DACIA POST-ROMANA

DACIA POST-ROMANA

OBIECTIVE:

REZUMAT:

1. CRESTINISMUL

Perceput initial ca o secta iudaica, crestinismul s-a raspandit pe cuprinsul Imperiului Roman cu precadere in secolul al III-lea. Aceeasi perioada a fost si martora primelor persecutii sistematice initiate de catrwe stat impotriva noii religii (in timpul lui Decius, 249-251 si Valerian, 253-260). Initial, o religie a celor defavorizati, crestinismul promite egalitatea intre oameni si ideea unei vieti dupa moarte mai bune. Beneficiind de infleunte din randul religiilor orientale si curentului filosific neoplatonic, pe care s-a grefat mitul salvatorului, crestinismul a dobandit treptat tot mai multi adepti in timpul 'pacii lui Gallienus' (260-268).

In timpul tetrarhiei a avut loc marea persecutie (303-311), incheiata prin edictul de toleranta a noi religii, emis de Galerius la Serdica (30 aprilie 311). Acesta a fost urmat de Edictul de la Milano (313), in conformitate cu care crestinismul a intrat in randul religiilor oficiale ale statului. Sustinerea imperiala de care s-a bucurat in secolele al IV-lea, mai ales in vremea lui Constantius al II-lea (337-361), Gratian (375-383) si Theodosius I (379-395) a adus noua religie la o pozitie privilegiata in stat. Succesul crestinismului in secolul al IV-lea s-a datorat si excelentei organizari a Bisericii, structurata dupa modelul administratiei imperiale. In cadrul Bisericii, un rol extrem de important l-au avut episcopii, mai ales cei din marile metropole - Roma, Milano, Constantinopol, Antiochia sau Alexandria.

Tot sustinerii imperiale i se datoreaza si crestinarea populatiilor din afara frontierelor - de exemplu, a gotilor, in vremea lui Valens.

Aparitia si raspandirea crestinismului pe teritoriul Romaniei demonstreaza continuarea legaturilor cu Imperiul si dupa retragerea romana, ca si continuitatea autohtonilor. Provenienta latina a crestinismului daco-romanilor este demonstrata de evolutia lingvistica a unor termeni legati de noua religie - sanctus (sfant), Domine Deo (Dumnezeu), basilica (biserica), credo (crez), paganus (pagan), christianus (crestin), monumentum (mormant), etc.

In timpul persecutie initiate de Diocletian, si pe teritoriul Scythiei Minor sunt atestati martiri crestini, la Tomis (peste 60), Halmyris, Noviodunum, Dinogetia, Axiopolis sau Durostorum. Informatiile din Actele Martirilor au fost uneori confirmate de cercetarea arheologica, ca in cazul martyrion-ului de la Niculitel, unde au fost descoperite relicvele martirilor Zotikos, Attalos, Kamasis si Philippos, la Axiopolis, unde o inscriptie ii mentioneaza pe martirii Chiril, Chindeas si Tasios; inscriptiile de la Tomis, unde este atestat un 'martir si episcop'. Dincolo de Dunare, sunt inregistrati 'martirii goti' din timpul persecutiei lui Athanaric, 372.

Din secolul al IV-lea, biserica din Scythia Minor era organizata sub autoritatea episcopului de Tomis. Dintre acestia, sunt cunoscuti Bretanion (368-369); Gerontius sau Terentius (381); Theotim I (392-407); Timotei (431); Ioan (c. 445); Alexandru (c. 449-455); Theotim al II-lea (c. 457-474). In vremea lui Anastasius (491-518) sunt atestate si alte episcopii in teritoriul provinciei. Caativa ani mai tarziu, episcopul Paternus de Tomis este desemnat cu titlul de episcopus metropolitanus (520). Ultimul episcop de Tomis cunoscut este Valentinian (553).

Crestinismul in Dobrogea este atestat si pe cale epigrafica. Se cunosc peste 80 de inscriptii cu caracter crestin, databile in secolele IV-VII, provenind de la Tomis, Callatis, Histria, Lazu, Axiopolis, Dinogetia, Salsovia, Tropaeum Traiani si Niculitel, marea majoritate fiind in limba greaca. In plan arheologic, sunt cunoscute circa 30 de bazilici paleocrestine: Tomis - 5, Histria - 5, Callatis - 1, Argamum - 2, Tropaeum Traiani - 6, Noviodunum - 2, Niculitel -1, Dinogetia - 1, Troesmis - 3, Ibida - 1, Capidava - 1, Axiopolis - 2, Sucidava (Izvoarele, jud. Constanta) - 1. Cu exceptia celei de la Callatis, de tip sirian, celelalte sunt in marea majoritate construite dupa modelul elenistic, cu trei nave. La Tropaeum Traiani, exista singura basilica cu transept din Dobrogea, in vreme ce basilica de la Ibida are trei abside pe latura de est.

