Viata cotidiana intr-o scoala de fete in a doua jumatate a secolului al XIX-lea

Viata cotidiana intr-o scoala de fete in a doua jumatate a secolului al XIX-lea

Istoria educatiei uita de multe ori ca scoala este in primul rand un univers viu, populat de elevi si profesori, cu traiul lor zilnic, cu necazurile si bucuriile lor, vibrand la impulsurile sociale. Cercetarile legate de istoria invatamantului si-au propus in general o evaluare numerica a populatiei scolare, a cheltuielilor alocate invatamantului, a retelei scolare, a legislatiei, monografii ale institutiilor de invatamant si ale unor personalitati.

Intentionam, in cele ce urmeaza, sa patrundem dincolo de locul in care se desfasoara actul educational si sa reinviem aspecte cotidiene, uneori chiar mai putin "oficiale" din viata unei scoli de fete, in a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Scoala Centrala reprezinta o institutie cu bogata traditie in domeniul educational, dar dincolo de acest aspect este un loc in care un numar de eleve si profesori / profesoare isi desfasoara traiul zilnic, in care solidaritatile se nasc si caracterele se formeaza. Cercetarea se concentreaza indeosebi asupra elevelor, asupra regulilor la care fetele sunt supuse in scoala, comportamentului, obligatiilor si conditiilor in care se desfasoara procesul educativ.

Scoala Centrala de Fete s-a infiintat in 1852, din initiativa lui Barbu Stirbey, desi proiecte pentru o asemenea scoala existau inca din timpul Regulamentului Organic. Titulatura initiala este "Pensionatul Domnesc de Demoazele", dar din deceniul sase ea se va numi Scoala Centrala de Fete. Daca pana in 1864, nivelul cursurilor este hibrid, plasand-o intre scola primara si secundara, din 1864 este transformata in scoala secundara de cinci ani.

In 1881, scoala este transformata in Externat secundar de fete de gradul I, echivalent cu gimnaziile baietilor. In afara de titulatura, modificarile aduse vizeaza doar programa. Se accentueaza caracterul stiintific al studiilor in defavoarea artelor, incercandu-se o apropiere de programele scolilor de baieti.

In 1893, scoala capata o noua organizare, aceea de Institut Pedagogic, iar in 1898 in Externat Secundar de Gradul II, corespunzator cursului de liceu. O modificare importanta priveste programa acestor externate, acum se introduce studiul limbii latine, cursurile asemanandu-se cu ale baietilor.

Ideile si principiile ce stau la baza organizarii Scolii Centrale si care de altfel, se regasesc in organizarea tuturor scolilor de fete din secolul al XIX-lea, sunt determinate de modelul educational propus de societate fetelor.

Modelul educativ promovat de Scoala Centrala este cel al societatii romanesti si urmareste aceeasi finalitate educationala, formarea de mame, sotii si fiice bune. O sustine clar Barbu Stirbey, intr-un raport adresat Eforiei Scolilor, cand vorbeste de importanta unei scoli pentru fete: "Daca buna crestere si invatatura sunt neaparat trebuincioase baietilor, cu atat mai mult acesta ingrijire trebuie sa aiba pentru fete, care sunt chemate a creste insele pre copiii lor. Oricat de mult se va ingriji instructia publica, daca aceasta nu va fi sprijinita de o buna educatie domestica, data tinerilor de mume, in casa parinteasca inca din pruncie, apoi si ostenelile barbatului vor fi zadarnice sau vor produce efecte neinsemnate; si tinerimea nefiind inzestrata cu sentimente virtuoase si cu aplecari bune, putin va profita prin invataturile sale"

Nici conceptia despre educatie a primei directoare nu se indeparteaza de la acest model. Astfel in pensionat, "studiile care lumineaza inteligenta vor fi subordonate principiilor care indruma inima pe calea binelui", iar elevele "vor fi formate pentru obisnuinta vietii de familie, si vor fi pregatite sa-si indeplineasca cu demnitate datoriile pe care societatea le impune sexului lor" . Finalitatea educatiei urmareste in primul rand "desavarsirea morala a tinerelor."

Dar ce fel de cunostinte se cer pentru a deveni "sotie si mama buna"? Evident nu cunostintele stiintifice sunt necesare unei sotii, care are ca principala datorie mentinerea stabilitatii caminului si cresterea copiilor. O sotie eficienta si placuta trebuia sa stie sa tina casa, sa citeasca si sa socoteasca, pentru aceasta erau suficiente cateva notiuni elementare de istorie, geografie, religie, limbi straine. Trebuia sa cunoasca limbile straine, sa stie sa cante si sa picteze, sa stapaneasca arta oratoriei, cu alte cuvinte " sa fie o soata placuta la conversatie".

Deci educatia trebuia sa formeze un comportament adecvat cerintelor societatii si sa "cultive" in primul rand simturile estetice. Ultimul aspect este reflectat si de programa din pensionat.

