat inca din decembrie 1941, in anii razboiului si dupa razboi.

In ansamblu, Carpatii, Dunarea si Marea Neagra, constante geografice definitorii ale istoriei romane, reprezentau, in imprejurarile internationale ale verii anului 1944, o importanta remarcabila pe esicherul strategic continental. Includerea lor in "zestrea" strategica a Natiunilor Unite (in fapt a Uniunii Sovietice), la care a contribuit actul de la 23 august 1944, a avut consecinte dintre cele mai substantiale asupra razboiului, grabindu-i deznodamantul.

Actiunea militara romaneasca de la 23 august 1944 a dus la prabusirea intregului front al Germaniei in sud-estul Europei, la crearea "celui mai larg flanc deschis din razboiul modern', si anume:

1. saltul facut in scurt timp de peste 500 km de frontul sovietic (mai exact 620 km strabatuti fara a mai intalni practic nici o rezistenta germana serioasa, intr-un teritoriu care fusese deja eliberat de armata romana timp de opt zile, in medie fortele sovietice parcurgand circa 45 km pe zi, adica un ritm de inaintare specific marsului si nicidecum luptelor).

2. Germania a fost obligata sa evacueze rapid Bulgaria, apoi, in aproape opt saptamani, Grecia, Macedonia, Albania, Serbia si o parte din Bosnia, adica Balcanii in cea mai mare parte a lor. Conducerea militara suprema germana apreciase ca, pentru defensiva in Europa, "stapanirea Balcanilor este hotaratoare din motive strategice de politica militara si economica". Din aceasta perspectiva geo-strategica se releva inca o data faptul ca Romania era un fel de poarta a Balcanilor si nu numai.

3. Intreruperea aprovizionarii cu petrol a Germaniei de catre Romania si implicit scurtarea, din acest punct de vedere, a capacitatii de efort militar a Germaniei.

4. Urmarea "exemplului romanesc" de catre alti "sateliti" ai Germaniei de pana atunci, precum Finlanda sau Bulgaria.

5. Schimbarea raportului de forte al coalitiilor aflate in conflict, in materie de efective, respectiv: Natiunile Unite dispuneau, inainte de actul Romaniei de la 23 august 1944, de peste 10000000 de ostasi in Europa, pe diverse fronturi, in vreme ce Germania dispunea de 10165303 militari. Trecerea Romaniei de partea Coalitiei Natiunilor Unite a zdruncinat, evident, aceasta balanta de forte.

Aprecierea germana, mai exact fermitatea condamnarii actului de la 23 august 1944 de catre oficialitatile germane ale vremii, a reprezentat o dovada in plus a importantei momentului : 'capitularea Romaniei, pe langa consecintele ei imediate de ordin militar, a produs in acelasi timp si o rasturnare de fronturi extrem de periculoasa ce va duce la pierderea teritoriului nu numai al Romaniei, ci si al Iugoslaviei si Greciei, punand in pericol toata armata germana din Balcani.

Deosebit de pierderea pozitiilor din Carpati, pierderea graului si petrolului romanesc constituie o alta mare si grea lovitura, in urma careia armatele ruse vor putea ajunge in vreo cateva saptamani in fata Budapestei.

Dat fiind ca aceasta este, in decurs de 30 de ani, a doua oara cand Romania tradeaza cauza Germaniei, se impune a se lua toate masurile ca Romania sa dispara de pe harta Europei si poporul roman sa dispara ca natiune

Gen. Hans Friesner, in lucrarea sa intitulata Batalii tradate. Tragedia armatei germane in Romania si Ungaria, aprecia ca frontul german a fost pus, in acel moment, in fata unei catrastofe, "prin tradarea Romaniei".

Convingerea inaltului responsabil militar german de atunci a fost aceea ca la 23 august 1944 "a inceput o tragedie zguduitoare initiata de o clica tradatoare, in frunte cu tanarul rege. Regele Mihai tradase bolsevicilor nu numai Germania aliata, dar si propriul sau popor si in ultima instanta Europa".

Toate aceste consecinte il faceau pe Winston Churchill, de altfel unul din 'artizanii' constienti ai hartii europene postbelice, sa realizeze ca 'triumful Marii Aliante nu mai era decat o chestiune de timp' si cat se poate de cinic, sa conchida: 'era firesc sa creasca ambitiile rusesti: comunismul salta capul in spatele frontului sovietic, vuind de bubuitul tunurilor. Rusia devenea 'Mantuitorul' iar comunismul 'Evanghelia' pe care o aducea'. In viziunea istoricului Peter Calvocoresi, "ofensiva ruseasca () a adus URSS pe drumul autorizarii dominatiei militare si politice in Europa, neegalata din vremea tarului Alexandru, care marsaluia in Paris, la 1814, cu planuri marete pentru viitoarea ordine in afacerile Europei".