In domeniul artelor minore, exista o serie de obiecte de factura crestina: o cornalina descoperita la Tomis, cu reprezentarea lui Isus Hristos rastignit, intre figurile celor 12 apostoli, avand cuvantul simbolic IXΘYC, databila in secolele IV-V, discul episcopului Paternus, din vremea lui Anastasius. De asemenea, au fost descoperite o serie de cruci - engolpion din aur si bronz, alte obiecte din metal pretios, decorate cu semnul crucii, ceramica si vase de sticla, databile in secolele IV -VI. La acestea se adauga relativ numeroasele opaite purtand insemne crestine.

In stanga Dunarii, exista de asemenea vestigii paleocrestine. Dintre acestea, cele mai importante sunt basilicile de la Slaveni, Sucidava - Celei si Porolissum. O mentiune aparte merita donariul de la Biertan, jud. Sibiu, purtand o inscriptie - EGO ZENOVIVS VOTVM POSVI. Alte obiecte, cum ar fi fi fragmentul ceramic cu inscriptie in limba latina si monograma crestina descoperit la Porolissum, opaitele crestine descoperite la Ulpia Traiana, Apulum sau Dej, opaitul de bronz de la Luciu (jud. Ialomita) sau tiparele pentru cruciulite descoperite la Olteni, Straulesi, Botosana, Sanmiclaus, Izvoru-Dulce sau Traian-Bacau, ceramica de factura locala pe care a fost incizat semnul crucii, demonstreaza prezenta crestinilor pe teritoriul intregii Romanii.

2. CULTURA SANTANA DE MURES IN SECOLUL AL IV-LEA D. HR.

Abandonarea Daciei de catre romani, in a doua jumatate a secolului al III-lea, a dus la crearea unui vid de putere pe teritoriul fostei provincii romane. Daca, in epoca romana, elita locala putea participa la viata publica din cadrul Imperiului, astfel putand achizitiona prestigiul si bunurile necesare etalarii acestuia prin intermediul comertului, dupa abandonul roman a avut loc ruperea legaturilor dintre elita locala si Imperiu: consecinta directa a reprezentat-o redirectionarea acestor membri ai elitei spre alte formule de dobandire a prestigiului.

Vidul de putere din fosta provincie a fost umplut de catre populatiile barbare de la frontiera, in principal reprezentate de catre dacii liberi si populatii germanice.

Cultura Santana de Mures-Cerneahov poate fi definita ca o 'cultura de frontiera'. Acest tip de cultura se poate caracteriza ca un amestec de populatii diferite, ca si prin lipsa oricarui centru evident de putere; in plus, influentele culturilor si civilizatiilor invecinate si-au pus amprenta asupra culturii de frontiera. Inca din 1984, Colin Renfrew a dat o definitie frontierei: in opinia sa, frontiera reprezinta "linia de minima influenta dintre doua centre, sau linia dintre taramul nimanui/no man's land si o regiune aflata sub dominatia unui centru". Aceasta definitie ar trebui cel putin nuantata pentru cazul avut in discutie; aici, frontiera s-a transformat intr-o intreaga regiune care prezenta caracteristicile unei frontiere, dominata de inexistenta vreunui centru evident de putere si avand la sud prezenta civilizatiei romane, iar la rasarit vecinatatea regatului ostrogot al lui Ermanarich, care a adoptat trasaturi ale culturii nomazilor din nordul Marii Negre. Acesti doi vecini s-au transformat in centre de influenta culturala, imprumutand din trasaturile lor culturii Santana de Mures. S-ar putea spune ca Santana de Mures reprezina o zona de tranzitie sau, dupa cuvintele lui Immanuel Wallerstein, un spatiu periferic. Periferie a lumii civilizate, dar si periferie a barbariei, cultura Santana de Mures prezinta trasaturi ale ambelor societati: simboluri de prestigiu, bunuri materiale si mentalitati ce pot fi descoperite in ambele societati invecinate, civilizatia sedentara romana si cultura nomada. Evolutia catre o identitate distincta va fi oprita de invazia hunica in Europa, in a doua jumatate a secolului al IV-lea; dupa acest eveniment, suntem martori la transformarea vizigotilor in migratori pentru circa 40 de ani.

De-a lungul secolului al IV-lea, societatea vizigota era organizata in clanuri, gentes, fiind caracterizata de catre Herwig Wolfram ca o "societate oligarhica", dispunand in consecinta de multiple centre de putere. Proximitatea imperiala a determinat elita barbara sa adopte trasaturile culturale ale unei societati sedentare. Un alt aspect este cel al caracterului mixat al societatii barbare: in conformitate cu descoperirile arheologice, in Moldova exisau thervingi, iar in Muntenia taifali si sarmati. Pe langa aceste populatii, mai existau grupuri de fosti provinciali romani, unii dintre ei proveniti din raidurile secolului al III-lea, si grupuri carpo-dacice, in parte romanizate.

