"RAZBOIUL CELOR DIN CASTELLAMMARE", "NOAPTEA VECERNIEI SICILIENE" SI ASCENSIUNEA LUI LUCIANO (1930-1932)

"Razboiul celor din Castellammare", "Noaptea Vecerniei Siciliene" si ascensiunea lui Luciano (1930-1932)

Pana in 1930, Giuseppe Masseria se transformase in atotputernicul sef si domn al Crimei Organizate din Manhattan. Nimeni si nimic nu se misca in insula fara ca Joe, Seful (cum il stiau investitii), sa nu stie. Principala problema, care se va intoarce impotriva lui Masseria, va fi propria-i vanitate. El credea ca ideologia ierarhiei mafiote impusa timp de secole prin traditie ar fi in prezent valabila in Noua Lume. Masseria credea ca un orb ca putea, cu puterea traditiei, sa controleze sute de oameni care doreau sa se imbogateasca cat mai repede posibil, prin intermediul furtului, extorsiunii sau al asasinatului, inainte de a se supune cu respect si de a da ascultare unui Nas in care nici macar nu credeau.

Ajuns din Palermo pe insula Ellis in 1902, Masseria a decis sa emigreze dupa un caz murdar de asasinare a unui politist local. Intre 1910 si 1915, mafiotul italian a servit, in cadrul Mafiei, pe post de pistolar si asasin, dar povestea sa in cadrul crimei organizate a inceput pe 11 august 1922, cand doua torpile[1] trimise de catre Rocco Valenti, un gangster fara importanta, au incercat sa il omoare in biroul sau de pe Bulevardul numarul 2. In acea zi, Masseria se intorcea de la stransul banilor proveniti din jocurile de noroc ilegale si s-a oprit la un magazin de fructe din apropiere. Cu sacosele in mana, urca in ascensorul cladirii.

Ca intotdeauna, becul era ars, asa ca a trebuit sa inchida usile glisante din metal pe intuneric si sa aprecieze pe intuneric unde se afla butonul pentru etajul patru. Liftul a saltat putin si apoi incepu sa urce. Dupa cateva secunde se opri. In momentul in care a deschis usa cu dificultate, din cauza sacoselor si a servietei pe care le tinea in maini, cei doi asasini au iesit din umbra si, fara sa rosteasca vreun cuvant, au inceput sa impuste in silueta ce se intrezarea in interiorul ascensorului.

Gangsterii au golit incarcatoarele pistoalelor cu calibru de 38 milimentri. In total, au fost trase mai mult de un set de douazeci de gloante asupra lui Giuseppe Masseria. Ca prin miracol, si multumita intunericului si emotiilor atacantilor sai, Masseria a scapat din atentat fara nicio zgarietura.

Joe Seful, vazandu-se stramtorat in lift si neputand sa isi scoata arma pentru a se apara, a decis sa se arunce la pamant. Greseala pe care au facut-o cei doi asasini a fost sa nu verifice daca Masseria murise, printr-o impuscatura de gratie in cap, actiune tipica in executiile Mafiei.

Mare parte din gloante au intrat in peretele din interiorul liftului, facand tandari oglinda ce se afla in spatele tintei. Doua dintre gloantele care trebuiau sa il loveasca in piept pe Masseria, au nimerit servieta acestuia. Purta intotdeauna in interiorul ei o mica cutie din fier in care tinea teancurile de bancnote incasate. Acea cutie i-a salvat viata.

Dupa atentat, Masseria, cu arma in mana, a decis sa ii urmareasca pe cei doi asasini care alergau pe scara, in jos. Ajuns la intrare si iesit din intuneric, Joe Seful avea in palarie infipte doua gloante. Si felul groaznic in care arata i-a salvat viata.

Masseria era mic de statura si pentru a parea mai inalt isi facea palariile de marimi mai mici, ceea ce nu le permitea sa coboare peste sprancene. Doua gloante au trecut prin palaria sa peste banda de matase. Daca ar fi purtat palaria cum trebuia, primul glonte l-ar fi scalpat.

Joe Seful i-a urmarit pe cei doi asasini pe Bulevardul numarul 2, cu arma in mana. Cei doi barbati se intoarsera si ii aparusera din nou in fata; acela a fost momentul in care Masseria si-a dat seama ca arma sa nu era incarcata.

