IMPERIUL BIZANTIN SUB LEON AL VI-LEA (30 aug. 886 - 11 mai 912) Mari realizari in domeniul juridic. Aparitia ungurilor in politica europeana.

IMPERIUL BIZANTIN SUB LEON AL VI-LEA (30 aug. 886 - 11 mai 912) Mari realizari in domeniul juridic. Aparitia ungurilor in politica europeana.

Noul imparat Leon se deosebea de tatal sau atat prin felul de a fi, cat si prin cultura. Cu o sanatate subreda el era si un om static, de aceea se complacea in viata de palat, in cercurile mondene de la curte, fara nici o inclinare spre viata de campanie. Tot timpul vietii lui nu a participat la nici un razboi, sarcina aceasta revenind generalilor sai. Din aceasta cauza domnia lui este caracterizata prin mari insuccese in politica externa, pe de alta parte el deosebea de tatal sau prin cultura. Foarte instruit, mai cu seama de Fotie el se complacea in activitatea literar - stiintifica. A primit o educatie enciclopedica cu cunostinte de logica, morala, metafizica, teologie, drept, poetica si chiar de stiinte oculte si profetii. Contemporanii l-au numit "foarte invatatul" (σοφώτατος), iar cunostintele sale universale au facut sa i se dea numele de "filosoful", care de fapt era titlul cel mai inalt acordat de Universitatea din Constantinopol. Poate aceasta denumire sa se explice si prin diferenta de cultura intre el si tatal sau. Iubea oratoria, a compus si rostit multe discursuri si predici cu prilejul marilor sarbatori religioase, cand se remarca gustul sau pentru teologie. I se atribuie si o cuvantare funebra tinuta cu prilejul celei de a doua aniversari a mortii tatalui sau Vasile, devenind astfel primul sau panegiric. Nu i-a fost straina nici poezia, dar realizarile sale in acest domeniu sunt mediocre. Un loc aparte l-au constituit oracolele cu privire la destinul imperiului, care s-au bucurat de succes in lumea bizantina.

Era foarte credincios si in timpul lui puteau fi vazuti la palatul imperial multi monahi, iar intre ei Eftimie, duhovnicul sau ocupa primul loc. In legile sale a aratat rigoare cerand pastrarea si apararea moravurilor, cu toate ca el insusi a fost pus in situatia de a nu le respecta.

Leon a beneficiat in activitatea sa de sprijinul unor colaboratori pretiosi. Intre acestia trebuie mentionat Stelianos Zautzes de origine armeana, care a si sugerat realizarea operei juridice. Stelianos Zautzes a indeplinit inalte functii in stat, intre care si pe cea de prim-ministru (magister afficiorum). Influenta lui la palat a crescut mai cu seama incepand cu primavara anului 894, cand i se acorda titlul de basileopator (βασιλεοπάτωρ), adica socru al imparatului, in urma casatoriei lui Leon cu fiica sa Zoe.

Dupa lui moartea lui Stelianos Zautzes in 896 locul sau a fost luat de Samonas, un tanar arab eunuc convertit la crestinism si care s-a bucurat de increderea imparatului pe o perioada indelungata (896 - 911). Samonas a sfarsit in dizgratia imparatului, deoarece a scris o lucrare defaimatoare la adresa sa; a sfarsit inchis intr-o manastire pierzand imensa sa avere , confiscata in favoarea statului.

Leon al VI-lea sa lipsit insa de colaborarea patriarhului Fotie, pe care il scoate din scaun chiar de la inceputul domniei sale, trimitandu-l in exil. Motivele acestei masuri ingrate luate de elev impotriva profesorului sau nu sunt bine cunoscute. Este posibil ca Leon sa fi avut in vedere realizarea pacii interne, dand satisfactie partizanilor lui Ignatie,. Inca destul de puternici, ori intretinerea unor mai bune relatii cu Roma, caci daca Fotie fusese restaurat in scaun, el nu fusese insa complet reabilitat in ochii succesorilor lui Ioan al VIII-lea. Dar inlaturandu-l din scaun pe Fotie, Leon nu aduce in locul sau un om din partida ignatiana, ci profitand de vacanta creata il pune patriarh chiar pe fratele sau Stefan, creand astfel un precedent pentru alti imparati de a-si numi in aceasta inalta functie pe membrii familiei.

Stefan moare insa tanar in anul 893 si in locul sau este ales Antonie Culeas monah de la Muntele Olimp. Acesta ramane in scaun pana in anul 901 si in timpul pastoririi lui se straduieste sa impace doua partide ostile, ignatiana si fotiana, si sa normalizeze raporturile cu Roma ale ignatienilor, suparati ca papa recunoscuse reinscaunarea lui Fotie.

In sfarsit, dupa moartea lui Antonie Culeas, scaunul este ocupat de Nicolae Misticul, ruda a lui Fotie si aproape colaborator al imparatului caruia ii fusese secretar intim (μυστικός).