Chiar daca informatia scrisa pentru aria avuta in discutie este exrem de fragmentara, ea este completata de cea arheologica: pentru secolul al IV-lea, existau comunitati polietnice, ca la Iugani (Moldova de sud), unde avem de-a face cu o comunitate formata din sarmati si "localnici" (probabil daci romanizati), Gheraseni-Cremenea (jud. Buzau), unde in intervalul dintre a doua jumatate a secolului al IV-lea- inceputul secolului al V-lea, asezarea si necropola ne prezinta o populatie amestecata, sau la Barlad-Valea Seaca, unde aspectele Santana de Mures sunt prezente impreuna cu cele dacice, dupa afirmatiile lui Vasile Palade.

Dupa cum remarca si Herwig Wolfram, limba nu reprezenta un criteriu pentru apartenenta la trib; este adevarat, relatiile de rudenie prevalau, dar accederea in interiorul tribului era posibila fie prin casatorie, fie prin meritul personal. Intr-o societate in care valorile razboinice ale individului prevalau, criteriile pentru ascensiunea sociala erau extrem de diferite fata de cele ale societatii mediteraneene. In mitologia germanica, care ar trebui analizata mai amanuntit, avand acum la indemana instrumentele antropologice, se punea accent pe valorile eroice. Acestea erau indisolubil legate de prestigiul personal, trasatura distincta a mentalitatii germanice. Pe de alta parte, prestigiul personal era strans legat de statutul social: ultimul crestea in functie de valoarea militara, integrarea intr-o familie nobila sau acumularea de bunuri materiale cu statut de bunuri de prestigiu, cu precadere metale pretioase in forma prelucrata. Intr-o 'societate de sefii' precum cea barbara, controlul resurselor materiale reprezenta un mijloc eficient de dominatie. Dupa cum Lotte Hedeager atragea atentia, in societatile razboinice, metalele pretioase (cu precadere aur si argint) si posesia lor avea functia de a creste statutul social al proprietarului. Metalele pretioase si redistribuirea lor razboinicilor prin intermediul darului, ca si intretinerea unui grup de razboinici, reprezentau baza puterii elitei barbare. Printr-un astfel de proces, statutul social al sefului crestea, el reusind prin dar si cresterea numarului de razboinici aflati in "solda" sa sa se mentina in varful ierarhiei.

Daca in "regatul" lui Ermanarich, ostrogotii au creat o monarhie cu puternice trasaturi militare, in societatea vizigotica acest lucru nu a fost posibil din cauza vecinatatii cu Imperiul. Imperiul reprezenta o alternativa pentru competitorii barbari, avand aici in vedere integrarea in sistemul federatilor ca sursa paralela de dobandire a prestigiului si raidurile de prada asupra provinciilor de frontiera. Sursele grecesti si latine de secol IV abunda in informatii legate de raiduri barbare in provinciile de frontiera: raiduri pe scara larga, precum cele din secolul al III-lea (cum a fost de exemplu marea invazie gotica a lui Kniva din 250); in secolul al IV-lea, impreuna cu reconstruirea puterii imperiale de catre Diocletian si Constantin, aceste raiduri au devenit mult mai periculoase: expeditii cuprinzand putini participanti (cunoscute in sursele latine sub denumirea de latrones), dar quasi-permanente, ele erau mai periculoase datorita faptului ca nu puteau fi controlate: invadatorii se strecurau printre posturile de paza si inaintau in interior, provocand insecuritate in spatiul rural.

Imperiul a raspuns noului pericol reprezentat de aceste raiduri printr-o politica defensiva in adancime - fortificarea oraselor si cantonarea de garnizoane. Astfel, orasele au devenit puncte de refugiu pentru populatia din spatiul rural, in contextul unor raiduri barbare,. Pe de alta parte, masura a dus pe termen lung la militarizarea societatii. Pe un alt plan, orasele romane tarzii decad, datorita dezinteresului crescand al elitelor locale in conducerea lor. Membrii elitelor locale au tot mai mult tendinta de a se retrage in spatiul rural, in vile rustice fortificate. Faptul ca orasele reprezinta puncte de atractie pentru invadatorii barbari a dus asadar la o restructurare din punct de vedere a formelor de locuire in antichitatea tarzie.

In a doua jumatate a secolului al III-lea- inceputul secolului al IV-lea, rolul limes-ului a fost unul mai ales cultural, de bariera simbolica intre Imperiu si barbaricum; ineficienta sa militara a fost determinata de numeroasele uzurpari ale secolului al III-lea, care au golit frontiera de trupe, lasand-o la dispozitia barbarilor; in secolul al IV-lea, conflictele interne sau razboiul pe mai multe fronturi au avut acelasi rol. Dar, in conditiile in care, in cazul unor conflicte civile, competitorii adesea apelau la ajutorul barbar pentru a ingreuna operatiunile militare ale adversarilor, barbarii au profitat de aceasta oportunitate pentru a-si promova propriile interese, adica initierea de raiduri in Imperiu. Pe de alta parte, secolul al IV-lea a fost martorul conflictelor externe pe mai multe fronturi: in Orient, razboiul cu Sasanizii, in Britannia, atacurile pictilor, scotilor si piratilor saxoni si in Europa, instabilitatea crescanda a limes-ului renano-danubian; toate acestea au accentuat incapacitatea Imperiului de a lupta in acelasi timp pe mai multe fronturi.

