Religie si stiinta la mayasi

Religie si stiinta la mayasi

Documentarea noastra si izvoarele ei

m spus cate ceva despre religia ma-yasilor atunci cand am incercat sa schi-yyl tam un portret al lor; am aratat cat de 'L-l l mare era religiozitatea lor, cat de complex si de autoritar era panteonul lor, specific unui popor cu activitati in special agricole; am semnalat caracterul dual al acestor divinitati care se pot infatisa cu un aspect protector, curand dezmintit de o alta fata, de demon de temut. Si aceasta deoarece raporturile zeilor cu oamenii depindeau fie de partea pozitiva, fie de cea negativa a aceluiasi principiu - ploaia favorizeaza incoltirea plantelor, dar le poate si ineca, daca este in exces - iar aceasta dualitate poate fi

reprezentata printr-un cuplu divin sau poate sa apara ca profile contradictorii ale aceleiasi divinitati. Am spus ca stim foarte putin despre religia mayasilor din perioada clasica, ba mai mult, din acest putin sunt multe aspecte care ne scapa. De asemenea, cu toata stabilitatea trasaturilor generale, este posibil ca religia mayasilor sa fi evoluat permanent in cursul lungului mileniu de progres cultural. Ramane insa sigur, daca ne referim la numarul extraordinar de temple si de piramide pe care acest popor le-a ridicat, ca un spirit religios profund si puternic n-a incetat sa existe in el.

Pentru informarea noastra asupra cadrului religios al mayasilor, dispunem de o documentatie disparata si fragmentara: putem cauta raspunsuri in documentele arheologice (sculpturi, picturi, codexuri) si in anchetele etnografice recente asupra grupelor de mayasi ferite de influente straine; putem analiza cartile epice salvate de naufragiu de catre stiutorii de carte mayasi, care ne-au transcris analele si vechile mituri cu caractere latine (Chilam Balam si Popol-Vuh sunt lucrarile de capetenie); in sfarsit, pentru cercetarea noastra, nu sunt deloc de neglijat marturiile catorva cronicari spanioli din timpul cuceririi, desi in acelasi timp, altii ca ei si chiar ei insisi - ne gandim in mod special la episcopul de Merida, Diego Landa, - distrugeau multe temple si multe manuscrise pretioase.

S-a remarcat ca, in cea mai mare parte, aceste izvoare documentare sunt recente, mergand rareori dincolo de navalirea tolteco-itzasa, din jurul anului 1000: aceasta inseamna ca tabloul nostru este in pericol de a fi deformat atunci cand incercam sa vorbim de religia primelor secole, pentru care documentatia disponibila este mai mult decat lacunara si superficiala. Sa patrundem, totusi, pe acest teren obscur. Ceea ce stim despre panteonul maya ne poate lamuri asupra spiritului si asupra comportamentului metafizic ai acestui popor profund religios. Oricat de complex ar fi, panteonul maya este mult mai putin confuz si mai putin incarcat fata de cel al aztecilor, deoarece, spre deosebire de ei, mayasii raspanditi din Yucatan pana in Guatemala nu au fost rezultatul unui mare amestec de etnii, al unei stratificari de culturi diverse venite din orizonturi multiple; in diversitatea sa, lumea maya are o unitate mai solida decat restul lumii mexicane prehispanice.

Generalitati asupra panteonului maya

Studiul panteonului maya ne poate permite sa desprindem cateva observatii generale, din care Eric Thompson retine in special sase. 1. Mai intai, se remarca faptul ca divinitatile Ploii si Pamantului, legate de activitatea vitala a agriculturii, prezinta, in general, caractere ofidiene sau reptiliene, adica au trasaturi caracteristice serpilor sau aligatorilor, adesea amestecate cu trasaturi^ omenesti, si de aici rezulta aspectul lor fantastic, in plus, divinitatile antropomorfe (ca tanarul zeu al Porumbului, care pare

un adolescent) sunt foarte rare in ansamblul imaginilor religioase maya. 2. Thompson noteaza apoi caracterul de "quadruplicitate' pe care-l prezinta numerosi zei a caror personalitate se scindeaza in patru, corespunzand fiecarui punct cardinal. Ca si Treimea crestinismului, aici exista zei formati din patru entitati care pot fuziona mistic. 3. Apoi Thompson subliniaza dualitatea, caracterul ambivalent al zeilor, aratat deja mai sus: o divinitate poate f i benefica, si-n aceeasi masura malefica, isi poate schimba varsta - trecand brusc de la tinerete la batranete - sau sexul. 4. in plus, Thompson constata ca exista o intrepatrundere intre universul ceresc, terestru si subteran, si ca o divinitate poate fi intalnita in toate aceste lumi, ca atare ea apartine unor cicluri diferite. 5. Specialistul englez remarca apoi marea importanta pe care mayasii au dat-o scurgerii timpului, determinarii lui in scopuri religioase, dovada fiind multimea zeilor legati de timp. 6. in sfarsit, constata ca daca unele divinitati au un caracter dublu, contradictoriu, si atunci este vorba de zei populari, adoptati, "recuperati' de clasele conducatoare care i-au asimilat cu alti zei, de unde caracterul lor sincretic.

Modul in care mayasii au acceptat crestinismul, total strain universului lor, ne poate lamuri asupra intalnirii credintei lor cu cea a oamenilor din Tuia si din Golf care au navalit peste ei cu cinci secole inainte de spanioli. Ce putem observa? Se constata, in primul rand. ca nu s-a produs o eliminare radicala a vechilor zei, ci, mai curand, un amalgam, o asimilare

a noilor zei cu cei vechi: astfel Chacii, zeii ploii, au devenit arhangheli calare, iar zeita Lunii. Ixchel, s-a identificat cu Fecioara Maria. Uneori, s-a produs o simpla juxtapunere, asa cum se vede in unele sate. unde biserica si preotul vegheaza asupra caselor si locuitorilor lor, in timp ce zeii din trecut protejeaza milpas-urile. recoltele, padurile si pe cei care le locuiesc. Si, fara indoiala, peonii de treaba s-ar simti insultati daca ar sti ca ar putea fi cat de cat banuiti de paganism sau de animism¹'.

Un panteon cu trei etaje

Simplificand, divinitatile mayase se pot grupa in mai multe mari familii, mai importante fiind: cele ceresti, terestre, subterane, ale timpului si ale cifrelor. Mayasii aveau, se pare, treisprezece divinitati principale pentru cer, sapte pentru pamant si noua pentru lumea subterana. Spre deosebire de mexicani, ei nu par a fi avut un cult pentru zeul Focului, pe care-l au acum. totusi, lacandonii. Curios, zeul suprem. Hunab Ku. mare zeu creator al lumii si tatal tuturor divinitatilor, nu are decat un loc minor in panteonul maya. Poate fi recunoscut in reprezentarile sale simbolice, prin cele doua paraiase de lacrimi care-i curg pe obraji si se umplu treptat cu pesti, flori si animale diverse, iar la urma cu oameni.

Printre divinitatile ceresti, se intelege ca Soarele (zeul Kinich Ahau) si Luna (zeita Ixchel) detineau un loc important; un intreg ciclu de legende le este dedicat. Astfel, inainte de a fi mutate in ceruri, cele doua astre traiau ca sot si sotie pe Pamant, unde Luna nu s-a dovedit o sotie prea credincioasa, in cursul unei dispute, sotul ei i-a scos un ochi, ceea ce explica stralucirea ei mai redusa!

Artele, muzica, ceramica si vanatoarea, se gaseau sub protectia Soarelui, in timp ce sarcina femeii, nasterea, recoltele si tesutul erau ocrotite de Luna. Paradoxal, pe vinietele codexurilor, putem vedea Luna reprezentata in manifestarile ei dusmanoase si negative, chiar distrugatoare: ea este, intre altele, zeita inundatiilor si apare ca o batrana manioasa, inconjurata de simboluri funebre, cu un sarpe incolacit pe craniul ei, oase risipite si prinse de fusta cu gheare de pasari rapitoare in loc de unghii. Nasterile, moartea doua trasaturi contradictorii, fireste, dar caracteristice gandirii indiene.

Kinich Ahau, "Fata Soarelui', sotul ei, se gasea asociat si uneori, chiar confundat, cu Itzamna (cerul propriu-zis) numit cel care "sclipeste orbitor' si considerat manifestarea diurna a lui Itzamna; daca ne luam dupa frecventa reprezentarilor sale. acesta din urma a fost o divinitate superioara si binefacatoare. Itzamna aparea adesea ca un monstru bicefal, un fel de aligator ciudat sau soparla, cu un cap la fiecare extremitate, el simbolizand atunci bolta cereasca. De altfel, "itzarn' inseamna soparla in limba yucatana; unul din cele doua capete ale acestui dragon ceresc este viu si reprezinta fara indoiala rasaritul, locul unde se nasc astrii, in timp ce al doilea cap pare mort si sugereaza probabil apusul, locul unde dispar stelele si soarele. El mai era reprezentat si avand trasaturile unui batran cu obrajii supti si ridati, uneori barbos, cu un fel de dinte de rechin iesind in afara din maxilarul superior si cu marginea pleoapei ingrosata in jurul orbitelor, semanand cu niste ochelari. Adesea, capul sau ciudat tasneste din botul dragonului ceresc. Acest cairnan¹' ii obseda pe mayasi, deoarece suntem siguri ca ei isi imaginau pamantul ca pe un disc circular asezat pe un aligator, sau pe patru, dupa alte versiuni: cate unul in fiecare punct cardinal, plutind pe apele subterane; si acest disc avea noua lumi subterane, una peste alta, fiecare fiind dominata de un suveran al Noptii, de temut si ingrozitor, in plus, patru genii protectoare, Bacabii. sustineau cerul; rosu cel de la est, alb cel din nord. negru cel din vest (noaptea), galben cel din sud. Ei aveau ca sarcina sa opreasca vantul cu lame de ob-sidian. Mayasii crestinati ii vor asimila cu Magdalena si cu sfintii Dominic, lacob si Gabriel.

Dar sa revenim la Itzamna: ca multi alti zei, el se scindeaza in patru, cate unul pentru fiecare punct cardinal, cu o culoare proprie, ca simbol. In iconografia maya, acesti monstri revin cu o regularitate constanta. Se pot asimila cu Chacii, zeii ploii si ai vegetatiei, recunoscuti usor cu nasul lor in forma de trompa, ochiul ca un tau (litera greceasca T) si cei doi colti. Aceasta trompa este creata, poate, dupa modelul celei a tapirului sau a furnicarului, dar in nici un caz din cea a elefantului, necunoscut in America pe vremea aceea. Poate ca acesti Chaci nu sunt decat o alta manifestare a lui Itzamna sau chiar o manifestare regionala, localizata in extremul nord al Yucatanului sau o expresie mai populara si mai taraneasca a unor Itzamna apreciati de oamenii de stiinta. Nu se stie. Pe codexurile lor, se recunosc dupa trasaturile net ofidiene - este adevarat ca sarpele le este adesea asociat - dupa faptul ca aduc ploaia, rasturnand si rasucind tigve pline cu apa pe sol.

Acesti zei "stropitori' invartesc adesea topoare de piatra deasupra capului, care simbolizeaza trasnetul si fulgerele. Chacii sunt deci zei ai ploii, ai vantului si, prin aceasta, ai vegetatiei, ai fertilitatii si ai agriculturii. Chacii se arata, de asemenea, ca o cvadrupla manifestare a unui zeu. unic la inceput. Am spus ca el era pus uneori in legatura cu sarpele, simbol al umiditatii, pe care-l calareste sau pe care il duce in spate, umflat si transformat in burduf cu apa de ploaie! Rolul sau benefic si binevoitor i-a adus o faima surprinzatoare, indeosebi in aridul Yucatan, unde ploaia, fara a fi nici excesiva, nici nefasta ca in padurea virgina din sud (Chiapas si Peten) era. din contra, rara si dorita, in siturile septentrionale ale Yucatanului, tema mastii lui Chac, cu lungul lui apendice nazal, a revenit uneori pana la obsesie, asa cum

Codz-Poop sau Palatul Mastilor din Kabah-pe fatada se afla 250 de masti ale zeului Chac se poate vedea la Kabah, unde 250 de masti ale zeului fmbraca complet fatada palatului numit Codz Poop, "rogojina rulata', nume care vine de la treapta pragului pe care se vede nasul zeului rulat ca o rogojina!

Printre cei treisprezece zei ceresti, sa-l numaram si pe cel al planetei Venus, a carui importanta a fost ceva mai mica in sufletele oamenilor, asa ca stim prea putin despre el. Sa-l mentionam si pe Xaman Ek, zeul stelei polare, cu fata de maimuta, turtita, patata cu negru. El este patronul protector al negustorilor care ii aduceau in mod obisnuit ofrande si-i faceau arderi de copal, in mici capele insirate in cinstea lui.-pe marginea drumurilor.

Divinitatile terestre

Astrele au ajuns in ceruri si trimit ploaia pe pamant; recoltele cresc, porumbul se coace, fnainte de a-si defrisa milpa sa provizorie, inainte de a lucra pamantul cu bastonul lui de sapat, de a semana, de a recolta taranul maya postea, practica abstinenta - timp de treisprezece zile pentru insamantari, de exemplu -aducea ofrande si ardea copal la picioarele divinitatilor pamantului. A reprezenta porumbul ca pe o fiinta vie si a-l zeifica poate sa ne surprinda, dar aceasta conceptie a fost fundamentala in gandirea maya; asa cum noi spunem ca ne-am nascut din lut, mayasii spuneau ca sunt nascuti din porumb. Asa ca zeul Porumbului ocupa un rol important in cult si. in mod deosebit, in inima taranilor. Este. de altfel, singurul zeu care are forme omenesti, tinere si frumoase in acelasi timp: este reprezentat avand trasaturile unui tanar - capul sau servea ca simbol pentru cifra 8 -cu par lung, fara indoiala pentru a sugera matasea porumbului, din care ieseau chiar stiuleti ai acestei plante venerate.

in ultima epoca, a fost denumit Yum Kax. "Suveranul padurilor', si avea toate caracteristicile divinitatii agrare. Zeu al prosperitatii si al belsugului era adesea asociat cu simbolurile mortii, deoarece nu poti crea viata decat prin moarte: pentru ca bobul sa incolteasca, trebuie ingropat ca un cadavru si lasat sa "lucreze'! Astfel, zeul este reprezentat decapitat sau purtand un cap taiat asezat in diagonala, pe piept, pentru a aminti ca grauntele moare pentru a se naste noua planta. Te gandesti imediat la Osiris al egiptenilor, care are ambele roluri: este zeul teluric al fortelor vegetale si in acealsi timp, domnul lumii de dincolo si al practicilor imbalsamarii. El simbolizeaza pamantul egiptean si vegetatia sa arsa periodic de soare si de uscaciune, dar mereu revenind la viata, inverzind! In Orientul apropiat. Dumuzi-Tammuz avea un rol asemanator - el va deveni Adonis la Greci - la fel reprezentat, ca un frumos adolescent, totodata zeu al agriculturii si al fertilitatii si zeu al vietii de dincolo, coborand mereu in infern, pentru a iesi la suprafata triumfator ca totdeauna.

Fasolea avea, de asemenea, zeii sai, dar mult mai putin stimati decat cel al porumbului. Se pot adauga la zeii telurici pe cei care locuiau pe varful muntilor - in legatura cu norii si ploaia -. la varsarea raurilor, la izvoare sau in pesteri. Zeul-Ja-guar facea parte din doua universuri: sub aspectul sau vizibil, exterior, el simboliza puterile pamantului: sub aspectul sau ascuns, retras in vizuina lui, el simboliza puterile subpamantene.

Divinitatile subpamantene

Noua Suverani ai Noptii, denumiti Noua-Zei (Bolontiku) erau in fruntea diferitelor lumi subpamantene suprapuse: glifele lor au fost recunoscute dar nu se pot citi, din pacate. Aici este domeniul mortii si al lumii de dincolo si am aflat cat era de obsedat poporul mexican de moarte. Simbolurile mortii, cum sunt craniile descarnate si oasele incrucisate, revin adesea in iconografia maya. Sub forma unui schelet impodobit cu clopotei. Ah Puch este zeul Mortii. Animale rau prevestitoare il insotesc: cucuveaua, cainele - calauza mortilor - pe care-l ingropau odata cu stapanii, ..demonul norilor', pasarea moan. (un fel de erete). Poate chiar Ek Chuah, zeul razboiului si al sacrificiilor, reprezentat din belsug pe codexuri, nu este decat o forma secundara a zeului Mortii. Poate fi recunoscut dupa silueta sa neagra, dupa buzele groase si lasate si, cateodata, dupa coada de scorpion. Personalitatea sa este, de asemenea, dualista si ambivalenta: uneori este prezentat ducand un balot in spinare, fiind si el un zeu stimat de calatori si de negustorii ambulanti, considerati adesea ca spioni, - si in acest caz el este zeul arborelui de cacao ale carui seminte serveau ca moneda -, alteori era reprezentat ridicand o lance deasupra capului, ca zeu al luptelor si al sacrificiilor sangeroase.

Printre zeii Mortii si ai lumilor infernale, trebuie inclusa Ixtab, zeita sinuciderilor, prezentata pe codex agatata de cer cu o franghie legata de gat. Sinucigasii, sacrificatii, soldatii ucisi in lupta, femeile moarte la nasteri toti acestia aveau dreptul sa intre direct in paradisul maya, un loc idilic, un paradis plantat cu ceiba (Ceiba pentadra), arbori sacri: enormi, ei au pe semintele-capsule fire de kapok¹' - de unde numele "arborele cu kapok' - cu utilizari multiple.

Legendele mayase ne informeaza ca un ceiba urias traversa tot universul, de la lumile subpamantene la cele ceresti.

Cei condamnati se duceau dupa moarte in Mit-nal. lumea de jos unde bantuie un frig napraznic. Trebuie sa mai spunem ca in filozofia maya. moartea, bolile, deficientele nu aveau un caracter accidental sau natural, ci erau dreapta pedeapsa a

1) (cuvant englez) puf vegetal foarte usor si impermeabil care imbraca grauntele unor copaci din America Centrala, folosit pentru centuri de salvare si pentru perne greselilor din trecut si erau trimise de zeii maniati.

Divinitatile timpului si ale cifrelor au avut un rol destul de important deoarece mayasii au fost in mod curios obsedati si fascinati de scurgerea timpului, de ritmul sau ciclic, caracterul sau repetitiv sau capricios; pasionati de cunoasterea eternitatii, preotii astronomi au facut calcule pentru mii si chiar milioane de ani inainte! Toate perioadele de timp, zilele, "lunile' de douazeci de zile, anii, "secolele' de 52 de ani. erau zeificate; si s-a acordat un cult stelelor din piatra pe care le ridicau la date regulate, ca si cifrelor care permiteau realizarea acestor calcule uimitoare.

