Statutul actual al protectiei bunurilor culturale

Statutul actual al protectiei bunurilor culturale

Protectia bunurilor culturale in timp de conflict armat este asigurata in prezent de urmatoarele instrumente juridice:

Conventiile de la Haga din 1907 (a IV a si a IX a )

Conventia de la Haga din 14 mai 1954 pentru protectia bunurilor culturale in caz de conflict armat (cu cele doua protocoale ale sale, din 1954 si respectiv, 1999)

Protocoalele I si II de la Geneva din 7 iunie 1977.

a)     Valabilitatea conventiilor de la Haga 1907

Conventiile de la Haga din 1907 raman aplicabile pentru statele parti la Conventia din 1954 in ceea ce priveste situatiile neacoperite de aceasta din urma, adica pentru bunurile culturale prevazute in articolul 27 din Regulament si articolul 5 "care nu prezinta o mare importanta pentru patrimoniul cultural al popoarelor", si "institutiile dedicate binefacerii caritatii si instructiei", precum si bunurile municipalitatilor, pervazute in articolul 56 din regulamentul din 1907[1].

b) Statutul bunurilor culturale dupa Conventia de la Haga din 14 mai 1954

In 1948 , Olanda care in 1939 a prezentat tuturor guvernelor un proiect de Conventie elaborat sub auspiciile Oficiului International al Muzeelor, a supus acest proiect unui suscomitet al UNESCO. Pe aceasta baza, in 1951, Conferinta Generala a UNESCO a hotarat sa convoace un comitet de experti guvernamentali care sa elaboreze o conventie in acest sens. Proiectul a a fost supus Conferintei generale in 1952, care l-a transmis guvernelor spre studiere.

In final intre 21 aprilie si 14 mai 1954 a fos convocata la Haga o Conferinta interguvernamentala la care au fost reprezentate 56 de state, inclusiv Romania care la 14 mai a adoptat Actul final ce cuprindea: "Conventia pentru protejarea bunurilor in acz de conflict armat".

Regulamentul de aplicare a Conventiei si Protocolului car einteryice transferul bunurilor culturale din teritoriile ocupate [2] la care sunt anexate trei rezolutii. Conventia a intrat in vigoare la 7 august 1956.

In scopul de a asigura o protectie eficienta a bunurilor culturale, Conventia debuteaza cu o definitie a acestora. Astfel in articolul 1, intitulat "Definitia bunurilor culturale" se prevede: "Conform prezentei conventii, sunt socotite bunuri culturale, oricare ar fi originea sau proprietarul lor:

a) Bunurile mobile sau imobile, care prezinta o mare importanta pentru patrimoniul cultural al popoarelor, cum sunt monumentele de arhitectura, de arta sau istorice, religioase sau laice, terenurile arheologice, grupurile de constructii care, in ansamblu, prezinta un interes istoric sau artistic, operele de arta, manuscrisele, cartile si alte obiecte de interes artistic, istoric sau arheologic, precum si colectiile stiintifice si colectiile importante de carti, arhive sau reproduceri ale bunurilor definite mai sus;

b) Edificiile a caror destinatie principala si efectiva este de a conserva sau de a expune bunurile culturale mobile, definite la aliniatul a), cum sunt muzeele, marile biblioteci, depozitele de arhive, precum si refugiile destinate sa adaposteasca in caz de conflict armat bunurile culturale mobile definite la aliniatul a);

c) Centrele in cuprinsul carora se afla un numar considerabil de bunuri culturale, asa cum sunt definite la aliniatele a) si b) denumite centre monumentale".

Care sunt trasaturile caracteristice ale acestei definitii si care este intinderea ei?