A alergat sa se ascunda intr-un magazin de palarii din apropiere, urmarit de cele doua torpile. La intrarea in dosul pravaliei, Masseria deja il astepta pe primul dintre ei. Il impusca in cap. Al doilea, care incerca sa intre pe usa din spate, se trezi cu Masseria in fata, care-i trase un glonte in piept, omorandu-l pe loc. Ambii asasini au devenit din vanatori, vanati.

Rocco Valenti comise aproape treizeci de asasinate, ordonate de mafioti puternici, dar de data aceasta avea de-a face cu unul greu de distrus. Masseria l-a trimis pe unul dintre oamenii lui pentru a negocia cu Valenti. Locul de intalnire va fi un mic si clasic restaurant italian din strada 12, tipul de local cu fetele de masa cu patrate rosii si cu sticlele de vin invelite in nuiele impletite.

La ora stabilita, Valenti, impreuna cu doi dintre bodyguarzii sai, intra in local si se aseza la o masa. In locul lui Masseria au venit patru barbati inarmati care au inceput sa traga, lasand in urma lor cadavrul lui Valenti ciuruit de gloante. Unul dintre asasini era cunoscut sub numele de Lucky Luciano, cel care, in cativa ani va deveni atotputernicul sef al Crimei Organizate, indiscutabilul lider al Cosei Nostra si arhitectul asa-numitei Comisii[2].

Din acea zi, Giuseppe Masseria isi dobandi faima aproape mitica de invincibil, cum se considera el insusi, pana in ziua mortii sale.

Dupa uciderea lui Frankie Yale[3] de catre oamenii lui Al Capone, tanarul Masseria a urcat foarte rapid pe cele mai inalte culmi ale puterii mafiote in orasul zgarie-norilor, dar soca mereu prin omniprezenta lui Salvatore Maranzano, un lider mafiot nascut in 1868 in localitatea siciliana Castellammare din Golf, care era la conducerea unei bande cunoscuta cu numele de "cei din Castellamare". Tehnic, Maranzano era sub conducerea lui Masseria, dar Joe Seful simtea tot mai mult presiunea lui Maranzano in operatiunile familiei. Masseria nu putea sa ordone executarea lui Maranzano din cauza puterii din ce in ce mai mari a acestuia din urma. Inainte de a-l executa, trebuia sa ii mai scada din importanta, iar pentru aceasta a ordonat reducerea zonelor de actiune a celor din Castellammare, in cazul jocurilor de noroc si a prostitutiei.

Dintre oamenii lui Salvatore Maranzano faceau parte Thomas Lucchese, Gaetano Gagliano, Joseph Bonanno, Joseph Maglioco si Joseph Profaci. Garda pretoriana a lui Giuseppe Masseria era formata din Frank Costello, Carlo Gambino, Willie Moretti, Joe Adonis, Vito Genovese si, cel mai periculos dintre toti, Charles Lucky Luciano, care era secundul lui Masseria.

Dupa cateva zile, Maranzano l-a trimis pe unul dintre "soldatii" sai sa vorbeasca cu Masseria pentru a-l informa ca, incepand cu acel moment, familia sa deja nu-i va mai plati tribut lui Joe Seful din afacerile controlate de cei din Castellammare. Pentru seful Masseria acel fapt era mai curand o declaratie de razboi decat o pierdere de respect a uneia dintre bandele cele mai puternice ale familiei sale.

Asa numitul Razboi al celor din Castellammare, care se va desfasura intre anii 1930 si 1931, va trece in istorie ca una dintre cele mai importante confruntari din intreaga istorie a Mafiei si al carei rezultat va structura Cosa Nostra, care guverneaza pana in zilele noastre, finantata de Statele Unite.

Originea numelui confruntarii provenea de la Castellammare din Golf, o mica si pitoreasca localitate de pe coasta, situata in partea nord-vestica a insulei Sicilia, si, fara nicio indoiala, cea din care provin cei mai influenti membri ai Mafiei italiene din Statele Unite. Insusi Salvatore Maranzano, Joseph Bonanno, Joseph Profaci, Stefano Magaddino, Gaspar Milazzo, Joe Aiello sau Joseph Barbara, Sr., organizator al asa-numitului "Summit de la Apalachin", in 1957, sunt unii dintre ei.

