Spatiul rural romanesc intre identitate si globalizare

Spatiul rural romanesc intre identitate si globalizare

Abstract. The Romanian rural space between identity and globalization. This paper is dealing with the rural identity trough the process of rural development. After a short description of the relation between rural development and globalization the issue of the structure of rural identity follows. In the final part the approaching ways of rural identity and the role of identity in the rural development and globalization are analized.

Consideratii preliminare. De ce satul

Incepand cu rasturnarea regimului politico-administrativ, din 1989, societatea romaneasca parcurge o perioada de tranzitie menita sa optimizeze structura economico-sociala, proces care evidentiaza tendinta spre europenizare si globalizare. Aceasta tranzitie, ca fenomen social total, reflecta o serie de schimbari atat in sfera vietii private cat si in sfera sociala. Reformele din domeniul economic, modificarea structurii sociale, redefinirea spatiilor publice si comunitare, diversificarea consumului cultural sunt caracteristici ale acestui context al tranzitiei. Aceste realitati sunt constientizate, de regula, pe fondul disfunctionalitatilor, dezechilibrelor si problemelor sociale manifeste.

La nivel national mediul social asupra caruia efectele negative ale tranzitiei sunt mai pronuntate il reprezinta ruralul. Incercarile de reabilitare sociala, economica si culturala a spatiului rural romanesc, ca alternativa sociala reala si viabila, au adus in atentia specialistilor si in dezbaterea publica noi politici agrare, programe de dezvoltare rurala, demersuri administrativ-organizatorice si revalorizari socio-culturale. Conform definitiei din Carta Europeana a Spatiului Rural, spatiul rural cuprinde o zona interioara sau de coasta care contine satele si orasele mici, in care majoritatea partii terenului este utilizata pentru:

a) agricultura, silvicultura, acvacultura si pescuit

b) activitati economice si culturale ale locuitorilor acestor zone (artizanat, industrie, servicii)

c) amenajarile de zone neurbane pentru timpul liber si distractiei (sau de rezervatii naturale)

d) alte folosinte (cu exceptia celor de locuit).^[1][1]

O justificare a faptului ca satul ocupa un loc central in tendinta societatii romanesti spre europenizare o ofera si datele statistice care arata urmatoarele:

- spatiul rural reprezinta 89% din suprafata tarii

- cuprinde o populatie de 45% din totalul populatiei cu 45% din totalul familiilor si 46,8% din totalul locuintelor.

La nivel european spatiul rural ocupa 85% din suprafata teritoriului, cu decalaj pronuntat fata de urban in asigurarea calitatii vietii. In viziunea europeana satul are urmatoarele functii:

1) functia economica care garanteaza satisfacerea de

- nevoi alimentare

- venituri corespunzatoare comparabile cu profesiile liberale

- protectia mediului

2) functia ecologica, orientata spre conservarea de

- resurse naturale: apa, sol, aer

- biotipuri (spatii verzi), mediu

- peisaj

- biodiversitate

3) functia socio-culturala, menita sa asigure si sa largeasca viata asociativa locala.^[2][2]

Pentru asigurarea acestor conditii de dezvoltare spatiul rural trebuie sa se fundamenteze pe o serie de masuri si principii (15 la numar) enumerate in Carta Europeana a Spatiului Rural si care au la baza principiul conform caruia "Dezvoltarea spatiului rural sa se fondeze pe:

- plasarea omului in centrul conceptiilor si deciziilor

- sa protejeze valorile pozitive, adica viata familiala traditionala pentru favorizarea dezvoltarii tineretului si integrarea sa in comunitate

- intarirea identitatii comunitatii si favorizarea simtului responsabilitatii, cooperarii si creativitatii

- promovarea particularitatilor culturale si istorice

- incurajarea diversificarii economice si sociale."^[3][3]

O atentie sporita merita principiul 15 care stipuleaza ca "Tarile Europei Centrale si de Est sunt obiectul unor strategii specifice cu accent pe constructia infrastructurii si pe agricultura", fapt care accentueaza situatia Romaniei ca tara cu potential agrar crescut.

