Consolidarea si declinul socialismului in RDG

Anul 1961 aduce schimbari radicale in dezvoltarea republicii est-germane; statul si societatea au fost transformate fundamental de catre regimul comunist in conformitate cu directivele puterii de ocupatie si corespunzator modelului sovietic, modificarile de structura si functionale s-au incheiat cu succes in favoarea SED, zidul Berlinului separa RDG-ul de Vestul capitalist, iar cetatenii in lipsa posibilitatilor de evadare sunt nevoiti sa se aranjeze cu regimul comunist. Datorita procesului destalinizarii in URSS regimul RDG este nevoit sa caute forme mai flexibile de mentinere a puterii. SED este dispus sa renunte la exercitarea directa a puterii in favoarea supravegherii, neutralizarii si muncii ideologice. Noile metode comuniste nu aduc insa rezultate decat in conditiile cresterii continue a nivelului de trai al populatiei. Din aceste motive SED se dedica in intregime dezvoltarii economice si incearca chiar sa experimenteze noi forme de conducere economica. Pozitia SED precum si starea de compromis in randul populatiei au un efect pozitiv asupra dezvoltarii societatii si reduc atitudinea opozanta in randul populatiei. In 1962 productia industriala creste fata de anul precedet cu 6,1%, iar productivitatea muncii cu 9,5%, in timp ce salariile medii cresc numai cu ca. 1%.

La Congresul al VI-lea, din ianuarie 1963, SED adopta, la 17 ani de la infiintare, Programul Partidului care, fundamentat pe teoria marxism-leninismului, isi propune drept obiective fundamentale crearea unei societati fara clase sociale si formarea omului nou, proclamind totodata inceputul epocii socialiste in RDG. Programul SED stabileste ca sarcini prioritare: cresterea productiei si a productivitatii muncii, relatii de tip socialist intre cetatenii, dar si "refacerea unitatii nationale a Germaniei". In scopul realizarii directivelor congresului se introduce o noua forma de conducere in stat, hotaririle de partid constituie baza de lucru a organelor statului.

Sub impulsul crizei economice vadite (ritmul de crestere al industriei scazind in perioada 1959-1961 de la 12% la numai 6%) si a disputelor din Uniunea Sovietica pe tema schimbarii structurilor economice, o consecinta foarte importanta a congresului a constituit-o disponibilitatea SED de reformare a sistemului economic, de gasire a noi metode de cointeresare a salariatilor. In iunie 1963 Consiliul de Ministrii adopta NSPL (Neue konomische System der Planung und Leitung, Noul Sistem Economic de Planificare si Conducere) cu ajutorul caruia SED spera sa depaseasca starea mizerabila din economie. Prin NSPL se urmarea transformarea sistemului de planificare si conducere de la un sistem administrativ catre unul economic, catre o economie orientata spre cistig, rentabilitate, debirocratizare si cointeresare materiala a tuturor participantilor la procesul de productie. Aplicarea NSPL s-a lovit insa in practica de structura imanenta a sistemului socialist, pe de-o parte categorii economice precum valoare, pret, cistig, amortizare, etc. nu se constituiau in economia est-germana pe baze obiective si ca atare nu reprezentau valori de referinta reale fiind deformate in sistemul economiei de comanda, pe de alta parte aplicarea cu succes a NSPL ar fi necesitat unitati economice independente.

In cadrul NSPL un rol important revenea SPK care avea sarcina de elaborare a unui plan de perspectiva cu un orizont de 5-7 ani si, in baza consultarilor cu organele inferioare, de intocmire a planurilor anuale. Celor 82 de combinate VVB li se acorda o autonomie administrativa largita si, in calitate de reprezentant al VEB-urilor din subordine, competente de conducere a sectoarele industriale respective, in cadrul prevederilor planului. Prin introducerea unei asa-numite 'responsabilitati comune a salariatilor" pentru indeplinirea planului, SED spera in mobilizarea potentialului si initiativei fortei de munca. Prin acordarea de autonomie VEB-urilor la procurarea de materii rime, materiale si credite, initiative in cadrul comertului intern si extern si imputerniciri vaste in domeniul preturilor si vinzarilor, sistemul economic al RDG devine mai flexibil. "Sistemul pirghiilor economice" adica: costuri, preturi, beneficii, credite, salarii si prime si armonizarea acestora la nivel de unitate economica si national intr-un sistem unitar care trebuia sa conduca la cointeresarea materiala a unitatilor economice si salariatilor reprezentau esenta NSPL; beneficiul, motivatie capitalista, capata menirea de a stimula potentiale. Pentru marirea efectivitati NSPL in 1964 are loc o reforma a preturilor industriale.

