Extinderea influentei sovietice in statele est-europene (1944-1946)

1) Polonia. Soarta Poloniei a facut obiectul discutiilor Churchill-Stalin, atat in privinta frontierelor ei postbelice (Churchill i-a aratat lui Stalin cu ajutorul a trei bete de chibrit cum, pentru teritoriul anexat de URSS, Polonia va primi compensatia pe seama Germaniei), cat si a posibilitatilor exercitarii unui control sovietic pentru ca la Varsovia sa nu se instaleze un guvern "ostil" Moscovei. Cand Roosevelt i-a cerut lui Stalin sa faca o declaratie privind organizarea de alegeri libere, dictatorul sovietic s-a eschivat, spunand ca existau "o droaie de prilejuri pentru o astfel de exprimare a vointei poporului".

Intocmai ca si in 1939, Polonia a fost prima tara din Europa Central-Rasariteana si de Sud-Est care a facut obiectul eforturilor Kremlinului de a o incadra in braul de securitate. In 1939, in urma acordurilor sovieto-germane, Polonia fusese divizata intre cei doi colosi totalitari si disparuse ca stat. Acum, in 1943, problema se punea in alti termeni: statul polonez urma sa fie restabilit, dar Stalin era hotarat sa pastreze teritoriile anexate in 1939 (in aceasta privinta beneficia si de acordul anglo-americanilor) si sa faca din statul polonez reinviat - si deplasat spre vest - un simplu satelit, component al glacisului sovietic.

Daca primul obiectiv fusese atins la Teheran in conversatiile dintre cei Trei Mari, cel de al doilea reclama un ansamblu de masuri politice, militare si represive destinate sa elimine toate structurile si pe partizanii guvernului polonez in exil de la Londra. Acesta din urma dispunea pe teritoriul polonez ocupat de o forta militara proprie ("Armia Krajowa"), condusa, in perioada 30 iunie 1943-2 octombrie 1944, de generalul Tadeus Komarovski "Bor". Misiunea asumata de fortele sovietice era pe cat de complexa pe atat de diferita: intr-o societate rusofoba ca cea poloneza era anevoios de impus un guvern "amical" fata de URSS, o tara care jucase un rol atat de nefast in istoria Poloniei si participase la ultima ei impartire alaturi de Germania hitlerista. Descoperirea masacrelor de la Katyn - cu toate dezmintirile Moscovei - au potentat simtamintele antisovietice ale polonezilor.

Politica poloneza a lui Stalin a urmarit, pe de o parte, sa mentina "Marea Alianta", adica sa nu perturbe relatiile cu Aliatii anglo-americani prin masuri pripite vizand comunizarea Poloniei, dar pe de alta parte, sub formula frontului national, sa pregateasca instalarea unor autoritati usor de controlat de catre Moscova. In acest scop, dictatorul sovietic a imaginat o serie de structuri oficiale sau criptocomuniste, destinate sa induca in eroare observatorii straini si, in acelasi timp, sa serveasca interesele sovietice. Era firesc, asadar, ca in acest context Stalin sa dea consemne de moderatie comunistilor polonezi (al caror partid fusese dizolvat in anii Marii Terori!) pentru a nu trezi banuielile asupra intentiilor reale ale Kremlinului. La 21 iulie 1944, ia fiinta la Lublin Comitetul Polonez al Eliberarii Nationale, un organ indeplinind, practic, functia de guvern, avandu-l in frunte pe E. Osubka-Moravski, un socialist de stanga, folosit ca simplu paravan.