Depasind canoanele de traditionalism, conservatorism, omogenitate si pasivitate ale satului, analiza emica a comunitatilor rurale, fundamentata pe principiile mai sus amintite, releva faptul ca nu exista "o identitate rurala" tipica ci o diversitate de identitati. Cu deosebire in Romania, unde satul nu mai este numai unul agricol sau sector primar, ci si unul artizanal, mestesugaresc, un spatiu turistic, deci si sector tertiar, un spatiu ecologic si context al revalorizarii etno-culturale, exista aceasta pluralitate identitara. Pluralitatea este si sensul in care trebuie inteleasa globalizarea, nu ca omogenizare economica si socio-culturala ci mai curand ca o diversificare care sa sustina nivele de trai comparabile la nivel european. Acest context impune abordarea din perspectiva identitara a spatiului rural, atat identificarea si circumscrierea elementelor ce structureaza "identitatea rurala" cat si raportarea la contextul social concret prin intermediul caruia poate fi conturata aceasta identitate.

Problematica identitatii rurale.

Conceptul de identitate a devenit tema majora in stiintele sociale intre anii '70 si '80. Focalizarea cercetarilor asupra identitatii isi are sursele pe de o parte in perspectiva cognitiva din psihologia sociala, iar pe de alta parte in interesul academic fata de asa numita "me generation" din anii '80, caracterizata prin cresterea ratei de divortialitate, specula economica si formarea generatiei "yuppies".^[4][4]

In sociologie tema identitatii este prezentata mai ales prin prisma rasei si etniei, dar si ca definire a sinelui in viata cotidiana. Aceasta din urma opereaza distinctia intre "I" ( eu ) si "Me" ( mine ), prima reflectand ipostaza de actor social al individului, partea spontana si creativa a sinelui, iar cea de a doua reflectand ipostaza asumariirolurilor de catre individ, partea sociala a sinelui. Din aceasta perspectiva intereseaza conflictele dintre "I" ( eu ) si "Me" ( mine ) si rezolvarea lor. In definirea sinelui psihologia accentueaza "personalitatea" iar sociologia "fenomenul socializarii". ^[5]

Teoria identitatii sociale ( Tajfel si Turner, 1979 ) defineste identitatea sociala ca fiind constiinta apartenentei la un grup social, intarita de semnificatia emotionala si cea a valorii statutului de membru al grupului. ^[6] Conform acestei teorii identificarea sociala poate fi realizata prin identificarea cu mai multe grupuri diferite, cerinta de baza fiind ca individul sa categorizeze socialul in unitati usor de perceput. Daca un context specific favorizeaza accentuarea identitatii personale, compararea (ca proces de categorizare si diferentiere) are loc la nivelul interindividual. In cazul accentuarii identitatii sociale compararea se face intre grupuri, iar persoanele implicate actioneaza in calitate de membru al grupului. Identitatea colectiva e definita drept "capacitate a unei colectivitati de a se recunoaste ca grup; atribut al principiului coeziunii (identitate etnica, identitate locala, identitate profesionala); resursa pentru viata in cadrul unei societati si pentru actiunea colectiva". Crearea unei identitati colective implica o miscare de diferentiere intre grupuri care duce la manifestarea autonomiei colective. ^[7] Din acest proces de diferentiere rezulta diversitatea identitatilor locale.

In cercetarea concreta a spatiului rural, un obstacol important in calea abordarii din perspectiva identitara il constituie tocmai aceste delimitari identitare. In practica sociala ne intrebam care sunt punctele de inflexiune a identitatii locale cu cea etnica, culturala sau profesionala, care sunt componentele esentiale si ce anume da specificitate unei identitati rurale?

