POPULATIILE ORIENTULUI ANTIC

Odata cu inventarea scrierii, catre anul 3 000 a. Chr., protoistoria cedeaza locul istoriei. Obscuritatea care invaluie trecutul vechilor populatii din Orient, cunoscute pana atunci doar prin vestigiile lor arheologice, incepe sa se risipeasca.

Procesul de sedentarizare, inceput in mileniile precedente, era inca departe de a se fi incheiat. Cele doua imense rezervoare din care nomazii au exercitat o presiune continua asupra civilizatiilor orientale erau situate, pe de o parte, in regiunea de stepa care margineste la vest, la nord si la est desertul syro-arabic, la frontierele Semilunii Roditoare, iar pe de alta, in vastele campii eurasiatice, de la nordul Marii Negre, a Marii Caspice si a Muntilor Elbruz.

In zorii istoriei, aceasta opozitie cu caracter social-economic coincidea grosso-modo cu importante deosebiri etnice. Astfel, nomazii de la marginile desertului sirian erau semiti, in vreme ce populatiile sedentarizate deja din Mesopotamia erau de rase foarte diferite, dar nu semitice. Primele conflicte dintre populatiile sedentarizate si cele nomade au luat aspectul inselator al unor rivalitati rasiale, ceea ce a dus la conturarea unei imagini false care reducea istoria Vechiului Orient la un sir de conflicte etnice si rasiale. Lucrurile nu vor fi stat asa, de vreme ce, mai tarziu vedem semiti deja sedentarizati opunand o rezistenta vie impotriva celor de un neam cu ei, inca nomazi, amotiti, arameeni etc., apoi si pe acestia luand, la randul lor, armele impotriva altor nomazi.

Conflictul acesta continuu a jucat un rol esential in politica statelor orientale. Cu timpul, amenintarilor venite din stepele siriene li s-au adaugat incursiunile devastatoare ale populatiilor indo-europene.

Stabilirea semitilor si a indo-europenilor in preajma unor rase diferite, a fost urmata de un indelungat mixaj etnic. Adeseori sunt dificil de identificat structurile etnice ale uneia sau alteia dintre marile civilizatii orientale. Doar datele lingvistice permit sa intrezarim cateva din aceste elemente. La inceputul mileniului al II-lea a. Chr., limba sumeriana a fost inlocuita de cea akkadiana. Sumerienii n-au fost insa dislocati; dimpotriva, civilizatia cuceritorilor, semiti orientali, a suferit o puternica influenta sumeriana. Uneori, nici chiar inlocuirea unei limbi prin alta nu indica nimic altceva decat supunerea unui oras sau a unei tari de catre o dinastie alogena. E.g., in Creta linearul A a cedat locul, prin sec. XIV a. Chr., linearului B al aheenilor. Aceasta substituire nu dovedeste nimic altceva decat instalarea la Cnossos a unei dinastii aheene - foarte "minoizata", de altfel - care stapanea un teritoriu a carui populatie si civilizatie au ramas aproape neschimbate. De obicei insa, dinastiile alogene adoptau limba tarii cucerite si numai onomastica ne dezvaluie originea noilor veniti: sefi arieni din Imperiul hurit Mitanni, suverani hurriti din Noul Imperiu hittit etc.

Primele temelii ale civilizatiei asa cum au aparut ele in epoca neolitica nu pot fi atribuite nici semitilor si nici indo-europenilor. Cele dintai comunitati sedentarizate apartineau unor rase diferite. Aceste populatii sunt impartite, in mod conventional in doua grupuri care nu au decat avantajul de a putea fi localizate, in mod foarte aproximativ de altfel, unul in Asia Occidentala -asianicii, celalalt pe tarmurile Mediteranei -mediteraneenii.

Asianicii Aceste populatii, care descind probabil din vechile culturi de tip agrar din epoca chalcolitica, au jucat un rol esential in geneza marilor civilizatii de tip urban din epoca bronzului.

