ROMANIA IN ANII CELUI DE-AL DOILEA RAZBOI MONDIAL - Evolutia regimului politic in perioada 1940-1944

ROMANIA IN ANII CELUI DE-AL DOILEA RAZBOI MONDIAL

a) Evolutia regimului politic in perioada 1940-1944

in ziua de 14 septembrie 1940 s-a format un guvern din antonescieni si legionari, iar Romania a fost proclamata stat national-legionar. Ion

Antonescu era presedintele Consiliului de Ministri si conducatorul statului, iar Horia Sima detinea functia de vicepresedinte al Consiliului de Ministri si de sef al Miscarii Legionare, unica organizatie politica legala.

in calitatea pe care o detinea, Antonescu a concentrat in mainile sale atributele esentiale ale puterii politice. El avea dreptul de initiativa legislativa, de a numi membrii guvernului si de a angaja statul pe plan extern. Ca urmare a dizolvarii parlamentului si a restrangerii atributiilor regale, practic, el nu raspundea in fata nimanui pentru actele sale de politica interna si externa. Generalul ar fi dorit un guvern de uniune nationala, in care sa fie reprezentate toate partidele, indeosebi P.N.T. si P.N.L. luliu Maniu si Constantin I.C.Bratianu au decis sa-i acorde sprijin pentru inlaturarea lui Carol al II-lea, dar au refuzat sa faca parte din guvern, invocand absenta fundamentului democratic.

Astfel, incepea un regim de dictatura antonesciano-legionara (avand concursul Germaniei), cu trasaturi specifice: excluderea separatiei puterilor in stat, anularea libertatilor si drepturilor cetatenesti, desfiintarea institutiilor fondate de Carol al Il-lea, conducerea prin decrete-legi, incurajarea nationalismului si antisemitismului. Legionarii, participand la guvernare, si-au creat institutii proprii, care de fapt le dublau pe cele ale statului (politie, tribunale, forte paramilitare); ei nu ezitau sa contracareze unele decizii luate de Antonescu pe plan politic si economic, fapt ce a creat in tara o stare de agitatie si de confuzie.

Totodata, ei urmareau sa-si sporeasca numarul de simpatizanti, folosind diverse modalitati populiste: ceremonii publice, in memoria legionarilor ucisi in anii 1938-1939, propaganda prin presa si radio, editarea

si difuzarea unor calendare, carti, brosuri prin care erau proslavite legiunea si capitanul, infiintarea in cartierele muncitoresti a unor magazine si cantine legionare, promisiuni de marire a salariilor si de imbunatatire a conditiilor de munca etc.

Curand dupa 14 septembrie 1940 s-a ajuns la o confruntare intre principalele forte aflate la guvernare: gruparea antonesciana, care dorea respectarea legilor in vigoare si luarea unor masuri pe cale juridica impotriva celor vinovati de "dezastrul tarii', si gruparea condusa de Horia Sima, care urmarea construirea unui stat dupa modelul teoretic (ideologic) preconizat de legionari, ruperea completa cu trecutul, venirea legionarilor la putere fiind considerata o "piatra de hotar' in istoria Romaniei.

Confruntarea dintre cele doua grupari a devenit publica dupa 27 noiembrie 1940, ca urmare a asasinarii de catre legionari a 64 detinuti politici la inchisoarea Jilava, precum si a profesorilor universitari Nicolae lorga si Virgil Madgearu.

Pentru a clarifica situatia din Romania, Adolf Hitler i-a invitat in Germania pe Ion Antonescu si pe Horia Sima. Seful Miscarii Legionare nu a dat curs invitatiei, ramanand in tara pentru a pregati inlaturarea lui Antonescu. in cadrul discutiei cu Hitler, din 14 ianuarie 1941, generalul a facut un amplu rechizitoriu impotriva Miscarii Legionare, care crease o stare de tensiune in tara; la randul sau, fuhrer-ul i-a dat mana libera lui Antonescu, in vederea restabilirii ordinii in Romania.

in zilele de 21-23 ianuarie 1941, legionarii, dornici sa obtina intreaga putere in stat, au organizat o rebeliune, atacand si ocupand institutii administrative, sectii de politie, centre de comunicatie. Au fost devastate 3.400 imobile si institutii, au fost omorate 374 persoane (dintre care 118 evrei si 74 militari). Valoarea pagubelor insuma un miliard de lei.

Generalul Antonescu, avand acordul Berlinului, a recurs la armata si a infrant rebeliunea legionara, a arestat circa 8.000 de rebeli, care au fost condamnati la diferite pedepse. Circa 700 de legionari, in frunte cu Horia Sima, s-au refugiat in Germania, fiind apoi folositi de Hitler ca mijloc de santaj in raporturile cu Ion Antonescu. Dupa evenimentele din ianuarie 1941, Miscarea Legionara a fost scoasa in afara legii.

La 27 ianuarie 1941, Antonescu a format un nou guvern, din militari si tehnicieni, avand ca obiective principale asigurarea ordinii publice si administrarea eficienta a tarii. Ion Antonescu a instaurat un regim totalitar, in care conducatorul statului detinea puterea legislativa,

executiva si controla justitia; el conducea prin decrete-legi, numea sau concedia orice functionar al statului, initia sau modifica legile, dirija politica externa. Spre deosebire de regimurile fasciste, acesta nu avea o ideologie si nu se baza pe un partid politic.

Un accent deosebit era pus pe ordinea si siguranta publica, esentiale pentru existenta societatii; era ignorat rolul politicienilor si al partidelor, in timp ce armata si aparatul de siguranta erau folosite ca importante instrumente in conducerea statului. Autoritara guvernare antonesciana s-a reflectat la toate nivelurile administratiei; in teritoriu, prefectii aveau putere absoluta si executau dispozitiile primite de la guvern.

Antonescu a minimalizat institutia monarhica, socotindu-1 pe regele Mihai I doar un simbol si lipsindu-1 de dreptul de a se implica in conducerea tarii. Omul numarul doi in stat era profesorul Mihai Antonescu, vicepresedinte al Consiliului de Ministri si ministru al afacerilor externe.

Pe plan intern au fost luate o serie de masuri: militarizarea intreprinderilor, controlul statului asupra economiei, interzicerea organizatiilor politice si sindicale.

Regimul antonescian a promovat o politica antisemita, actionand mai ales impotriva evreilor din Basarabia si Bucovina, pe care ii acuza de comunism. S-au inregistrat adevarate pogromuri (Iasi, Odessa). Comisia internationala pentru studiul holocaustului in Romania nu a putut stabili numarul de morti, dar a apreciat, in raportul sau publicat in 2005, ca "in Romania si in teritoriile aflate sub controlul sau au fost ucisi sau au murit intre 280.000 si 380.000 de evrei romani si ucrainieni. in holocaust au pierit si aproximativ 135.000 de evrei romani care traiau in Transilvania de nord, aflata sub conducere maghiara, precum si 5.000 de evrei romani care se aflau atunci in alte tari din Europa'. Se cuvine mentionat faptul ca Ion Antonescu nu a admis "solutia finala' (exterminarea tuturor evreilor) ceruta de Hitler.

Principalii lideri ai opozitiei, luliu Maniu si Constantin I.C.Bratianu, erau supravegheati, dar impotriva lor nu s-au luat masuri coercitive. Ion Antonescu a avut repetate intalniri cu liderii nationali-taranesti si liberali, a purtat cu ei o bogata corespondenta privind problemele esentiale ale Romaniei.

b) Eliberarea Basarabiei si nordului Bucovinei. Continuarea razboiului in Est

Principalul obiectiv al politicii externe promovate de Ion Antonescu a fost refacerea granitei de Rasarit a tarii, in cadrul intalnirii cu Hit!er, din 12

iunie 1941, generalul Antonescu, informat de hotararea Germaniei de a incepe razboiul impotriva Uniunii Sovietice, a decis ca Romania sa participe la acest razboi.

