Institutiile reprezentative ale Imperiului Bizantin

Institutiile reprezentative ale Imperiului Bizantin

Bizantul si-a structurat institutiile politico-administrative pornind de la matricea celor originale Romei imperiale, pe care le-a adaptat de-a lungul existentei de 11 secole. Centralizarea statala a Bizantului si-a reflectat eficienta mai ales in functionalitatea institutiilor administrative care similar Americii si-a intemeiat pe principii crestine intreaga existenta politica autoritatii. Considerat a indeplini o misiune providentiala, Imperiul Bizantin era o emanatie a vointei divine, iar imparatul intruchipa pe alesul lui Dumnezeu. Alaturi de cele doua elemente structurale ale sintezei bizantine romanitate si elenism - religia crestina devine una din componentele fundamentale ale istoriei bizantine.

Sinteza bizantina gaseste in institutia imperiala edificiul permanentei si continuitatii valorilor specifice bizantului in toate sferele creatiei culturale. Imparatul Bizantului indeplineste functiile imperatorului din Roma, in calitate de legislator si comandant suprem al armatei, iar ca bazileu este reprezentantul lui Dumnezeu asupra crestinilor din imperiu, fiind considerat un isapostolos ( egal cu apostolii, incepand cu Constantin cel Mare dupa Conciliul de la Niceea). Asemanator monarhiilor orientale, pe plan politic Bizantul reprezinta o autocreatie, in care imparatul detine puterea absoluta deoarece are caracter divin. Oficial, doctrinari politici ai imperiului prezentau pe imparat pe pamant aureolat de forta divinitatii, ceea ce a generat extinderea prerogrativelor sale asupra bisericii. Pe plan juridic, imparatul bizantin continua traditia dreptului roman, fiind legislator si judecator suprem, indeplinea cele mai multe demnitati legislative, executive si judecatoresti.

Din timpul lui Constantin cel Mare, imparatul guverna prin intermediul unui organism cu atributii politico-administrative bine delimitate. Functiile principale in acest organism erau detinute de: praefectus practori (coordona si controla activitatea economica a imperiului); megister militum (doi comandanti subordonati imparatului pentru trupele din Occident si pentru cele din Orient); magister officiorum (seful protocolului, al politiei politice, a relatiilor externe si seful garzii Palatului Sacru); gnaster sacri palatti (ministrul justitiei se ocupa de pregatirea legilor si ordonantelor); comes sacrum largitionum (administra problemele finantelor imperiului, inclusiv solda trupelor si salariile functionarilor) si cornus cerum privatarum (administra veniturile private ale imparatului si fondurile imperiului). Imparatul Bizantului era sprijinit si de un consiliul imperial (consistorium) format din functionari competenti (specialisti) numiti de imparat care tineau sedinte periodice pe probleme riguros delimitate. Ulterior, consiliile din cadrul consistorium-ului sau transformat in "Casa civila" (cubiculum) - cancelaria personala a imparatului, devenind cel mai important organism imperial.

In ceea ce priveste Senatul ca institutie a Bizantului acesta nu s-a bucurat de prestigiul si autoritatea pe care o avea la Roma, deoarece atributiile lui erau limitate, ramanand un simplu organ consultativ. Senatul (synkletos) pregatea legi, se pronunta asupra unor probleme publice (ex.: adunarea politica de ratificare a alegerii imparatului de catre armata si popor, de probleme de invatamant si de aprovizionarea capitalei). Numarul senatorilor a fost in crestere de la 300 in timpul lui Constantin cel Mare la 2000. Dupa rascoala lui Nika (532) senatorilor implicati li s-au confiscat averile, Justinian procedeaza la o reforma a Senatului in componenta caruia intrau marii proprietari funciari si marii demnitari, iar incepand cu secolul al XI-lea au intrat in Senat si negustori si mestesugari, atingand in timpul lui Alexios I peste 10.000 de membri, ceea ce evidentia anacronismul acestei institutii pana la prabusirea imperiului in 1453.