Spre deosebire de reglementarile din 1907, care considerau bunurile culturalesub un dublu criteriu - al destinatiei si al naturii -, Conventia dub 1954 le protejeaza numai in raport de un singur cirteriu, si anume dupa importanta lor pentru patrimoniul cultural al popoarelor . Bunurile culturale care nu prezinta o asemenea importanta nu sunt deci protejate de Conventie. Conventia enumara apoi categoriile de bunuri care, daca prezinta o asemenea importanta deosebita, urmeaza a fi protejate. Expertii au constatat ca din aceasta enumerare lipsesc siturile de o frumusete naturala, pentru care UNESCO a simtit nevoia sa initieze o conventie speciala, ce a fost adoptata in 1972. Nu sunt, de asemenea, protejate prin aceasta conventie locurile de cult, chiar daca prezinta o importanta deosebita, intrucat ele lipsesc din enumerare.

i) Sistemul de protectie generala a bunurilor culturale

Protectia generala a bunurilor culturale are, in virtutea Conventiei din 1954, doua elemente componente: apararea si respectarea, ambele fiind acordate automat tuturor bunurilor acoperite de definitia mentionata.Fara a preciza forma concreta pe care trebuie s-o imbrace, ideea de aparare, asa cum este ea consacrata in articolul 3 din Conventie, implica obligatia partilor contractante de a face, adica de a lua masurile "corespunzatoare" pe propriul lor teritoriu, si aceasta din timp de pace .

Ideea de respectare este mai detaliata si ea implica obligatia partilor contractante de a nu face ceva atat pe propriul teritoriu, cat si pe acela al altor (altei) parti contractante. Aceasta obligatie consta in: a) interzicerea utilizarii acestor bunuri, a dispozitivelor lor de protectie si din imediata lor apropiere in scopuri ce ar putea sa le expuna unei distrugeri sau deteriorari ; b) abtinerea de la orice act de ostilitate fata de ele; c) interzicerea, prevenirea si, la nevoie, impunerea incetarii oricarui act de vandalism; d) interzicerea rechizitionarii bunurilor culturale; e) interzicerea represaliilor impotriva acestor bunuri.

O derogare de la aceste indatoriri nu se poate face decat in cazul in care o necesitate militara o impune de o maniera imperioasa. Formula derogatorie "necesitate militara imperioasa" prevazuta in Conventia din 1954 corespunde clauzei "pe cat posibil" din dreptul cutumiar din Conventia de la Haga din 1907.

Statutul de protectie a bunurilor culturale trebuie respectat si in situatia de ocupatie militara.

Articolul 5 din Conventia din 1954 prevede obligatia puterii de ocupatie de a sprijini, in masura posibilului, autoritatile nationale ale teritoriului ocupat sa asigure ocrotirea si conservarea bunurilor culturale aflate pe acest teritoriu. Daca autoritatile competente ale acestui teritoriu nu sunt in masura sa adopte masurile de urgenta ce s-ar impune pentru conservarea bunurilor afectate de operatiunile militare, puterea ocupanta va lua, in limitele posibilului, masurile necesare de conservare, in stransa colaborare cu aceste autoritati.

Pentru a fi recunoscute si protejate, bunurile culturale vor fi semnalizate cu un semn distinctiv, constand dintr-un scut ascutit in partea de jos, impartit in patru parti cu liniile incrucisate oblic, in culorile albastru si alb.

ii) Protectia speciala a bunurilor culturale

Sistemul de protectie speciala este prevazut in articolele 8 - 11 din Conventia din

1954 si 11 - 17 din Regulamentul de aplicare al acesteia.

Pot fi plasate sub protectie speciala refugiile destinate sa adaposteasca bunurile culturale mobile in caz de conflict armat, centrele mobile si alte bunuri culturale imobile de foarte mare importanta, daca indeplinesc cumulativ urmatoarele conditii:

Se gasesc la o distanta suficienta de orice obiectiv militar important (aerodrom, statie de radiofuziune, institutii care lucreaza pentru apararea nationala, port, gara de cale ferata de o anumita importanta, mare cale de comunicatii);

Sa nu fie folosite in scopuri militare (pentru deplasari de personal sau de material militar, chiar si in tranzit); activitati legate direct de operatiunile militare; cantonare a personalului militar sau de productie de materiale de razboi[6]. Nu se considera folosire in scopuri militare supravegherea de catre paznici inarmati a bunurilor culturale si nici prezenta pe langa aceste bunuri a fortelor de politie insarcinate sa asigure ordinea publica;

Sa fie inscrise in "Registrul international al bunurilor culturale sub protectie speciala", tinut de Directorul general al UNESCO[7].