Primul ordin dat de Giuseppe Masseria a fost uciderea tuturor "soldatilor" lui Maranzano. Multi dintre acestia aveau pozitii importante atat in familiile din Detroit, Cleveland sau Buffalo, cat si in inima Brooklyn-ului. Masseria, in ciuda sfatului lui Luciano, era obsedat de puritatea sangelui italian printre oamenii sai, spre deosebire de parerea lui Maranzano, care le permitea accesul printre asasinii sai gangsterilor irlandezi si evrei. Prima victima a razboiului a fost Peter Morello, unul dintre marii familiei Masseria, desi asasinatele au avut loc si intr-o banda si in cealalta. In ianuarie 1931, Salvatore Maranzano se baza pe aproximativ cinci sute de oameni, in timp ce Giuseppe Masseria controla aproximativ noua sute de "soldati". Chiar in acea luna, Razboiul celor din Castellammare provocase in jur de optzeci si cinci de victime, in ambele bande. Vazand cum se desfasurau evenimentele, doi dintre cei mai apropiati colaboratori ai sefului Masseria, Vito Genovese si Lucky Luciano, au decis ca patronajul lui Joe Seful nu se putea prelungi pentru mult timp, desi el nu era dispus sa cedeze nicio farama din puterea sa aflata intr-o primejdie din ce in ce mai mare. In luna martie a aceluiasi an, Lucky Luciano a decis sa creeze o a treia grupare cu acei membri ai familiei Masseria care nu doreau sa continue lupta. Lucky Luciano, ca multi altii inaintea lui, stia ca razboiul nu aducea cu sine afaceri profitabile, asa ca Razboiul celor din Castellammare trebuia sa ia sfarsit.

Cu multi ani in urma, Lucky Luciano stabilise excelente relatii cu un capo mafiot evreu numit Meyer Lansky[4], una dintre mintile cele mai potrivite pentru afacerile din intreaga istorie a Crimei Organizate. Se povesteste ca, la varsta de doar zece ani, la exact un an dupa ce a ajuns in Statele Unite, Luciano isi petrecea timpul in cartier batandu-i pe copiii mai mici, cu scopul de a le oferi mai apoi protectia. Daca plateau, ii proteja; daca nu plateau, ii lovea pana ii cereau protectie. Printre "clientii" sai se aflau mai multi copii evrei care ajunsesera in America cu familiile lor, fugind de pogromurilei din Europa de Est. Intr-o zi, Luciano se intalni cu un copil slabanog, cu tenul alb si urechi mari si negre, care abia se mutase in cartier cu familia sa, originara din Polonia. Italianul ceru plata protectiei, dar acesta refuza sa i-o ofere. Luciano il batu zile in sir, timp de cincisprezece zile. Ceea ce il surprinse pe viitorul gangster era faptul ca acel copil evreu, nu numai ca nu se ascundea cand il vedea, ci chiar trecea strada pentru a se intalni cu el. Consecinta era ca Luciano il lovea zi de zi pana ii curgea sange din nas si din gura.

Intr-o buna zi, il vazu pe acel copil incoltit de patru membri ai unei bande de adolescenti irlandezi. Lucky Luciano il ajuta pe copilul slabanog sa iasa din acea straduta, iar de atunci nu s-au despartit niciodata. Acel copil se numea Maier Suchowljansky, acelasi om pe care politia il va cunoaste dupa cativa ani sub numele de Meyer Lansky.

In putin timp, Lansky devenise o piesa importanta a angrenajului lui Luciano, la fel ca Frank Costello, care era cunoscut ca "primul ministru" al Sindicatului pentru abilitatea sa de a consolida relatiile dintre Mafie si oamenii politici si politie[6].

Lansky si Costello l-au avertizat pe Luciano ca doar oamenii politici si politistii corupti ar accepta sa il protejeze pe Maranzano sau pe Masseria, dar niciodata pe ambii. Frank Costello l-a asigurat pe noul sau Nas ca oamenii politici si politistii ar fi dispusi sa il accepte pe vreunul dintre sefi doar daca nu va mai curge sange pe strazile din New York. De fapt, era indiferent care dintre cei doi ar fi fost invingator in razboiul declansat, avand in vedere ca Luciano isi orchestra propria victorie[7].

Prima actiune a lui Lucky Luciano va fi negocierea unei solutii pacifiste cu Salvatore Maranzano, dupa "presupusa" retragere a lui Giuseppe Masseria. Inainte de a ajunge la vreun acord, Maranzano trebuia sa-i asigure lui Luciano inviolabilitatea afacerilor de sub controlul sau si a tuturor oamenilor sai. Odata atins acest punct, destinul lui Giuseppe Seful Masseria era pecetluit.