Comparativ cu celelalte state medievale din Europa, statul bizantin avea cea mai pronuntata centralizare administrativa, fiind singurul stat centralizat pana in secolul al XIII-lea. Imparatului bizantin ii era subordonata administratia centrala ca si justitia, armata , finantele si biserica, toate tineau seama de indicatiile primite de la Palatul Sacru. Organizarea administrativa a Bizantului, desi continua traditia romana, in scurgerea timpului, actele de guvernare administrativa capata o coloratura orientalista inclusiv in trecerea de la utilizarea latinei ca limba oficiala la greaca, dupa anul 610.

Transformarile la nivel administrativ a cunoscut in cazul Bizantului forme lente de evolutie de la structurile institutionale ale antichitatii la cele specifice epocii medievale, comparativ cu schimbarile bruste si violente pe care le-a cunoscut in aceasta tranzitie Occidentul european.

Structura administrativa a imperiului corespundea la origine semnificatiei unui corp de armata - theme, conduse de un strateg care asigura organizarea eficienta a armatei. De altfel, pe structura themei, bizantinii au gasit o modalitate eficienta de recrutare a populatiei locale, mai ales pentru trupele de la granita imperiului, asigurandu-i stabilitatea si securitatea frontierelor. Incepand cu secolul al VII-lea pana in secolul al XI-lea, Bizantul a reusit sa alcatuiasca o puternica flota maritima, asigurandu-i suprematia in bazinul Mediteranei, urmand dupa aceea sa fie concurata de Venetia si Genova, precum si de flota normanzilor.

Inaltele demnitati ale administratiei centrale ale Bizantului erau asigurate de functionari numiti prin decrete imperiale sau revocati din functie conform vointei imparatului.

Pentru asigurarea unei supravegheri eficiente a functionarilor, in cadrul Palatului Sacru, administratia era incredintata unor eunuci care vor juca un rol deosebit fiind o particularitate a civilizatiei bizantine, intalnita ulterior in traditia Portii Otomane. Eunucii, in mod obiectiv nu luptau pentru succesiunea la tron, deoarece nu aveau urmasi, neavand posibilitatea sa-si transmita dupa moarte drepturi ereditare. Consecinta atragerii eunucilor in administratia centrala a determinat evitarea formarii unei nobilimi ereditare cu pretentii politice, comparativ cu Occidentul unde pentru multe secole clasa nobiliara a generat tulburari si razboaie civile, slabind forta institutiei monarhice. Administratia bizantina s-a confruntat insa cu un fenomen negativ generat de coruptie care era legata de posibilitatea cumpararii functiilor publice (Justinian, desi suprimase prin lege sistemul cumpararii functiilor, urmasii sai l-au reintrodus si amplificat prin venalitatea unor functionari din ultima epoca a Bizantului). Analiza coruptiei ca sistem care a caracterizat mentalitatea lumii bizantine, mergand pana la prejudecata existentei coruptiei numai in zona de influenta bizantina, consideram ca in prezent trebuie privita cu prudenta, deoarece nici Occidentul european nu este scutit de acest flagel.

In calitate de judecator suprem, imparatul bizantin era si principalul izvor de drept, deoarece judecatorii pronuntau sentinte in numele lui. La nivelul consiliului suprem (consistoriu principis, imparatul emitea edicte (ordonante imperiale), rescripte, hotarari sau raspunsuri la diverse consultatii solicitate de judecatori sau de unii cetateni. Mentionam ordonantele imperiale din secolul al V-lea denumite Codul Theodosian si renumita activitate legislativa realizata, sistematizata si coordonata de Justinian care a valorificat traditiile dreptului roman pe care le-a imbogatit cu noi reglementari legislative. In timpul domniei lui Justinian s-au elaborat: 1) Pandectele (Digestele) ce cuprind un corpus de legi romane;