In discutiile cu comunistii polonezi, Stalin si-a dezvaluit foarte clar intentiile: in toamna lui 1944, el le-a spus, potrivit notelor luate de Boleslaw Bierut, ca "situatia este, pentru noi, foarte favorabila ca urmare a prezentei Armatei Rosii pe teritoriul nostru. De partea voastra este acum o astfel de forta, incat daca veti spune 2 x 2 = 16, adversarii vostri vor confirma asta (.) Dar nu va fi intotdeauna asa. Atunci o sa fim dati la o parte, impuscati ca potarnichile". Si mai clar s-a exprimat Stalin in privinta rolului decisiv al Armatei Rosii in asigurarea accesului comunistilor la putere: "Daca partidul nu foloseste - a spus el - perioada actuala si nu ia puterea in maini, atunci nu va mai fi nici partidul. Singura cale: preluarea raspunderii. Sa nu se tina seama de nimeni (.). Asa cum vad eu munca voastra, daca n-ar fi Armata Rosie, atunci intr-o saptamana n-ati mai fi nici voi. Si daca Armata Rosie merge mai departe si trupele poloneze (este vorba de "Armia Ludowa", controlata de oamenii Moscovei - n.n.) la fel? Cu cine o sa ramaneti (.) Reorganizati-va sau plecati !" Florin Constantiniu, Doi ori doi fac saisprezece, Bucuresti, Ed. Eurosong & Book, 1997

Radicalizarea declaratiilor lui Stalin, indemnul lui pentru o rapida "valorificare" politica a prezentei Armatei Rosii, se explica prin izbucnirea, la 1 august 1944, a insurectiei de la Varsovia, guvernul polonez in exil la Londra, dorind ca insurectia sa duca la eliberarea Capitalei si sa dea astfel autoritatilor poloneze autentic reprezentative o baza teritoriala, care sa oblige Moscova sa tina seama de fortele care refuzau ca tara lor sa fie aservita URSS. Dupa cum se stie, tocmai pentru a face sa esueze tentativele guvernului polonez de la Londra de a se implanta temeinic in tara, Armata Rosie, aflata in suburbiile Varsoviei nu a intervenit in favoarea insurgentilor, care au fost infranti dupa o lupta ce a fortat admiratia germanilor. Intocmai ca 1939, fiecare in zona sa de ocupatie, germani si sovietici, au desfasurat o actiune sistematica de lichidare a rezistentei clandestine poloneze NKVD i polskoe podpole, 1944-1945. Po "Osobam papkam" I.V. Stalina/NKVD si activitatea ilegala poloneza, 1944-1945. Dupa "doarele speciale" ale lui I.V. Stalin, sub red. lui A.F. Noskova, Moscova, 1994 . De asta data insa, nu numai teritoriile anexate de URSS in 1939, ci intregul stat polonez - cu noile sale frontiere - urma sa fie inclus in glacisul sovietic. Interesul manifestat de Marea Britanie (care, sa nu uitam, intrase in razboi, pentru a onora garantia acordata Poloniei, impreuna cu Franta, la 31 martie 1939!) si de SUA pentru salvarea macar a aparentelor, daca nu pentru mentinerea unei Polonii independente, l-a obligat pe Stalin sa incetineasca ritmul de aservire a Poloniei.

2) Romania. Mult mai simplu, din unghiul de vedere al sovieticilor, s-au desfasurat evenimentele in Romania. Spre deosebire de Polonia, unde exista o puternica fractura intre comunisti si anticomunisti, intre prosovietici si antisovietici, in Romania se crease o ampla alianta politica - Blocul National-Democratic - in care PNT, PNL, PSD si PCdR, ultimul, desi minuscul, admis numai pentru ca se stia ca in spatele lui se afla colosul sovietic. Aceasta coalitie beneficia de patronajul regelui Mihai I si de sprijinul uni sir de comandanti militari. Evident, fara voia lor (cu exceptia comunistilor), participantii la amintitul bloc dadeau viata Directivei Kominternului din 7 iulie 1941 privind crearea de Fronturi Unite Nationale. Toate fortele politice din BND se pronuntau in favoarea strangerii relatiilor cu URSS astfel ca Moscova nu putea decat sa se felicite de a vedea realizandu-se la Bucuresti ceea ce preconizase din 1941.

Actul de la 23 august 1944 a deschis Armatei Rosii drumul intr-o tara in care - spre deosebire de Polonia - existau institutiile unui stat perfect articulat: monarhia, guvernul, partide politice, armata etc. Atitudinea sovieticilor fata de acest stat, care se desprinsese prin propria-i forta din orbita Reichului avea sa fie un adevarat test pentru viitoarea politica sovietica in perioada postbelica.