La 22 iunie 1941, generalul Antonescu a dat ordinul de zi catre armata, in vederea luptei pentru eliberarea teritoriilor ocupate de Uniunea Sovietica in urma cu un an. Pe frontul din Moldova erau dislocate trei armate, totalizand un efectiv de 314. 253 militari, si anume: Armata a 11-a germana, aflata sub conducerea generalului Eugen von Schobert; Armata a 3-a romana, aflata sub comanda generalului Petre Dumitrescu; Armata a 4-a romana, sub comanda generalului Nicolae Ciuperca.

Intre 22 iunie si l iulie 1941, actiunile militare s-au redus la incursiuni realizate de trupele germane si romane in vederea pregatirii pentru ofensiva hotaratoare. La 2 iulie, Armata a 11 -a germana a fortat Prutul, iar la 7 iulie a ajuns pe Nistru si la Moghilev. Armata a 3-a romana a primit ordinul de a organiza actiunea de eliberare a nordului Bucovinei. Atacul a, fost declansat la 3 iulie, peste doua zile, la 5 iulie, a fost eliberat orasul Cernauti, iar la 8 iulie Hotinul. Armata a 4-a romana a actionat in centrul si sudul Basarabiei. La 16 iulie 1941, trupele romane au intrat in Chisinau. In ziua de 25 iulie a fost eliberat ultimul punct detinut de catre sovietici pe malul drept al Nistrului - orasul Cetatea Alba. Astfel, teritoriile romanesti rapite de U.R.S.S. in iunie 1940 au fost reintegrate in granitele Romaniei, in luptele pentru eliberarea Basarabiei, a partii de nord a Bucovinei si a tinutului Herta, fortele terestre romane au inregistrat 4.112 morti, 12.129 raniti, 5.506 disparuti.

La 21 august 1941, generalul Antonescu a fost avansat de regele Mihai la gradul de maresal; la randul sau, regele primise acest grad din partea lui Antonescu la 10 mai 1941.

in timpul retragerii din nordul Bucovinei si din Basarabia, sovieticii au provocat imense distrugeri de bunuri materiale si spirituale. Dezastrul din cele doua tinuturi parasite de rusi era impresionant: campuri paraginile, nici o intreprindere in stare de functionare, firele telefonice distruse, sosele impracticabile, fantani otravite, cai ferate arate cu pluguri speciale pentru a li se distruge terasamentele, scoli pustii, biserici fumegande.

Ion Antonescu voia sa faca din Basarabia o provincie model. O cunostea bine, caci inainte de 1940 detinuse aici functii importante pe linie militara. La 29 iunie 1941, conducatorul statului a semnat decretul-lege cu privire la organizarea Basarabiei si Bucovinei, in conceptia guvernantilor

de la Bucuresti, se constituiau doua provincii separate; ele urmau sa fie administrate direct de guvern si subordonate conducatorului statului; aveau buget propriu; erau conduse de cate un guvernator, care reprezenta autoritatea suprema a provinciei respective.

Administratia romaneasca s-a instalat la Chisinau in ziua de 20 iulie 1941. Prin decretul din 4 septembrie 1941, generalul Constantin Voiculescu a fost numit guvernator al Basarabiei, iar generalul Corneliu Calotescu guvernator al Bucovinei. Guvernatorul era investit cu atributii atat civile, cat si militare, in subordinea sa se afla un secretar general, care dirija practic intreaga echipa executiva. Fiecare sector era condus de un Directorat, care rezolva problemele curente si era structurat pe urmatoarele sectiuni: Afaceri, Administratie, Finante, Agricultura si Domenii, Economie Nationala, invatamant si Culte. Basarabia era impartita in 9 judete: Balti, Cetatea Alba, Cahul, Chilia, Ismail, Lapusna, Orhei, Soroca, Tighina. Bucovina forma un tot unitar si cuprindea initial judetele: Campulung, Cernauti, Radauti, Storojinet, la care s-a adaugat apoi Hotinul din Basarabia. Judetele erau administrate de prefecti, iar plasele - de prim-pretori. Plasa era celula administrativa, iar comuna - persoana juridica, cu buget propriu. Atat prefectul, cat si prim-pretorul trebuiau sa fie titrati (sa aiba studii universitare).

Prin acelasi decret-lege din 4 septembrie 1941, guvernul roman a anulat efectele ucazului sovietic din 8 martie 1941, astfel ca toti locuitorii Basarabiei si nordului Bucovinei si-au recapatat cetatenia romana.

Au urmat reconstructia Basarabiei si nordului Bucovinei, vindecarea ranilor ocupatiei si ale razboiului. O atentie deosebita a fost acordata agriculturii, in toamna anului 1941 s-au insamantat aproape toate suprafetele arabile si s-au efectuat lucrari de indiguire a ostroavelor Dunarii. S-au luat masuri in vederea cresterii numarului de animale, in domeniul industriei s-au intreprins actiuni care sa asigure relansarea productiei, in decursul celor trei ani de administratie romaneasca, prin eforturile conjugate ale localnicilor si specialistilor din patria-mama, se refacusera si, in buna parte, se modernizasera, cu utilaje germane, 1.037 unitati industriale, cu o capacitate de cel putin cinci cai-putere si avand minimum zece lucratori.

Guvernatorul Basarabiei a luat masuri pentru a redresa viata comerciala. In domeniul finantelor s-a aplicat un regim de inlesnire a platii taxelor si impozitelor, in scopul refacerii factorilor productivi. S-au reparat

drumurile si podurile, introducandu-se mijloace cat de cat moderne de transport.

In invatamant a fost reconstruita si sprijinita reteaua de scoli nationale, in septembrie 1941, in Basarabia functionau 25 de licee teoretice cu 6.740 locuri, 39 de scoli practice cu 8.160 locuri si 2.266 scoli primare.

Prin decretul din 19 august 1941, regiunea dintre Nistru si Bug (Transnistria) era pusa sub administratie civila romaneasca. Guvernator al Transnistriei a fost numit profesorul universitar Gheorghe Alexianu. S-au purtat tratative germano-romane privind administrarea acestui teritoriu. Germanii doreau ca frontiera de nord a Transnistriei sa urmeze linia Moghilev-Iampol-Rabnita. Dar Antonescu a cerut si a obtinut o linie mai avansata: Hotin-Vasiliuti-Rabnita (cu orasele Moghilev si lampol). Conducatorul statului nu urmarea anexarea Transnistriei la Romania, ci doar crearea unui teritoriu - tampon intre spatiul romanesc si cel rusesc (ucrainean).

La 30 august 1941, la Tighina, s-a semnat o conventie romano-germana privind asigurarea, administrarea si exploatarea economica a teritoriului dintre Nistru si Bug. in Transnistria, caile ferate erau puse sub conducerea comandamentului german. Dupa ocuparea Odessei, Romania a incercat o reconstructie a Transnistriei. Aceasta urma sa fie populata cu romani aflati in enclavele din Ucraina, Crimeea, Caucaz (cei mai multi deportati anterior din Basarabia de sovietici).

in Transnistria au fost evacuati numerosi evrei, mai ales din Basarabia si Bucovina, care au murit in timpul holocaustului (octombrie 1941 -octombrie 1942).

Cand trupele sovietice de tancuri au rupt frontul in nordul Transnistriei, in ianuarie 1944, administratia romaneasca s-a retras din acest teritoriu, fara a mai lua legatura cu comandamentul german.