La aceasta nebuloasa de divinitati trebuie adaugate cele ocrotitoare ale numeroaselor profesii, de la cele ale breslelor de meseriasi, pana la ale celor ce practicau tatuarea si cresterea albinelor. Taisurile din obsidian sau din silex isi aveau si ele zeul lor patron!

fn sfarsit, in timpul renasterii din secolele XI si XII trebuie notat cultul precumpanitor al Sarpelui cu pene, Quetzalcoatl, tradus prin Kukulkan de mayasi; el a fost un personaj istoric, sef religios si razboinic, despre care am vorbit pe larg cand am discutat despre tolteci. Chichen Itza a fost, desigur, centrul in care cultul Sarpelui cu pene a avut cea mai mare trecere. El a avut un rol capital ca simbol al conceptiilor noi. si poate fi vazut pe un disc de aur slefuit sau obtinut prin presare la rece. gasit in renumitul altar de sacrificii, fabulosul sarpe ridicandu-se deasupra unei victime intinsa pe spate, pe care un preot sacrificator

se pregateste sa o injunghie. Dar daca Kukulkan a fost zeul cu cea mai mare trecere atata timp cat itzasii au fost stapani, chiar in ziua cand au fost alungati, el a intrat in dizgratie si moda lui a apus imediat, vechii zei maya devenind din nou puternici.

Clerul

Caracterul teocratic al conducerii in teritoriul maya da clerului, prin definitie, locul de onoare. Sacrul avand un caracter coplesitor prin omniprezenta sa, nu exista putere civila in sensul pe care-l intelegem acum. Autoritatea religioasa si autoritatea tribala sau oraseneasca erau strans intrepatrunse. De altfel, cunostintele si stiintele apartineau reprezentantilor religiosi: preotii erau aceia care transmiteau cunostintele: scrisul, calendarul, astrologia, genealogia, istoria, mitologia, medicina, prezicerea si tot ritualul obligatoriu, ceremoniile ce trebuiau indeplinite pentru a nu-i supara pe zei. Clerul era obligat, inainte de toate, sa respecte cultul la care zeii aveau dreptul si. mai ales. trebuia sa-i hraneasca.

Se pare ca intregul cler provenea dintr-o clasa ereditar privilegiata, chiar daca trebuia sa reuseasca la examinarea cunostintelor, pentru a dovedi ca poate participa in diverse consilii. Desigur, "marele sef' avea autoritate asupra "marelui preot', dar nimic nu dovedeste ca ei nu proveneau din aceeasi clasa.

Dovada nesepararii activitatilor sacerdotale de cele civile ne este data de traducerea pe care o dadeau mayasii cuvantului halach-uinic, marele lor sef: gu-vernator-episcop! Seful suprem era deci totodata sef spiritual si temporal. Poate ar trebui sa luam in considerare, ca la cakchiquelii din Guatemala, prezenta unui mare preot insarcinat special cu ritualul si cu ceremoniile - intre care si sacrificiile! - pe langa un al doilea mare preot, mai putin ocupat cu problemele zilnice, nelegat de activitatile directe ale comunitatii si consacrandu-se in intregime speculatiilor as-trologice, stiintifice si culturale, cum ar fi intocmirea codexurilor, calculul calendaristic si almanahurile, programarea ridicarii stelelor din piatra sau planurile templelor ce trebuiau construite. Aceasta autoritate stiintifica, care raspundea de invatamant, adica de pastrarea si transmiterea cunostintelor enumerate, era subordonat lui halach uinic care detinea toata puterea laica pe langa, probabil, puterea religioasa. Ah K/'n-ii, "Cei din Soare', erau preotii insarcinati cu speculatiile mai mult intelectuale decat practice, desi ei erau printre cei ce oficiau sacrificii; ei prooroceau raportandu-se la almanahurile lor si la di-fritele lor carti hieroglifice. Adevarati vizionari, chilamii, sau prezicatorii, prooroceau, de asemenea, cercetandu-si calendarele care-i ajutau la ghicit sau intrand in transa prin dansuri si percutii obsedante, transa favorizata de folosirea drogurilor exaltante. pe baza de alcaloizi, de tipul mescalinei. Totusi, peyotl¹' si datura¹', folosite in mod curent pe platoul central mexican, nu se gasesc in zona maya.

inainte de a-si consulta scrierile, din documentele pliate ca un acordeon, preotul le stropea cu apa numita zuhuy, renumita pentru puritatea ei, provenita din izvoare sau din altare speciale, de care femeile nu aveau dreptul sa se apropie sau sa le foloseasca.

O alta categorie de preoti, nacomii, era in legatura cu moartea si era foarte de temut; ei trebuiau sa smulga inima victimelor imobilizate pe piatra altarului. Imediat ce era extrasa din piept, inima era dataja/7 kini-or, care-i aveau pe nacomi ca ajutoare, in plus, patru Chaci - batrani, mai ales, care purtau acelasi nume ca zeul Ploii - dadeau ajutor oficiantilor, tinand picioarele si mainile victimei. Ei erau, de asemenea, insarcinati cu aprinderea focului in cursul unor ritualuri.

intre preocuparile metafizice, ghicirea viitorului, succesiunea timpului si rolul sau in evenimente - zeii care conduceau si "duceau' zilele de 4,7,9 si 13 erau favorabili, in timp ce zeii responsabili ai zilelor de 2, 3, 5 si 10 erau nefavorabili! - jucau un rol considerabil. Motivul fiecarei probleme - o recolta proasta, o boala, o muscatura veninoasa, pierderea unui obiect, dizgratia unei fiinte apropiate sau a unui sef - era in mod obligatoriu inscris in carti ce dadeau raspunsul. Modul de a se purta, hotararile de luat depindeau de mii de alte semne pe care trebuia sa stie sa le descifreze: se urmarea modul in care murea un curcan sacrificat, cum se contracta pulpa piciorului sau pozitia boabelor de porumb sau de fasole. Chiar si astazi, multe sate si-au pastrat vraciul (samanul) sau preotul calendarului, care interpreteaza prevestirile si semnele.

Deoarece isi inchipuiau ca boala era consecinta directa, pretul platit, pe drept, pentru un pacat din trecut, se presupunea ca spovedania te izbavea de acest pacat, in lipsa unui preot, isi puteau descarca constiinta cuiva apropiat. Astfel, spovedania juca un mare rol in viata mayasilor. Dar prima din activitatile preotilor era de a participa la ceremonii, la dansuri, la sacrificii si de a se supune atunci unui ritual meticulos si complicat.

Ceremoniile

Datorita influentei lor favorabile sau defavorabile asupra desfasurarii vietii oamenilor, ceremoniile erau obiectul unor preocupari deosebite din partea indienilor si ele ocupau o mare parte din timp. Nu le faceau in mod superficial si nici pentru a se distra; aceste ceremonii aveau in sine ceva neinduplecat si sever. Era ceva ostentativ in caracterul lor sacru; ele necesitau o pregatire, o purificare prealabila, care se realiza prin posturi, abstinente si cumpatare. Si asta pentru ca intregul succes al ceremoniei depindea de gradul de neprihanire al celor ce oficiau si a diferitelor elemente folosite.

Diego de Landa a pastrat, printre altele, amintirea unei ceremonii care avea legatura cu realizarea de temut a idolilor din acaju. Era o actiune periculoasa, din cauza puterii raufacatoare a idolilor in cazul in care ar fi fost suparati! Cu trupul uns cu seu, sculptorii, insotiti de preoti si de Chaci, se retrageau intr-o coliba singuratica, ascunsa dupa un gard inalt, totul fiind construit in acest scop. Cum puritatea celor care oficiau era obligatorie, postul si abstinenta erau respectate cu rigoare in tot timpul lucrului: intr-un aer intesat de fumul de copal, artistul lucra cu precautie, umezind permanent idolul in curs de realizare cu sange scos din ranile ce si le facea pe nas, pe obraji, pe lobii urechilor si in alte parti ale corpului. Cand el se odihnea, preotii aveau grija sa stranga repede idolii intr-un urcior pentru a neutraliza efectele lor magice, asteptand trezirea sculptorului. La sfarsitul lucrului, idolii erau aliniati pe un altar, purificati, sfintiti. Adesea, erau comandati de particulari, deoarece toate familiile aveau in coliba un mic altar consacrat idolilor protectori. Ceremonia se termina printr-o serbare si o betie cu balche, bautura care te apropia de zei, ca si dansul!

Si dansul avea un caracter net religios, deloc profan; dovada este faptul ca trebuia in prealabil sa se respecte o perioada de post si de abstinenta pentru a fi autorizat sa intri in "hora'. Dansurile mimau adesea scene de sacrificii, si primul obiectiv al participantilor era sa devina "altul', sa se identifice cu un animal, cu un zeu, prin folosirea mastilor, a penelor stralucitoare, a culorilor uluitoare intinse pe trupuri si a costumelor sclipitoare. Un dansator nu era vecinul sau prietenul tau costumat facand pe mascariciul, era, nici mai mult nici mai putin, un zeu convingator si de temut. Ritmul obsedant al tobelor, strigatul sfasietor al trompetelor - indienii nu cunosteau instrumentele cu coarde - si bataile infundate ale marilor tobe, huehuetl, intretineau o tensiune continua si obositoare. Ca si in timpurile cele mai vechi, probabil ca dansurile cu caracter magic si incantatiile se desfasurau inaintea marilor vanatori, a razboaielor sau a recoltelor.

Ofrandele

Fara consultarea prealabila a preotilor care hotarau zilele favorabile si fara o purificare prin post si abstinenta, nu se facea nici o vanatoare colectiva, nici defrisarea pentru milpa, nici semanaturile, nici o constructie de templu sau de casa, nici o ceremonie, nici un ritual de migrare, nici o casatorie. Nu se pleca la razboi decat dupa ce divinitatile fixau data favorabila, in mod obisnuit, perioadele de abstinenta durau o saptamana maya, adica treisprezece zile. intr-o mie si una de ocazii, credinciosul aducea ofrande si sacrificii zeilor pentru ca acestia sa ii satisfaca rugamintea, intotdeauna neexagerata. Ce-i daruia el? Cel mai adesea alimente, mancaruri, placinte, pozol (un fel de mamaliga), boabe de porumb, de dovleac sau de fasole: un peste, o broasca testoasa, un curcan

si, mai rar, un cerb; balche, adesea, si flori; copal, desigur, cel mai des. Prin magie imitativa - fumul evocand norii - se credea ca arderile de copal aduceau ploaia.

Mayasii aduceau si un alt tip de ofranda, destul de ciudat, al propriului sange pe care-l obtineau ranindu-se in diferite feluri, cu spini, cu aschii de silex, cu un ghimpe luat de la un tip de calcan, pe care ei si le infigeau in limba, in lobii urechilor, in nas. obraji, buze, membre si chiar in penis. Uneori, o faceau cu o panglica acoperita in intregime cu multi spini de aloe pe care si-o treceau pe limba, asa cum putem vedea pe unele reliefuri, la Yaxchilan, mai ales. De altfel, numerosi ghimpi de calcan au fost gasiti in morminte. Odata facuta rana, se lasa sangele sa curga pe frunze sau pe benzi de hartie din coaja de copac, asezate apoi intr-un cos care era oferit zeilor. Era obiceiul, de asemenea, sa se mazgaleasca cu acest sange idolii templelor.

Cei mai bogati ofereau pene de quetzal, bucati de jad, taisuri de obsidian sau de silex cioplite in forme originale si complexe, cu o virtuozitate uimitoare. Fara indoiala, sacrificiul sangelui reprezenta ofranda suprema. Prin ea se supuneau dogmei, care afirma ca nu se putea garanta si intretine viata decat oferind viata adica ucigand! Zeii cereau sange pentru a capata forta necesara indeplinirii sarcinii lor si misiunea de a o procura revenea, in mod natural, oamenilor care fusesera creati in acest scop. dupa cum ni se explica in Popol-Vuh. La a patra Creatie, zeii au considerat ca oamenii sunt in stare sa le celebreze cultul si sa-i hraneasca. Sacrificarea putea fi a unui animal - o pasare, un curcan, un cerb lopatar - dar si a unui om, copil sau adult, indiferent de sex.

Sacrificiile umane

Daca sacrificarea oamenilor a fost relativ raspandita si obisnuita incepand cu perioada mexi-cano-tolteca, am spus ca ea a fost, probabil, facuta doar in cazuri exceptionale in perioada clasica. Atunci se recurgea la ea doar in situatiile critice, cu ocazia marilor calamitati sau catastrofe, cum ar fi o seceta prelungita, o epidemie ucigasa sau un uragan devastator. Se pare ca se sacrificau cateva vieti si cu ocazia marilor inaugurari, ale templelor-piramide, de exemplu; s-au gasit in spatele zidurilor si la subsolul unor temple, la Tikal mai ales, oseminte si cranii in vase de pamant. Deci, pentru aceste jertfe sangeroase victimele erau decapitate; dar poate ca aceste ramasite macabre sunt doar cele ale preotilor sau nobililor a caror pozitie sociala le permitea sa beneficieze de onoarea de a fi ingropati in perimetrul templului (ca in cazul catedralelor din epoca feudala); nimic nu dovedeste ca erau victime sacrificate, obiceiul de descarnare si de dezmembrare a mortilor existand la mayasi ca si la tibetani, pe langa alte obiceiuri nu mai putin surprinzatoare.

Cum se desfasura un asemenea sacrificiu?

Avem o descriere datorita marturiei culese de Landa despre nobilii din Yucatanul de nord. Viitoarelor victime, adesea resemnate, deoarece sacrificiul le era prezentat ca un semn de onoare care le purta in paradisul ceresc, li se dadea sa bea. in prealabil, o buna cantitate de balche pentru a-i ameti. Cel mai adesea erau sclavi - comunitatea contribuise pentru a-i cumpara -, prizonieri de razboi sau copii si tineri, deoarece zeii erau sensibili la calitatea neprihanirii care marea valoarea jertfei. "Unii din evlavie isi ofereau proprii copii': a notat Landa. Orice malformatie sau lipsa de frumusete fizica te descalifica adica iti salva viata!

Oficiantii si ofranda lor vie urcau in varful piramidei templului, cu trepte deosebit de stramte, si intrau in curtea unui templu mic; apoi cei patru Chaci intindeau victima pe spate, sprijinita si cu toracele bombat pe piatra convexa de sacrificiu. Anterior fusese dezbracat si vopsit in albastru, culoarea pentru sacrificii, si ii pusesera un acoperamant de cap special. Cei patru Chaci il tineau bine de extremitatile membrelor intinse; si ei, ca si piatra de sacrificiu si victima, fusesera vopsiti in albastru. Nori de fum iesind din cadelnite invaluiau scena, in timp ce un preot, inarmat cu un pamatuf facut din solzi de sarpe cu clopotei, stropea cu balche - hidromeiul zeilor - locul si in mod special victima.

Cu un pumnal de sacrificiu din silex sau din ob-sidian, numit "mana zeului', preotul nacom lovea in partea de jos. in stanga, a cutiei toracice, smulgea imediat inima si o dadea preotului, care. la randul lui. o ridica deasupra capului spre apus, acolo unde astrul moare in fiecare seara. Trupul sacrificatului era apoi aruncat pe scari in jos. unde preotii il jupuiau si-l taiau in bucati. Doua stele din Piedras Negras arata cum iese un rasad de porumb din torsul despicat al sacrificatilor, ceea ce arata ca o asemenea jertfa era probabil legata de un cult agrar al fertilitatii. Apoi veneau la rand alte victime, daca existau, si in tot acest timp erau lovite marile tobe verticale, care acopereau galagia facuta de cochiliile marine, de trompete, de plesnitoare si de carapace de broaste testoase lovite cu bucati de coarne de cerb. La baza piramidei, convinsi de rolul lor, dansatorii cu masti enorme se identificau cu zeii, cu animalele care le patronau clanurile, sau cu monstri ceresti. Preotii care-o simbolizau pe Venus se apropiau atunci de idol, fiecare cu un vas continand o inima de om. invaluit intr-un fum gros de copal, marele preot lua unul cate unul aceste organe sangerande si-l freca de suprafata stelei sau a statuii ce trebuia onorata, murdarind-o cu sange, inainte de a pleca, se depuneau in jurul idolului ofrande, hrana, bijuterii si pene de quetzal. Uneori, cei ce oficiau si credinciosii se ofereau ei insisi pentru sacrificii, asa cum am mai aratat, folosind spini, varfuri de obsidian, oase ascutite sau ghimpi de calcan. Apoi imbibau hartii din coaja de copac, dar si nuieluse, cu sangele provenit din ranile lor si le ofereau divinitatilor templului: in toate religiile sangele are o semnificatie mistica. Se intampla uneori ca un chilam sa puna pe el pielea jupuita de pe victima dupa ce se dezbracase. pentru a

executa un dans special. Corpul victimei, daca fusese un om merituos si valoros in timpul vietii, putea fi impartit si mancat: in felul acesta isi insuseau calitatile lui, ca si cele ale divinitatii in care el se preschimbase in momentul mortii. Trupul era dat sefilor, capul, mainile si picioarele erau date preotilor si ajutoarelor lor, in timp ce razboinicul care, eventual, il facuse prizonier, primea cateva oase, de exemplu, mandibulele, pe care si le punea la brate, purtandu-le foarte mandru. O astfel de serbare se incheia desigur cu o petrecere si cu betii teribile. Dar trebuie sa retinem ca sacrificatii erau considerati, de acum inainte, sfinti si memoria le era foarte respectata.

Executiile "in genul martiriului sfantului Sebastian'

Tot in lucrarea sa, Relatare despre Yucatan, Diego de Landa prezinta un alt tip de sacrificiu omenesc, in care se foloseau sageti. Victima era legata, goala, vopsita in albastru, intre doi stalpi, cu bratele incrucisate la spate, cu o tichie conica pusa pe cap. Putin inainte, participase la un dans sacru, in mijlocul unor oameni mascati si inarmati cu lanci si arcuri. Apoi preotul, imbracat cu impresionantele sale vesminte de ceremonie, se apropia de victima legata, femeie sau barbat, si o ranea cu o sageata in sex; strangea sangele din rana si ungea idolul sarbatorit cu acea ocazie. Apoi. dansatorii faceau cerc in jurul victimei si fiecare ii trimitea o sageata in regiunea inimii care fusese insemnata mai inainte, o pata alba facuta pe piept, "in acest fel. scrie Landa, pieptul lui se transforma in ceva asemanator cu un arici facut din sagetr.

Landa relateaza si un al treilea tip de sacrificii "dezgustator si penibil' care se facea in temple: .Asezati in sir, credinciosii isi faceau mai multe gauri in membrul viril si treceau prin ele o sfoara lunga, ramanand, astfel, legati toti unul de altul. Ungeau apoi demonul cu sange din toate aceste organe si cel care o facea cel mai mult era considerat cel mai curajos.'