Pentru zona carpato-dunareana, caracteristic este faptul ca barbarii locuiau impreuna cu populatiile locale, fapt demonstrat de cercetarile arheologice. Daca sursele scrise prezinta punctul de vedere grec sau latin asupra societatii barbare de secol IV, accentuand imaginea populatiei dominante (de exemplu, vizigotii sau sarmatii), descoperirile arheologice completeaza sursele scrise si prezinta o imagine mult mai nuantata asupra societatii barbare. Contactele cu Imperiul au determinat societatea vizigota sa renunte la modul de viata specific migratorilor, transformand-o intr-o societate sedentara. Descoperiri arheologice precum cele de la Carligi-Filipesti (jud. Bacau), Gheraseni-Cremenea (jud. Buzau) sau Barlad-Valea Seaca (jud. Vaslui) au pus in lumina aceasta sedentarizare. La Carligi-Filipesti, inventarul arheologic a demonstrat locuirea mixta, de purtatori ai culturii Santana de Mures si "localnici", probabil daci romanizati; la Gheraseni-Cremenea, asezarea si necropola, datate in a doua jumatate a secolului al IV-lea, au pus in evidenta acelasi tip de conlocuire, in timp ce la Barlad-Valea Seaca, aspectele Santana de Mures sunt prezente alaturi de cele dacice. Mai mult, ultima asezare prezinta familii mixte, de germanici si daco-romani, ca si prezenta sarmatica. De asemenea, necropola, datata c. 400, ne prezinta in mod clar stratificarea sociala: M 501, si mai ales M 507 (probabil cel mai bogat mormant Santana de Mures, dupa Vasile Palade, cel care a cercetat necropola) reprezinta dovezi pentru existenta elitei locale locuind intr-un cadru sedentar. In consecinta, imaginea traditionala a autorilor antici asupra barbarilor, ca locuind in carute si ducand un trai semi-nomad, nu se verifica in plan arheologic. Asadar, aceasta imagine ar trebui serios nuantata, cel putin pentru realitatile prezente in spatiul carpato-dunarean.

In Muntenia, Targsor, cu necropola sa, reprezinta una dintre cele mai importante asezari Santana de Mures. Aici avem de-a face cu o continuitate in folosirea necropolei: daca pentru secolul al III-lea, este inregistrata prezenta sarmatica, cu foarte putine elemente dacice si chiar absenta aspectelor Santana de Mures, catre sfarsitul secolului si inceputul secolului al IV-lea, asistam la aparitia in zona a taifalilor, populatie germanica de calareti, la fel ca sarmatii. Analiza necropolei de secol IV a demonstrat prezenta atat a taifalilor, cat si a dacilor impreuna cu existenta importurilor romane (de exemplu, M 150, M 258). Elita locala este de asemenea prezenta in necropola de la Spantov (jud. Giurgiu), unde au fost ideitificate, in bogatele morminte M 5, M 37, M 63, M 65, bunuri de prestigiu. Caracterul mixat al acestei elite este pus in evidenta si de asocierile populatiilor cu caracteristici antropometrice mediteraneene cu fibule-pereche, prezente in M 39 din necropola de la Falciu-Bogdanesti, M 48, 212, 261, 295, 381, 513, 536 si 540 de la Barlad-Valea Seaca; este important de mentionat ca in ultima necropola, in M 48, 295 si 361, fibulele pereche au fost asociate cu vase de tip Santana de Mures, atribuite vizigotilor si morminte cu scara sau nisa, de traditie sarmatica. Descoperirile de la Barlad-Valea Seaca par a fi un exemplu evident pentru o comunitate polietnica, tipica pentru cultura Santana de Mures, locuind in sate nefortificate.

Pe de alta parte, sedentarismul este reliefat de descoperirile de la Boldesti-Gradistea (jud. Prahova) unde, in necropola datata c. sfarsitul secolului al IV-lea, impreuna cu trasaturile amestecului etnic, suntem martori la prezenta de boabe de grau depuse ritual (M 12), dovada a sedentarismului.

Influenta romana este prezenta la nivelul culturii materiale, ca si in plan ideologic. Daca, din punct de vedere cultural, astazi este recunoscuta influenta ceremonialului roman tarziu in ceea ce priveste portul fibulelor ca semn distinctiv al statutului social, la nivelul culturii materiale, importurile, si nu doar cele de bunuri de prestigiu, dar si cel al artefactelor de uz comun (ca de exemplu, ceramica romana) pot fi gasite in majoritatea asezarilor si necropolelor Santana de Mures.

