DELIMITARI CONCEPTUALE SI SENSURI ALE ISTORIEI, CULTURII SI CIVILIZATIEI

DELIMITARI CONCEPTUALE SI SENSURI ALE ISTORIEI, CULTURII SI CIVILIZATIEI

Studiul istoriei culturii si civilizatiei omenesti necesita intr-o prima instanta delimitarea si clarificarea conceptelor esentiale: istorie, cultura si civilizatie.

Din cele mai indepartate timpuri oamenii au simtit nevoia sa cunoasca cauzalitatea si natura evenimentelor care frecvent le marcau existenta in cadrul societatii in care convietuiau cu semenii lor. Initial explicatia intregii fenomenologii sociale oamenii au gasit-o in formele mitologiei incarcate de divinitatea actiunii zeitatilor si demonilor care influentau, mai mult sau mai putin, viata si destinul indivizilor si comunitatilor primitive.

Odata cu afirmarea rationalitatii in sfera cunoasterii filosofice din Grecia antica, istoria se desprinde ca un domeniu distinct al gandirii spirituale despre viata oamenilor si a popoarelor, despre activitatile lor economice si de organizare social-politica, despre creatiile lor culturale si rolul personalitatilor conducatoare din diverse state ale lumii.

Etimologic termenul istorie provine din latinescul "historia" (= povestire, naratiune) privind cunoasterea faptelor si evenimentelor din trecutul istoric al umanitatii.

Istoria defineste stiinta care studiaza societatea omeneasca din cele mai vechi timpuri pana in zilele noastre in intreaga ei complexitate de evolutie si dezvoltare economica, social-politica si culturala desfasurata ca un proces unitar si, totodata, contradictoriu rezultat din interactiunea factorilor obiectivi si subiectivi ai devenirii istorice. Istoricii si filosofii antichitatii, mai ales cei din spatiul lumii greco-romane, observasera intr-o forma incipienta corelatia si interactiunea dintre unele elemente ale culturii spirituale si civilizatiei materiale care alcatuiesc si definesc in ultima instanta istoria umanitatii. In prezent, antropologia si sociologia contemporana ofera suficiente argumente pentru explicarea aventurii cosmice prin care Homo Sapiens si-a creat un mediu specific de valori culturale, adaptandu-se si integrandu-se tot mai adecvat in exigentele naturii inconjuratoare, care de cele mai multe ori i-au fost potrivnice fiintei umane. Pentru prima oara in Univers, omul ca fiinta, desi biologic nu se deosebeste esential de celelalte vietuitoare, a reusit sa se delimiteze spiritual de acestea, printr-o "mutatie ontologica", dupa sintagma sugestiva formulata de Lucian Blaga in "Trilogia culturii". In timp ce la nivel biologic se manifesta subit salturi declansate de mutatii genetice, explicate stiintific in prezent prin proprietatile specifice A.D.N, fiinta umana a facut din cultura "semnul vizibil al unei asemenea mutatii ontologice" distincta si fara nici un corespondent in tot Universul cunoscut pana la ora actuala.

Cultura si civilizatia evidentiaza tot mai pregnant, si de aceea pot fi considerate ca acestea se instituie in cele doua fatete ale medaliei numite pe scurt istoria umanitatii. Problematica culturii si civilizatiei, inclusiv aspectele metodologiei analizei unitatii dintre cunoastere, valoare si creatie, au fost teme majore pentru studiile din sfera filosofiei si filosofiei valorilor (axiologiei) ce s-au constituit ca domenii autonome in planul cunoasterii filosofice la sfarsitul secolului al XIX-lea.

Cresterea considerabila a ponderii si influentei valorilor stiintifice si tehnice, in general, a tuturor sferelor culturii spirituale in secolul al XX-lea au fost de natura sa marcheze noi directii de cautare si investigare ce au evidentiat iminenta transformare a culturii si civilizatiei in permanente valorice ale vietii indivizilor si ale societatii contemporane. In perioada postbelica, teoria culturii a integrat in sfera analizei stiintifice noi aspecte de ordin teoretic si practic, atat ale istoriei culturii cat si a formelor diverse ale creatiei culturale in conditiile existentiale ale omului contemporan. Acesta este supus competitiei cotidiene a valorilor, competitie determinata si provocata constant de accelerarea progresului tehnic si de extensiunea generalizata a valorilor culturale.