Cenotul de sacrificii de la Chichen Itza

Mayasii practicau inca un tip de sacrificiu uman, cel al inecului; cenotul sacru din Chichen Itza a fost scena principala, atragand, timp de secole, multimi de pelerini veniti sa arunce in el ofrande. Acolo, in cenot, in putul enorm cu peretii abrupti, lat de circa 60 de metri si adanc de 40 de metri, din care jumatate in apa. pelerinii veniti din toate partile aruncau, in apa ciudat de calma si de tainica, tot felul de ofrande, clopotei, bulgari de copal, bijuterii de jad si chiar oameni, pentru cinstirea lui Chac, zeul Ploii, ii cereau sa puna capat secetei, foametei greu de suportat, sau altor mari pericole. Pentru a obtine

raspunsul zeului si pentru ca acesta sa poata fi ghicit, oficiantii, dupa ce respectasera abstinenta si cumpatarea in mod foarte riguros (60 de zile), aruncau femei, de conditie buna in special, dar si copii si barbati, in cenot la rasaritul soarelui. Un text spaniol ne spune ca "femeile trebuiau sa ceara zeului un an prielnic si benefic pentru sotul sau stapanul lor. Daca. la pranz, ele mai pluteau inca, li se arunca o franghie, erau scoase afara, epuizate, si erau lasate sa-si revina langa foc si in mijlocul norilor de fum de copal. Apoi ele povesteau ca existau jos multi oameni din neamul lor care le primisera bine. Cand incercau sa ridice capul sau cand il inclinau sub apa pentru a-i privi, erau lovite tare in cap, iar cand priveau fundul vedeau prapastii mari si locuitorii acestor abisuri le raspundeau la intrebarile privind anul rau sau bun pe care-l vor avea stapanii lor'. Dupa aceea, aceste femei salvate erau venerate ca fiinte rasfatate de zei.

Datoram relatarea acestui obicei lui Diego Sar-miento de Figueroa, alcade (primar) al Madridului, care a vizitat Yucatanul in secolul XVI; el ne confirma marturiile culese de Landa. Si barbatii, dar mai ales copii, erau aruncati in acelasi fel dintr-un mic templu ale carui ruine sunt inca vizibile pe marginile putului. Raspunsul divin dat prin intermediul celor salvati se referea la precipitatiile din anul urmator, la cantitatea lor, suficienta sau insuficienta. Unul dintre acesti salvati, rasfatat de zei, va deveni sef in Mayapan: este renumitul Ceel Cauich despre care am vorbit deja, ca fiind cel ce i-a alungat pe itzasi si care era aparatorul sotilor batjocoriti. Desigur ca aventura sa din cenotul sacrusi aura pe care a dobandit+o i-a favorizat ascensiunea politica.

La inceputul secolului nostru, Edward Herbert Thomson, consul al Statelor Unite in Yutacan, a capatat o mare pasiune pentru stilul de la Chichen Itza si a cumparat ferma pe care se gaseau ruinele; cu cinci ani inainte, John L. Stephens facuse la fel la Copan si optinuse de la indianul Don Jose Maria, pentru suma de 50 dolari, cele 2400 de hectare de jungla umeda care ascundeau ruinele orasului cu 38 de stele minunate!

Timp de treizeci de ani, Thompson a trait la ferma sa din Chichen Itza fara ca pasiunea lui sa slabeasca. Apoi, anumite tulburari, incendierea bunurilor sale, discutiile cu conducerea l+au gonit. Dar interesul sau pentru cenot nu a diminuat, deoarece se vorbea despre un tezaur fabulos care ar fi cazut pe fundul apei. Intre 1904 si 1907 el va facut dragaje si a angajat chiar scufundatori greci pentru a sonda putul, dupa ce fusese curatat partial, scotandu+se aproape 3 metri de namol. Dupa multe zile de cercetari fara rezultat, doi bulgari de rasina de pom ( copal ) au fost scosi la suprafata. Apoi a urmat, spune Thompson-americanul Edward Thompson, care nu trebuie confundat cu omonimul sau englez, Eric-*o cantitate mare de figurine simbolice gravate in jad si pe rasina.un mare numar de hulches sau lansatoare de lanci si numeroase sageti cu varfurile bine prelucrate din silex, calcita si obsidian.* A gasit, de asemenea, sute de clopotei de cupru care seamana cu cei ce se pot vedea agatati de vesmintele zeului Mortii, Ah Puch, figurine, pandantive, bratari, coliere, margele din smarald si jad gravat, cercei, topoare, discuri de cupru sau aur cu scene gravate sau presate, cutite de ceremonie cu manere din lemn frumos fasonate, cochilii lucrate cu migala, cupe, cateva talpi de sandale din cupru, si, lucrate in lemn, propulsoare, inele de buze si idoli.

Au fost, de asemenea, scoase de la fundul celor cinsprezece metri de apa numeroase oseminte omenesti care au confirmat traditia, printre ele gasindu-se 21 de copii, cu varste intre 18 luni si 12 ani, 8 femei si 13 barbati, circa 40 in total; dar probabil ca pruncii, ale caror oase prea moi nu rezista, au fost mai numerosi, probabil majoritatea.

in plus, se observa ca aproape toate obiectele aruncate in put fusesera intentionat sparte in prealabil, "ucise', cum este obiceiul in multe tari, pentru ca prin aceasta "moarte rituala' spiritul ofrandei sa fie definitiv neutralizat.

in cursul anilor 1920 si 1930, convulsii politice au agitat Yucatanul si, ca urmare a diferitelor tulburari, ferma lui E. H. Thompson a fost arsa, biblioteca si atelierele-depozit, de asemenea, distru-gandu-se lucrarile si tezaurele. Din fericire, numeroase piese de o mare valoare arheologica fusesera transportate mai devreme in Statele Unite, la Cambridge (Massachusetts). la muzeul Peabody de arheologie si etnologie al Universitatii Harvard care a participat financiar la lucrari. Din aceasta cauza,

guvernul mexican a cerut o despagubire de 500.000 de dolari lui Thompson care, neputand plati, si-a vazut proprietatea confiscata si i s-a interzis de a mai locui in Mexic.

Cercetarea obiectelor a aratat ca unele proveneau de foarte departe: din Oaxaca, din Mexico. din Honduras, din Guatemala si chiar din Columbia si Panama! Obiecte din jad, fiind datate din anul 690, cum este cazul unei margele, adusa probabil din Palenque, dupa cum indica stilul, si din anul 706, in cazul unui mic cap (8,5 cm) barbatesc din jad, provenit din Piedras Negras si care fusese spart intentionat. Aceste doua obiecte pretioase fusesera aruncate in put chiar in acei ani? Sau fusesera pastrate peste secole, ca bijuterii pretioase, de persoane care au venit apoi sa le arunce in cenot? Nu se stie. Numeroase obiecte provin din epoca tolteco-itza din secolele XI si XII, dar asta nu dovedeste ca acest loc de pelerinaj n-a fost vizitat chiar din primele secole.

in 1960-1961, o echipa americano-mexicana a reluat lucrarile cu oameni-broasca si un material modern, din care un aparat injector si aspirator cu presiune de aer care a adus la lumina ofrande si fragmente de tesaturi si chiar papusi moderne imbracate in matase artificiala. Aceasta dovedeste ca putul nu si-a pierdut nici astazi atractia si virtutile sale, si nici puterea de fascinatie asupra oamenilor simpli.

Se poate vorbi de cruzime?

Odata cu venirea oamenilor de pe platoul central si de pe coasta golfului, sacrificiile s-au inmultit si au provocat o recrudescenta a activitatilor razboinice, necesare pentru improspatarea continua a prizonierilor, condamnati sa fie ucisi pentru a-i satisface pe zeii insetati de sange. Pentru a raspunde acestei macabre si neincetate exigente, razboiul sacru intre orase a devenit o institutie de stat! La Chichen Itza, capetele sacrificatilor erau expuse departe de cenotul sacru, pe un podium lung (60x12 m) izolat in marea piata ceremoniala, ceea ce ne face sa credem ca sacrificiile aveau loc in acest sector. Acel masiv de zidarie, numit tzompant/L un altar in care se ingramadeau craniile, nu era cunoscut pana atunci in teritoriul maya. El era impodobit pe patru laturi cu o friza din cranii macabre vazute din profil si strapunse de tarusi. La cativa pasi, la templul denumit al Vulturilor, se poate vedea aceasta pasare rapitoare, simbol solar desigur, dar, de asemenea, simbol al unei caste militare, repetat adesea in basorelief, in alternanta cu jaguari - simboluri stelare - si ei patroni ai unui ordin razboinic, toti devorand inimi de oameni. Smulgerea inimii era legata de cultul lui Kukulkan, devenit zeul astral Venus, de cultul solar si de cel al fortelor diurne si nocturne. Acest obicei sangeros de sacrificare a oamenilor, prea putin potrivit la origine cu temperamentul maya, va continua si dupa cucerirea spaniola, se pare, dar mai rar. Una din primele masuri ale invadatorilor a fost de a interzice aceste sacrificii, dar un obicei milenar nu se schimba intr-o zi si se cunosc multe cazuri de sacrificii clandestine, dupa cum dovedesc procesele inchizitionale din secolul XVI. fn anul 1562, de exemplu, sunt mentionate doua cazuri, cel al tanarului care a fost crucificat - se poate observa actualizarea procedeelor in functie de noua credinta! - intr-un cimitir, dupa care i-a fost extirpata inima pentru a fi data demonilor si idolilor; celalalt caz a fost povestit de un tanar invatator mayas, convertit, dar care continua totusi sa venereze saizeci de idoli mosteniti de la tatal sau, pe care-i ascunsese intr-o pestera.- Convocat intr-o seara de seful indian din Yaxcaba, satul sau, I-a gasit pe acest sef impreuna cu un tanar din Tekax (un sat din provincia Mani), care avea mainile legate la spate; baiatul era in vizita la rudele sale din partea locului. Vrand nevrand. invatatorul a participat la acest sacrificiu crud. Oameni din sat au adus dintr-un camp de porumb unde erau ascunsi, vreo zece idoli pe care i-au aliniat in biserica pe frunze de copo. un soi de smochin sfant; alaturi de aceste figurine, pe o rogojina, au pus un cutit din silex cu manerul imbracat cu o panza alba.

Dar sa-l lasam pe Eric Thompson sa ne povesteasca urmarea: "Au dezlegat baiatul si I-au trantit pe rogojina. Preotii au pus jos lumanarile pe care le aveau: patru dintre ei I-au prins pe baiat de picioare si de maini si I-au tinut culcat. Pedro Euan. primarul din Yaxcaba, a luat cutitul de silex, a facut o taietura in stanga pieptului, a apucat inima cu mana si a taiat arterele cu cutitul. I-a dat inima preotului Gaspar Chim, care i-a facut o taietura in cruce la un capat si a ridicat-o deasupra capului. Apoi, a taiat o bucata si a pus-o in gura celui mai mare idol, cel al lui Itzamna; au luat trupul baiatului, inima, sangele pe care-l stransesera intr-un urcior mare, idolii, si au revenit in casa sefului indian.' Se poate observa intelegerea secreta, suprapunerea celor doua culte, cel vechi si cel crestin: alegerea bisericii ca loc de sacrificii, taietura in cruce pe inima

in anul care a precedat caderea Tayasal-ului, deci in 1696, doi dominicani, Cristobal de Prada si Jacinto de Vargas au suferit o cardioctomie, adica smulgerea inimii. Doua secole mai tarziu, in 1868. locuitorii unui sat chamula din Chiapas si-au dorit sa aiba propriul lor Christ, un Christ dupa imaginea celui al spaniolilor (ladinos) care "in antichitate I-au ales pe unul din ai lor pentru a-l crucifica si a-l numi Domnul lor'. Ei au crucificat un baietel de zece ani in mijlocul unor nori grosi de fum de copal si intr-o exaltare extrema a satenilor veniti sa asiste la aceasta atroce ceremonie.

Aceste cardioctomii, aceste sacrificii sangeroase ne dezgusta astazi, desigur, dar nu se poate nega ca au fost facute din motive superioare, excluzand orice urma de sadism. Din contra, victima era foarte respectata si considerata ca sfanta dupa moarte; era o salbaticie, fara indoiala, dar categoric nu era ura. Jacques Soustelle a remarcat absenta torturilor sadice, ca si acea stranie complicitate dintre victima si sacrificator si acceptarea stoica, de catre primul, a unei soarte considerata glorioasa: "Nu lipsesc povestirile in care unor astfel de prizonieri li se ofera viata si ei o refuza si se duc singuri sa se aseze sub cutit. O stranie legatura se stabileste intre prizonier si cel care, capturandu-l, il duce la moarte: primul ii numeste pe al doilea tata venerat.' Si pentru a-l face sa accepte mai usor sfarsitul, de ce nu l-ar fi drogat cu un stupefiant cu scopul de a-i micsora suferintele?

"Chiar notiunea de cruzime capata sensuri diferite in functie de regiuni si epoci, noteaza J. Soustelle, si cursul Istoriei este jalonat de masacre, de suplicii, de orase distruse, de populatii exterminate, de eretici arsi, de prizonieri chinuiti in sute de feluri'

Probabil ca mayasildaca ar fi asistat in Franta, o mie de ani mai tarziu, la Marea Teroare din iunie-iulie 1794, ar fi fost deosebit de socati de metodele de exterminare, de carutele incarcate de condamnati si de miile de decapitari care se incheiau uneori cu cantece de razbunare; unde era "necesitatea divina' a acestor hecatombe? in nici un caz mortii Revolutiei nu luptau contra haosului, nu hraneau astrele. La Paris, un functionar meticulos, Fouquier-Tinville, inecat in dosare, constata ca atunci capetele cadeau "ca tiglele de ardezie pe vreme de furtuna'. Poate ca mayasii au facut mai putine omoruri si executii intr-un mileniu decat Revolutia intr-un singur an, 1794 Aztecii, sangerosi din fire, au fost puternic surprinsi de razboiul exterminator pe care l-au purtat contra lor conquistadorii.

Scrisul

in afara de organizarea si desfasurarea ceremoniilor, clerul avea in sarcina sa tot ce era in legatura cu activitatile spirituale, intelectuale si culturale, reunite intr-o singura preocupare religioasa: sa nu-i supere pe zei si sa caute sa le afle intentiile. Transformarea lumii depindea de vointa lor si de felul legaturilor lor cu oamenii, insarcinati de ei sa-i venereze si sa-i hraneasca. Mayasii traiau cu teama continua in asteptarea celui de-al cincilea cataclism care va veni cu siguranta si care va fi preludiul unei noi creatii, in masura sa-i satisfaca mai mult pe zei, poate deceptionati de oamenii de acum. in fond, indienii traiau cu teama ca nu sunt buni credinciosi si ca sunt incapabili sa-i fericeasca pe zei. Convinsi cum erau ca istoria universala era supusa alternantei perioadelor diferite, intrerupte de cataclisme, mayasii traiau in asteptarea unui nou sfarsit, ceea ce ii facea sa fie fascinati de scurgerea timpului. Toata perioada scursa capata din aceasta cauza un aspect sacru si era venerata ca atare: anii, lunile, saptamanile si chiar zilele erau considerate niste zei!

inainte de toate, era important sa contabilizeze acest timp trecut si sa traga concluzii pentru viitor, deoarece mayasii observasera aspectul sau ciclic si repetitiv: zi dupa noapte, anotimp dupa anotimp, mersul astrelor Trebuia deci inscrise toate aceste observatii, importante si susceptibile de a fi folosite pentru prezicere; trebuia deci sa stie sa scrie si sa

socoteasca. Ori, "din cele 123 de familii etnice care populau cele doua Americi inainte de cucerirea spaniola, a notat Ferdinand Anton, interesat de universul maya, mayasii au fost singurii care au dezvoltat o adevarata scriere'. Stim deja ca inaintea lor au fost oamenii din La Venta, iar ei n-au facut decat sa le dezvolte mostenirea: acesti enigmatici olmeci nascocisera o scriere complexa, embrionara, pe care mayasii au transformat-o intr-o scriere, aparent nealfabetica, deoarece are intre 450 si 500 de semne diferite, denumite glife. Semne care par mai curand ideograme deoarece, in loc sa dea adevarate reprezentari grafice ale obiectelor, cum procedeaza scrierea pictografica. aceste glife sunt atat simboluri, cat si elemente determinante si chiar sunete, daca luam in consideratie ultimele lucrari. Daca unele glife aveau chiar valoarea sunetelor inseamna ca mayasii erau pe drumul grafiei alfabetice si fonetice, in prezent, noi nu intelegem decat aproximativ o treime dintre aceste semne, adica mai putin de 200.

Nu putem sa nu presupunem ca cele care nu pot fi citite sunt silabice si servesc deci sa exprime sunetele, deci limbajul. Semnele neintelese ar f i prea putine daca ar fi ideograme, pentru ca n-ar putea fixa toate ideile si miile de cuvinte ale unei limbi. Cercetatorii rusi au ajuns la concluzia ca e vorba fie de prefixe, fie de sufixe. Matematicienii siberieni, sub conducerea profesorului Sobolev si cu ajutorul unui calculator electronic, au crezut ca sunt aproape de rezolvare; se putea citi, intr-o revista moscovita: "Studiind regularitatea construirii componentelor frastice, a frazelor si a grupelor de fraze, trei tineri cercetatori siberieni, Ustinov, Kosarev si Evreinov, au putut separa substantivele cu sens deosebit'. Este analiza recurentei sau a frecventei cu care apar anumite semne care permite sa fie considerate prefixe si sufixe. Dintre rezultatele obtinute anterior acestor lucrari, trebuie sa apreciem lucrarile lui Mor-ley, Gann si Thompson care au avansat mult in decriptarea acestei scrieri ciudate. Au fost descoperite pana acum mai mult de o mie de texte pe care se poate exercita perspicacitatea savantilor; ele figureaza pe stele, panouri de piatra sau de lemn - ne gandim la minunatul relief¹⁾ din muzeul din Basel, provenind din Tikal - pe partile verticale ale scarilor, piese de jad, vase policrome si in cele doar trei codexuri, trei carnete pliate ca un acordeon. Din aceste texte, doar partile legate de cronologie, de calcule, de astrologie si, in oarecare masura, de panteon, sunt intelese de specialisti. Un progres serios in citirea lor s-a putut realiza datorita relatarii episcopului de Merida, faimosul Diego Landa, ajuns in Yucatan in 1549. in cartea sa, scrisa dupa 1566, el a vorbit de aceasta scriere si a transcris cu ajutorul stiutorilor de carte indieni numele celor douazeci de zile ale lunii si cele 18 luni ale anului maya. Aceasta il absolva poate de absurda ardere pe rug inchizitoriala din Mani. care a prefacut in cenusa circa 5.000 de idoli, 20 de stele, 13 altare, 27 superbe

1) sculptura in care motivul iese in relief mai mult sau mai putin pe un fond

manuscrise si alte 187 de manuscrise mai mici si de toate formatele, daca-i dam crezare iezuitului Do-mingo Rodriguez. "Acesti oameni, scria Landa, folosesc unele semne sau unele litere cu care ei inscriu in cartile lor istoria veche si doctrinele ei. Datorita acestor litere, ca si desenelor si figurilor, ei isi cunosc istoria, o fac de inteles pentru ceilalti si-i invata si pe urmasi. Am gasit un numar mare de astfel de carti si cum ele nu contineau nimic care sa nu fie in legatura cu superstitia sau minciunile satanice, le-am ars pe toate, spre marea lor suparare, care s-a manifestat cu o surprinzatoare violenta si cu disperare.'