Continuarea razboiului in Est. Dupa eliberarea Basarabiei, nordului Bucovinei si a tinutului Herta, armata romana a participat la luptele din Crimeea, reusind ca in octombrie 1941 sa cucereasca Odessa, in toamna anului 1941, Antonescu a retras armata de pe front, considerand ca obiectivul urmarit (revenirea Ia patria-mama a teritoriilor pierdute in iunie 1940) a fost atins. La 8 noiembrie 1941 s-a organizat trecerea armatei pe sub Arcul de Triumf din Bucuresti, fapt ce semnifica incheierea participarii Romaniei la razboi.

insa, la solicitarea lui Hitler, Ion Antonescu a decis sa continue razboiul, inaintarea trupelor romane dincolo de Nistru a facut ca Romania sa ajunga in stare de razboi cu statele coalitiei Natiunilor Unite: Marea Britanic (decembrie 1941) si S.U.A. (iunie 1942). Au urmat marile operatii militare din Crimeea (octombrie 1941-iunie 1942), Stalingrad (iulie 1942-februarie 1943), Caucaz (august 1942-primavara lui 1943), Cuban (1943-1944), Crimeea (octombrie 1943-mai 1944) s.a. in 1943, din cei un milion de militari romani aflati pe front, aproape jumatate au cazut morti, raniti sau prizonieri. Spulberarea mitului invincibilitatii germane, evidenta inca din 1942, a tensionat relatiile romano-germane si a amplificat pagubele materiale si pierderile umane. Dezastrul de la Stalingrad 1-a convins pe Antonescu ca Germania nu dispunea de mijloace pentru a infrange Uniunea Sovietica si ca trebuia gasite solutii pentru salvarea Romaniei, incepand cu primavara anului 1943, el 1-a autorizat pe Mihai Antonescu, care indeplinea (din iunie 1941 ) pe langa functia de ministru de externe si pe cea de prim-ministru interimar, sa demareze contacte cu puterile occidentale.

Cu stirea lui Ion Antonescu, ministrul de externe Mihai Antonescu a negociat incheierea pacii separate cu Natiunile Unite, sondand terenul la Berna, Stockholm, Vatican, Lisabona, Madrid, Ankara, Cairo. La randul sau, liderul opozitiei democrate, luliu Maniu, a adresat memorii in acelasi scop Londrei si a initiat tratative care s-au desfasurat in capitalele unor tari neutre. Acestea nu s-au finalizat cu rezultate concrete, deoarece S.U.A. si Marea Britanic hotarasera la Casablanca, in ianuarie 1943, sa impuna Germaniei si aliatilor ei formula "capitularii neconditionate'. Pe de alta parte, guvernele de la Londra si Washington au decis sa nu poarte discutii separate cu Germania si cu aliatii ei, ci sa actioneze de comun acord cu Kremlinul. La conferintele de la Moscova si Teheran din 1943 s-a convenit asupra sferelor de influenta care reveneau S.U.A., Marii Britanii si Uniunii Sovietice, in privinta Romaniei, cuvantul decisiv il avea guvernul sovietic.

in martie 1944, trupele sovietice au ajuns la Nistru, iar in aprilie au patruns in nordul Moldovei. Pana la acea data, armata romana pierduse 600.000 de oameni, iar pericolul transformarii tarii in teatru de razboi devenise iminent, in aprilie 1944, U.R.S.S. a transmis guvernului roman conditiile de armistitiu, care prevedeau: iesirea Romaniei din razboi, intoarcerea armelor impotriva Germaniei, acceptarea frontierelor estice din iunie 1940, eliberarea prizonierilor si plata unor despagubiri de razboi. Dictatul de la Viena era considerat nedrept, iar Moscova promitea ajutor

pentru eliberarea partii de nord-vest a Transilvaniei (anexata de Ungaria). Antonescu a respins aceste conditii, considerandu-le inacceptabile. El a decis continuarea negocierilor cu sovieticii la Stockholm pentru ameliorarea conditiilor de armistitiu.

c) Actul de la 23 August 1944

Soarta tarii i-a preocupat pe politicienii romani de la guvernare si din opozitie. Marile pierderi de pe front si agravarea situatiei Romaniei au determinat fortele din opozitie sa nu se limiteze doar la negocieri cu occidentalii, ci sa se coalizeze pentru a gasi solutii de salvare a situatiei. In aprilie 1944, Partidul Social-Democrat si Partidul Comunist au incheiat un acord de Front Unic Muncitoresc. La 20 iunie 1944 s-a constituit Blocul National-Democrat, alcatuit din Partidul National-Taranesc, Partidul National-Liberal, Partidul Social-Democrat si Partidul Comunist, in Declaratia semnata de luliu Maniu, Constantin I.C.Bratianu, Constantin-Titel Petrescu si Lucretiu Patrascanu se arata ca cele patru partide urmareau: incheierea armistitiului cu Natiunile Unite, iesirea Romaniei din Axa, inlaturarea regimului de dictatura, instaurarea unui regim democratic.

Dupa 20 iunie 1944, intre Blocul National Democrat si cercurile Palatului s-au purtat intense discutii privind modalitatile concrete de actiune si structura guvernului ce urma sa preia conducerea tarii dupa inlaturarea lui Antonescu.

Declansarea ofensivei sovietice pe frontul lasi-Chisinau la 20 august 1944 si activitatea desfasurata de Ion Antonescu in acele imprejurari au determinat o profunda preocupare din partea tuturor factorilor politici din opozitie. Deoarece in consfatuirile avute se ajunsese la concluzia ca cea mai buna solutie era arestarea lui Ion Antonescu la Palatul Regal din Bucuresti, au fost luate masuri speciale: sporirea capacitatii de lupta a batalionului de garda, introducerea in garajul Palatului a doua plutoane de tancuri, gata de interventie in cazul unei actiuni a trupelor germane, formarea unei echipe de rezerva alcatuite din militari apartinand garzii Palatului cu misiunea de a-1 aresta pe Antonescu, in eventualitatea ca echipa pregatita de Partidul Comunist nu ar fi putut intra in Palat.

in seara zilei de 20 august (ora 23), regele, aflat de doua zile la Sinaia, a urcat la volanul "Lincoln'-ului sau, pornind, impreuna cu Mircea lonnitiu, I.Mocsonyi-Styrcea, generalul Gh.Mihail si colonelul Emilian lonescu, spre Bucuresti. Ajuns la Palat, regele a participat la o reuniune

secreta, la care erau prezenti luliu Maniu, Constantin I.C.Bratianu, Constantin-Titel Petrescu, Lucretiu Patrascanu, Grigore Niculescu-Buzesti, Constantin Sanatescu, Aurel Aldea, colonelul Dumitru Damaceanu, loan Mocsonyi-Styrcea si colonelul Emilian lonescu, unde s-a discutat "situatia legata de plecarea lui Antonescu pe front' si s-a stabilit ca actiunea sa fie declansata in ziua de 26 august, in noaptea de 21/22 august a avut loc la Palat o noua consfatuire; au participat cei din noaptea precedenta (mai putin Maniu, Bratianu si Petrescu), plus generalul Constantin Anton si comandorul Nicolae Udritki; cu acel prilej a fost reconfirmata data de 26 august pentru rasturnarea lui Antonescu, dar nu a fost exclusa posibilitatea devansarii acestei actiuni, optandu-se pentru ziua de 24 august.

Aflat pe front, Antonescu a dat ordin, la 22 august, ca trupele romane sa se retraga pe linia fortificata Focsani-Namoloasa-Braila, pentru a opri inaintarea armatelor sovietice. In conceptia lui, stabilizarea frontului constituia "un atu' pentru negocierea si incheierea armistitiului, care trebuia sa asigure noul statut international al Romaniei. La randul sau, Mihai Antonescu i-a comunicat ministrului plenipotentiar al Turciei in Romania ca guvernul era decis sa semneze armistitiul cu Natiunile Unite. La 22 august, ministrul turc a transmis printr-o telegrama la Ankara comunicarea lui Mihai Antonescu: "Am asentimentul maresalului, al regelui si al sefilor tuturor partidelor de opozitie. Rog un raspuns in 24 ore din partea guvernelor britanic si Statelor Unite la urmatoarele probleme: 1) Vom trimite un delegat roman la Moscova pentru incheierea armistitiului. 2) Vom intra in contact cu rusii si anglo-americanii in acelasi timp pentru a fixa conditiile armistitiului. 3) Vom discuta conditiile armistitiului de la Cairo cu Aliatii. 4) Presedintele Consiliului de Ministri [ad-interim] al Romaniei doreste sa stie care dintre aceste trei alternative ar fi preferata de anglo-americani'.

