Templele geto-dacilor

TEMPLELE GETO-DACILOR

Sanctuarul, templul este edificiul consacrat divinitǎtii, este locuinta zeului, locul unde acesta isi face simtitǎ prezenta, unde ii sunt depuse ofrandele, unde ii este pǎstratǎ imaginea. Talentul, priceperea si ingeniozitatea constructorilor geto-daci se evidentiazǎ mai bine in cadrul constructiilor cu caracter de cult, ele fiind edificii de mari dimensiuni si de pretentii arhitectonice deosebite. Formele de bazǎ ale constructiilor religioase se intalnesc si in cazul locuintelor si de aceea de cele mai multe ori, este greu de precizat in ce mǎsurǎ o anumitǎ clǎdire este consacratǎ ceremoniilor religioase sau dacǎ este vorba de o locuintǎ[1]¹.

Edificiile de cult din lumea daco-geticǎ au fost impǎrtite de specialisti in trei categorii, dupǎ planurile lor si anume:

a)     sanctuare liniare absidate cu o incǎpere sau cu mai multe incǎperi

b)     sanctuare patrulatere modulate cu siruri variate de discuri

c)     sanctuare circulare simple cu o incǎpere si complexe cu trei incǎperi concentrice.

Cel mai vechi sanctuar cunoscut astǎzi de pe teritoriul tǎrii noastre, care este in acelasi timp si cel mai vechi din Europa, a fost descoperit la Parta (comuna Sag, judetul Timis) ². El este de formǎ patrulaterǎ, fiind compus din douǎ incǎperi. Într-una s-a descoperit un altar monumental de lut ars de formǎ paralelipipedicǎ cu o statuie ce pare a fi cuplul divin, bǎrbat femeie, ori zeita mamǎ cu acolit masculin. Pe pǎrtile laterale ale altarului au existat aplicatii in relief. S-au mai descoperit in aceastǎ incǎpere si un taur modelat in lut si un altul in basorelief, de mǎrime naturalǎ, pictat cu rosu si incrustat cu alb. În cea de-a doua incǎpere a sanctuarului s-au descoperit vetre de jertfǎ cu vase si oale calcinate .

SANCTUARE LINIARE

Acestea contureazǎ primul tip de clǎdiri de cult geto-dacic, cu plan inscris intr-un dreptunghi compus dintr-o incǎpere sau mai multe insiruite pe lungul unui ax longitudinal orientat NV-SE.

Sanctuarele liniare cuprind douǎ grupe:

a) sanctuare liniare absidate cu o singurǎ incǎpere. Astfel de sanctuare sunt la: Tei, Cetǎteni si Pecica.

b) sanctuare liniare absidate cu mai multe incǎperi se aflǎ la: Popesti, Piatra Rosie, Carlomǎnesti si Cǎpalna. Ele reprezintǎ cea mai modestǎ clǎdire de cult inchisǎ, care a servit slujirii credintelor ce se exercita la nivelul ritualurilor, superstitiilor, miturilor sau practicii magice; manifestǎri in care omul acelor vremuri isi putea afla refugiul in speranta unei viitoare vieti eterne[4].

Printre monumentele ridicate in regiunea dunǎreanǎ sunt si bazilicile paleocrestine si anume cele de la Niculitel, Histria, Tropeum Traiani, Tomis si Sucidava. Tipul de edificiu monumental de cult il constituie basilica trinavatǎ terminatǎ cu absidǎ centralǎ, ridicatǎ douǎ secole mai tǎrziu. Este prezentǎ absida pentru motive de cult si utilizeazǎ forme traditionale locale, basilica paleocrestinǎ aflatǎ pe teritoriul bizantin preia edificiul public roman, iar biserica, sanctuarul liniar dacic care si-a continuat existenta[5].

SANCTUARE PATRULATERE

Reprezintǎ al doilea tip de clǎdiri de cult. Sanctuarele patrulatere se compun pe douǎ axe de valori egale si perpendiculare orientate NV-SE, NE-SV. Sunt cunoscute optsprezece sanctuare patrulatere pe teritoriul tǎrii: sase la Grǎdistea Muncelului, patru la Costesti, douǎ la Batca Doamnei si Piatra Craivii, unul la Bǎnita, Barbosi, Blidaru si Piatra Rosie. Dintre acestea un numǎr de cincisprezece se aflǎ in Transilvania, trei in Moldova, douǎ la Batca Doamnei si unul la Barbosi.