Aprecierea la nivelul "bunului simt" ofera imaginea satului ca o comunitate restransa ca populatie, omogena, cu locuitori intre care se stabilesc relatii directe ( fata in fata ), ocupata preponderent in agricultura si purtatoare a unei traditii culturale ( folclorice ) specifice. Insa conturarea identitatii rurale presupune o analiza care sa depaseasca aceste stereotipii si care sa fie plasata in contextul social concret. Daca in cazul identitatii etnice sau a celei profesionale a unei comunitati reperele esentiale ale identificarii sunt evidente, acestea fiind limba respectiv ocupatia, identitatea rurala nu poate fi evidentiata prin raportarea la un reper singular deoarece aceasta constituie un complex identitar care necesita, in primul rand, identificarea componentelor.

Analiza celor trei documente de baza^[8][8] care trateaza schimbarile economico-sociale survenite in Romania precum si a literaturii de specialitate privind identitatea si spatiul rural justifica tratarea complexului identitar rural prin urmatoarele sale componente:

- identitatea ocupationala

- identitatea culturala

- identitatea locala (sociala).

Identitatea ocupationala. Aceasta componenta, la nivelul unei comunitati, poate fi apreciata ca fiind o "sinteza" a identitatilor ocupationale individuale. Ea constituie, din punct de vedere economic, o parte a capitalului pragmatic si anume capitalul social (a fi). Identitatea sociala a indivizilor unei comunitati face apel in mare masura la termeni ca taran, agricultor, artizan etc. Cealalta parte semnificativa a capitalului pragmatic il constituie capitalul material (a avea), la nivel rural aceasta fiind reprezentata de gospodarie. Capitalul pragmatic al unei comunitati rurale este dependenta de resursele fizico-geografice ale localizarii deoarece principalele resurse economice ale acestui mediu sunt materiile prime pentru industrie; turismul si agricultura, padurile si prelucrarea lemnului ca ocupatie principala cu o contributie de 19,1% la PIB in 1997 si cu o populatie ocupata de 1/3 din total.

Deasemenea capitalul pragmatic este dependent si de modul de utilizare a resurselor disponibile, adica de capitalul uman. Una din principalele disfunctionalitati in rural se situeaza la nivelul economic, al relatiilor economice. Faptul ca o parte a dezvoltarii economice are si un fundal identitar ce se refera la capitalul uman este reflectat si in "Green Paper. Rural development in Romania". In acest sens Modelul strategic de dezvoltare rurala, Principiul I (Dezvoltare rurala de durata si integrata prin optimizarea sectorului economic existent, in curajarea diversificarii economice, incurajarea diversificarii activitatilor economice si sociale, acces la infrastructura si tehnologie) propune la punctul 7 dezvoltarea potentialului uman pentru a face fata schimbarii.

Identitatea culturala. Daca identitatea ocupationala constituie capitalul pragmatic, identitatea culturala are la baza capitalul ideatic, adica (a sti) capitalul uman si (a crede) capitalul simbolic. Esentiala pentru identitatea culturala este capitalul simbolic, reprezentand valori, atitudini, comportamente, credinte si simboluri impartasite de membrii colectivitatii. Din aceasta categorie identitara face parte si identitatea etnica. Ea se refera la o forma specifica de constiinta identitara, componenta ei esentiala fiind limba.

Aspectele manifeste ale identitatii culturale, traditii si obiceiuri, sunt influentate de spatiul geografic si de resursele naturale specifice, dar depasesc o localizare spatiala stricta. In aceasta ordine de idei determinarea identitatii culturale necesita luarea in considerare si a unor factori cum ar fi educatia si consumul cultural.

