CATEGORII DOCUMENTE |
Arheologie | Istorie | Personalitati | Stiinte politice |
MONARHIA ABSOLUTA
Monarhia absoluta este regimul in care puterea de stat, absoluta
si invizibila, este incarnata de rege ale carui
competente sunt limitate de legile traditionale, dar nu pot fi
controlate nici de nobilime, nici de reprezentantii corpului social sau
politic din Adunarea Starilor Generale. Ideile sale de baza sunt
unitatea si legea, expresie a ordinii si controlului asupra
societatii. Limitele puterii regale(executiva, legislativa,
juridica) rezultau doar din responsabilitatea sa in fata lui
Dumnezeu-sursa unica a autoritatii monarhice. Monarhul este
astfel dezlegat (sensul etimologic al termenului absolut) de orice
raspundere terestra, liber de a legifera si decide singur.
Absolutismul monarhic se cristalizeaza treptat ii Spania sub domnia lui Filip
al-II-lea (1556-1598) si
in Franta, incepand cu Henric al-IV-lea (1589-1610).Stapan al unui imens imperiu colonial, regele
Spaniei s-a preocupat de constituirea unei birocratii eficiente, pe care
sa o poata controla cu strictete.
Biserica catolica si in special Inchizitia au contribuit la
consolidarea acestui tip de guvernare autoritara.
In Franta, arhitectii
absolutismului monarhic sunt cei doi cardinali ministri: Richelieu
(1585-1642), ministrul lui Ludovic al-XIII-lea si Mazarin (1602-1661).
Dupa moartea celui din urma, noul rege, Ludovic al-XIV-lea, a decis
sa guverneze singur.
Ludovic al-XIV-lea si ministrul
sau Colbert (1619-1683), ilustreaza cel mai bine acest regim
politic. Economia, statistica populatiei, armata, religia si
politica externa sunt toate controlate strict de catre rege, ajutat
de consilii. Se dezvolta, astfel, o birocratie
administrativ-functionareasca platita, legata de
stat si devotata intereselor lui. Cu ajutorul intendentilor
numiti de rege se asigura functionarea si armonizarea
sistemului central de guvernare cu cel teritorial.
Regele a inlaturat din
Consiliile de stat, care il ajutau in guvernare, pe toti aceia care prin
prestigiul si rangul ce-l aveau ar fi putut constitui o
concurenta pentru autoritatea sa. S-a inconjurat in schimb de
persoane provenite din randurile burgheziei innobilate, devotate statului
si avand pregatire juridica sau administrativa. In fapt,
Ludovic se baza pe un cerc restrans de colaboratori caci principiul
cumulului permitea ca aceiasi persoana sa detina mai
multe functii.
Politica lui Ludovic a fost influentata de starea permanenta de
razboi. Aceasta l-a obligat pe rege sa gaseasca mereu
solutii financiare, ceea ce a dus in cele din urma la o centralizare
accentuata, in special in domeniul fiscal si economic. In economie,
Colbert pune in practica ideile mercantilismului, curent economic ce
sustinea ideea interventiei masive a statului in activitatea
economica si stimularea comertului extern si a
manufacturilor.
Absolutismul francez se
caracterizeaza prin intarirea rolului statului si identificarea
lui cu regele, prin incercarea de control si uniformizare a tuturor
activitatilor sociale, de la economie la religie, pana la
viata intelectuala. Controlul supusilor este punctul sau
central. Ludovic al-XIV-lea a
intarit administratia provinciala si centrala, a
reorganizat politia si sistemul de statistica demografica.
Inregistrarea supusilor insemna a-i controla mai usor, a percepe mai
repede impozitele si a avea o idee clara asupra eventualului
potential militar. Armata franceza devine permanenta, iar
dotarea sa este cea mai buna din Europa.
Ludovic a incercat sa-si impuna controlul si asupra credintei supusilor sai,
urmarind ca prin uniformizarea religioasa catolica
sa-si atinga scopurile politice. Revocarea Edictului de la
Nantes a insemnat insa deschiderea unui razboi intern cu
gruparile protestante dar si pierderea unui potential demografic
si economic important. Peste 200000 de protestanti vor emigra in
Olanda, Anglia si statele germane, unde vor constitui o opozitie
intelectuala si politica deschisa si critica la
adresa regimului absolut.
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 573
Importanta:
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved