Situatia Europei dupa al II-lea razboi mondial

Situatia Europei dupa al II-lea razboi mondial

Anul 1946 a adus o noua abordare a problemelor europene din partea Statelor Unite ale Americii si o noua strategie fata de Uniunea Sovietica, fostul aliat din timpul razboiului, si de politica dusa de aceasta. Analiza realizata in Lunga telegrama (febr.1946) a lui G. Kennan arata ca regimul sovietic practica prudenta (spre deosebire de exaltarea specifica fascismului), dar ca acesta are si nenumarate lipsuri care vor provoca dificultatea mentinerii lui, chiar daca dupa un timp indelungat, oferea si solutia la politica dusa de sovietici, calea de a opri dezvoltarea acestei politici consolidarea societatii occidentale. In acest context, presedintele american Harry Trumann va anunta Congresul asupra deciziei de a sustine popoarele libere si de a le oferi ajutorul necesar pentru ca acestea sa reziste la presiunile exercitate asupra lor, in subsidiar acest discurs referindu-se la necesitatea de a rezista intentiilor acaparatoare ale comunismului. Astfel, la doi ani dupa terminarea razboiului situatia economica a Europei inca nu se restabilise, iar acesta era principalul factor care ar fi putut contribui la propagarea comunismului in Occident. Imprejurarile mai sus amintite l-au convins pe secretarul de stat american George Marshall, in colaborare cu G. Kennan, sa elaboreze un plan de ajutorare financiara a statelor europene care sa contribuie la reorganizarea structurilor economice si sociale zguduite de razboiul recent incheiat. Rolul Statelor Unite era doar acela de a acorda ajutorul financiar necesar, urmand ca statele europene sa realizeze si sa coordoneze programul de redresare. Un element esential al planului era acela ca el era destinat tuturor statelor europene, inclusiv celor aflate in sfera de influenta sovietica si chiar Uniunii Sovietice dar, dupa ce initial acceptase discutiile si a participat la conferinta de la Paris destinata stabilirii modalitatilor de aplicare a planului, Moscova a refuzat participarea, considerand existenta acestuia o dovada a agresiunii economice a Statelor Unite, a imperialismului monedei americane, interzicand-o si satelitilor sai (desi Cehoslovacia acceptase, a fost determinata sa refuze). In opinia liderilor sovietici insa era vorba despre falimentul imediat al capitalismului, considerand ca planul era un mijloc prin care America incerca sa-si rezolve criza de supraproductie si in acelasi timp sa creeze in Europa un nucleu de tari burgheze care sa se opuna celor comuniste sau sa incerce sa le influenteze. Pentru Occident mesajul era clar daca cineva facea o impartire a Europei, aceasta nu apartinea Statelor Unite, ci Moscovei, care prin acest refuz dovedea ca alesese izolarea, faptul ca Europa era divizata in doua blocuri complet opuse ca interese si mod de actiune facand si mai clara necesitatea cooperarii atlantice.

La 5 iunie 1947 secretarul de stat american va prezenta intr-un discurs tinut la Universitatea Harvard bazele planului de ajutorare elaborat de catre SUA pentru reconstructia economica a Europei, plan care aborda si problema unitatii continentului si a crearii unei armate europene ca mijloc de a contracara expansiunea comunismului rus dar si de a rezolva problema germana. La 22 septembrie Conferinta de Cooperare Economica Europeana de la Paris reunea cele saisprezece state care acceptasera participarea la strategia americana si efectua bilantul necesitatilor acestora, adoptand un plan de dezvoltare pana in anul 1952. Suma de care Europa va beneficia in aceasta perioada, si in care au fost incluse si donatii, se va ridica la 12.817 milioane de dolari, si va distribuita proportional intre Marea Britanie (24,9%), Franta (21,2%), Germania (10,8%), Olanda (7,7%), Grecia (5,5%), Austria (5,5%). Statele care nu participasera la razboi fie nu au beneficiat de prevederile planului, cum a fost cazul Elvetiei, fie au beneficiat doar sub forma de imprumut, precum Suedia.