ROMANIA IN ANII 1958-1964 - Retragerea trupelor sovietice (1958)

ROMANIA IN ANII 1958-1964

a) Retragerea trupelor sovietice (1958)

Dupa ce, in anii 1944-1948, Armata Rosie avusese un rol important in ascensiunea comunistilor spre putere, treptat, prezenta ei a inceput sa-i incomodeze pe liderii politici romani, care doreau sa se elibereze de sub tutela sovietica si sa devina conducatorii reali ai Romaniei, in consecinta, dupa semnarea tratatului cu Austria, in mai 1955, Gheorghiu-Dej a initiat unele discutii cu membrii Biroului Politic al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Roman, vizand retragerea trupelor sovietice din Romania. Aceasta problema a fost dezbatuta in august 1955 in Biroul Politic, care a stabilit ca Gheorghiu-Dej sa ridice problema retragerii trupelor sovietice in fata lui N.S. Hrusciov, primul-secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice si presedintele Consiliului de Ministri al U.R.S.S.

Prudent din fire, Gheorghiu-Dej n-a dat curs acestei insarcinari, ci a preferat sa-1 foloseasca pe Emil Bodnaras - membru in Biroul Politic si ministrul fortelor armate - care, datorita trecutului sau, se bucura de o deosebita incredere din partea Moscovei. In cazul unei reactii dure a lui Hrusciov, Gheorghiu-Dej putea foarte usor sa prezinte solicitarea ca o initiativa personala a lui Bodnaras. Conform scenariului stabilit, problema retragerii trupelor sovietice a fost ridicata cu prilejul vizitei lui Hrusciov in Romania, in zilele de 21-26 august 1955. Referindu-se la acest moment, N.S. Hrusciov avea sa scrie: ,fe neasteptate, tovarasul Bodnaras a ridicat problema pentru care nu eram pregatit, chiar niciodata nu ma gandisem la ea'. Luat prin surprindere, Hrusciov a "reactionat aspru', dupa propria-i marturisire. Un participant la discutie, Gheorghe Apostol, in acel moment prim-secretar al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Roman, mentiona ca liderul sovietic "a sarit in picioare, aprins la fata si ne-a calificat pe toti drept nationalisti, antisovieticf. Desi Hrusciov a parasit

Romania suparat, chestiunea retragerii trupelor Armatei Rosii era pusa si a devenit obiect de preocupare pentru conducerea sovietica.

Se pare ca a existat o curgere de informatie' dupa aceasta vizita a lui Hrusciov, deoarece A.L. Bradford, vicepresedinte al Agentiei United Press, a solicitat presedintelui Consiliului de Ministri, Gheorghiu-Dej, un raspuns in legatura cu retragerea trupelor sovietice din Romania, pana la l octombrie 1955. Raspunsul - discutat si aprobat de Biroul Politic -mentiona ca, daca trupele straine apartinand statelor occidentale ar fi fost retrase din tarile apusene in limitele granitelor lor nationale, iar gruparile militare create in Occident ar fi fost lichidate, atunci situatia s-ar fi schimbat si "este evident ca ar fi inlaturata si necesitatea prezentei trupelor sovietice in Romania si aceste trupe ar fi retrase din Romania''.

in noiembrie 1955, cu prilejul aniversarii Marii Revolutii Socialiste din Octombrie, N.S. Hrusciov a invitat la Moscova o delegatie romana, de partid si de stat, in frunte cu Gheorghiu-Dej. Acesta nu a dat curs invitatiei, sub pretextul ca era bolnav, iar delegatia a fost condusa de Emil Bodnaras. Potrivit unor relatari, dupa receptia de la Kremlin, acesta a avut o discutie cu Hrusciov in timpul careia primul-secretar al C.C. al P.C.U.S. a spus: "Tovarase Bodnaras, noi am hotarat sa retragem tntpele sovietice de pe teritoriul Romanie'. Era o declaratie confidentiala, neurmata de vreo actiune practica.

