|
Mihai Eminescu
 De
ce Mihai Eminescu la aceasta rubrica? Raspunsul e
simplu, avand in vedere ca - doar la auzul numelui marelui nostru poet -
orice roman se gandeste la el ca la o enciclopedie. In plus, venise si randul
literaturii sa ocupe un loc la "Mica Enciclopedie".
Si care alt subiect ar fi putut fi mai potrivit? Iar in al doilea rand,
pentru ca multi dintre cititorii nostri si-au exprimat dorinta de a afla cat
mai  multe
lucruri despre "poetul nepereche". Asa ca, desi spatiul este limitat, iar
despre Eminescu este nevoie de cel putin un volum pentru a vorbi despre el,
ne-am gandit sa va prezentam o scurta biografie cronologica a "Luceafarului"
poeziei romanesti. In cele ce urmeaza, veti
descoperi - pas cu pas - toate momentele importante din viata personala si
literara a lui Mihai Eminescu.
Pe 15 ianuarie 1850, la Botosani, in casa caminarului Gheorghe Eminovici si a
Ralucai, se nastea al saptelea dintre cei zece copii ai familiei, Mihail
Eminovici. Copilaria si-o petrece la Ipotesti (satul
casei parintesti), unde face primele doua clase de scoala. Urmeaza clasa a
III-a si a IV-a la scoala "National Hauptschule" din Cernauti, apoi este
inscris la "Ober-Gymnasium" din acelasi oras. In primavara anului 1863,
Eminescu intrerupe studiile si se intoarce la Ipotesti, pentru ca - un an mai
tarziu - bursa ceruta pentru a invata la liceul din Botosani sa-i fie
refuzata. Astfel, deoarece invatatura nu prea se potrivea cu firea sa
zbuciumata si zburdalnica, se angajeaza ca practicant la Tribunalul din
Botosani. Slujba este de scurta durata, iar in toamna anului 1865 se intoarce
la Cernauti (azi - oras in Ucraina), unde este gazduit de profesorul sau,
Aron Pumnul. Tot de acesta din urma este legata si publicarea primei sale
poezii "La mormantul lui Aron Pumnul".
Continua studiile ca "privatist" (un fel de student la facultate particulara)
si isi face debutul oficial in revista "Familia", cu poezia "De-as avea".
Cu aceasta ocazie, directorul publicatiei - Iosif Vulcan - ii schimba numele
din Mihail Eminovici in Mihai Eminescu.
Urmeaza, rand pe rand, diferite slujbe alaturi de trupa lui Mihai Pascaly,
apoi sufleur si copist in cea a lui Iorgu Caragiale, timp in care publica in
"Familia" poezia "Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie". La nici 19 ani - in
1868 - este angajat tot ca sufleur si copist la Teatrul National din
Bucuresti, unde-l intalneste pe Ion Luca Caragiale. Cum gandul la studii nu-i
dadea pace, iar tatal sau ii promisese ca-i plateste o parte din taxe,
Eminescu se inscrie - in toamna anului 1869 - la Facultatea de Filozofie din
Viena, ca student extraordinar (fara examen de bacalaureat). Aici il
intalneste pe unul dintre viitorii sai buni prieteni, Ioan Slavici.
Activitatea literara devine, incet-incet, tot mai intensa, debutand in
revista "Convorbiri literare" cu poezia "Venere si Madona". Publica apoi
"Epigonii", "Fat-Frumos din lacrima", "Mortua est", "Inger de paza" si il
recomanda pe Slavici celor de la revista "Junimea".
Isi continua studiile la Viena, unde, in 1872, o cunoaste pe Veronica Micle.
Apar, tot in "Junimea", poeziile "Inger si demon", "Floare albastra" si
nuvela "Sarmanul Dionis". Ajutat material de aceeasi revista, Eminescu pleaca
la Berlin, unde studiaza filozofia, istoria, economia politica si dreptul. Se
angajeaza - un an mai tarziu - ca secretar la Consulatul Roman din Berlin si
incepe sa scrie celebra poezie "Luceafarul".
La inceputul anului 1875 publica in "Convorbiri literare" poeziile "Imparat
si proletar" si "Fat-Frumos din tei", iar in vara aceluiasi an este numit
revizor scolar in Iasi si Vaslui. Tot atunci il cunoaste pe dascalul de la
Scoala nr. 2 Pacurari (din judetul Iasi), nimeni altul decat Ion Creanga.
