Domnia autoritara si noua serie de reforme

Domnia autoritara si noua serie de reforme

Dupa lovitura de stat, guvernul M. Kogalniceanu si-a continuat existenta; din pacate, dupa plebiscit, primul ministru nu si-a putut stapani cumpatul, recurgand la o serie de masuri impotriva libertatii presei, dispunand interzicerea unor publicatii ale opozitiei (intre care "Romanul' lui C. A. Roserti s.a.).

Importanta in urma aprobarii Statutului si revenirii Domnului in tara, dupa vizita la Constantinopol, trebuia sa fie declansarea activitatilor pentru adoptarea legii rurale si a altor importante legi.

In prealabil, de la iulie data lansarii proclamatiei anuntand recunoasterea internationala a Statutului s-a trecut la numirea, prin decret, a membrilor Consiliului de Stat, organul intemeiat in baza legii din ianuarie dar abia acum pusa in practica; presedinte al Consiliului era Domnul insusi, avand ca vicepresedinte pe cunoscutul jurist Constantin Bosianu, decanul Facultatii de Drept din Bucuresti, care avea sa conduca efectiv lucrarile, iar ca membri fiind numite, de asemenea, personalitati de seama, mai ales de formatie juridica (Al. Cretescu, I. Strat, G. Vernescu, PapadopoI-Calimachi, P. Poenaru s.a.). Scopul Consiliului era acela de a redacta proiecte de legi sau de a le revizui pe cele vechi, in vederea dezbaterilor lor in corpurile legiuitoare.

Ar fi fost de asteptat ca proiectele de legi sa treaca prin dezbaterile celor doua corpuri legiuitoare prevazute de Statut; dar, pana la alegerea acestora si intrarea lor in functiune, urmau sa treaca mai multe luni (alegerile desfasurandu-se in toamna, iar deschiderea sesiunii noilor corpuri avand loc abia la inceputul lunii decembrie). De aceea, pana la intrarea in functiune a noilor corpuri legiuitoare, metoda adoptata de Cuza si guvernul sau a fost aceea a decrete lor-legi, primul din seria acestora fiind cel cu data de iulie privind infiintarea Universitatii din Bucuresti, contrasemnat de poetul Dimitrie Bolintineanu, in calitate de ministru al Cultelor si Instructiunii Publice.

Al doilea decret-lege, cu data de august, pregatit intre timp de Consiliul de Stat, sub directa supraveghere a Domnitorului, a fost acela privind mult asteptata reforma agrara⁴², prin care erau desfiintate claca si

alte servituti, totodata taranii fiind improprietariti pe loturile pe care muncisera de-a lungul timpului; mai exact, intinderea suprafetelor de improprietarire era determinata, cum precizeaza textul legii, prin "legile in fiinta', adica in raport cu numarul de vite (de exemplu, taranii fruntasi, cu boi si o vaca, primind, in Muntenia, pogoane, in Moldova, pogoane, celelalte categorii, mijlocasi si clacasi, in procente corespunzatoare, primind suprafete mai mici).

Legea stipuleaza ca loturile de improprietarire nu pot depasi din suprafata unei mosii, din acest procent fiind excluse padurile, taranii, carora nu li se puteau satisface suprafetele legiuite pe cele doua treimi din mosie, avand dreptul sa se mute pe mosiile statului din apropiere. Se prevede o despagubire, pe termen de ani, ca rascumparare, nu a loturilor de improprietarire, ci a obligatiilor de claca si altor obligatii de caracter feudal (dijma, podvezi, care de lemne s.a.), care se desfiinteaza, suma despagubirii fiind stabilita pe categorii de tarani. Importanta era si prevederea dupa care, timp de de ani, vanzarea sau ipotecarea loturilor de improprietarire erau interzise.

Desi nu a satisfacut decat partial nevoia de pamant a taranilor, iar in cursul aplicarii ei s-au comis numeroase abuzuri, prima reforma agrara din istoria moderna a Romaniei a avut o incontestabila insemnatate economica si sociala, in total, au fost improprietariti, prin lege, peste de familii de tarani, pe o suprafata totala de peste ha, in medie revenind fiecarei familii improprietarite o suprafata de aproape ha. Ulterior, peste mai bine de un deceniu, in conformitate cu dispozitiile legii, s-a completat improprietarirea pentru inca de familii, de insuratei, pe o suprafata de ha (deci, totalul general al improprietaririi, cu aceasta aplicare ulterioara, indicand un numar de peste familii si o suprafata de peste milioane ha).