Astfel, la Cornesti-Crivat au fost descoperite importuri ceramice de factura romana (amfore, etc.), la Dragesti-Vaslui avem de-a face atat cu ceramica Santana de Mures, cat si amfore romane, iar la Izvoare-Piatra Neamt, M X continea in inventarul sau ceramica cenusie tipica Santana de Mures, impreuna cu importuri romane. La Barlad-Valea Seaca, avem inregistrata prezenta obiectelor din sticla (M 501, M 507), care ar putea fi puse in relatie cu banchetul de tip aristocratic, caracteristica a elitelor barbare. Un caz special a fost inregistrat la fortificatia romana de la Pietroasele (jud. Buzau), datata in secolul al IV-lea: aici, impreuna cu ceramica romana databila in secolul al IV-lea, exista si obiecte Santana de Mures; aceasta evidenta intareste ideea unei culturi de frontiera, in care mixajul etnic pare a fi regula.

Prezenta barbara in teritoriul roman este atestata din punct de vedere arheologic pe limes-ul Dunarii Inferioare. Sursele scrise, ca si descoperirile arheologice, atesta prezenta barbara in provincia de frontiera Scythia Minor. Aurelius Victor, ca si Ammianus Marcellinus, reprezinta cele mai pertinente surse pentru colonizarea carpica in regiune. Din punct de vedere arheologic, carpii sunt atestati la Dinogetia, Niculitel, Horia (jud. Tulcea), Caraibil si Visterna.

Pe de alta parte, obiecte tipice culturii Santana de Mures au fost descoperite in Scythia Minor la Dinogetia, Ulmetum, Berrhoe (Piatra Frecatei) - morminte sarmatice, Runcu sau Tropaeum Traiani (prezenta gotica).

Se pare ca spatiul cultural Santana de Mures s-a extins dincolo de frontierele politice, evidentiat nu numai in barbaricum, ci si in interiorul Imperiului. Caracteristica acestei culturi este reprezentata de mixajul etnic si, in functie de regiunea in care locuiau, prezenta in surse a vizigotilor, sarmatilor sau taifalilor. Totusi, impreuna cu grupul dominant, co-existau grupuri daco-romane, carpi, fosti provinciali romani (avand un statut inferior, unii dintre ei provenind din prizonierii de razboi, altii refugiati din Imperiu din cauza sistemului fiscal impovarator). Faptul cel mai important ramane influenta bidirectionala intre romani (sau populatia romanizata) si barbari, care a transformat spatiul Santana de Mures intr-un spatiu de tranzitie, localizat intre civilizatia sedentara a Imperiului Roman si "regatele" nomade din nordul Marii Negre. Aceasta arie de tranzitie a fost distrusa de invazia hunica in Europa (c. 375), care a ruinat echilibrul fragil existent in regiune. Daca in decursul secolului al IV-lea, zona Santana de Mures a activat ca un filtru protector intre romani si populatiile nomade, inaintarea hunica a determinat avansul culturii nomade spre frontiera romana. Totusi, hunii n-au reusit stabilirea unei prezente durabile in regiune, actionand in consecinta ca o structura de dominatie asupra culturilor locale. Chiar daca ei au determinat o disclocare a populatiilor din teritoriile controlate de ei, prezenta hunica s-a manifestat ca o dominatie de la distanta, impactul lor asupra culturii materiale fiind indeajuns de slab pentru a nu lasa alte semne decat cele ale distrugerii pe care au provocat-o. Daca, in decursul secolului al IV-lea, romanii au stabilit un modus vivendi cu populatiile nord-dunarene, diferentele majore dintre civilizatia romana si cultura hunica au facut ca influenta romana asupra hunilor sa fie insignifianta din punct de vedere material. In secolul al V-lea, dupa ce Attila a reusit sa preia puterea (c. 435), a existat o schimbare in relatiile dintre huni si romani. Incepand de acum, ostilitatea barbara nu mai avea ca bariera complexul sistem defensiv roman al secolului anterior. Mai mult, sosirea hunilor a determinat aparitia crizei gotice in Balcani si distrugerea sistemului defensiv din zona; pe de alta parte, fenomenul barbarizarii structurilor militare romane a avut rolul sau in schimbarea organizarii armatei Imperiului roman tarziu, cu consecinte majore asupra antichitatii tarzii.

Fig. 9. Fibule apartinand purtatorilor culturii Santana de Mures.

Fig. 10. Tezaurul de la Pietroasa, atribuit gotilor.

3. HUNII

Cunoscuti in sursele chineze sub denumirea de Hiung-Nu, populatie de neam turanic, pastori nomazi si razboinici calare ce foloseau arcul, arcanul, lancea si sabia, hunii au aparut in spatiul european in c. 375, dupa ce in prealabil i-au supus pe sarmatii alani din regiunea Kazahstanului. Dupa ocuparea regatului ostrogot al lui Ermanarich, hunii i-au atacat pe thervingii lui Athanaric. Acesta, surprins de invazia neasteptata, s-a refugiat in zona podisului moldovenesc, construind ulterior, pentru mai multa siguranta, valul de pamant dintre Ploscuteni (valea Siretului) si Stoicani (valea Prutului).