Politica externa: razboaiele cu bulgarii si arabii

Am spus mai sus ca in politica externa Leon al VI-lea a inregistrat numai esecuri. Dusmanii care i-au provocat cele mai mari greutati au fost bulgarii si nesansa lui Leon a fost ca acestia erau condusi de cel mai mare tar bulgar, Simeon (893 - 927). Simeon era fiul mai mic al lui Boris Mihail (852 - 889) si aluat conducerea taratului bulgar dupa ce fratele sau mai mare Vladimir fusese obligat sa paraseasca tronul, deoarece trecuse la paganism. Crescut ca ostatec la Bizant, el a avut prilejul sa cunoasca stralucirea civilizitatiei si culturii din capitala imperiului si sa priceapa avantajele pe care le prtezenta crestinismul pentru poporul sau. De fapt religia crestina contribuise la unificarea statului bulgar si la omogenizarea spirituala a populatiei slavo-bulgare, creand o puternica politica in stare sa-si mareasca sensibil granitele in Peninsula Balcanica. Crescut la Bizant in cultura de acolo, Simeon devenise un admirator al civilizatiei imperiului, al luxului si stralucirii de la curte si asa s-a nascut in el dorinte de a cuceri Constantinopolul si de a pune pa capul sau coroana de basileu.

Primul conflict cu Bizantul a izbucnit chiar de la inceputul domniei din motive economice. Intre bizantini si bulgari domnise pana atunci o lunga pace inaugurata prin tratatul incheiat in 815 cu Leon al V-lea Armeanul si intarita de increstinarea tarului Boris. Acum provocarea vine din partea Bizantului si are la baza puterea prea mare dobandita de Stelianos Zautzes. Cu sprijinul acestuia doi negustori bizantini obtinusera monopolul comertului cu Bulgarii si pentru a evita orice concurenta a mutat antrepozitele bulgare de la Constantinopol la Tesalonic. In acelasi timp au marit si taxele pentru marfuri. Trebuie spus ca Bulgarii realizau mari venituri la Constantinopol, deoarece ei isi desfaceau aici nu numai propriile marfuri ci si pe cele care veneau prin intermediul lor din Europa centrala din sudul Rusiei si de gurile Dunarii. Mutarea la Tesalonic inseamna pierderea unor importante venituri.

Protestele adresate de Simeon nu au fost luate in seama de Leon, astfel ca Țarul bulgar invadeaza ca represalii Thracia si Macedonia, infrange armata bizantina trimisa impotriva lui si ameninta chiar Constantinopolul (in 894). Deoarece imparatul nu avea prea multe trupe la dispozitie, ele fiind trimise impotriva arabilor, recurge la ajutorul maghiarilor, o populatie fino-ugrica (desemnata in izvoare si sub numele de turci) si care locuia in regiunea dintre Nipru si Dunare, in asa zisa regiune Atel Kuzu (dintre ape). Maghiarii fusese izgoniti din stepele ruse de catre alte popoare turanice, anume de pecenegi si se aflau in dependenta chazarilor. Pe la anul 880 ei erau condusi de Arpad.

Cu ajutorul ungurilor care au trecut Dunarea pe vasele flotei bizantine conduse de drongarul (amiralul) Eustatie si al unor unitati chemate din Orient, puse sub comanda generalului Nichifor Focas, chemat din Italia, bizantinii infrang pe bulgari si il determina pe Simeon sa ceara incheierea unui armistitiu. Perioada de calm a fost insa scurta, caci Simeon recurge la pecenegi, dusmanii maghiarilor si cu ajutorul lor armata bizantina este infranta in 896 la Bulgarophygon. Se incheie pace in conditii moderate pentru bizantini, dar ei se obliga sa plateasca tribut anual bulgarilor si sa le dea chiar o parte din Macedonia meridionala si Albania de sud ocupate de slavi.

Maghiarii, dupa infrangerea suferita si dupa ocuparea de catre pecenegi a regiunii de unde venisera (cele 5 rauri), pornesc spre nord prin Galitia de astazi si trec Carpatii asezandu-se in Campia Panonica. Aici gasesc o populatie romanizata, pe care o disloca triburi slave si marele Regat al Moraviei, pe care il impart in doua. Razboaiele bizantino-bulgare aduc astfel pentru prima oara in politica europeana pe maghiari, un trib turanic nu prea numeros (cca. Loc. 12.000 oameni), dar razboinic si crud care va tulbura viata pasnica a populatiei din centrul Europei. Din campia Panonica maghiarii vor intreprinde campanii militare impotriva populatiilor din jur, inclusiv impotriva romanilor din Transilvania. Vor reusi sub regii din dinastia arpadiada sa cucereasca pas cu pas teritorii romanesti, sa anihileze voievodatele constituite aici si sa domine secole de-a randul un pamant care nu le-a apartinut niciodata de jure. In istoria scrisa de notarul Anonim al regelui Bela gasim amanunte despre modul cum maghiarii au cotropit teritoriul Transilvan si despre rezistenta opusa de voievozi ca Menumorut, Gelu si Glad etc. Sfarsitul sec. al IX-lea este marcat deci de un eveniment cu consecinte foarte negative pentru populatia romaneasca din Transilvania si aceste consecinte nu s-au incheiat, din pacate nici astazi. Instalarea ungurilor in Campia Panonica a insemnat o schimbare esentiala politica si etnica in centrul Europei.