Pe de alta parte, regele Mihai, sfatuit de anturajul sau, a hotarat sa actioneze decisiv. El dorea sa-si asigure cariera politica, separandu-se de Antonescu. De asemenea, Mihai I era convins ca, daca maresalul Antonescu ar fi reusit sa incheie armistitiul cu Natiunile Unite, d, suveranul Romaniei, ar fi ramas in acelasi con de umbra in care se afla dupa 6 septembrie 1940. in momentul in care Aliatii 1-ar fi inlaturat pe Antonescu (pentru ca il sustinuse pe Hitler), regele s-ar fi aflat si el intr-o situatie incerta. De aceea, pentru rege era vital sa ia o initiativa istorica.

in noaptea de 22/23 august a avut loc ultima consfatuire conspirativa a reprezentantilor Blocului National-Democrat; Lucretiu Patrascanu a cerut, in numele Partidului Comunist, formarea unui guvern politic prezidat de luliu Maniu. Presedintele Partidului National-Taranesc a acceptat, in principiu, promitand sa prezinte lista membrilor cabinetului a doua zi dimineata. S-a convenit ca actiunea de inlaturare a lui Antonescu sa aiba loc "cat mai curand', ceea ce insemna reconfirmarea datei de 26 august, cu posibilitatea unei devansari de doua zile, in functie de programul maresalului, ale carui deplasari trebuia, in continuare, supravegheate.

in zorii zilei de 23 august, luliu Maniu a avut o intrevedere cu Constantin-Titel Petrescu, Lucretiu Patrascanu si Constantin Agiu, carora le-a exprimat opinia potrivit careia era preferabil ca armistitiul sa fie semnat de Antonescu; cat privea lista guvernului, Maniu a afirmat ca nu o putea prezenta, deoarece de la consfatuire lipsea presedintele Partidului National-Liberal, dar ca in cursul diminetii avea sa-1 intalneasca pe Constantin I.C.Bratianu. El a dat asigurari ca, in dupa-amiaza acelei zile, reprezentantii Partidului Comunist si ai Partidului Social-Democrat aveau sa primeasca raspunsul cerut. Presedintele Partidului National-Taranesc 1-a vizitat intr-adevar pe Bratianu, impreuna cu Constantin-Titel Petrescu, dar nu a discutat lista guvernului, ci necesitatea unui nou demers pe langa Antonescu - care se intorsese in seara zilei de 22 august de pe front - pentru a i se cere in mod imperativ incheierea armistitiului, precizandu-i-se ca opozitia avea sa-1 sprijine. Drept urmare, Gheorghe Bratianu s-a deplasat la Snagov, in jurul orei 10, unde a pledat in sensul celor stabilite. Maresalul Antonescu s-a declarat de acord, cu conditia sa obtina asentimentul scris al opozitiei. Gheorghe Bratianu a promis sa-i aduca, pana la ora 15, scrisori de garantie semnate de Maniu si Bratianu, presedintii celor doua partide istorice.

In sedinta Consiliului de Ministri pe care a prezidat-o in acea dimineata, maresalul Antonescu a anuntat ca va pleca pe front, in jurul orei 10,30, el 1-a insarcinat pe colonelul Radu Davidescu, seful cabinetului sau militar, sa telefoneze la Palat spre a cere o audienta pentru ora 16; peste cateva minute, Mihai Antonescu a solicitat si el o audienta personala si separata la rege, pentru ora 15,30. in memoriile lor, colaboratorii maresalului sustin ca acesta era ferm hotarat sa comunice regelui incheierea armistitiului.

Decizia maresalului de a pleca pe front a schimbat cu totul datele planului elaborat. Nu se stia cat timp avea sa ramana acolo si daca se va

intoarce in Bucuresti pana la 26 august, cand se hotarase actiunea decisiva, vizand scoaterea Romaniei din razboi.

Dupa ce au aflat rezultatul misiunii lui Gheorghe Bratianu, presedintii partidelor National-Taranesc, National-Liberal si Social-Democrat s-au declarat de acord sa dea maresalului documentul scris cerut de acesta, in consecinta, Gheorghe Bratianu i-a comunicat lui Mihai Antonescu, cu cateva minute inainte de ora 15, ca putea folosi acest argument in audienta pe care ministrul de externe o avea anuntata la rege. Dar, in dupa-amiaza zilei de 23 august, Constantin I.C.Bratianu a plecat la conacul Florica din Stefanesti (Arges), iar Maniu a apreciat ca nu era nici o graba, astfel ca "scrisoarea de garantie' ceruta de maresalul Antonescu n-a mai fost redactata.

Dupa ce Ion Antonescu s-a anuntat in audienta, regele, impreuna cu generalul Constantin Sanatescu, generalul Aurel Aldea, Grigore Niculescu-Buzesti, loan Mocsonyi-Styrcea si Mircea lonnitiu au discutat in legatura cu atitudinea ce trebuia adoptata, intrucat nu stiau motivul pentru care maresalul ceruse audienta, s-a convenit ca, in cazul in care acesta ar fi exprimat hotararea de a incheia armistitiul, regele sa-i ceara sa comunice imediat Aliatilor decizia; daca Ion Antonescu ar fi anuntat intentia de a continua razboiul alaturi de Germania sau ar dori sa ceara incuviintarea prealabila a lui Hitler, conducatorul statului sa fie demis din functia sa si arestat, in acest scop, garda Palatului a fost pusa in alarma; incepand cu ora 12 toate intrarile in Palat, mai putin cea din aripa Cretulescu, pe unde urmau sa intre cei doi Antonesti, au fost baricadate si pregatite pentai respingerea unui eventual atac. Aceste masuri aratau limpede ca, in fapt, obiectivul fundamental al regelui Mihai era arestarea maresalului.

Devansarea momentului trecerii la retinerea lui Antonescu a creat la Palat o stare de neliniste. De aceea, Constantin Sanatescu a fost insarcinat sa discute cu luliu Maniu, iar I. Mocsonyi-Styrcea cu Lucretiu Patrascanu si Constantin-Titel Petrescu. in jurul orei 13, C. Sanatescu s-a intalnit cu Maniu, care a precizat ca nu accepta sa prezideze noul guvern si a repetat vechea argumentatie. Astfel, dupa luni de negocieri si zeci de intalniri nu se ajunsese la o formula de guvern care sa intre in functiune in momentul arestarii lui Antonescu. Totul incepea sa se deruleze sub semnul improvizatiei si al deciziilor de moment.

Mihai Antonescu s-a prezentat la Palat la ora 15,30, unde a avut o discutie cu regele, in cursul careia a pledat pentru incheierea armistitiului cu

Natiunile Unite. Regele s-a multumit sa asculte, dupa care 1-a rugat sa ramana si la audienta acordata maresalului.