Sosirea hunilor in zona carpatica a determinat trecerea in masa a gotilor in Imperiu si aparitia unei serii de tezaure: la Crasna, unde s-a descoperit un tezaur format din bare de aur turnate in atelierul roman de la Sirmium si purtand efigia lui Gratian (375-383), Valea Stramba, unde avem inregistrate podoabe de argint si monede de aur si argint, toate databile in epoca lui Gratian; cu aceeasi ocazie, cultura Santana de Mures isi inceteaza existenta la nordul Dunarii. Prezenta gotica se mai inregistreaza in sud-estul Transilvaniei, unde in cadrul necropolelor Santana de Mures de dupa 350, exista devieri de la ritul si ritualul funerar obisnuit.

Pana spre anul 400, probabil centrul puterii hunice a ramas in stepele nord-pontice, pentru ca dupa aceea sa se transfere in zona Pannoniei. Se poate afirma ca epoca hegemoniei hunice are trei etape: intre c. 375- 408, cand centrul se gasea undeva in nordul Marii Negre, iar hunii au incheiat aliante cu ostrogotii si alanii; in aceeasi perioada, grupul condus de Uldis a fost atras in serviciul imperiului, fiind indirect implicat in criza gotica de la Constantinopol (anul 400). Atunci, in retragerea sa spre Dunare, gotul Gainas, unul dintre principalii actori pe scena politica din capitala, a fost ucis de catre seful hun, capul sau fiind trimis la Constantinopol.

Intr-o a doua etapa, 408/420 - 434, hunii si-au transferat centrul in Pannonia. In aceeasi perioada, gepizii au fost integrati confederatiei hunice, iar relatiile cu imperiul au devenit ostile. La sfarsitul perioadei, suntem martori la ascensiunea lui Attila, care pentru aproape 20 de ani va constitui cel mai redutabil adversar al statului roman.

In a treia etapa, 434-453, au loc, sub conducerea lui Attila, atacuri in Peninsula Balcanica, apoi spre Occident (Gallia si Italia). Moartea lui Attila (453) si batalia de la Nedao, din Pannonia (454) au dus la destramarea confederatiei hunice.

Dominatia hunica s-a manifestat asupra teritoriului fostei provincii romane Dacia ca o suprastructura de dominatie, populatiile supuse fiind incadrate in organizarea lor militara. Cum centrul puterii lor, in timpul lui Attila se afla in Campia Pannonica, exista destul de putine descoperiri arheologice pe teritoriul Romaniei, care pot fi atribuite hunilor. Printre acestea, se numara mormantul de la Concesti pe Prut, databil in prima jumatate a secolului al V-lea si o serie de cazane hunice folosite in ritualurile religioase, descoperite la Desa, langa Calafat, Hotareni, langa Vanju Mare, Bosneagu (judetul Calarasi) si Sucidava-Celei. Ultima descoperire poate fi pusa in legatura cu prezenta unor trupe de federati huni, aflati in serviciul Imperiului.

Declinul puterii hunice dupa batalia de la Campiile Catalaunice (451) si apoi disparitia lui Attila (453) a dus in cele din urma la infrangerea lui in batalia de la Nedao (454), cand o coalitie a populatiilor supuse, condusa de catre gepizi, a zdrobit dominatia hunica. Dupa aceasta, grupuri hunice mai pot fi regasite doar izolat, o buna parte din ele refungiindu-se inapoi in Asia.

Fig. 11. Cazan hunic descoperit la Desa, jud. Dolj.

GEPIZII

Populatie de neam germanic, gepizii fac parte dintre neamurile gotice. Inca de prin 290, este inregistrata alianta lor cu vandalii impotriva gotilor, care insa a fost infranta.

In 454, regele gepid Ardarich a organizat o coalitie a populatiilor supuse de catre huni, infrangandu-i pe acestia in batalia de la Nedao, in Pannonia. In consecinta, gepizii s-au asezat in Transilvania, unde, spre deosebire de huni, au exercitat o autoritate directa asupra teritoriului. Dupa 471, gepizii au ocupat orasul strategic Sirmium, care a devenit capitala lor. Insa, cativa ani mai tarziu, o alta populatie de neam germanic s-a asezat in Pannonia: longobarzii. Acestia, rivali eterni ai gepizilor, vor reusi ca in 567, in alianta cu avarii, sa zdrobeasca puterea gepizilor.

In contextul asediului Constantinopolului de catre coalitia avaro-persana, in 626, apar si ultimele mentiuni despre gepizi, ca facand parte din armata avarilor.

In privinta relatiilor cu romanicii din fosta provincie Dacia, dupa 454, gepizii s-au asezat pe intreg teritoriul fostei provincii. La fel ca in cazul gotilor, avem inregistrata coexistenta celor doua populatii, ceea ce a dus treptat la asimilarea germanicilor de catre autohtoni. Astfel se poate explica absenta mentiunilor despre gepizi dupa 626, acest interval de timp fiind suficient pentru asimilarea lor de catre romanici. De altfel, gepizii nu reprezentau o populatie numeroasa, ci mai degraba inregistrarea lor de catre surse este datorata faptului ca au avut un rol dominant in istoria regiunii.