Bizantul si arabii

Si in raporturile cu arabii Bizantul inregistreaza esecuri. Daca in Orient la frontiera dintre Cilicia si Armenia bizantinii pot face fata incursiunilor de prada ale acestora,ba chiar sa obtina victorii importante ca aceea a generalului Nichifor Focas, care a reusit sa ia un mare numar de prizonieri si sa aduca la Constantinopol o prada bogata, in arhipeleagul egean, pe coasta Asiei Mici si in Sicilia esecuriile bizantine sunt mari.Ultima fortareata bizantina din Sicilia, orasul Taormina, cade in anul (902), incheind, astfel, dureros o perioada de rezistenta crancena de 75 de ani.

Din anul 826 arabii stapaneau insula Creta si aceasta devenise un cuib al expeditiilor pirateresti asupra insulelor din Marea Egee, a porturilor din Asia Mica si din Grecia. Arabii dominau practic Marea Mediterana si Marea Egee. In anul 902 ei devasteaza bogatul oras Demetrias din Tesalia, iar doi ani mai tarziu (904) reusesc sa cucereasca Tesalonicul, cel de al II-lea oras al imperiului dupa Constantinopol. Flota araba condusa de Leon din Tripoli, un renegat grec trecut la islamism, ataca mai intai orasul Abydos de pe tarmul de vest al Asiei Mici, de unde dorea sa-si faca baza operatiilor impotriva capitalei imperiului. Expeditia impotriva Constantinopolului este insa deturnata din motive necunoscute spre Tesalonic, care, surprins fara aparare cade dupa 3 zile de asediu. Timp de 10 zile orasul este pradat si se ia un numar imens de prizonieri (cca. 30.000 de oameni),care vor fi rascumparati pentru importante sume de bani.

Caderea Tesalonicului a reprezentat unul dintre cele mai mari esecuri ale politicii externe a imparatului Leon. Prestigiul imperiului scade, iar tarul bulgar Simeon incearca sa traga foloase , extinzand frontierele taratului sau spre sud pana la cca. 21 km de oras. Vroia chiar sa repopuleze Tesalonicul cu bulgari, dar in tratativele duse cu succes de diplomatul bizantin Leon Choirosphaktes este determinat sa renunte la aceste pretentii. Efectul psihologic produs de caderea Tesalonicului a fost imens si el ne este facut cunoscut si de un discurs al patriarhului Nicolae Misticul tinut in catedrala Sf. Sofia.

Reactia bizantina impotriva arabilor a avut loc abia dupa ce imparatul a luat masuri de fortificare a Tesalonicului, a altor orase din Grecia si mai ales dupa intarirea flotei. O puternica armata pusa sub comanda lui Himmerios, cel mai reputat amiral al timpului, a reusit sa produca in oct.908 in Marea Egee o grea infrangere a arabilor, urmata de alte victorii in insula Cipru si coasta Siriei. Totusi, cea mai puternica expeditie bizantina condusa de acelasi Himmerios si indreptata impotriva insulei Creta, castru pirateresc important in 911, a sfarsit printr-un dezastru caci desi obtinuse unele succese, pe drumul de intoarcere in primavara anului 912, langa insulele Chios (dupa altii Brehier si Diehl) sau flota bizantina este atacata si infranta de arabi sub conducerea aceluiasi Leon din Tripoli si altui renegat grec , Damian . Eforturile financiare depuse de imparatul Leon pentru intarirea flotei sau dovedit in mare parte inutile.

Cu toate aceste insuccese in raporturile cu arabii din Orient, din Egeea si Sicilia, in timpul lui Leon s-a realizat o stabilitate la frontiera ciliciano-armeana si s-a consolidat in Italia de sud, administratia bizantina prin crearea themei Longombardiei, ca entitate independenta de tema Cephaleniei.

In perioada confruntarilor cu arabii este amintita si o expeditie ruseasca impotriva Bizantului si anume in anul 907. Condusi de Oleg, fratele si succesorul lui Rurik, rusii ataca imprejurimile Constantinopolului, fortand astfel pe imparat sa aiba o intrevedere cu seful lor. Cererile rusilor erau de natura economica si ele priveau acordarea de privilegii comerciale negustorilor stabiliti in cartierul Sf. Mamas. S-a incheiat o intelegere perfectata intr-un tratat din anul 911 si acestea explica participarea a 700 de rusi la expeditia organizata de Himmerios in anii 911 - 912.

Insuccesele politice externe ale lui Leon isi au explicatia nu numai in incapacitatea sa de conducator militar, ci si in unele greseli pe care le-a comis in politica interna. Totusi principala cauza rezida in nesansa imparatului de a fi trebuit sa faca fata fortei atat de mari a bulgarilor si arabilor, pentru care si-a dispersat fortele militare pe un teatru de lupta mult prea intins pentru resursele de care dispunea.