Ea se putea inscrie intr-un plan mai vast privind detensionarea situatiei internationale. N.S. Hrusciov era convins ca in "intrecerea pasnica' dintre cele doua sisteme - cel socialist si cel capitalist - socialismul avea sa invinga, devenind un model pentru toate popoarele lumii, in spiritul acestei conceptii, Comitetul Politic Consultativ al Tratatului de la Varsovia a formulat, la 28 ianuarie 1956, propunerea de incheiere a unui pact de neagresiune intre tarile Pactului Nord-Atlantic si cele ale Tratatului de la Varsovia. Un pas important pe calea construirii unei imagini pozitive a noii conduceri sovietice a fost marcat de condamnarea cultului personalitatii lui LV. Stalin de catre Congresul al XX-lea al P.C.U.S. (februarie 1956). N.S. Hrusciov s-a pronuntat pentru inlocuirea metodelor de comanda, violente, practicate de Stalin, cu discutii si consultari politice, in aprilie 1956 a fost desfiintat Biroul Informativ al Partidelor Comuniste si Muncitoresti, considerat o ramasita stalinista, conducerea sovietica initiind consfatuiri ale partidelor "fratesti', la care se adoptau declaratii comune.

Relaxarea intervenita in raporturile dintre U.R.S.S. si statele socialiste a creat popoarelor din aceste tari iluzia ca se puteau desprinde din sfera de dominatie sovietica, in toamna anului 1956 au avut loc mari miscari sociale, politice si nationale in Polonia si Ungaria. Daca in Polonia evenimentele au putut fi tinute sub control, in Ungaria ele au luat un curs violent.

Este semnificativ faptul ca, in mesajul sau din 25 octombrie 1956, noul lider maghiar Imre Nagy, a anuntat inceperea negocierilor cu U.R.S.S., in vederea retragerii trupelor sovietice din Ungaria. La 3 noiembrie, Imre Nagy a declarat neutralitatea Ungariei, dar a doua zi trupele sovietice au trecut la inabusirea revolutiei.

La inceput, oficialitatile romane au tinut sub tacere evenimentele din Ungaria, iar in comunicatul semnat la 28 octombrie 1956 de Gheorghiu-Dej si losip Broz Tito - cu ocazia vizitei delegatiei de partid si de stat romane in Iugoslavia - se aprecia ca nu era recomandabila o interventie din afara in treburile interne ale altor tari. La l noiembrie, N.S. Hrusciov s-a deplasat la Bucuresti, unde a avut discutii cu liderii Romaniei si Cehoslovaciei, pe care i-a informat despre decizia Uniunii Sovietice de a pune capat prin forta "contrarevolutiei' din Ungaria. Dupa aceasta data, mijloacele de propaganda din Romania au condamnat energic "contrarevolutia' si au sustinut represiunea sovietica. Guvernul roman a pus la dispozitie mijloacele de comunicatie ale tarii pentru deplasarea trupelor sovietice spre Ungaria.

Dupa inabusirea revolutiei, la solicitarea conducerii sovietice, in ziua de 22 noiembrie, Gheorghiu-Dej s-a deplasat la Budapesta, unde a participat la refacerea partidului comunist ungar in frunte cu Kadar Janos. in acelasi timp, Gheorghiu-Dej s-a asigurat ca noile autoritati nu aveau sa promoveze o politica revizionista, in conditiile in care, in timpul revolutiei, se ceruse anexarea Transilvaniei la Ungaria. Prin activitatea sa depusa la Budapesta, Gheorghiu-Dej a castigat increderea lui Hrusciov.

La putin timp dupa evenimentele din Ungaria, in zilele de 23 noiem-brie-3 decembrie 1956, o delegatie guvernamentala romana, condusa de Chivu Stoica, presedintele Consiliului de Ministri, s-a deplasat la Moscova, unde a purtat ample discutii cu liderii sovietici, mai ales asupra problemelor economice. Potrivit Declaratiei, data publicitatii in ziua de 4 decembrie, s-au abordat si unele aspecte ale colaborarii politice si militare, apreciindu-se ca stationarea vremelnica a unitatilor militare sovietice in Romania era 136

necesara, in conditiile existentei in Europa a unui bloc militar agresiv -NATO.