Creatori ai celei mai vechi civilizatii urbane in sudul Mesopotamiei, sumerienii au venit, probabil, din regiunile septentrionale si i-au supus pe indigeni, carora nu li se cunoaste structura etnica (din punct de vedere cultural ei apartineau civilizatiei Obeid). Sumerienii s-ar fi infiltrat catre mijlocul mileniului al IV-lea a. Chr., in epoca predinastica, marcata in civilizatia mesopotamiana prin inovatii de mare importanta. Pe de alta parte, daca admitem ca civilizatia sumeriana a luat nastere dintr-un amestec de populatii stabilite mai dinainte in sudul Mesopotamiei si din alogeni, nu se poate preciza de unde au venit acestia din urma. Tentativele de a stabili o conexiune intre sumeriana si alte limbi aglutinante a caror scriere a fost descifrata (elamita, hurrita si urarteana), nu sunt concludente.

Protoelamitii, care au intemeiat in Elam (sud-vestul Iranului) o civilizatie urbana si au inventat o scriere (protoelemita) inca nedescifrata, sunt si mai putin cunoscuti. Incepand cu mijlocul mileniului al III-lea a. Chr. Civilizatia protoelamita a fost considerabil influentata de cea mesopotamiana. Limba elamita, putin cunoscuta, vadeste anumite afinitati cu limbile populatiilor muntene din Zagros. Mesopotamienii i-au considerat intotdeauna pe elamiti, acesti vecini apropiati, drept straini. Din mileniul al II-lea si pana in sec. VII a. Chr., elamitii au intemeiat la Susa o serie intreaga de dinastii puternice.

In valea fluviului Indus s-a dezvoltat o a treia civilizatie de tip urban, care vadeste anumite legaturi cu culturile de tip agrar din Iran, Belucistan si Afganistanul meridional. Cert este doar faptul ca creatorii civilizatiei Indusului nu erau arieni.

Un rol de mare importanta in istoria civilizatiilor orientale l-au jucat hurritii, originari, probabil din nord-vestul Iranului; habitatul lor primitiv se afla, poate, in Azerbaidjan. Limba hurrita, de tip aglutinant, nu are afinitati cu nici o limba cunoscuta, cu exceptia urarteenei si a unor limbi caucaziene actuale. Catre finele mileniului al III-lea a. Chr. si inceputul celui urmator, onomastica atesta prezenta hurritilor nu numai in Mesopotamia septentrionala si in nordul Syriei, dar si pe litoralul siro-palestinian si in Anatolia. Hurritii au jucat un rol esential in dezvoltarea tehnicilor metalurgice. In muntii din nord-vestul Iranului si in cei ai Armeniei au luat nastere diferite principate hurrite in mileniul al II-lea a. Chr., in timp ce in nordul Syriei, in bazinul Haburului (Hanigalbat) s-a constituit, cu putin inainte de a. 1500 a. Chr., Imperiul hurrit Mitanni care, vreme de doua secole, n-a avut ca rival, in Orient, decat imperiul faraonilor. In Imperiul Mitanni, ai carui suverani erau de origine ariana, huritii constituiau elementul demografic cel mai important. Dupa distrugerea Imperiului mitannian (1375/1370 a. Chr.) de catre regele asirian Suppiluliuma I, bazinul Haburului a devenit miza rivalitatii asiro-hittite, iar populatia hurrita a fost, in mai multe randuri, victima masacrelor si a deportarilor intreprinse de asirieni. Totusi, hurritii au jucat un rol politic important in Noul Imperiu hittit, cand insasi dinastia de la Hattusas pare a fi fost de origine hurrita. Dupa finele mileniului al II-lea a. Chr. hurritii dispar de pe scena politica a Orientului Apropiat. Este posibil ca urarteenii si maneenii sa fie urmasii populatiilor hurite care au ramas in preajma habitatului lor originar.

Coborand din Muntii Zagros, kassitii s-au infiltrat treptat, in mileniul al II-lea a. Chr., in Mesopotamia centrala unde au fost destul de rapid asimilati de catre babilonieni. In Mesopotamia kassitii au adoptat limba akkadiana. Dupa raidul devastator al hittitilor din 1594 a. Chr., kassitii au reusit sa puna mana pe putere in Babilon. Dinastia kassita a stapanit Babilonul timp de patru secole, pana in momentul cuceririi elamite (1160 a. Chr.).

Mediteraneenii Vechile populatii mediteraneene (preindo-europene) sunt si mai putin cunoscute decat cele asiatice. E.g., populatia indigena a Syriei si a Palestinei, care a fost coplesita inca din mileniul al III-lea a. Chr. de valul semitic, n-a lasat nici o urma despre limba ei, ramanand total necunoscuta.

