DIMITRIE CANTEMIR (1710 - 1711)

DIMITRIE CANTEMIR (1710 - 1711)

Dimitrie Cantemir a fost fiul domnului Moldovei, Constantin Cantemir, si a trebuit sa traiasca multi ani la Constantinopol, ca ostatic (prizonier). Asa aveau incredere turcii ca domnii romani nu se vor ridica impotriva lor.

In capitala Imperiului Otoman, Dimitrie a acumulat cunostinte vaste de istorie, geografie, filozofie si muzica. Stia a vorbi si scrie in mai multe limbi.

Traind atata vreme la Constan-tinopol, Dimitrie Cantemir si-a dat seama ca puterea Imperiului Otoman scazuse

LUPTA PENTRU INDEPENDENTA MOLDOVEI

Cum a ajuns domn, Cantemir s-a aliat cu Petru cel Mare al Rusiei, pentru a-l ajuta sa scape tara de jugul turcesc.

Tarul rus se obliga sa respecte independenta Moldovei, sa-i asigure protectie si sa-i redea cetatile Chilia si Cetatea Alba (ocupate de catre turci inca de pe vremea lui Stefan cel Mare).

Cei doi s-au intalnit la Iasi si s-au pregatit sa infrunte armata otomana care inainta pe Prut.

Batalia a avut loc la Stanilesti, in iulie 1711. Rusii si moldovenii au fost inconjurati si invinsi. Petru a cerut pace, caci era cat pe ce sa devina rob in mainile paganilor. Acestia insa il voiau pe Cantemir.

Petru cel Mare a refuzat sa-l predea turcilor si l-a luat cu el in Rusia. Marele invatat a devenit sfatuitorul tarului si a scris numeroase opere istorice si geografice despre Moldova si Turcia, devenind membru al Academiei din Berlin.

Acolo s-a stins din viata in 1723, departe de tara.

Cu toate ca a domnit foarte putin, numele lui s-a inscris in istorie, in sirul luptatorilor pentru independenta si libertate. Operele sale au fost pretuite de intreaga lume. De aceea, el se numara printre cei mai mari invatati din acea vreme. Cartile lui au fost traduse in mai multe limbi si s-au tiparit in mai multe tari din Apus: Franta, Anglia, Germania. Astfel a facut sa fie cunoscute in lume tara si poporul roman.

URMARILE CELOR DOUA DOMNII

Dupa domniile lui Constantin Brancoveanu si a lui Dimitrie Cantemir, turcii si-au pierdut increderea in domnii romani si, timp de mai bine de un veac, au numit la conducerea celor doua tari numai domni greci din cartierul Fanar din Constantinopol. Aceasta lunga perioada este cunoscuta in istorie sub numele de epoca fanariota.

Fragmente din "Descrierea Moldovei"

de Dimitrie Cantemir

"Bacaul, un targusor asezat pe un ostrov din raul Bistrita, vestit pentru belsugul in mere si alte poame In tinuturile de sub munti se gasesc multi supusi moldoveni, numiti papistasi atat dupa neamul, cat si dupa credinta lor, pe care Stefan cel Mare i-a asezat acolo, dandu-i in seama boierilor sai dupa ce a batut pe Matei, craiul Ungariei

Ocna si Trotusul, pe raul Trotus, doua targusoare care nu sunt vrednice de pomenit decat pentru ocnele de sare bogate ce se afla in apropierea lor. Pe aici trece drumul cel mai larg din Moldova spre Transilvania.

In Tazlaul Sarat, aproape de satul Moinesti, in tinutul Bacaului, tasneste dintr-un izvor pacura amestecata cu apa, pe care taranii nostri au obicei de o folosesc la unsul osiilor de la carute; ei zic ca este mult mai buna pentru nevoile casei decat rasina pe care o scot din copaci, dar numai daca este deosebita de apa."

EPOCA FANARIOTA

- LECTURA -

Se intelege prin epoca fanariota timpul in care turcii au adus pe tronul Tarii Romanesti si al Moldovei domni de origine greaca, proveniti din cartierul Fanar (far) al Constantinopolului.

Acesti greci bogati cunosteau limbile: latina, italiana si franceza, iar sultanii i-au folosit ca traducatori (translatori)in relatiile cu strainii, intrucat turcii considerau o rusine sa invete limbile celor de alta religie decat a lor.

Dupa Brancoveanu si Cantemir, sultanii si-au pierdut increderea in domnii romani care profitau de orice ocazie ca sa se alieze cu dusmanii Portii (Austria, Rusia, Polonia) si sa inceapa lupta de eliberare.

Timp de mai bine de 100 de ani, sultanii au numit domni pe acesti fanarioti, slugi preaplecate turcilor, care dispuneau de bani pentru cumpararea tronului (mucarer).

Epoca fanariota a fost o epoca de jaf. Domnii erau schimbati din trei in trei ani si in aceasta scurta perioada cautau sa se imbogateasca cat mai rapid. In acel secol, al XVIII-lea, au fost 40 de domni in Tara Romaneasca si 36 in Moldova, proveniti din 11 familii grecesti: Mavrocordat, Ghica, Ipsilanti, Caragea, Sutu etc.

Situatia economica a taranului a cunoscut o inrautatire permanenta. A scazut populatia satelor, iar mosiile targurilor au incaput pe mana prietenilor fanariotilor.

De frica zapciului (cel care aduna birul), taranii au luat drumul codrului, devenind haiduci sau simpli talhari. Multe manastiri romanesti si mosiile lor au fost silite sa-si doneze veniturile catre cele din Grecia, de la Sfantul Munte (Athos). Aproape o sesime din pamantul tarii a fost exploatat in folosul manastirilor grecesti.

Sultanii au interzis Tarilor Romane sa mai dispuna de armate proprii. Aceasta a facut sa scada puterea lor de aparare si teritoriul romanesc sa devina campul de batalie intre turci, rusi si austrieci.

Pe langa pustiirile provocate de aceste lupte, romanii erau obligati sa suporte intretinerea armatelor dusmane si sa asiste neputinciosi la ciuntirea trupului tarii. In 1775, Austria a pus stapanire pe nordul Moldovei (Bucovina), cu Putna si Suceava lui Stefan cel Mare, cu vechile si frumoasele manastiri si biserici de la Voronet, Sucevita si Moldovita.

Rusia nu s-a lasat mai prejos. In 1812 a ocupat Basarabia, pamantul romanesc dintre Prut si Nistru.

Desi turcii aveau obligatia sa ne apere pamantul, ei ne-au vandut bucata cu bucata dusmanilor.

Epoca fanariota a fost epoca banului, minciunii, plocoanelor si bacsisurilor, iar cinstea si dreptatea disparusera.

Ce au adus bun fanariotii au fost acele scoli pentru copiii lor si ai boierilor, unde se invatau limbi straine. In acest mod, romanii au facut si ei cunostinta cu alte culturi: din Franta, Italia, Austria. Greaca si franceza erau limbile la moda din acea perioada, ceea ce a facut sa apara mai putine scrieri in limba romana in Moldova si Tara Romaneasca si mai multe in Ardeal.

Printre fanariotii care au incercat sa aduca niste schimbari in bine, trebuie amintit Constantin Mavrocordat, cel care a eliberat din serbie taranii, fara sa primeasca pamant. Boierii romani insa n-au fost de acord si taranul roman a continuat sa traiasca in lipsuri si mizerie.