Conducatorul statului a sosit la ora 16,05, fiind introdus in Salonul Galben; aici se aflau regele Mihai, ministrul de externe Mihai Antonescu si generalul Constantin Sanatescu, maresalul Palatului. Asupra celor discutate s-au prezentat mai multe variante. Regele avea sa relateze: "Ca de obicei, Ion Antonescu a venit cu intarziere. Am stat de vorba timp de trei sferturi de ora despre situatia politica. Nu eram singur, in birou se afla un general dintre oamenii mei. Tonul discutiei a devenit iritant atunci cand am abordat situatia dezastruoasa de pe front si iminenta unei invazii a Armatei Rosii. I-am spus lui Antonescu ca trebuie sa cerem armistitiul fara sa mai intarziem nici o clipa. Mi-a raspuns ca nici macar nu se poate gandi la o astfel de posibilitate si ca trebuie sa discute problema cu Hitler... I-am replicat ca, in fata unei astfel de situatii, noi nu ne mai putem permite sa tergiversam. Generalul care ma insotea a mers chiar mai departe, aruncandu-i lui Antonescu: - Daca nu putem sa actionam cu dumneavoastra, o vom face cu un alt guvern. La care Antonescu a raspuns furios: - Cum, dumneavoastra credeti ca voi lasa tara in mainile unui copil? Pana in ultima clipa, el a refuzat sa ma considere un adult. Trei subofiteri din garda si capitanul lor asteptau in spatele usii biroului meu. Ei trebuiau sa apara la un semnal convenit. Vazand ca Antonescu se incapataneaza, i-am spus, cu voce destul de puternica: Daca asa stau lucrurile nu imi mai lasati decat o singura iesire Acesta era semnalul. Oamenii mei au intrat brusc in incapere, m-au salutat, apoi s-au indreptat spre Antonescu. Capitanul a pus mana pe bratul Conducatorului care, cel putin surprins, i-a raspuns: Ce inseamna asta? Luati mana! Capitanul a avut un moment de ezitare: nu mai stia de cine sa asculte. Mi-am spus ca el va face sa esueze totul. Din fericire, unul dintre aghiotantii mei, un colonel care veghea in spatele usii, a intrat urland: Executarea! A strigat atat de tare incat cei trei subofiteri 1-au apucat pe Antonescu, spunandu-i: Sunteti in stare de arest. L-au dus la primul etaj si 1-au inchis intr-o camera blindata in care, altadata, tatal meu isi tinea colectiile de timbre, inainte de a urca, totusi, Antonescu s-a intors brusc si 1-a scuipat in fata pe capitan. - Maine dimineata, veti fi cu totii impuscati!'.

La randul sau, Ion Antonescu a scris pe o agenda, gasita in camera blindata in care era arestat, ca a venit in audienta la rege, pentru a-i face o expunere asupra situatiei frontului si a actiunii intreprinse pentru a scoate

tara din greul impas in care se gaseste. L-a informat pe rege despre discutia avuta cu Clodius in seara precedenta prin care cerea ca Berlinul sa inteleaga situatia Romaniei "si sa-mi dea deslegarea de a trata un armistitiu, dorind sa iesim din aceasta situatie ca oameni de onoare si nu prin acte care ar dezonora pentru vecie tara si pe conducatorii ei'. De asemenea, Mihai Antonescu a aratat regelui "ca este o necesitate sa mai astepte 24 de ore, sa primeasca raspunsurile pe care le asteapta' de la Ankara si Berna. "Eu am confirmat ca sunt de acord, in aceste conditii, chiar cu plecarea domnului Mihai Antonescu la Ankara si Cairo pentru a duce tratative directe, in acel moment regele a iesit din camera'. Cand a reaparut avea in spatele lui "un maior din garda Palatului cu 6-7 soldati cu pistoalele in mana. Regele a trecut in spatele meu urmat de soldati, unul din soldati m-a prins de brate pe la spate si maresalul Sanatescu mi-a spus Domnule maresal, sunteti arestat pentru ca nu ati vrut sa faceti imediat armistitiul'.

Dupa arestarea lui Antonescu, regele 1-a numit pe generalul Sanatescu in functia de presedinte al Consiliului de Ministri, iar acesta a intocmit lista noului guvern. Spre seara, postul de radio a inceput sa anunte ca va transmite "un comunicat important pentru tara'. Armata aflata in Bucuresti a primit, la 18,30, ordinul de a trece la anihilarea trupelor germane din Capitala si din imprejurimi.

incepand cu ora 22,12 s-a transmis la radio Proclamatia, citita de regele Mihai, al carei text fusese convenit si aprobat, cu mai multe zile in urma, de liderii Blocului National-Democrat:

"Romani,

In ceasul cel mai greu al istoriei noastre am socotit, in deplina intelegere cu poporul meu, ca nu este decat o singura cale pentru salvarea tarii de la o catastrofa totala: iesirea noastra din alianta cu Puterile Axei si imediata incetare a razboiului cu Natiunile Unite.

Romani,

Un nou guvern de uniune nationala a fost insarcinat sa aduca la indeplinire vointa hotarata a tarii, de a incheia pacea cu Natiunile Unite. Romania a acceptat armistitiul oferit de Uniunea Sovietica, Marea Britanic si Statele Unite ale Americii. Din acest moment inceteaza lupta si orice act de ostilitate impotriva armatei sovietice, precum si starea de razboi cu Marea Britanie si Statele Unite. Primiti pe soldatii acestor armate cu incredere. Natiunile [Unite] ne-au garantat independenta tarii si

neamestecul in treburile noastre interne. Ele au recunoscut nedreptatea dictatului de la Viena, prin care Transilvania ne-afost rapita.

Romani,

Poporul nostru intelege sa fie stapan pe soarta sa. Oricine s-ar impotrivi hotararii noastre libere luate si care nu atinge drepturile nimanui este un dusman al neamului nostru. Ordon armatei si chem poporul sa lupte prin orice mijloace si cu orice sacrificii impotriva lui. Toti cetatenii sa se stranga in jurul tronului si al guvernului, pentru salvarea Patriei. Cel care nu va da ascultare guvernului se va opune vointei poporului, este un tradator de tara.

Romani,

Dictatura a luat sfarsit si cu ea inceteaza toate asupririle. Noul guvern inseamna inceputul unei ere noi in care drepturile si libertatile tuturor cetatenilor tarii sunt garantate si vor fi respectate.

Alaturi de armatele Aliate si cu ajutorul lor, mobilizand toate fortele natiunii vom trece hotarele impuse prin Dictatul nedrept de la Viena, pentru a elibera pamantul Transilvaniei noastre de sub ocupatia straina.

Romani,

De curajul cu care ne vom apara, cu armele in mana, independenta impotriva oricarui atentat la dreptul nostru de a ne hotari singuri soarta, depinde viitorul tarii noastre.

Cu deplina incredere in viitorul neamului romanesc, sa pasim hotarati pe drumul infaptuirii Romaniei de maine, a unei Romanii libere, puternice si fericite '.

La aflarea stirii ca regimul antonescian a fost inlaturat, romanii au trait o stare euforica. Ei isi puneau mari sperante intr-o evolutie pozitiva a situatiei interne si internationale, in asigurarea pacii si a unei existente materiale si spirituale fara ingradirile impuse de un regim dictatorial. Dar starea euforica s-a risipit in numai cateva ore.

in Proclamatia catre romani li se cerea acestora sa primeasca pe Soldatii acestor armate [ale Natiunilor Unite] cu incredere'. Armata romana - in temeiul Proclamatiei regale si al directivelor sefului Marelui Stat Major, generalul Gheorghe Mihail - s-a desprins din frontul pe care il sustinuse pana atunci in comun cu trupele germane, pentru a "reincepe lupta alaturi de fortele armate ale acestora [Natiunilor Unite] pentru eliberarea Ardealului de nord'. Dar, in acelasi timp, Natiunile Unite continuau sa considere Romania stat inamic, iar Armata Rosie trecuse la

ocuparea tarii. S-a creat astfel, inca din noaptea de 23/24 august 1944 o stare de confuzie si panica generala, pe care sovieticii au exploatat-o din plin in acel context, Armata Rosie a dezarmat si capturat peste 6.00U ofiteri, 6.000 subofiteri si mai mult de 150. 000 soldati. Linia fortificata Focsani-Namaloasa-Braila a fost trecuta, fara nici o rezistenta, de armatele sovietice care in cateva zile au ajuns la granitele cu Bulgaria si Iugoslavia. Practic din seara zilei de 23 august 1944, Romania se afla in stare de razboi atat cu Germania, cat si cu Uniunea Sovietica. Statutul ei international era extrem de confuz, iar relatiile sale diplomatice - ca si inexistente.

