Europa - tema de meditatie de-a lungul secolelor

Europa - tema de meditatie de-a lungul secolelor

Ideea constructiei europene se pare ca a urmat un ritm impus de istorie; astfel, dupa aparitia la sfarsitul Evului Mediu a catorva precursori, sec. XVI se caracterizeaza prin saracie doctrinara, sec. XVII, dimpotriva, prin bogatie, sec. XVIII printr-o relativa tacere pe aceasta tema, sec. XIX prin reinvierea ideii, pentru ca sec. XX - cu incepere din 1914 - sa fie nu numai o perioada doctrinara, ci si o epoca a eforturilor concrete de unitate europeana[1].

a) La sfarsitul Evului Mediu primii teoreticieni au adus constructiei Europei o serie de idei ce subzista inca: unul dintre acestia a fost juristul Pierre Dubois[2] - care pentru asigurarea pacii intre state - propunea un sistem institutionalizat de arbitraj international, diferendele urmand a fi rezolvate pe cale pasnica de catre un Consiliu de printi laici si ecleziasti. Daca ideea lui Dubois a ramas fara ecou, fiind probabil prea avansata pentru vremea sa, nu acelasi lucru se poate spune despre proiectul sugerat de un om de afaceri francez Antoine Marini, proiect care prevedea institutii precise . Apropiat de ideile lui Dubois si fondat pe principiile neagresiunii si ajutorului mutual intre state, proiectul prevedea crearea unei confederatii europene dotata cu organe comune (Ansamblul sau Adunarea - care urma sa voteze cu majoritate simpla, Curtea de Justitie) un buget federal, o forta armata comuna, o procedura arbitrala.

b) Daca la sfarsitul Evului Mediu au aparut primele doctrine europene moderne, sec. XVI surprinde prin tacerea sa. Se poate ca explicatia acestei taceri sa tina de ideea formulata in legatura cu Erasmus: 'Acest olandez a locuit la Bruxelles, Paris, a vizitat Italia si Germania; el este din timpul acelor mari oameni ai secolului XVI, care nu au vorbit despre Europa pentru ca ei nu doreau nimic de la aceasta'[4].

c) Secolul XVII - contrar celui precedent - aduce doctrinei europene oameni si idei noi. Emeric Cruc - contemporan cu Louis XIII (1610-1643) - aduce constructiei europene o idee novatoare in sensul ca proiectul sau are ca scop asigurarea pacii, nu ca scop in sine, ci pentru favorizarea economiei si schimburilor comerciale. Astfel, el propunea organizarea tarilor printr-un arbitraj incredintat unei Adunari permanente - cu sediul la Venetia - care sa reuneasca atat reprezentanti ai statelor crestine cat si ai altor state ale lumii (Turcia, de exemplu).

Tot in secolul XVII, pentru prima data un american - William Penu - oferea Europei mijloacele pentru incetarea razboaielor care o fragmentau. El sugera, in 1693, instituirea unei Diete grupand reprezentantii tarilor Europei (plus Turcia) care sa hotarasca cu majoritate si care sa dispuna de o forta armata. Pacea astfel obtinuta permitea Europei sa-si dezvolte economia si civilizatia[5].

d) Secolul XVIII se caracterizeaza printr-o relativa saracie in doctrine europene: cu toate acestea el a vazut nascandu-se cateva mari proiecte ale unor oameni care apartineau inca secolului XVII, sau care apartineau deja secolului XIX. Unul dintre proiecte a apartinut abatelui de Saint-Pierre, a fost publicat in anul 1712 si s-a numit 'Proiectul pacii eterne'. El a sperat sa creeze impracticabila sa pace eterna printr-un guvern confederativ comun natiunilor europene. Aceasta idee, himerica, imperfecta prin chiar natura sa, este, totusi cea mai buna conceptie nascocita din sec. XV incoace[6]. Organizarea pacii era fondata pe un plan in cinci puncte: alianta eterna intre suverani, respectarea de catre state a deciziilor unui senat european, contributia statelor la cheltuielile aliantei, interventia colectiva contra statelor care nu respecta pactul, revizuirea pactului cu majoritate, in afara celor cinci puncte fundamentale pentru care unanimitatea era necesara .

