Elemente de noutate in Protocoalele de la Geneva din 1977

Elemente de noutate in Protocoalele de la Geneva din 1977

Lipsa de claritate a unor formulari din Conventia din 1954, solutia data protectiei speciale, absenta protectiei bunurilor de cult ca atare au constituit motivele care i-au determinat pe redactorii Protocoalelor din 1977 sa introduca un articol special consacrat bunurilor culturale. Este vorba de articolul 53 astfel formulat: "Fara prejudicial dispozitiilor Conventiei de la Haga din 14 mai 1954 pentru protectia bunurilor culturale in caz de conflict armat si a altor instrumente internationale pertinente, este interzis:

a) de a comite orice act de ostiliate dirijat contra monumentelor istorice, operelor de arta sau locurilor de cult care constitue patrimonial cultural sau spiritual al popoarelor;

b) de a utilize aceste bunuri in sprijinul eforturilor militare;

c) de a face din aceste bunuri obiect de represalii

Inainte de a trece la analiza inovatiilor articolului 53 se cuvine a se mentiona ca articolul 52 din Protocol, care sete consacrat"Protectiei generale a bunurilor cu character civi", asigura imunitatea de atac, represiile si bunurile culturale. Expertii au apreciat ca au lasat bunurile culturale numai sub imperiul acestei protectii ar insemna ca ele sa fie pindite de riscul de a fi atatcate , daca un asemenea atac "ofera in acest caz un avantaj military prcis" ( articolul 52, punctual 2). S-a invocat in sprijinul introducerii unui articol special consacrat bunurilor culturale in cele doua protocoale din 1977, care lipsea din proiectele prezentate de CICR, si lipsa unei ratificari universale a Conventiei din 1954.

Prin articolul 53 din Protocolul I si articolul 10 din Protocolul II se asigura o ptotectie speciala a trei categorii de bunuri: a)monumente istorice; b) opere de arta; c) bunuri de cult numai daca"constitue parimoniu cultural sau spiritual al popoarelor".

Problema este acea daca formula "patrimoniu cultural sau spiritual al popoarelor" din Prtocoale este mai larga, sau dimpotriva, mai restinsa decit cea de bunuri "care reprezinta o mare importanta pentru patrimoiu cultural al popoarelor", stipulata in articolul 1 al Conventiei din 1954.

Formal s-ar parea ca radcatorii protocoalelor n-au dorit sa ceeze o noua categorie de bunuri protejate, ci sa aduca unele precizari in ce priveste definirea acestor bunuri, introducibd atit criteriul destinatiei, referirea la locurile de cult, a caror protectie pare a fi asigurata independent de valoarea artistica a bunului in chestiune, cit si criteriul naturii bunurilor protejate, prin formula "patrimoniu cultural" si "spiritual" al popoarelor, care se apropie foarte mult de formula din Conventia de la Haga din 1954.

In realitate constructia juridica a articoului 53, punctu a) "monmentele istorice, operele de arta si locurle de cult care constitue patrimoniu cultural sau spiritual al popoarelor, redactorii Protocolului au dorit sa protejeze acele bunuri a caror importanta si valoare depaseste frontierele unui stat si care prezinta un caracter unuic, fiind intim atasate istoriei si culturii unui popor, exprimind constiinta sa.

Precizind categoriile de bunuri protejate printr-o clauza selectiva foarte severa, Protocolul a acoperit totodata unele fisuri ale Conventiei din 1954, stabilind o protctie speciala. Interzicind orce utilizare a bunurilor respective in sprijinul efortului militar si corelativ orice act de ostilitate sau de represalii impotriva lor. Avem aici doua situatii: situatia statului pe teritoriul caruia se afla bunurile culturale protejate si siuatia statului inamic. Primul are oblligatia da a nu folosi in nici i maniera bunurile protejate in scopul efortului militar, deoarece in caz contrar bunul cultural respectiv isi perde imunitatea si devine obiectiv militar. Notiunii de sptijinire a "efortului militar" i se atribue, in sprijinul Protocolului, un sens foarte larg, inglobind toate activitatile militare menite sa contribue la ducerea razboiului. Este vorba atit de sprijin pasiv, in sensul de a profita de existenta sua localizarea acestor bunuri, cit si de sprijin activ, folosindu-se drept paravan pentru a pune la adapost anumite obiecte sau operatiun militare. Daca in baza Conventiei de la haga din 1954 orice bun cultural folosit in scopuri militare putea fi atacat, in baza Protocolului din 1977 nu orice utilizare a bunurilor culturalein sprijinul efortului de razboi confera automat adversarului de a le ataca, desi aces drept constitue o violare a articolului 53 din Protocol. Pentru a putea fi atacate aceste bunuri de valoare exceptionala, distrugerea lor trebuie "sa aduca o contributie efectiva actiuniii miliatre a deversalului" si ca distrugerea lor sa fie totala sau partiala, capturarea sau neutralizare lor sa ofere, in situatia respectiva, un avantaj militar precis celui care ataca (articolul 52). Acesta condisie este foarte severp si constitue o dezvoltare importanta a protectie bunurilor culturale. Un bun cultural, care a srervit drept refugiu combatantilor si acre caind adversarul afla despre aceasta nu mai este folosit ca atare, nu aduce nici o contributie la efortul militar, si nu poate fi atacat. Pentru statul inamic necesitattea miliatra, admisa in anumite conditii prin articolul 11 punctul 2 din Conventia din 1954, nu mai poate fi decit invocata fara o violare a Protocolului. Astfel, lui ii este interzis sa comita orice act de ostilitate contra bunurilor protejate, prin acesta intelegindu-se nu numai atigerile materiale aduse acestor bunuri, ci orice act dirijat impotriva acestora, chiar fara a le produce vreo dauna. Deci obligatia de respectare a acsetor bunuri este mai stricta decit in toate reglementarile anterioare, intrucit ea nu prevede nici o derogare si se aplica tuturor bunurilor vizate, indiferent de teritoriul pe care se regasesc.

