RAZBOAIELE DACO-ROMANE

RAZBOAIELE DACO-ROMANE

Organizarea

Armata daco-getilor era compusa din pedestrime si din corpuri de cavalerie. Termenii tratatului de pace incheiat de Decebal cu Domitian, precum si cei ai conditiilor capitulari impuse de Traian arata clar ca armata daco-getilor fusese instruita si dotata urmand modelul armatei romane; avusese un timp, in serviciul ei instructori si ingineri militari romani; in dotarea ei intrasera arme si masini de razboi romane.

Armata romana era impartita in legiuni. Fiecare legiune avea 10 cohorte. Numarul soldatilor unei legiuni varia intre 4.200 si 6.000. In secolul al IV-lea i.e.n., efectivul armatei era de 4 legiuni, dar putea ajunge si la 10. In fiecare legiune, erau aproximativ, 5000 de pedestrasi si 900 de calareti. Serviciul militar era obligatoriu intre 17 si 60 de ani. Armamentul era, in principal: sulita lunga de 2 m (pilum), lancea, sabia iberica (ascutita si cu doua taisuri cu lama de 50cm) si un pumnal.

Pacea

Invazia dacilor in Moesia (85 e.n.) inseamna inceputul unei grave probleme ce i se pune Imperiului roman; romanii asteptau momentul prielnic sa ocupe si sa transforme si regatul daco-get intr-o provincie romana.

Pentru a preintampina ofensiva romanilor, regele Duras-Diurpaneus ataca si prada Moesia (in iarna 85-86 e.n.), - ofensiva lui fiind condusa probabil de nepotul sau Decebal. Romanii sunt invinsi, iar Oppius Sabinus, guvernatorul Moesiei, decapitat. Situatia era, pentru romani, alarmanta. Imparatul Domitian in persoana vine pe frontul dunarean pentru a conduce operatiunile pe teritoriul dacic. Batranul rege Duras-Diurpaneus cedeaza tronul lui Decebal. Noul rege dac - "era foarte priceput in planurile de razboi si iscusit in infaptuirea lor, stiind sa aleaga momentul cand sa atace pe dusman si cand sa se retraga la timp" - scrie Dio Cassius. "Era dibaci in a intinde curse, luptator viteaz, stia sa foloseasca o victorie si sa iasa cu bine dintr-o infrangere. Din aceasta pricina a fost multa vreme un adversar de temut pentru romani".

Decebal recurge la diplomatie: cere pace. Domitian refuza. Armata romana trece Dunarea (87 e.n.), inaintand pe Valea Oltului; dar in defileul Turnu Rosu este invinsa, generalul comandant Cornelius Fuscus este ucis si multi romani cad prizonieri. In anul urmator, o alta armata romana patrunde prin Banat, obtine victoria, dar renunta sa inainteze spre Sarmizegetusa, capitala regatului. Se incheie o pace de compromis - considerata la Roma rusinoasa pentru romani - in care regele dac aparea ca un aliat al Romei, primind, printre altele si mesteri romani constructori de masini de razboi. Decebal foloseste timpul pentru a se pregati de aparare.

Cucerirea

Ofensiva romana pregatita de Traian incepu dupa lungi si minutioase preparative. Efectivul trupelor comasate la frontiera Daciei atingea cifra de 150.000 de soldati. Dupa mai multe infrangeri (in 101 si 102) Decebal cere pace. Conditiile in care I-a fost acordata erau deosebit de grele. Decebal trebuia sa predea toate armele si masinile de razboi, sa-i extradeze pe inginerii si dezertorii din armata romana, sa darame zidurile cetatilor, sa cedeze teritoriile ocupate de romani, sa renunte la politica externa proprie si sa nu mai primeasca fugari si soldati din imperiu. Romanii vor anexa acum o parte din Banat si din Oltenia, precum si teritoriile Munteniei si sudul Moldovei.

Imparatul Traian - a carui intentie clara era de a transforma Dacia intr-o provincie romana - isi mentine trupele concentrate la Dunare. Arhitectul Apolodor din Damasc construieste la Drobeta (Turnu Severin) cel mai lung pod de piatra      (peste 1.100m) din tot Imperiul Roman. Decebal nu respecta toate conditiiile pacii. In vara anului 105, Traian porneste contra dacilor cu o armata mai numeroasa ca in primul razboi. Cetatile din Muntii Orastiei sunt cucerite, devastate si incendiate. Dupa asediul si capitularea Sarmizegetusei (in vara anului 106) Decebal se retrage cu un grup de razboinici in munti; este urmarit si pentru a nu cadea prizonier se sinucide; capul ii este dus ca trofeu la Roma.

Traian si-a sarbatorit triumful organizand serbari si jocuri timp de 123 de zile si punand sa se construiasca marele sau For, Columna, si monumentul de la Adamclissi. Din Dacia - devenita acum provincie a Imperiului - invingatorul adusese la Roma o prada uriasa.

Dacia romana

Din primii ani dupa cucerire, incepe colonizarea masiva, organizata cu elemente romanice sau romanizate "ex toto urbe Romano" (din toate orasele romane). In nici o provincie romana "ius italicum" (drepturile cetatenesti) nu a fost atat de repede acordat si atat de des ca in Dacia cucerita.

In urma celor doua razboaie, o mare parte din teritoriul Daciei a intrat sub stapanirea romana. Teritorii precum Banatul, Transilvania, Oltenia si partea de vest a Munteniei au format provincia Dacia.

Crisana , Maramuresul, centrul si nordul Moldovei au continuat sa fie locuite de dacii liberi. Pentru apararea provinciei, au fost adusi in Dacia 40.000 de soldati (o zecime din trupele imperiului- Legiunea a-V-a Macedonica si a -IV- a Iudaica). In timpul imparatului Hadrian, Dacia a fost impartita in trei provincii mai mici: Dacia Superior, Dacia Inferior si Dacia Porolissensis.

Sarmizegetusa a fost redenumita Ulpia Traiana; Apulum, Napoca au fost mai bine populate. In aceste orase se gaseau bai publice, temple, apeducte si amfiteatre.

Dezvoltarea si prosperitatea dobandita, I-au atras provinciei supranumele de Dacia Felix. (Dacia Fericita).

Din ordinul imparatului Aurelian (271), sunt retrase din Dacia, armata, administratia si o parte a populatiei orasenesti si asezate la sud de Dunare, intr-o noua provincie, care primeste numele de Dacia si este impartita in Dacia Ripensis cu capitala la Ratiaria si Dacia Mediterranea cu resedinta la Serdica). Majoritatea covarsitoare a populatiei daco-romane, avand ca forma pricipala de organizare sociala obstea sateasca, ramane insa pe loc, continuindu-si viata si pastrand legaturi stranse cu provinciile romane din vecinatate, relatii facilitate de pastrarea pe tarmul stang al Dunarii de catre imperiul roman a unor capete de pod la Dierna, Drobeta, Sucidava.