IMPERIALISMUL SI JUSTIFICARILE SALE POLITICE. COLONIALISMUL, INTERNATIONALISMUL SOCIALIST

Imperialismul si justificarile sale politice.

Colonialismul, internationalismul socialist

Imperialismul este o forma de manifestare in politica externa specific nu doar modernitatii; forme de imperialism au practicat grecii, romanii, spaniolii, portughezii, olandezii, etc. Lucrurile sunt insa mai complicate odata cu crearea statului national.

Lucrarile reprezentative pentru starea de spirit imperialista a marilor puteri europene sunt Geografia politica a lui Friedrich Ratzel (1844-1904) care justifica expansiunea germana, si Fundamentele secolului al XIX-lea a lui Houston Stewart Chamberlain (1855-1927) - care sustine si el ca rasa germana, debarasata de influentele latine, slave si evreiesti, poseda o preeminenta naturala care ii da dreptul la expansiune.

Imperialismul modern se deosebeste de colonizare, care poate fi categorisita in trei:

Colonizarea prin evanghelizare si jaf, inaugurata de Cristofor Columb;

Colonizarea comerciala, practicata de olandezi si englezi;

Colonizarea administrativa, practicata de Statele Unite ale Americii pe baza de pacte si tratate.

Marea Britanie a inaugurat un grandios program de coloniazre in secolul al XIX-lea, ale carui repere au fost:

Consensul creat de primul ministru Disraeli pentru hegemonia mondiala a natiunii engleze, pe baza unui "softnationalism";

Difuzarea ideilor lei Herbert Spencer si Benjamin Kidd (acesta cu un plus de exagerare in sens rasist), conform carora imperiul englez este produsul Providentei, rasei, spiritului uman, care actioneaza in favoarea induistrializarii

Interpretarea imperialista a conceptiei lui John Locke despre stat ca pact: statul e un contract intre proprietari; proprietar este acela care a ocupat un teren si a stiut sa-l fructifice; statul este deci un teritoriu ca ansamblu de proprietati private; in consecinta, nomazii sunt exclusi din pactul civil; la fel, "neproductivii" trebuie sa accepte tutela "producatorilor civilizati" pentru a deveni ei insisi civilizati.

In Franta, dinamismul imperial a fost intarziat de infrangerea din 1870 in fata Prusiei; abia Jules Ferry, presedinte al Consiliului de Ministri intre 1880 si 1885, de pe pozitia sa laica si republicana, a formulat argumentele colonizarii:

Economice: "Politica coloniala este fiica politicii industriale. Pentru statele bogate in care capitalul abunda si se acumuleaza rapid. exportul constituie un factor esential al prosperitatii";

Umanitare: "poate cineva sa nege ca exista mai multa jutitie, mai multa ordine materiala si morala, mai multa egalitate, mai multe virtuti sociale in Africa de Nord de cand a fost cucerita de Franta?"

Politice: intr-o Europa atat de framantata de contradictii intre state "politica de meditatie sau de abtinere, este pur si simplu drumul catre decadere".

Aceasta conceptie s-a pastrat in perioada interbelica, reprezentativa fiind pozitia lui Albert Bayet la congresul din 1931 al Ligii pentru Drepturile Omului: "colonizarea este legitima atunci cand poporul colonizator aduce cu sine o comoara de idei si de sentimente care va imbogati alte popoare; din acel moment colonizarea nu mai este un drept ci o datorie. Mi se pare ca Franta moderna, fiica a Renasterii, mostenitoarea secolului al XVIII-lea si a Revolutiei, reprezinta in lume un ideal care isi are propria valoare si pe care ea poate si trebuie sa o raspandeasca in Univers".

Socialismul si-a pus si el problema imperiului, in forma internationalismului proletar, chiar daca pentru Marx natiunea nu este o problema interesanta, atata timp cat motorul istoriei nu este lupta intre natiuni, ci lupta intre clasele sociale.

Intre teoreticienii socialisti s-au exprimat urmatoarele pozitii cu rezonanta:

Eduard Bernstein: "Noi avem datoria sa practicam o politica coloniala socialista pozitiva. Trebuie sa abandonam ideea utopica de a da inapoi coloniile, consecinta extrema a acestei atitudini ar duce la retrocedarea Statelor Unite ale Americii, indienilor. Coloniile exista, trebuie sa acceptam acest fapt. Si socialistii trebuie sa recunoasca necesitatea ca popoarele civilizate sa exercite o anumita tutela asupra popoarelor necivilizate";

Karl Kautsky apara pozitia opusa: "politica coloniala capitalista, prin chiar esenta sa, duce in mod necesar la aservire, la munca fortata sau la exterminarea popoarelor indigene. Misiunea civilizatoare constituie doar un pretext pentru a acoperi setea de exploatare si cucerire a societatii capitaliste";

Lenin si Stalin, prin actiunea lor politica, au creat un imperiu socialist, caruia i-au subordonat prin forta o multime de state in Europa, Asia si Africa.

Pozitii anticolonialiste violente au fost exprimate in tarile lumii a treia cazute sub dominatia europenilor sau japonezilor, incepand mai ales cu perioada interbelica, continuand dupa al doilea razboi mondial. Reprezentativa este pozitia lui Frantz Fanon (1925-1961), care a scris Piei negre, masti albe (1952), Un colonialism muribund (1959), Pentru o revolutie africana (1964) sau Condamnatii pamantului (1961):

Teoria completeaza practica revolutionara, in Algeria si Tunisia;

Demasca deopotriva suporturile ideologice ale rasismului, colonialsmului si imperialismului, ca si proiectul socialist al lui Marx si Engels, creand o alternativa a lumii a treia;

Ordinea sociala a tarilor colonizate nu este capitalista, chiar daca motivul fundamental este profitul; bastinasii si capitalistii nu sunt acolo clase antagoniste, ci contradictia fundamentala este intre civilizatii;

In colonii, proletariatul este privilegiat, rasfatat si "burghez", spre deosebire de metropole;

"Se spune de obicei ca exista o comunitate de interese intre oamenii colonizati si clasa muncitoare a tarii colonizate. Istoria razboaielor de eliberare purtate de popoarele colonizate este o istorie de infirmare a acestor teze";

Baza sociala primara a revolutiei in lumea a treia o constituie nu "organizarea productiei", ci "organizarea opresiunii";

Baza sociala a revolutiei sunt "oamenii de la tara" - lumpenproletariatul, intelectualii si mica burghezie renegata;

Taranimea este "singura forta revolutionara spontana din tara". Aceasta si-a pastrat disciplina dupa cucerire, cultivand opozitia prin mituri si folclor;

Razboiul de eliberare cunoaste mai multe stadii: faza nationalista (cand burghezia si sindicatele militante au cerut privilegii mai mari); faza spontana (in care opresiunea accelereaza migrarea nationalistilor catre regiunile rurale), desfasurarea (care nu trebuia sa fie violenta).