IN CETATEA NEAMTULUI PE URME DE LEGENDA

IN CETATEA NEAMTULUI

PE URME DE LEGENDA

Pe culme de munte, la inaltimea zborului acvilei, Cetatea Neamtului se profileaza ca un destoinic strajer, veterana si inexpugnabila. Privita in zi cu soare dinspre casa copilului cu par balai din Humulesti, cu greu ne putem imagina acum, in secolul XXI, cum vor fi aratat vaile, apele, sesul si muntii dimprejur in veacul al XV-lea.

Menirea acestei nestemate a fost aceea de a rezista oricarui vrajmas si o eroica istorie s-a incrustat cu demnitate in piatra zidurilor. Sobra si pusa in slujba unui ideal politic, cetatea va fi umplut de respect pe toti cei care-i treceau dincolo de ziduri.

Aflandu-se pentru prima data in zona, calatorul nu vede orasul, ci cauta cu privirea spre aceasta ruina, care se zareste prima de departe. Apoi se chinuie sa gaseasca "stanca neagra ca un vechi castel", cum scrie poetul. Intre altele fie spus, nu este defel neagra, doar daca este cautata in negura noptii si la ceas de suparare dupa vreo neizbanda.

Aura ce s-a creat treptat in jurul acestui monument emana din legatura sa stransa cu personalitatea din ce in ce mai uriasa in posteritate a lui Stefan cel Mare si Cetatea Neamtului ofera nenumarate marturii de cultura romaneasca. Stefan, una din marile personalitati ale trecutului ne apare astfel ca un gospodar energic plin de grija pentru mosia sa. In figura lui e ceva din destinul de totdeauna al neamului nostru. Razboiul era pentru lege, pentru Biserica, iar dusmanii lui erau dusmanii lui Dumnezeu.

In poezia Muma lui Stefan cel Mare, materialul faptic dovedeste un puternic fond de veridicitate si credibilitate. Legenda propriu-zisa isi construieste introducerea pe sablonul navalirii prin surprindere a unei armate vrajmase. Ostirea turceasca patrunde pe neasteptate pana in inima tarii: "Si erau turcii asa de multi ca nu-i mai incapeau vaile Moldovei si Bistritei"

De data aceasta, Stefan nu reuseste sa-si stranga nici macar o mica oaste de hartuiala si este biruit. Si sa nu uitam ca voievodul era intr-o situatie pe care n-au avut-o domnii de dupa dansul. Oastea lui de tara avea atunci intreaga ei valoare si Stefan cel Mare a avut in mana puterea ce venea din seva adevarata a tarii.

Marea problema este legata insa de faptul ca in acele vremuri razboaiele se tineau lant: cand navaleau turcii, cand tatarii, cand ungurii, cand lesii.

O intreaga generatie de carturari care descopereau pentru prima data trecutul istoric a gasit o sursa de inspiratie in acest inaltator moment de referinta din trecutul musatinilor. Legenda a fost pusa intens in circulatie mai ales de Gheorghe Asachi, care s-a inspirat pentru alcatuirea baladei sale din Istoria Imperiului Otoman a lui Dimitrie Cantemir, carte de mare si documentata eruditie. La randul lui, marele carturar si umanist a avut in fata dupa toate probabilitatile un exemplu folcloric, de unde se vede ca motivul poetic al dialogului dintre Stefan cel Mare si mama lui a avut o larga circulatie.

In balada lui Asachi, cu titlul Stefan cel Mare inainte cetatii Neamtului, cultivarea de catre poet a unor mituri stravechi este voita, exprimand stradania de a alcatui o mitologie romaneasca, plecand de la traditia folclorica . Textul este insotit de note explicative pentru a ni se confirma baza documentara, iar organizarea lui interna poarta accente pastoresti.