Stelele din piatra sl cultul lor

in timpul marii epoci clasice si in special spre sfarsitul ei, mayasii aveau obiceiul sa inalte la fiecare katun - douazeci de ani -, apoi din zece in zece ani si, curand, la fiecare cinci ani, in marea piata de ceremonii a oraselor lor, o stela sculptata, comemorativa, a carei ridicare, probabil, se facea cu un mare numar de participanti, prilej pentru ceremonii si serbari, in mai mult de 100 de orase, au fost gasite aproape o mie de stele - 86 doar in orasul Tikal -, de exemplu, numai pentru anul 790, sarbatorind aceasta data, au fost gasite stele in nu mai putin de nouasprezece orase.

Ele aveau o sectiune patrata, rareori depasind Sacrificiu mayas - mayasii considerau ca inima smulsa din pieptul victimei se transforma intr-un astru reintegrandu-se circuitului universal 3 metri in inaltime; una dintre ele, aflata la Quiriga, . datand din 771, cu cei 11 metri in inaltime si cele 65 de tone in greutate, este o exceptie. Adesea, un altar mic, monolit, cu forme care variaza de la un simplu cilindru la reprezentari de animale foarte complicate, sta alaturi de stela; unele din aceste altare sunt sculptate ca niste dragoni mitici fabulosi. Acest tandem stela-altar pare originar din marele oras Tikal. Aproape toate stelele sunt sculptate pe cele patru fete si reprezinta, in general in altorelief¹', un personaj stand in picioare, cu gateli bogate, tinand in bratele stranse la piept, o bara ceremoniala. Este, fara indoiala, un preot-astronom, imbracat intr-un costum luxos si incarcat de bijuterii de o extrema complexitate; in spatiul lasat liber in jurul lui se insiruie coloane de glife nedescifrate. Necunoscand semnificatia acestor texte, nu se poate explica motivul ridicarii periodice a acestor monoliti care continua sa ne puna intrebari. Odinioara pictate in culori vii, aceste stele au astazi o frumoasa patina monocroma.

Timp de 6 secole - 292 si 909 din era noastra pot fi datele extreme - au fost inaltate stele in centrul oraselor. Daca la venirea cuceritorilor spanioli locuitorii uitasera total semnificatia si rolul lor exact, ele exprima totusi importanta permanenta pe care cosmosul si scurgerea timpului o aveau in viata stramosilor lor. Se presupune ca acele codexuri au

1) varietate a reliefului, in sculptura, in care formele se desprind puternic, fara sa piarda insa contactul cu fondul

preluat stafeta de la stelele de piatra in epoca de renastere, deoarece, sa ne amintim, in jur de 850-900 a avut loc ciudatul colaps care a actionat asupra lumii maya. in paranteza, putem incerca aici urmatoarea schema: lemn - piatra - pergament, care da ordinea progresiva de folosire a materialelor care au servit pe rand ca suport pentru scris; piesele initiale, pe lemn, au disparut din pacate, din cauza materialului slab si a umiditatii generale, ambiante. Asadar nu am putut gasi acele dovezi emotionante ale tatonarilor unei scrieri care-si cauta drumul. Ca si Atena, nascuta gata inarmata si cu coif din capul lui Zeus, scrierea maya ne este cunoscuta doar in stadiul sau adult si incheiat; si nu este unul din cele mai mici mistere mayase.

Cele trei codexuri

Trei codexuri mayase (codices) au rezistat, din intamplare, perioadei coloniale si se gasesc astazi la Dresda, la Madrid si la Paris; un al patrulea, gasit de curand, n-a putut fi inca desfacut. In total, impreuna cu codexurile din platoul mexican, ne-au parvenit doar 17 dintre aceste pretioase manuscrise; mai multe mii au fost distruse de cuceritorii iberici. Ele sunt pliate ca un acordeon, cu multe foi scrise si pictate pe cele doua fete; cele mai multe sunt facute dintr-un fel de hartie groasa numita huun. obtinuta prin pisarea fibrelor vegetale ale cojii de

Ficus cotinifolia - un smochin salbatic - acoperita mai intai cu o rasina (guma naturala vegetala), apoi cu un strat fin de var stins, acoperit si el cu amidon; pregatirea se aseamana cu a unei fresce. Pliate si suprapuse, foile arata ca o carte. Unele au fost facute din piei fine de cerb-lopatar. Vopsite pe ambele fete in culori deschise si delicate, paginile sunt umplute cu texte si desene, cu viniete reprezentand personaje cel mai adesea mitice. Aceste carti ne vorbesc de divinitati, de astronomie, de horoscoape, de ritualuri religioase - in partea care s-a putut intelege, deoarece din 372 de glife catalogate, 200 au ramas total de neinteles.

Codexul din Dresda (numit codex Dresdensis), cel mai frumos si mai complet din cele trei (3,5 x 0,2 x 0,09 m) dateaza, se pare, din secolele XI sau XII si recopiaza un original din perioada clasica; de-a lungul celor 78 de pagini, el vorbeste de eclipse, de revolutiile sinodice¹' ale lui Venus, de riturile religioase si de practicile ghicitului. Plecand de la acest codex din Biblioteca din Dresda, Ernst Forstermann, functionar al acestei biblioteci, a reusit sa descifreze o parte a calendarului maya si calculul lung care permite sa se precizeze o anumita data pornind de la punctul de plecare al cronologiei maya, cu ajutorul unei serii de glife. Forstermann s-a ambitionat sa descopere continutul acestei scrieri, pana atunci ilizibile si a fost primul, in 1887, care si-a dat seama ca era vorba de tabele referitoare la planeta Venus. John Teeple, un inginer chimist, nevoit sa calatoreasca mult cu trenul din cauza meseriei lui, a folosit acest timp pentru a patrunde in sistemul complex al acestor tabele; unul din ele, de exemplu, da 69 de date de eclipse solare posibile, pentru o durata de 33 de ani in viitor de la data intocmirii codexului, desigur. Acest pretios manuscris a fost descoperit la Viena in 1739 si cumparat mai tarziu, de biblioteca Saxoniei din Dresda. Codexul Troano-Cortesianus din Madrid, al doilea supravietuitor de acest gen, se intinde pe mai mult de 7 metri (7,15x0,24x0,13 m), are 112 pagini si ar putea data din secolul XV; el trateaza despre prevestiri si apare ca un fel de culegere de indicatii pentru preotii-vraci; probabil ca trateaza si ceremoniile legate de problemele artizanatului si despre riturile legate de sarbatoarea Anului Nou. Probabil ca a fost taiat in doua, la o data necunoscuta, deoarece doua biblioteci din Madrid le impartisera odinioara sub numele de codex Troano si de codex Cortesianus. S-a demonstrat mai tarziu ca ele formau un singur tot si amandoua partile au fost reunite la Muzeul de Arheologie si Istorie din Madrid.

Al treilea exemplar, codex Peresianus. de la Biblioteca Nationala din Paris, este, de asemenea, din epoca tarzie (secolul XV) si, aflat in stare proasta, pare incomplet; el se desfasoara pe 1,45 m si nu are decat 22 de pagini; este, de asemenea, un fel de culegere de capetenie pentru preotii-vraci; s-ar putea ca profetiile din acest manuscris sa fi avut un caracter istoric, deoarece evenimentele viitoare erau, in conceptia maya, proiectari ale trecutului, repetari inevitabile ale evenimentelor anterioare. Pe o alta fata. el vorbeste de zeii katunelor (7200 zile sau doua decenii) si ai tune/or (anii), ca si de ceremoniile legate de succesiunea catorva din aceste katune. Cu toate ca nu este foarte vechi, stilul il apropie de reliefurile din Quiriga si din Piedras Ne-gras. A fost descoperit in 1860 intr-un cos cu hartii vechi, abandonat intr-un semineu al Bibliotecii Nationale din Paris; iar cum banda de hartie care-l infasura purta numele Perez, i s-a dat numele de codex Peresianus.

Cartile mayase din timpuri coloniale

Nu este posibil ca mayasii sa fi avut o literatura asa cum o intelegem astazi, exceptie facand mitologia si cosmogonia. Din fericire, imediat dupa cucerirea spaniola, stiutorii de carte indieni au avut initiativa fericita de a transcrie, cat au putut de bine. adesea pe caiete simple si in limba lor, dar fonetic, cu ajutorul caracterelor latine, traditii orale si vechi povestiri din trecut de un interes deosebit. Cele mai cunoscute si mai pretioase din aceste carti sunt Analele cakchiquelilor (numite si Memorialul de la Tecpan Atitlan), pastrate la Biblioteca Universitatii din Pennsylvania si care trateaza despre trecutul

acestui popor; Popol-Vuh, scris in anii 1550 la Chichicastenango, adevarata biblie a mayasilor quichei din Guatemala, al carui manuscris original a fost gasit in 1928 de Walter Lehmann. in colectia Ayer de la "Newberry Library' din Chicago, dupa care fusese facuta traducerea la inceputul secolului XVIII de catre preotul Francisco Jimenez; aceasta carte a pastrat cel mai complet mitul indian al Creatiei; in sfarsit, lucrarea impartita in zece culegeri, denumita Chi/am Balam (se precizeaza adesea locul de origine a manuscrisului: Mani, Chu-mayel, Tizimin, Nabula, Ixil, Telchac, Tusik), toate conservate in Biblioteca Universitatii din Pennsylva-nia. Cel mai important din ele, cel de la Chumayel, cu toate ca a fost intocmit in 1782 de indianul Jose Hoil, trateaza perioada precorteziana: cel din Nabula. scris in 1673. se refera la o teribila epidemie care a decimat districtul; cel din Telchac grupeaza informatii istorice, predici, texte religioase catolice etc.

Morley traduce numele Chilam Balam prin "Cartea Ghicitorului' sau "Cartea lucrurilor secrete, oculte', chilam insemnand "ghicitor' si balam "jaguar', dar si probleme misterioase si oculte; este adevarat ca, bazandu-se in special pe calendarul sacru, aceasta carte contine nenumarate profetii si mistere, in paralel cu o cronica a Yucatanului care relateaza doua invazii mexicane pe teritoriul maya. prima condusa de Kukulkan. putin inainte de anul 1000, a doua de xilcallanca-nahuasii care l-au ajutat pe suveranul maya Hunac Ceel -faimosul supravietuitor din cenotul sacru din Chichen Itza -sa-i respinga pe itzasii din Chichen. Spre deosebire de Popol-Vuh, lucrare referitoare la mayasii din sud, cartile culegerii Chi/am Balam se refera ia mayasii din nordul Yucatanului. Pe ansamblu, ele raman carti istorico-religioase, imbinate cu profetii, cu precepte rituale, incantatie, magie, franturi din cronici, totul provenind din vremurile cele mai indepartate; cele mai recente sunt relatarile unor migrari de triburi, cu enumerarea tuturor etapelor si opririlor succesive pe parcurs. Stilul cu ton de vraja si cu elemente redundante il face pe Eric Thompson sa creada ca "acest caracter de repetare continua, antifon¹', a versurilor mayase probabil ca se regaseste in textele hieroglifice. Glifele care par a avea o dubla functie corespund acestei ipoteze. Rugaciunile mayasilor actuali au, de asemenea, calitati literare deosebite si au tendinta sa ia aceasta forma de contrasubiect²'.

Aceste carti diferite, intocmite in perioada coloniala, au gasit mereu traducatori si exegeti din diferite domenii de activitate, ca; Adrian Recinos. Villacorta, Delia Goetz, Ralph L. Roys, Leonhard Shultze Jena, D. J. Brinton, Juan Martinez Hernan-dez, Barrera Vasquez si Benjamin Peret care a ajuns in Mexic in 1941. De curand, profetiile din Chi/am Balam au atras atentia scriitorului J. M. G. Le Clezio care a tradus in septembrie 1976 in limba franceza aceasta "carte magica'. Despre aceste profetii si povestiri se spune in prefata lui Le Clezio ca "vin de la inceputul timpurilor, dense, asemanatoare cu stelele de piatra. Ele sunt pline de simboluri si de semne, ca si cum ar fi scrise in vis, fiind fragmentate de pasajele negre ale uitarii.'

J. Soustelle scria intr-un articol recent: "Scribii, magicienii, inteleptii indieni, care la invocatia Preotu-lui-jaguar, in secret si cu teama, au smuls cu graba neantului fragmentele unei stiinte stravechi, isi intindeau mainile spre noi, fara a ne cunoaste. Acum trebuie ca noi sa le apucam' Si gandindu-se si la Popol-Vuh, Soustelle se induiosa in fata acestor "sarmane manuscrise, copiate si recopiate pe caiete simple, marturii emotionante ale unui efort pasionat a celor ramasi din intelectualitatea autohtona pentru a salva ceva din acest imens naufragiu.'

Popol-Vuh

Popol-Vuh, care se refera in acelasi timp la mituri, la legende, la cosmogonie si la istoria mayasilor quichei din Guatemala, este. in primul rand, istoria Creatiei, o Creatie care se imparte in patru acte, in patru Creatii succesive; si aceasta conceptie originala a fost impartasita de toti mezoamericanii. "Aceasta carte admirabila, considera J. Soustelle, este insufletita de un suflu biblic si cartile din Chilam Balam nu ajung la acelasi nivel de intensitate literara si metafizica/' Dar mai inainte de a ne referi, intr-o oarecare masura, la aceasta carte de o deosebita importanta care este Popol-Vuh, sa cautam sa intelegem cum si pentru ce continutul sau nu s-a pierdut, ba chiar s-a transmis cu o precizie tulburatoare, asa cum a dovedit-o captivanta exegeza a lui Raphael Ginard. Un text al lui Bartolomeo de Las Casas, apostolul indienilor, ne lamureste foarte bine asupra rolului si cunostintelor cronicarilor-analisti mayasi: ,.Acesti cronicari si istorici cunosteau originile si toate lucrurile legate de religie, de zei si de cultul lor, ca si despre intemeietorii oraselor si cetatilor. Ei relatau despre regii si nobilimea de la inceputurile istoriei lor, despre regatele lor, cum erau alesi si cum isi urmau unul altuia la tron, numarul si valoarea printilor care au realizat lucrari, actiuni si fapte memorabile, bune si rele, daca au condus bine sau rau, care erau oamenii virtuosi sau eroii, in ce razboaie s-au luptat si cum s-au pus in evidenta, care au fost obiceiurile lor vechi si primele populatii, schimbarile in bine sau dezastrele pe care le-au suferit, in sfarsit, tot ce apartine Istoriei, pentru a putea intelege si memora faptele din trecut. Acesti cronicari tineau socoteala zilelor, lunilor si anilor. Chiar daca nu au avut o scriere ca a noastra, ei aveau totusi semnele lor pentru scris cu ajutorul carora se faceau intelesi incat am putea spune ca scrierea noastra nu le-ar fi fost de mare folos/'

Existenta unui fel de administratii cu scribi insarcinati sa inscrie pe pergament evenimentele importante, este confirmata de valorosul cronicar

spaniol din timpul Cuceririi, Bernal Diaz, care scrie: "Se pare ca Moctezuma stia de sosirea noastra, cand am debarcat prima data cu Francisco Hernan-dez de Cordoba, si ca el a stiut dinainte ce s-a intamplat in batalia de la Catoche, ca si la Champoton Toate aceste evenimente i-au fost aratate pe o stofa pictata.'

Dar sa ascultam ce mai spune Las Casas: "Existau intotdeauna astfel de cronicari deoarece, in afara de faptul ca aceasta era o profesie care se transmitea din tata in fiu, foarte apreciata in intregul stat, intotdeauna cel care o exercita trebuia sa-si invete doi sau trei frati sau rude din aceeasi familie despre tot ce era in legatura cu cronicile. El scria continuu, toata viata, si la el se apela cand aparea vreo problema neclara. Dar nu numai noii cronicari ii cereau sfatul, ci si regii, printii si chiar preotii. In toate problemele confuze ce puteau aparea in legatura cu ceremoniile si preceptele religioase, cu sarbatorirea zeilor si cu tot ce avea legatura cu domeniile anterioare in probleme profane, din momentul in care aveau o anumita importanta, se adresau cronicarilor, in functie de problema respectiva.'

Se intelege acum cum au fost transmise fara intrerupere cunoasterea si intelegerea trecutului marilor lor stramosi, chiar cand aceasta se facea, la inceput, sub forma exclusiv orala.

Chiar daca textul din Popol-Vuh care a ajuns pana la noi a fost scris aproximativ in 1550. in dialect quiche, transcris cu litere latine de un cronicar nobil destituit din functia sa, important ramane volumul de cunostinte transmis pana la el; si pare un miracol ca a avut initiativa de a le pune pe hartie, sperand neindoielnic ca intr-o zi textul lui va reinvia, ceea ce s-a si intamplat. Un dominican, preotul Francisco Jimenez, de care am mai vorbit, l-a descoperit in secolul XVIII, in satul Santo-Tomas Chichicastenango si l-a tradus pentru prima data. Apoi, neobositul si zelosul abate Brasseur de Bourbourg i-a dat o noua versiune, inaintea celor mai recente, ale lui Adrian Recinos. Villacorta si Leonhard Schultze Jena. Marele scriitor guatemalez Miguel Angel Asturias, decedat in 1974. s-a inspirat din el si chiar stilul sau este influentat de aceasta cunoastere aprofundata a "bibliei' stramosilor sai.

Adevarata Geneza a mayasilor quiche scrisa dintr-o suflare, fara capitole, Popol-Vuh este textul principal din care putem intelege sufletul maya in intimitatea lui. Elvetianul Raphael Girard, care traieste in Guatemala, a facut o analiza profunda si clara a textului, cu ajutorul unei metode de analiza originala care face apel in acelasi timp la etnografie, economie, botanica, mitologie, religie R. Girard demonstreaza ca mitologia, axa conducatoare a cartii, este "izvorul explicatiei' si "modelul suprem al artei care exprima sentimentul religios si forma sociala a fiecarei epoci.' in plus, el constata permanenta legatura dintre miturile din Popol-Vuh, arta si riturile din epoca arheologica si arta si riturile culturii actuale a mayasilor quiche, ceea ce dovedeste permanenta ideilor de-a lungul secolelor.' Jean Babelon se alatura acestei conceptii cand scrie: "Popol-Vuh este

cel mai puternic evocator din documentele care ne-au transmis imaginea unui popor. Imagine dintr-un relief baroc - abracadabrant! scrie el - violent colorata, grandioasa ca tabloul unei Geneze biblice, in acelasi timp carte de povesti, cronica si culegere de retete magice, intocmita de astrologi supusi puterii vrajitorului.'