Pe baza celor convenite la Moscova, in ziua de 15 aprilie 1957, a fost semnat, la nivelul ministrilor de externe, Acordul referitor la statutul juridic al trupelor sovietice, stationate temporar pe teritoriul Romaniei, urmat de mai multe conventii speciale, referitoare la acordarea ajutorului reciproc in problemele urmaririi si judecarii infractiunilor si in rezolvarea proceselor civile, ivite in legatura cu stationarea trupelor sovietice, la modul si conditiile de folosire a cazarmilor, cladirilor de serviciu, depozitelor, aerodromurilor, campurilor de instructie, energiei electrice, serviciilor comunale, la repararea localurilor folosite de trupele sovietice, la realizarea transporturilor feroviare si telecomunicatiilor, la aprovizionarea cu materiale, la efectivele trupelor sovietice si locurile lor de dislocare. Regulamentul de lucru al Comisiei mixte romano-sovietice, constituita pe baza Acordului din 15 aprilie 1957, a fost aprobat abia peste un an, la 10 aprilie 1958.

Comparativ cu conventiile din 1948, se remarca o mai clara reglementare a raspunderilor din partea sovieticilor, care nu mai aveau dreptul de a se amesteca in treburile interne ale Romaniei; comandantii erau obligati sa solicite acordul sau consimtamantul guvernului roman pentru miscarea trupelor, precum si pentru aplicatii si manevre militare.

Un alt pas pe calea normalizarii raporturilor intre cele doua state s-a realizat prin desfiintarea sovrom-urilor si plecarea consilierilor sovietici, incepand cu luna februarie 1957.

Apreciind ca se apropia momentul decisiv pentru abordarea problemei retragerii trupelor sovietice din Romania, Gheorghe Gheorghiu-Dej a hotarat sa inlature din conducerea Partidului Muncitoresc Roman pe ultimii sai adversari, pentru a nu risca folosirea acestora de catre Hrusciov impotriva sa. Dupa ample manevre de culise a fost convocata Plenara C.C. al P.M.R. (28-29 iunie 1957), care a luat in discutie "activitatea antipartinica' desfasurata de losif Chisinevschi si Miron Constantinescu. Asa cum era de asteptat, cei doi au fost inlaturati din Biroul Politic si din Comitetul Central. Astfel, intreaga conducere a Partidului Muncitoresc Roman era alcatuita numai din oameni devotati lui Gheorghiu-Dej. De asemenea, au fost luate, cum am aratat, unele masuri de destindere interna (desfiintarea cotelor obligatorii, cresterea salariilor, imbunatatirea asistentei sociale etc.) menite sa atraga masele de cetateni alaturi de statul socialist.

Considerand ca avea sanse de reusita, Gheorghe Gheorghiu-Dej a avut o discutie cu N.S. Hrusciov, in care a aratat ca adversarii Uniunii Sovietice apreciau ca regimul socialist din Romania se mentinea numai datorita tancurilor sovietice; liderul politic roman a sugerat ca ar fi fost bine sa se demonstreze lumii capitaliste ca socialismul se baza pe "increderea poporului'.

Era o idee la care Hrusciov s-a dovedit a fi deosebit de sensibil deoarece Uniunea Sovietica era acuzata ca impusese regimuri politice nepopulare in zona Europei centrale si de sud-est, care se mentineau numai cu sprijinul Armatei Rosii. Recenta interventie militara sovietica in Ungaria era considerata drept cea mai clara dovada a acestei realitati, in consecinta, Hrusciov a ajuns sa aprecieze ca retragerea trupelor sovietice din Romania putea constitui un excelent mijloc de propaganda pentru guvernul de la Moscova, in sensul ca actiona pentru detensionarea situatiei internationale, oferind un exemplu demn de urmat si de statele din NATO si in primul rand de SUA. Pe de alta parte, U.R.S.S. dispunea de rachete, de bombe atomice si cu hidrogen care puteau actiona de pe teritoriul propriu, fara a mai fi nevoie de prezenta trupelor sovietice in Romania.