Este cunoscut ca programa reprezinta materializarea intentiilor educative ale unei societati la un moment dat. Prin materiile pe care le cuprinde, prin ponderea pe care o detin unele materii in detrimentul altora, programa "reprezinta epoca si momentul istoric ce au generat-o" . Analizand programa si orarul acestei institutii, observam ca accentul se pune pe limbile straine, pe arte (desen, dans, caligrafie, muzica, declamatie, cant) si pe lucrul de mana, materie ce se preda zilnic in scoala . Modelul educativ sufera o serie de modificari in a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Laturii traditionale ce urmarea formarea de "bune mame, sotii si fiice", i se adauga acum alta sustinuta de posibilitatea ca fetele sa urmeze o cariera. Materiile ce cultiva spiritul nu mai corespund finalitatii pe care o urmareste educatia, si incep sa piarda din importanta, in favoarea celor stiintifice. Succesivele modificari suferite de programa in 1881, 1893, 1898 urmaresc tocmai acest aspect, un accent mai mare acordat stiintelor, incercandu-se o apropiere de programa baietilor.

Izolarea de potentiale tentatii

Pentru formarea morala si spirituala a tinerelor fete era necesar ca scoala sa creeze un cadru optim in care modelul educational sa poata fi aplicat.

Una din ideile pe care prima directoare a scolii, Ana Iacobson o impune este deplina izolare a fetelor de restul societatii. Acest principiu se va mentine in organizarea scolii si dupa demisia primei directoare, regasindu-se pana la inceputul secolului urmator.

Dar de ce izolarea elevelor de restul societatii?

Directoarea are ca responsabilitate nu numai reusita actului educational, ci si apararea moralitatii viitoarelor "sotii si mame", iar acest lucru se realizeaza numai izoland fetele de potentialele tentatii reprezentate prin lumea de afara. Educatia se confunda astfel cu o permanenta supraveghere a tinerelor: "deapururea sa fie elevele sub privegherea cuvenita, fie elle la studiu, la masa, la recreatiune, sau la classa. Ce face, in fine, ca in veri ce parte unde s-aru misca o eleva sa intalneasca unu ochiu priveghetoriu" . Scoala se ocupa nu numai de transmiterea cunostintelor, dar si de formarea unui comportament adecvat pentru viitoarele mame si sotii, in care moralitatea ocupa locul principal. Apararea acesteia devine obligatia "cea mai de capetenia" a intregului personal educator. Sarcinile directoarei sunt "de a priveghie di si nopte moralitatea si conduita elevelor", de a le "feri cu cea mai mare ingrijire materna veri ce contactu de societatea re" . Supravegherea se realizeaza permanent, in timpul tuturor activitatilor, fie de catre directoare, fie de personalul auxiliar. Pedagogele nu parasesc niciodata elevele; "dorm impreuna cu ele, tin cheia dormitoriului respectiv si acompani noaptea la iesire pre fiecare eleva, asista la spalarea, investirea si rugaciunea lor, dejuna, pranzea si cina cu elevele", cu alte cuvinte "priveghea necontenitu conduita si moralitatea elevelor"

Lumea din afara internatului reprezinta o amenintare pentru tinere, este o lume a tentatiilor, care li se va deschide abia in momentul casatoriei. Pana atunci ele trebuiau tinute cat mai departe de societate si intr-o totala inocenta. Iesirea din internat este limitata cat mai mult posibil. Astfel, fetele au voie sa-si vada parintii numai duminica. Regulamentul din 1869, prevedea ca "elevele vor primi permisiunea sa mearga sa-si vada parintii, in fiecare duminica, dupa serviciul divin, dar e necesar sa revina in Institut la ora sase seara" . In 1865 se hotaraste "mergerea eleveloru acasa numai din 15 dile in 15 si atunci numai duminicele de la 8 ore dimineata la 6 ore seara. "Motivele sunt provocate de "desele lipsiri ale eleveloru si confusia creata de venirea continua, convorbirea si vederea copileloru cu parintii loru" . Ba mai mult, daca mediul din familie era considerat daunator, directoarea putea interzice elevelor "iesirea lor acasa chiaru in decursulu unui intregu anu scolariu" . La reintoarcerea in scoala, elevele erau atent reexaminate de directoare, care "va face unul din studiile celle mai serioase, din observarea conduitei si a sentimentului morale alle eleveloru reintrate"

Supravegherea elevelor este permanenta si imbraca diferite forme: de la supravegherea comportamentului pana la cea a lecturilor. Profesorii trebuiau: "Sa nu se lase la latitudinea elevelor de a-si alege orice bucata de recitare cu orice coprinsu, ci sa se determine natura si limitele in care sa varieze subiectul bucatiloru de recitatu. Recitarea unoru bucati reu alese aru putea sa influentze in etate frageda asupra moravuriloru copilelor si sa le altereze simtamintele" . Singurele carti la care fetele au acces sunt manualele scolare. Chiar si pentru biblioteca scolii, titlurile sunt atent selectate de profesori "in functie de ce voru crede ca potu figura in uo assemenea biblioteca" . Lista cartilor ce figurau in biblioteca cuprinde un numar mare de carti de religie si morala (Istorii Biblice, Catehisme, Noul Testament, Opere morale), manuale franceze de istorie, geografie, matematica, zoologie precum si atlase de istorie si geografie.