Sanctuarele patrulatere s-au rǎspandit in Transilvania remarcandu-se o zonǎ compactǎ a acestora in Muntii Orǎstiei si la Grǎdistea Muncelului, capitala statului dac; acolo in incinta sacrǎ se aflǎ sase sanctuare intrecǎndu-le ca numǎr, ca aspect si rezolvare de ansamblu pe toate celelalte descoperite panǎ in prezent pe pǎmantul geto-dac[6].

Sanctuarele au numai patruzeci sau cincizeci si douǎ coloane. Piatra s-a folosit pentru zidurile de fortificatie, la fundatiile de clǎdiri si praguri, la fundatiile de coloane, la scǎri interioare, la stǎlpii de imprejmuire a sanctuarelor si la coloane. Sanctuarul vechi cu saizeci de coloane de pe terasa de la Grǎdistea Muncelului este un templu construit dupǎ model grecesc usor modificat. Planul este patrulater compus pe douǎ axe perpendiculare, forma sa fiind dedusǎ din dispunerea discurilor in siruri paralele, orientate pe douǎ directii ce se intretaie in unghi drept[7].

Fiecare sanctuar patrulater poate fi identificat in functie de numǎrul si caracteristicile modului ce-i compun planul. Orientarea sanctuarelor patrulatere variazǎ in functie de pozitia axului longitudinal. Patrulaterul, ca formǎ geometricǎ are douǎ axe si patru laturi de aceeasi valoare, egale ca importantǎ,din punct de vedere arhitectonic, pe datǎ ce inchid un multiplu de caroiaje-modul cu laturi asemǎnǎtoare[8].

Sanctuarul patrulater indiferent de pozitia ce o ocupǎ pe teren are una dintre axe si o laturǎ constant orientate N, NV, V. Planul sanctuarelor patrulatere reprezintǎ o geometrie clarǎ, rezultatǎ dintr-un caroiaj-modul repetabil, variabil de la un sanctuar la altul, dar constant in cadrul aceluiasi edificiu. Nu este exclus ca in aceste sanctuare, in afara ritualului obisnuit de initiere, sǎ se fi practicat periodic si altele, fie spre mentinerea stǎrii de transformare in fiarǎ a rǎzboinicului, fie in preajma unor fapte de luptǎ, pentru stimularea la eroism si sacrificiu[9].

SANCTUARE CIRCULARE

Sanctuarele circulare au fost impǎrtite in douǎ categorii:

a) sanctuare circulare simple sau cu o singurǎ incǎpere care s-au descoperit la: Fetele Albe, Grǎdistea Muncelului, Pecica.

b) sanctuare circulare complexe sau cu trei incǎperi concentrice s-au descoperit la: Fetele Albe, Grǎdistea Muncelului, Meleia, Rudele, Pustiosu.

Sanctuarul de la Pecica are platforma circularǎ ingrǎditǎ cu un inel, executat din stalpi de lemn, celelalte au incinta inconjuratǎ cu stalpi si lespezi de piatrǎ sau marmurǎ albǎ dolomiticǎ, cum e cazul sanctuarelor circulare de andezit de la Grǎdistea Muncelului[10].

Aceste sanctuare cuprind in centru o vatrǎ destinatǎ ritualului, de acolo terenul coboarǎ intr-o pantǎ lentǎ cǎtre exterior, pantǎ necesarǎ evacuǎrii apelor din incintǎ prin interopatiile stalpilor de piatrǎ sau lemn apartinand ingrǎdirii inelului[11]. Acest tip de sanctuar era deschis, iar ceremonialul se efectua fǎrǎ a respecta anumite zile din an. Sanctuarele circulare complexe cu trei incǎperi concentrice din care cea centralǎ absidatǎ apartine marelui sanctuar circular de la Grǎdistea Muncelului care este constructia reprezentativǎ a acestei categorii. Vatra altarului s-a preschimbat intr-o clǎdire circularǎ cuprinzand o incǎpere centralǎ absidatǎ destinatǎ ritualului si o alta exterioarǎ de inchidere. Cele douǎ forme de sanctuare, simplu si complex au evoluat concomitent, dovadǎ prezenta lor simultanǎ in incinta sacrǎ cu caracter oficial de la Grǎdistea Muncelului: de o parte sanctuarul mic circular si cel circular de andezit, de alta marele sanctuar circular complex .