In ultimele decenii, campul vast al genurilor creatoare ale omului, analiza si sistematizarea valorilor cumulative pe care cunoasterea si experienta umana le-a inregistrat pe plan istoric au generat, alaturi de filosofia culturii ca disciplina autonoma, aparitia si diversificarea unor discipline particulare, de sine statatoare, despre cultura precum: psihologia culturii, sociologia culturii, etnografia si antropologia culturala, menite sa legitimeze stiintific o teorie in sens de culturologie. Intelegerea dezvoltarii si semnificatiei umaniste a valorilor culturale implica cu necesitate in cadrul analizei lor interpatrunderea dintre planul cunoasterii filosofice si cel al stiintelor particulare prin care sa se realizeze o delimitare logica si pe criterii axiologice distinctia dintre valori si nonvalori in ansamblul creatiilor culturale.

Din perspectiva celei mai succinte retrospective istorice privind sorgintea si intelesul conceptului de cultura rezulta ca el provine din latinescul "cultura", careia clasicii literaturii franceze i-au dat sensul de "cultures des lettres", similar cu desemnarea vietii spirituale in limba engleza sau "Bildung" din germana in acceptia de modernitate si comportament rafinat. Intr-un studiu asupra istoriei si societatii, E. de Dampierre formula trei sensuri principale ale termenului de cultura, pornind de la primul sens pe care Cicero il dadea in Roma antica activitatii taranului de a-si cultiva pamantul. Interesant ca filosoful si marele jurist roman Cicero, observa similitudinea dintre cultura agronom si cultivarea spiritului (cultura animi) legata intrinsec de nevoia de educatie si instructie, necesare formarii personalitatii individului .

In al doilea rand, sensul culturii exprima si este dat de continutul sau ce integreaza, partial sau total, aspectele formative ale personalitatii cultivate, rezultat al efortului sau de instructie si educatie.

In fine, sensul al treilea al culturii vizeaza idealul de viata al spiritului uman, care nu trebuie redus numai la pregatirea intelectuala a individului, ci, dimpotriva, idealul trebuie sa cuprinda intreaga dezvoltare a personalitatii, inclusiv afectivitatea, vointa si caracterul comportamental.

Merita, de asemenea, a fi mentionate cele trei intelesuri ale culturii in conceptia sociologului roman Dimitrie Gusti, din lucrarea "Stiinta natiunii" , unde vedea incadrat individul in sfera valorilor culturale ale timpului sau de care se poate elibera prin efortul de a crea noi valori culturale. Astfel cultura, pentru D. Gusti, trebuie analizata si inteleasa pe trei planuri:

- cultura obiectiva ce se refera la sistemul bunurilor culturale conferea oricarei epoci istorice stilul sau propriu, dat de creatiile literar-artistice (ex. Renasterea italiana), cult religios (doctrina crestina), descoperirile stiintifice si tehnicile din secolul nostru (ex. Teoria relativitatii - A. Einstein sau tehnica calculatoarelor in ultimele decenii);

- cultura institutionala, pe care sociologul roman o vedea legata de ansamblul reglementarii institutiilor sociale existente intr-o epoca data, incepand cu statul, biserica, scoala, armata, diverse institutii si organizatii economice, stiintifice si artistice, inclusiv transmiterea cutumelor si obiceiurilor cu rezonanta juridica si morala la nivelul societatii;

-cultura personala privita ca o vesnica miscare si devenire, prin care individul se afla intr-un permanent raport de activitate in fata diverselor valori culturale asimilate, mai mult sau mai putin, prin instructie si educatie.

Dupa al doilea razboi mondial, conceptul de cultura il gasim pe larg analizat in studiile diversilor etnologi si istorici ai culturii, mai ales, din SUA. Astfel, Eduard Sapir analizeaza cultura prin prisma celor trei sensuri ale conceptului:

- E. Sapir vede al doilea sens al termenului de cultura in cel clasic de ideal intelectual, de rafinament, prin care valorile culturii conserva cunostinte si experiente umane acumulate in evolutia istoriei.