Este semnificativ ca, pentru a calma aprehensiunile anglo-americane privind intentiile sovietice fata de tarile "eliberate", guvernul sovietic daduse cele mai linistitoare declaratii privind viitoarea situatie a Romaniei si Poloniei. La 2 aprilie 1944, V.M. Molotov declarase ca "guvernul sovietic nu urmareste scopul de a dobandi vreo parte din teritoriul Romaniei sau de a schimba oranduirea sociala existenta in Romania"; la 26 iulie, o formulare identica in declaratia sovietica privind Polonia: "URSS nu urmareste scopul dobandirii vreunei parti a teritoriului polonez sau schimbarea ordinii sociale in Polonia".

Sub camuflajul unor astfel de declaratii linistitoare - crezute, din naivitate sau rea credinta de anglo-americani - Kremlinul pregatea includerea Poloniei si Romaniei in braul de securitate al URSS.

Desprinderea Romaniei de Reich, la 23 august 1944, a modificat fundamental situatia geostrategica in Europa de Sud-Est. Armata Rosie a avut deschise doua mari axe de inaintare: spre Peninsula Balcanica si spre Viena. "23 august s-a dovedit a fi una din zilele decisive ale intregului razboi" John Erickson, The Road to Berlin, Londra, Weidenfeld and Nicolson, 1983

3) Bulgaria. Aceasta tara fusese in stare de razboi cu Marea Britanie si SUA, dar ramasese neutra in conflictul sovieto-german. Cu un partid comunist puternic si experimentat politic, politica Kominternului de creare a unui Front Politic (varianta a Frontului Unic National) avusese rezultate destul de notabile. Alianta aflata sub egida PCB cuprindea elemente ale aripii stangi din Uniunea Populara si Partidului Social-Democrat, din gruparea "Zveno" si personalitati politice de orientare prosovietica.

La 26 august, cand Poarta Focsanilor (linia Focsani-Namoloasa-Galati) fusese deschisa Armatei Rosii de defectiunea Romaniei, CC al PCB a fixat planul unei insurectii, destinate sa asigure victoria coalitiei politice ("Frontul Patriotic") controlata de comunisti.

La 5 septembrie 1944, URSS a declarat razboi Bulgariei pentru a putea intra cu trupele sale pe teritoriul acestei tari. In aceeasi zi, Gheorghi Dimitrov a trimis instructiunile sale PCB, care fixau urmatorul obiectiv: "Poporul bulgar si fortele sale armate trebuie sa se alature hotarat Armatei Rosii, care elibereaza Bulgaria de sub opresiunea germana si izgoneste pe banditii germani si pe ticalosii lor complici de pe pamantul bulgar".

Conjugarea intre intrarea Armatei Rosii si actiunile Frontului Patriotic, dirijate de comunisti, a permis ca intr-un rastimp scurt (6-8 septembrie) aparatul de stat central si local sa ajunga in mainile comunistilor si aliatilor lor. La fel ca in Polonia, si in Romania, si in Bulgaria, rolul decisiv in instalarea unui regim de obedienta comunista a apartinut Armatei Rosii Yelena Valeva, The CPSU, teh Comintern and the Bulgarians, in vol. The Establishment of Communist Regimes in Eastern Europe, 1944-1949, ed. Norman Naimark and Leonid Gibianski, Boulder, Westview Press, 1997

4) Grecia. Din perspectiva Londrei, Grecia aparea ca avanpostul de aparare al Suezului, jalon de insemnatate capitala pe drumul imperial spre posesiunile Coroanei britanice din Asia. Pentru a obtine o garantie ca trupele sovietice nu vor ocupa Grecia, Churhill a initiat, inca de la incepututul lui mai 1944 (discutiile dintre A. Eden si F. Gusev, ambasadorul sovietic la Londra), negocieri privind delimitarea sferelor de influenta (termenul era evitat pentru a nu indispune Washingtonul, ostil, in principiu, unor astfel de practici) in Europa de Sud-Est, principiul de baza fiind Romania pentru URSS, Grecia pentru Marea Britanie Maurice Pearton, Puzzles about Percentages, in vol. Dennis Deletant, Maurice Pearton, Romania Observed. Studies in Contemporary Romanian History, Bucuresti, Ed. Enciclopedica, 1998