Activitatea jurnalistica o incepe la ziarul "Curierul de Iasi", in functia de
corector. Publica in continuare in "Convorbiri literare" - "Craiasa din
povesti", "Lacul", "Dorinta", "Calin", "Strigoii", perioada in care sufletul
ii este indurerat de moartea mamei lui, care se stingea din viata la 15
august 1876.
Un an mai tarziu, Eminescu revine la Bucuresti, ca redactor la ziarul
"Timpul", impreuna cu I. L. Caragiale si Slavici. Colaborarea cu Titu
Maiorescu si Alecsandri devine tot mai stransa, participand alaturi de cei
doi la sedinte literare saptamanale. Apar poeziile "O, ramai", "Rugaciunea
unui dac", "Revedere", "De cate ori, iubito", publicate intre 1878 si 1880
in revista "Convorbiri literare". Intre timp moare sotul Veronicai Micle,
moment in care Eminescu se gandeste sa o ceara de sotie. In 1880 este numit
redactor-sef la ziarul "Timpul", reusind si finalizarea celor patru
"Scrisori", pe care le publica un an mai tarziu. 1882 este anul in care
termina Luceafarul, care este imediat tradus in germana de cumnata lui Titu
Maiorescu, Mite Kremnitz. Capodopera apare in "Convorbiri literare", apoi in
"Almanahul Societatii studentesti Romania Juna" din Viena.
La o sedinta de la revista "Junimea", Eminescu se reintalneste cu cel care
i-a publicat primele creatii in revista "Familia", Iosif Vulcan, dandu-i
acestuia cateva poezii: "S-a dus amorul", "Pe langa plopii fara sot" etc.
Vulcan le tipareste si ii trimite lui Eminescu un mic onorariu (o suma de
bani) pentru poeziile aparute. Acest onorariu a fost, de
altfel, singurul primit de poet de-a lungul activitatii sale literare.
Un an mai tarziu, dupa ce demisia de la "Timpul" nu ii este acceptata,
Eminescu da primele semne de boala, fiind internat - pe 28 iunie 1883 - la
sanatoriul doctorului Sutu. Sfarsitul aceluiasi an aduce aparitia primului
volum din poezia lui Eminescu, prefata fiind semnata de Titu Maiorescu. Volumul
continea poeziile publicate anterior, plus inca 26 de creatii lirice noi, iar
pe coperta interioara scria "1884 - POESII".
Internat in continuare la sanatoriu, Eminescu este zdruncinat de aflarea unei
alte vesti proaste: moartea tatalui sau (pe 8 ianuarie 1884). In septembrie,
deoarece starea sanatatii se imbunatatise, participa la banchetul anual al
"Junimii" si este numit subdirector la Biblioteca Centrala din Iasi. Nu trec,
insa, nici doua luni, si Eminescu se interneaza din nou, de data aceasta la
Spitalul "Sf. Spiridon" din Iasi, unde este vizitat - printre altii - si de
Alexandru Vlahuta. In 1885 este tiparit al doilea volum de poezii si,
separat, in "Convorbiri literare", apare "Sara pe deal". Dupa un tratament la
Balta-Liman, se intoarce in Iasi si continua activitatea la biblioteca
Boala, totusi, revine. Dupa tratamente la baile Repedea (langa Iasi), urmeaza
internarea la ospiciul Manastirii Neamt, apoi - in urma unui consult in Iasi
- este trimis in strainatate, la Halle, pentru a fi tratat de niste doctori
specialisti.
In 1888 este rugat de un grup de tineri sa conduca revista "Fantana
Blanduziei", in care publica saptamanal un articol de fond. La sfarsitul
anului apare editia a III-a din "Poezii", avand in plus "La steaua", "De ce
nu-mi vii" si "Kamadeva". Pe 3 februarie este internat la Spitalul Marcuta
din Bucuresti, apoi transferat la Sanatoriul Caritas. Boala lui Eminescu se
agraveaza in urmatoarele luni si - pe 15 iunie 1889, la ora 3 - poetul se
stinge din viata, in sanatoriul doctorului Sutu din Bucuresti.
Realizata in numai 17 ani, opera lui Mihai Eminescu este cea mai vasta
creatie literara romana, cuprinzand o mare varietate
de genuri: poezie, proza, teatru, eseuri filozofice, publicistica, traduceri
si culegeri de folclor. Editia de "Opere" - inceputa de criticul si istoricul
literar Perpessicius - cuprinde 9 volume complete ale creatiei eminesciene,
adunata in 10.000 de pagini.
|
|