Reprimarea sexualitatii

Orice posibila manifestare a instinctelor sexuale, a imaginarului erotic este interzisa. Contactul fizic intre eleve este evitat printr-o serie de masuri: "paturile din dormitoare trebuiau asezate la o cuvenita departare unulu de altulu", nu se permitea "nici odata si sub nici un cuvent culcarea a doua eleve in acellasiu patu" Supravegherea fetelor se realizeaza chiar si in timpul somnului. " Nu se permite nici o data si sub nici un cuvent absentarea din dormitoriu, la orele de sera si de nopte a pedagogei respective", "se tine pururea luminate noptea dormitoriile, se inchide dormitoriile, indata dupa culcarea elvelor si se pastra cheile pana a doua zi una de pedagoga din dormitoriu si o alta de catre directore". Directoarea era datoare " a face peste nopte repetite visite prin dormitoriu si de a nu permite sub nici cuventu remanerea peste nopte in dormitoriu a servitoru seu femei rude alle elevelor"

Prevederile regulamentului constituie o sursa relevanta pentru modul in care este perceputa problema sexualitatii feminine in epoca. Ele confirma mentalitatea secolului al XIX-lea, potrivit careia sexul femeii este cauza tuturor relelor si acest lucru se poate corecta numai prin efort educational . Numai printr-o supraveghere permanenta a fetelor se putea impiedica orice potentiala trezire a dorintei feminine inainte de casatorie, dar si potentialele atractii intre colege.

In afara statutului social al familiei, virginitatea fetelor este zestrea cea mai valoroasa pe care acestea o puteau aduce, dar si o eticheta, o garantie, cu care puteau ademeni un viitor sot. Pentru realizarea acestui lucru, se dorea ca fetele sa ramana intr-o totala necunostinta a lucrurilor firesti, intr-o stare de inocenta. O fata "pura" nu stia nimic si nu banuia nimic inainte de casatorie. Pentru indepartarea potentialelor tentatii cel mai bun mod era de a amana trezirea dorintelor, anuland orice realitate carnala a sexului

Educatia spiritului se impleteste cu o buna educatie si igiena a corpului. "Educatia nu este perfecta de catu cu conditiunea de a nu neglija nici unulu din celle doua parti constitutive alle omului, inima si corpulu". Pentru aceasta e nevoie de "o hygiena a sufletului pentru ferirea lui de molipsiri si de bole"

Prevederile regulamentului se pare ca nu coincid insa cu situatia din internat. Comisia insarcinata de Ministrul Cultelor in 1866 cu reorganizarea scolilor centrale de fete atrage atentia asupra acestui lucru. "Stramtoarea localului e daunatoare disciplinei, salele de dormitu fiindu stramte, paturile eleveloru stau lipite unele de altele, in contra regulelor disciplinare din oricare internat  bine intretinut"

Educatia si moravurile sexuale sunt produsul unui proces cultural, social, economic si politic. In cazul fetelor ele sunt reglementate de o serie de factori, ca: rolul acestora in societate, morala crestina si nu in ultimul rand de piata matrimoniala.

Tentatia modei

O alta tentatie ce trebuia reprimata o reprezinta moda. Era cunoscuta in epoca aplecarea femeilor, aceste "regine ale rochiilor", cum le numeste Jean-Paul Aron , spre moda. Dar aceasta placere poate atrage dupa sine ruina financiara a familiei. Intr-o lucrare privind educatia fetelor din aceasta perioada se precizeaza: "Luxul ruineaza si ruina familiilor aduce dupa sine stricarea moravurilor. Luxul este in contradictie cu religia, cu regulile modestiei crestine" . Pentru a evita acest lucru se incerca inca din scoala "sa se combata assemenea plecari cu toate mijloacele, pentru ca elevele sa nu puna aplecare spre luxu" . Pentru a impiedica o asemenea tendinta elevelor li se introduce uniforma. Recomandarile ministrului consultat in aceasta problema sunt: "simplitate, soliditate si ieftinatate" . Uniforma este alcatuita dintr-o "rochie cenusie si zuavu (ilic), de aceeasi culoare, o bluza de percalu fara dantele sau ornamente." Tinuta elevelor trebuia sa fie cat mai sobra cu putinta: "coifura simpla, parul impletit, maneci fara dantela, fara panglici si bijuterii"

Pericolul din afara

Controlul se realiza nu numai in interiorul scolii, ci si asupra lucrurilor ce vin din afara. Corespondenta elevelor era atent verificata. "Nu se permite introducerea a nici o scrisoare pentru vre-o eleva fara a fi prealablu cetita de Directoreasa sau guvernanta assemenea si pentru scrisorile ce tremitu elevele" . Nu sunt permise decat vizitele parintilor: "tatalui, mamei, sau tutorelui ori correspondintelui ce au", dar si acestea in prezenta unei persoane din scoala, intr-un loc cat mai ferit de privirile celorlalte eleve: "Assemenea vizite le voru primi in presenta unei pedagoge, in o sala anume destinata pentru acesta si care se fie asa dispusa, ca se evite intalnirea streiniloru visitatori cu alte eleve, de catu acelle ce li se chiama de catre guvernanta, in calitate de fiica seu epitropisite"

Lumea din afara scolii, reprezinta lumea tentatiilor, de aceea pentru a iesi in afara internatului este nevoie de aprobarea ministrului. Chiar si pentru scopuri nobile, ca mersul la biserica se solicita permisiunea ministrului

Moralitatea si ordinea nu sunt suficiente numai in interiorul scolii si al internatului.,ci si in preajma scolii. O spartura in zidul ce separa spitalul Coltea de curtea internatului provoaca o intreaga agitatie in viata scolii, fiind vazuta ca o potentiala amenintare a "moralitatei elevelor" . Izolarea nu mai este posibila, iar contactul cu lumea tentatiilor este deschis elevelor.