Lucky Luciano a stabilit scenariul primului act de opereta pe care il scrisese cu ajutorul lui Meyer Lansky. Acesta va avea loc la restaurantul Nuova Villa Tammaro, un local situat in Coney Island, unde mergeau numerosi mafioti din oras, atrasi de preparatele sale excelente.

In dimineata de 15 aprilie 1931, Lucky Luciano si-a convins seful, Joe Masseria, sa mearga sa dejuneze alaturi de "loctiitorii" sai, Vito Genovese si Ciro Terranova. Luciano i-a indicat soferului lui Masseria directia in care se afla restaurantul.

La ora douasprezece dupa-amiaza, cei patru se aflau asezati la o masa acoperita cu o fata fina din in. Pe ea erau aliniate feluri de mancare rafinate, ca aperitive reci si calde, supa minestrone, salata rece de calamar si creveti, lacuste cu sos picant insotite de linguine in salsa marinata si spaghetti milanese. Tot meniul va fi insotit de vinuri italienesti si o gama larga de torturi cu zahar si stafide.

Mancarea fusese gatita de insusi Gerardo Scarpato, proprietarul restaurantului si prieten al lui Luciano. Pranzul se desfasura placut, cu subiecte de conversatie de la baseball si femei, pana la razboiul care inca se ducea impotriva lui Maranzano.

Ceea ce Giuseppe Masseria nu stia era faptul ca in acel moment cei trei comeseni ai sai erau simpli martori a unui act ce urma sa se desfasoare in cea mai stricta traditie a Onorabilei Societati. Masseria nu stia ca el avea sa fie actorul principal.

Pe la ora trei si jumatate, Vito Genovese si Ciro Terranova si-au cerut scuze de la Masseria, pe motiv ca ar trebui sa se ocupe de diferite afaceri in Bronx. Luciano i-a insotit pe ambii barbati pana la iesire, pentru a le da instructiuni. Ei trebuiau sa ramana ascunsi impreuna cu oamenii lui pana in momentul in care Lucky Luciano ii va chema personal.

Dupa ce se desparti de acestia cu o puternica strangere de mana, Luciano s-a intors la seful sau; Masseria incepea sa se impacienteze, vazandu-se singur in acel restaurant mare si gol. Inainte de a se aseza, Luciano ii ceru lui Scarpato un set de joc de carti, ca sa joace poker cu seful.

Dupa mai multe maini, cand Luciano pierduse aproximativ cinci sute de dolari, ii ceru sefului acordul sa mearga la baie. "Pe mai tarziu, bunul meu prieten, Lucky. Poate cand te vei intoarce vei avea mai mult noroc", spuse Masseria.

Luciano se spala pe maini cand, deodata, au intrat patru oameni in local, inarmati cu pistoale cu calibrul de 38 de milimetri. Fara sa spuna vreun cuvant, musafirii au deschis focul, ciuruindu-l pe Giuseppe Masseria. In total, douazeci si cinci de gloante au intrat prin gatul, spatele si capul lui Joe, Seful.

Masseria se prabusi peste masa, patand cu rosu fata de masa cea alba, in timp ce asasinii lui ieseau din Nuova Villa Tammaro.

Detectivii de la omucideri care investigau crima i-au interogat, fara prea mult succes, pe insusi Luciano, pe Meyer Lansky si pe un anume Benjamin Bugsy Siegel, unul dintre oamenii de incredere ai lui Lansky.

Evreu de origine, Siegel isi incepu cariera de delicvent la paisprezece ani, comitand mici furturi in magazinele din cartier pana cand l-a cunoscut pe Lansky. Impreuna si-au deschis o mica afacere de livrare de alcool clandestin, pe vremea "prohibitiei". Meyer Lansky era creierul organizatiei, iar Bugsy mana executoare. "Bugsy era frumos, rece, elegant si avea niste ochi care te inspaimantau, daca te privea fix", spunea despre gangster faimoasa actrita si fosta amanta, Jean Harlow.

Sigur era ca la doar douazeci si unu de ani, Bugsy Siegel se afla in fisele politiei cu acuzatii de sechestru, asalt, extorsiune, furt, suspectat de asasinat si proxenetism. Cu trecerea anilor, Siegel devenise protejatul lui Meyer Lansky si, prin urmare, al lui Lucky Luciano insusi, ceea ce ii conferea, intr-un anumit fel, imunitatea.