Sunt monumente in compozitia cǎrora apare un element central de cult, vatrǎ-altar sau sanctuar inchis, cuprins intr-o incintǎ circularǎ delimitatǎ de o ingrǎdire-balustradǎ de lemn sau piatrǎ. Marele sanctuar circular de la Grǎdistea Muncelului se compune din douǎ compartimente distincte atat ca functionalitate, cat si ca structurǎ, o clǎdire centralǎ inchisǎ si o galerie exterioarǎ deschisǎ.Clǎdirea centralǎ cuprinzand cele douǎ incǎperi rǎmanea destinatǎ cultului si celor ce-l efectuau in timp ce galeria exterioarǎ era destinatǎ circulatiei si unor ritualuri cu caracter public. Unii autori le atribuie celorlalte clǎdiri de cult cuprinse in grupa sanctuarelor circulare complexe un caracter divers laic[13].

Geto-dacii ca si toate popoarele europene ale vremii au construit temple cu acoperis si pereti, cu una ori mai multe incǎperi sau locuri de cult care sǎ-i singularizeze. Modelele care stau la baza sanctuarelor sunt cele ale locuintelor obisnuite sau cele ale sanctuarelor grecesti. O caracteristicǎ a sanctuarelor rotunde complexe cu mai multe incǎperi concentrice o constituie existenta unei incǎperi deschise si acoperite, un peristil, un spatiu exterior legat de anumite practici de cult[14]. Edificiile cu una ori mai multe incǎperi, terminate printr-o absidǎ orientatǎ NNV au servit drept sanctuare.

COSTESTI

Cetatea de la Costesti formeazǎ un tot fortificat si cuprinde trei sectoare distincte:

a) sectorul locuintelor, plasat pe platoul central, de formǎ elipticǎ al cetǎtii     

b) sectorul de apǎrare compus din trei obstacole succesive: o dublǎ palisadǎ ce inconjura locuintele de pe platoul central ,un zid de incintǎ intǎrit cu trei turnuri angajate si unul izolat, un val de pǎmant cu palisadǎ ce incingea de jur imprejur intreaga cetate

c) sectorul constructiilor destinate cultului compus din patru sanctuare patrulatere: trei exterioare si unul in incinta cetǎtii[15].

Toate sanctuarele se aflǎ in zona E-NE a cetǎtii, cu orientarea constantǎ a axelor principale ale planului pe directia NV-SE si NE-SV. Sanctuarul cu douǎzeci si unu de tamburi se aflǎ in incinta fortificatiei, iar celelalte trei in exteriorul ei la cote de nivel inferioare[16]. În punctul cel mai de sus al cetǎtii s-au construit douǎ turnuri locuintǎ cu postament alcǎtuit din ziduri de facturǎ elenisticǎ. Acolo locuiau conducǎtorii cetǎtii, care erau si preoti. La mai toate popoarele antichitǎtii sanctuarul domina cetatea, orasul sau asezarea si nu locuinta basileului local.

Cea mai mare parte a cetǎtii a fost sǎpatǎ de Profesorul D.M.Teodorescu care prin sǎpǎturile efectuate a descoperit patru sanctuare dreptunghiulare cu baze din calcar[17]. Sanctuarul numǎrul patru era dedicat zeitei lunare, sanctuarul numǎrul trei slujea triadei intalnitǎ la toate popoarele indo-europene, iar templele unu si doi serveau cultului solar. Monumentele dedicate Lunii ori Soarelui erau considerate ca avand si functia de calendare .Iar in cazul fiecǎrei divinitǎti existau preoti specializati. Cultul Lunii era indeplinit de femei, ca la toate semitiile indo-europene . Exista o ierarhie strictǎ a preotimii, dar si o specializare a lor in functie de zeul pe care il slujeau. Romanii au cucerit fortificatia de la Costesti incǎ din primul rǎzboi, iar templele nu au mai fost refǎcute niciodatǎ de daci.

