REFERAT LA ISTORIE
IMPERIUL COLONIAL
Inceputa
de Columb si Vasco da Gama, expansiunea europeana a atins apogeul la
sfarsitul secoluluui XIX, cand marile puteri occidentale au creat imperii
coloniale uriase, dominand intreaga lume.
De-a lungul istoriei au
existat mai multe imperii, de la asirieni la imperiul european al lui Hitler in
timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Majoritatea acestora erau relativ compacte, create prin expansiuni
teritoriale in zonele invecinate. Imperiile coloniale ale principalelor puteri
europene implicau dominatia acestora asupra popoarelor indepartate,
ne-europene. Imperiile cuprindeau aproape intreaga lume si se bazau pe superioritatea
economica si tehnologica. Apogeul acestui proces, atins in
secolul XIX este adesea denumit Epoca Imperialismului.
Bazele imperiilor coloniale
datau din secolul XV, cand Columb a ajuns in cele doua Americi, iar
portughezii au descoperit o ruta maritima.spre India. La fel
cum au facut cu micile colonii din Asia,
europenii au inceput cucerirea si colonizarea Lumii Noi. In secolul al
XVIII-lea, America Centrala si de Sud erau impartite intre
Spania si Potugalia, iar Marea Britanie si Franta se luptau
pentru stapanirea Americii de Nord, pana cand Marea Britanie a iesit victorioasa
din Razboiul de Sapte Ani (1756-1763).
"Primul Imperiu Britanic" s-a destramat atunci cand
colonistii americani au respins conducerea britanica si au
fondat S.U.A. Aceasta revolutie a americanilor a demonstrat faptul
ca europenii stabiliti aici erau imposibil de controlat de la
asa mari distante, decat daca acestia simteau ca
guvernele de acasa actioneaza in favoarea propriilor lor
interese; si chiar si asa , acestia aveau sa insiste
sa-si castige independenta. Acest lucru s-a intamplat la
inceputul secolului XIX, cand coloniile spaniole si portugheze din America s-au
revoltat si si-au dobandit independenta. Exemplul lor a fost
urmat de britanici, care s-au hotarat sa acorde guvernare proprie
coloniilor Australia, Noua
Zeelanda, zona de sud a Africii de Sud si Canada , unde se stabilisera
foarte multi europeni. In mod surprinzator, dezvoltarea acestor state
era in mare parte o consecinta a conditiilor mizerabile din
Marea Britanie, care au facut ca emigrarea spre coloniile americane
sa fie pentru milioane de oameni mai atragatoare decat
viata pe pamanturile lot natale.
APOGEUL IMPERIULUI
In 1815 britanicii
posedau deja un imperiu imens de expansiune, in timp ce majoritatea rivalilor
lor - spaniolii, portughezii si olandezii - pareau sa stagneze.
Prin urmare in ultima faza a imperialismului european din secolul XIX,
cand cea mai mare parte a Asiei si Africii a fost colonizata, Marea
Britanie era in frunte. Cu toate acestea, vechea sa rivala, Franta, a
devenit si ea extrem de activa si au aparut si cateva
puteri coloniale noi.
In Asia, presiunile Marii
Britanii asupra Indiei s-au intensificat, pana cand intregul sub-continent
(Pakistanul, India si Bangladeshul de azi)
a fost supus direct sau indirect conducerii britanice. Pana la
Rascoala Indiana din1857, India era
responsabilitatea Companiei India de Est, dupa care a fost preluata
de Coroana. India a
fost in curand privita ca "Bijuteria Coroanei", vasta si exotica, in timp ce Armata
Indiana
a devenit expresia autoritatii si prestigiului britanic in
Orient.
COMERT SI POLITICA
Comertul si
politica au dus la o continua raspandire a influentei britanice.
Singapore a fost fondat in anul 1819, insa urmatoarea miscare
importanta a avut loc dupa o jumatate de secol, cand Burma
si Malaya (astazi Birmania, respectiv Malaezia) au fost cucerite
dupa o serie de razboaie si tratate. Franta a cucerit
Indo-China (Vietnam,
Cambodgia si Laos),
in mod asemanator. Expansiuni si mai importante au fost
inregistrate in Asia Centrala, de catre rusi, care au
patruns in Persia
si Afganistan. De vreme ce noile lor teritorii au fost incorporate in
statul rus, formand o masa neintrerupta de teritorii, era usor
de trecut cu vederea faptul ca acestea erau, la urma urmei, colonii aflate
sub stapanirea rusilor, nu doar pe timpul tarilor, ci in
perioada sovietica. Deoarece succesele rusilor pareau sa puna in pericol India
britanica, rivalitatea anglo-rusa a devenit foarte intensa la
sfarsitul secolului XIX. Din aceasta cauza, state ca Persia, Afganistan si Tibet aveau o
independenta fragila, desi cele doua mari puteri au
cazut in cele din urma de acord asupra unei diviziuni in "sfere de
influenta", in care fiecare dintre ele putea interveni, daca
interesele ii erau amenintate. China, de asemenea, si-a
pastrat o independenta nominala, desi a fost
obligata sa cedeze teritorii Rusiei si sa-si
deschida porturile pentru comertul cu Occidentul, trebuind sa
faca concesii una dupa alta. Istoria Chinei din secolul XIX a fost
presarata cu numeroase umilinte, rezultate din Razboiul
Opuilui (1841-1842), cand britanicii i-au silit pe chinezi sa importe
drogul, pana la infrangerea sa (1894-1895) de catre Japonia, un stat
asiatic, care reusise sa se adapteze mai bine la noile realitati
ale lumii moderne.