Luciano il folosea pe Siegel de fiecare data cand dorea sa indeplineasca o misiune "speciala", cum era lichidarea lui Giuseppe Masseria, pentru ca era clar ca Bugsy Siegel fusese unul dintre cei patru executori care au intrat in acea seara in restaurantul Nuova Villa Tammaro si l-au ciuruit pe cel care pana atunci era seful Mafiei in New York. Joe Adonis si redutabilul Albert Anastasia faceau si ei parte din escadronul de executie al Sindicatului.

Altul dintre cei interogati despre asasinat ar fi Gerardo Scarpato, proprietarul restaurantului. Ca italian, stia ca nu trebuia sa pronunte in fata politiei cuvintele Mafia sau Sindicat, cu atat mai putin numele comesenilor din ziua asasinarii lui Masseria. Detectivii au facut presiuni asupra lui Scarpato, pana cand acesta, mai putin experimentat decat Lansky sau Siegel, a dezvaluit numele lui Luciano, Genovese si Terranova. Din acel moment, Scarpato stia ca numele lui fusese inclus in lista neagra a Sindicatului si ca zilele ii erau numarate.

Luciano i-a ordonat lui Anastasia sa il lichideze pe Scarpato daca acesta amintea fragmente din conversatia care a putut fi ascultata in timp ce le servea mancarea celor patru gangsteri. "Un bucatar trebuie sa fie precum un preot. Trebuie sa asculte si sa-si tina gura. Scarpato nu a respectat aceasta regula", va spune dupa cativa ani Anastasia insusi.

Clar este ca intr-o noapte, in timp ce Gerardo Scarpato isi inchidea localul, trei barbati intr-un sedan negru s-au apropiat de el si l-au obligat sa urce in masina. Aceasta a fost ultima data cand Scarpato a fost vazut in viata. Trupul sau a fost gasit in portbagajul unei masini abandonate in Prospect Park, in centrul Brooklynului. Detectivii de la omucideri au confirmat ca proprietarul restaurantului fusese strangulat cu un cablu, si, odata mort, impuscat in gura. Cazurile asasinatelor lui Scarpato si lui Giuseppe Masseria au fost clasate fara a fi gasit sau retinut niciun vinovat.

Dupa doua luni de la lichidarea lui Joe Seful, Salvatore Maranzano devenea oficial Capo di tutti Capi, Seful tuturor Sefilor Mafiei, cu drepturi depline asupra familiilor din Chicago pana in Cleveland, din Detroit pana in Kansas City, din New York pana in Los Angeles.

Pentru a sarbatori evenimentul, Maranzano a organizat un mare banchet in restaurantul din Pelham Bay, in estul Bronxului. La masa sedeau oameni ca Joe Bonanno, Gaetano Gagliano, Joe Profaci, Vincent Mangano, Lucky Luciano si insusi Maranzano.

"Acest banchet este pentru a arata cine detine puterea. Imi aminteste de Napoleon cand s-a autoincoronat", i-a spus Meyer Lansky lui Luciano, desi acesta nu avea de gand sa il piarda din vedere pe noul Don.

"Domnia" lui Maranzano asupra Sindicatului a fost destul de scurta. El se vedea ca un imparat in Roma antica. In biblioteca sa se aliniau sute de carti despre imparati precum Tiberiu, Caesar Augusto, Caligula sau Nero, pe care ii analizase. Salvatore Maranzano se vedea guvernand destinele tuturor familiilor Mafiei din cuprinsul tarii, de la o coasta la cealalta a Statelor Unite.

Pentru banchet, Nasul a ordonat sa se decoreze intrarea restaurantului cu crucifixe, imagini cu fecioare, statui cu sfinti si lucruri asemanatoare.

Odata adunati in fata marii mese, Maranzano se ridica si se adresa invitatilor sai: "Am decis sa impart New York-ul in cinci familii, sub conducerea a cinci generali romani cu puteri asupra a cinci legiuni. Toti acestia ii vor raporta lui Caesar, iar acesta sunt eu - explica Maranzano - eu voi fi Capo di tutti Capi."

In continuare, noul Sef a inceput sa numeasca capi pentru fiecare dintre ele, sefi adjuncti si subordonati:

"Gaetano Gagliano, cu Thomas Lucchese ca adjunct; Charlie Luciano, cu Vito Genovese, in calitate de capo, Joseph Profaci, cu Joseph Maglioco ca adjunct la conducere; Vincenzo Mangano, cu fratele sau, Phil, in calitate de coNasi, cu Albert Anastasia drept capo; Joseph Bonanno cu Carmine Galante, capo".