Romanii au demantelat intotdeauna templele acelor zei si nu si-au respectat jurǎmintele.

Existenta celor patru sanctuare patrulatere aratǎ cǎ incǎ din epoca lui Burebista fortificatia Costestilor nu era numai o cetate resedintǎ cu scop de comandǎ si apǎrare la vreme de rǎzboi, ci si cǎ in timp de pace era si un centru active de initiere militarǎ[19]. În asezarile dacice existǎ douǎ categorii de sanctuare: cele patrulatere constand din aliniamente de coloane si cele circulare.

SARMIZEGETUSA

Cercetǎrile de la Sarmizegetusa au adus la luminǎ altǎ categorie de sanctuare dacice: cele circulare care constau din stalpi asezati in cerc si grupati intr-un fel semnificativ[20]. Sǎpǎturile au dus la descoperirea unor aliniamente cu coloane de andezit. Tamburii erau baze de coloane, iar coloanele erau din lemn. La Sarmizegetusa au fost concentrate principalele forte economice, militare si mai ales religioase ale dacilor. Aici existǎ o incintǎ sacrǎ de mari proportii, o cetate de dimensiuni impresionante si o asezare civilǎ alǎturatǎ. Numai aici incinta sacrǎ, cetatea si asezarea civilǎ sunt alǎturate.

Locuintele erau asezate de o parte si de alta a drumului care ducea spre cetate, unele fiind prevǎzute chiar cu conducte pentru aductiunea apei de bǎut. În cursul celor douǎ rǎzboaie dintre daci si romani, cetatea a avut cel mai mult de suferit, fiind de douǎ ori distrusǎ si apoi refǎcutǎ[21]. La toate cetǎtile dacice din jurul Sarmizegetusei sanctuarele sunt in interiorul cetǎtii si nu in afara lor.

La Sarmizegetusa s-au dezvelit mai multe sanctuare de tipul aliniamentelor de tamburi:

1) Sanctuarul vechi de pe terasa a XI-a se compunea din patru siruri de cate cincisprezece coloane de lemn.Este singurul sanctuar din Dacia care posedǎ douǎ faze, una din vremea lui Burebista-Deceneus si o alta din perioada lui Decebalus. La toate sanctuarele din incinta sacrǎ faza a doua o inlocuieste total pe prima, fiindcǎ tamburii din calcar sunt schimbati cu altii din andezit[22].

Acest edificiu era unul dintre cele mai monumentale temple ale incintei sacre. Templul se prezintǎ ca un edificiu patrulater, avand pe mijloc un sir de sapte tamburi, refolositi, ce sustineau tot atatea coloane din lemn. Toate templele Sarmizegetusei, din etapa constructiilor de andezit, au o galerie de acces, pavatǎ cu dale de piatrǎ.

2) Sanctuarul vechi mic de pe terasa a XI-a avea trei randuri de cate sase discuri de calcar cu orientarea NE-SV[23]. Sanctuarul a fost construit in perioada domniei lui Deceneus, apartinand primei faze a incintei sacre. Sanctuarul avea douǎ cellas, era podit, avea pereti din lemn, iar acoperisul era din sindrilǎ.

3) Sanctuarul patrulater C a fost inconjurat cu stalpi de andezit care erau asezati pe un fel de temelie alcǎtuitǎ din mai multe randuri de piatrǎ de rau si lut galben. Pe mijloc sanctuarul avea un sir de sapte stalpi puternici de lemn. Spre deosebire de toate celelalte temple, stalpii ingusti si inalti nu erau introdusi cu capǎtul inferior in pǎmant, ci se sprijineau pe niste lespezi mari tot din calcar. Acest sanctuar rǎmane singurul templu care mai posedǎ patru aliniamente ce inchideau trei cellas, restul edificiilor patrulatere fiind construite cu doar trei siruri de coloane[24].

4) Sanctuarul numǎrul patru a fost cel mai deteriorat monument al incintei sacreA fost un sanctuar patrulater cu baze de coloane din calcar. Acest edificiu avea douǎ cellas, era acoperit cu sindrilǎ si peretii sǎi erau asezati la exterior.