In Anatolia, limba hatti (protohatti) corespunde unui stadiu al popularii anterior penetratiei indo-europene. Intre Anatolia si lumea egeeana exista evidente afinitati atat in epoca neolitica/chalcolitica, cat si in prima epoca a bronzului. Aceste asemanari s-ar explica prin inrudirea dintre populatii. Un anumit numar de cuvinte (a caror radacina se termina in ss, in nth sau in and si care, in Grecia, nu sunt in mod cert de origine elenica: de pilda Parnassos, Corinthos etc.) par a apartine unui vechi fond comun mediteranean, i.e. preindo-european. Alti savanti vad in asemenea analogii vestigiile unei invazii a luwitilor, populatie indo-europeana despre care se stie doar ca s-a stabilit in Anatolia inaintea hittitilor. Studii mai recente au ajuns la concluzia ca ambele ipoteze se intemeiaza pe existenta unui amalgam de formatii lingvistice foarte diferite, indo-europene cea mai mare parte dintre ele, dar de origini si la date foarte diverse.

Semitii Habitatul originar al acestui compact si totusi eterogen grup etnic pare sa se fi limitat la Peninsula Arabica si periferia desertului siro-arabic. Numele semitilor isi are originea in Biblie si anume in capitolul X din Facerea. Acolo se explica gradul de rudenie al acestor populatii facandu-le sa derive din strabuni comuni; astfel, urmasi ai lui Sem sunt: Aram, Asur si Eber, adica arameii, asirienii si evreii. Catre inceputul mileniului III a. Chr. se conturasera deja doua grupe distincte: semitii orientali si semitii occidentali.

Semitii orientali (akkadienii) au cucerit Mesopotamia centrala si septentrionala. Civilizatia lor a suferit o puternica influenta sumeriana, ajungandu-se astfel la sinteza sumero-akadiana. Catre 2340 a. Chr., sub Sargon I, akkadienii au intemeiat un vast dar efemer imperiu semitic. Limba akkadiana avea sa inlocuiasca treptat sumeriana, inainte de a deveni, in mileniul II a. Chr., limba diplomatica a cancelariilor orientale. Asiriana si babiloniana nu sunt decat variante ale akkadienei.

Amoritii (martu in textele akkadiene) -populatie vest-semitica, inrudita cu cananeenii- s-au stabilit in decursul mileniului III a. Chr. in Syria si in Palestina unde, catre a. 2300 a. Chr. au distrus civilizatiile urbane ale primei epoci a bronzului. La inceputul mileniului II a. Chr, semitizarea ariei siro-palestiniene apare ca totala si definitiva. Semitii din Syria si cei din Palestina, sositi in valuri succesive, n-au constituit un grup lingvistic unitar. In diferite epoci sunt atestate diverse dialecte inrudite la Ugarit, la Byblos, in orasele feniciene, fara a mai vorbi de ebraica. Amoritii au jucat un rol politic important si in Mesopotamia; neintreruptele lor incursiuni au dus la prabusirea Imperiului sumerian al celei de a III-a dinastii din Ur si, in primele secole ale mileniului II a. Chr., suverani amoriti se instaleaza la conducerea majoritatii oraselor mesopotamiene. La finele mileniului II a. Chr., amoritii sunt inghititi de valul arameean.

Cananeenii sunt urmasii semitilor care, in mileniul III a. Chr., au pus bazele unei stralucite civilizatii urbane in Syria si in Palestina. Intoarcerea la civilizatie, la inceputul mileniului II a. Chr. s-ar datora cananeenilor care sunt, in mod cert, stramosii fenicienilor.

Alti semiti occidentali, arameenii sunt semnalati in ultimele secole ale mileniului II a. Chr. pe Eufrat, din Babilonia pana la Karkemis, apoi in bazinul Haburului in sec. X a. Chr. si pe valea Tigrului in sec. IX a. Chr. Arameenii au intemeiat mai multe principate in Siria, e.g. Hama, Damasc, iar regatele neohittite din zona M-tilor Taurus si din nordul Siriei - Sam'al, Karkemis, Til Barsib, Alep - au cazut sub stapanirea unor dinastii arameene in sec. IX-VIII a. Chr., inainte de a fi inglobate in Noul Imperiu assirian. Nomazii arameeni au patruns pana in sudul Mesopotamiei unde, in sec. XI a. Chr. un principe aramean reusise sa uzurpe tronul Babilonului. Limba arameeana avea sa inlocuiasca in mileniul I a. Chr. alte limbi semitice, ca asiriana si ebraica, dupa ce luase din Fenicia sistemul pseudoalfabetic de transcriere; cuceririle asirienilor si apoi cele ale persilor n-au facut decat sa amplifice difuzarea acestei limbi. Inca inainde de prabusirea Noului Imperiu asirian, aramaica i se substituise akkadienei, ca limba diplomatica a cancelariilor orientale.