In Africa, ca si in Asia, s-a inregistrat o activitate coloniala
redusa in prima jumatate a secolului XIX, desi francezii
incepusera cucerirea Algeriei in jurul anului 1830. In acea perioada,
multi britanici erau sceptici fata de valoarea coloniilor, iar
un scriitor devenit politician, Benjamin Disraeli, le-a calificat drept :
"pietre de moara agatate la gaturile noastre". Mai, tarziu,
acesta si-a schimbat parerea si, in calitate de prim-ministru, a
facut din Marea Britanie cel mai mare actionar al Canalului Suez
(1875) si, printr-un gest imperialistic extravagant, a proclamat-o pe
Regina Victoria Imparateasa a Indiei (1877). Insa abia dupa 1880
imperialismul a inceput sa faca parte din constiinta
britanica, popularizat prin povestirile si poeziile lui Rudyard
Kipling si sarbatorit in stil mare in timpul celor doua
jubilee ale Reginei Victoria (1887 si 1897).
AGITATIA PENTRU AFRICA
Acestea au coincis cu un
ultim proces de colonizare, inceput in anii 1880 - "Cearta pentru Africa". Majoritatea coloniilor infiintate inainte
se aflau in zonele de coasta, insa acum exploratorii si
misionarii avansau spre interiorul continentului. Guvernele europene nu erau
intotdeauna de acord cu asemenea expeditii, dar erau de multe ori convinse
de administratorii imperialisti si aventurieri, care intreprindeau
aceste expeditii . Si, avand in vedere rivalitatile dintre
puterile europene, expansiunea coloniala a uneia dintre ele era
suficienta pentru a le alarma si a le activa si pe celelalte,
doar de dragul prestigiului.
Printe ultimii intemeietori
de imperii s-au numarat Germania si
Italia. Italienii s-au cencentrat pe Cornul Africii, infiintand colonii in
Eritreea si Somalia.
Incercarile lor de cucerire a Etiopiei au esuat, suferind o
infrangere umilitoare in batalia de la Adowa
(1896). Germanii, nerabdatori sa-si exercite noul statut de
supunere, au infiintat coloniile din sud-vestul Africii, Tongo si
Kamerun (Africa de Vest) si Africa de Est germana (tinutul Tanzania).
Acordurile anglo-germane din
1886 si 1890 prevedeau impartirea Africii de Est intre aceste
doua mari puteri, britanicilor revenindu-le Kenya si mai tarziu
Uganda. In ciuda divergentelor, intreaga "Cearta pentru Africa" s-a terminat fara izbucnirea unui
razboi intre marile puteri. Cele mai grave conflicte au avut loc intre
cele mai active state, Franta si Marea Britanie. Franta a creat,
cu un scop precis, un imperiu urias in Africa de Nord si de Vest.
Preocupata de alte probleme , Marea Britanie si-a consolidat tarziu
pozitia in Africa de Vest, insa a reusit sa ocupe Coasta de Aur (Ghana) si Nigeria.
Intre timp, Marea Britanie
stabilise un protectorat asupra Egiptului (1882) si, dupa mai multe
imprejurari nefavorabile, a cucerit Sudanul (1897-1898). Aici, a avut loc
o lupta anglo-franceza decisiva, la Fashoda, care a adus cele
doua tari in prag de razboi, insa francezii s-au
retras, abandonandu-si ambitiile de cucerire in Sudan.
DE LA CAPE LA CAIRO
Englezii inaintau spre nord,
spre colonia Cape. Unul dintre cei mai
inflacarati imperialisti era milionarul in diamante Cecil
Rhodes, primul ministru al coloniei Cape, indemnat de o viziune despre o ruta
continentala britanica intre Cape si Cairo. Rolul pe care l-a
avut in expansiunea nordica a fost atat de important incat doua
colonii au fost denumite dupa numele sau: Rhodesia de Nord (Zambia) si Rhodesia de Sud (astazi Zimbabwe).