Politica interna

Cea mai importanta realizare a lui Leon a fost in domeniul legislativ. Lucrarile publicate in timpul sau au dovedit o mare utilitate in imperiu si pe o durata foarte lunga. Acestea i-au adus un mare prestigiu si el este considerat cel mai mare legislator dupa Imparatul Iustinian I. Munca in acest domeniu se incepuse deja sub domnia tatalui sau, imparatul Vasile I. Leon a profitat de strangerea unui bogat material, la care a adaugat propria sa contributie. El a manifestat, de altfel, o predilectie pentru studiul dreptului asa ca opera aceasta intra in preocuparile lui. Unele legi (si ma refer la Novele) au fost redactate chiar de imparat, cum denota stilul, exprimarea prolixa si tonul transant. Totusi opera a fost realizata de o comisie pusa sub conducerea protospatarului Symbatios.

Prima lucrare Basilicalele (τἀ βασιλιkά) adica legi imperiale, cuprinde 60 de carti, de unde si denumirea de Hexekontabiblos (Ἑξηκονάβιβλος), grupate in sase volume Hexabiblos (Ἑξάβιβλος) a fost publicata in primii ani ai domniei lui Leon in 888. Baza de la care au pornit juristii au constituit-o Codex Justinianus, Digestele, Institutiones si colectia celor 168 de Novele (adica cele 154 de Novele ale lui Iustinian, la care s-au adaugat cele din timpul lui Iustinian al II-lea si Tiberiu II Constantin). Juristii de sun conducerea lui Symbatios au sintetizat materialul din toate aceste lucrari diferite la valabilitatea legilor pentru timpul cand se facea lucrarea avand grija sa lase la o parte ceea ce nu mai corespundea realitatii, ori sa elimine contradictiile. In noua forma, legile care priveau o anumita problema erau toate grupate la in loc, mai comod si rapid de utilizat, nu ca in Corpus Juris Civilis, unde ele erau raspandite in 4 lucrari. Asa se si explica succesul Basilicalelor in societatea bizantina si dincolo de granitele imperiului. Lucrarea capata importanta si pentru faptul ca membrii comisiei s-au folosit in stabilirea textului de versiuni grecesti din sec. VI - VII, adica de documente vechi contemporane cu legile respective si de comentariile si explicatiile aferente. Fiind redactate in limba vorbita a timpului, beneficiind de o sistematizare mai buna decat in trecut, Basilicalele au devenit lucrarea juridica cea mai pretuita si in acelasi timp utilizata. In timpul care a urmat li s-au adaugat noi lamuriri (scholii) ori comentarii. Intre cele mai vechi si valoroase sunt " cele vechi", alcatuite in timpul imparatului Constantin al VII-lea Porfirogenetul (945 - 959) si apoi altele "noi" din sec. XI - XIII. Foarte valoros este si cel realizat in sec. al XII-lea cunoscut sub numele de Tipoukeitos (de la cuvintele τί που κεἷται = ce sta, se afla acolo) si care usureza si mai mult utilizarea lucrarii. Indiciul este important si pentru ca arata titlurile si continutul unor carti din Basilicale, care in cursul timpului s-au pierdut.

Dar daca Basilicalele reprezinta mai mult trecutul juridic sistematizat de membrii comisiei in frunte cu Symbatios, opera personala a lui Leon, in care se gaseste conceptia si contributia sa, o constituie cele 113 Novele. In aceasta lucrare constatam cu adevarat evolutia juridica la care ajunsese societatea bizantina. Sub titlu: Purificarea indreptata a legilor lui Leon, cel in Hristos imparatul cel fara de moarte, Basileu evlavios al Rhomeilor ( Λὁντος ἐν Χριστὦ ἀθανάτω Βασιλεἷ εὐσεβοῡς Βασιλέως Ῥωμαίων αί τὦν νόμων ἐπανορτωτικαὶ ἀνακαθάρσεις) imparatul aduna 113 Novele, cele mai multe adresate primului sau ministru Stelianos Zautzes ori patriarhului Stefan, fratele sau (886 - 893), iar cateva sunt fara adresant. In prefata, imparatul duce omagiul lui Iustinian, apoi arata ca scopul sau este de a pune in armonie legislatia cu institutiile timpului sau . De aceea, el procedeaza la o alegere a vechilor legi, omitand pe cele care nu mai au valabilitate. In schimb, el da valoare de lege practicilor cutumiere. Unii specialisti moderni au relevat varietatea ideilor din prefete, in care se expun principii filosofice si politice (se justifica absolutismul imperial) si chiar umanist crestine.