Dupa numirea acestora, investitii s-au apropiat de Maranzano, i-au strans mana si i-au sarutat-o in timp ce murmurau cuvantul Nas in semn de respect.

Din acel moment, liderii Mafiei din toata tara au facut un pelerinaj pana in New York pentru a-l onora pe Capo di tutti Capi.

In lunile iunie si iulie, din 1931, s-au realizat restructurari ai "soldatilor" pentru a incerca nivelarea fortelor intre cele cinci familii. Intr-adevar, in timpul acestor luni, organizatia Mana Neagra a disparut pentru totdeauna, si membrii ei au fost absorbiti de vreuna dintre noile familii. Maranzano i-a ordonat lui Luciano sa stavileasca posibilele focare de "independenti", care ar fi putut sa apara in timpul recentului razboi. "Daca nu vor consimti sa fie absorbiti, vor trebui lichidati", ordona noul Nas.

Perioada lunii de miere a guvernarii lui Maranzano era pe cale sa se termine; in putin timp Nasul devenea propriul sau inamic. Salvatore Maranzano tinea din ce in ce mai putin cont de sfaturile alor sai capi, condusi de Luciano, devenind un autentic despot, si, asemenea imparatilor pe care ii admira atat de tare, nu avea inceredere in toti aceia care ii erau in preajma, vazand "intrigi la curte", peste tot.

Noul Caesar pierdea cu fiecare zi tot mai multi adepti in beneficiul celui mai fidel sfatuitor, Charles Luciano. Situatia s-a agravat cand Meyer Lansky a descoperit ca Don Salvatore Maranzano deturnase aproape cinci mii de dolari din fondurile Sindicatului pentru a cumpara niste terenuri in Long Island. Seful credea ca are dreptul sa o faca fara sa consulte sefii celor cinci familii. Aceasta miscare va fi, poate, cea care ii va determina pe Luciano si Genovese sa decida ca a sosit momentul unei schimbari in cadrul conducerii Mafiei.

Primul obiectiv pe care si l-au impus a fost sa castige adepti cauzei impotriva lui Maranzano. Luciano avea nevoie de sprijinul a cel putin patru familii din New York pentru a da "lovitura de Stat" impotriva lui Maranzano. Multumita medierii lui Meyer Lansky, Luciano a castigat sprijinul lui Bonanno si Profaci, insa Nasul stia ca omul sau de incredere de pana atunci incerca sa ii ia puterea. Pe 9 septembrie 1931, Salvatore Maranzano a decis sa elaboreze un plan pentru a-i executa pe Lucky Luciano si pe Vito Genovese.

Nasul si-a dezvaluit planul celui care, inca din momentul numirii sale drept Capo di tutti Capi, a fost bodyguardul si soferul sau. Acest barbat se numea Joseph Valachi[8]. "Dupa lichidarea bastardului de Luciano si a lui Genovese, ma voi ocupa personal de acel Capone din Chicago, de Willie Moretti, de Frank Costello, Joe Adonis si de acel gunoi olandez pe care il numesc Dutch Schultz", i-a spus Maranzano lui Valachi .

Pentru a realiza "contractul", Maranzano a apelat la serviciile unui irlandez independent pe care toti il stiau ca Vincent Coll si pe care presa il numea Cainele Nebun Coll, un adevarat asasin psihopat.

Coll crescuse in cartierul irlandez din New York, cunoscut sub numele de Hell's Kitchen, unde se nascuse in 1909. La inceputul carierei sale de delicvent, Cainele Nebun fusese unul dintre executorii ordinelor faimosilor gangsteri irlandezi ca Qwnei Madden si Legs Diamond si ale olandezului Dutch Schultz, pana ce, in sfarsit, s-a decis sa devina independent si sa-si vanda serviciile celui mai bun ofertant.

Schultz a inceput sa aiba probleme cu Coll cand a descoperit ca acesta incerca sa ii extorsioneze pe perceptorii olandezului. In timp ce se desfasura asa-numitul Razboi al celor din Castellammare intre Maranzano si Masseria, fratii Coll i-au declarat razboi lui Dutch Schultz. Pe 30 mai, Schultz i-a luat viata lui Peter Coll, intr-un coltisor al Harlemului. In iulie, 1931, Vincent a decis de unul singur si pe riscul sau sa il omoare pe Joey Rao, unul dintre "capitanii" lui Schultz, ceea ce insemna ca, pentru Crima Organizata, Cainele Nebun era in afara legii si, prin urmare, era un obiectiv de eliminat. Schultz le-a oferit oamenilor sai o recompensa de cinci sute de mii de dolari celui care va reusi sa il omoare pe irlandez.