Din momentul inscrierii in Registrul international, partile contractante ale Conventiei

se obliga sa asigure imunitatea bunurilor culturale sub protectie speciala, abtinandu-se de la orice act de ostilitate fata de ele si de la orice utilizare a acestor bunuri sau a imprejurimilor lor in scopuri militare.

Cand o parte contractanta comite o violare a obligatiunilor asumate in legatura cu protectia speciala a unui bun cultural, partea adversa este absolvbita de obligatia de a asigura imunitatea acestor bunuri, insa numai atat timp cat aceasta subzista. Insa de fiecare data cand este posibil, ea va face in prealabil o somatie dea se pune capat violarii intr-un termenn rezonabil.

In afara situatiei mentionate mai sus, imunitatea unui asemenea bun cultural poate fi ridicata in cazuri exceptionale de necesitate militara de neinlaturat si numai atat timp cat aceste cazuri cu totul exceptionale subzista. Astfel de cazuri trebuie sa poata fi constatate numai de seful unei formatiuni egale sau superioare ca importanta unei divizii14 . Partea care ridica imunitatea trebuie sa informeze in cel mai scurt timp posibil, in scris si cu indicarea motivelor, pe comisarul general pentru bunurile culturale prevazute in Regulamentul de aplicare.

De remarcat ca solutia de protejare a bunurilor culturale sub protectie speciala prevazuta in Convetia din 1954 difera de cea retinuta de dreptul cutuminar. In conformitate cu acest drept un bun cultural folosit in scopuri militare poate fi atacat in timp ce dupa Conventia din 1954 obligatia de respectare a acestui bun exista cand el este utilizat in asemenea scopuri. Numai in cazuri exceptionale de necesitate militara de neinlaturat se poare deroga de la obligatia de respectare.

Pana in prezent acordarea protectiei speciale a avut in genere,un caracter de exceptie datorita conditiilor severe carora le este subordonata.

Conventia din 1954 contine si prevederi referitoare la transporturile de bunuri culturale si la personalul afectat protectiei acestor bunuri.

Inainte de a disloca un bun cultural mobil din locul unde se afla pentru a-l transporta sub protectie speciala in alta parte se va adresa o cerere ce va cuprinde motivele care au generat mutarea si numarul aproximativ de bunuri de transferat, importanta, locul unde doreste a fi mutate, data la care va avea loc transferul s.a. Dupa obtinerea avizului , transportul poate fi efectuat in conditii de protectie speciala sub supraveghere internationala.

In situatii de urgenta impuse de operatiunile de razboi un stat parte la Conventie poate efectua transferul unor bunuri culturale, chiar daca nu a urmat procedura mentionata mai sus sau cand cererea i-a fost respinsa, facand , in masura posibilului , notificarea partilor adverse si aplicand pe mijloace de transport semnul distinctiv al bunurilor culturale.

Transporturile dirijate catre alte state nu vor putea fi , in nici un caz, prevazut cu semnul distinctiv daca imunitatea nu i-a fost expres acordata.

Protectia transportului in caz de urgenta va fi asigurata impotriva unor acte ostile indreptate impotriva lor numai in "masura posibilului" .

Bunurile culturale transportate sub protectie speciala si cele transportate in cau de urgenta, precul si mijloacele de transport afectate exclusiv acestor bunuri se bucura de imunitate de confiscare, captura si priza.