Actul de la 23 August 1944 a imbracat forma unei lovituri de stat, realizandu-se o schimbare "la varf, fara modificari in profunzimea

societatii romanesti. .,,-,->* _t

Cum se intampla adesea in istorie, si in cazul actului de la 23 August 1944 a existat o serioasa discrepanta intre sperante si realitate. Faptuitorii lui, in frunte cu regele Mihai I, au dorit sa scoata tara dmtr-un razboi distrugator, sa incheie armistitiul cu Natiunile Unite si sa se revina la regimul democratic, in realitate, dupa acest act au urmat ocuparea Romaniei de catre Armata Rosie si impunerea unui regim de tip bolsevic. Evolutia istorica a Romaniei, ca si a celorlalte state din zona centrala si sud-est europeana, a fost determinata nu de factori intern., ci de acordunle dintre Marile Puteri - U.R.S.S., S.U.A. si Marea Britanic.

Pe plan intern, 23 August 1944 a marcat revenirea Romaniei, pentru
scurta vreme, la un regim democratic. .

Decretul regal din 31 august, publicat la 2 septembrie 1944 si elaborat pe baza Jurnalului Consiliului de Ministri din 30 august, prevedea:

"Art.1. Drepturile romanilor sunt cele recunoscute de Constitutia din 1866 cu modificarile ce ulterior au fost aduse si de Constitutia din 29

martie 1923. .

Art.II. Sub rezerva celor cuprinse in art.III si IVputerile statului se vor exercita dupa regulile asezate in Constitutia din 29 martie 1923.

Art.III. Un decret dat in urma hotararii Consiliului de Ministri va organiza Reprezentanta Nationala. Pana la organizarea Reprezentantei Nationale, puterea legislativa se exercita de catre rege la propunerea Consiliului de Ministri.

Art.IV. O lege speciala va statornici conditiile in care magistratii

sunt inviolabili. Juriul ramane desfiintat.

Art. V. Sun) si raman abrogate decretul regal m:3053 din J) septembrie 1940, publicat in Monitorul oficial, nr. 205 din 5 septembrie 1940; decretul regal nr.3067 din 6 septembrie 1940, publicat in Monitorul oficial nr.206 din 6 septembrie 1940; si decretul regal nr. 3072 din 7 septembrie 1940, publicat in Monitorul oficial nr. 208 din 8 septembrie 1940, toate referitoare la investirea presedintelui de Consiliu cu depline puteri si fixarea prerogativelor regale '.

Decretul - prin care s-au repus in vigoare 37 articole din cele 138 ale Constitutiei din 1923 - a creat baza juridica a masurilor adoptate de noul guvern si, totodata, izvorul de drept pentru masurile ulterioare. In fapt, Decretul constitutional din 31 august 1944 a avut un caracter mai cuprinzator decat cele mentionate in textul lui, fiind aplicate si alte prevederi ale Constitutiei din 1923.

De la 23 august 1944, forma de guvernamant a inregistrat o noua schimbare, fiind circumscrisa celei stabilite in 1866. Romania a redevenit o monarhie constitutionala, suveranul exercitandu-si prerogativele in conformitate cu legea fundamentala din 1923. Partidele politice si-au reluat activitatea legala, presa a fost eliberata din chingile cenzurii, iar dreptul de intrunire a devenit o realitate.

Actul de la 23 august 1944 a avut si o mare importanta internationala, deoarece a constituit o grea lovitura pentru Germania, contribuind la prabusirea intregului front hitlerist din Balcani si la scurtarea razboiului in Europa, incepand cu 23 august 1944, armata romana (aproximativ 500.000 de oameni) a trecut la punerea in practica a programului noului guvern, luptand impotriva trapelor germane si reusind ca pana la 31 august 1944 sa elibereze doua treimi din teritoriul national.

La 12 septembrie 1944, Romania a semnat Conventia de armistitiu cu Natiunile Unite, prin care i se impuneau conditii grele: plata a 300 milioane de dolari despagubiri de razboi (in produse); o inalta Comisie Aliata de Control (sovietica) supraveghea respectarea Armistitiului; frontiera romano-sovietica ramanea cea stabilita in iunie 1940. Se mai prevedea ca Transilvania "sau cea mai mare parte a ei' urma sa fie restituita Romaniei, sub rezerva recunoasterii acestei situatii prin tratatele de pace; armata romana urma sa participe la lupte pe Frontul de Vest cu minimum 12 divizii de infanterie etc.

d) Participarea Romaniei la razboiul antihitlerist

De la 23 August 1944, Romania s-a alaturat coalitiei antihitleriste, participand efectiv la razboi mai intai pentru eliberarea Transilvaniei, obiectiv atins la 25 octombrie 1944. Apoi, trupele romane au participat, alaturi de cele sovietice, la eliberarea Ungariei, Cehoslovaciei si Austriei (pana la 12 mai 1945). Ostasii romani s-au remarcat in marile operatii militare din zona Debretin, Miskolc, Budapesta, Muntii Hegyalya, Bukk. Matra (Ungaria), Praga, Zvolen, Banska-Bystrica, Muntii Metalici, Javorina, Tatra etc. (Cehoslovacia). Pe Frontul de Vest au actionat 37 de divizii cu un efectiv de 540.000 de ostasi, care au eliberat peste 8.700 de localitati. Aproape 170.000 de ostasi romani si-au dat viata pentru victoria coalitiei Natiunilor Unite si infrangerea Germaniei. Efortul de razboi al Romaniei s-a cifrat (in plan economico-financiar) la peste l milion de dolari S.U.A. (la valoarea anului 1938).

La 9 mai 1945, Germania a capitulat, act ce marca incetarea ostilitatilor militare in Europa. Desi s-a situat pe locul al patrulea (dupa U.R.S.S., S.U.A. si Marea Britanic), din punctul de vedere al jertfelor de sange pentru infrangerea hitlerismului, Romania nu a primit statutul de stat cobeligerant, iar la Conferinta de pace de la Paris (1946) a fost tratata ca un stat invins. Tratatul de pace din 10 februarie 1947 prevedea ca granita dintre Romania si Uniunea Sovietica era cea stabilita in iunie 1940; pe de alta parte, era anulat Dictatul de la Viena din 30 august 1940; granita cu Bulgaria ramanea cea din 1913.

e) Confruntari politice in perioada 23 August 1944-30 Decembrie
1947

Contextul international de la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial a fost dominat de impartirea sferelor de influenta intre marile puteri apartinand Coalitiei Natiunilor Unite, in cadrul Conferintelor de la Teheran (noiembrie-decembrie 1943), Yalta (februarie 1945) si Potsdam (iulie-august 1945), liderii U.R.S.S., S.U.A. si Marii Britanii au convenit asupra organizarii lumii postbelice. Winston Churchill, primul-ministru al Marii Britanii, aflat in vizita la Moscova in octombrie 1944, i-a propus lui losif Visarionovici Stalin un "acord de procentaj' privind statele din centrul si sud-estul Europei; in privinta Romaniei, proportia era de 90% pentru Rusia (Uniunea Sovietica) si 10% pentru Aliati (S.U.A. si Marea

Britanic). La randul sau, I.V.Stalin era convins ca orice armata care ocupa un teritoriu isi impunea acolo propriul regim politic.

Anii 1945-1947 au fost decisivi pentru soarta Europei. Continentul a fost impartit in doua: partea centrala si de rasarit (Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, Iugoslavia, Romania, Bulgaria, Albania) a trecut sub dominatia sau influenta sovietica, iar partea occidentala a devenit "Lumea libera'. Regimul de la Moscova si-a impus propriul sau sistem social-politic in zona ocupata. Partea de vest a evoluat pe o linie democratica, beneficiind de sprijinul S.U.A.

in anii 1944-1947 au avut loc ample confruntari politice. P.C.R. a devenit principalul instrument prin care Kremlinul si-a impus linia politica in Romania. Acest partid a promovat o politica de aliante in scopul atragerii de partea sa a cat mai multor forte si de a izola partidele istorice - Partidul National-Taranesc si Partidul National-Liberal.