Multe dintre omorurile provocate de razboiul Coll-Schultz vor fi contabilizate de catre politie ca victime ale Razboiului celor din Castellammare, fara a sti niciodata ca in Harlem se desfasura un conflict secund intre bandele mafiote.

In dimineata de 9 septembrie a anului 1931, Maranzano s-a intalnit cu Vincent Coll pentru a se ocupa de asasinarea lui Luciano si a lui Genovese, iar pentru asta i-a oferit un plic galben cu douazeci si cinci de mii de dolari. Ideea lui Maranzano era sa ii cheme pe ambii lideri mafioti in biroul sau, pe Park Avenue, numarul 230, la ora trei dupa-amiaza. In locul lui       Maranzano, trebuia sa apara Mad Coll, care ii va impusca; dar planul a esuat. Luciano a aflat de planurile celui care inca era Nasul sau si a decis sa actioneze. De aceea a vorbit din nou cu Albert Anastasia, seful asasinilor sai, si cu Bugsy Siegel.

Acestia trebuiau sa mearga in biroul lui Maranzano cu doua ore inainte de ora indicata pentru intalnire si sa-l execute.

Don Salvatore a ajuns in cladirea de pe Park Avenue, foarte aproape de Marea Gara Centrala din New York. Ca in fiecare zi, l-a salutat pe portarul in uniforma cu o redingota rosie si cascheta de platina, care ii deschidea usa cu o mica reverenta. In acea saptamana, biroul lui Capo di tutti Capi nu era pazit de niciun bodyguard datorita faptului ca Maranzano le spuse ca se zvonea o posibila razie din partea Departamentului de Politie din New York. Don Salvatore voia sa dea un aer de legalitate afacerii sale, ce se desfasura intr-o cladire unde se aflau si importante cabinete de avocati. Ceea ce Seful dorea cel mai putin era sa aiba trei gangsteri la usa biroului sau, inarmati pana in dinti si cu antecedente, in cazul unei razii a politiei.

Dupa ce a intrat in micul birou, isi agata paltonul alb intr-un cuier, bau un capuccino, se aseza la masa sa de mahon si incepu sa citeasca calm ziarele din ziua aceea. Pe prima pagina a tuturor exemplarelor se anunta ocuparea Manciuriei de catre trupele Imperiului Japonez si strigatul Societatii Natiunilor, cerand retragerea imediata din zonele ocupate.

Maranzano citea ziarele fara a le da prea multa importanta, in timp ce se uita la ceasul sau cu lant care se afla pe masa. La ora doua dupa-amiaza, cu exact o ora inainte de presupusa intalnire cu Lucky Luciano si Vito Genovese, doi barbati au sunat la usa biroului. Salvatore Maranzano nu isi imagina ca ar putea sa fie asasini, ci mai degraba politisti de la NYPD, cerand informatii, sau poate vizita unuia dintre avocatii sai.

Unul dintre musafiri il retinea pe portarul imobilului, in timp ce ceilalti urcasera pana la etajul 14 al cladirii de birouri. Maranzano se ridica din fotoliu cu dificultate, blestemand neasteptata vizita. Cand deschise usa, Don Salvatore recunoscu figurile asasinilor sai: erau oameni in subordinea lui Albert Anastasia. Abe Weinberg si Sammy Levine, inarmati cu cutite, l-au injunghiat pe Maranzano pana cand acesta a ingenunchiat pe mocheta rosie; dar obezitatea Sefului a facut ca primele lovituri de cutit sa nu ii afecteze imediat organele vitale. Levine isi scoase din teaca arma si il impusca in ceafa[10].

Asasinii au abandonat cladirea in aceelasi mod in care venisera. Pe la trei dupa-amiaza, Vincent Coll a ajuns la adresa indicata cu ideea de a-i executa pe Luciano si Genovese. Cand a urcat la etajul al paisprezecelea, s-a indreptat in liniste catre biroul lui Maranzano. Usa era intredeschisa. Coll isi scoase arma din teaca in timp ce impingea usa, care ramasese blocata de piciorul unui cadavru. Executorul descoperise corpul neinsufletit al celui care il angajase.

Cu 25000 de dolari in buzunar si fara a-si indeplini sarcina, Vincent Cainele Nebun Coll a plecat si el din cladirea din Park Avenue.