Dupa indelungate reflectii, N.S. Hrusciov a decis sa vina in intampinarea initiativei lui Gheorghiu-Dej. Liderul sovietic a discutat mai intai cu maresalul Rodion Malinovski, ministrul apararii al U.R.S.S.., care si-a dat acordul pentru retragerea trupelor sovietice din Romania. Apoi, N.S. Hrusciov a ridicat problema in Prezidiul Comitetului Central al P.C.U.S., care a aprobat textul scrisorii catre Comitetul Central al Partidului Muncitoresc Roman, in aceasta scrisoare, semnata de N.S. Hrusciov la 17 aprilie 1958, se aprecia: ,JDupa parerea noastra, acum nu mai este necesara sederea trupelor sovietice pe teritoriul Republicii Populare Romane ', drept care "CC al P.C. U.S. considera ca ar trebui sa discutam, in timpul cel mai apropiat, problema retragerii fortelor armate sovietice de pe teritoriul Republicii Populare Romane, rezolvand-o pozitiv si publicand un comunicat corespunzator in presa'.

in raspunsul din 23 aprilie 1958, semnat de Gheorghe Gheorghiu-Dej, prim-secretar al C.C. al P.M.R., se arata: "Tinand seama de imprejurarile actuale favorabile, suntem de acord cu propunerea de a se renunta la stationarea mai departe a trupelor sovietice in R.P.R'.

In ziua de 24 mai 1958, cu rffllejul consfatuirii Comitetului Politic Consultativ al statelor membre ale TV^atatulu' de la Varsovia, desfasurata la Moscova, s-a adoptat Declaratia prin ^{care se} P^r punea realizarea unui pact de neagresiune intre statele membre ^le Tratatului de la Varsovia si statele membre ale NATO. Cu acelasi prilej, Comitetul Politic Consultativ a aprobat propunerea guvernului sovietic, pusa d ^{acord cu} g^uvemul de la Bucuresti, cu privire la retragerea de pe teritoriul Romaniei a trupelor Armatei Rosii. Pe aceasta baza s-a semnat un Acord #^ntre Ministerul Fortelor Armate ale Republicii Populare Romane si Minis'*⁶T^{1 A}P^ararii al Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste referitor la modal ^itatea retragerii trupelor sovietice din Romania in U.R.S.S., in perioada 15 j_u fiie-15 august 1958.

Din motive tactice, liderii polif^{tici rom}aⁿi ^au preferat ca plecarea Armatei Rosii sa fie prezentata ca o initiativa a guvernului de la Moscova, iar ei accepta aceasta decizie. Regimul ^de '^a Bucuresti a elaborat un amplu program cu prilejul retragerii trup^elor sovietice, menit sa exprime "recunostinta' fata de Armata Rosie si ^fai^a de U.R.S.S., sa acrediteze ideea ca Romania era o tara socialista stabi '-^la' ^un P'^{lon de} nadejde al lagarului socialist.

Pe parcursul lunilor iunie si iulie*' ' 58 ^{au ost} organizate banchete si mitinguri oficiale in numeroase loc '' ' ^d'ⁿ t³¹'³' ^{a care s}'^{au rost}i^t discursuri in cinstea prieteniei romano-s' ^sovi^eti^ce, in statiile de cale ferata au fost adusi mii de cetateni pentru a-i _si>^a'^uta P^e ostasii Armatei Rosii care paraseau Romania, a le inmana buchete ^de ' ^a '^{e ura} -drum bun'. Prin

decret al Prezidiului Marii Adunari Nationale au fost decorati numerosi ofiteri sovietici cu ordine ale R.P. Romane, iar intregul efectiv al unitatilor armatei sovietice stationate pe teritoriul Romaniei a fost distins cu medalia ,liberarea de sub jugul fascist'.

Dupa retragerea ultimelor esaloane, Comisia mixta romano-sovietica a continuat sa functioneze, pentru a analiza cererile unor cetateni si institutii privind plata despagubirilor si reparatiilor pentru daunele pricinuite de trupele sovietice; in fapt, aproape toate cererile au fost respinse ca neintemeiate sau au fost trimise spre rezolvare oficialitatilor romane.

Spre exemplu, in sedinta din 20 iunie 1958, Comisia mixta romano-sovietica a constatat, in unanimitate, ca toate evenimentele neobisnuite examinate au fost savarsite de militarii sovietici "in mod neintentionat si au un caracter intamplator si izolat'. In timp ce sovieticii urmareau nediscutarea abuzurilor si ilegalitatilor, partea romana dorea sa lichideze cat mai rapid problemele legate de prezenta trupelor sovietice, nemaistaruind in aducerea de probe care ar fi prelungit discutiile. Astfel, la sedinta din 29 iulie 1958, in procesul-verbal se consemnau urmatoarele: ,JLuand in consideratie retragerea trupelor sovietice stationate temporar pe teritoriul Republicii Populare Romane, precum si faptul ca toate problemele care intra in competenta Comisiei mixte au fost examinate si rezolvate in intregime, Comisia mixta romano-sovietica considera ca activitatea acesteia inceteaza, urmand ca fiecare Parte sa raporteze despre acest lucru guvernului respectiv'.