2) Codul lui Justinian (edictele si rescriptele emise de inceputul Bizantului pana in timpul lui Justinian); 3) Institutele (un manual de drept). In materie de drept penal, Bizantul, aduce sub influenta filosofiei stoice si a crestinismului, unele accente cu caracter umanitar, mai ales privind pedeapsa cu moartea, mult limitata comparativ cu alte state medievale. Pedepsele penale vor fi mai blande incepand cu secolul al VI-lea, caracteristice bizantinilor erau: exilarea la manastiri, confiscarea bunurilor si amenzile. De asemenea, din secolul al VIII-lea, sub influenta Orientului, Bizantul recurge la practica pedepselor penale cu mutilari fizice, preferate de victime in schimbul pedepsei capitale.

In ultima perioada a dinastiei Paleologilor, Bizantul introduce sub influenta dreptului medieval din Occident, sistemul procedural al Ordariilor si al duelului judiciar, si alte transformari impuse de reforma organizarii judecatoresti.

Unul din punctele forte ale existentei si prestigiului Imperiului Bizantin este legat de realismul si abilitatea diplomatiei, care adesea a suplinit unele insuccese pe plan militar. Fireste ca diplomatia bizantina nu dispunea de o forma de organizare institutionalizata in acceptia moderna a termenului, insa imparatul trimetea la negocieri cu strainii, demnitari (mai ales din randul clericilor cu functii).

In relatiile cu alte state Bizantul avea stabilita o ierarhie protocolara extrem de riguroasa. Astfel, in relatiile cu regele persan si califul arab, protocolul de adresare era de la egal la egal, comparativ cu toate capetele incoronate ale Occidentului unde imparatul bizantin adopta o pozitie de superioritate in calitatea sa suprema de bazileu. De pilda, tarului Rusiei sau regelui Ungariei imparatul Bizantului li se adresa ca unor vasali. Ambasadorii bizantini inainte de a fi trimisi in misiune erau supusi unui examen pentru verificarea cunostintelor generale despre tara unde urmau sa fie acreditati. De asemenea, logothetul postei avea sarcina sa asigure interpretii si sa supravegheze ambasadorii straini, culegand totodata informatii de la politia granicereasca, de la negustori si calatori din alte tari. Posta imperiala asigura primirea ambasadorilor de la frontiera, fiind condusi cu mare pompa la Palatul Sacru de la Constantinopol. Gazduiti dupa acreditare intr-un palat rezervat, li se asigura un program bogat de vizitare a monumentelor, de participare la spectacole si slujbe religioase de la catedrala Sf. Sofia, precum si ospete deosebite in cinstea lor. Intregul program era conceput sa impresioneze pe straini, aratandu-le ceea ce era mai reprezentativ pentru forta militara si operele culturale ale Bizantului.

Diplomatia bizantina utiliza o gama diversa de mijloace, urmarind cateva obiective precise referitoare la: 1) misiunea de convertire la crestinism; 'Opera de conversiune, propaganda crestina, mergeau pas la pas cu cuceririle; si in masura in care era colaborator al soldatului misionarul era colaborator si al diplomatului' . 2. Capetele incoronate sau demnitarii unor popoare pagane, dupa ce erau convertiti prin ceremonialul ritual al botezului, onorati cu titluri si cadouri, intrau in comunitatea 'prietenilor' Imperiului Bizantin; 3. Acordau coroane regale vasalilor fapt prin care recunosteau autoritatea bazileului; 4. Primirea solemna la curtea imperiala; 5. Atragerea fiilor unor sefi de state si ai marilor demnitari straini la studii si educatie pentru a deveni fideli Bizantului; 6. Instituirea unui sistem de spionaj in state straine si finantarea unor factiuni politice subversive sa provoace miscari sociale in sensul interesului Bizantului; 7. Cererea unor legaturi matrimoniale intre familia imperiala si diverse familii domnitoare straine.