Protectia bunurilor culturale este asigurata si prin alte prevederi ale Protocolului. De exemplu, prin articolul 58 referitor la protectia bunurilor civile prin indepartarea lor din invecinatatea obiectivelor militare conform articolului 59 care interzice" Partile la un conflict sa atace, prin orice mijloace, localitatile neaparate" (in care se pot gasi si bunuri culturale) si articolul 60, care contine prevederi similare pentru zonele demilitarizate. O importanta deosebita o reperzinta articolul 58 intitulat "Reprimarea infractiunilor la prezentul protoco" care vozeaza atit infractiunile la bunurile acoperite de protectie speciala a articolului 53, cit si pe cele neacoperite de acest articol. Astfel, puctul 4, paragraful d) al acestui articol dispune: "Faptul de a dirija atacuri contra monumentelor istorice, operelor de arta sua locurilor de cut clar recunoscute care constitue patrimoniu cultural sau spiritual al popoarelor si carora o protectie speciala le-a fost acordata in virtutea unui angajament special, spre exemplu in cadrul unei organizatii internationale competente, rpvocind asfel distrugerea lor la scara mare, atunci cind nu esxista nici o proba a violarii de catre partea adversa a rticolului 53, alineatul b) si cind monumentele istorice, operele de arta si locurile de cult in chestiune nu sau situat in imediata apropriere a obiectivelor militare", constitue infractiuni grave la protocol, adica crime de razboi. Acesiasi calificare s-a dat si pentru infractiuniel la bunurile neacoperite de articolul 53 in situatiile cind se lanseaza un atac farar discriminare, stiind ca acest atac va cauza daune excesive bunurilor civile in raport cu avntajul militar concret si direct asteptat ( articolul 85, punctul 3, alineatul 3).

Este considerata crima de razboi si utilizarea fara drept a semnului protector al bunurilor culturale ( articolul 85, punctul 3, litera f).

Concluzionind ca prin reglementarile date de Protocoale o protectie speciala eficienta s-a asigurat unei categorii foate restrinse de bunuri culturaler rimine de vazut cum se aplica in prezent in cele trei sisteme juridice - Haga 1907, Haga 1954 si 1999 si Geneva 1977- intrucit nu toate statele sunt parti la intelegerile respective. Sediul materila se afla in articolul 30 din Conventia de la Viena cu privire la dreptul tratatelor din 23 mai 1969, intitulat " Aaplicarea tratatelor succesive purtind asupra aceleiasi materii".

Avind in veder ca atit Conventia de la haga din 1954, cit si Protocoalele de la Geneva din 1977reglementeaza aceiasi materie, solutia este urmatoarea:

a) Intre statele parti la Protocol, din care una est eparte si la Conventia de la Haga din 1954 iar alta nu se va aplica protocolul;

b) Intre doua state parti si la Protocol si la Conventia de la haga prioritate va avea acesta din urma, ca urmare a clauyei " fara prejudiciu" continuta in articolul 53 din Protocol;

c) Statele care nu sunt parti la nici unul din cele doua instrumente,, ci numai al Conventiile din 1907, prevederile acestora se vor preleva.

Cu alte cuvinte Conventia de la Haga din 1954 continua sa guverneze exclusiv bunurile cuturale neacoperite de definiaia din Protocolul I. Pentru bunurile protejate de protocol, orice derogare este interzisa.

Dincolo de aceste precizari, trebuie subliniat ca protocolul I din 1977 aduce o contributie substantiala la reglementarea ostilitatilor. El confirma, precizeaza si dezvolta dreptul cutuminar in materie, protejeaza bunurile civile ( din care fac part si bunuril cuturale), interzice represiile la adresa lor. Interzice atacurile fara discriminare, angajeaza beligerantii sa ia in atac si in aparare masurile adecvate pentru a asigura protectia si respectarea bunurilor civile si a locurilor de cult, asigura o protectie intangibila bunurilor care constitue patrimoniu cultural si spiritual al popoarelor. La 31 iunie 1999 Protocolul era ratificat de 152 de state, si ca atare el reprezinta expresia opiniei juridice a lumii contemporane, insa respectarea sa trebuie sa fie universala.