In general, insa legile au ca scop intarirea puterii imperiale. "Totul depinde de solicitudinea si de vointa imparatului", se spune intr-una din legi. De aceea puterea Curiei si a Senatului scade autoritatea lor legislativa si administrativa fiind doar teoretica. Absolutismul imperial atinge in vremea lui Leon punctul culminant, caci intreaga putere a statului se concentreaza in mainile imparatului si aparatului administrativ, care depinde direct de el. Statul se confunda cu persoana imparatului si cu masinaria militara si birocratica. Imparatul decide pacea si razboiul, el este judecatorul suprem, comandantul sef al armatei si al intregii administratii imperiale. El face ori revoca legi, simtindu-se limitat, doar de normele comune ale justitiei, de morala si traditie. Justificarea pentru toate acestea ii venea imparatul de la convingerea ca este ales al lui Dumnezeu si se afla sub protectia Providentei Divine.

In raporturile cu Biserica imparatul isi limita puterea absoluta. Desi el se considera protector si garant al dreptei credinte, admitea ca este doar un laic si supus canoanelor. Biserica are propriul ei conducator , anume pe patriarhul Constantinopolului, al carui prestigiu si putere continua sa creasca. Imparatul nu poate revoca hotararile sinoadelor si nici demite din functii pe inaltii clerici. Fara asentimentul Bisericii sinodul ramane cea mai inalta instanta decizionala a Bisericii in problemele cu credinta ori administrative. Sarcina imparatului este de a asigura credinta stabilita de sinoade el se supune moralei si traditiei, ale caror garant este Biserica. Se constata, astfel, ca in timp ce institutiile laice ale statului, menite sa tempereze puterea absoluta a imparatului (Senatul si Curia) isi pierd importanta, Biserica ramane singura forta care i-o mai poate limita. Cu toate acestea in practica, imparatul isi exercita puterea lui in cazul numirilor de patriarhi ori inalti demnitari si in organizarea bisericeasca. Cum vom vedea, el va da impreuna cu patriarhul Nicolae Misticul o noua ordine ierarhica si administrativa a Bisericii, care se raspunda noilor realitati politice, economice si sociale ale imperiului.

Opera legislativa a lui Leon este importanta si pentru ecoul pe care il va avea in perioadele urmatoare; de aceea, a si oferit prilejul unor sporite cercetari juridice. Chiar din sec. al X-lea se constata alcatuiri de manuale, culegeri de legi ori reeditari ale unor opere mai vechi, cum este cazul cu Ecloga lui Leon al III-lea Isaurul. In epoca noastra unii cercetatori au revelat faptul ca in legile lui Leon al VI-lea se gasesc principii filosofice, religioase, politice (fundamentarea absolutismului imperial) si chiar umanist - crestine, vazand in el un reprezentant al "socialismului crestin"

Organizarea societatii

Domnia Imparatului Leon al VI-lea corespunde cu un moment decisiv din evolutia societatii bizantine, anume acela cand se cristalizeaza noi forme constitutionale si de organizare administrativa.

In afara de legislatia de care am vorbit, mai cu seama de Novele din care se dobandesc stiri despre aceste transformari, sunt cunoscute si alte lucrari, care completeaza acest tablou cu informatii deosebit de utile. Ma refer la Kletorolgion-ul lui Filotei, alcatuit in jurul anului 900 (mai exact 899) si la cartea Eparhului (din perioada 1 septembrie 911 - 12 mai 912 - ziua mortii Imparatului).

Filotei a fost un inalt functionar al Imparatului, care ne prezinta in lucrarea sa un tablou al inaltilor demnitari din Imperiu. Acesti demnitari se impart in doua categorii: cele de natura onorifica, care nu presupun totdeauna exercitarea unui serviciu, in numar de 18, si serviciile propriu-zise, militare si civile, in numar de 60. Trebuie stiut ca in Bizant se facea deosebire fundamentala intre demnitari, care detineau titluri onorifice, dar fara sa indeplineasca totdeauna si o functie anumita, si detinatorii de functii (functionarii) de care era legat totdeauna si un titlu onorific.

Filotei enumera titlurile onorifice in ordine crescanda, in felul urmator:

1. apo-eparchon (fostul prefect) si stratelati;
2. silentiarius (cel care se ocupa cu organizarea audientelor la imparat);
3. vestitor (la origine cel insarcinat cu garderoba imperiala, mai tarziu membru al clasei senatoriale);
4. mandator;
5. kandidatos, ambii (4 si 5) numarandu-se printre oamenii de incredere ai imparatului, primind functii militare si civile;
6. strator (la origine slujitor la cai);
7. hypatos (altadata denumire pentru consulul in functie, acum doar titlu onorific);
8. spatharios;
9. spatarocan - didatos;
10. dishipatos (cel care a fost de doua ori consul);
11. protospatharios;
12. patrikios;
13. patrikios si antypatos;
14. magistros (titlu de altadata pentru magister officiorum);
15. zoste patrikia (ζωστὴ πατρικία), cel mai inalt titlu de la curte acordat femeilor;
16. kouropalates, titlu rezervat rudelor imparatului si detinatorul lui putea avea un rol la curtea imperiala (de pilda, de maresal al palatului);
17. nobilissimus (acordat, deasemenea, membrilor familiei imperiale);
18. caesar (primul titlu onorific in ierarhia palatului imperial).