Prima versiune a fost tiparita in limba franceza in aprilie 1834. Istoria literara mentioneaza ca reprezentatia s-a dat in prezenta guvernatorului Kiseleff, care ne parasea. Cantecul a avut prin urmare un caracter ocazional si "aprins de marirea sujetului, publicul acoperi cu nepilduite aplauzuri pe balada"[3]

Cu Dimitrie Bolintineanu se depaseste fata strict documentara si prozaica. Spre deosebire de G. Asachi, care apeleaza direct la izvoare istorice si de arhiva autorizate, Bolintineanu prefera legenda populara (fie din cronica lui Neculce, fie din oralitate), pe care o transpune intr-o vestimentatie artistica mai mestesugita, mai ingrijita, mai in spiritul exprimarii poetice.

Prin urmare subiectul poeziei lui Bolintineanu e scos din "O sama de cuvinte" a cronicarului Ion Neculce, al carui text este urmatorul: "Stefan Voda cel bun, batandu-l turcii la Razboieni, a marsu sa intre in Cetatea Neamtului. Si fiind muma-sa in cetate, nu l-au lasat sa intre si i-au zis ca pasirea in cuibul sau nu piere. El sa se duca in sus, sa stranga oaste,ca izbanda va fi a lui. Si ase,pe cuvantul mine-sa, s-au dus in sus si au strans oaste"[4]. Neculce, traind cam la doua,trei sute de ani mai tarziu, a raportat si el numai ce-a auzit din batrani.

Bolintineanu se afla si el in consens cu legendele, dar se distanteaza de textul folcloric. In poezia lui,capata extensie codrul fastuos, natura, cetatea si se da importanta lectiei morale pe care mama o administreaza fiului, secventa mult gustata in vremea autorului, ca si in timpuri mai apropiate.

Balada incepe cu o imagine medievala, evocand un aspect de viata castelana:

"Pe o stanca neagra, intr-un vechi castel

Unde curge-n vale un rau mititel,

Plange si suspina tanara domnita

Dulce si suava ca o garofita;

Caci in batalie sotul ei dorit

A plecat cu oastea si n-a mai venit"

Naratiunea documentara e infrumusetata cu dezvoltari epice de fantezie si cu dialoguri inventate. Batrana mama, adevarata eroina, ii tine fiului o adevarata lectie de morala istorica. Bolintineanu ne-o arata stand in turnul Cetatii Neamtului si refuzand sa deschida fiului ei, invins si ranit, poarta castelului, prin vorbele:

"- Ce spui tu, streine? Stefan e departe,

Bratul sau prin taberi mii de morti imparte.

Eu sunt a sa muma, el e fiul meu;

De tu esti acela, nu-ti sunt mama eu!"

Incidentul dintre Stefan si mama lui a impulsionat firul naratiunii. Voievodul a plecat sa-si caute camarazii de arme.

"Stefan se intoarce si din cornu-i suna,

Oastea lui zdrobita de prin vai aduna.

Lupta iar incepe dusmanii zdrobiti

Cad ca niste spice, de securi loviti"

Textul lui Dimitrie Bolintineanu s-a bucurat de multa simpatie, captivand constiinta unor generatii intregi de cititori. A fost pus pe note si a figurat multe decenii in manualele scolare.

Si cum legendele au intotdeauna un fond de adevar, concluzia pe care o putem trage este ca doamna Oltea trebuie sa fi fost neaparat o femeie energica, o femeie care stia sa se impuna chiar strasnicului ei fiu.