- In fine, sensul al treilea al culturii in conceptia lui E. Sapir imbina primele doua sensuri pe care le-a formulat, evidentiind rolul actiunii factorului de selectie in cadrul activitatii culturale de formare a personalitatii umane.

Referindu-se la conceptia lui E. Sapir, filosoful Al. Tanase considera ca acesta surprindea, mai ales, caracteristicile fenomenului cultural decat notele distinctive ale termenului de cultura. In acest sens, fenomenul cultural integreaza: elemente sociale, constituite si transmise la nivelul comunitatilor umane; aspectul cumulativ al cunoasterii si experientei, inclusiv necesitatea selectarii valorilor mostenite, in functie de cerintele si atitudinile individuale; afirmarea unui substrat national al culturii, manifestat in sfera creatiei, inclusiv ca element al civilizatiei cu semnificatii culturale.

Examinarea cea mai ampla a conceptului de cultura, o gasim insa formulata in vasta lucrare a antropologilor americani A. Kraeber si K. Kluckhohn - Culture A Critical Review of Concepts and Definitions, mentionata de toti analistii in literatura de specialitate din ultimele trei decenii .

Analizand cca.164 definitii ale culturii, A. Kraeber si K. Kluckhohn, trec in revista studii complexe de sociologie, antropologie, etnologie, lingvistica, istorie si psihologia popoarelor, acestia formuleaza o definitie sintetica a culturii evitand in buna masura unilateralitatea abordarii ei. Definitia lor surprinde in esenta caracterul cumulativ - simbolic si relativ stabil al valorilor culturale, procesualitatea realizarii si selectarii istorice a valorilor si rolul lor in conditionarea actiunilor viitoare. Antropologii americani au meritul de a sublinia importanta valorii ca dimensiune cardinala a culturii. De altfel, cultura este conceputa si analizata de acestia in mod argumentat in tripla ei relatie cu natura, omul si valoarea proprie creatiei culturale.

*

Majoritatea dictionarelor si enciclopediilor rezuma in esenta trei acceptii principale in definirea culturii:

a) Cultura reprezinta totalitatea valorilor materiale si spirituale create de omenire in procesul activitatii sociale desfasurate de-a lungul istoriei;

b) Cultura integreaza in sfera ei atitudinile, actele si operele limitate, ca geneza, intuitie, motivatie si finalitate in domeniul spiritului si al intelectului;

c) Cultura cuprinde datini si obiceiuri, credinte si practici religioase, ornamentele si divertismentele, operele de stiinta, filosofie, literatura si muzica, arhitectura si pictura, sculptura, artele aplicative si decorative.

In concluzie, se poate aprecia, avand in vedere cele trei acceptii de definire a culturii, ca umanitatea prin cultura a reusit sa tezaurizeze valorile cumulative ale cunoasterii si experientei umane, produse in succesiunea logico-istorica a unor momente constitutive ale culturii, analizate sintetic de Al. Tanase pe plan cognitiv, axiologic, creator si praxiologic.

Evident, valoarea culturala implica cunoasterea, moment ce intruchipeaza in prima instanta ca rezultat al activitatii cognitive (act de cunoastere) a naturii, societatii si omului, care a facut posibila adaptarea si integrarea, mai mult sau mai putin adecvata, a fiintei umane in propriul univers cultural pe care si l-a creat in vederea supravietuirii. Cunoscutul om de cultura francez, Andre Malraux, vedea, mai intai, in cultura cunoasterea ce a facut din om mai mult decat un simplu accident al Universului.

Momentul axiologic (valoarea) devine axial pentru definirea culturii din punct de vedere genetic, structural si functional deoarece produsele cunoasterii si experientei se raporteaza intrinsec la nevoi, trebuinte, aspiratii, nazuinte si idealuri ale omului. In sfera culturii axiologia devine un criteriu care implica cu necesitate spiritul critic, apreciativ si valorizator prin delimitarea valorii de nonvaloare in procesul creatiei umane.