5) Sanctuarul mic patrulater de andezit. Acest sanctuar e mǎrginit de stalpi de andezit iar la colturi are cate un bloc mai puternic din aceeasi piatrǎ. În interiorul suprafetei delimitate de stalpi se gǎsesc 18 coloane de andezit[25].

6) Sanctuar alcǎtuit din stalpi de andezit a unui templu rotund fǎrǎ cella. Sanctuarul era prevǎzut cu o podea fiindcǎ in lipsa oricǎrui mijloc de apǎrare impotriva apelor de ploaie revǎrsate de pe traseele superioare risca sǎ fie inundat mereu. Acest sanctuar a fost inchinat zeitǎtii lunare.

7) Panteonul cel mai complex sanctuar al dacilor este asa numitul Sanctuarul Mare Rotund. Temeliile Templului sunt alcǎtuite din trei cercuri concentrice, iar in pozitia centralǎ se gǎseste o absidǎ. Sanctuarul este prevǎzut cu intrǎri pavate. Pozitia centralǎ pe care o ocupǎ acest templu in incinta sacrǎ de la Sarmizegetusa indicǎ importanta sa in cadrul ceremoniilor religioase ale dacilor[26]. Sanctuarul Mare Rotund este replica in piatrǎ si lemn a Universului, asa cum il concepeau dacii.

Mitul lui Zalmoxes descris de Herodot, Diodor din Sicilia si de Strabon este confirmat de structura templelor cu absidǎ descoperite in Dacia. Retragerea in absidǎ sau in incǎperea unde ardea focul Hestiei desemneazǎ moartea initiaticǎ.

Contemplarea focului sacru este echivalentǎ cu desprinderea sufletului de trup fiindcǎ sufletul se contemplǎ pe sine eliberat de orice povarǎ trupeascǎ[27]. Acest scenariu este specific tuturor religiilor de mistere din antichitate. Acest sanctuar este prin excelentǎ calendarul dacic, construit cu singurul scop de a servi la numǎrarea zilelor, lunilor si anilor. Monumentul de la Sarmizegetusa reprezintǎ imaginea cosmosului si era dedicat panteonului dacic. Fiecare planetǎ era consideratǎ o divinitate tutelarǎ. În sanctuarul din incinta sacrǎ numǎrul planetelor este clar explicat prin cercurile din jurul absidei. Absida si focul sacru ce ardea in interiorul sǎu simbolizau Pǎmantul si suflul inepuizabil al vietii.

Ultimul monument al incintei sacre este un disc compact din andezit de dimensiuni mari numit si Soarele de andezit datoritǎ formei sale si mai ales celor zece raze prezente pe suprafata sa. Este amplasat chiar in prelungirea axei mari a absidei Sanctuarului Mare Rotund. Datoritǎ diametrului sǎu de aproape sapte metri, discul este cel mai masiv monument al arhitecturii dacice. Soarele de andezit este asezat pe un postament solid din blocuri de calcar. Dintre toate templele incintei sacre numai discul de andezit nu era acoperit. Cele zece raze desemneazǎ un interval de 10 zile sau un decan, timp in care Soarele strǎbate spatiul dintre cele mai strǎlucitoare stele ale unei constelatii. În multe religii Soarele era redat tot printr-un disc de raze. În partea de sud a discului s-a descoperit o vatrǎ de foc unde s-au gǎsit oase de porc si cateva fragmente ceramice. Marte era slujit in Templul numǎrul 1, Jupiter si Triada in sanctuarul numǎrul 3, Mercur in edificiul numǎrul patru, Venus era veneratǎ in Templul numǎrul 5, iar Luna in Sanctuarul circular numǎrul 6. Sanctuarul Mare Rotund era Panteonul dacic, locul unde se intalneau toate divinitǎtile, reprezentand in acelasi timp si structura cosmosului. Discul de andezit a fost considerat de toti cercetǎtorii un monument inchinat Soarelui[28].