Moralitatea este o constructie fragila a societatii ce cuprinde norme comportamentale, conventii sociale, obiceiuri, legi, permanent in pericol. "Dezmoralizatia Internatului de Fete" se produce cand in apropierea scolii se instaleaza "doua dame cu viata scandaloasa" . Incidentul este destul de grav si moralitatea internatului grav afectata, din moment ce ministrul instructiunii si prefectul Politiei Capitalei intervin pentru indepartarea "damelor" din apropierea scolii.

   Valorile ce stau la baza organizarii vietii din internat sunt ordinea, austeritatea, izolarea, absolut necesare formarii morale si spirituale a viitoarelor sotii si mame. Rigorile aproape monahale, impuse vietii cotidiene din internat amintesc de persistenta unor modele mentale anterioare, legate de rolul manastirilor in buna educare a tinerelor.

Elevele si prezenta masculina in scoala

Imposibilitatea de a asigura un corp profesoral alcatuit numai din femei, "mai potrivit cu situatiunea unei scoli de fete" este suplinita printr-o serie de reguli impuse profesorilor, prin care se urmarea ca prezenta acestora in scoala sa nu afecteze moralitatea fetelor.

Regulile constituie o excelenta sursa pentru mentalitatea secolului si modul in care sunt percepute relatiile profesori-eleve. Profesorii sunt acceptati in scoala, din lipsa personalului feminin corespunzator pregatit. Aceasta situatie genereaza doua contradictii: una legata de conceptia privind educatia fetelor, iar cealalta de prezenta barbatilor intr-o scoala de fete.

In conceptia societatii de secol XIX, educatia fetelor este prin excelenta domeniul de manifestare al femeilor. El transmit fetelor un model social, cel de sotii si mame si le pregatesc pentru viitorul lor rol. Acest lucru nu se poate realiza de catre profesori, activitatea lor in institutie, limitandu-se la transmiterea cunostintelor.

Am amintit anterior, ca teoriile educationale din epoca confunda educatia fetelor cu o permanenta supraveghere si izolare de orice tentatie.

Este perceputa in acest caz, prezenta profesorilor printre fete de 11-16 ani, ca un potential pericol pentru echilibrul emotional al tinerelor? Analizand prevederile regulamentelor disciplinare si obligatiile la care sunt supusi profesorii, observam ca prin ele se incearca sa se evite tocmai acest aspect.

O prima masura in acest sens, o constituie interzicerea profesorilor prea tineri in scoala. Documentele mentioneaza o serie de cazuri cand profesorii nu sunt acceptati in scoala "pe motivu de etate", "fiind intr-o etate prea tanara", desi la concursul pentru ocuparea catedrelor "obtinuse note mai superioare decat alti candidati" . Din nefericire nu se specifica care este varsta minima pe care trebuie sa o detina un profesor pentru a fi primit in scoala.

Profesorii sunt acceptati in scoala, dar prezenta in institutie se limiteaza doar la orele de curs: "profesorii sunt obligati se nu ramana nici un momentu in internatu preste orele de prelegere"

Regulamentele disciplinare interzic orice gest de bunavointa sau familiaritate intre profesori si eleve. "Profesorii de parte barbateasca sa nu fie niciodata familiari cu elevele." Ba mai mult, cancelaria profesorilor trebuia astfel dispusa "ca sa se evite veri ce contactu al acestora cu elevele" . Manifestari indecente precum " fumarea in scola " sunt de asemenea interzise.

In 1866 Ministerul numeste o comisie pentru inspectarea si reorganizarea scolilor centrale de fete alcatuita din Maria Cantacuzino, Ecaterina Cantacuzino, Maria Rosetti, Elena Anghelovici si Zoe Grant. Comisia inspecteaza scolile si propune o serie de schimbari, in functie de disfunctionalitatile constatate. Una din ele se refera la inlocuirea profesorilor cu profesoare. "In vederea disciplinei e de doritu Domnule Ministru ca sa se inlocuiasca pe catu posibile profesorii barbati fie ei si insurati sau nu, cu femei. Aceasta masura priveste si personalul subaltern (servitori, portar, econom)."

Lipsa personalului feminin bine pregatit amana indeplinirea acestei cerinte pana in 1898, cand corpul profesoral din scoala va fi alcatuit in afara de preot, numai din profesoare.

