Dacismul

Dacismul este un current ideologic autohton afirmat la inceputul secolului al XX-lea si caracterizat prin exagerarea contributiei dacilor in etnogeneza romaneasca.Dacismul isi face simtita prezenta odata cu interesul romanticilor pentru etnogeneza si pentru mitologia din spatiul traco-dac.Se contureaza ca un curent de idei mai mult sau mai putin unitar,mai ales in perioada interbelica de multe ori fiind asimilat cu orientarea traditionalista.

Limba daca este o limba indo-europeana vorbita in antichitate de daci, este considerata de unii savanti ca fiind inrudita cu limba traca.

Dupa marturiile literare antice, dacii sau getii erau blonzi, cu piele alba, cu ochi albastri, ca si ceilalti nordici europeni. Atat Trofeul, cat si Columna lui Traian ni-i arata de statura potrivita, nici foarte inalti, nici scurti. Barbatii purtau parul mare si aveau toti barba nicaieri nu gasim un dac reprezentat altfel. Pe frunte si la tample parul e taiat. Femeile, judecand dupa Columna, par sa fi fost zvelte, inalte si, in general, frumoase; parul il purtau pieptanat, cu carare la mijloc si strans in spate, facut coc. Ocupatia de capetenie a dacilor a fost agricultura.

Religia dacilor era politeista,ei credeau in nemurirea sufletului si considerau moartea ca o simpla schimbare de tara. Conducatorul preotilor avea o pozitie importanta ca reprezentant al zeitatii supreme, Zamolxis, pe pamant, fiind de asemena si sfatuitorul regelui. In afara de Zamolxis, dacii mai credeau si in alte zeitati, printre care erau Gebeleizis, Derzelas si Bendis

Dacii se considerau nemuritori, pentru ei moartea fiind doar o trecere de la lumea materiala, la cea spirituala, cea a mortilor, peste care guverna, zeul lor, Zamolxes. De aceea, inaintea unor razboaie, sau in timpul secetelor, ei trimiteau pe cel mai viteaz dintre tinerii daci, ca sol la Zamolxes. Tanarul era ales in urma unor competitii. Istoricul Herodot povesteste despre ritualul de trimitere al solului, astfel: 'cativa dintre ei, asezandu-se la rand, tin cu varful in sus trei sulite, iar altii, apucandu-l de maini si de picioare pe cel trimis la Zamolxis, il leagana de cateva ori si apoi, facandu-i vant, il arunca in sus peste varfurile sulitelor. Daca, in cadere, omul moare strapuns, raman incredintati ca zeul le este binevoitor; daca nu moare, atunci il invinuiesc pe sol, hulindu-l ca este un om rau; dupa ce arunca vina pe el, trimit pe un altul. Tot ce au de cerut ii spun solului cat mai este in viata.' Se mai stie de asemenea despre daci, ca atunci cand este o furtuna si tuna si fulgera, ei trag cu sagetile spre cer pentru a-si ameninta zeul.

Continuitatea geto-dacilor dupa cucerirea Daciei de catre romani este factorul determinant in declansarea procesului de imbinare a elementului autohton colonizat cu cel roman colonizator. Unii istorici considerau ca geto-dacii au fost exterminati in timpul razboaielor daco-romane. Altii minimalizau rolul colonizarii si civilizatiei romane in formarea poporului roman.Cucerirea Daciei a dus la romanizarea unor imense spatii - Vestul si Estul Europei (spatiile lusitan, celt, iberic, galic, iliric, sud-tracic si daco-moesian). Ca urmare a romanizarii in evul mediu timpuriu s-au format popoarele europene: portughez, spaniol, francez, italian, roman.

Dacismul evocat in literatura lui Mihai Eminescu in poezia "Rugaciunea unui dac"este un reflex polemic,dacul traieste o intoarcere in haosul originar "Caci unul erau toate, si totul era una", imaginea artistica a androginului, sau a trinitatii regasite in fiinta unui D-zeu originar "Tu singur", din care s-au desprins ulterior, zeii si chiar D-zeul crestin.

Imaginatia eminesciana opereaza o atomizare a insasi divinitatii, care a dat scanteia, a dat zeilor suflet, a dat fericire lumii si pe Iiisus - "Izvor de mantuire".

In acceptie eminisceana,evocarea cuceririi Daciei de catre romani este vazuta la dimensiuni cosmice in poezia "Memento mori"

Zamolxe,zeul tutelar al dacilor participa la lupta ca simbol al rezistentei tuturor fortelor pamantului strabun in fata romanilor "Zeii urla - stanci se clatin,nori-n fasii se destrama si de fulgeri lungi siroaie curg in muntii rupti si goi"

Decebal apare aici nu in ipostaza eroica ci palid,privind cu durere la ilustrii sai strabuni"Decebal s-arata palid in fereastra nalta-ngusta si coroana si-o ridica catr-imaginea augusta si se uita cu durere la ilustrii sai strabuni"

in continuare lui Eminescu , G. Cosbuc a evocat intr-un numar de poezii trecutul de lupta pentru libertate al poporului nostru din cele mai vechi timpuri si pina in zilele lui. Cosbuc vede istoria ca o lupta neincetata pentru libertate sociala si nationala,unul dintre simbolurile umane a acestei lupte este Decebal

In poezia Decebal catre popor, regele formuleaza cunoscuta maxima atribuita dacilor: "E rau destul ca ne-am nascut", numai pentru a sublinia ca viata in stare de robie ar mari chinul: "Mai vrem si-al doilea rau?". De aceea, Decebal, cheama intreg poporul dac la lupta impotriva cotropitorilor romani. Lupta inseamna jertfa, -jertfa- moarte demna. Motivarea este patetica, de sublim patriotism:

"Din zei de-am fi scoboratori

C-o moarte tot sintem datori!

Totuna e dac-ai murit

Flacau ori mos ingirbovit;

Dar nu-i totuna leu sa mori

Ori cane-nlantuit."

"Eu nu mai am nimic de spus

Voi bratele jurind le-ati pus

Pe scut! Puterea este-n voi

Si-n zei! Dar va ginditi, eroi,

Ca zeii sint departe, sus,

Dusmanii linga noi!"

In poezia"Revolta fondului nostrum nelatin"Lucian Blaga considera ca natiunea romana ar trebui sa acorde consideratia necesara tuturor componentelor spirituale etnice din care a rezultat sinteza actuala. 'Nu e un lucru nou: suntem morminte vii ale stramosilor,dar avem si stramosi pe care ii tratam ca pe niste copii vitregi ai nostri.'

Lucian Blaga vine cu argumente convingatoare unei asemenea opinii: 'Atitudine lipsita de intelepciune, deoarece cu cat ii tinem mai mult in fraul intunericului, cu atat rascoala va fi mai aspra, mai tumultuoasa putand sa fie fatala privilegiatilor de astazi.