Dupa discutii tripartite - anglo-sovieto-americane (Stalin dorea si acordul lui Roosevelt) - a caror desfasurare exacta nu este nici astazi foarte bine cunoscuta (pozitia SUA), s-a ajuns la calatoria lui Churchill la Moscova, in cursul careia s-a incheiat faimosul acord de procentaj anglo-sovietic, in urma caruia, in final, URSS a dobandit o preponderenta de 90% in Romania, 80% in Ungaria si Bulgaria, egalitate in Iugoslavia (50%-50%) si 10% in Grecia Albert Reiss, The Churchill-Stalin Secret "Percentages" Agreement on the Balkans, Moscow, October 1944, in "The American Historical Review", vol. 83 (1978), nr. 2

Acordul de procentaj a insemnat, practic, recunoasterea glacisului strategic sovietic de catre Marea Britanie intr-o forma incompleta: Ungaria, Romania si Bulgaria. Iugoslavia, unde proportiile de influenta ale celor doi parteneri erau egale, se afla, practic, sub controlul fortelor comuniste ale lui I.B. Tito, un lider plin de initiative, care, nu intotdeauna coincideau cu interesele si directivele Moscovei. Albania, neinclusa in acordul de procentaj, se afla de asemeni sub autoritatea comunistilor. In toamna lui 1944, Finlanda, Polonia si Cehoslovacia ramaneau inca, cel putin in principiu, cu un statut nedefinit din unghiul de vedere al gradului de dependenta fata de URSS.

5) Iugoslavia. Inca inainte ca acordul de procentaj sa fi livrat, practic, lui Stalin sud-estul Europei (cu exceptia Greciei), dictatorul sovietic vedea in Iugoslavia (dar intelegerea cu Churchill prevedea o paritate de influenta a celor doi parteneri) principalul reazem al glacisului sovietic in Balcani. La 15 aprilie 1944, intr-o telegrama adresata lui Tito, Stalin si Molotov au formulat explicit acest obiectiv: Consideram Iugoslavia ca un aliat al Uniunii Sovietice si Bulgaria, ca un aliat al dusmanilor Uniunii Sovietice. In viitor, am dori ca Bulgaria sa se desprinda de Germania si sa devina aliatul Uniunii Sovietice. In orice caz, am dori ca Iugoslavia sa devina principalul nostru reazem in Europa de Sud-Est (s.n.). Consideram necesar sa explica ca nu intentionam sovietizarea Iugoslaviei si Bulgariei, ci preferam in schimb sa mentinem contacte cu Iugoslavia si Bulgaria democratice, care vor fi aliatele URSS" Vladimir Volkov, The Soviet Leadership and Southeastern Europe, in vol. The Establishment of Communist Regimes in Eastern Europe, 1944-1949 ed. Norman Naimark and Leonid Gibianski, Boulder, Westview Press, 1997

Acest text releva planurile URSS in Balcani, poate, mult mai clar decat memorandumurile redactate de M.M. Litvinov, I.M. Maiski, A.A. Gromiko asupra intentiilor si politicii URSS in lumea postbelica. Asa cum a remarcat istoricul rus Vladimir Pechatnov, toate aceste proiecte aveau la baza principiile continuarii cooperarii dintre partenerii Marii Aliante, sub forma unui directorat al lor si satisfacerea intereselor de securitate ale URSS Vladimir Pechatnov, The Big Three after World War II Cold War International History Project, Woodrow Wilson International Center for Scholars, Washington, D.C., https://cwihp.si.edu, Working Paper No. 13, July 1995)

Ideologizarea glacisului strategic/braului de securitate

Acordul de procentaj si succesele comunistilor in Iugoslavia, Bulgaria si Albania au deschis o noua perspectiva realizarii unui glacis extins/brau de securitate in Europa de Sud-Est.

In 1939-1940, Stalin, prin intelegerile cu Hitler, realizase un glacis restrans/brau de securitate, alcatuit din teritorii anexate (poloneze, finlandeze, tarile baltice si romanesti). Acum, gratie acordului cu Churchill si victoriilor Armatei Rosii, se contura posiblitatea unui glacis extins, compus din teritoriile anexate in 1939-1940 si dintr-un sistem de state-satelit, in care puterea sa fie exercitata de guverne de coalitie, aflate sub controlul mandatarilor Moscovei comunistii.