La 26 septembrie 1944 a fost publicat Proiectul de Platforma al Frontului National-Democrat, la care au aderat, alaturi de P.C.R. si P.S.D., Frontul Plugarilor, MADOSZ-ul (Uniunea Populara Maghiara), sindicatele si alte organizatii. In octombrie 1944 s-a constituit Frontul National-Democrat (F.N.D.), care a declansat o sustinuta lupta pentru cucerirea puterii.

Sub presiunea F.N.D., la 4 noiembrie 1944 s-a format un nou guvern, prezidat de Constantin Sanatescu, care avea un caracter politic; posturile ministeriale s-au impartit intre F.N.D., P.N.T. si P.N.L. Din initiativa comunistilor s-a declansat campania de inlocuire a primarilor si prefectilor aflati in functie, cu membri ai F.N.D. Ministrul de interne, national-taranistul Nicolae Penescu, a refuzat sa confirme asemenea "alegeri', iar F.N.D. a cerut inlocuirea lui. Dupa o noua criza politica, la 6 decembrie 1944, s-a creat guvernul condus de generalul Nicolae Radescu, din care Penescu nu mai facea parte, fapt ce reprezenta un succes al F.N.D.

in ianuarie 1945, liderul comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej a facut o vizita la Moscova, unde a discutat cu I.V.Stalin, care a sugerat inceperea "asaltului decisiv' pentru cucerirea puterii politice de catre F.N.D. La 28 ianuarie 1945 a fost dat publicitatii Programul de guvernare al F.N.D., dupa care s-a trecut la organizarea unor mari manifestatii impotriva guvernului Radescu. in februarie 1945, la F.N.D. a aderat Partidul National-Taranesc, prezidat de Anton Alexandrescu (desprins din P.N.T.), si s-a incheiat un acord de colaborare intre F.N.D. si gruparea liberala

condusa de Gheorghe Tatarescu (exclusa din P.N.L.). La 10 februarie 1945, Frontul Plugarilor a lansat un apel catre tarani, prin care acestia erau indemnati sa ocupe pamanturile mosierilor si sa realizeze "de jos' reforma agrara, promitand ca guvernul F.N.D. va legifera exproprierea marilor proprietari si improprietarirea satenilor, in ziua de 24 februarie s-a desfasurat in Bucuresti o manifestatie a F.N.D. impotriva guvernului Radescu, in timpul careia s-au inregistrat altercatii intre participanti si fortele de ordine, 6 manifestanti fiind omorati.

Cu putin timp in urma, intre 4 si 11 februarie 1945, avusese loc Conferinta de la Yalta, la care liderii marilor puteri (U.R.S.S., S.U.A. si Marea Britanic) au confirmat impartirea sferelor de influenta. Pe fondul tensiunilor politice din Romania, la 27 februarie, A.I. Visinski, primul loctiitor al comisarului poporului pentru afacerile externe al U.R.S.S., s-a deplasat la Bucuresti, impunand regelui Mihai demiterea generalului Radescu si formarea unui nou guvern, prezidat de dr. Petru Groza.

Dupa o tergiversare de cateva zile, la 6 martie 1945, regele a confirmat guvernul Groza, alcatuit din reprezentantii F.N.D. si ai gruparii Tatarescu. Formarea guvernului Groza marca o schimbare de regim, deoarece forta politica decisiva era P.C.R., care urmarea lichidarea adversarilor politici si instaurarea unor structuri de tip sovietic in Romania, in mod oficial se afirma ca Groza conducea un "Guvern de larga concentrare democratica', iar primele actiuni nu lasau sa se intrevada adevarata esenta a regimului, in urma unui schimb de telegrame intre Petru Groza si LV. Stalin, la 9 martie 1945, partea de nord-est a Transilvaniei (care in noiembrie 1944 trecuse sub administratie sovietica) a fost reintegrata Romaniei. La 23 martie a fost legiferata reforma agrara, in baza careia au fost expropriate l 470.000 ha, dintre care l. 100.000 ha au fost impartite la circa 990.000 familii de tarani.

in zilele de 17 iulie-2 august 1945 a avut loc, la Potsdam, Conferinta liderilor Uniunii Sovietice, S.U.A. si Marii Britanii. S-a discutat problema organizarii Europei dupa incheierea razboiului mondial, la 9 mai, prin capitularea neconditionata a Germaniei. Liderul national-taranist luliu Maniu a trimis la Conferinta de la Potsdam mai multe memorii, prin care arata ca guvernul Groza nu avea un caracter democratic si denunta masurile acestuia, indreptate impotriva opozitiei (cenzurarea presei, impiedicarea intrunirilor, arestarea unor adversari politici). Guvernele S.U.A. si Marii Britanii au decis sa nu poarte discutii de pace cu Romania si Bulgaria,

deoarece in aceste tari nu existau guverne democratice. Pe de alta parte, Uniunea Sovietica a anuntat stabilirea de relatii diplomatice cu Romania, incepand cu ziua de 6 august 1945. Cu o luna in urma, la 6 iulie, Prezidiul Sovietului Suprem al U.R.S.S. decisese decorarea regelui Mihai I cu cea mai inalta distinctie sovietica - Ordinul "Victoria'.

La randul sau, monarhul roman, sfatuit de liderii national-taranisti si liberali, precum si de reprezentantii SUA si Marii Britanii in Romania, a cerut primului-ministru sa demisioneze (21 august 1945). Sprijinit de oficialitatile sovietice, dr. Petru Groza a refuzat, in replica, regele Mihai s-a adresat celor trei Mari Puteri si, pana la primirea raspunsului, nu a mai contrasemnat actele guvernului, intrand in asa-numita greva regala.

in plina criza politica, s-a desfasurat prima Conferinta Nationala a P.C.R. (octombrie 1945). Programul adoptat viza industrializarea tarii, desavarsirea reformei agrare, cresterea rolului statului in economie, in functia de secretar general al Partidului Comunist Roman a fost ales Gheorghe Gheorghiu-Dej.

La 8 noiembrie 1945 - ziua regelui Mihai - a avut loc in Bucuresti o mare manifestatie antiguvernamentala. Cu acest prilej s-au produs ciocniri intre opozantii regimului si "muncitorii' adusi sa sparga intrunirea din Piata Palatului Regal, inregistrandu-se noua morti si mai multi raniti. Fortele de ordine au intervenit, operand numeroase arestari.

in decembrie 1945, Conferinta ministrilor de externe ai S.U.A., Marii Britanii si U.R.S.S. a decis sa acorde "sfatul' cerut de regele Mihai; astfel, in ianuarie 1946, in guvern au fost inclusi cate un reprezentant al P.N.T. si al P.N.L., iar guvernul trebuia sa organizeze alegeri libere, "cat mai curand posibil', in februarie 1946, S.U.A. si Marea Britanic au recunoscut guvernul Groza. Dupa ce, in august 1945, marile puteri occidentale declarasera ca nu vor semna tratatul de pace cu un guvern nedemocratic, dupa sase luni au acceptat prezenta delegatiei Romaniei la Conferinta de pace de la Paris. La randul sau, regele Mihai a primit "Legiunea de Merit' din partea lui Harry Truman, presedintele S.U.A.

Campania electorala, lunga si incarcata cu acuzatii reciproce, s-a desfasurat practic intre fortele guvernamentale, organizate in Blocul Partidelor Democrate (sub conducerea P.C.R.), si opozitia reprezentata de P.N.T. si P.N.L. in timpul campaniei electorale s-a judecat asa-numitul "proces al marii tradari nationale', in urma caruia Ion Antonescu, fostul conducator al statului, a fost condamnat la moarte si executat (l iunie

1946). Procesul a fost conceput si ca un mijloc de "demascare' a partidelor istorice, acuzate ca au sustinut regimul dictatorial si razboiul antisovietic.

in octombrie 1946, Conferinta de pace de la Paris a aprobat textul tratatului cu Romania, care prevedea reintegrarea nord-estului Transilvaniei la statul roman si anularea Dictatului de la Viena. Guvernul Groza a folosit aceasta hotarare a marilor puteri in propaganda sa electorala.