1. MORMINTELE PRINCIARE DE LA APAHIDA

Remarcabile sunt mormintele princiare de la Apahida, atribuite gepizilor. Dintre acestea, primul mormant a fost decoperit in 1889. In el era inmormantat principele Omharus. Inventarul funerar este unul deosebit de bogat: un vesmant de lux, cu o fibula romana, catarame incrustate cu almandine, bratara de brat. Pe haine si pe cap se gaseau pandantive din metal pretios, cu lantisoare. De asemenea, au mai fost descoperite doua cani de argint, avand pe ele scene bahice. Se poate observa influenta culturala provenita din zone diferite: daca piesele de port isi au provenienta in spatiul nord-pontic, canile si fibula reprezinta importuri romane. Mormantul a fost datat in a doua jumatate a secolului al V-lea, pe baza analogiei cu cel al regelui franc Childeric, de la Tournai, mort in 481/482.

Al doilea mormant de la Apahida a fost descoperit in 1968, la mica distanta de primul. In inventar, se gaseau piese de aur lucrate in stil policrom, arme de parada, piese de port, o sa impodobita cu rozete si aplici de aur, cu figuri de vultur. Toate reprezinta produse ale atelierelor romane tarzii, iar datarea mormantului este, in baza inventarului, in a doua jumatate a secolului al V-lea.

Din punct de vedere arheologic, descoperiri de factura gepidica sunt atestate la Fundatura (pe Valea Somesului Mic), Cipau (pe Valea Muresului), unde au fost identificate paftale cu cap de vultur. De asemenea, o serie de morminte de luptator au fost descoperite la Valea lui Mihai (jud. Bihor), Oradea si Socodor. Tot gepizilor le este atribuit tezaurul de la Someseni, ca si tezaurul de monede bizantine de la Seica Mica (Valea Tarnavei Mari), databil in epoca lui Iustin I (518-527). In ceea ce priveste asezarile, descoperiri gepidice au fost atestate in asezarea de la Moresti, pe Valea Muresului, unde exista, de asemenea, si morminte cu arme, ca si cele de la Cipau, Bratei sau Sighisoara. La Bratei si Moresti s-a identificat in plan arheologic conlocuirea autohtonilor cu gepizii.

Ritul si ritualul funerar este cel al inhumatiei in cimitire plane, cu morminte in siruri, ca la Bratei (jud. Sibiu), Band (jud. Mures) sau Noslac (jud. Alba).

Fig. 12. Catarame de argint, atribuite gepizilor.

5. AVARII

Avarii, originari din Mongolia, au fost identificati de catre sursele chineze cu populatia Chuan-Chuan. Datorita expansiunii imperiului Han, au fost obligati sa se indrepte spre vest, in 558 trimitand o ambasada la Constantinopol, oferindu-si serviciile, in schimbul unor subventii anuale si a unor teritorii pentru asezare. Patru ani mai tarziu, Bizantul le oferea Pannonia Secunda, teritoriu pe care insa avarii l-au refuzat. In 567, in alianta cu longobarzii, vor reusi infrangerea gepizilor, iar in anul urmator, fostii aliati se vor indrepta spre Italia. Asezarea avarilor in Campia Pannonica a dus la izbucnirea conflictului cu Imperiul bizantin, incheiat abia in 573, printr-o pace care stabilea subsidii pentru avari, in valoare de 80.000 de solidi.

In 582, dupa un asediu care a durat trei ani si pretinzand ca, in calitate de invingatori ai gepizilor, au dreptul la posesiunile acestora, avarii au ocupat orasul Sirmium: cativa ani mai tarziu, in 587, sub conducerea kaganului Baian, vor jefui Dobrogea, pentru ca in 626, alatori de persi, sa participe la asediul Constantinopolului. Esecul asediului a dus treptat la declinul puterii lor, in secolul urmator francii dandu-le lovitura de gratie. Astfel, in 795-796, Carol cel Mare a organizat o serie de campanii impotriva lor, cu aceasta ocazie distrugandu-le si 'ringul'. Ultima mentiune a avarilor dateaza din anul 873, dupa aceasta ei disparand din istorie.

La fel ca si hunii, avarii au exercitat asupra teritoriului romanesc o dominatie de la distanta. Tipul de dominatie era unul militar, bazat pe concentrarea puterii in mana kaganului. Este atestata si o elita militara, formata din sefii clanurilor. Avarii preferau pentru asezare zonele joase, de pe malul raurilor. Populatie nomada, locuiau in iurte, deplasandu-se incet in cautarea pasunilor.

Razboinicii avari erau dependenti de cai. De altfel, in istoriografia moderna exista tendinta tot mai accentuata a creditarii avarilor cu introducerea scarii de sa din fier in Europa. Armamentul avarilor consta dintr-o camasa de zale, formata din lamele metalice, coif, spada cu lama dreapta, fara garda la maner, lance si teribilul arc compozit, cu o mare putere de penetrare. Totusi, exista si cateva descoperiri care atesta prezenta unor grupuri avare pe teritoriul Romaniei. Un centru al puterii avare ar putea fi identificat pe Muresul mijlociu, intre confluenta acestuia cu Ariesul si Tarnava, databil in prima jumatate a secolului al VII-lea, prin descoperirile de factura avara de la Teius, Cicau, Campia Turzii, Gambas si Aiud. In Banat, este inregistrat mormantul unui argintar la Felnac (Banat), cu 27 de tipare folosite la presarea unor garnituri de centura si harnasament. La Sanpetru, Socodor (Crisana), Peregu Mare (Crisana), au fost descoperite morminte de calareti tipic avare, pentru ca la Corund, langa Odorheiul Secuiesc, sa fie descoperit un tezaur cu mii de monede de aur bizantine, databil in prima jumatate a secolului al VII-lea.