Caldeenii -populatie vest-semitica inrudita cu arameenii- s-au infiltrat la inceputul mileniului I a. Chr. in Mesopotamia meridionala unde au intemeiat mai multe principate. Catre mijlocul sec. IX a. Chr, suveranii asirieni au inceput seria campaniilor impotriva caldeenilor care ii sprijineau pe regii din Babilon. In cateva randuri principii caldeeni uzurpa tronul Babilonului. O dinastie caldeeana -fondata de Nabopalassar (626-605 a. Chr.) - reda Babilonului vechiul sau prestigiu prin intemeierea Imperiului Neobabilonian.

Penetratia triburilor arabe - mentionate pentru prima data in texte in timpul domniei regelui asirian Salmanasar al III-lea (858-824 a. Chr.) - marcheaza ultima etapa din procesul de sedentarizare a nomazilor semitici.

Populatiile semite au difuzat pe arii vaste elementele culturale ale civilizatiilor orientale "clasice", fie ca au facut-o, in cazul celei sumeriene, akkadienii, asirienii si babilonienii, fie ca au jucat un atare rol, intre Mesopotamia, Egipt si Grecia, fenicienii si vechii evrei.

Indo-europenii Problema indo-europeana a fost abordata deopotriva de catre lingvistica si arheologie. De la definirea problemei, la finele secolului al XVIII-lea, lingvistii au urmat doua cai de cercetare: 1) modelul arborelui genealogic, care implica o abordare evolutionista, limbile derivand una din alta precum speciile lui Darwin, si care acorda o mare importanta gramaticii comparate cu scopul de a afla limba, patria, poporul de origine si ideologia acestuia; 2) modelul structuralist conform caruia limbile din familia indo-europeana au devenit indo-europene printr-un proces de convergenta sau/si in urma unui contact in care s-au aflat intr-o perioada foarte lunga de timp.

Arheologia n-a urmat decat prima cale de abordare. Raspandirea unei anume fosile directoare (ceramica snurata, inmormantarile tumulare) ar corespunde unor migratii din Urheimat (Europa central-nordica sau stepele Rusiei meridionale) catre zonele in care mai tarziu vor fi atestate limbile indo-europene.

De doua secole lingvistii si arheologii propun ipoteze pentru localizarea unui centru de origine de unde o limba "proto-indoeuropeana" s-a raspandit in zonele unde mai tarziu sunt atestate limbile acestei familii. Cercetarile mai noi au acordat o mai mare atentie modelului structuralist elaborat de Trubetskoi, potrivit caruia nu exista Urheimat, Urvolk sau Ursprache.

O interpretare mai recenta din perspectiva arheologiei (Colin Renfrew, Archaeology and Language. The puzzle of Indoeuropean Origins, London, 1987) respinge atat modelul structuralist ,cat si concluziile simpliste la care a ajuns modelul evolutionist al arborelui genealogic. C. Renfrew articuleaza o teorie proprie alegand modelul demografie/subzistenta. Mai exact, C. Renfrew asociaza problema indo-europeana modelului elaborat de A.J. Ammerman si L.L. Cavalli-Sforza, dupa care adoptarea agriculturii implica o crestere demografica ce determina migratii pe distante scurte, dar intr-o maniera radicala. Agricultura se propaga intotdeauna spre exteriorul zonei deja cultivate. C. Renfrew considera ca primii agricultori erau indo-europeni. Din Anatolia, acestia ar fi trecut in Grecia si Creta de unde, dupa un timp s-ar fi deplasat spre Italia, Balcani si zona de la nord de Dunare. Acest proces, care a inceput in jurul a. 6 500 a. Chr. in Anatolia, are drept rezultat raspandirea agriculturii in Europa concomitent cu diferntierea principalelor limbi indo-europene. Aceasta interpretare se poate circumscrie de fapt modelului arborelui genealogic, prin ipoteza unei patrii de origine (Urheimat) in Anatolia si a unei limbi "proto-indoeuropene".