Personalul afectat protectiei bunurilor culturale trebuie, in masura in care cerintele securitatii o permit, sa fie respectat in interesul pastrarii acestor bunuri, iar cand cade in mainile inamicului trebuie sa i se permita continuarea exercitarii functiilor daca si bunurile respective au fost capturate.

c) Consolidarea sistemului de protectie prin cel de-al doilea Protocol la Conventia de la Haga din 1954 cu privire la protectia bunurilor culturale in situatii de conflict armat (26 mai 1999)

Prin adoptarea acestui protocol, partile contractante au urmarit:
1. Sa se imbunatateascaprotectia bunurilor culturale in situatii de conflict armat, prin stabilirea unui sistem special de protectie pentru o anumita categorie de bunuri.

2. Sa completeze prevederile Conventiei cu masuri care sa intareasca implementarea lor.

3. Sa stabileasca proceduri adecvate pentru aplicarea protectiei bunurilor culturale.

4. Sa se asigure ca regurile care guverneaza protectia bunurilor culturale sa reflecte evolutiile din cadrul dreptului international.

Problemele nereglementate prin prevederile Protocolului vor continua sa fie guvernate de dreptul cutuminar.

Dupa aceste precizari facute in preambul, Protocolul debuteaza cu definirea unor concepte, precum "Parte", "Bunuri Culturale", "Conventie", "Inalta Parte Contractanta", "Protectie speciala", "Obiectiv militar" etc.

Protocolul extinde domeniul de aplicare al Protocolului dincolo de prevederile articolului 18, par.1 si 2 din Conventie si de articolul 22 par.1 in sensul ca o Parte la Protocol se obliga sa-l aplice si in raport cu un stat parte la conflict care nu este parte la Protocol, dar care ulterior in accepta.Capitolul II din Protocol care este consacrat protectiei generale , aduce o serie de completari capitolului I din Coneventei astfel:

Dispozitie articolului 3 din Conventie obliga partile contarctante sa adopte pe propriul teritoriu inca din timp de pace "masurile pe care le considera posibile ".Protocolul vine sa aprecieze, in articolul 5 , in ce consta aceste masuri: pregatirea inventarelor, planificarea masurilor urgente de protectie impotriva incendiilor sau colapsului structural, pregatiri pentru mutarea bunurilorculturale sau preventiv pentru o protectie in situ ;desemnarea autoritatilor responsabile pentru o protectie a bunurilor culturale.

Dispozitiile articolului 4 din conventie care se refera la respectarea bunurilor culturale sunt dezvoltate in trei articole speciale din Protocol. Paragraful 2 din articolul 4 din conventie admite , fara nici o alta precizare o derogare de la obligatia de respecatre a bunurilor culturale aflate atat pe propriul teritoriu cit si pe teritotiul altei parti contactante in caz de necesitate militara imperativa. Articolul 6 din Protocol precizeaza care sunt motivele cand se poate invoca scuza necesitatii militare imperative si anume:

- Cand acel bun cultural a fost constituit in cadrul unui obiectiv militar;

- Cand nu exista alternativa posibilain vederea obtinerii unui avantaj militar similar celui oferit prin dirijarea actului de ostilitate impotriva acelui obiectiv.

"O renuntare in baza unei necesitati militare imperioase conform articolului 4 paragraful 2 din Conventie - se precizeaza la punctul b articolul 6 din Protocol - poate fi invocata doar in cazul unui bun cultural intr-un scop care-l poate expune distrugerii sau deteriorarii, atunci cind si doar daca nu exista o alternativa posibila intr-o astfel de utilizare a bunurilor culturale si o alta metodaposibila pentru obtinerea unui avantaj miliatar similar".

Hotarirea de a invoca o necesitate miliatra imperioasa poate fi luata doar de catre un comandant al unei unitati militare echivalenta cu un batalion mai mare, iar acolo unde imprejurarile nu piermit, chiar de comandantul unei unitati mai mici.

Ori de cite ori imprejurarile piermit , in cazul cind se hotaraste un atatc in asemenea conditii se va da un avertisment efectiv.