Aplicarea NSPL aduce intr-adevar o imbunatatire a situatiei economice, in 1964 productivitatea muncii creste cu 7%, iar in 1965 cu 6% in timp ce venitul national creste in aceeasi perioada cu 5%. Nivelul de trai se imbunatateste treptat, desi costurile de intretinere a vietii sunt in RDG mult mai ridicate decat in RFG.

In cursul anului 1965 conducerea SED ajunge la concluzia ca - datorita aplicarii NSPL - se inregistreaza o scadere a influentei centraliste si ierarhice a partidului in societatea est-germana si decide spre sfirsitul aceluiasi an o centralizare mai accentuata a sistemului economic. Incepind cu 1967 RDG se confrunta cu noi greutati economice si lipsuri; cu toate ca in anumite sectoare economice productia creste si se inregistreaza o crestere permanenta a nivelului de trai, planul pentru 1969 si 1970 nu a putut fi indeplinit, iar pentru 1971 Comitetul Central al SED reduce masiv obiectivele planificate.

Din punct de vedere politic, regimul comunist isi consolideaza pozitia odata cu alegerile din octombrie 1963 si adoptarea noii constitutii est-germane in aprilie 1968, care ancora chiar in Art. 1 rolul conducator al SED. Tratatul de prietenie cu URSS din iunie 1964 si cel din octombrie 1974 confirma inca odata hegemonia absolutaa Moscovei asupra RDG care se reflecta si in relatiile economice bilaterale: RDG devine dependenta de URSS. Odata cu schimbarile politice din RFG (preluarea puterii de catre SPD) se anunta o destindere a relatiilor germano-germane, in 1972 guvernele RFG si RDG semneaza "Acordul despre principiile de baza ale relatiilor dintre RFG si RDG" care marcheaza inceputul normalitatii si coexistentei celor doua state germane.

La 3 mai 1971 figura principala a SED, W. Ulbricht prim secretar al CC al SED, se retrage din viata politica pe motivul "virstei inaintate", locul sau este luat de Erich Honecker care va indeplini aceasta functie pina la caderea regimului comunist in 1989. In plan economic, Honecker postuleaza "unitatea dintre politica economica si cea sociala" care se va manifesta printr-o dezvoltare intensiva a productiei si o rationalizare accentuata in slujba "bunastarii poporului". Honecker promite printre altele realizarea unui program masiv destinat constructiei a 2,8-3 milioane locuinte noi si modernizate inclusiv obiectivele adiacente necesare (crese, gardinite, scoli, magazine, cinematografe, etc.). Pentru realizarea unor astfel de obiective ambitioase Honecker simplifica realitatea economica proclamind necesitatea unei cresterii economice anuale de 4% care sa se rasfringa direct si in aceeasi masura asupra salariilor, pensiilor, ajutoarelor sociale, etc. conducind astfel la un progres social complet si imbunatatirea continua a nivelului de trai al populatiei. In perioada 1971-1975 productia industriala creste cu 36%, productivitatea muncii cu 32%, iar investitiile se tripleaza.

In 1972 regimul comunist trece la ultima etapa de consolidare a proprietatii socialiste preluind in proprietate de stat intreprinderile la care statul era co-proprietar, firme private din sectorul industrial si al constructiilor precum si cooperative de productie cu caracter industrial (ca. 11.000 unitati economice). Prin aceasta masura se formeaza 11.300 noi VEB cu 585.000 de salariati. In acest fel ponderea intreprinderilor de stat la productia bunurilor industriale creste de la 82% in 1971 la peste 99% in 1972. La sfirsitul anului 1972 reforma industriala se poate considera incheiata din punct de vedere formal. In cadrul cooperativelor mestesugaresti si al firmelor private erau angajati inca ca. jumatate de milion de salariati. In agricultura numarul celor ocupati scade masiv de la 2,2 milioane in 1950 la ca. 850.000 in 1974. Productia industriala a RDG creste de 7 ori (1974) in comparatie cu 1950; standardul de viata al populatiei se imbunatateste substantial la mijlocul anilor '70 (cel mai inalt nivel de trai in randul statelor comuniste). RDG prezinta astfel caracteristicile unui stat industrial modern: reducerea fortei de munca in agricultura si supraponderea industriei. Din pacate realitatea cifrelor nu se suprapunea cu realitatea din teren.