6. SLAVII

Prima mentiune a slavilor in zona Dunarii se gaseste la Pseudo-Caesarios din Nazianz, la inceputurile secolului al VI-lea. In cercetarea moderna, isi face loc tot mai mult ideea unei deosebiri a antilor de sclavini. Daca sclavinii sunt considerati a fi o populatie de origine slava, antii ar reprezenta in fapt un conglomerat de populatii nomade si seminomade, conduse de o aristocratie alana.

Inca din 517, este inregistrata o invazie a slavilor in imperiu, pentru ca in 530-533, Chilbudios, comandant bizantin, sa apere frontierele impotriva antilor si sclavinilor. Incepand cu domnia lui Iustin I (518-527), incursiunile slave in imperiu au devenit tot mai dese. In perioada 454-550, sunt mentionate de surse incursiunile slave, pentru ca in 550-551, slavii sa atace imperiul in alianta cu huni si kutriguri. In 559, a avut loc marea invazie a kutrigurilor condusi de Zabergan, la care au participat si slavii. Cativa ani mai tarziu, in 580, a avut loc o mare invazie slava la sud de Dunare. Acestor atacuri, imperiul le-a raspuns prin angajarea avarilor in serviciul sau. Astfel, in 587, kaganul avar Baian i-a atacat pe slavii lui Dauritas, localizati in estul Munteniei. Imperiul a initiat si o serie de expeditii punitive: in 592, generalul bizantin Priscus a condus un atac impotriva sefilor slavi Ardagast si Musokios. Dar cea mai grava pare sa fi fost invazia slavilor lui Piragast din 597, soldata cu distrugeri masive in teritoriile balcanice ale imperiului.

In 602, in contextul caderii limes-ului dunarean ca urmare a revoltei centurionului Phokas, slavii vor profita si vor trece in masa la sud de Dunare. Acest eveniment marcheaza practic sfarsitul istoriei vechi a Romaniei, dupa acesta trecandu-se la epoca medievala.

Pe teritoriul Romaniei, cele mai vechi urme slave se gasesc la Suceava-Sipot, o serie de bordeie rectangulare, cu vetre inconjurate de pietre si databile la inceputul secolului al VII-lea. Populatiile slave prezente pe teritoriul Romaniei sunt antii si sclavinii. Dintre acestia, antilor le este atribuita marea necropola de la Sarata-Monteoru, cu peste 1600 de morminte. Este de remarcat absenta armelor din morminte, ceea ce ne face sa credem ca armele nu erau proprietatea individului, ci a familiei, ele fiind transmise mostenitorului; de asemenea, este de mentionat prezenta fibulelor 'digitate', preluate de catre slavi din lumea germanica.

Alte descoperiri de factura slava au fost facute la Iasi, Vutcani si Budesti in Moldova; Lacul Tei, Damaroaia si Cascioarele in Muntenia; Plenita, Lazu, Orlea, Vela si Vartop in Oltenia; Sarmizegetusa, Vetel, Razboieni-Feldioara in Transilvania. Si in cazul slavilor, se poate observa atat conlocuirea acestora cu autohtonii, cat si prezenta in inventarele funerare de importuri provenite din lumea bizantina. Pe de alta parte, exista si influente provenite din lumea germanica, ca, de exemplu, portul fibulelor 'digitate', mentionate mai sus. In plan funerar, se observa practicarea incineratiei.

Datorita expansiunii khaganatului chazar si deplasarii spre vest a bulgarilor, in secolul al VII-lea asistam la deplasarea triburilor slave, care intra in Moldova, estul Munteniei si nord-estul Bulgariei. Trecerea lor la sudul Dunarii, post 602, a rupt romanitatea pana la aceasta data pe ambele maluri ale fluviului. Prezenta masiva slava la sudul Dunarii a determinat refugierea romanicilor spre nord si sud, intarind astfel romanitatea nord-dunareana.

Fig. 13. Fibule 'digitate', atribuite populatiilor slave.

1. Discutati tipurile de dominatie ale barbarilor asupra teritoriului fostei provincii romane Dacia.

2. Explicati urmatorii termeni: latrones; fibule 'digitate'; barbaricum; gentes.

3. Ce stiti despre: Ermanarich; Colin Renfrew; Targsor; Crasna; Felnac; Piragast.

Care este semnificatia urmatoarelor date: c. 375 d. Hr.; 626 d. Hr.; 873 d. Hr.; 602 d. Hr.