Decizia de a ataca un obiectiv militar trebuie sa fie precedata de o serie de precautii, stipulate in articolul 7 din Protocol, astfel:

1. Partea atacatoare va lua toate masurile posibile pentru a verifica daca obiectivele ce urmeaza a fi atacate sunt sau nu bunuri culturale protejate conform articolului 4 din Conventie;

2. Va lua toate preautiile posibile in alegerea mijloacelor si metodelor de atac pentru a evita si reduce in toate conditiile riscul de deteriorare incidentala a bunurilor culturale protejate;

3. Va anula un atatc de la care este de asteptat sa cauzeze deteriorari incidentale bunurilor culturale protejate de articolul 4 din Conventie, care ar putea fi excesive in raport cu avantajul militar concret si direct anticipat.

Atacul trebuie anulat sau suspendat

Articolul 8 din Protocol contine dispozitii referitoare la precautiile impotriva efectelor ostilitatilor. Printre acestea se enumera:

- mutarea pe cit posibil, abunurilor culturale mobile din vecinatatea obiectivelor militare sau acordarea unor protectii adecvate in situ;

- evitarea amplasarii obiectivelor militare culturale aflate linga bunurile culturale.

Pentru protejarea bunurilor culturale aflate pe terotoriul ocupat, articolul 9 din Protocol prescrie urmatoarele masuri suplimentare, fata de reglementarile anterioare:

1. O parte care ocupa in intregime sau partial teritoriul unei alte parti va interzice si va preveni in raport cu teritoriul ocupat, si fara a audce prejudicii articolelor 4 si 5 din Conventie:

a) orice export illicit, alta mutare sau transfer al proprietatii bunurilor culturale;

b) orice sapatura arheologica, inafarp de cazul in care aceasta este impusa in mod strict de protejarea, pastrarea sau conservarea bunurilor culturale.

2. Orice sapatura arheologica, alterare sau schimbare a utilitatii bunurilor culturale pe teritoriul ocupat se va realize, in regula generala, in strinsa cooperare cu autoritatile nationale competente pe teritoriul ocupat.

Articolul 10 si 14 din Protocol reglemeteaza, in sensul de a preciza si dezvolta, protectia speciala a bunurilor culturale.

Pentru a fi plasate sub protectie speciala, bunurile culturale trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

1. Sa reprezinte bunuri de patrimoniu cultural "de foarte mare importanta pentru umanitate";

2. Datorita exceptionalei lor valori bunurile culturale si istorice trebuie sa li se asigure un ridicat nivel de protectie pri masuri juidice si administrative;
3. Partea care detine controlul asupra acestor bunuri sa faca o declaratie ca nu vor fi utilizate in scopuri militare sau pentru a pune a adapost obiective militare

Protocolul stabileste in articolul 11, o procedura foarte complexa de atribuire a protectiei speciale.

Partea care doreste sa asigure unora din bunurile sale culturale, care intrunesc coditiile cerute, o protectie speciala va intocmi o lista cu bunurile respective pe care o va supune Comitetului pentru protectia bunurilor culturalr in situatii de conflict armat . La rindul sau, Comitetul poate invita o Parte sa solicite ca un bun cultural sa fie inclus pe Lista.

Comitetul va informa toate Partile despre cererile primate si fiecare dintre ele au dreptul ca in timp de 60 de zile sa supuna inscrierea pe Lista a unui bun cultural. Intr-o asemenea situatie , hotarirea de inscriere pe Lista va fi luata cu o majoritate de 4/5. In caz de conflict armat o Parte poate cere inscrierea unui bun cultural al sau in regim de urgenta. Comitetul poate acorda bunului respetiv o protectie speciala provizorie prin votul a 4/5 din membri prezenti si votati.

Protectia speciala se acorda de Cimitet dim momentul inscrierii bunului respective pe Lista. Notificarea va fi transmisa de directorul general al UNESCO, Secretarului General al ONU si expediata de aceasta tuturor Partilor.