Despre mama lui Stefan cel Mare si despre neamul acesteia, informatiile de care dispunem sunt minime. La adresa acestor doamne ignorate adeseori de istorie, Nicolae Iorga scria cuvinte emotionante: "O uitare nedreapta a acoperit totdeauna ca o buruiana de parasire, mormintele doamnelor ce au stat alaturi se sotii lor in mijlocul furtunilor unui trai zbuciumat, incat abia ni-l putem infatisa astazi rostul pe care-l aveau la curtea petrecerilor sau la curtea afacerilor. Ici si colo se prind de la sine in aceasta batatura de idei florile stralucitoare, vii, ale caracterelor ispravilor si suferintelor acestor domni"[8]. Sotie a lui Bogdan al II-lea, domn al Moldovei intre anii ****, o chema si Maria si Oltea. Mentionata documentar sub ambele nume, ea apartinea unei familii boieresti de langa Bacau. O succinta dezbatere asupra conditiei feminine in evul mediu ar scoate in evidenta in primul rand conceptia asupra inferioritatii si slabiciunii feminine. Societatea crestina ierarhizata in cavaleri, clerici si tarani nu acorda femeilor nici un loc specific. Aceasta piramida a celor ce se roaga, a celor ce lupta sau fac dreptate si a celor ce muncesc nu prevede conditia feminina. Cu greu putem vorbi in aceasta perioada de accesul femeilor la functiile politice sau militare. Casatoria le plaseaza sub dominatia sotului, le da identitatea acestuia si rangul in societate si in multe privinte le transforma existenta. Unirea conjugala reprezinta destinul femii, profesiunea sa obligatorie. Medievistii evoca femeia in familie, inchisa in casnicul sufocant, intr-o sfera de activitate anodina*. Vorbind despre "conditia feminina", unii istorici se marginesc la a o trimite in cenusiul cotidianului, al ocupatiilor gospodaresti si materne.[9]Ea trebuie sa fie umila si modesta, casta, tacuta si sobra, neorgolioasa, straduindu-se sa-i faca intru totul pe plac sotului, resemnata fata de soarta. Supunerea sotiei apare ca o garantie a supunerii cuplului autoritatii divine.

Pentru femei, totul se decide in acest spatiu stramt. A da nastere la mostenitori buni*, aceasta este marea provocare careia trebuie sa-i faca fata familiile intr-o vreme cand moartea loveste cu tarie si des.

In inima casei medivale se afla camera in care femeia sade, munceste, procreaza, naste si moare. Casa, cetatea in cazul de fata, este locul matrice prin care sotia si mama se reprezinta. La curtea domneasca infloresc artele decorative, cea mai rafinata tehnica artistica fiind broderia. Stiinta de a manui firul de aur pentru a reda efecte de umbra si lumina, precum si armonia coloritului, nu le este straina doamnelor, domnitelor si anturajului de care se inconjura. Broderiile moldovenesti ale acestei vremi formeaza bogatul tezaur al Putnei si reprezinta cea mai stralucita mostenir a artei bizantine in sara noastra.[10]

Trebuie subliniat si fastul costumului purtat la curte in veacul al XV-lea. Ne imaginam aceste personaje aulice invesmantate in haine scumpe si blanuri, purtand bijuterii si * pretioase. S-au pastrat din aceasta vreme portrete murale, broderii si miniaturi.

In imprejurari solemne doamnele purtau ca si sotii lor granata imperiala bizantina, tivita cu banda de broderie, stralucind de pietre pretioase si de perle. Aceasta mantie luxoasa era rezervata mai ales domnitorilor. Costumul oglindeste prin toate notele sale bizantine, o realitate culturala de mare interes istoric putin cunoscuta inca, aceea a climatului bizantin in care s-a dezvoltat la inceput viata de curte din Moldova.[11]

La curtea domneasca va fi dobandit copilul Stefan cele dintai deslusiri despre alcatuirea lumii in care se nascuse, o constiinta istorica si un orizont spiritual. O cumpana a copilariei l-au obligat atat de brutal sa paraseasca pana si ultimele refugii ale idealismului. L 15 octombrie 1451 parintele sau Bogdan va fi asasinat misteleste la Reuseni, taindu-se capul "vineri in zori de zi".

Doamna Oltea, femeie de exceptie, s-a dovedit o excelenta sefa de familie in aceasta situatie dificila. Dupa uciderea sotului, tineretea i-a fost marcata de un lung sir de pribegii si rataciri. Viitorul domn Stefan depaseste alaturi de mama sa marile greutati ale refugiului in **** si pierderea de timpuriu a tatalui. Voievodul moldovean a reeditat la dimensiuni sporite trasaturile vizibile deja in personalitatea mamei acesteia, precum si temperamentul ei catalizator. Vigoarea si impresionanta putere de actiune a domnului se intrezaresc si ele in zestrea ereditara mostenita.

I-a purtat un adanc respect toata viata, fapt demonstrat si de episodul petrecut la Cetatea Neamtului, unde eroul dezorientat o clipa primeste o adevarata lectie de demnitate. Vom analiza in ultimul capitol acest controversat subiect legat de sensibilitatea feminina si educatia cavalereasca.