MEHMED AL II-LEA SI CUCERIREA CONSTANTINOPOLULUI

MEHMED AL II-LEA SI CUCERIREA CONSTANTINOPOLULUI

Venirea la tronul Bizantului a lui Constantin al XI-lea n-a fost chiar usoara. La moartea fratelui sau, loan al VIII-lea (in oct. 1448) care-l desemnase urmas, o parte din populatia Constantinipolului, protivnica Unirii de la Florenta s-a impotrivit si l-a preferat pe fratele sau, despotul Dimitrie, cunoscut anti-unionist. Se pare ca si mama despotilor, vaduva lui Manuil, cu numele de imparateasa Irina, s-a impotrivit si - pina la sfirsit - Constantin, cel mai varstnic dintre frati a putut capata tronul. Dupa ce a fost incoronat bazileu la Mistra, de Boboteaza anului 1449, a sosit in martie la Constantinopol, dupa care a trimis o ambasada la Murad al II-lea cu care s-a incheiat un nou tratat. In Moreea, care in vremea aceasta avea o insemnatate deosebita pentru imperiul bizantin atat de imputinat. Cei doi frati ai lui Constantin, Dimitrie si Toma au trait in vesnice neintelegeri disputandu-si unul altuia parti din teritoriul despotului si recurgand fiecare la ajutor turcesc.

La Constantinopol de care cei doi frati vrajmasi se dezinteresau, situatia era tragica. Murad izbutise sa fie din nou stapin pe intreaga Peninsula Balcanica, ocupata mai inainte de turci sl unde crestinii incercasera sa patrunda. Singur Skandenberg, in Albania, continua rezistenta sa eroica. Una din pricinele nelinistei crescande din capitala Bizantului o alcatuiau si luptele religoase intre partizanii si adversarii ai Uniunii. Dupa moartea lui Marcu Efeseanul, fratele sau Ioan Eugenikos a luat conducerea anti-unionistilor infruntandu-l pe imparat. George Scholarios, marele carturar, cu mai vechi simpatii pentru Unire, a trecut de partea anti-unionistilor si s-a calugarit, luindu-si numele de Ghenadie. Rezistenta impotriva Unirii cu Roma era mare si in randul unor inalti demnitari ca, de pilda Luca Notaras, Megaducele, care - dupa spusele unui cronicar bizantin contemporan, mai bine prefera sa vada in cetatea lui Constantin turbanul turcesc, decat palaria de cardinal a Bisericii romane.

Antiunionistii, luindu-si curaj, au strins chiar un sinod la Sf. Sofia, ajutati si de marele invatat George Geisthos Plethov si au depus pe patriarhul unionist, Gregorie Mamas. Alarmat, Constantin al Xl-lea (intelegea sa ramina credincios Unirii din Florenta si politicii raposatului sau frate, Ioan al VIII-lea, ajunge la vreme papa, Nicolae al V-lea, care-l trimite la Constantinopol pe cardinalul Isidor al Rusiei, pe arhiepiscopul latin din Chios si 200 de osteni. Ghenadie Schelarios conduce acum lupta impotriva Unirii cu o actiune foarte sustinuta adresand imparatului, clerulu si localnicilor orasului numeroase memorii, adrese , scrisori si mustrari inflacarate. In aceste imprejurari Constantin al Xl-lea se vede obligat sa procedeze la proclamarea solemna a Unirii, la Sf. Sofia, la 12 dec.1452, unde slujeste patriarhul Grigorie impreuna cu cardinalul Isidor si 300 de preoti, dar este boicotat de antiunionisti, care isi intetesc campania lor.

In aceste imprejurari la curtea otomana se intimplasera serbari. Murad al II-lea murise inca in februarie 1451 si succesorul este fiul lui, Mehmed al II-lea. Acesta este o      personalitate deosebita. Cunoscator al limbii grecesti, mare admirator al lui Alexandru cel Mare, la varsta de 21 de ani era stapinit de ambitia de a cuceri cit mai grabnic Constantinopolul. Totusi, neintelegerile ce le avea cu Emirii din Asia Mica, l-au facut sa mai zaboveaca si sa-si arate la inceput dorinte de convietuire pasnica cu crestinii. Cand insa situatia din Anatolia s-a limpezit in favoarea sa, Mehmed a inceput sa-s puna in aplicare un plan bine chibzuit de asediere a Constantinopolului.

Trebuia, in primul rind sa impiedice Capitala Bizantului de a mai fi aprovizionata cu oameni, munitii si alimente de puterile crestine. Dupa ce intervine in Moreea si in Albania, pentru a impiedica pe despotii bizantini, ca si pe Skanderberg sa vina in ajutorul Constantinopolului, Mehmed al II-lea purcede la blocada capitalei, prin ridicarea de fortificatii menite sa sugrume orice interventie care ar sosi pe drumul Bosforului. Dupa ce aceasta fortareata (Rumeli - Hisar), de pe tarmul european al Bosforului a fost terminata (august 1452), Mehmed al II-lea se apropie tot mai mult cu trupele sale de imprejurarile Constantinopolului.