Asa cum era de asteptat, guvernul de la Moscova a cautat sa obtina maximum de foloase propagandistice prin retragerea trupelor sale din Romania. Acest act era prezentat ca o initiativa sovietica, menita sa demonstreze sinceritatea politicii de destindere internationala pe care o promova, ca un exemplu pe care ar fi trebuit sa-1 urmeze si statele occidentale, mai ales S.U.A. Astfel, ,Jzvestia', referindu-se la retragerea trupelor sovietice din Romania, precum si la reducerea efectivelor trupelor Armatei Rosii aflate pe teritoriul Republicii Democrate Germane, scria, la 24 iunie 1958, ca aceste masuri "ar fi trebuit sa indemne Puterile Apusene sa infaptuiasca masuri similare si ar fi putut constitui un inceput practic, netezind calea spre o intelegere in problema retragerii fortelor armate straine de pe teritoriile altor state. Astazi este clar pentru toata lumea ca o astfel de intelegere nu exista numai si numai din vina Occidentului '. La randul sau, N.S. Hrusciov, in discursul rostit la 18 septembrie 1959, de la

tribuna Adunarii Generale a O.N.U., a tinut sa evidentieze semnificatia initiativelor luate de Uniunea Sovietica pentru consolidarea pacii si diminuarea incordarii internationale, mentionand, in acest cadru, si faptul retragerii trupelor sovietice din Romania.

La vremea respectiva, pe fondul confruntarilor dintre "Est' si "Vest', actul plecarii Armatei Rosii din Romania nu a fost interpretat la dimensiunile lui istorice reale. Liderii statelor occidentale, dominati de o mentalitate sectara, preocupati sa nu acorde nici cel mai mic credit politicii sovietice de destindere internationala, au cautat sa minimalizeze semnificatia retragerii Armatei Rosii din Romania, prezentand-o ca o simpla actiune propagandistica. Acest spirit s-a regasit in presa si in celelalte mijloace de comunicare in masa din Occident, care s-au limitat la consemnarea evenimentului.

Nici liderii tarilor socialiste nu au depasit sabloanele ideologice ale timpului, multumindu-se sa prezinte evenimentul in termenii Comunicatului adoptat la consfatuirea statelor membre ale Tratatului de la Varsovia. Este insa cert ca popoarele tarilor aflate sub ocupatia Uniunii Sovietice au privit retragerea Armatei Rosii din Romania cu speranta ca aceasta are sa plece si din celelalte state europene. Si poate au receptat acest act cu un sentiment de invidie ca romanii reusisera sa realizeze ceea ce pentru ei era doar un vis. Acest vis avea sa se infaptuiasca abia peste trei decenii si jumatate, dupa 1991, ca urmare a destramarii Uniunii Sovietice.

Dincolo de orice speculatii si interpretari, ramane faptul ca Romania a fost singura tara socialista din care s-au retras trupele sovietice. Istoria a demonstrat ca, dupa plecarea Armatei Rosii, Romania a pornit pe calea afirmarii independentei si suveranitatii sale, a restabilirii legaturilor ce-i fusesera interzise dupa caderea "cortinei de fier'. Iesirea de sub hegemonia sovietica a necesitat multa abilitate politica, pentru a nu provoca o reactie dura din partea marelui vecin de la Rasarit. Treptat, statele occidentale au inceput sa priveasca cu interes actiunile Romaniei, transmitandu-i semnale incurajatoare, in speranta ca avea sa se realizeze o "fisura' in "blocul sovietic'. Mai ales dupa ce au aflat ca reprezentantii Romaniei s-au opus politicii de integrare economica a tarilor socialiste, promovata de N.S. Hrusciov, prin care se urmarea o "diviziune socialista a munctr sub egida sovietica, linie pe care liderii celorlalte state membre ale C.A.E.R. au sustinut-o cu multa slugarnicie.