Întrarea principalǎ in incinta sacrǎ se fǎcea pe un drum pavat cu dale din calcar. În secolul 1 d.ch.atat sanctuarele, dar si drumul pietruit erau intra muros. Calea sacrǎ este capǎtul final al principalei artere de comunicatii de pe Dealul Grǎdistii. Doar preotii aveau dreptul de a intra in sanctuare. Singurul "tratat" de teologie al dacilor, sculptat in piatrǎ, este semicalota pe care se aflǎ reprezentatǎ o pasǎre si orbitele celor sapte planete[29].

Sufletul in formǎ de pasǎre,cu aripile deschise, se inaltǎ prin cerurile planetelor pentru a atinge nemurirea. Semicalotele reprezintǎ bolta cereascǎ pe care se rotesc astrii. Semicalotele oferǎ simbolic imaginea scenariului, religios efectuat in mod practic in sanctuarele incintei sacre[30].

Primul ritual de salvare a sufletului incepea in absida Panteonului unde se desfǎsura intaiul act de separare a trupului de suflet. Sufletul se desprinde de trup tot asa cum cerul s-a despǎrtit de Pǎmant.

FETELE ALBE

Complexul de terase etajate de la Fetele Albe este cel mai impozant obiectiv religios din Muntii Orǎstiei. Denumirea de Fetele Albe este atribuitǎ unei culmi muntoase ce se desprinde din Muncel. Sarmizegetusa si complexul de la Fetele Albe sunt asezate pe douǎ dintre prelungirile Muncelului, culmile fiind despǎrtite insǎ de o vale adancǎ - Valea Albǎ.

Locul rezervat divinitǎtilor in asezarea de la Fetele Albe era intǎrit cu ziduri de sustinere pentru a fi prevenitǎ orice alunecare de teren si pentru a li se oferi, lǎcasurilor divinitǎtilor aspectul monumental cuvenit[31]. Incinta sacrǎ a asezǎrii de la Fetele Albe avea trei temple circulare din calcar. Templele de la Fetele Albe nu se gǎsesc in interiorul fortificatiilor si nici nu au in vecinǎtate vreo cetate. Pe columnǎ in scena 45 sunt reprezentate cinci femei dace, preotese,toturand prin ardere, prizonierii romani. Unul din generalii lui Traian, Maximus, o prinde pe sora lui Decebalus, iar preotesele din munti vor jertfi divinitǎtii tutelare, prin ardere, mai multi prizonieri romani. Sora lui Decebalus a fost prinsǎ la Fetele Albe unde exista o impozantǎ incintǎ sacrǎ, nefortificatǎ, iar romanii au distrus un singur templu cu ocazia prinderii marii preotese .

Templele intra muros de la Costesti, Piatra Rosie, Bǎnita etc. erau in sarcina cǎpeteniilor cetǎtilor si a preotilor locali, iar la Sarmizegetusa isi avea locul de resedintǎ marele preot, care detinea in acelasi timp si calitatea de rege. La Sarmizegetusa erau concentrati cei mai multi preoti. Cultul condus de marea preoteasǎ, sotia ori sora regelui, era destinat numai femeilor si se desfǎsura in monumentala incintǎ, nefortificatǎ de la Fetele Albe, unde existau mai multe sanctuare de formǎ circularǎ, fǎrǎ absidǎ. La marile sǎrbǎtori grupǎrile religioase se reuneau in incinta Sarmizegetusei, pe drumul sacru, unde se tineau procesiunile.

PUSTIOSU, RUDELE, MELEIA, RACOS

Cazuri particulare ale Sanctuarului Mare Rotund, ale Panteonului, de la Sarmizegetusa Regia, le constituie templele descoperite pe muntii Rudele, Meleia si Pustiosu. În jurul lor s-au ridicat clǎdiri pentru locuit si magazii unde erau pǎstrate proviziile. Sanctuarele au douǎ vetre de foc, trei incǎperi, dintre care una este absidatǎ si un inventar destul de sǎrac. Inventarul lor este deosebit de bogat in ceramicǎ in unele gǎsindu-se cantitǎti mari de mei ars. Sanctuarul de la Pustiosu are douǎ faze de constructie. Prima etapǎ apartine epocii lui Deceneus,iar a doua este contemporanǎ ultimului rege dac[33].