La o interventie a lui Constantin al Xl-lea, care vroia sa-si apere compatriotii amenintati de ieniceri, Mehmed raspunde cu declararea razboiului.

In aprilie, Sultanul in fruntea unei puternice armate era langa zidurile orasului. Constantinopolul nu dispunea decat de citeva mii de osteni (cel mult 7000 - greci sl straini), pe cind turcii aveau contingente cu mult superioare. Dintre apuseni, un ajutor efectiv a dat Bizantului doar Genova, un numar de 700 soldati comandati de Giustiniani. Puterile crestine nu au ajutat, cum se spera Bizantul. Regele Alfons al Neapolului, care avea un mare ascendent si asupra papei, urmarea o politica proprie, recucerirea Constantinopolului pentru a se reconstitui un nou imperiu latino-grec. Ioan Hunyade a pus anumite conditii bazileului. Venetia a procedat cu ezitari si fara o adevarata eficienta. Imparatul Apusului Frederic al III-lea si regii mai indepartati din Occident, ocupati cu treburile lor proprii, au fost absenti. Astfel ca Bizantul a trebuit sa se sprijine aproape numai pe propriile sale forte, putine la numar. Otomanii pe langa ca aveau o oaste inzecita, dispuneau de o putere de foc inegalata, datorita si unui tun de o marime neobisnuita, care a izbutit, la sfirsitul asediului sa darime o portiune din zidurile de aparare ale orasului. Asaltul final s-a produs in ziua de 29 mai si turcii, luptind cu indirjire au izbutit sa patrunda in oras. Imparatul Constantin al Xl-lea a murit ca un viteaz in mijlocul ostirilor lui, dupa ce bravul genovez, Giustiniani, fusese grav ranit. Au urmat citeva zile de jafuri cunplite. Sf. Sofia fost luata de turci, ca si alte locasuri si transformate in geamie. Numarul celor ucisi, dar mai ales robiti, a fost foarte mare. Cucerirea Constatntinopolului nu a insemnat, insa sfirsitul luptelor. In 1456 Athena este si ea cucerita si Partenonul transformat, in geamie. Imperiul de Trapezunt cade in 1461. Belgradul a rezistat cu bravura In 1456, sub Iancu de Hunedoara, care va si muri in aceste imprejurari. Serbia, insa, este cucerita in intregime in 1459 si Bosnia in 1463. Pina la 1500 va veni rindul si Albaniei sl altor teritorii de la Adriatica sa fie cucerite. Vor mai ramine insa citeva insule in Egeea si Mediterana si portul pe coasta Marii care-si mai pastreaza un timp independenta. Totusi, imperiul Bizantin ca forma politica, cu o viata milenara isi inceteaza existenta dainuiasca sub aspectul sau cultural, spiritual si in deosebi eclesiastic. Patriarhia bizantina va continua sa existe si sub turci. In 1454, Mahomed Cuceritorul promoveaza ca patriarh, in scaunul care ramasese vacant, pe primul anti-unionist Ghenadie Schelarios, mare teolog, filosof si literat. Constantinopolul va ramine, veacuri de-a rindul centrul spiritual al ortodoxiei post-bizantine, care a influentat binefacator viata duhovniceasca si culturala a popoarelor ortodoxe din Balcani si rasaritul Europei. In special Rusia moscovita se face luptatoare pentru drepturile crestinilor in numele Bizantului pe care socotea ca-l mosteneste. Aceasta mai ales dupa ce marele cneaz loan al III-lea, s-a casatorit cu fiica despotului Toma Paleologul (Sofia) si s-a considerat urmas al bazileilor bizantini, imprumutandu-le si stema acestora (vulturul cu doua capete).

Nu ne putem desparti de Bizant fara sa amintim si de unele contacte efectuate intre Imperiul Bizantin, care se pregatea sa moara si Tarile Romanesti care tocmai se ridicau ca o putere politica de sine statatoare.

Aceste contacte au avut loc, insa din secolul al XIV-lea, in primul rind pe line eclesiastica. Amintim intemeierea      Mitropoliei Ungrovlahiei la 1359, apoi a celei de-a doua mitropolii ( a Severinului), aceasta pe vremea patriarhului isihast Filotel Kokkinos. Contacte politice sunt semnalate pe vremea succesorului lui Mircea cel Batrin viteazul Dan al II-lea, si prin prezenta la Constantinopol a lui Vlad Dracul, inainte de a ajunge Voevod. Se mai semnaleaza, in sec. al IV-lea, negustori greci in Țara Romaneasca. Avem motive sa credem ca n-au lipsit nici artisti nemti din Bizant sau din Balcani de cultura bizantina; pictori, muzicanti, etc. Numeroase scrieri bizantine intra in literatura noastra veche, insa sub forma unor traduceri in limba slava (medio-bulgara), care era la noi limba oficiala a Statului si a Bisericii. Avem astfel, opere istorice, juridice, de literatura populara, dar mai ales religioase bizantine, invesmintate insa in haina slavona.