Razboaiele geto-macedonene

In perioada care a urmat confruntari cu puternica armata persana, geto-dac iau participat la alte campani militare, intre care cea mai importanta este cea din 429 ien in razboiul peloponeziac, iar cele mai grele si mai indelungi angajari militare au fost, fara indoiala, razboaiele de aparare duse impotriva macedonenilor.

Afirmindu-se atit pe plan economic, cit si militar, getii intra la un momendat in conflict cu regele macedonean Alexandru cel Mare. In perioda respectiva geto-dacii se intaresc la nord de Dunare in 'asa masura incit indraznesc sa se razboiasca cu Alexandru cel Mare, facind expeditii in Macedonia. Incep nenumarate conflicte intre macedoneni si geti.

Cel dintii razboi geto-macedonean a avut loc in anul 335 ien. In primavara acelui an Alexandru cel Mare a pornit, de la Amphipolis, in fruntea unui grup expeditionar ce numara 30000 de luptatori, impotriva tribaliilor, illyrilorsi getilor de la nord de Haemus.

Lasind la stinga cetatea Pilippi si masivul Orbelon (CIandag), armata macedoneana a trecut riul Nestos (Mesta) si a patruns, dupa zece zile de mars, in muntii Balcani. In acest sens Arrian nota ca 'dupa ce a trecut pe celelalt mal al Nestosului, in zece zile a ajuns la poalele muntilor Haemus'. Incontinuare, ostirea macedoneana s-a indreptat, prin muntii, spre nord si dupa trei zile a ajuns la Dunare. Acolo era asteptata de 'corabii de razboi sosite de la Byzantion prin Pontul Euxin si pe fluviu'.

Informati de iscoadele impinse spre Dunare asupra miscarilor macedonenilor

Comandanti geto-dacilor au hotarit sa angajeze fortele acestora in imediata apropiere a fluviului dispunindu-si trupele intr-un dispozitiv articulat dar compact. Cetele infanterie iau constituit centrul dispozitivului care avea flancurile usor avansate, fiind asigurate de cavalerie. In acest scop pe malul opus al Dunari se concentrase o puternica oaste geta, formata din peste 10000 de pedestrasi si 4000 de calareti. Acestia, aflind de sosirea lui Alexandru, s-au desfasurat in 'linie de bataie', fiind hotaritisa-l infrunte pe adversar 'daca ar incerca sa treaca de dinsi'. Odata ajuns la Dunare,Alexandru a hotarit sa intreprinda o expeditie la nord de fluviu, impotriva getilor 'ca sa fie proslavit ca a trecut si peste cel mai mare fluviu al Europei aparat de cei mai viteji oameni'. Asa a luat nastere primul razboi geto-macedonean.

Cu corabiile pe care le avea la dispozitie, cu toate monoxilele adunate din zona -caci aceste -scrie Arrian-se aflau din belsug ,deoarece locuitorii de pe malurile Istru lui le folosesc la pescuit sau cind merg unii la alti pe fluviu-si alte mijloace improvizate Alexandru forteaza Dunarea, in cursul noptii, prin surprindere, mai intii cu un detasament precursor format din circa 1500de calareti si din vreo 4000 de pedestrasi.care izbuteste, nu fara eforturi, sa cucereasca un cap de pod unde sa debarce grosul fortelor. Profitind de intuneric, la adapostul acoperirilor si al holdelor bogate, macedoneni s-au aproape neobservati de oastea geto-daca spre a lovi prin surprindere. In opinia lui Vasile Pirvan oastea macedoneana ar fi fortat Dunarea pe timpul noptii intr-un punct din apropierea actualei localitati Zimnicea.

In prima faza a bataliei macedoneni au atacat doar cu cavaleria, incercind sa strapunga si sa disocieze printr-o lovitura brusca dispozitivul de lupta la geto-dacilor. Aceasta incercare a fost respinsa cu pierderi importante pt. cele doua parti de vreme ce Curtius Rufus scrie ca 'getii cu anevointa putura sa se impotriveasca celui dintii atac al calaretilor dusmani'. Persistind in realizarea planului, Alexandru Macedon a hotarit sa introduca in lupta infanteria, dind in acest scop ordin lui Nicanor sa soseasca in 'graba cu falanga' si sa adopte o 'formatie patrata' pt. a putea respinge atacurile geto-dacilor din orice part e ar fi venit. Cavaleria, sub comanda personala a lui Alexandru a fost dispusa pe aripa stinga a falangei, cu misiunea de a declansa atacul fulgeratorsi totodata, de a actiona astfel incit sa se evite o incercuire.

Este de presupus ca in fata schimbarilor inervenite in dispozitivul adversarului si getii sa fi adoptat masuri de contracarare dispunindusi pedestrimea la aripa stinga, iar cavaleria la aripa dreapta. Capeteniile geto-dace nu exclusese in calculele sale nici posibilitatea retrageri sub o eventuala presiune puternica a inamicului. S-ar fi cedat in felul acesta in mod voit malul sting al Dunari, dar macedoneni ar fi fost atrasi in adincimea teritoriului, permitind geto-dacilor ca, la momentul oportun, sa execute cu cavaleria omanevra in flancul si spatele adversarului pt al desprinde de fluviu si de mijloacele lui de trecere si a-i pricinui astfel, prin incercuire, o infringere totala.

Se pare insa ca Alexandru cel Mare a intuit o atare intentie, astfel ca a inaintat cu prudenta si pe un spatiu limitat in teritoriul neospitalier de la nord de Istru. In acelasi timp, de unde la inceput si-a propus sa zdrobeasca fortele geto-dace printr-un atac fulgerator executat atit cu falanga cit si cu cavaleria, regele macedonean a fost silit sa trimita o parte din trupe ptr a umple golul dintre gruparea principala si Dunare, intr-un fel de-a lungul acesteia 'ca nu cumva pedestrasii sa fie incercuiti de getii care stateau la pinda'.

In aceste conditi deznodamintul infruntari nu a fost decisiv pt nici una din parti. Armata geto-daca, evitind o angajare decisiva de la inceput, sa retras spre o asezare intarita situata 'la o departare de o pasaranga de Istru' (aproximativ 5500 m). Tactica adoptata de getii-hartuirea adversarului, evacuarea populatiei necombatante si a avutului 'prin locuri singuratice'-etaleaza unele din trasaturile devenite traditionale pt arta militara a geto-dacilor si apoi a romanilor.

Manevra in retragere era menita, in principal, sa anihileze superioritatea in organizare si tehnica militaraa adversarului si sa dejoace planurile sale de a incercui trupele geto-dace care operau in acea zona. Geto-daciis-au retras in ordine de pe aliniamentul de pe care se aparau, fara a intra in panica. Faptul pune in evidenta ca ei erau preocupati sa-si pastreze fortele pt noi actiuni militare impotriva expansiuni macedonene, geto-daci neputindu-se impaca cu existenta trupelor straine pe paminturile lor. Asadar 'cel mai mare cuceritor al lumi antice, Alexandru, fiul lui Filip, a venit pina la Dunare, a trecut putin pe malul celelalt, dar sa intors cum a venit. Iar urmasii lui au fost batuti si luati prizonieri'.