Din septembrie 1958, la cererea C C al P.M.R., conducerea de la Moscova a inceput sa-si retraga consilierii din Romania (cu exceptia catorva specialisti militari), iar autoritatile romane au putut actiona mai relaxat, incepand un proces de reconsiderare a traditiilor si valorilor nationale, de deschidere spre Occident.

in acelasi timp, s-au desfasurat intense tratative pentru reglementarea definitiva a problemelor financiare in suspensie intre Romania si statele occidentale, fapt ce a permis incheierea unor acorduri economice pe termen lung si obtinerea de credite pentru achizitionarea de tehnologie moderna.

Pe plan international, oficialitatile romane au incetat sa se mai alinieze automat - asa cum faceau celelalte tari socialiste - la politica promovata de U.R.S.S. La O.N.U. si in cadrul altor organisme internationale, diplomatia romaneasca a inceput sa se individualizeze, adoptand atitudini proprii, care nu o data erau diferite de cele ale U.R.S.S. si ale satelitilor ei.

b) Desovietizarea Romaniei. Declaratia din aprilie 1964

Dupa retragerea Armatei Rosii din Romania, regimul de la Bucuresti a continuat sa aduca elogii Uniunii Sovietice si conducatorilor ei, a luat masuri represive impotriva celor care se opuneau, intr-o forma sau alta, acestei orientari. Timp de circa un an s-au operat arestari, s-au organizat sedinte publice de "demascare' a dusmanilor socialismului, actiuni ce aminteau de inceputul anilor '50. Ele erau menite sa "adoarma vigilenta' Kremlinului, care trebuia sa stie ca Romania constituia o "veriga puternica' a lagarului socialist.

Pe de alta parte, au inceput tatonari in diferite capitale din Occident, in vederea normalizarii relatiilor bilaterale, grav deteriorate dupa 1948. Delegatii economice au vizitat S.U.A., Franta, Italia, Republica Federala Germania si alte state, reusind sa rezolve problema bunurilor confiscate de Romania dupa cel de-al doilea razboi mondial. Pe aceasta baza s-au incheiat acorduri intre statul roman si firme occidentale, vizand mai ales domeniul tehnologiei.

Din 1960 a inceput un amplu proces de desovietizare a societatii romanesti. Au fost desfiintate rand pe rand Institutul "Maxim Gorki' (care a devenit Institutul de Limbi Straine), Libraria "Cartea Rusa' (prin infiintarea Librariei pentru Cartea Straina), Muzeul Romano-Rus (cladirea a intrat

intr-un lung proces de restaurare dupa care aici s-a amenajat Muzeul Literaturii Romane).

S-a trecut la elaborarea de noi manuale scolare, in care au fost reintroduse personalitatile de marca ale istoriei, literaturii si stiintei romanesti. Statul a investit sume considerabile in invatamant, stiinta si cultura, s-au construit mii de scoli, zeci de institute de cercetare, facultati, spitale, policlinici etc. Au fost restabilite contactele culturale cu Occidentul; limbile franceza, engleza, germana s-au reintrodus in scoli (alaturi de limba rusa).

Regimul a devenit mai relaxat; din 1960 s-a trecut la eliberarea detinutilor politici, prin decrete succesive de amnistie, in august 1964 au fost pusi in libertate ultimii 10.000 de detinuti politici din Romania. Cei mai multi au primit pensii din partea statului, iar unii au fost reincadrati in vechile lor locuri de munca, inclusiv in universitati si institute de cercetare stiintifica.

Politica economica a continuat sa puna accentul pe industrializai'⁶' dar, alaturi de industria grea si de cea a constructiilor de masini, s-a acordat o mai mare atentie industriei alimentare si celei producatoare de bunuri de consum (confectii, incaltaminte, articole electro-casnice etc.).

Directiile obligatorii ale procesului de industrializare erau considerate: electrificarea, mecanizarea complexa, automatizarea productiei, chimizarea, cresterea si dezvoltarea industriei constructoare de masini. Industriei romanesti i s-au alocat fonduri considerabile. Au fost create capacitati productive in toate judetele, s-au electrificat majoritatea localitatilor tarii, au fost construite mari obiective industriale, au aparut noi ramuri si subramuri economice.

in fiecare oras s-a dezvoltat cel putin o platforma industriala puternica, creandu-se numeroase locuri de munca in industrie, servicii, sistemul sanitar, invatamant etc. Rata acumularilor necesare investitiilor si industrializarii a fost de 20-25%, una dintre cele mai ridicate din lume.