In 1795, Kant publica 'Proiectul filosofic de pace eterna'. Acest proiect propunea un sistem propriu de asigurare a pacii in Europa, sistem care trebuia sa fie fondat pe o      constructie juridica, adica o federatie de state supusa unor legi comune. Pana ca o constructie de aceasta maniera sa fie posibila, Kant propunea stabilirea unui sistem mai timid de aliante intre state adica o simpla 'uniune voluntara si oricand revocabila' .

e) Secolul XIX prin profundele schimbari aduse de Revolutia franceza si Imperiu, a fost perioada dominata de doua mari nume: Saint-Simion si Proudhon.

Saint-Simion - in 'Reorganizarea societatii europene sau Necesitatea si mijloacele de a uni popoarele Europei intr-un singur corp politic, pastrandu-i fiecaruia independenta nationala' (1814) - aprecia ca reorganizarea Europei rezida in unirea dintre Franta si Anglia caci 'Anglia si Franta unite sunt mai puternice decat restul Europei' . In Europa exista legaturi politice si sociale, continua autorul. Deci trebuie prin mijloace corespunzatoare, sa fie asigurata solidaritatea ambelor tipuri de relatii. Oricarei reuniuni de oameni sau de popoare ii sunt necesare institutii comune si o organizare unitara, in caz contrar, totul se decide prin forta.

Orice organizatie politica, ca si orice organizare sociala, au principii fundamentale, care le formeaza esenta si fara de care nu pot nici sa reziste, nici sa-si produca efectele asteptate. Aceste principii sunt in numar de patru: 1) orice organizatie politica instituita pentru a uni diferite popoare, pastrandu-le independenta nationala, trebuie sa fie sistematic omogena, adica toate institutiile sale trebuie sa fie consecinte ale unei conceptii omogene: deci, la toate nivelele guvernarea trebuie sa fie asemanatoare; 2) Guvernul general trebuie sa fie in intregime independent de guvernele nationale; 3) cei care compun guvernul general trebuie sa fie indemnati, prin pozitia lor, sa aiba o perspectiva generala, ocupandu-se, cu prioritate de interesele generale; 4) membrii guvernului general trebuie sa dispuna de o putere in sine, independenta de orice altceva.

Structura Europeana trebuie - dupa Saint-Simon - sa se sprijine pe un sistem parlamentar avand un rege si un Parlament ('Europa va avea cea mai buna organizare posibila daca toate natiunile, guvernate fiind de parlamente, vor recunoaste suprematia unui parlament general, plasat deasupra celor nationale si investit cu puterea de a judeca diferendele lor'). Parlamentul[10] trebuia sa aiba doua Camere: Camera inalta - numita de rege - si Camera comunelor 'in care s-ar putea trimite cate un comerciant, un savant, un administrator si un magistrat' (alegerea fiecarui deputat se va face de catre corporatia profesionala din care face parte).

Parlamentului ii sunt conferite o serie de atributii: de judecator al contestatiilor impotriva guvernelor; de impunere a impozitelor; de a organiza lucrari publice[11]; de a conduce si supraveghea instructia publica .

Cu toate lacunele sale, planul - caci, de exemplu, planul nu este prea explicit in privinta autonomiei pe care o pastreaza statele membre ale Federatiei - anunta de o maniera originala, ca elaborarea Europei este mai mult opera economistilor, administratorilor, juristilor decat a politicienilor.

Nici ideile lui Pierre-Joseph Proudhon (1809-1865) nu sunt mai originale: el condamna atat centralizarea mostenita de la iacobini cat si principiul nationalitatilor in care prevede un pericol: crearea de state puternice si rivale poate genera razboaie. In lucrarea 'Principiul federativ' (1863) Proudhon propune sa se aplice Europei o organizare federala (mai precis 'o confederatie de confederatii'[13]). Pentru asigurarea unei libertati reale a oamenilor, Proudhon vede organizarea societatii pe fundamentul unei celule viabile, cea in care oamenii se cunosc direct .