Exceptand profesorii, singurii barbati care intra in scoala sunt: economul, care se ocupa cu problemele financiare, "tinerea registrelor" si servitorii. Si pentru ei exista o serie de reguli absolut obligatorii, prin care se incearca sa se evite contactul acestora cu elevele. Ei se afla sub permanenta supraveghere a directoarei. Economul "va fi insuratu si de va fi posibilu va locui chiar afara din cuprinsul scoalei", iar servitorii desi locuiesc permanent in internat, trebuie sa locuiasca "cat mai departe de eleve"

Orice fapta ce putea fi considerata ca atentat la moralitatea scolii si a elevelor este pedepsita cu concedierea. "Pentru cellu mai micu cas de nemoralitate, Directoarea va indeparta pre veri care din servitori si va cere indepartarea economului abbatutu de la datorie sau in casu de rea conduita." Cazurile de “nemoralitate si rea conduita” nu lipsesc din istoria scolii. Ele sunt interesante pentru a observa cu ce este asociata imoralitatea in epoca, si cum sunt percepute ca o amenintare a prestigiului Scolii Centrale.

Astfel aflam ca "economul este alcoolicu si lipseste noaptea din internatu. In interesullu moralitatei ce trebuie sa insuseasca in genere toti functionarii unui institut ca acesta" , directoarea cere destituirea lui. Cel mai adesea problemele vin din partea bucatarilor si servitorilor internatului. Desi scenele par amuzante astazi, ele semnificau o grava incalcare a comportamentului si erau pedepsite prin destituire. "Bucatarul pleaca noaptea cu cheia de la odaia spalatoreselor, la carciuma din vecinatate" , iar unul din servitori "este pre familiaru cu servitorele internatului."

Orice disfunctionalitate din scoala, sau orice pericol la adresa "moralitatei elevelor", atragea nemultumirea parintilor, a autoritatilor si lovea prestigiul de care se bucura institutia. Sobrietatea si moralitatea trebuiau sa insoteasca orice manifestare comportamentala de la servitori pana la profesori.

Mediul de provenienta al elevelor

In ceea ce priveste mediul de provenienta al elevelor, pana in 1864, scoala era destinata: "fiicelor de amploaiati cari vor fi slujit terei cu cinste si revna" , mai precis copilelor unor demnitari care s-au distins in serviciul public si carora statul le ofera drept recompensa aceasta scoala. Lista primelor eleve acceptate in scoala, precizand pe langa numele acestora si informatii despre tata vine in sprijinul afirmatiei de mai sus

Dupa 1864, situtia se schimba; scoala se deschide intregii societati. Cele mai multe eleve provin din categoriile de mijloc. Privind tabelele 1 si 2 , observam ca cei mai multi parinti sunt: functionari, comercianti, detinatori de profesii libere. Situatia se mentine asemanatoare si in deceniul noua al secolului. Un instrument util pentru aceasta perioada s-a dovedit a fi Ancheta Invatamantului Secundar, lucrare pregatita pentru expozitia din 1906 . Lucrarea se ocupa printre altele si de mediul de provenienta al elevelor din invatamantul secundar, reflectat prin profesiile parintilor. Astfel in deceniul noua, cei mai multi parinti sunt: functionari, comercianti, profesii libere, agricultori, rentieri, industriasi, pensionari, muncitori cu ziua. Putem concluziona fara a gresi, ca in a doua jumatate a secolului al XIX-lea scoala este frecventata de eleve din categoriile de mijloc ale societatii, spre deosebire de prima jumatate a secolului, cand se adreseaza unor elite ale societatii romanesti (fiicelor marilor dregatori si functionari ai statului).

Cereri de educatie

Inscrierea fetelor la concurs este insotita uneori de petitii ale parintilor catre Ministrul Cultelor, prin care acestia isi justifica dorinta ca fetele sa studieze in aceasta institutie. Cererile de educatie ne permit sa surprindem motivele ce stau la baza lor: de la o constientizare a importantei educatiei fetelor, pana la motivatii de ordin financiar. Un parinte vrea ca "fiica sa sa dobandeasca "folosinta hotarata de inalta intelepciune a Mariei Voastre pentru asemenea tinere fiinte" . Altul aminteste generozitatea Domnului de a se ingiji si de cresterea fiicelor unor indivizi cu printipurile invataturii" . A. Karkaleki: ”ca parinte de familie al secolului de fata, subsemnatul doreste a da educatia ceruta copiilor sai” . Lipsa unor posibilitati materiale care sa le permita o educatie in scoli particulare, dar si ideea ca educatia ar putea suplini lipsa unei averi sunt alte motivatii ce stau la baza solicitarii unui loc in Scoala Centrala."Impovarat de mai multi copii, mai ales fete si fara avere de a le putea face norocirea m-am gandit ca fericirea lor o voru putea gasi in instructiune solida" . O mama invoca drept justificare pentru locul solicitat in scoala, anii in care sotul sau a slujit statul, in calitate de functionar: "Subsemnata inca din anul 1883 printr-o petitiune insotita de actele necesare prin care aratand positia mea de mama vaduva, inconjurata de trei copile inca minore, fara mijloace de a le putea procura ua educatiune si ua instructiune indispensabile atat lor cat si pentru societatea in care vor fi chemate a trai, am rugat pe onorabilul Minister a ma usura stare mea misera dispunand ca una cel putin din fiicele mele sa fie primite in scoala.. sa faceti acest bine, aceasta mica dreptate copilei orfane a unui functionar care a servit statulului 15 ani fara preget dand probe de onestitate si a carui vaduva este lasata pe drumuri, in voia soartei fara nici un mijloc de existenta si cu trei fete minore" . Uneori se crede ca lipsa averii poate fi suplinita printr-o cariera in invatamant: "In lipsa totala pentru asecurarea viitorului copiiloru mei si mai ales a feteloru cer consacrarea lor serviciului instructiunii publice"