Creatia dupa Popol-Vuh

Popol-Vuh relateaza mitul Creatiei asa cum il intelegeau mayasii si expune evolutia umanitatii cu creatiile sale diferite si cataclismele sale succesive. La inceput, nu se ridicasera din haosul primordial decat cerul si apa in care nu misca nici macar un rac! "Nu era decat nemiscarea si tacerea in intunericul noptii.' Dar. prin puterea Cuvantului si strigand doar "Pamant'!, zeii creatori, Gukumatz si Hurakan (din care vine cuvantul nostru "uragan') l-au facut sa apara. L-au imbracat imediat cu paduri, campii si rauri, l-au populat cu o multime de animale, fiecare specie cu propriile deprinderi si obiceiuri, cu functia sa si asezarea sa specifica. Dar aceste animale n-au putut sa-i cinsteasca pe zei; atunci au fost menite sa nu serveasca decat ca hrana si deci sa fie ucise si mancate. Zeii creatori au modelat apoi fiinte din argila care n-au avut nici inteligenta, nici sentimente, fara stabilitate, fara forme, neputand sa vorbeasca si sa-i cinsteasca pe zei. Deceptionati, zeii s-au grabit sa-i distruga, dizolvandu-i in apa.

Dupa sfatul vrajitorilor si vanatorilor, zeii au sculptat apoi fiinte din lemn, care vorbeau, mancau, procreau, dar figurile lor ramaneau de lemn, fara viata si expresie, cu membre, dar fara degete la maini si la picioare si cu o carne galbena, fara sange. Inteligenta lor era slaba; lipsiti de sentimente, ei nu-i bagau in seama pe zeii lor creatori. Descurajati, zeii i-au inecat in potopuri de apa intunecata, care au acoperit scoarta terestra ca o rasina groasa. Tot universul a luat parte la distrugerea acestor triste marionete, a acestor ,.Pinocchio' fara suflet si Creatia intreaga s-a ridicat contra lor; pasarile mai intai, si intre ele si curcanii; chiar si uneltele din gospodarii, oalele de fiert si tigvele, sitele si metatele (pietre de macinat) au participat prefacandu-i in pulbere sau obligandu-i sa fuga si sa se refugieze in arborii cei mai inalti, care au inceput sa se clatine si ei ca sa-i alunge: din aceasta cauza, maimutele, care sunt descendentii lor, traiesc in copaci, in paranteza, notam ca aceasta pitoreasca revolta a uneltelor contra stapanilor lor se regaseste si in mitologia peru-viana; toata aceasta lume supranaturala si fantastica dovedeste, de asemenea, ironia muscatoare, o alta trasatura proprie populatiei maya, care este inclinata spre ironie si critica.

Atunci, zeii au luat o noua initiativa: au framantat fiertura de porumb din speciile galbena si alba. pe care au furat-o prin viclenie, cu ajutorul vulpii, coiotului, corbclui si papagalului, din mijlocul unui munte care ascundea grauntele in maruntaiele sale. Au modelat patru oameni la inceput, dar le-au dat simturi prea perfecte, care le permitea sa vada pana la infinit. Gandirea lor. de asemenea, putea sa cuprinda tot si sa inteleaga tot. Nelinistiti in fata acestor genii - egalii lor! - zeii le-au suflat in fata si privirea oamenilor s-a voalat, vederea le-a slabit imediat. "N-au mai vazut decat ceea ce era apropiat si numai asta a ramas limpede pentru ei!' Zeii le-au dat apoi sotii, pe care le-au gasit "cu bucurie' langa ei cand s-au trezit. De acum incolo, zorile vor inrosi cerul la rasarit in timp ce Steaua de Dimineata va anunta Soarele. Aceste fiinte - oamenii - cunoscand ceremonialul religios, i-au satisfacut pe zei, care i-au privit cu bunavointa si le-au primit ofrandele. Uitandu-se la Steaua Diminetii, acesti stramosi ai mayasilor istorici s-au rugat: "siava tie, o!, Crea-torule, o!, Fauritorule, tu care ne vezi si ne auzi, nu ne parasi, nu ne neglija! O! Zeule, care esti in cer si pe pamant, da-ne noua urmasi si prosperitate, atata timp cat Soarele si aurora isi vor urma drumul, cat se face incoltirea, ca si lumina lor. Da-ne noua posibilitatea de a merge mereu pe cai verzi si pe poteci verzi, sa fim linistiti si in pace cu ai nostri, sa petrecem o viata fericita, da-ne o viata, un trai departe de orice invinuire, o, Hurakan Gukumatz, o, tu care zamislesti si care dai viata, fa ca plantele sa incolteasca si sa fie lumina!'

Trebuie notat ca in gandirea maya, punctul cul-minant al creatiei nu este aparitia omului ci renasterea zorilor! Frumoasa lectie de modestie care face din om o fiinta subordonata si accidentala, in plus, toate actiunile creatiei, nasterea lumii sau a speciilor de oameni, de animale sau de vegetale, se savarsesc numai noaptea si trebuie incheiate in zori. Aceasta se practica si acum la quichei si la chortii la care, dupa cum observa Girard. "actul generator nu se face decat noaptea, ca si ceremoniile cultului agrar, deoarece amandoua sunt o repetare a actului grandios al creatiei cosmice. Procreatia, ca si hranirea, nu este un simplu act fiziologic, ci un ritual prin care omul se include in sacru atunci se dezvolta si vegetatia; si, pentru acest motiv, preotii trebuie sa actioneze in acelasi fel ca grupul teogonic¹' pe care ei il reprezinta. Un atat de ciudat obicei impune cercetatorului, care are privilegiul de a asista la aceste ceremonii, lungi nopti de veghe intr-o ambianta profund mistica in care el simte cum palpita coardele sensibile ale sufletului indigen'.

Paralel cu aceasta Creatie in trepte, se desfasoara si alte mituri, cum este cel al celor doi Gemeni, Hunahpu si Ixbalamque: Hunahpu, cel mai important din cei doi, "cumuleaza doua functii, scrie Girard: el este zeul Porumbului in timpul perioadei agrare si zeu al Soarelui, in timpul verii. Ceremoniile cultului solar sunt celebrate ziua, in public, pentru ca ele glorifica Soarele; dimpotriva, cele ale zeului agriculturii se fac noaptea, deoarece doar atunci zeii agricultori lucreaza, si sunt secrete'.

Ii vedem pe cei doi Gemeni transformand 7in maimute pe cei doi frati vitregi ai lor care ii persecutau, apoi, prin viclenie si farmece pun mana pe echipamentele tatalui lor pentru a juca pelota: manusi, sort si scut din piele, mingii din cauciuc Mesagerul lor, paduchele, este inghitit de o broasca raioasa pe care o mananca un sarpe, care este prins, la randul lui, de un erete, tantarul face pe spionul si complicele lor, musculita, gaureste urciorul bunicii lor pentru a o face sa intarzie. Gasim aici universul fabulelor cu miraculosul si caracterul lor vrajit: brusc copacii cresc peste masura; tevile de suflat se transforma in canoe. Ca eroii mitologiei grecesti. Gemenii nostri infrunta serii de incercari prin care trec cu bine. datorita ajutorului eficace al furnicilor si broastelor testoase, ca si al iepurelui. Dar ei sunt si eroi civilizatori si epopeea se termina cu indicarea diferitelor lor realizari culturale: organizare sociala, arhitectura, rituri religioase, dar, din pacate, si razboiul!

Plecand de la haosul primitiv, Popol-Vuh se termina cand este atins un nivel superior de civilizatie. Urmarind labirintul si meandrele povestirii, cercetand toate detaliile. Raphael Girard s-a straduit sa descopere sensul ascuns al textului si sa cuprinda valoarea si importanta istoriografica a cartii, "usor de inteles pentru mayasii quichei'. "Mitologia a parasit terenul literar pentru cel stiintific', constata Girard: "cu atat mai mult cu cat, vietuirea si actionarea in acord cu normele mitice a fost permanenta obsesie a mayasilor quiche, a caror cultura ramane, mai presus de orice, mitologica, stiinta si istoria nefiind inca desprinse de religie.' Girard constata ca indianul traieste inca in epoca mitologica, conceptie capitala pentru cel care incearca sa-l inteleaga. Asta insa nu inseamna ca el a ramas la epoca gandirii pre-logice. Observandu-i pe lacandoni, J. Soustelle vedea in comportamentul lor "o activitate tipic intelectuala care nu pare diferita prin nimic de procesele noastre mentale cele mai rationale'.

Popol-Vuh, interpretarea si invatamintele sale

in toata lucrarea sa capitala, R. Girard arata ca datele mitico-istorice din Popol-Vuh ofera o viziune panoramica completa a culturii maya, de la origini pana la perioada istorica. Cu precizie si nuante, se descrie "viata, personajele, datinile si obiceiurile, fenomenele spirituale si sociale, cultura materiala si spirituala a fiecarei perioade etnice, ceea ce permite sa se reconstituie, sa se reconstruiasca sistemul de gandire si de valori al fiecarei epoci.'

in prima faza - orizontul primitiv - observam grupuri de oameni vorbind limbi diferite si ocupan-du-se cu vanatoarea, pescuitul si culegerea bacelor si a fructelor salbatice; arcul, sarbacana. olaritul si tesutul nu le sunt cunoscute. "Trasaturile tipice ale acestei epoci sunt: monoteismul, monogamia. descendenta patriliniara¹⁾. pacifismul'; nu sunt nici rituri.

1) filiatiunea in care conteaza doar rudenia paterna

nici ceremonii, nici cult, nici animism, nici fetisism, nici totemism! Este slavit doar Creatorul. Se traieste in pesteri si in vagauni. "Popol-Vuh ne reda un tablou patetic al vietii nesigure a acestor primitivi care luptau contra spectrului foamei.' Permanent ii vedem ratacind prin paduri si in lungul raurilor, pandind prazile, cautand bace. Aceasta continua cautare a mancarii nu le lasa timp pentru hrana spirituala si artistica; din aceasta cauza, Popol-Vuh ii asimileaza pe acesti primitivi din prima epoca cu simple creaturi animale: ni-i arata pe Gukup Cakix si Zi-pacna mancand fructe in copaci sau pandind animale pe langa ochiuri de apa si rauri. Cunosteau focul si fierberea mancarii, dar nu stiau sa-si construiasca locuinte, in plus, ei inlocuiau viclenia si subtilitatea spiritului care le lipseau, cu forta brutala. Faptul ca memoria colectiva a transmis o astfel de amintire este tulburator!

Cu epoca a doua - a Doua Creatie - asistam la o mutatie fundamentala a ordinii sociale, economice si religioase. Din individualist, vanatorul nostru devine comunitar; cetele se grupeaza in clanuri si sistemul economic din parazitar devine horticol si agricol; femeia joaca un rol activ in acest sistem - ea cultiva pamantul - trecem de la regimul patriliniar la un altul, matriliniar¹', dominat de sotie. Paralel cu aceasta schimbare a institutiilor umane, asistam la o fixare necesara a grupurilor.

organizate in clanuri si concentrate pe teritorii care au conditii favorabile aparitiei unei agriculturi care inca bajbaia. Un nou nucleu etnic apare din imbinarea acestor grupuri disparate care cauta sa-si puna in concordanta diferitele lor idiomuri. La fel se intampla in religie, unde aceasta situatie aduce conceptul de pluralitate in unitate, un monoteism complex care nu este altceva decat "proiectia structurii comunitare asupra organismului teogonic'.

Strabuna Ixmucane -femeia joaca acum primul rol -, personificare a zeitei seleno-terestre, este o figura activa: ea inventeaza cultura plantelor personificate prin fiii sai, Ahpu. primii zei ai agriculturii. Ixpiyacoc, sotul ei, are un rol pozitiv. Religia este pe cale sa-si gaseasca principiul ei definitiv, bazat pe cultele agrare, si mitologia amerindiana infloreste cu stralucitoarea creatie a "Gemenilor. Eroii civilizatori care incarneaza principiul dualist inseparabil al cultului agricol si care se proiecteaza intr-un sistem social bipartit'. Conceptia animista care-si arata efectele in cultul mortilor se dezvolta de-a lungul celui de-al doilea ciclu. Zeilor, ca si mortilor, li se ofera alimente si in morminte se pun obiectele obisnuite ale defunctului, un obicei care a durat foarte mult, pana in ultimele secole.

Femeile, cu ajutorul unui baston de sapat ascutit la varf, produc si cultiva tuberculi care existau pana atunci in stare salbatica: yucca sau maniocul dulce, cartoful, jicama Descoperirea morii si producerea vaselor de pamant, decurg din aceasta noua activitate. Vasele de pamant se adauga la folosirea tigvelor. Barbatul, lenes, isi fumeaza tigara si devine betiv, deoarece tocmai a inventat bauturile fermentate. Primele mingi de cauciuc sunt presate permitand jocul de pelota, o institutie strans legata de cultul astral. Cultivarea pamantului duce la observarea anotimpurilor si a fenomenelor naturale ca ploaia, insorirea Apar acum rudimentare calendare care incep cu calculul fazelor lunii. Astronomie, astrologie, cronologie se contopesc. Oamenii practica cultul focului si al vetrei; incepe confectionarea rogojinilor din fibre vegetale, se pune in practica mestesugul aranjarii penelor, impodobirea corpului. Se inarmeaza cu maciuci, cu sabii de lemn, cu sarbacane si cu lanci - lancea mayasilor va fi intotdeauna mai scurta decat cea a mexicanilor.

La riturile agricole din cea de-a Doua Creatie, trebuie adaugate aparitia sacrificiilor umane prin decapitare urmata de taierea in bucati a cadavrelor asa cum se poate vedea in scena decapitarii si dezmembrarii Ahpuilor, ale caror capete agatate de crengile copacilor "ilustreaza intr-o maniera absolut convingatoare un alt obicei tipic al acelor vremuri: capetele trofee. Acelasi episod mitic mentioneaza torturile pe care le sufera prizonierii, cruzimea oamenilor din a Doua Creatie si canibalismul ritual'. Constituirea clanurilor, devenite repede rivale, a dus la descoperirea razboiului -viclenia mereu mai subtila a jucat in asta un rol important - in timp ce in interiorul clanului domnea disciplina, iar furtul si adulterul erau sever pedepsite.

Cu a Treia Creatie, caracterul predominant social al femeii, al strabunei in special, se accentueaza; urmarea acestei superioritati se regaseste in importanta care se da zeitei lunare, care este si zeita Apei si care comanda celor doisprezece zei ai Ploii, in mitologia vremii, trei femei diferite simbolizau fazele principale ale Lunii; de altfel, astrele devin treptat obiectul unei observatii mai extinse si calendarul se complica. "Aceleasi formule magice se folosesc pentru prezicerea timpului si a destinului omului si sunt bazate pe cifre mistice care sunt totodata numere, zei si corpuri ceresti.' Progresul calendarului si al astronomiei este legat de progresul culturii agricole si alimentul de baza a devenit fasolea; urmeaza tuberculii, apoi porumbul si arborele de cacao. Popol-Vuh insista asupra faptului ca aceasta faza este cea a lemnului; dar apar inventii importante, ca torsul si tesutul bumbacului, producand o revolutie in arta imbracamintei. Populatia s-a sedentarizat definitiv si societatea se stratifica in paturi de activitate care incep sa se diversifice; casele se inmultesc; curcanul este domesticit.

Pentru ritualuri se descopera proprietatile copalului, denumit tamaie americana. "Hun-Batz si Hun-Chouen personifica tipul de preot si omul obisnuit al celei de-a Treia Creatii. Ei nu se ocupa de munca la camp, in afara defrisarii peticului de pamant pe care il va lucra sotia; insamantarile. recolta si transportul alimentelor ii revin femeii.' Eliberati astfel, cum isi petrec barbatii timpul? Ei se ocupa de arte: canta, danseaza, cu capul impodobit cu masti, se roaga, picteaza, sculpteaza; si iata prima faza a artei statuilor care probabil ca erau facute din lemn si au disparut din cauza umiditatii ambiante. Cand artistul a trecut la piatra, stilul si tehnica lui erau mult superioare.

Deci bunul trai economic produce indeletnicirile placute, si acestea stimuleaza viata spirituala: artele, stiinta si religia au facut un salt. Adevaratele temple, cu altare, vase rituale, idoli si curti pentru dansurile sacre au aparut acum: in ele se celebrau ceremoniile cultului agriculturii. Sacrificiile umane se limitau la cele ale copiilor foarte mici. Societatea se rafina; in cursul celei de-a Treia Creatii se poate urmari dezintegrarea sistemului de descendenta matriliniara in favoarea sistemului patriarhal care se va impune in a Patra Creatie.

Evul al Patrulea este marcat de o tulburare profunda a regimului social si economic: ciclul patriarhal agricol urmeaza obiceiurilor matriarhale din stadiul precedent. De acum inainte, agricultura se bazeaza aproape exclusiv pe porumbul cultivat metodic si in grup de barbati; alte plante, ca fosolea din epoca precedenta, regreseaza. Se obtin doua recolte pe an si nu numai una singura, in ordinea importantei, departe in urma porumbului vin: ardeiul, fasolea, semintele de cacao, sapotu!¹⁾, anonele²' si mierea. O mai buna organizare bazata pe un calendar seleno-solar si nu doar lunar, randamente superioare, recolte multiple si imbelsugate, diversificate, iata diferentele dintre stadiul horticol precedent si agricultura noii epoci. Astfel, strabunica din timpul erei precedente isi vede cultul eclipsat de cel al tanarului zeu al Porumbului, "simultan cu cultul stramosilor in ascendenta masculina'.

Importanta sociala a barbatului se accentueaza, se intareste si iese in evidenta in arta statuara, care devine de acum inainte mai mult masculina, decat feminina, in reprezentarile sale.

in cel de al Patrulea Ev clanurile se organizeaza pe o treapta superioara, cea a triburilor care grupeaza mai multe clanuri, care pastreaza, totusi, legaturi interne de solidaritate foarte puternice; o autoritate teocratica conduce aceasta noua organizatie sociala nascuta din cresterea demografica si din schimbarile economice. Aceste schimbari, la randul lor, provoaca o noua atitudine morala si religioasa care arata un categoric progres; sacrificiile umane sunt inlocuite cu ofrande animale, iar prizonierii sunt facuti sclavi si nu mai sunt executati. "Viciul leneviei a disparut de cand munca a fost ridicata la categoria de obligatie religioasa si cultura porumbului a devenit un ritual colectiv.' Se cauta sa se extirpe acele infractiuni fata de morala colectiva, cum sunt cruzimea, betia si infumurarea. "Stapanirea de sine, pacifismul, altruismul in cadrul comunitatii, dreptatea sociala, umilinta, dragostea de munca si de dreptate, respectarea dreptului altuia si sentimentul de recunostinta fata de zei si de oameni sunt virtutile fundamentale ale mayasului quiche.' Religia cuprinde totalitatea activitatilor de zi cu zi: gresind, esti vinovat atat fata de religie cat si fata de societate.