Cei care infaptuisera lovitura de stat de la 23 august 1944 nu cunoscusera aranjamentele sovieto-britanice pentru Balcani sau pentru Romania.

Astfel, la mai putin de o luna de la declaratia din 2 aprilie 1944 a lui Molotov si de la transmiterea de catre guvernul Romaniei a notei din 12 aprilie 1944, cuprinzand 'conditiile minime de armistitiu cu URSS', ambasadorul britanic de la Washington se adresa Departamentului de Stat al SUA, cu privire la 'reglementarea chestiunii' raporturilor anglo-sovietice in Balcani. Cu acel prilej, britanicii apreciasera ca 'cea mai buna solutie ar fi ca guvernul Regatului Unit sa cada de acord - drept aranjament practic - cu guvernul sovietic, anume ca afacerile romanesti sa fie de resortul principal al guvernului sovietic, intrucat Romania cade in aria de actiune a armatelor ruse".

Partea americana a realizat ca presupusul acord anglo-sovietic ar avea ca rezultat cert impartirea Balcanilor in sfere de influenta. Winston Churchill, initiator al dialogului la distanta cu Roosvelt, presedintele SUA, a emis chiar ideea unui aranjament de trei luni, de proba, intrucat "rusii sunt pe punctul de a invada Romania in mare forta", el apreciind ca nici britanicii si nici americanii nu aveau nici un fel de trupe acolo, motiv pentru care "rusii vor face probabil ceea ce doresc, in orice caz".

Pe 12 iunie 1944, Roosevelt telegrafia Londrei ca este de acord cu propunerile britanice, dar, in propria-i slabiciune (daca nu mai mult), adauga aproape naiv: "sa avem grija, s-o spunem limpede, ca noi nu stabilim nici un fel de sfere de influente dupa razboi".

In mod cert, la mijlocul lunii iunie 1944, situatia Romaniei era limpede definita: sovietele dobandisera raspunderea majora in treburile romanesti. Acest aranjament al marilor aliati era total necunoscut in capitala Romaniei. Era, fara dubii, o prefatare "in trei" a jocului procentelor "in doi" din octombrie 1944, de la Moscova, atunci cand, dupa marturia lui Churchill, "peste tot, realitatile au fost exprimate in procente".

Hans Kissel, in lucrarea sa Die Katastrophe in Rumanien 1944, sublinia acelasi fenomen al ignorantei clasei politice romane, apreciind transant ca "inca de la 23 august 1944, in Romania se da cale libera pentru victoria definitiva a comunismului si disparitia ei in dosul Cortinei de Fier.

Doar cine dovedea ignoranta politica putea acorda vreun credit declaratiei facute la 2 aprilie 1944 de comisarul sovietic pentru Afacerile Straine, Molotov, ca Uniunea Sovietica nu urmareste sa schimbe structura sociala a Romaniei".

Asadar, prin lovitura de stat de la 23 august 1944, situatia interna si internationala a Romaniei s-a modificat esential. In Proclamatia regelui catre tara, difuzata la orele 22.00, in seara amintitei zile se afirma: "Romania a acceptat armistitiul oferit de Uniunea Sovietica, Marea Britanica si SUA. Din acest moment inceteaza lupta si orice act de ostilitate impotriva armatei sovietice, precum si starea de razboi cu Marea Britanie si SUA Primiti pe soldatii acestor armate cu incredere. Natiunile Unite ne-au garantat independenta tarii si neamestecul in treburile interne".

Declaratia regelui, purtand girul elitei politice romane reprezentata de Partidul National Taranesc (PNT), Partidul National Liberal (PNL), Partidul Social Democrat (PSD) si Partidul Comunist Roman (PCR) oscila, in mod cert, intre realitati si dorinte.

Formularea "Romania a acceptat armistitiul" nu avea nici o acoperire practica, deoarece actul armistitiului se va semna abia in noaptea din 12/13 septembrie 1944. De asemenea, nici un document oficial al Natiunilor Unite, in acel moment, nu consemna garantarea ferma (nu formala) a independentei sau neamestecul in treburile interne ale tarii.

In aceasta ordine, am retine si ambiguitatea anuntului de incetare a razboiului. O astfel de asertiune transmisa atunci tarii de factorul conducator, intarita de reprezentantii Blocului National Democrat (BND), a creat reale confuzii la nivel regional.

Este de ajuns sa amintim apelul afisat in judetul Constanta, care se adresa cetatenilor in termeni similari mesajului central, la fel de departe de realitati, atunci cand considera ca "razboiul in care am fost purtati trei ani impotriva poporului s-a terminat" sau ca, "prin reprezentantii autorizati, guvernul Uniunii Sovietice, Marii Britanii si Statelor Unite ale Americii au garantat independenta Romaniei si, in cadrul suveranitatii nationale respectate, neamestecul lor in viata noastra de stat" intr-un moment in care delegatia romana desemnata pentru negocierea armistitiului abia ajungea la Moscova.