Cele trei titluri onorifice de kourupalat, nobilissimus si caesar se acordau foarte rar persoanelor straine de familia imperiala, ele fiind rezervate acesteia. Opt titluri onorifice erau acordate eunucilor de la Patriciu in jos, categoria sociala care a jucat un rol foarte important in administratia imperiului.

Functiile propriu-zise (ἀξίαι διὰ λόγου) in numar de 60, cuprind misiuni civile si militare impartite in sapte categorii:

1. strategii, adica comandantii themelor si adjunctii lor, in numar de 25 in timpul lui Leon;

2. domesticii, comandantii de mari armate, intre care cel din capitala si alti trei cu insarcinari speciale;

3. kritai, in care intra prefectul capitalei;

4. questorul si seful cancelariei, care se ocupa cu cererile cetatenilor. Questorul avea sarcini administrative si juridice, ocupandu-se de calatorii si turistii care veneau din provincie, de cersatori, de rezolvarea plangerilor cetatenilor impotriva abuzurilor administratiei, urmarea pe falsificatori, etc.

5. sekreticoi, aveau mai ales sarcini financiare si in aceasta categorie intrau sakelarul care devine inca din secolul al optulea cel mai inalt controlor al finantelor, logothetes tou genikou, se ocupa cu impozitele, logothetes tou stratiotikou se ingrijea de plata soldelor pentru armata si altii. Tot aici intrau chartoularios tou vestiariou, seful arsenalului imperial, protoasecretis, seful peste asecretai, urmasul acelor notari.

6. demokratai, conducatorii demelor din capitala, demarhul albastrilor, demarhul verzilor, formau aceasta categorie.

7. stratarkhai, o categorie mai putin omogena, care cuprindea pe comandantul garzii formate din straini, drongarul flotei din capitala, responsabilul crescatorilor de cai din Asia si Frigia, care trebuiau oferiti armatei in timp de razboi si altii;

8. axiai eidikai, grupa de functii data recent, de pilda cea de basileopator, creata de Leon, pentru socrul sau Stelianos Zautzes, derector, care avea rol in administrarea casei imperiale, syncelul, care era insotitorul patriarhului, adesea un calugar, uneori desemnat chiar sa-i urmeze in scaun, si altii.

Daca avem in vedere starea administrativa de dinaintea domniei lui Leon, cu feluritele demnitati care o acopereau, constatam ca aparatul administrativ bizantin n-a ramas intepenit, ci ca au fost create noi institutii si functii, in timp ce unele au disparut, ori si-au schimbat rolul.

Cea de-a doua lucrare la care m-am referit mai sus, privitoare la starea administrativa a imperiului in timpul lui Leon al VI-lea este asa numita Carte a eparhului (ΈπαρΧικὸν βιβλιον sau βιβλιον τοῦ ἐπάρχου). Descoperita in 1891 intr-un manuscris din Geneva si editata de Jules Nicole si recent, pe baza mai multor manuscrise intr-o editie critica, cu traducere germana de Johannes Koder (1991), ea ne da informatii foarte importante asupra vietii sociale si economice a capitalei. Prefectul capitalei (eparhul) avea dupa imparat rolul cel mai mare in desfasurarea intregii vieti, sociale si economice. Asa cum reiese din primele randuri ale cartii, este vorba de "oranduielile prea evlaviosului si iubitorului de pace al romeilor privitoare la corporatiile din oras, anume cum trebuie sa se comporte si sa actioneze ele in viata publica". In prefata se exprima idei de convietuire social-crestina, convietuire care trebuie sa aiba la baza constiinta ca aceasta este legea data de Dumnezeu. Dumnezeu care a creat tot ceea ce exista in buna randuiala si a scris cu degetul Sau pe table, Legea, aratand prin aceasta foarte clar ca neamul omenesc trebuie sa fie oranduit dupa aceasta lege, adica fiecare om sa nu agreseze pe celalalt, nici cel puternic pe cel slab sa-l vatame, ci mai degraba totul sa fie facut cu masura. Tot el a gasit de cuviinta ca neamul omenesc sa traiasca in armonie si nimeni sa nu oprime pe celalalt.

Lucrarea a aparut probabil la inceputul anului 912, pe vremea cand Filotei era eparh, putin inainte de moartea lui Leon.

Eparhului ii erau subordonate numeroasele corporatii (colegii si bresle), care prin varietatea lor sunt o oglinda asupra complexitatii economice din capitala bizantina. Aflam astfel, despre breasla notarilor, a negustorilor ori mesterilor de metale si pietre pretioase, a zarafilor, a negustorilor de haine de matase, a negustorilor de stofe si haine siriene, a tesatorilor de stofe de matase, a negustorilor de sapun si a fabricantilor de in, de alifii, de parfumuri si medicamente, producatorii de lumanari, lucratorii in piele, macelarii, negustori de peste, brutari, constructori de case, etc. Toate aceste corporatii aveau rol hotarator in aprovizionarea capitalei, dar si o influenta politica, mai ales in perioada cand cele doua partide importante, albastrii si verzii, disparusera. Grija cea mai mare trebuie sa o aiba eparhul fata de acelea de care depindea aprovizionarea capitalei. El era inspectorul pietelor si pentru a asigura capitala cu bunurile necesare, se fixau acestor bresle cantitatile care trebuia procurate si desfacute pe piata, precum si preturile. Importul catre Constantinopol, din provincii ori din strainatate era cu deosebire incurajat, pe cand exporturile erau strict limitate. Eparhul numea pe conducatorii breslelor, iar alti functionari erau in stransa legatura cu activitatea lor. In felul acesta guvernul avea sub control intreaga viata economica a capitalei.