Istoricul englez Hugh Seton-Watson a dat o excelenta periodizare a procesului de impunere a regimului comunist, periodizare avand drept criteriu compozitia guvernului: a) coalitia autentica, in cadrul careia comunistii colaboreaza cu partidele democratice. Este - precizam noi - punerea in practica a formulei Frontului Unic National, preconizata de Komintern inca din iulie 1941; b) coalitia fictiva, compusa din partide si organizatii cripto-comuniste sau dirijate din umbra de comunisti precum si din "tovarasi de drum" - altfel spus oameni politici burghezi sau social-democrati, dispusi, din diverse ratiuni, sa colaboreze cu comunistii; c) regimul monolitic al PC, care exercita singur puterea Hugh Seton-Watson, The East-Europe Revolution, New York, Praeger, 1961

Aceasta succesiune s-a nascut spontan sau a fost manifestarea unui plan elaborat de veche data?

In stadiul actual al documentatiei, este dificil de dat un raspuns categoric. Istoricii s-au calauzit decenii de-a randul de informatia data de Milovan Djilas potrivit careia, in aprilie 1945, in cursul unei discutii cu o delegatie iugoslava, condusa de I.B. Tito, Stalin a spus cuvintele atat de des citate ulterior: "Acest razboi nu este ca acelea din trecut. Oricine ocupa un teritoriu impune si propriul sau sistem social. Fiecare impune propriul sau sistem social, pana unde inainteaza armata lui" Milovan Djilas, Wartime, New York, Londra, Harcourt Brace Jovanovich, 1977

Conferinta de la Ialta (4-11 februarie 1945)

In pofida legendei de larga raspandire, nu a insemnat o "impartire a lumii" intre URSS si marii ei aliati occidentali. In Balcani, situatia era stabilizata prin blocarea definitiva - in urma vizitei lui Churchill la Atena (25-28 decembrie 1944) , a accesului comunistilor spre putere, iar Stalin respecta cu scrupulozitate acordul de procentaj, abandonandu-i pe comunistii greci. Principala problema a conferintei a fost cea a Poloniei: a frontierelor sale si, mai ales, a guvernului. Noile granite - Linia Curzon in est, o extindere neprecizata in vest - au fost mai lesne de acceptat. Cea a instalarii unui guvern cu adevarat reprezentativ s-a dovedit mult mai spinoasa pentru ca Stalin nu intentiona sa cedeze intr-o problema capitala pentru segmentul central-european al glacisului Arthur Funk, De Yalta Potsdam. Des illusions la guerre froide, Bruxelles, Ed. Complexe, 1987 Franois Fejt, Histoire des dmocratie populaires, vol. I, L're de Staline, 1945-1952, Paris, Seuil, 1972; John Micgiel, "Bandits and reactionares": The Suppression of the Opposition in Poland, 1944-1946, in vol. The Establishment of Communist Regimes in Eastern Europe, 1944-1949. Pentru instaurarea regimului comunist in Romania,vezi Dinu C. Giurescu, Guvernarea Nicolae Radescu, Bucuresti, Ed. ALL, 1996; 6 martie 1945. Inceputurile comunizarii Romaniei, Bucuresti, Ed. Enciclopedica, 1995; Ioan Chiper, Florin Constantiniu, Adrian Pop, Sovietizarea Romaniei. Perceptii anglo-americane, Bucuresti, Ed. Iconica, 1993; Eduard Mark, Revolution By Degrees: Stalin's National Front Strategy for Europe, 1941-1947, Cold War International History Project, Woodrow Wilson International Center for Scholars, Washington, D.C., https://cwihp.si.edu, Working Paper No. 31, February 2001; Daniel Yegin, Shattered Peace. The Origins of the Cold War and the National Security State, Boston, Houghton Mifflin Company, 1977

Cercetatorul american Scott Parrish a analizat cu patrundere evolutia asa-numitei dileme de securitate din cadrul raporturilor americano-sovietice. SUA au crezut ca, profitand de marasmul economic din Europa Occidentala, ruinata de razboi, Stalin, folosindu-se de forta Partidelor Comuniste din Franta si Italia, va incerca sa-si impuna adepti la Roma si Paris; din aceasta teama s-a nascut Planul Marshall, destinat sa contracareze ascensiunea comunistilor spre putere.