Dar cererile de burse vin si din partea elevelor, majoritatea avand la baza tot motivatii financiare. Este si cazul Elenei Popescu din Campulung: "Domnule Ministru pentru ca sunt fata sarca, avand parinti cu familie foarte impovarata si fara mijloace va rog cu profund respectu, ca luandu in consideratie nenorocire mea.sa binevoiti ca parinte al instructiunii si al orfanelor a-mi face si mie dreptate acordandu-mi ua bursa"

Eleva in Scoala Centrala

Din 1852 pana in 1864, elevele se impart in doua categorii: bursiere, intretinute de stat si solvente sau pensionare ce platesc o taxa la intrarea in scoala. Proportia acestora variaza in timp, in functie de sumele pe care statul poate sa le aloce pentru intretinerea bursierelor, dar si de dificultatile financiare ale scolii, ce determina cresterea numarului de solvente.

Dupa 1864, accesul la scoala e permis intregii societati, elevele fiind selectionate prin concurs. Bursierele intretinute de stat se mentin, dar pentru restul elevelor nu se mai percepe nici o taxa.

Mai mult, absolventelor li se ofera posibilitatea ca dupa terminarea studiilor sa urmeze o cariera in invatamant ca institutoare sau profesoare. Prevederea e un indiciu ca societatea romaneasca suferise transformari nu numai in plan politic, ci si la nivelul mentalitatii, in sensul acceptarii femeii in sfera publica. Interesanta este aceasta prima profesie ce li se deschide femeilor. Este cunoscut ca in familie, mama e responsabila de cresterea copiilor si de construirea caracterelor acestora. Aceasta prima profesie este vazuta tocmai ca o prelungire a maternitatii, a rolului pe care femeile il detin in familie, avand ca menire sa le sublinieze sensibilitatea si feminitatea . Predatul este asociat astfel cu maternitatea, cu pregatirea si socializarea copiilor, cu protectia neajutoratilor. Acest aspect determina importante efecte culturale; pe de o parte o serie de modificari la nivelul mentalitatii societatii, din moment ce se accepta o profesie pentru femei, iar pe de alta la nivelul exercitarii acestei profesii, alaturi de barbati lucrand acum si femeile.

Pentru a intra in scola, elevele sustin un concurs, ce cuprinde probe la istorie, matematica, limba romana si limba franceza. Bursierele sunt selectate din elevele cu note mai mari si cu o situatie financiara grea. Pentru inscrierea la concurs se cer certificate de absolvirea cursului primar, acte de nastere, certificate de vaccinatie si dovada ca fetele au avut varsat. Sunt admise si eleve pregatite in particular, dar sunt obligate sa sustina un examen de diferenta.

Odata intrate in scoala, fetele sunt supuse unui program extrem de sever. Trezirea are loc la ora 6, intre 7-8 gustarea, urmata de cursuri, apoi la ora 13 1/2 pranzul, continuat iarasi de cursuri. La ora 5 se servea cafea cu lapte, iar la ora 6 cina . Felurile de mancare sunt: dimineata-cafea cu lapte si franzela, la pranz-supa, rasol cu garnitura, friptura si de trei ori pe saptamana prajitura sau orez cu lapte si paine nemteasca, iar seara primeau un singur fel de bucate . Activitatea zilnica se incheia cu rugaciunea de seara, iar apoi cu o reverenta in fata directoarei, obicei ce se mentine pana la inceputul secolului XX.

Obligatiile elevelor sunt de a frecventa toate orele de curs si de a se purta cuviincios in scoala. In caz contrar erau pedepsite in functie de gravitatea cazului, prin: mustrare, facuta de profesor sau directoare, prin censura, inchiderea in scoala 6 ore, sau in ultima instanta prin eliminarea provizorie sau definitiva . Notele slabe sau “reaua conduia” sun sanctionate cu interzicerea vizitelor in familie. Daca o eleva repeta 2 ani aceeasi clasa, fara sa fie capabila sa o treaca era exclusa din scoala.

Absentele se motiveaza prin scutiri de la medicul internatului. Documentele de arhiva pomenesc de slaba frecventa la cursuri, mai ales in randul elevelor din clasa I. Acesta este unul din permanentele motive de nemultumire din partea profesorilor: "Elevele din aceasta scoala nu vin celle mi multe mai cu seama in clasa I-a de la inceperea anului scolaru, ci unele in octombrie, altele in noiembrie, altele pe la finele lui decembrie si altele chiar in semestrul II."

