INTEGRAREA GETO-DACILOR IN LUMEA ROMANA

INTEGRAREA GETO-DACILOR IN LUMEA ROMANA

In 106 in urma victoriei obtinute de armata romana asupra dacilor teritoriul locuit de daci a fost divizat astfel:

- provincia Dacia (Transilvania, Banat, Oltenia a carei populatie autohtona a fost supusa unui intens proces de romanizare);

- o alta parte a teritoriului (sudul Moldovei si partea de rasarit a Olteniei) a fost anexat provinciei Moesia Inferior;

- Dobrogea a fost anexata provinciei Moesia inca din anul 46;

- zona locuita de dacii liberi (costobocii, carpii, burii, dacii mari) Maramures, Crisana, nordul Moldovei.

Provincia Dacia

In 106 Dacia a fost organizata ca o provincie de rang imperial, administrata de un guvernator numit Legatus Augustus pro Praetore, cu capitala Ulpia Traiana Sarmizegetusa.

In 118-119 Dacia a fost reorganizata administrativ in timpul imparatului Hadrian, astfel:

- Dacia Superior: Transilvania si Banat; capitala: Ulpia Traiana Sarmizegetusa; administrata de un Legatus Augustus pro Praetore;

- Dacia Inferior: Oltenia; administrata de un procurator Augusti.

Tot imparatul Hadrian realizeaza o alta impartire administrativa in 121-122:

- Dacia Superior

- Dacia Inferior

- Dacia Porolissensis teritoriul din nordul Daciei Superior; capitala: Napoca; administrata de un procurator Augusti.

Ultima organizare administrativa a fost realizata de imparatul Marcus Aurelius, in 168 astfel:

- Dacia Porolissensis in nordul Daciei Superior cu capitala la Napoca;

- Dacia Malvensis in Oltenia si Banat cu capitala la Malva, pe Olt;

- Dacia Apulensis in Transilvania cu capitala la Apulum.

Toate aceste unitati administrative au fost puse sub comanda unui guvernator (Legatus Augusti pro Praetore) pastrandu-se astfel unitatea provinciei.

In 271 a avut loc retragerea aureliana, cand imparatul Aurelian a retras armata si administratia romana din Dacia, stabilind granita Imperiului Roman pe linia Dunarii. Pe teritoriul Daciei a ramas o populatie daco-romana care, in conditiile marilor migratii, in urma procesului de etnogeneza, a dat nastere poporului roman si limbii romane.

Romanizarea: este un proces complex specific lumii romane in cadrul caruia elementele civilizatiei romane (cultura materiala si spirituala, limba latina) patrund in toate compartimentele vietii unei provincii astfel incat duce la inlocuirea limbii vorbite cu limba latina si la insusirea unui nou mod de viata de catre autohtoni. Procesul de romanizare s-a desfasurat in intreg spatiul locuit de daco-geti, cuprinzand si teritoriile locuite de dacii liberi.

Factorii romanizarii

- administratia: era alcatuita din functionari provinciali (procuratori) si functionari locali (magistri sau prefecti) din orase sau comunitati rurale; foloseau ca limba oficiala, limba latina, astfel romanizarea capatand un caracter organizat.

- armata: fiind o provincie de granita, expusa atacurilor barbarilor de la hotare, provincia Dacia avea nevoie de un sistem de aparare bine organizat. De aceea, imparatii romani au dispus construirea unui numar mare de castre, cum sunt cele de la Apulum, Dierna, Micia, Porolissum, Romula in care stationau un numar mare de soldati legionari (Legiunea XIII Gemina la Apulum, Legiunea V Macedonica la Potaissa sau trupe auxiliare cum era cea de la Micia). Intre acesti soldati si populatia autohtona au avut loc schimburi culturale, soldati cu nume dace au intrat in armata romana, ceea ce a contribuit la intensificarea romanizarii provinciei.

- veteranii: dupa satisfacerea stagiului militar, o mare parte a veteranilor parasesc armata, dar se stabilesc in Dacia. Ei ocupa functii administrative, primesc compensatii banesti, pamant isi intemeiaza familii in Dacia contribuind astfel la procesul de romanizare.

- colonistii: au fost colonizati, in mod organizat, un numar mare de locuitori din celelalte provincii ale imperiului, vorbitori ai limbii latine populare, purtatori ai culturii romane. Acestia au patruns in toate domeniile economiei (agricultura, minerit, mestesuguri) au populat vechile asezari si au intemeiat altele noi, de tip roman: canabae (asezari rurale situate in jurul castrelor) si, mai tarziu, vicus, pagus si villa rustica. Convietuind cu autohtonii, aflati intr-un contact nemijlocit cu acestia, colonistii au imprumutat daco-getilor elemente de civilizatie romana, constituindu-se astfel intr-un factor activ al romanizarii.

- urbanizarea: dupa cucerire, Dacia, a fost supusa unui intens proces de urbanizare prin construirea dupa model roman, uneori pe locul vechilor asezari, a unui numar mare de orase cu statut de municipia (Dierna, Porolissum, Tibiscum, Troesmis) sau cu statut de coloniae (Sarmizegetusa, Drobeta, Napoca, Apulum, Potaissa). Orasele au fost centre economice, administrative, culturale, ele constituind puncte de schimb cultural intre autohtoni si noii veniti, contribuind astfel la romanizarea provinciei Dacia.

- viata economica: activitatea economica (din agricultura, minerit, mestesuguri, constructii, schimb de marfuri) a constituit un alt factor al romanizarii datorita legaturilor ce s-au stabilit intre autohtoni si colonisti in cadrul activitatilor desfasurate pe teritoriul Daciei romane si datorita participarii lor la viata economica a imperiului.

- justitia: normele juridice romane au fost introduse si aplicate pe teritoriul provinciei, ceea ce a impus autohtonilor cunoasterea acestor norme si exercitarea drepturilor lor in limba latina, contribuind astfel la desfasurarea procesului de romanizare. Norme ale dreptului roman se vor regasi in dreptul romanesc cutumiar de mai tarziu.

- viata culturala: a fost atestata prezenta unor scoli in cadrul carora se invata scrisul si cititul in limba latina pe intreg teritoriul stapanit de romani, in Dacia si Moesia Inferior.

- viata religioasa: fenomenul interpretatio romana (preluarea unor divinitati dace sub romane: Zalmoxis, Bendis), adorarea unor divinitati romane (Iunona, Minerva, Jupiter, Venus), practicarea cultelor in limba latina au dat nastere elementelor de sincretism religios (contopirea unor divinitati asemanatoare, dar de origini diferite, intr-una singura), ceea ce demonstreaza legaturile spirituale daco-romane, influentele reciproce care au ajutat la romanizarea autohtonilor din Dacia.