La randul sau Stalin a vazut in Planul Marshall o incercare a SUA de a-i smulge prin mijloace economice glacisul abia constituit, de a izola URSS si de a reface sub egida occidentala Gemania (Scott Parrish, The Marshall Plan, Soviet-American Relations and the Division of Europe, in vol. The Establishment of Communist Regimes in Eastern Europe, 1944-1949

Reactia lui Stalin a fost pe masura temerilor sale: el a interzis tarilor-satelit sa participe la ceea ce ii aparea a fi un adevarat complot tamerican. Delegatiei cehoslovace, convocate la Moscova (guvernul de la Praga acceptase sa participe la Conferinta de la Paris privind Planul Marshall), Stalin i-a declarat raspicat, la 9 iulie 1947: "Suntem surprinsi ca ati acceptat sa participati la aceasta consfatuire. Pentru noi aceasta problema este problema prieteniei dintre Uniunea Sovietica si Cehoslovacia. Vrand, nevrand, Dvs. ajutati la izolarea Uniunii Sovietice () Este necesar sa anulati aceasta hotarare, trebuie sa renuntati sa participati la aceasta consfatuire si cu cat o veti face mai curand cu atat va fi mai bine" (Vostocinaia Evropa v dokumentak rossiiskih arhivov, 1944-1953/Europa Rasariteana in documentele din arhivele rusesti, 1944-1953, t. I, 1944-1948, sub red. lui G.P. Murasko, Moscova-Novosibirsk, 1997

Interdictia Kremlinului de a participa la Planul Marshall a fost urmata cu strictete de toate tarile satelite. A fost o manifestare clara, exemplara a disciplinei de bloc, impusa de Stalin in zona glacisului largit. Fata de banuielile lui Stalin in privinta intentiilor occidentale ("Doctrina Truman", proclamata la 12 martie 1947, si Planul Marshall, din 5 iunie 1947) glacisul largit devenea un adevarat front inaintat, a carui organizare devenea vitala pentru interesele de securitate ale URSS.

Intre 22 si 27 septembrie 1947 s-a desfasurat in Polonia, la Szklarska Poreba, consfatuirea Partidelor Comuniste si Muncitoresti (Comuniste) din Bulgaria, Cehoslovacia, Iugoslavia, Polonia, Romania, Ungaria, URSS, Franta si Italia. Compozitia insasi a conferintei transmitea un mesaj Occidentului: Moscova refacea un centru de conducere a miscarii comuniste internationale - dar nu la dimensiunile Kominternului - destinat sa coordoneze activitatea partidelor comuniste din glacisul extins, adica din spatiul de securitate, intangibil pentru Occident. In acelasi timp, prezenta celor doua partide comuniste apusene - cel francez si cel italian - adica a celor mai puternice detasamente ale miscarii comuniste internationale, era un avertisment: in orice moment - daca Occidentul nu respecta glacisul extins sovietic - Kremlinul dispunea de mijloacele necesare pentru a destabiliza "lumea capitalista".

Declaratia finala, cuprindea teza de baza din raportul reprezentantului sovietic, A.A. Jdanov, privind situatia internationala - impartirea lumii in doua lagare: "Astfel s-au format doua lagare - lagarul imperialist si antidemocratic, care are ca scop principal instaurarea dominatiei, a imperialismului american si zdrobirea democratiei, si lagarul antiimperialist si democratic, care are ca scop principal surparea imperialismului, intarirea democratiei si lichidarea resturilor fascismului" (The Cominform Minutes of the Three Conferences 1947, 1948,1949, ed. Giuliano Procacci s.a., Milano, Feltrinelli, 1994, lucrarea de baza ramane cea a lui Grant M. Adibekov, Kominform i poslevoennaia Evropa, 1947-1956 gg./Cominform si Europa postbelica, 1947-1956, Moscova, "Rossia Molodaia", 1994).