Atributiile lui erau insa mult mai largi. Lui ii reveneau responsabilitati juridice, politienesti si in general cele care sunt caracteristice unui primar astazi. Ca judecator prezida, in lipsa imparatului, consistorium principis, dadea sentinte in procesele civile si penale din capitala, dar si la recursurile din provincii. Ca sef al politiei capitalei asigura ordinea publica cu ajutorul unor soldati de ordine sub conducerea unui centurion, ziua, dar si noaptea fiind secondat de praefectus vigilum. Lui ii erau subordonati si pompierii. Ca primar se ingrijea de curatenia orasului, mai cu seama cand imparatul aparea in public si tot lui ii revenea sarcina sistematizarii.

Notitia episcopatuum

Domnia imparatului Leon al VI-lea mai este importanta si pentru organizarea administrativa a Bisericii si stabilirea ordinii ierarhice a mitropoliilor cu episcopiile sufragane din imperiu. Vechea ordine ierarhica si administrativa pe care o cunoastem ca a fost stabilita in vremea imparatilor Iustinian I si Heraclius si reflectata in Notitia Episcopatuum a lui Epiphanius nu mai corespundea realitatilor economice si politice de la sfarsitul secolului al IX-lea. De aceea, imparatul Leon, impreuna cu patriarhul Nicolae Misticul fac o noua ordine ierarhica si administrativa a Bisericii, in care includ si eparhiile din Occident, atasate de Leon al III-lea prin anii 732-733, patriarhului de Constantinopol, stabilindu-le acestora locul in scara ierarhica. Aceasta noua oranduire era necesara nu numai in ocaziile de protocol, dar si in buna functionare a Bisericii. Opera aceasta savarsita de Leon al VI-lea si de patriarhul Nicolae Misticul reprezinta o etapa importanta in evolutia Bisericii Bizantine si ea va ramane in vigoare inca multa vreme. Ea este semnificativa si pentru starea administrativa a imperiului, deoarece se stie ca, in general, Biserica prelua de la stat formele de impartire administrativa, copiindu-le uneori tale qualeu. In Corpus-ul de notitiae episcopatuum stabilit recent de invatatul francez Jean Darrouzes, notitia la care ne referim are numarul 7.

Cele patru casatorii ale lui Leon al VI-lea

Viata personala a lui Leon a fost plina de intristare. La indemnul tatalui sau el s-a casatorit cu Teofana, o tanara aristocrata care traia la palat o viata de calugarita; Leon n-a iubit-o. Din aceasta casatorie a rezultat o fetita Evdochia, care a murit curand in anul 896. dar imparatul era atras de mai multa vreme de fiica lui Stelianos Zautzes si vroia sa o ia de sotie. Motivand necesitatea continuarii dinastiei printr-o casatorie noua, care sa ii dea un fiu, Leon a incercat sa castige pentru aceasta idee pe duhovnicul sau, calugarul Eftrimie. Acesta s-a opus si Leon a trebuit sa astepte pana ce Teofana, retrasa la Manastirea Maicii Domnului din Vlaherne, unde ducea o viata de rugaciune si sfintenie, moare la 10 noiembrie 893. Chiar a doua zi dupa moartea sa, ea a fost recunoscuta de Biserica ca sfanta, iar moastele ei se afla si azi in catedrala patriarhala din Constantinopol. Cateva saptamani mai tarziu moare si sotul lui Zoe, incat drumul spre casatoria cu imparatul era deschis. Calugarul Eftimie s-a opus insa, din nou casatoriei si la intrigile lui Stelianos Zautzes acesta este exilat intr-o manastire. Casatoria a fost oficiata de un preot din palat (care mai tarziu a si fost depus), caci patriarhul Stefan murise, iar la noul patriarh Antonie Culeas, imparatul nu a indraznit sa apeleze. Si Zoe a murit curand, spre sfarsitul anului 899, dupa ce traise cu Leon numai un an si opt luni si ii dadu-se acestuia o fiica, casatorita mai tarziu cu un print carolingian.