Dupa incheierea colectivizarii agriculturii in 1962, s-a adoptat un amplu program vizand modernizarea acestei ramuri a economiei nationale si cresterea productiei la hectar. De asemenea, s-au infiintat ferme legumicole, pomicole, crescatorii de pasari, porci, vitei etc.

Situatia materiala a populatiei s-a ameliorat, ca urmare a rezultatelor obtinute in industrie si agricultura. A inceput construirea unor cartiere de locuinte, apartamentele fiind acordate gratuit in folosinta muncitorilor. A sporit numarul locurilor in statiunile de odihna si tratament. Satul

romanesc traditional a suferit uriase transformari, infatisarea lui s-a schimbat atat din punct de vedere material (constructii, drumuri, curent electric, autobuze etc.), cat si spiritual, prin pierderea dorintei ancestrale a taranilor de a lucra pamantul.

La inceputul anilor '60, pe piata romaneasca au reaparut unele produse din statele occidentale. Au fost achizitionate filme, s-au organizat expozitii, concerte, festivaluri la care erau prezente personalitati marcante atat din "lagarul' socialist, cat si din Occident.

Au fost aduse unele modificari la Constitutia din 1952, inlaturandu-se restrictiile in privinta exercitarii dreptului de vot de catre anumite categorii de cetateni. In 1961, in locul Prezidiului Marii Adunari Nationale a fost creat Consiliul de Stat al Republicii Populare Romane, organ al puterii aflat sub controlul Marii Adunari Nationale si raspunzator in fata acesteia pentru activitatea sa. La 21 martie 1961, Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost ales in functia de presedinte al Consiliului de Stat, iar Ion Gheorghe Maurer a devenit presedintele Consiliului de Ministri.

Cei doi lideri politici - Gheorghe Gheorghiu-Dej si Ion Gheorghe Maurer - au fost artizanii politicii de independenta si suveranitate a Romaniei. Conducerea de la Bucuresti a profitat de conflictul dintre China si Uniunea Sovietica pentru a-si afirma propria sa pozitie, diferita de cea a Moscovei, in problemele vietii internationale, precum si ale raporturilor dintre partidele comuniste si muncitoresti.

Un moment esential, cu larg ecou intern si international, s-a inregistrat in aprilie 1964, cand s-a facut publica si intr-o maniera categorica noua orientare a guvernantilor de la Bucuresti, in Declaratia cu privire la pozitia Partidului Muncitoresc Roman in problemele miscarii comuniste si muncitoresti internationale s-a afirmat ca Romania promoveaza principiile suveranitatii si independentei nationale, ale neamestecului in afacerile interne, avantajului si respectului reciproc. Partidul Muncitoresc Roman se pronunta pentru recunoasterea specificitatii nationale, istorice, intelegerea si acceptarea diversitatii de conditii ale dezvoltarii fiecarei tari.

In document se preciza: Respectarea stricta a principiului potrivit caruia toate partidele marxist-leniniste sunt egale in drepturi, a neamestecului in treburile interne ale altor partide, a dreptului exclusiv al fiecarui partid de a-si rezolva problemele politice si organizatorice, de a-si desemna conducerea, de a-si orienta membru asupra problemelor politicii

interne si internationale, reprezinta conditia esentiala pentni solutionarea justa a problemelor divergente, ca si a oricaror probleme pe care le ridica lupta lor comuna', in acest spirit, Declaratia aprecia: ,JVu exista si mi poate exista un partid parinte si un partid fiu, partide superioare si partide subordonate'. Cu alte cuvinte, Romania nu mai recunostea suprematia Uniunii Sovietice si nici rolul conducator al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice in relatiile internationale. P.M.R. se considera responsabil pentru politica sa numai in fata poporului roman.

Declaratia din aprilie 1964 a avut un mare ecou international, mai ales in statele occidentale, care au apreciat-o - pe drept cuvant - ca inceputul unei noi perioade in evolutia politicii interne si internationale a Romaniei, ca un act de independenta fata de Moscova.