În prima fazǎ temelia pridvorului era din blocuri de calcar ,iar unele din blocuri au fost refolosite la templul nou. Sanctuarul, dupǎ urmele de arsurǎ prezente pe toatǎ suprafata lui a pierit intr-un incendiu si nu a mai fost refǎcut. În Poiana Brandusitei de pe Muntele Rudele existǎ un templu-panteon inconjurat de mai multe locuinte si magazii. De aici se poate vedea intreaga asezare civilǎ militarǎ si religioasǎ a Sarmizegetusei. Sanctuarul de la Rudele are temeliile alcǎtuite din bucǎti de stancǎ localǎ. Existau douǎ vetre de foc, prima in absidǎ, iar a doua in incǎperea circularǎ.

Templul de pe Rudele nu a fost demantelat de romani, dar nici incendiat. În sanctuarul rotund cu absidǎ de pe Muntele Meleia alti cǎlugǎri sǎrbǎtoreau momentul de apogeu al soarelui pe bolta cereascǎ: solstitiul de varǎ. Temeliile templului de tip panteon sunt tot din stancǎ localǎ. Vetrele de foc sunt amplasate ca si la Rudele: una in absidǎ ,iar a doua se gǎseste in camera rotundǎ. Templul nu este demantelat, dar poartǎ urmele unui incendiu puternic .

Templul descoperit la Racos posedǎ pridvor exterior, are incǎpere circularǎ interioarǎ, iar in centrul sǎu se gǎseste absida. Si aici se sǎrbǎtoreste inceputul verii, un moment important al calendarului dacic. Preotii de la Racos, cǎrora le apartine conceptia sanctuarului, au imitat forma Panteonului din incinta sacrǎ a Sarmizegetusei fǎrǎ a tine seama de regulile proportiilor prezente la acest templu. Templele de la Racos, Pustiosu, Meleia au in interiorul absidei vetre de foc, vetrele Hestiei[35].

ARHITECTURA RELIGIOASA

În Muntii Orǎstiei concentrarea cetǎtilor si a sanctuarelor este foarte mare, iar arhitectura sacrǎ este aceeasi si in restul Daciei. Cella templului, incǎperea unde avea initierea, intalnirea cu zeul, se afla sub pǎmant, iar aici neofitul murea trupeste si renǎstea spiritual. Ritualul se pǎstreazǎ si in vremea lui Deceneus, numai cǎ cella nu se mai aflǎ sub pǎmant La templele cu baze din piatrǎ naosul era in interiorul sanctuarului, avand o formǎ fie absidatǎ, fie dreptunghiularǎ, ca in templele din lumea elenisticǎ. O datǎ cu domnia lui Deceneus si cu reformele pe care le-a impus, va spori numǎrul zeilor adorati. Se trece de la triadǎ la o religie mistericǎ bazatǎ pe cei 7 zei planetari .

În vremea lui Decebalus mesterii romani sunt cei care participǎ la ridicarea zidurilor de tipul opus incertum si a sanctuarelor de andezit. Templele din Dacia sunt in majoritatea lor de formǎ dreptunghiularǎ. Ele diferǎ de cele grecesti fiindcǎ in compozitia coloanei intrǎ atat piatra cat si lemnul La Sarmizegetusa Regia se aflǎ centrul politico- administrativ si cel religios ,incinta sacrǎ si cetatea cea mare. La Grǎdistea Muncelului sunt douǎ faze dacice:

1) faza I, cea a fortificatiilor sanctuare si a zidurilor de sprijin din piatrǎ de calcar

2) faza II, caracterizatǎ prin utilizarea in constructii a pietrei de andezit.