Dupa cateva ore, intre zilele de 11 si 12 septembrie, s-a desfasurat unul dintre cele mai mari maceluri ale membrilor de la conducerea Mafiei, pe tot cuprinsul tarii. In total, saptezeci si doi de membri investiti ai Cosei Nostra au fost executati din ordinele exprese ale lui Lucky Luciano, noul Sef al Mafiei.

Albert Anastasia, Bugsy Siegel, Louis Lepke Buchalter, Longy Zwillman si inca cativa membri ai asa-numitei organizatii Asasinii, S. A., unitatea de executori a Sindicatului, au fost trimisi in diferite puncte din Statele Unite pentru a asasina intr-un termen de maximum 48 de ore, incepand cu ora 14:30 din ziua de 10 septembrie, saizeci si doi de mafioti care reprezentau a doua si a treia linie de putere in organizatia nationala a crimei a lui Salvatore Maranzano si care erau neincrezatori in puterea din ce in ce mai mare a lui Lucky Luciano si a alor sai[11].

Jimmy Marino a fost asasinat intr-un bar din Bronx; Louis Russo intr-o frizerie din Brooklyn; Sam Monaco, in timp ce-si curata cu peria pantofii intr-o cafenea din Florida, si multe alte cazuri. Acele zile de sange si foc au fost botezate de catre detectivii de la omucideri ai Departamentului de Politie cu numele de Noaptea Vecerniei Siciliene, dar, ceea ce nu stiau era faptul ca insasi acele zile vor marca inceputul puterii lui Charles Lucky Luciano[12].

Vincent Cainele Nebun Coll, omul care trebuia sa ii fi asasinat pe Lucky Luciano si pe Vito Genovese, si-a continuat razboiul personal impotriva lui Dutch Schultz in barurile din Harlem. In sfarsit, in luna ianuarie a anului 1932, marele Lucky Luciano i-a permis lui Schultz si alor lui sa termine cu Coll o data pentru totdeauna. Cu cateva saptamani inainte sa fie ucis, Coll se afla pe o sosea din Long Island, cand fu oprit de un politist pentru depasirea vitezei legale. Agentul se apropie de masina lui Coll, pentru a-i cere actele, iar cand se afla langa el, gangsterul irlandez il impusca in piept. Din acel moment, comisarul sef al Politiei din New York le-a dat ordin tuturor oamenilor sai sa il prinda pe Coll, viu sau mort. Dar oamenii lui Schultz i-au luat-o inainte.

Pe 1 februarie 1932, in timp ce Coll vorbea la telefon intr-un drugstore din centrul New York-ului, doi barbati au intrat in local si au inceput sa traga cu mitralierele Thompson in barbatul care se afla inauntrul cabinei telefonice. Dupa cateva secunde, Vincent Cainele Nebun Coll trecea pe un taram mai bun.

Luciano a devenit noul sef si lider al lumii interlope din Statele Unite; mintea sa stralucita si plina de idei se punea la treaba pentru a da nastere unei noi Mafii, pentru renasterea Cosei Nostra, pe scurt, pentru un nou Sindicat al Crimei, intr-o forma mai mult sau mai putin organizata. Luciano dorea sa treaca in istorie ca omul care a organizat crima in America. Si poate a reusit acest lucru.

Anii de glorie ai Mafiei, anii cu mari profituri pentru Cosa Nostra se apropiau. Dintr-un somptuos suite din newyorkezul Hotel Waldorf Astoria si sub numele de Charles Rose, Lucky Luciano a transformat organizatia lui Al Capone intr-un joc de copii.

Louis Buchalter va fi numit responsabil cu afacerile jocurilor de noroc din New York; Longy Zwillman va controla afacerile din New Jersey[13]; Albert Anastasia ii va conduce pe "soldatii" Cosei Nostra, sau, altfel spus, asa-numita "forta de soc" sau executorii; Meyer Lansky, finantele, operatiunile, schimburile si relatiile dintre diferitele familii; Vito Genovese, adjunct sef al organizatiei ; Frank Costello, responsabil al relatiilor cu sferele politice, judiciare si politiste si Benjamin Bugsy Siegel, trimis in coasta de vest ca reprezentant al intereselor lui Luciano in industria din ce in ce mai prospera a Hollywood-ului . Siegel va fi, de asemenea, vizionarul care, dupa cativa ani, intr-o intersectie goala din statul Nevada, pe care putini o stiau dupa denumirea de Las Vegas, va construi un cazino numit Flamingo. Dar aceasta e alta poveste.