Aceasta maretie morala si spirituala isi gaseste ecou in arta, care este expresia vibranta si inspirata a psihologiei si mitologiei mayasilor. in domeniul arhitecturii, piramida aproape verticala cu scarile ei abrupte, exprima aceasta aspiratie de inaltare; in templele plasate pe varful lor, arderile de copal au devenit o regula. La numarul de trasaturi caracteristice noi, trebuie inscris si calendarul original care nu seamana cu nici un sistem cronologic din Noua sau din Vechea Lume: acest instrument ciudat, cu diferitele sale cicluri armonizeaza toate actiunile individului si ale grupului la ritmul universal, lata cum se prezinta cel de-al Patrulea Ev, cel din zilele noastre, asteptand ca o catastrofa sa-i puna capat, pentru a se intra in al Cincilea Ev, asteptat si inevitabil. Dar sa parasim aici acest minunat Popol-Vuh care ne-a condus din timpurile mitologice in cele ale Istoriei, adica in era scrisului, si sa vedem mai indeaproape astronomia si calendarul maya, atat de originale!

Calendar si astronomie

Preotii erau detinatorii cunostintelor savante si ale religiei, care la data aceasta, se afla strans legata de astronomie ca si de toate celelalte activitati culturale: speculatiile aritmetice, calculul timpului si calendarul, despre care s-a scris ca a exercitat o

adevarata dictatura asupra vietii mayasilor. Absolut original, unic in genul sau, acest calendar dovedeste o precizie cu atat mai uimitoare cu cat preotii astronomi mayasi credeau ca Pamantul este plat ca un disc si nu si-au dat seama ca el se invarteste in jurul Soarelui. Sistemul aritmeticii lor - cu progresie din 20 in 20, si nu din 10 in 10 ca in sistemul nostru de astazi - le permitea calcule complexe pentru studiul fenomenelor ceresti, deoarece astrologia era cea care regla si dirija toate actiunile vietii. Pentru calcule, ei foloseau simboluri simple, ca punctul pentru unitati si bara pentru cifra 5; in plus, mayasii fiind unul din rarele popoare care-l foloseau pe zero, simbolizat de o cochilie, cu o mie de ani inaintea Europei, si admitand deci sa noteze inexistentul, au putut sa dea o valoare pozitionala cifrelor si deci sa execute calcule complexe. Ei au stiut, de altfel, sa prevada cu exactitate eclipsele; insemnau pe tabele deplasarile lui Venus cu o precizie care ii stupefiaza si acum pe oamenii de stiinta moderni. Codexul din Dresda, de exemplu, da un total de 11.960 zile pentru 405 lunatii luate in studiu: ori, astronomii actuali fixeaza aceasta durata la 11.959,89 zile, ceea ce inseamna o eroare (!). sau o diferenta de o zi pentru 380 de ani! La fel. astronomii mayasi apreciau anul venusian la 584 zile, iar noi stim astazi ca el este egal cu 583,92 zile, ceea ce da o eroare mai mica de o ora pentru un an! Aceste rezultate sunt cu atat mai surprinzatoare cu cat stim ca mayasii nu aveau nici aparate optice, nici o unitate de timp minimala ca ora sau minutul. Prin repetarea calculelor, prin "statistica', transmiterea regulata a rezultatelor, ei corectau datele empirice scoase dintr-o geometrie a spatiului si dintr-o astronomie mai curand sumara. Totusi, dupa Eric Thompson, calendarul maya a fost mai exact decat cel gregorian.

O mare victorie a arheologilor si istoricilor moderni a fost gasirea metodei de transcriere a cifrelor si datelor, ceea ce a permis sa situam lumea maya in timp. Sa precizam acest sistem: am spus ca el se bazeaza pe numerotarea vicesimala (din 20 in 20) si pozitionala, adica in loc sa schimbe coloana la 10, cum o facem noi, ei n-o schimbau decat la 20, trecand de la 20 la 400, apoi la 8.000, la 160.000, la 3.200.0.00 etc. Aceasta nu era posibil decat datorita folosirii lui zero (figurat printr-o cochilie). O data maya are 5 cifre suprapuse, nu dispuse orizontal cum facem noi, facand, totusi, o numerotare pozitionala: prima cifra corespunde baktun-or, adica de cate ori s-au scurs 144.000 zile; a doua corespunde katun-ilor, un katun avand 7.200 zile; a treia corespunde ftvn-ilor (360 zile pentru un tun); a patra indica uinal-u sau luna de 20 de zile; a cincea, in sfarsit, da kine-lele, sau zilele. O data era deci exprimata in zile: stela D din Copan, ca sa luam un exemplu, ne da un total de 1.405.800 zile scurse de la data inaugurarii calendarului maya - in anul 3113 I.H. (sau 3373 I.H. dupa sistemul lui Spinden) -, ceea ce ne da anul 736 d.H., in plus, o data era indicata aratand pozitia sa in anul religios si pozitia sa in anul solar.

De altfel, aceste date seamana, la prima vedere, cu micile scene animate: vedem uneori personaje, negustori ambulanti, asezati pe sol; ori. Pe aceste glife complexe, doar capetele au o valoare de calcul, care pot fi recunoscute printr-un amanunt precis, ca punctele sau o mana pe barbie, un maxilar inferior osos si descarnat, un acoperamant de cap stilizat Restul glifei, trupul care poarta capul, fara valoare aritmetica, era lasat in seama fanteziei artistice. Conform conceptiei maya. timpul era dus permanent in viitor de zei, care se schimbau si se inlocuiau mereu pentru a conduce lumea; zeul zilei venea dupa zeul noptii si lua in spate greutatea timpului tinuta cu o curea pe frunte. Apoi el il ceda locul unui nou zeu nocturn si asa mai departe. Zilele erau fiinte vii si fiecare din ele se gasea sub conducerea unui zeu; devenea ea insasi o divinitate cu o natura dubla, una corespundea numelui zeului, cealalta unui numar. Si cifrele, invariabile, aveau mai multa importanta decat numele, care putea varia.

Ca pentru orice civilizatie bazata pe agricultura, determinarea ritmului anotimpurilor era necesara pentru a asigura succesul recoltelor. Era important sa sapi, sa semeni, sa recoltezi, in perioade favorabile: si era sarcina calendarelor sa precizeze aceste perioade. Mayasii aveau doua calendare principale: cel mai simplu, calendarul sacru, Tzolkin. era rezervat ghicitului si avea 260 de zile repartizate in 13 luni de 20 de zile. Plecand de la el se fixa programul sarbatorilor religioase si toate activitatile ceremoniale sau private. Al doilea calendar, Haab, solar si agricol, avea 360 de zile repartizate in 18 luni de 20 de zile, la care se adauga, la sfarsitul ciclului, pentru completare, o perioada malefica, de 5 zile nefaste, goale, fara nume, zise de "refacere' sau uayeb, zile critice in care nu se lucra, se postea si se respecta abstinenta. Intersectarea acestor doua calendare se producea o data la 18.980 de zile, adica la 52 de ani, un interval care se asimila cu "secolul' nostru dar care este mult mai lung. Fiecare din cei treisprezece zei principali din panteonul maya domnea timp de o luna.

O a treia cercetare s-a facut in legatura cu anul venusian, mai lung, deoarece Venus nu face decat 5 revolutii in timpul a 8 ani solari. Si pentru a desemna durata, mayasii concepusera o serie de perioade crescand cu multipli ai lui 20, cu exceptia lui tun, anul lor de 360 de zile corespunzator la 18 uinalide 20 de zile. Acestea erau:

7.200 zile

144.000 zile

2.880.000 zile

57.600.000 zile

1.152.000.000 zile.

katunul(2Qtuni): baktunul (20 katuni): piktun (20 baktuni): kalabtun (20 piktuni): kinchiltun (20 kalabtun i):

Si asa mai departe Ultimul ciclu cuprindea 23 miliarde si 40 milioane de zile!

Am spus ca computul¹' lor cifrat al timpului - pe care se pare ca il calculau cu o oarecare placere - pleca de la o data zero de origine, fixa, pe care cronologia stabilita de Thompson, Goodmann si Her-nandez o stabileste la anul 3113 I.H.: aceasta data mitica asupra careia ne pierdem in ipoteze s-ar putea sa se refere la un eveniment astronomic uitat, sau poate ca desemneaza ultima din cele patru Creatii ale Lumii. La randul lui, Spinden a stabilit o cronologie care impinge toate datele cu 260 de ani mai departe in timp (- 3373), o cronologie pe care ar confirma-o analizele cu carbon 14, dar care creeaza un hiatus de neinteles in desfasurarea evenimentelor intre perioadele vechi si perioada istorica. Din acest motiv, specialistii continua sa foloseasca cronologia lui Thompson.

Prin ce metode acesti mayasi, care nu aveau decat unelte din piatra, au putut sa ajunga la aceste cunostinte astronomice si astrologice cu o atat de uimitoare precizie?

Pare sigur ca nu au folosit nici nisiparnita, nici clepsidre, nici vreun instrument oarecare de precizie. Masuratorile lor se bazau deci doar pe urmarirea cu ochii, pe calculele de triangulatie si pe masurarea umbrelor; ei au observat ca astrele, Soarele in special, apareau sub unghiuri schimbatoare in diferitele perioade ale anului. Au observat, de asemenea, ca durata prezentei solare diurne si zilnice varia dupa aceste pozitii si au incercat sa determine solstitiile, adica pozitiile extreme - ziua cea mai lunga si ziua cea mai scurta a anului. Pentru aceasta, neindoielnic ca au folosit gnomonul¹', - o vergea fixata vertical pe o placa orizontala in centrul unor cercuri concentrice; umbra proiectata pe pamant la 21 iunie la pranz (solstitiul de vara), este cea mai scurta, in timp ce aceea din 21 decembrie la pranz (solstitiul de iarna) este cea mai lunga. Daca se fac la rasaritul Soarelui, diversele masuratori, plecand de la un punct fix si precis, vor prezenta un unghi diferit in tot lungul anului, deoarece Soarele apare mai la sud iarna, vara mai la nord, pe linia orizontului, cand rasare. Aceste masuratori, la Chichen Itza, s-au putut face prin ferastruicile care strapung turnul-observator bine cunoscut, numit Caracol (Melcul) din cauza scarii sale elicoidale. Ricketon si Morley au demonstrat, de asemenea, ca un observator asezat in varful piramidei numita E-VIII la Uaxactun, vedea Soarele aparand in unghiul sud-est al platformei cu trei temple in fata lui, in zorii zilei solstitiului de iarna si in unghiul opus, in nord-estul aceleiasi platforme, in dimineata solstitiului de vara. La echinoctiu, Soarele se ridica pe axa mediana, chiar in spatele templului central. Este clar ca aranjarea locului a fost subordonata si calculata in functie de aceste observatii si ca aceasta imbinare nu este intamplatoare: probabil ca avea chiar insemnatatea ei. in plus, ea presupune o lunga perioada de observatie.

In afara observarii cerului in timpul zilei, cea din timpul noptii nu era mai putin importanta. Observatiile asupra transformarilor si traiectoriilor Lunii au fost insemnate in Codexul din Dresda si se intind pe 405 lunatii, asa cum am mai spus, adica pe circa 33 de ani de observatii. Si manuscrisul da un tabel cu 69 de date in timpul carora se pot produce eclipse solare. Venus, luceafarul, prima stea care apare, ultima care se stinge, cu drumul sau neregulat, a retinut si ea atentia si mayasii s-au straduit sa-i masoare pozitia, variabila in momentul rasaritului si apusului soarelui.

Cum calculau unghiurile? Viniete din codexuri ne arata personaje plasate sus pe piramide, avand doar fata sau un ochi, asezate sub un baldachin care le proteja, langa doua bastoane incrucisate asezate in fata lor. De altfel au fost gasite tuburi goale din jad, de douazeci de centimetri lungime, care seamana in mod ciudat cu lunetele astronomice chinezesti, si ele fara sticle optice. Rezulta ca toate aceste preocupari care depaseau pe cele necesare pentru intocmirea unui calendar agrar, arata o obsesie fata de infinit, spatial sau temporal, o teama fata de scurgerea timpului.

Jocul de pelota

Jocul de pelota, care avea un rol important in prevestiri si in preocuparile mayasilor, poate fi pus in legatura directa cu activitatile astronomice. S-a observat, intr-adevar. caracterul religios al acestui joc. care se contopea cu ritul ghicitului: preotii, in calitate de intermediari ai puterilor sacre, aveau sarcina sa interpreteze viitorul dupa modul de desfasurare al partidei. Putem considera practicarea acestui joc de pelota ca una din trasaturile cele mai caracteristice ale civilizatiei mezoamericane. Cu toate ca ele au

variat in timp si in spatiu, regulile generale de joc ne-au fost transmise de primii cronicari spanioli care au avut ocazia sa urmareasca astfel de "reprezentatii' sau partide. De altfel, Popol-Vuh este singura sursa americana care mentioneaza originea foarte veche si simbolismul solar al jocului. Codexuri mexicane (Vindobonensis, Magliabecchi) ne-au pastrat, de asemenea, cateva reprezentari desenate ale acestui joc sacru.

Terenul de joc avea forma unui H alungit, inconjurat de trepte sau de ziduri in panta, cu inclinare foarte puternica. Adesea, orientata de la nord la sud, suprafata terenului de joc reprezenta Cosmosul, in timp ce mingea jde cauciuc plina, tare si grea simboliza Soarele, in unele cazuri, trebuia s-o faci sa treaca prin inele de piatra, in forma de serpi (puterile telurice) sau de capete de pasari (puterile ceresti), fixate in zidurile laterale, la cinci metri inaltime sau mai jos, pe pantele inclinate ale zidului. Regulile amintesc oarecum de cele de la baschet! Inelele puteau materializa rasaritul si apusul astrului solar. O echipa reprezenta umbra, cealalta lumina si fiecare jucator se identifica cu o divinitate distincta purtandu-i, in timpul jocului, atributele simbolice. Fiecare echipa apara o zona si jucatorii nu puteau atinge mingea decat cu soldul, piciorul (genunchiul) si cotul drept; Popol-Vuh, din contra, interzice folosirea capului, a picioarelor si a bratelor! Caderile, obisnuite, puteau fi mortale, atat de violent era jocul. Pe de alta parte, jucatorul care reusea sa treaca mingea prin inel putea sa ia hainele spectatorilor pe care-i putea prinde.

Unele surse afirma ca seful invingatorului era decapitat la sfarsitul partidei, deoarece realizarile lui ii dadeau privilegiul sa ajunga in lumea cosmica; altele, din contra, arata ca se executa pe teren capitanul echipei invinse. Jacques Soustelle afirma ca nu-i omorau, nu faceau decat sa-i dezbrace si poate ca se dedau la simulari de sacrificii simbolice. Important este ca acest joc violent imbraca aspecte metafizice: totusi, se stie ca el a dat, in perioada finala, ocazia unor mize si a unor pariuri foarte profane intre spectatori; si se miza mult: bijuterii, bunuri, casa La fel ca in Lumea Veche, de la sacru si religios la origine, teatrul a devenit si el, treptat, o distractie laica si profana.

in teritoriul maya, jocul de pelota a fost rar in perioada clasica, apoi se pare ca oamenii din Tuia i-au aratat un mare interes. S-au numarat cincizeci de terenuri in orasele din nordul Yucatanului, ceea ce demonstraeza caracterul sacru ar acestui joc. Doar in orasul Chichen Itza erau sase! Terenul de joc vechi din Copan, cu cele sase statui de aras/¹⁾ asezate pe treptele laterale, ne confirma caracterul solar al jocului: in gandirea maya, intr-adevar, ara reprezinta travestirea zeului solar.

Acest joc se baza, fara indoiala, la origine, pe conceptiile cosmice simbolizand lupta dintre Lumina si intuneric - mingea personifica Soarele -, dintre Iarna si Vara, dintre Viata si Moarte: treptat, a capatat un caracter mai putin sacru, mai "sportiv' si mai militar. O friza lunga in basorelief, la Chichen Itza, pare sa demonstreze ca in timpul itzasilor se desfasurau practici sangeroase la terminarea partidelor; se poate vedea unul din actori impodobit cu pene, tinand intr-o mana capul taiat al nefericitului sau adversar si in mana cealalta un pumnal din ob-sidian. in fata lui, sase serpi cu limba bifurcata - simboluri ale fecunditatii - si un urias lotus tasnesc din gatul rivalului decapitat, inca ingenuncheat.

Un alt joc se integra in acelasi mod in preocuparile cosmice si capata prin asta un caracter religios: este acel faimos volador care s-a mentinut pana in zilele noastre in regiunile Puebla, Papantla, si la mayasi] quichei din Chichicastenango si chiar in Honduras, in varful unui catarg inalt de treizeci de metri, inaltat in centrul unei piete mari, cinci barbati din care un cantaret la flaut sau la toba se strang pe o platforma minuscula, terminala, destul de instabila. Apoi, in timp ce muzicantul ramane in picioare, cantand la instrument, cei patru oameni-pasare (vo-ladorii) care-l inconjurau se arunca in gol, legati cu cate o funie prinsa in jurul gleznei de varful catargului. Cei patru oameni, cu capul in jos, prinsi de un picior, se invartesc incet in jurul catargului, in timp ce funiile se desfasoara de la varful stalpului, lasandu-i incet, incet, aproape de sol. Fiecare executa 13 rotiri, deci un total de 52 pentru cei 4 actori, adica de atatea ori cati ani sunt inclusi intr-un "secol' mexican. Aceasta ceremonie era privita ca prezentarea coborarii pe ^pamant a sufletelor razboinicilor morti in lupta si, prin asta. transformati in stele.

Arhitectura maya

Cu siguranta, arhitectii mayasi pot fi considerati printre cei mai mari decoratori si constructori, cei mai prolifici de pe planeta noastra. Ei au ridicat mii de constructii care atrag atentia prin armonia formelor lor, simplicitatea planurilor, puritatea volumelor, uneori si prin ambitia si amploarea proiectelor si printr-o frumusete de netagaduit. Printre constantele principiilor arhitecturale ale precolumbienilor. se observa ca edificiile lor se sprijina intotdeauna pe fundatii, platforme, terase a caror importanta variaza si care s-au dezvoltat pana au capatat locul primordial in edificiu la piramida inalta: la Tikal, aceste piramide au o inaltime de saptezeci de metri!

Arhitectura, mai mult decorativa si vizuala decat functionala, nu realiza, cu toata amploarea cladirilor, decat putine suprafete locuibile sau acoperite. Aceasta deoarece acesti constructori nu cunosteau arcada, bolta in semicerc, cupola, coloana - in afara de perioada tolteco-mayasa - atatea mijloace care permiteau realizarea de suprafete mari la acoperisuri. Bolta numita mayasa. in consola, care se realiza prin folosirea betonului, a mortarului si a blocajelor¹' nu a permis deschideri largi si ca atare constructia salilor mari, decat dupa introducerea coloanei de catre itzasi.