Bunurile culturale sub protectie speciala li se va asigura imunitatea atita timp cat nu vor fi transformate in obiective militare sau nu vir fi utilizate ca supor al unor actiuni militare. Si in acesta situatie ele nu pot face obiectul unui atatc decit numai daca:

1. Atacul este singurul mijloc posibil de a face sa inceteze folosirea unui bun cultural ca obiectiv military.

2. Au fost luate toate masurile de precautie posibile de alegere a mijloacelor si metodelor atacului, in vederea incetarii unei asemenea utilizari si a evitarii sau limitariii daunelor bunurilor culturale.

Drept masuri suplimentare, Protocolul impune ca ordinal de atac sa fie luat la cel mai inalt nivel operational de comanda si sa enunte un avertisment prin care sa se ceara ancetarea folosirii bunurilor culturale drept obiectiv military.

Un element de inovatie in Protocol il constitue capitolul 4, consacrat raspunderii penale si jurisdictiei, stiut fiind faptul ca, pina la adoptarea protocolului, nici un document din domeniu nu areglemetat acesta problema.

Articolul 15 se refera la vilarile grave la protocol.

Comite o infractiune grava persoana care savirseste , in mod intentionat, una din urmatoarele acte si violeaza Conventia din 1954 si prezentul Protocol:

Transforma bunul cultural aflat sub protectie speciala in obictiv militar;

Utilizeaza bunul cultural aflat sub protectie speciala ca supor a unei actiuni militare;

Distruge, total sau partial, sau isi insusseste bunul cultural protejat de COnventie sau de Protocol sau de protocol;

Face ca bunul cultural protejat de Conventie sau de Protocol obiect al atacului ;

Fura, jefuieste sau deterioreaza , ori intreprinde acte de vandalism impotriva unui bun cultural protejat.

Pentru punerea in aplicare a castor dispozotii statele parti s-au angajat sa includa in legislatia lor interna infractiunile penale , precum si pedepsele corespunzatoare. Totodata, ele vor adopta masurile legislative necesare pentru a stabili jurisdictia asupra infractiunilor respective in urmatoarele situatii:

a) cind o astfel de infractiune este comisa pe terotoriul lor;

b) cind infractorul este cetatean al sau;

c) cind infractorul se afla pe terotoriul sau.

Protocolul adduce inca un element de noutate faptul ca extinde protectia bunurilor culturale care nu au un character international.

In acesta situatie autorii autorii protocolului au simtit nevoia sa faca o serie de precizari, printer care:

Protocolul nu poate fi invocat pentru afectarea suverenitatii unui stat sau raspunderii guvernului da a actiona prin toate mijloacele legale pentru mentinerea si restabilirea legii si ordinii sau pentru apararea unitatii nationale si integritatii teritoriale a statului.

Parte ape al carui teritoriu ar fi izbucnit un conflict armat neinternational isi conserva jurisdictia primara in vigorile grave ale Protocolului si Conventiei.

"Nimic din Prezentul Protocol nu va fi invocat pentru o interventie, directa sau indirecta, sub orice motiv, intr-un conflict armat sau in afacerile interne sau externe ale Partii pe al carui teritoriu a izbucnit acel conflict" (articolul 22, punctual 5).

Capitolul 6 din Protocol se refera la aspecte internationale, in special la Reuniunea Partilor , la compunerea, mandatul si functiile Comitetului si la Fondul pentru protectia bunurilor culturale in situatii de conflict armat.

Un accent deosebit se pune in protocol pe diseminarea informatiei si a asistentei internationale. Astfel, articolul 30 intitulat "Difuzarea" .

Capitolul al 8-lea este consacrat aplicarii Protocolului )puterile protectoare, procedura de conciliere, concilierea in absenta puterilor protectoare, traduceri, rapoarte si raspunderea statelor), iar cel de-al 9-lea, clauzelor finale (limbi, semnare, acceptare sau aprobare, aderare, intrare in vigoare, denuntare, notificare si inregistrare la secretariatul ONU).

Protocolul reprezinta o victorie aspiritului de justotie si el poate avea un rol important in consolidarea protectiei bunurilor culturale in timp de conflict armat.