Sanctuarele apar pe columnǎ intre scene diverse, in douǎ fiind ilustrate cele patrulatere iar in ultima patru sanctuare circulare complexe[37]. În altǎ scenǎ sunt infǎtisate patru constructii de formǎ rotundǎ, care par a fi sanctuare complexe. Caracteristice constructiilor sunt planul si materialul: zidǎrie de piatrǎ in opus quadratum, ridicatǎ pe un contur circular e terminatǎ printr-o cornisǎ sustinǎtoare a unui acoperis de piatrǎ cu nervuri radiale . Izvoarele antice scrise mentioneazǎ cǎ cel mai utilizat rit de agregare desfǎsurat in sanctuarele dacice era banchetul sau ospǎtul sacru. Reformele religioase promovate de marele pontif-rege de la Sarmizegetusa, Deceneus, vor limita consumul de vin din cadrul profan, iar singurul loc unde este permisǎ bǎutura va fi templul. În ritualurile misterelor mici din religia dacicǎ, efectuate in temple de dimensiuni considerabile, destinate unui numǎr mare de neofiti, principalul ritual era cel al impǎrtirii bǎuturii care aducea nemurirea.

În edificiile sacre se efectuau, de asemenea, rugǎciuni, cantece, iar in afara lor era altarul pe care erau jertfite diferite animale. Pentru alte sanctuare altarele erau interioare, constǎnd din vetre rectangulare de lut ars. În secolele IV-III i.Hr. sunt vetrele de la Zimnicea si Fantanele, iar in secolele II-I i.Hr. cele de la Popesti, Radovanu, Carlomǎnesti, Piscul Crǎsani. Forma lor este rectangularǎ, usor mai ridicatǎ decat nivelul incǎperii, iar suprafata este ornamentatǎ cu motive geometrice[39]. La templele unde nu s-au gǎsit nici vetre, dar nici altare exterioare, posibil sǎ fi existat altare portative. Înainte de a ajunge in templu si de a incepe sacrificiul si invocarea zeului, preotul dac se purifica cu apǎ. Pe langǎ sanctuare, in asezǎrile geto-dacice s-au descoperit numeroase locuri de cult si gropi. Gropile de cult sunt foarte numeroase fiind prezente aproape in toate asezǎrile situate in diverse forme de relief, dar mai ales in zonele de campie.

Ele sunt de dimensiuni si forme diferite, cele mai numeroase fiind cilindrice. Ele contin de obicei multǎ cenusǎ, oase de animale, fragmente ceramice si alte obiecte. Vetrele de foc sunt situate in spatiul dintre gropi, iar in jurul lor sau pe ele s-au gǎsit fragmente ceramice si oase de animale[40]. În gropi si grǎmezile de cioburi s-a gǎsit o mare cantitate de ceramicǎ lucratǎ cu mana si la roatǎ, inclusiv ceramicǎ pictatǎ, reprezentand o gamǎ variatǎ de forme si decoruri impreunǎ cu obiecte de metal, cele mai multe de fier, podoabe si monede. Pe langǎ gropile de cult din cuprinsul asezǎrilor existǎ si locuri destinate cultului religios impanzite cu gropi rituale. Sacrificii in onoarea divinitǎtilor nu s-au adus numai pe vetrele-altare ori pe altarele de piatrǎ din interiorul sau din afara edificiilor, ci si pe vasele-altare portative . Templul calendarului de la Sarmizegetusa Regia este compus din douǎ sanctuare circulare fǎcute din coloane si lespezi de piatrǎ si andezit si din stalpi de lemn placati cu teracotǎ, dispusi in tipare regulate. Formele si materialele corespund diferitelor unitǎti ale calendarului dacic.

Dacii utilizau ca principala lor unitate de mǎsurǎ a timpului, o sǎptǎmanǎ fluctuantǎ, constand din sase panǎ la opt zile solare. Un an dacic avea de la 364 la 367 de zile[42]. Dupǎ un ciclu de 13 ani, calendarul necesita o corectie de o zi, care era marcatǎ separat, pe o serie de coloane ce indicau ciclurile respective. Dacii utilizau si un calendar religios, compus din saizeci de sǎptǎmani a sase zile fiecare. Sistemul calendaristic al dacilor era lunaro-solar. La zece august, a Sarmizegetusa era sǎrbǎtoarea recoltei. Erau aduse la curtea regelui roadele ogoarelor si ale viilor. Mai multe sanctuare, atat rotunde cat si patrulatere, erau inzestrate cu cuie prevǎzute cu inel de care se agǎtau ofrandele .

Constructiile daco-getilor, indiferent de natura materialului sau a materialelor din care au fost ridicate si de destinatia lor constituie unul dintre cele mai semnificative capitole ale creatiei acestui popor.