Templul din Palenque

Aproape intotdeauna, spatiul din interior a fost redus, nefiind decat o simpla dezvoltare multiplicata a planului modestei colibe maya, adica se suprapuneau, se aliniau fara prea mare imaginatie celule dreptunghiulare stramte. Dar daca din aceasta cauza exista o atat de mare monotonie in distributia interioara a planurilor, mayasii, in schimb, si-au pus toata imaginatia lor in serviciul prezentarii externe a cladirilor, punand accentul pe proiectele exterioarelor; asadar, daca nu este functionala, arhitectura maya este formata in totalitate din efecte si teatra-lism, ajungand uneori pana la efecte de perspectiva, asa cum se observa in centrul Yucatanului. "Un urbanism savant si grandios a dat importanta spatiilor externe, scrie Henri Stierlin: curti interioare, piete, esplanade si acropole¹' se combina cu suprafete de tot felul, ale caror vaste perspective marginite de trepte si de cladiri creeaza ansambluri de o frumusete spectaculara.' Piata cu patru laturi a Calugaritelor, la Uxmal este unul din exemplele cele mai reusite, cu curtea sa mare si cladiri construite pe terase in platforme lungi de aproape 100 de metri.

"Bolta falsa' defineste si caracterizeaza, dupa parerea lui Sylvanus Morley, intreaga civilizatie maya; compusa din doua parti inalte de zid inclinate care se unesc, ea era copia in piatra a acoperisului de paie al colibelor locale. Cresteriasau creasta, care se presupune a fi "pietrificarea', realizarea in piatra a unor embleme ornamentale, fara indoiala de natura vegetala si perisabila la origine, caracterizeaza, de asemenea, stilul epocii clasice. Templele erau adesea acoperite de un fel de mitra ajurata, doar decorativa, facuta dintr-unul sau din doua ziduri inclinate pe ambele parti, crescand in latime la mijlocul acoperisului. Destul de des aceasta creasta se ridica tot atat de sus pe cat era de mare cladirea de sub ea, ca in cazul celor din Palenque si Yuxchilan.

Mai tarziu, in Yucatan, uneori, un al doilea etaj fals dubla in mod artificial inaltimea fatadei, in plus. fatada joaca un rol primordial, deoarece ea trebuie, inainte de toate, sa-i impresioneze pe credinciosi si prin aceasta sa aduca un plus de prestigiu si de glorie divinitatilor. De altfel, inclinarea puternica a scarilor piramidelor contribuia la aspectul teatral al arhitecturii si accentua caracterul nelinistitor si sacru al cultului. Aceasta aspiratie a mayasilor din epoca clasica pentru verticalitate, pentru liniile ascendente, a fost subliniata de Paul Westheim care aminteste ca domina, din contra, conceptia orizontala la mexicani, la Teotihuacan in special, si se va regasi, deci, in secolele XI si XII pe teritoriul maya, datorita influentelor si aportului toltec. Fatada Palatului guvernatorilor de la Uxmal va depasi 100 metri de desfasurare si decorul mozaicat va cere peste 20.000 placute de piatra ajustate cu grija si cioplite pe banda in prealabil, deoarece o alta constanta a arhitecturii maya era preferinta pentru decorul bogat si uneori baroc, cu exuberanta sa ornamentala, incarcata de simboluri. Sculptura facea parte integranta din programele arhitecturale.

O sculptura Impregnata de misticism

Sculptura maya imbraca doua aspecte principale: in primul rand, ea a urmat o cale independenta de arhitectura, atat in realizarile de format redus, ca micile figurine din insula Jaina, cat si in cele de format monumental, ca marile stele din Quiriga sau din Copan; in al doilea rand, ea a completat arhitectura si a contribuit la ornamentarea, adesea exagerata, a fatadelor. Argila si lemnul, dar si jadul si obsidianul. erau potrivtte pentru formatele mici, in timp ce piatra, adesea calcarul, era preferata pentru marile realizari. Trebuie sa recunoastem meritele artistilor mayasi. ramasi anonimi, care cu dalti de bazalt si de diorit, au realizat si cizelat opere cu o minutiozitate admirabila: panourile si lintourile din Yaxchilan, Palenque si Pie-dras Negras au dus pe adevarate culmi arta basoreliefului.

Arta nu era o distractie asa cum o concepem astazi, sau o activitate independenta si pur gratuita; notiunea de "arta pentru arta' este foarte recenta. Mult timp ea a fost dependenta si doar in serviciul religiei. Facea chiar parte integranta din religie. Am vazut mai sus ca a sculpta parea a fi o actiune periculoasa si ca sculptorul trebuia, obligatoriu, sa se pregateasca, sa fie neprihanit ritualic inainte de a modela pamantul, de a infige dalta in lemn sau in piatra. Fara aceasta precautie care consta in a se pregati printr-o cumpatare si o abstinenta prealabile,

opera ar fi fost apreciata ca impura si distrusa imediat. De asemenea, sunt rare reprezentarile sau subiectele care pot sa ne para profane dar care poate nu sunt. Dar este adevarat, de exemplu, ca intr-o societate in care totul este religios si sacru, pana la urma nimic nu mai este asa deoarece nu exista delimitare intre profan si sacru. Temele sculpturii maya se refera in esenta la mituri si la ritualuri si se poate chiar considera sculptura ca mijlocul de expresie privilegiat al gandirii religioase a mayasilor; nu se poate nega ca arta lor statuara este foarte incarcata si impregnata de misticism si de aceasta credinta profunda care salasluiain toti. Oare nu este asa, de exemplu la Yaxchilan, unde se pot vedea scene legate numai de cult. de automortificari si de penitenta? Pe un relief foarte cunoscut, se poate vedea un nobil credincios, ingenuncheat in fata unui preot, agitand deasupra capului un stindard din pene si care-si infige prin limba o sfoara plina de spini. Pe un alt lintou din acelasi oras - inca trecut cu vederea de arheologi - se afla un zeu care iese din gura unui sarpe si care ameninta cu lancea un om care se roaga stand in genunchi in fata lui.

Groaza de gol

Marea epoca a sculpturii maya - care, neindoielnic, a atins de mai multe ori perfectiunea estetica si are, cu siguranta, mai mult de o capodopera

universala -poate fi situata, in mare, intre anii 600 si 800 din era'noastra; fiecare din marile orase din epoca clasica a cunoscut pe rand momentul lui de splendoare: pentru Palenque la mijlocul secolului VII; la Yaxchilan la inceputul secolului urmator; la Piedras Negras si la Copan, in deceniile care au urmat. Cu toate calitatile incontestabile de echilibru, de viata inclusa si in compozitie, adesea realizata cu pricepere, uneie reliefuri pot parea confuze si supraincarcate de detalii; sa nu uitam insa ca, la urma urmelor, culoarea care trebuia sa le faca mai lesne lizibile si deci mai usor de inteles, a disparut astazi, de unde acest aspect general monocrom care uniformizeaza totul, in plus, se pare ca mayasul a avut groaza de gol si pentru asta a umplut suprafetele pana la satietate cu o abundenta de efecte, in mijlocul decorului acoperit de hieroglife care umpleau la maximum spatiile libere, el imprastia cu mare placere, in toate sensurile, smocuri de pene, supraincarca figurile cu masti complicate, cu simboluri diferite, bare ceremoniale, sceptre sau bijuterii- inele de buze, pandantive, pieptare, cercei, manusi fara degete-care se adaugau si complicau tesaturile deja lucrate si bogat brodate ale vesmintelor.

Dar ei n-au excelat doar in arta reliefului. Cea a stucatorilor nu a fost cu nimic mai prejos si cei din Palenque si Comalco au facut dovada unui talent pe masura, iar capetele adunate de pe pardoseala criptei Templului Inscriptiilor din primul oras sunt socotite printre capodoperele artei universale. Descoperirea rasunatoare a acestei cripte merita sa fie povestita, deoarece ea constituie, desigur, una din descoperirile arheologice cele mai importante din ultimele decenii.

La circa 160 de kilometri la est de Villahermosa, Palenque se ascundea intr-o vegetatie luxurianta de cedri, de acaju si de sapotilieri; o serie de cladiri, de mici temple dominate de o creasta ajurata si un palat impodobit cu reliefuri si dominat de un turn de observatie se inalta chiar la limita unei regiuni plate cu balti si terenuri mlastinoase, marginita de primele coline ale unei regiuni mai accidentate. Am spus mai inainte ca, in 1525, Cortez a trecut foarte aproape de sit fara a-i banui existenta. Locuit din secolul IV, orasul a fost parasit in cursul secolului IX si era deci, in momentul sosirii spaniolilor, total invadat de jungla s de padurea ecuatoriala virgina.

Foarte aproape de Palat, in varful unei piramide de 21 de metri, se inalta unicul templu, numit al Inscriptiilor, din cauza magnificelor panouri sculptate, relativ bine luminate, unde se ingramadesc 620 de glife enigmatice.

Surpriza lui Alberto Ruz Lhuilller

in 1949, arheologului Alberto Ruz Lhuillier i-a fost trezita curiozitatea, ca si arheologului danez Frans Blom, cu douazeci de ani mai inainte, pentru pardoseala neobisnuita din interiorul acestui mic templu, cu ciudatele sale dopuri circulare de piatra, perfect incastrate printre dalele cu sectiunea in patru laturi. El a scos aceste dopuri, a ridicat dala pe care ele o incadrau si a aparut prima treapta a unei scari pentru a carei degajare i-au trebuit trei ani (sau mai exact trei campanii de sapaturi); aceasta scara cu 68 de trepte, impartite in doua siruri, cobora 23 de metri mai jos si fusese complet astupata in trecut. Era primul exemplu mayas al unui edificiu de acest tip: o piramida cu scara interioara.

Mormantul, denumit al Marelui Preot, la Chichen Itza, descoperit la inceputul secolului de Edward Thompson, avea un put vertical - de asemenea umplut-ducand intr-o mica adancitura naturala si nu intr-o cripta mare, asa cum s-a gasit la Palenque. La Chichen Itza au fost gasite oseminte, obiecte de cupru si bijuterii de jad, care il situeaza in perioada tolteco-mayasa (secolele XI-XII). De asemenea, sapaturile de la Tikal, facute in 1956 si 1967 de o echipa a muzeului Universitatii din Pennsylvania, condusa de William R. Col. au adus la lumina morminte de un tip asemanator, dar de o insemnatate mai mica. Astfel, sub marea piramida centrala (5 D. nr. 33) din grupul aflat la nord de acropola - un grup complex in care s-au numarat, inglobate in zidarie, o suta de edificii mai mult sau mai putin asamblate unele in altele, deoarece au fost reluate si remaniate timp de secole, fara incetare - a fost gasit, sapat intr-un bloc stancos, la baza piramidei, un mic mormant (nr. 48) in forma de coridor stramt, boltit, cu hieroglife pictate pe pereti, indicand o data corespunzatoare anului 457; de aici au fost stranse, de langa defunctul principal, oasele a doi tineri care fusesera ucisi probabil pentru a-sijnsoti stapanul (sau ruda?) in lumea de dincolo, in timpul funeraliilor s-a avut grija, de asemenea, sa se depuna langa acest important personaj un mobilier funerar de calitate, vesela in special, pictata sau din alabastru. Lucrul cel mai surprinzator a fost constatarea ca defunctul fusese inmormantat fara cap si fara maini! Aceasta constatare aparand si in alta parte in sit, arheologii se intreaba daca aceste parti privilegiate ale omului nu erau separate de corp in momentul decesului, pentru a li se da un cult diferit, intr-o capela accesibila. La Tikal, de asemenea, sub inalta piramida a templului l, numita a Jaguarului, (datata cu ajutorul carbonului 14 ca fiind din anul 700) din mormantul unui inalt personaj (mormantul nr. 116) gasit intins pe piei de jaguar, s-au adunat superbe vase de lut si un lot de 90 de oase, din care 37 gravate cu inscriptii sau, mai rar, cu scene animate si captivante; am retinut-o pe aceea in care intr-o canoe lunga se aliniaza divinitati ciudate cu forme fantastice, evocand o iguana, o maimuta-paianjen, un ara in paranteza, sa semnalam ca acest templu l nu are nici 14 m² in suprafata, in timp ce piramida pe care sta are 140.000 m⁶ de rambleu! Dar, sa revenim la templul nostru de la Palenque.

De-a lungul scarii care cobora pana la baza piramidei, serpuia pe trepte un ornament continuu din stuc, care lega adancimile de partea de sus ca un fir al Ariadnei. La baza scarii, un mic coridor se oprea la un zid-ecran care a fost daramat: din culoarul astfel eliberat s-au cules oasele a sase adolescenti, poate servitorii sau rudele nobilului personaj, care a fost descoperit la randul lui in cripta lunga de 9 metri, lata de 4 metri, inalta de 6,6 metri in punctul cel mai inalt al boltii; ea a aparut la 15 iunie 1952, incarcata de stalactite, in fata lui Ruz Lhuillier, vrajit: ,,Ma gaseam intr-o cripta spatioasa, scrie el, care parea sapata in gheata, deoarece peretii sai erau aco periti de un strat stralucitor de calcar. Ca o draperie, nenumarate stalactite atarnau din tavan in timp ce stalagmite groase se inaltau ca niste enorme lumanari.'

Cripta marelui halach uinic

in centrul criptei, o enorma dala d e cinci tone, impodobita cu un relief fin si minunat, era asezata pe un sarcofag inaltat pe niste cuburi, de asemenea impodobite cu reliefuri. Tema gravurii dalei mari este de un simbolism transparent: un tanar, vazut din profil, zace rasturnat sau pare asezat pe capul enorm, prezentat din fata, al monstrului terestru; din capul adolescentului tasneste vertical arborele in varful caruia sta o pasare quetzal, cu aripile stranse. Aceasta inseamna ca prin moarte te reintorci in pamant pentru a renaste intr-o buna zi. asa cum bobul de porumb este ingropat pentru a da o planta si un rod nou.

Pe panourile din nisele zidurilor criptei, sculptate Tn altorelief, cei Noua Suverani ai umbrelor si ai Mortii, bogat impodobiti, incarcati de pene, tinand sceptre manikin grotesti, stau in cerc in jurul sarcofagului. La picioarele acestuia, au fost gasite doua capete de tanar, in stuc, cu trasaturi delicate, cu craniul ingust purtand un pamatuf de pene amestecate cu flori, doua capodopere de o eleganta si un rafinament desavarsit.

Doar cele mai stralucitoare civilizatii, care au fost conduse de un ideal al Frumusetii, bazandu-se pe comenzi regale sau "de la curte' ne-au lasat opere de un nivel comparabil; nici o urma de nepricepere, de prost gust sau de primitivism. Urme de vopsea amintesc ca arta statuara maya a fost intotdeauna policroma, chiar in cazul marilor statui expuse in aer liber, ca stelele din Copan, de exemplu.

Glifele sarcofagului indica o data care corespunde anului nostru 633, fara indoiala cel al ingroparii regelui-preot sau al marelui pontif care se odihneste acolo, in cuva stramta cu forme interioare curbilinii si inchisa de un al doilea capac intermediar, admirabil ajustat si fara nici o podoaba, in interior zacea un print, (?) un rege-preot zeificat, in varsta de aproximativ 40 de ani. cu craniul deformat conform ritualului. Pentru mantuirea lui in lumea cealalta, i s-a pus o margea de jad in gura si a fost ingropat cu diadema sa. facuta din 41 de discuri de jad si placata cu un medalion din acelasi material, in forma de liliac; mai avea si un acoperamant pentru -gat. format din 9 randuri de margele (in total 118 margele de jad)

si o masca, fixata pe fata cu un strat fin de stuc. formata dintr-un mozaic de 200 placute, tot din jad. in afara de ochi, facuti din scoici si obsidian. La fiecare incheietura a mainii avea cate o bratara din 200 de margele si pe fiecare deget un inel fin cizelat. Picioarele se sprijineau pe un idol de jad care reprezenta Soarele. In sfarsit, Ruz Lhuillier a mai gasit in sarcofag alte doua capete din mozaic de jad, montate, fara indoiala, candva, pe un schelet de lemn - unul complicat, facut din mai mult de 200 de elemente, altul mai simplu, neavand decat zece. dar de dimensiuni mai mari.

Ornamentul din stuc mentionat mai inainte, serpuind in tot lungul scarii, pleca de la sarcofag si asigura ca o legatura magica contactul dintre cei vii si printul lor zeificat. Prin ea intretineau cu defunctul un fel de comunicare supranaturala; era un obicei care se gaseste si in Oaxaca si in Cholula.

Trei mari situri din epoca clasica

Este neindoielnic, ca aceasta cripta a fost construita inaintea piramidei, fapt confirmat de marimea sarcofagului care n-ar fi putut fi coborat pe scara. In plus, aceasta cripta sufocanta starneste admiratia prin calitatea constructiei si reusita boitei, facuta din dale netede si intarita prin puternice arhitrave ale

antablamentului. . .

Palenque. care se intinde pe cincisprezece kilometri patrati, era printre principalele centre culturale din epoca clasica si perioada sa de splendoare se situeaza intre 633 si 692: in acest interval au fost construite templele denumite al Soarelui, al Crucii, al Crucii infrunzite, al Inscriptiilor, ca si o parte din Palat, un complex de edificii diferite, impodobit cu numeroase reliefuri in stuc, odinioara pictate.

La situl din Tikal, la est, in Peten (Guatemala) au fost facute sapaturi intre 1956 si 1957, de catre cercetatorii de la Universitatea din Pennsylvania care au obtinut rezultate remarcabile: au fost gasite mai mult de 100.000 de obiecte (unelte, bijuterii, vase) si mai mult de 3.000 de edificii si 200 de monumente de piatra (stele, altare) inventariate pe o suprafata de circa 16 km² Dar, numai o infima parte a silului a fost descoperita in jurul pietei ceremoniale, incadrata de piramidele sale inalte de 70,47 si de 43 de metri, la baza carora se insira stele datate de la 386 pana la 869. Zeci de ani de sapaturi ar fi necesari pentru a termina prospectarea silului. Din templul IV din Tikal provine exceptionalul lintou (nr. 3) din muzeul din Basel, adus in 1877 de elvetianul Guslav Bernouilli: sculptat ca o dantela, ne face sa regretam disparitia aproape generala a lucrarilor din lemn, cu atat mai mult cu cat se presupune ca acest material fragil servea probabil de suport si pentru experimentari in timpul perioadei de formare pre-mayasa. in multimea detaliilor, compozitia pastreaza un mare echilibru si o evidenta monumentalitate.

Copan, un alt mare sit al perioadei clasice, aflat mai la sud (Honduras), a dat, intre alte sculpturi, 38 de stele din secolele VII si VIII, cioplite in andezit si care necesita inca o examinare atenta. Thompson numeste orasul "Atena mayasilor, iar Morley il compara cu Alexandria; intr-adevar, a fost metropola de cult si de stiinta a primilor mayasi si, de asemenea, orasul astronomilor. De altfel, un altar sculptat pe acropola ne arata, intr-un stil viu, o adunare de preoti astronomi, stand linistiti si conversand. Din Copan provine si renumita statuie de la British Museum (Londra) a tanarului si elegantului zeu al Porumbului intr-o atitudine de profunda introspectie, cu gesturi de dansatoare hindusa si avand un pieptar greu, facut dintr-o masca grotesca, prins de gat. Piramida din Copan se urca pe o scara larga de 63 de trepte, facute din pietre sculptate cu circa 2.500 de glife!