Pe calea decretelor, semnate de Domn si contrasemnate de ministrii de resort, sunt promulgate in cateva luni si alte legi importante, care nu vor apuca sa intre in dezbaterile noilor corpuri legiuitoare. Astfel, printr-un alt decret, era promulgata, la noiembrie/7 decembrie, importanta lege a instructiunii publice, votata inainte de lovitura de stat, dar nesanctionata de Domn, si intre timp revizuita in mod serios de Consiliu. Este legea care circumscrie principiile moderne ale obligativitatii si gratuitatii invatamantului primar, totodata ea oferind

cadrul legislativ necesar pentru dezvoltarea celorlalte ramuri ale invatamantului romanesc, secundar si superior.

O alta lege, votata inainte de lovitura de stat, in februarie ramasa nesanctionata, iar intre timp amendata in Consiliul de Stat, a fost legea de organizare a armatei. Promulgata in decembrie 1864, sub titlul, Legea pentru organizarea armatei in Romania, aceasta lege stipula structura armatei romane: armata permanenta, cu rezervele ei, si militiile, compuse din graniceri si dorobanti, cu rezervele lor.

Deosebit de important, in ansamblul reformelor realizate la sfarsitul anului a fost si actul legislativ din decembrie, vizand organizarea Bisericii Ortodoxe Romane, "Decretul organic pentru infiintarea unei autoritati sinodale centrale pentru afacerile religiei romane'. Prin acesta, se proclama autocefalia Bisericii Ortodoxe Romane fata de Patriarhia constantinopolitana, constituindu-se, ca organ central de conducere a Bisericii Ortodoxe Romane, Sinodul general, iar la nivelul vechilor episcopii, sinoade eparhiale. Ulterior, acest decret era completat printr-un Regulament, consacrand institutia mitropolitului primat, menit sa se constituie intr-un alt factor important de unificare institutionala a Bisericii, dupa secole de existenta separata in cadrul celor doua Principate. Decretul lui Cuza avea sa starneasca vii nemultumiri, mai ales in randul ierarhiei ortodoxe constantinopolitane, ele adaugandu-se la nemultumirile provocate de secularizare; pe plan intern, mai ales o alta lege bisericeasca, din mai 1865, "Legea pentru numirea de mitropoliti si episcopi eparhioti din Romania', avea sa starneasca vii nemultumiri in randurile unei parti a clerului roman, ea stipuland in mod clar dreptul Domnului de numire a inaltilor ierarhi, precum si posibilitatea judecarii lor pentru diferite delicte de catre inalta Curte de Casatie si Justitie.

De asemenea, in intervalul de timp de la sfarsitul anului 1 au fost adoptate si o serie de masuri cu caracter economic: introducerea sistemului metric si de greutati, infiintarea Casei de Economii si Consemnatiuni (C.B.C.) s.a.

De la sfarsitul anului (decembrie) dateaza o alta realizare legislativa importanta, anume sanctionarea si promulgarea noilor coduri de legi, civil si penal, rezultand dintr-o indelungata operatiune de elaborare, inceputa inainte de lovitura de stat si finalizata in cadrul Consiliului de Stat; intrarea in vigoare a acestora era prevazuta pentru mai tarziu, ele urmand a fi puse in acord cu Legea de organizare

judecatoreasca, o lege restanta foarte importanta, votata inainte de lovitura de stat si nesanctionata de Cuza. Dupa revizuirea de catre Consiliul de Stat, spre deosebire de altele, aceasta lege din urma intra in dezbaterile noilor corpuri legiuitoare, in sesiunea acestora din primavara anului 1 ea fiind sanctionata si promulgata de Domn la iulie 1

Legea stipula, in ordine crescatoare, structura instantelor judecatoresti, asa cum aveau sa functioneze ele in deceniile urmatoare: judecatorii de plasa; tribunale judetene; Curti de apel; Curti de jurati (in materie criminala, pe langa Curtile de apel); in sfarsit, instanta suprema, inalta Curte de Casatie si Justitie. De asemenea, aceasta lege cuprindea alte prevederi referitoare la buna functionare a justitiei (privind atributiile procurorilor, inamovibilitatea pentru organele superioare de justitie s.a.).