Teritoriul britanic a fost in cele din urma limitat la doua
republici: Transvaal si Statul Liber Orange, care fusesera
infiintate de descendenti ai colonistilor olandezi in Cape. In anii 1830, acesti afrikaneri, sau buri, au
preferat sa se indrepte spre interiorul continentului, decat sa
ramana sub conducere britanica. Neintelegerile dintre ei
si englezi au inceput din nou, in special dupa ce s-a descoperit aur
pe teritoriul lor, fapt ce a atras britanici si alti straini,
cautatori de aur. Conflictele dintre acestia au culminat in
Razboiul Bur din 1899-1902, care s-a sfarsit cu anexarea statelor de
afrikaneri.
CONTROLUL COMPANIILOR
Din secolul XVI,
comertul si colonizarea au inceput sa fie sprijinite frecvent de
companii privilegiate - companii carora li se acordase monopolul regal
pentru a opera intr-o anumita regiune. Organizatii cum erau Compania
India de Est britanica si olandeza au stabilit avanposturi, au
purtat razboaie si au condus teritorii intinse, uneori timp de
secole, inainte ca autoritatea lor sa fie inlocuita cu cea a
guvernelor de acasa.
Acelasi exemplu a fost
urmat si in Africa de Compania
Britanica Africa de Sud a lui Cecil Rhodes, desi guvernele de acasa
tindeau sa preia aici puterea, mult mai rapid ca in oricare alta
parte. O exceptie scandaloasa a fost Asociatia
Internationala a Congo-ului, recunoscut ca stat independent de marile
puteri (1885), cu regele belgian Leopold ( nu al statului belgian), in calitate
de proprietar al acestuia.
Repetatele crime si
exploatarea nemiloasa a companiilor autorizate de Leopold au fost in cele
din urma descoperite la inceputul anilor 1900, iar in 1908 Congo a fost
anexat de Belgia.
In anii 1900, "Cearta pentru
Africa" aproape se terminase, insa mai ramasesera cateva
zone bogate: francezii au ocupat Marocul si Mauritania,
iar italienii au cucerit Tripoli
(Libia). La pragul dintre secole a luat nastere cel mai tanar imperiu
colonial. In 1898, S.U.A. a infrant Spania, preluand conducerea asupra
coloniilor acesteia, Filipine si Puerto Rico, urmate in curand de Hawaii
si alte insule din Pacific.
Regiunea pe care fusese proiectat canalul Panama a intrat de asemenea in
posesia americanilor, S.U.A devenind astfel "puterea suprema" in Emisfera
Vestica.
CELE MAI PUTERNICE
Imperiile coloniale au fost
initial create din mai multe motive, printre care rivalitatile
intre puteri, expansiunea planificata sau neplanificata prin
implicarea in conflictele locale si nevoia de a asigura materii prime
si piete de desfacere pentru produsele celor mai mari puteri. In
spatele acestor motive se afla puterea Occidentului, evidentiata prin
produse de utilitate imediata si inventia mitralierei, in 1883,
care a facut, probabil, ca unele forme ale imperialismului sa fie
inevitabile.
Natura guvernarii
coloniale varia foarte mult de la o regiune la alta. Aceasta s-a intamplat in
special cu conducerea britanica, care se manifesta fie prin exercitarea
unui control direct si emiterea legilor (ca si in cadrul unei colonii ce apartinea Coroanei), fie
prin grade diferite de "protectie",
asigurata de un tratat, prin care conducatorul local accepta un
consilier britanic. In secolul XIX puterile coloniale se considerau
responsabile de aducerea civilizatiei in regiunile indepartate ("datoria albului"). Intr-adevar, in
colonii au fost introduse caile ferate, medicamentele si alte
facilitati, insa economia acestora era menita sa aduca
beneficii puterii guvernamentale decat sa satisfaca nevoile locale,
iar instruirea popoarelor supuse in vederea unei guvernari proprii a
cunoscut un ritm atat de lent (cu majoritari) incat independenta
coloniilor era practic amanata la infinit. Consecinta grava a
cuceririi coloniale este indicata de numarul mare de razboaie
si rebeliuni, in timpul carora bastinasii faceau
eforturi pentru a rezista sau a se elibera de sub dominatia
imperialista.
REDESENAREA HARTILOR
Intre 1914-1918, Primul
Razboi Mondial a dus la redesenarea vechilor harti coloniale,
datorita faptului ca Germania si Turcia, fiind infrante,
si-au pierdut imperiile.
Cele doua mari puteri,
Anglia si Franta, erau principalii beneficiari ai noii lumi,
dobandind noi teritorii (asa-zise mandate, detinute sub tutela Ligii
Natiunilor), in Africa si Orientul
Mijlociu. Si, desi dominioanele de albi ale Imperiului Britanic erau
recunoscute ca partenere egale de catre tara-mama, in multe alte
privinte, sistemul colonial parea sa fie la fel de puternic ca
intotdeauna.