Era nevoie de o a treia casatorie, dar Leon insusi dadu-se Novela 90, prin care nu aproba cea de a treia casatorie si o blama chiar si pe a doua. Totusi imparatul s-a casatorit si a treia oara cu Evdochia Baiana, originara din Bitinia (dupa altii din Frigia) si care a murit dupa un an de zile, chiar la Pastele din anul 901 (12 aprilie), dupa ce nascuse un fiu, dar care moare curand. Aceasta a treia casatorie a provocat un mare scandal in Biserica si societatea Bizantina. Leon dorea insa sa se casatoreasca si a patra oara, pentru a avea un fiu si a asigura continuitatea dinastiei. In vederea implinirii acestei dorinte, el a adus la palat o favorita, pe Zoe Carbonopsina (cea cu ochii negri), cu intentia ca daca ii va naste un fiu sa o ia de sotie. Acest lucru s-a intamplat, caci Zoe naste pe fiul Constantin in septembrie 905. Patriarhul Nicolae Misticul (901-907; 912-925) de la care imparatul astepta, in virtutea prieteniei din tinerete, un sprijin s-a opus casatoriei, admitand doar sa boteze copilul, cu conditia ca imparatul sa se desparta de Zoe. Botezul a avut loc cu mare fast la 6 ianuarie 906 in Biserica Sfanta Sofia si trei zile mai tarziu Zoe a si fost adusa la palat, iar la sfarsitul lui aprilie se si casatoreste cu ea, incoronand-o in acelasi timp cu propria-i mana ca augusta.

Conflictul cu Biserica era deschis. Patriarhul a declarat casatoria nula si a oprit participarea imparatului la Sfanta Liturghie. Totusi imparatul nu a tinut seama de aceasta si la Craciunul din 906 vine la Sfanta Sofia insotit de senatori si suita obisnuita, el este insa oprit de patriarh sa intre in Biserica. Amanunte asupra acestor intamplari le avem din viata patriarhului Eftimie: "A sosit si ziua Nasterii Mantuitorului, Domnul nostru Iisus Hristos si au venit la Biserica membrii senatului impreuna cu imparatul in speranta ca ii va fi permisa intrarea in Biserica. Atunci, pe imparat l-a intampinat patriarhul in fata usilor imparatesti si i-a zis: <<Pentru moment, inaltimea ta imperiala sa nu se supere si potrivit obiceiului sa intre pe usa laterala din dreapta. Daca in zilele Epifaniei (Bobotezei) vei veni, cu intreaga ta suita vei fi primit, nu ne vom opune. Daca insa acum ca tiran vrei sa intri, noi toti suntem gata sa iesim din Biserica>> La auzul acestor cuvinte imparatului au inceput sa ii curga lacrami cu care a udat sfanta pardoseala; fara sa spuna un cuvant a plecat si a intrat prin usa din dreapta in Metatoriom".

Casatoria lui Leon a fost totusi recunoscuta de papa Sergiu al III-lea, iar patriarhatele rasaritene s-au aratat si ele binevoitoare delegatiilor trimise de imparat. Leon primea dispensa pentru a patra casatorie si acceptarea lui in cadrul Bisericii ca penitent. Bazat pe acest sprijin, Leon detroneaza pe Nicolae Misticul (1 ianuarie 907), acesta pastrandu-si totusi demnitatea de episcop, si pune in locul sau pe evlaviosul calugar Eftimie (907-912), retras la Manastirea Psamathia. Noul patriarh primeste pe Leon in Biserica, dar nu face acest lucru si cu sotia sa, refuzand sa o pomeneasca la slujbe. In acelasi timp depune din treapta pe preotul Toma, care oficiase cea de-a patra casatorie. Singura concesie facuta de Eftimie a fost sa incoroneze pe Constrantin ca basileu la 9 iunie 911.

Pe patul de moarte, imparatul Leon a iertat pe Nicolae Misticul si a cerut reintegrarea lui, care a si avut loc in timpul imparatului Alexandru, fratele sau. Mai mult decat atat, el a condamnat cea de-a patra casatorie, recomandand sa nu mai fie admisa niciodata, fiind aceasta o recunoastere a greselii in care cazuse. Poate aceasta greseala, de care imparatul era constient si penitenta care i-a fost recomandata, sa stea la baza tabloului votiv de la intrarea in Sfanta Sofia, unde imparatul cere iertare Mantuitorului in genunchi, intr-o postura de umilinta nemaiintalnita vreodata in reprezentarile votive. Desi numele imparatului nu este mentionat in cadrul tabloului votiv, specialistii socot ca este vorba de Leon.

Evenimentele infatisate mai sus au creat disensiuni majore intre puterea laica si cea bisericeasca, intre imparat si patriarh si ele sunt cunoscute in istoria Bisericii si a dreptului canonic sub denumirea de disputa tetragamica.

Dar aceste evenimente au lasat urme si in viata interna a Bisericii, in sensul ca dupa destituirea lui Nicolae Misticul apar disensiuni intre partida care-l sustinea ti socotea ca sufera pe nedrept si cea a lui Eftimie, noul patriarh in functie. Abia luase sfarsit disputa dintre cele doua partide, ignatiana si fotiana, dupa moartea celor doi patriarhi si iata o noua tulburare apare in Biserica. Toate insa au la origine aceeasi cauza: casatoriile ilegale ale lui Leon.