Majoritatea savantilor considera ca habitatul originar al indo-europenilor se afla in stepele eurasiatice din nordul M. Negre, a Caucazului si a M. Caspice. Martialitatea, habitatul pendulant, patriarhatul, structura sociala ierarhizata si dominata de razboinici sunt trasaturi caracteristice ale populatiilor indo-europene. Sedentarizarea acestor populatii incepuse mult inainte de patrunderea lor in Orientul Apropiat.

Inca inainte de mijlocul mileniului III a. Chr. populatii indo-europene se instaleaza in Grecia, in Anatolia ca si in bazinul dunarean. In contextul acestor ample migratii, luvitii si hittitii se stabilesc in Anatolia unde intemeiaza cateva structuri politco-statale, desi pe plan etnic n-au constituit decat o minoritate; limba hittita, de pilda, nu contine mai mult de 20% cuvinte indo-europene. In Anatolia, ca si in Grecia, cuceritorii apartineau uneia din cele doua mari familii lingvistice, si anume grupului centum. Evidentele afinitati dintre limba hittita si cea tokhariana din Turkestanul estic sugereaza ca hittitii au patruns in Anatolia din stepele din jurul M. Caspice, probabil prin pasul Derbent, si nu din tinuturile dunarene cum s-a sustinut de atatea ori. Anatolia epocii hittite ne dezvaluie, gratie onomasticii, o structura etno-demografica complexa: unei populatii in majoritate indigena i se suprapunea o elita conducatoare indo-europeana, a carei putere se intemeia pe forta militara. Razboinicii hittiti au reusit sa unifice o mare parte a tarii Hatti si sa creeze un imperiu in avantajul lor.

Arienii, a caror limba facea parte din grupul satem, patrund in India in al doilea sfert al mileniului II a. Chr.; incepand din aceeasi epoca ii intalnim si in Orientul Apropiat unde au reusit sa organizeze intr-un stat puternic -Imperiul Mitanni - populatiile hurite din Syria si Mesopotamia septentrionala. In Semiluna Roditoare arienii constituiau o casta de razboinici a caror dominatie se intemeia pe o noua arma, carul de lupta. Prin urmare, in Mitanni a avut loc un proces analog celui pe care il cunoscuse Anatolia cu cateva secole mai devreme: de data aceasta, o populatie ea insasi minoritara, huritii, a fost unificata de o aristocratie apartinand altei rase, indo-arienii.

Presiunea populatiilor indo-europene de la frontierele Europei a dus la declansarea evenimentelor grave de la inceputul epocii fierului, soldate cu distrugerea regatelor si imperiilor din bazinul oriental al Mediteranei (Grecia, Anatolia si Levantul). Dupa tulburarile grave din ultimele secole ale mileniului II a. Chr. care au modificat considerabil harta etnica si politica a Orientului Apropiat, la inceputul mileniului I, vedem aparand noi populatii indo-europene.

Unele, ca iranienii, apartin grupului satem. Penetratia mezilor si a persilor in platoul iranian apare ca o migratiune lenta a unor populatii statornicite de multa vreme in nordul Iranului. Scytii sunt in schimb o populatie iraniana seminomada care, incepand din secolul VIII a. Chr., impingandu-i inaintea lor pe cimmerieni, au devastat mai multe regiuni din Orientul Apropiat - nordul Iranului, Anatolia, Syria, Palestina -, amenintand chiar si Egiptul.

Armenii, populatie indo-europeana a carei limba apartine grupului satem, nu apar in Orientul Apropiat inainte de secolul VII a. Chr. Venind din regiunea Marii Negre, armenii s-au stabilit in jurul lacului Van, dupa distrugerea regatului Urartu de catre scyti si mezi.

In urma acelorasi tulburari de la finele mileniului II      a. Chr., alte populatii indo-europene, apartinand de data aceasta grupului centum, parasesc spatiul balcanic si ocupa o parte a Anatoliei. Astfel, frigienii s-au stabilit pe fluviul Halys in centrul platoului anatolian, iar lydienii la extremitatea vestica a acestuia, in valea Hermosului, in timp ce hittitii, dislocati de pe platoul central, se asezau in Syria de Nord.