Slturile din nord, in Yucatan

Am aflat de curand ca faimoasele situri din nordul Yucatanului, Uxmal, Sayil, Edzna, Kabah, Labna, Chichen-Viejo, Dzibilchaltun - acesta se intinde pe 50 km² - si-au dezvoltat, de asemenea, stilul lor original in cursul perioadei clasice; altadata exista tendinta de a le intineri si a le denumi, impropriu, "Noul Imperiu', intr-adevar, aceste situri au dat putine stele, reliefuri ornamentale si monumente datate; asta explica de ce s-a ezitat in datarea lor. S-a dat numele de Puuc- numele colinelor tinutului - stilului bogat si elegant care s-a folosit acolo si care se caracterizeaza printr-o ornamentatie bogata a fatadelor, facute prin asamblarea in mozaic a unor mici pietre cioplite. Aceste fatade, decorate din belsug, sunt, de asemenea, incercuite cu o mulura lata, care devine un fel de centura la jumatate din inaltime; mexicanii o numesc moldura de atadura. sau mulura-legatura, deoarece este o amintire a franghiei pe care o fixau vechii mayasi in jurul colibei lor de chirpici. Masca lui Chac. dragonul ceresc, zeul Ploii, cu trompa lui ridicata, cu urechile ca niste discuri mari si cu ochii dilatati, este motivul cel mai des folosit si te duce, fara voie, cu gandul la renumitul t'ao-t'ie chinez; urmeaza, ca motive preferate, liniile frante, linii in cruce, coloane mici si subtiri suprapuse, serpi solari, desene de colibe; palatul Codz-Poop din Kabah are pe fatada sa lunga de 45 m, circa 250 de masti ale lui Chac, facute fiecare din 30 de elemente, deci un total de 7.500 de pietre fin prelucrate; Palatul guvernatorului, la Uxmal, lung de aproape 100 m. este impodobit cu un mozaic de 700 m2 compus din 20.000 de pietre cioplite in prealabil. "Este uimitor sa descoperi, scrie Henri Stierlin plecand de la aceste constatari, la un popor care abia a depasit neoliticul, solutii care prevestesc tehnicile industriale moderne: prelucrarea, seria si rationalizarea muncii sunt aspectele cele mai frapante. Consecintele pe plan social sunt, evident, considerabile: aceste observatii ne dezvaluie mai bine structura societatii maya, decat multe tratate sociologice.'

in domeniul artei statuare usoare, independenta de arhitectura, trebuie mentionate, pentru sectorul septentrional, micile statuete din argila, mulate sau modelate, gasite mai ales in insulita Jaina, de curand legata de coasta din Campeche si pe care absenta apei potabile a facut-o sa fie destinata unei imense necropole, fara indoiala in secolele VIII si IX. ingropati in pozitia "pe vine', cu o margea de jad in gura, defunctii tineau adesea in mana mici ofrande - statuete funerare de 20 cm, sau mai mici, destinate, poate, sa-i reprezinte, cu trasaturi asemanatoare sau cu un gest tipic defunctului, si cu podoabele lui obisnuite.

Din fericire, aceste figurine nu au fost sparte, "ucise' ritual, cum era adesea obiceiul. De multe ori pictate in culori vii, aceste statuete funerare, care uneori sunt fluiere, delicate ca statuetele de Tana-gra¹⁾, au fost gasite m numar mare si ne redau o pasionanta galerie de portrete, o intreaga societate animata si captivanta: notabili, preoti, razboinici, jucatori cu mingea, batrani, femei elegant imbracate cu mereu modernul huipil, femei in varsta, tesatoare toate ne atrag atentia asupra naturalete! si variatiei atitudinii, gesturilor, expresiilor individualizate si ne vorbesc, cel mai adesea, de o societate rafinata, grava si, in acelasi timp, usor ironica. Ele constituie, cu ciclul de picturi de la Bonampak, documentarul cel mai fascinant pe care ni l-au lasat mayasii despre societatea lor.

Picturile rarisime

Arta picturii, care se pare ca a fost infloritoare si bine reprezentata in acelasi timp, nu ne este cunoscuta astazi decat prin rarele exemple, de o calitate care ne face sa regretam disparitia, aproape in totalitate, a marturiilor acestei arte. Mult timp, n-au fost cunoscute decat frescele de pe Castillo din Tulum - din care una, pe fond inchis, seamana cu un negativ fotografic - care fac sa reinvie momentul unei inval-masiri, unui asalt si jefuirea unui targ; se cunosteau, de asemenea, cele din templul Razboinicilor, la Chichen-ltza, despre care am vorbit ceva mai inainte, si care ne arata activitatile pasnice, casnice, dintr-un sat de coasta, sau, din nou, asedierea unui oras de catre un grup de razboinici fluturand deasupra capului maciuci si alte arme. Aceste "instantanee' binevenite si pretioase provin din secolele XI si XII, datand deci din a doua epoca.

Pictura marii epoci clasice, mai veche, ne era si mai putin cunoscuta, abia reprezentata prin elementele gasite la Uaxactun (din secolul VIII), in 1933. Ele reprezinta, probabil, ceremonii rituale, de fata fiind, intre altii, femei cu vesminte lungi. Treizeci de persoane, cu vesminte bogate, se agita, vorbesc, bat toba in mijlocul arderilor de tamaie americana. Franturile de pictura de la Palenque si de la Yaxchilan sunt, de asemenea, insuficiente pentru a ne face o idee despre arta picturala maya din epoca clasica.

Superbe picturi, puternic influentate de arta mexicana, au fost descoperite recent la Santa Rita, in nordul Hondurasului britanic, dar, din nefericire, indigenii le-au distrus imediat, inainte de a se face copii complete; localnicii se temeau ca spiritele personajelor reprezentate pe aceste fresce, trezite de descoperirea lor, sa nu vina sa-i tulbure si sa le faca vraji.

Dar, in 1949, o extraordinara descoperire a imbogatit, pe neasteptate, acest saracacios muzeu de pictura maya, cand a fost gasit, de un dezertor si de un cineast american, ansamblul de la Bonampak, cu cei 140 m² de fresca in care apar mai mult de 150 de personaje (fara a-i socoti pe cei, nenumarati, care sunt inclestati intr-o incaierare razboinica).

Extraordinarul ansamblu de la Bonampak

Condus de cativa indieni lacandoni, cineastul Gilles Healy a descoperit acest ansamblu dupa Car-los Frey, un american dezertor din cauza prescriptiilor religiei sale, care traia de doi ani cu o femeie lacandon in padurile din Chiapas si incercase in zadar sa atraga atentia opiniei publice asupra descoperirii sale. Aproape in acelasi timp si nestiind de demersurile lui Carlos Frey, Healy a fost condus la acest templu retras, in care lacandonii aveau obiceiul ca, in cel mai f^are secret, sa se duca uneori pentru a cinsti anum^ite divinitati. Nu fara uimire, Gilles Healy a descop^it ^atunci' P^e zidurile interioare ale unui modest tempM inconjurat de padure, sub un strat de calcar translucid, picturi care acopereau toti peretii si boitele in trei^celule insirate. Ascuns in fundul junglei in valea ^lui Usumacinta, situl a fost botezat de S. G Moriey "Bonampak', "Zidul pictat', in limba maya. Acest targusor de minora importanta depindea, mai mult s^{au mai} P^utin, de orasul vecin Yaxchilan.

Datat ca fiind din anul ⁸⁰ de specialisti, acest ansamblu constituie un ciclu narativ coerent; el povesteste despre o campanie militara victorioasa si sarbatorirea ei, cu pregatirile sale, incaierarea furioasa, anchetarea si^tortura prizonierilor si nelipsita serbare care a urmat^: defilare insufletita a participantilor, dansuri, ofrande si distractii diverse. Cea mai'mare parte a sc0^{nelor se} desfasoara sub conducerea atotputernicului sj victoriosului halach uinic. adesea inconjurat de ^a' ^sa'-

Dupa ce au rezi^tat douasprezece secole, datorita stratului fin de Calcar protector depus pe pigmenti, aceste fresce ^au suferit mult de la descoperirea lor, dupa inlaturarea ecranului salvator. Ele au fost pictate pe un ^trat de var gros de trei pana la cinci centimetri. La intoarcerea sa, Healy a anuntat descoperirea si a aratat mai multe fotografii care i-au uimit pe specialisti Imediat, numeroase echipe de cercetatori au navalit ^la Bonampak (in cursul uneia din aceste expeditii Carlos Frey s-a inecat). Situl a

fost studiat foarte detaliat. Se observa, foarte a-proape de templu, sapte alte mici edificii construite pe movilite-platforme, in jurul unei piete pe care se gasesc cateva stele; una din ele, ornamentata intr-un stil apropiat de cel al picturilor, dateaza din anul 785. Templul cu picturi are o lungime de circa 16,5 m si o latime de 4,1 m, si se inalta, de asemenea, pe o colina mica, aranjata ca o platforma. La nord, trei porti distincte permit intrarea in cele trei camere pictate.

Prima sala din Bonampak

in prima sala, in zona de curbura a boltii, asistam la o audienta acordata de halach uinic, imbracat cu o haina din piele de jaguar, asezat pe tronul-bancheta intre doua femei, poate sotiile sale. El primeste cincisprezece preoti rotunjori,'cu lungi pelerine albe, cu capul prelungit'de manunchiuri de pene si de turbane, care vorbesc intre ei, in timp ce un om cu o simpla banda in jurul soldurilor, in picioare pe un podium, tine in brate un'copil. cu craniul strans conform ritualului in aparatul destinat sa-l deformeze; desigur trebuie sa fie fiul lui halach uinic prezentat de preceptorul sau. Marii preoti, incarcati si stanjeniti de bijuterii, de penele lungi si de frunzele de nufar, sunt imbracati de catre servitori care le pun pieptare de jad si tichii ciudate si foarte impodobite.

Un nobil se pregateste sa machieze sau sa coloreze capul^preotului-rege, halach-uinic.

in partea de jos, de asemenea, pe patru pereti, se desfasoara o ceremonie religioasa de rugaciune pentru obtinerea victoriei, cu participarea a numerosi muzicieni cu fasii de panza in jurul coapselor, lovind intr-o toba verticala huehuetl, agitand un maracas¹'. lovind o carapace de broasca testoasa cu bucati de coarne de cerb, sufland in trompete si fluiere, in timp ce purtatorii de umbrele de soare se apropie. (Reamintim ca indienii pre-cortezieni nu cunosteau instrumentele cu coarde.) Dansatorii, cu manusi fara degete in forma de clesti uriasi de crustacee, de crab desigur, ii acompaniau pe muzicanti; ei personificau, probabil, divinitati sau fiinte mitologice fabuloase. Cel care il "joaca' pe Mam, batranul zeu al Pamantului si al cifrei Cinci, isi ascunde fata sub un nufar enorm si are pe brat emblema-simbol, glifa tun; zeul Porumbului incheie marsul acestei procesiuni de actori-zei.

O a doua sala a razboiului

Tema frescei din a doua camera, cea din centru, se refera la razboi si reda o confruntare militara de necrezut, repartizata si aici pe doua nivele, si chiar pe diferitele trepte ale unei piramide care ocupa toata inaltimea unui panou. Regele-preot, impodobit cu bijuterii de jad, cu o lance ceremoniala incarcata de pene in mana, inconjurat de zece ofiteri, din care cei mai importanti stau langa el, poarta, ca si superiorul lor, o piele cu pete rotunde, de jaguar, lanci, si incaltaminte imblanita inalta, tot din piele de jaguar. Cea mai mare parte a personajelor poarta pe cap masti reprezentand animale fantastice. Pe treptele inferioare ale piramidei, stand in felul specific indian, imbracati doar intr-un soi de slip ingust, zece prizonieri cu parul lung si liber isi arata degetele sangerande si dureroase; ei fusesera, probabil, torturati. Unul este mort si, pe o treapta inferioara, un cap taiat e asezat pe frunze. La baza piramidei, soldatii invingatori, inarmati, stau aliniati, mimand faptele lor de vitejie, actiunile lor deosebite; unii poarta masti. Jacques Soustelle considera aceasta scena cea mai patetica din toata arta precolumbiana iar Paul Rivet, ca pe o capodopera a picturii indiene; el compara acest ansamblu, datorita importantei si calitatii sale, cu tapiseria de la Bayeux¹'.

In ceea ce priveste inclestarea propriu-zisa, care trebuie pusa inainte in desfasurarea scenelor, artistii ne redau, cu o pricepere si o maiestrie

1) cunoscuta sub numele de "tapiseria reginei Matilda', sotia lui Wilhelm Cuceritorul (1027-1087), broderia pe panza, avand o lungime de 70,34 m, reprezinta in 58 de scene cucerirea Angliei de catre normanzi uluitoare, ardoarea si invalmaseala din timpul ciocnirii celor doua grupe mayase, amandoua, probabil, tinand seama de caracterele etnice. O uimitoare paleta de culori e folosita pentru a reda corpurile vopsite ale razboinicilor, coifurile, penele, scuturile, armele, mastile, umbrelele de soare Prizonieri sunt trasi de par in afara zarvei si a incaierarii, in timp ce se continua aprige lupte corp la corp. Contra lancilor si macanas-eor (sabiile de lemn dur incrustate cu tandari de obsidian), dusmanii se apara cu scuturi dreptunghiulare, in timp ce un om isi sparge pieptul sufland intr-o trompeta.

A treia sala sarbatoreste victoria

lata-ne in a treia sala: calmul a revenit, dinamismul a slabit; asistam la sarbatorirea fericitei victorii, importanta pentru locuitorii din Bonampak, un mic oras, asemanator altora risipite in jungla. Si aici, compozitia ocupa cei patru pereti ai camerei, si esentialul este centrat pe o structura cu opt trepte, o piramida probabil, ocupata de zece dansatori, in costume extraordinare, cu palariile lor de dimensiuni fantastice, din care tasnesc pene de quetzal si cu doua aripi mari, triunghiulare, fixate orizontal la nivelul centurii. Fara indoiala, aceste aripi erau facute cjjntr-un mozaic de pene mici, redand motive

umane, animaliere sau geometrice. Acesti dansatori surprinzatori, agita, cei mai multi, evantaie; printre ei sunt amestecati cativa preoti oficianti, acoperiti doar de-o simpla banda in jurul soldurilor: doi dintre ei par sa arunce in sus corpul gol (sau cadavrul?) unui prizonier cu membrele legate; la partea de jos a estradei cu trepte sunt oameni cu umbrele de soare.

Pe o mica parte a zidului camerei, in zona superioara, zece oameni stransi unul intr-altul duc pe unul din ai lor pe un scut. O alta scena surprinzatoare se desfasoara pe al doilea mic panou: femei sau fete in /7<j/p//alb, stand cu picioarele sub ele si cu genunchii departati pe un tron sau pe un fel de masa verde, impodobita cu discuri mari rosii, vorbesc cu alte doua femei (?), una in picioare, in spatele tronului, cealalta asezata langa tron, cu un copil in brate. La dreapta, ingenuncheat si respectuos, un om durduliu serveste aceasta adunare de nobili cu cranii prelungi si poate pe halach-uinicmsus, stand pe tron, imbracat in alb si pe cale de a-si baga in buze spinii pe care ii intinde un servitor ingenuncheat: in fata regelui-preot, rulouri de hartie asezate intr-un cos sunt prevazute pentru a absorbi sangele acestor autosacrificii, fara indoiala obisnuite in ceremoniile cu rugaciuni de multumire.

In sfarsit, pe fatada cu spatele la intrare, pe trei nivele, sunt reprezentati treizeci de oameni: preoti cu pelerine mari, albe, muzicieni si vraci discuta intre ei. Se observa totusi ca multi dintre ei fac un gest ciudat si care trebuie sa aiba o semnificatie: ei pun una din mainile lor pe cotul, bicepsul sau umarul opus.

Sfarsitul mayasilor

Acest ansamblu pictat de la Bonampak constituie, impreuna cu uluitoarele figurine de la Jaina sau din alte parti, singurele dar si cele mai captivante documentare asupra societatii mayasilor: datorita lor, ni-i putem imagina, aproape ii vedem traind asa cum au fost cu putin inainte de disparitia lor. care ramane un mister.

Cum a disparut civilizatia maya? Ce s-a intamplat exact? S-a vorbit de o invazie a barbarilor din nord sau de factori economici cum ar fi saracirea pamantului, asaltul continuu si epuizant al junglei. Astazi, dupa Eric Thompson, se crede ca a fost o revolutie interna, lenta, gradata, in trepte, fara a fi brutala, in raporturile dintre elita religioasa si aristocratica si masa de tarani "farmecul s-a risipit, scrie Jacques Soustelle, poate din cauza ca speculatiile matematice si astronomice ale clerului s-au indepartat din ce in ce mai mult de preocuparile zilnice ale maselor. Atunci legatura sociala a slabit: taranul sau s-a rasculat contra stapanilor sai. sau, si asta pare mai aproape de adevar, s-a eliberat de puterea lor, revenind la micul sau petec de pamant, la coliba lui, la zeii catunului sau pe care-i venera simplu si far^fast, ca lacandonii de astazi.'

Zelul poporului a disparut si aristocratia sacerdotala s-a trezit singura si a trebuit sa se "recon-verteasca'. Si, in fond, nu le este oare scris civilizatiilor sa dispara? Jacques Soustelle afirma la sfarsitul cartii sale Cei patru sori: "Din cand in cand, intr-un ocean de saracie, de lupte si de cruzimi, apar insulite de imperfectiune, deoarece numai utopia este perfecta, dar in care arta, organizarea sociala si politica au ridicat, pentru un timp, societatea omeneasca la un grad inalt de stralucire si de desfatare: de exemplu Atena intre razboaiele medice si razboiul contra Spartei, Imperiul roman de la Traian la Marc Aureliu, cetatile mayase din marea epoca clasica, Spania musulmana la Cordoba si la Grenada. Nu exista epoca de aur nici in urma noastra, nici in viitor: totusi, pe durata unui fulger intre doua nopti interminabile, umanitatea reuseste, uneori, sa capete un echilibru precar, exceptie stralucitoare in timpul unei istorii intunecate.'

Dar, ca sa nu incheiem cu o observatie prea amara, sa dam ultimul cuvant unui poet, lui Miguel Angel Asturias, care era mandru de sangele sau mayas: 'Nimeni nu s-a intors din lumea verde in care, printre cerbi si pauni albastri, se inaltau orase de ceremonie, orase cosmice si inghetate - sfidare a popoarelor constructoare, oameni apartinand altor orizonturi, oameni care traiesc ca si cum secolele n-au trecut; rasa care socotea zilele ca pe diamante si care credea in zeii sai, in riturile sale de fum si de vise, in pietrele sale de calendar, in muzica si intelepciunea cuvintelor, in tot ceea ce cinci secole de devastare, de exploatare si de uitare nu au reusit sa distruga complet. Ce a ramas din aceste culturi. din sistemul lor de masurare a timpului, din divinitatile lor. din muzica lor, din cantecele si din dansurile lor, din felul lor de a lucra pamantul?'