Uneori, documentele mentioneaza chiar cazuri in care elevele tuturor claselor refuza sa se prezinte la cursuri. Astfel in 1865, profesorul de stiinte naturale, "venindu dupa obicei la 8 ore dimineata spre a-mi face lectiunea am vadzutu cea mai mare dezordine in scola, clasele desarte de eleve cari tote din clasele II, III superiora se aflau in dormitorulu sub pretestu ca suntu bolnave si astu felu nici unulu din profesori nu si-a putut adzi face lectiunile" . Ministrul numeste "o comisie alcatuita din A. D. Laurian, Turnescu si Massimu sa mearga la facia locului spre a constata conflictulu ivit la mentionatul Institut si sa raspunda indata Ministerului" . Cauza se dovedeste a fi "curatu accidentale si de mica importanta". Un conflict intre directoare si o pedagoga este motivul refuzului elevelor de a se prezenta la ore. Cearta "le-a speriatu si mai multe dintre dansele s-au bolnavitu unele mai tare altele mai pucinu, una din ele a cadzutu in .atacuri de nerve"

Folosirea violentei ca metoda disciplinara a elevelor este interzisa prin legislatie. Nu de putine ori, documentele mentioneaza o cu totul alta situatie; metoda violentei, pare utilizata de la pedagoge pana la directoare. Reclamatiile parintilor elevelor catre Ministrul Cultelor sunt sugestive in acest sens. O eleva "din causa maltratarilor directoresei a ajunsu a scuipa sange si a i se ataca sanatatea", alta "se gaseste in cura doftoriceasca" ca urmare a violentelor." . Interesant este ca in scrisorile parintilor, violenta nu este vazuta ca o manifestare comportamentala, ci mai degraba cauzata de originea straina (poloneza) a directoarei. "Tristu lucru pentru noi romanii si pentru natiune acollo unde trebuie sa fie educatiunea ridicata in culmea ei spre a-si da fructulu, a vedea in capul ei uo muere streina, prefacuta, spoita cu falsitati. Credu D-le Ministru ca D-voastra nu veti mai tolera pe acea mure care ca uo bestie vine a face ravagiele selle tocmai in inima natiunei nostre'

Viata in internat

In 1852 scoala functioneaza in Casa Manuc (Calea Mosilor, colt cu strada Paleologu), pentru ca in 1864 sa se mute in palatul Ghica, pe Strada Pensionatului, langa spitalul Coltea . Scrisorile directoarei catre Ministerul Cultelor ne permit sa reconstituim atmosfera si conditiile in care se desfasoara procesul educativ. Igiena nu reprezinta punctul forte al scolii. Apa de baut era cumparata de la sacagii pentru mai multe zile si tinuta in hardaie pana se ingalbenea. "Privatele", necuratate la timp "infecteaza toata scoala si aceste vatama prea multu sanatatea tuturora persoaneloru ce locuiescu aci", ba mai mult uneori era 'imposibilu de a se mai suferi mirosulu chiar din departare' . Acoperisul este destul de subred si poate fi zburat la un vant mai puternic, iar masina de gatit bucate risca sa provoace un incendiu in orice moment. Lipsa fondurilor si a spatiului corespunzator impune solutii de urgenta: separarea camerelor prin scanduri, pentru a se obtine un numar mai mare.

In 1890, scoala dobandeste un nou sediu construit special: cladirea ridicata dupa planurile lui Ion Mincu pe strada Icoanei. Ridicata dupa modelul manastirilor italiene, intr-o zona izolata, in acea vreme, noua cladire corespunde regulilor igienice si confortului cerut de o asemenea institutie.

Statutul Scolii Centrale cunoaste o evolutie sinuoasa si destul de lenta in secolul al XIX-lea, ce coincide cu cea a invatamantului de fete, fiecare etapa din evolutia sa marcand un pas spre extinderea educatiei femeii. Nu trebuie sa uitam faptul ca scoala a avut in parte si un caracter experimental, fiind folosita de stat pentru aplicarea noilor politici scolare, extinse mai apoi la nivelul intregului invatamant feminin.

Dar importanta scolii nu trebuie redusa numai la actul educational. Formarea comportamentului viitoarelor mame si sotii, traiul in comun pe durata scolarizarii sunt aspecte la fel de importante. Izolarea totala a fetelor de restul societatii, supravegherea permanenta, rigorile aproape monahale la care sunt supuse elevele trebuie raportate la conceptia societatii de secol XIX referitoare la rolul femeii in societate. Obligatiile si indatoririle elevelor nu sunt specifice numai Scolii Centrale; ele sunt aceleasi pentru toate scolile de fete din secolul al XIX-lea. Nici conditiile din internat nu trebuie reduse la cazul Scolii Centrale; ele caracterizeaza intreg invatamanul romanesc din aceasta perioada si sunt cauzate de fondurile insuficiete alocate de stat Ministerului Cultelor.

Ramona Caramelea este absolventa a Facultatii de Istorie, Universitatea Bucuresti, cu o teza de licenta privind invatamantul de fete in a doua jumatate a secolului al XIX-lea (Corpul profesoral din Scoala Centrala de Fete).

Elena Radulescu Pogoneanu, Scoala Centrala de Fete din Bucuresti, in "Boabe de grau", anul V,
nr. 12, decembrie 1935, p. 5.