Perioada 1976-1980 se manifesta printr-o criza latenta a economiei si a gradului de acceptanta a regimului comunist de catre populatie, numarul celor care doresc sa paraseasca RDG creste alarmant. In anii '80 criza regimului devine, odata cu incercarile SED de stabilizare a sistemului, din ce in ce mai evidenta. Datorita politicii orientate spre cresterea nivelului de trai, rata acumularii se reduce de la 29% in 1970 la 20% in 1980, iar mai ingrijorator acumularea productiva atinge nivelul minim in 1980 cu 9% fata de 16% in 1970 in timp ce subventiile inghit ca. 30% din bugetul de stat. Se accentueaza totodata criza datoriei externe si valutara, RDG trezindu-se la inceputul anilor `80 aproape in incapacitate de plata internationala. Dupa venirea la putere a lui Honecker datoria externa a RDG creste ametitor de la 2 miliarde DM in 1970, la 22 miliarde in 1980 si 38 miliarde DM in 1989. Numai printr-un program extrem de rationalizare si economisire a combustibililor si exportarea acestora in RFG situatia se mai relaxeaza, dar devine din nou acuta in anii `85/`86 datorita caderii pretului petrolului care determina reducerea incasarilor est-germane din exportul de combustibili. Datoria publica atinge si ea niveluri ametitoare, de la 12 miliarde marci est-germane in 1970, la 43 miliarde in 1980 si 123 miliarde in 1989. In acest context obiectivele planului cincinal 1981-1985 nu pot fi atinse. In anii `80, datorita reducerii importurilor si a cresterii exporturilor (avind drept obiectiv reducerea datoriei externe), apar probleme grave in aprovizionarea populatiei cu alimente si bunuri de consum.

Odata cu preluarea puterii in URSS de catre Gorbaciov incepe declinul regimului est-german. Pozitia rigida a lui Honecker in fata transformarilor din Uniunea Sovietica si a altor state comuniste europene reuseste sa enerveze nu numai populatia, dar si o buna parte a membrilor si functionarilor de partid. In interiorul SED si a organelor de stat se manifesta odata cu inceputul anului 1989 o adinca criza de conducere. Situatia se agraveaza odata cu deschiderea granitelor Ungariei si ceva mai tirziu ale Cehoslovaciei fapt care provoaca refugiul a zeci de mii de cetateni est-germani in ambasadele RFG din tarile respective. Lipsit de sprijinul URSS, regimul scapa situatia de sub control. In septembrie 1989 incep primele demonstratii de masa impotriva regimului comunist, iar in octombrie au loc in Leipzig cunoscutele "demonstratii de luni". La 18 octombrie 1989, CC al SED il elibereaza pe Erich Honecker "la cerere" din toate functiile de partid si de stat, Egon Krenz devine astfel ultimul conducator al partidului comunist din scurta istoria a RDG. Imediat dupa alegere sa, Krenz promite "schimbarea", pe care insa nu o percepe decat sub forma unor modificari cosmetice, care insa nu sunt menite sa linisteasca populatia. La 1 noiembrie 1989 are loc ceea mai mare demonstratie din istoria post-belica a RDG-ului, peste 1 milion de participanti cer drepturi democratice si alegeri libere, o saptamina mai tirziu guvernul RDG condus de Stoph demisioneaza in bloc. Evenimentele se precipita si la 9 noiembrie printr-o decizie surprinzatoare a SED se deschid granitele cu RFG si punctele de trecere de la zidul Berlinului. Aceasta zi marcheaza de facto sfirsitul regimului comunist in RDG. Sfirsitul formal al SED are loc la 1 decembrie cind din constitutia RDG se elimina articolul referitor la "rolul conducator al SED", iar la 6 decembrie Egon Krenz impreuna cu intregul Birou Politic si cu Comitetul Central al SED isi depun demisia in bloc si pecetluiesc astfel disparitia partidului comunist est-german, marcind totodata si inceputul sfirsitului in existenta RDG ca stat de sine statator.