Identitatea locala (sociala). Sub acest termen generic incercam sa surprindem cateva componente care confera specificitate comunitatilor rurale. Astfel de componente sunt relatiile sociale intra si extra comunitare si problemele cu care se confrunta ruralul rominesc. In lucrarea Sociologia tranzitiei. Valori si tipuri sociale in Romania, sociologul Dumitru Sandu stabileste faptul ca tipologiile sociale "si implicit identitatea" (n.a.) prin care comunitatea rurala raspunde schimbarilor sociale este in stransa dependenta de problemele specifice cu care se confrunta fiecare comunitate rurala in parte.^[9][9]

La modul general problemele cu care se confrunta ruralul romanesc sunt comune pentru anumite arii de dezvoltare, ele fiind in principal de natura economica, relatii economice si modul de exploatare a resurselor si sociala, sistem de valori si comportamente individuale. Conturarea identitatii locale prin raportarea la problemele locale si relatiile intra si extra comunitare este justificata si de demersul lui Dominic Abrams. Intr-o cercetare, din 1989, asupra atitudinii locuitorilor unei comunitati rurale din Marea Britanie fata de iminenta constructie a unei legaturi feroviare cu Canalul Manecii, el a stabilit ca cel mai bun predictor al identificarii cu comunitatea este extensiune contactelor sociale, masura in care relatiile sociale importante ale respondentilor au fost intretinute in vecinatate, comunitate si mediul extracomunitar. Integrarea in vecinatate, comunitate sau alta localitate a fost evaluata prin intermediul extensiei relatiilor familiale si de stransa prietenie in aceste arii. A fost evidentiata o corelatie negativa intre identificarea cu comunitatea si preponderenta contactelor sociale in alta localitate. De asemenea s-a stabilit ca nemultumirea si protestul activ fata de situatia mentionata este asociata cu identificarea comunitara mai mult decit cu contactul social. Aceasta sugereaza ca in timp ce identificarea sociala este o componenta importanta a protestului social, identificarea in sine are la baza relatiile sociale si definirea consensuala a realitatii.^[10][10]

Consideratii finale.

Pe baza componentelor identitare analizate, putem diferentia doua ipostaze ale identitatii rurale, cea "endogena", relativ stabila, cu radacini in localizarea spatiala, structura populatiei si cultura si cea exogena, supusa in mai mare masura negocierii, dependenta de contextul social, de reteaua intra si extracomunitara, dezvoltarea economica. Pentru a stabili o ordine de importanta a acestor componente este necesara conturarea identitatii rurale prin raportare la problemele majore cu care se confrunta comunitatea.

Identitatea are un rol mediator intre realitatea economico-sociala si dezvoltarea rurala. Abordarea sociologica a acestei teme implica focalizarea pe continuturile social determinate ale identitatii rurale si evitarea tratarii acesteia din urma ca agregat de identitati individuale ale membrilor comunitatii.

In aceeasi ordine de idei, edificatoare asupra rolului identitatii in procesul globalizarii este Teoria schimbarii socioculturale. Ca exemplu de constructie a unor noi norme comportamentale sunt date schimburile dintre societatea europeana si cea americana. Cand europenii au dus indienilor cai, acestia i-au preluat usor si utilizat adecvat datorita valorilor promovate de triburile de vanatori. Dar cand europenii au incercat sa aclimatizeze si vacile, indienii le-au folosit ca animale de joc, antrenament si distractie vanatoreasca, ucigindu-le pe toate.^[11][11] Schimbarile economico-sociale din mediul rural implica schimbari si revalorizari la nivelul valorilor, atitudinilor, normelor si comportamentelor care stau la baza identitatii comunitatii.

Conturarea identitatii rurale si determinarea rolului identitatii rurale in procesul globalizarii presupune evaluarea atit a componentelor endogene cit si a celor exogene prin identificarea problemelor sociale manifeste in contextul local si global si analiza definirii, mai mult sau mai putin consensuale, a acestora de catre membrii comunitatii. Complexul identitar rural reflecta problematica economico-sociala specifica fiecarei zone rurale ceea ce presupune necesitatea elaborarii politicilor si programelor de dezvoltare rurala pe ceea ce inteleg locuitorii spatiului rural prin schimbare, dezvoltare, globalizare.