Alegerile parlamentare desfasurate in ziua de 19 noiembrie 1946 s-au incheiat, potrivit datelor oficiale, cu victoria Blocului Partidelor -Democrate. Se pare ca rezultatul fusese stabilit inaintea scrutinului, in cabinetul ministrului de interne, comunistul Teohari Georgescu. Partidele istorice au contestat vehement rezultatul alegerilor, adresand memorii de protest guvernului, regelui si Marilor Puteri. La randul sau, Mihai I a acceptat sa deschida Adunarea Deputatilor, citind Mesajul Tronului, in ziua de l decembrie 1946, act ce semnifica recunoasterea legalitatii acesteia.

in perioada urmatoare s-a trecut la etatizarea Bancii Nationale (decembrie 1946), instituirea controlului de stat in intreprinderi (iunie 1947), stabilizarea monetara (august 1947).

La 10 februarie 1947 a fost semnat, la Paris, tratatul de pace cu Romania. Trupele sovietice ramaneau pe teritoriul Romaniei pana la semnarea tratatului de stat cu Austria. Dupa incheierea tratatului de pace a fost desfiintata inalta Comisie Aliata de Control, care a functionat in perioada armistitiului. Astfel, nici macar formal, S.U.A. si Marea Britanic nu mai puteau influenta evolutia situatiei din Romania, care a ramas, practic, sub ocupatie sovietica.

in vara anului 1947, guvernul de la Kremlin a cerut statelor aflate sub dominatia sa sa respinga "planul Marshall', propus de S.U.A., prin care se preconiza refacerea Europei devastate . de razboi. Totodata, Uniunea Sovietica a decis sa accelereze procesul de lichidare a fortelor democratice din aceste tari.

Pe acest fundal, sub pretextul ca un grup de fruntasi ai P.N.T., sub conducerea lui Ion Mihalache, a incercat sa paraseasca ilegal tara pentru a constitui un guvern in exil (14 iulie 1947), s-a trecut la arestarea tuturor liderilor national-taranisti, iar P.N.T. a fost desfiintat. Procesul care a urmat (octombrie-noiembrie 1947) s-a incheiat cu grele condamnari pentru toti arestatii, in august 1947, Constantin l.C. Bratianu, a suspendat activitatea Partidului National-Liberal. Astfel, cele doua partide istorice paraseau arena politica.

La 6 noiembrie 1947, P.C.R. a renuntat la "tovarasii de drum', din gruparea Tatarescu, care a fost nevoita sa paraseasca guvernul pentru a face loc unor comunisti recunoscuti pentru fidelitatea lor fata de Moscova: Ana Pauker (la Ministerul de Externe) si Vasile Luca (la Ministerul de Finante).

Ultimul obstacol in calea preluarii integrale a puterii de catre comunisti il constituia monarhia. La 12 noiembrie regele a plecat la Londra, pentru a participa la casatoria principesei Elisabeta a Marii Britanii, inainte de a parasi tara, Mihai I semnase decretul prin care imputernicea guvernul ca, in absenta sa, sa intreprinda toate masurile necesare conducerii tarii, inclusiv "numirile si revocarile de functionari'. Era un "cec in alb' acordat guvernului, suveranul renuntand la prerogativele sale esentiale.

in fapt, Romania era singura tara din "blocul sovietic' care avea regim monarhic. Cehoslovacia si Polonia erau republici inca din 1918, Iugoslavia din 1945, Albania, Ungaria si Iugoslavia din 1946. Evident, regele Mihai nu putea sa neglijeze o asemenea realitate. De aceea, la Londra, a avut discutii cu diferiti oameni politici. Regele George al VI-lea i-a aranjat o intalnire particulara cu ministrul britanic de externe, pe care Mihai avea sa o descrie astfel: "Timp de peste doua ore, mama mea si cu mine i-am povestit toate evenimentele din ultimele luni. L-am intrebat atunci ce intentioneaza sa faca pentru a ne veni in ajutor.

- Nu vreau sa va las sperante desarte. Anglia nu este in masura sa faca nici cel mai mic lucru pentru dumneavoastra.

Un raspuns dur, dar care avea meritul sinceritatii! Pe moment am fost socati. Anglia era totusi una dintre cele trei Mari Puteri victorioase. Am inteles atunci multe lucruri referitor la impartirea lumii'.

Imediat dupa intoarcerea sa in tara, la 22 decembrie, regele a avut o discutie cu dr. P.Groza, care a tinut sa precizeze ca "lumea s-a schimbat', ca si monarhia este trecatoare. Mihai I a declarat: "Nu inteleg sa ma opun lucrurilor la care nu te poti opune'. In aceeasi zi, suveranul a semnat decretul de numire a fruntasului comunist Emil Bodnaras in functia de ministru de razboi, in discursul rostit la 24 decembrie 1947, cu prilejul prezentarii noului ministru, dr. P.Groza preciza: "Instalarea prietenului Emil Bodnaras la acest minister nu este numai un schimb de titulari, ci are rosturile ei adanci'.

Aceste "rosturi' aveau sa fie deslusite in numai cateva zile. La 29 decembrie, Comitetul Central al P.C.R. a adoptat planul de masuri politice

si de siguranta pentru inlaturarea monarhiei si proclamarea Republicii, care urma sa fie aplicat in ziua urmatoare.

in dimineata zilei de 30 decembrie 1947, regele i-a primit in audienta, la Palatul Elisabeta din Bucuresti, pe dr. Petru Groza si Gh. Gheorghiu-Dej, la cererea acestora. Iata cum a prezentat regele aceasta intalnire, in 1990:

"in chip de introducere, Groza a crezut de cuviinta sa ne potopeasca cu glumele sale dubioase, pe care le considera atat de spirituale si care nu il faceau sa rada decar pe el. Apoi, dintr-o data, a intrat in miezul problemei:

- Am venit sa vorbim despre o problema de familie. Am dori deci sa discutam despre un divort prin intelegere

Tonul discutiei a urcat, s-a transformat intr-o adevarata altercatie verbala. Principalul meu argument a constat in faptul ca demersul lor [al lui Groza si Gheorghiu-Dej] era anticonstitutional. Numai printr-o consultare populara se va hotari o modificare a Constitutiei.

-Nu avem timp sa procedam in felul acesta, mi-a aruncat Groza

Groza a devenit din ce in ce mai amenintator, afirmand chiar ca ar detine im document despre mine - dosar -pe care il va face public daca incerc sa intru in contact cu englezii sau americanii. Garda mea arestata, telefonul taiat, casa noastra incercuita, eu nu puteam face absolut nimic. Constrans si fortat, am semnat actul meu de abdicare '.

in sedinta Consiliului de Ministri din acea zi de 30 decembrie, orele 15,30, Petru Groza a facut o declaratie cat se poate de "eleganta': "Vom ingriji ca fostul rege sa plece linistit, asa cum se cuvine, pentru ca nimeni sa nu poata avea un cuvant de repros pentru felul cum poporul nostru a tinut sa se poarte fata de acela care, intelegand glasul vremurilor, s-a retras -lucru pentru care poporul roman nu se poate arata nerecunoscator. Deci fostul rege va fi respectat, ca orice alt cetatean al acestei tari'.

A urmat sedinta Adunarii Deputatilor, la care s-a luat act de abdicarea regelui Mihai, iar Romania a fost proclamata Republica Populara. Deputatii au ales Prezidul Republicii Populare Romane alcatuit din cinci persoane (C.I.Parhon, M.Sadoveanu, St. Voitec, Gh.Stere si I.Niculi), care exercita puterea executiva conferita sefului statului pana la adoptarea unei noi Constitutii.