  Arhivele Nationale Istorice Centrale (A.N.I.C.), fond Ministerul Cultelor si Instructiunii Publice (M.C.I.P.), Tara Romaneasca, dosar nr. 2001, an 1853, fila 39

Mirela-Luminita Murgescu, Intre "bunul crestin" si "bravul roman". Rolul scolii primare in construirea identitatii nationale romanesti (1831-1878), Iasi, 1999, p. 31.

Chrisanta Romniceanu, Istoricul Scoalei Secundare de Fete de gradul II (internat), Bucuresti, 1906, p. 10.

Regulamentul disciplinare pentru scoalele si internatele scolastice de fete si de baieti in anul 1864, 1865, 1866, A.N.I.C., fond M.C.I.P., dosar 449, an 1864, fila 15.

Ibidem, fila 16.

Ibidem.

A.N.I.C., fond M.C.I.P., dosar 3, an 1869, fila 112.

A.N.I.C., fond M.C.I.P., dosar 559, vol. III, an 1865, fila 501.

A.N.I.C., fond M.C.I.P., dosar 449, an 1864, fila 15.

Ibidem.

Starea invetiamentului publicu secundariu la finele anului scolariu 1880-1881, Bucuresci, 1881, p. 72.

A.N.I.C., fond M.C.I.P., dosar 714, an 1871, fila 76.

A.N.I.C., fond M.C.I.P., dosar 449, an 1864, fila  16.

A.N.I.C., fond M.C.I.P., dosar 449, an 1864, fila  16.

Philippe Aries, Georges Duby, Istoria vietii private, vol.8, Bucuresti, 1997, p. 211.

Georges Duby, Michelle Perrot, A History of Women in the West, Cambridge, 1998, p. 340.

A.N.I.C., fomd M.C.I.P., dosar 373, an 1866, fila 15.

Ibidem, fila 16.

Jean-Paul Aron, Miserable et glorieuse la femme du XIXe siecle, Poitiers, 1980, p. 9.

Fenelon, Educatia fetelor, Bucuresti, 1923, p. 17.

  A.N.I.C., fond M.C.I.P., dosar 449, an 1864, fila15.

A.N.I.C., fond M.C.I.P., dosar 16, an 1868, fila 351.

Chrisanta Romniceanu, op. cit., p. 17.

A.N.I.C., fond M.C.I.P., dosar 449, an 1864, fila 17. 

Ibidem.

A.N.I.C., fond M.C.I.P., dosar 172, an 1869, fila 59.

A.N.I.C., fond M.C.I.P., dosar 3871, an 1887, fila 307.

A.N.I.C., fond M.C.I.P., dosar 557, vol I, an 1865, fila 40.

A.N.I.C., fond M.C.I.P., dosar  467, an 1864, fila 2.

A.N.I.C., fond M.C.I.P., dosar 449, an 1864, fila 15.

Ibidem.

A.N.I.C., fond M.C.I.P., dosar 373, an 1866, fila 5.

A.N.I.C., fond M.C.I.P., dosar 449, an 1864, fila 14.

Ibidem, fila 16.

A.N.I.C., fond M.C.I.P., dosar 6, an 1876, fila 3.

Ibidem, fila 37.

A.N.I.C., fond M.C.I.P., dosar 2867, an 1875, fila 449.

V.A.Urechia, Istoria scoalelor de la 1800-1864, vol. III, Bucuresci, 1892, p. 211.

Din cele 13 bursiere care incep scoala la 1852, 6 erau fiice de ofiteri, restul fiice de maiori, logofeti, serdari. Chrisanta Romniceanu, op. cit., 1906, p. 5.

A.N.I.C., fond M.C.I.P., dosar 73, an 1870, fila 85.

A.N.I.C., fond M.C.I.P., dosar 3991, an 1887, filele 361-362.

Ancheta Invatamantului Secundar Randuita in anul al patruzecilea de inteleapta si glorioasa domnie a Majestatii Sale Regelui Carol I de Ministrul Instructiunii si Cultelor Mihail Vladescu, Bucuresti, 1906, pp. 771-784.

Elena Radulescu Pogoneanu, op. cit., p.

Ibidem.

Ibidem.

A.N.I.C., fond M.C.I.P., dosar3991, an 1887 fila 85.

Ibidem, fila 126.

A.N.I.C., fond M.C.I.P., dosar

  A.N.I.C., fond M.C.I.P., dosar 4480, an 1888, fila 39.

  Georges Duby, Michelle Perrot, op. cit., p. 232.

  Elena Radulescu Pogoneanu, op. cit., p.

  Ibidem

  Lege asupra instructiunii a Principateloru-unite-romane, Bucuresci, 1865, p. 58

  A.N.I.C., fond M.C.I.P., dosar 73, an 1870 fila 137.

  A.N.I.C., fond M.C.I.P., dosar 557, vol. I, an 1865, fila 115.

  Ibidem, fila 114.

  Ibidem, fila 122.

A.N.I.C., fond M.C.I.P., dosar 557, an 1865. filele 48, 55, 133,145.

  Ibidem

Chrisanta Romniceanu, op. cit., p. 15.

A.N.I.C., fond M.C.I.P., dosar73, an 1870 fila 121.