Petru Maior

Petru Maior

1.Introducere

Biografie

Petru Maior (n. circa Targu Mures - d. 14 februarie Budapesta) a fost un istoric, filolog si scriitor roman, protopop greco-catolic de Reghin, reprezentant de frunte al Scolii Ardelene

Este fiu al protopopului greco-catolic Gheorghe Maior, originar din Diciosanmartin (azi Tarnaveni). Si-a efectuat studiile primare la Capusu de Campie, unde se stabilise tatal sau, devenit protopop de Iclod (Mures). Dupa studiile gimnaziale in Targu-Mures ) si Blaj ), studiaza filosofia si teologia la Colegiul "De Propaganda Fide" din Roma ); studii de drept la Universitatea din Viena ).
Devine profesor de Logica, Metafizica si Dreptul firii la Gimnaziul din Blaj (intre ), preot in Reghin-sat si protopop al Gurghiului (intre ), "craiesc revizor" (revizor craiesc, asa dupa cum am spune azi) si corector al cartilor romanesti care se tipareau la Buda

A fost un important militant pentru drepturile romanilor din Transilvania, participand - alaturi de alti reprezentanti ai Scolii Ardelene - la redactarea celebrei declaratii de emancipare a romanilor transilvaneni, Supplex Libellus Valachorum. In lucrarea Procanon a exprimat unele pozitii anticuriale, pe fondul conflictului sau cu episcopul Ioan Bob. Aceste pozitii au fost prezentate in mod diacronic in timpul perioadei comuniste ca fiind indreptate impotriva dogmei primatului papal, desi aceasta dogma a fost adoptata de-abia in anul 1870.

A publicat o serie de lucrari teologice, istorice, filologice, predici si a tradus si prelucrat lucrari cu caracter economic. In lucrarile sale istorice, a combatut istoricii straini Fr. Sulzer J. C. Eder J. Ch. Engel si B. Kopitar, care contestau romanitatea si continuitatea romanilor pe teritoriul fostei Dacii

2. Cuprins

Opera

Operele bisericesti sau religioase au ca scop sa formeze cultura preotilor si in acelasi timp sa raspandeasca idei de morala si credinta intre ceilalti cititori.

Predicile (3 vol., Buda, 1811), destinate pentru a se citi la sarbatori, au ori teme din dogmele religioase, ori din viata noastra de toate zilele. In acestea, el indeamna pe oameni la un trai modest, activ si cu frica lui Dumnezeu. Orice obicei care nu se potriveste cu ideea lui, e aspru criticat.

Si mai puritan se arata in Didahiile sau invataturile pentru cresterea copiilor (Buda, 1809). Nu trebuie sa ne asteptam la vreo incercare de pedagogie sistematica in sensul modern, ci aflam numai o serie de sfaturi relative la educatie, pornind toate de la principiul ca educatia cea mai severa este cea mai buna. Ca parintii sa poata reusi in cresterea copiilor, ei trebuie sa puna un mare pret pe exemple, deoarece 'cuvintele nu sunt alta fara o icoana a lucrarii, pilda este insasi lucrarea'.

Preocupatia pentru educatie si pentru ideile ce trebuiesc insuflate tinerimii il indeamna sa traduca (din italiana) Intamplarile lui Telemach de Fenelon (tom I, Buda, 1818).

In fine, vom mai cita din lucrarile sale din aceasta categorie Propovedanii sau predice la morti, alcatuite dupa diferiti autori bisericesti straini (Buda, 1809).

Lucrarile sale istorice principale sunt doua:

Istoria bisericii romanilor, atat a celor dincoace cat si a celor de dupa de Dunare (Buda, 1821) a fost scrisa in ultimii ani ai vietii sale si tiparirea s-a intrerupt din cauza mortii autorului. Dorinta ce marturiseste ca a avut de a cunoaste tot trecutul bisericii romane se explica prin faptul educatiei clericale pe care o primise, dar desigur ca si interesul istoric l-a preocupat. Mai mult decat pentru alte popoare, pentru romani fazele prin care a trecut biserica, viata si activitatea prelatilor, au o importanta mare datorita legaturii stranse ce a fost intre biserica si cultura nationala pana in secolul nostru.

De o valoare mult mai mare este Istoria pentru inceputul romanilor. Aceasta lucrare a fost provocata de afirmarile istoricilor straini, mai ales de Sulzer (Istoria Daciei transalpine, Viena, 1781) si Engel (Istoria Valachiei, 1804) in privinta originii romanilor, tagaduind latinitatea lor. Se hotaraste dar sa scrie, sa dovedeasca continuitatea noastra in Dacia-Traiana, 'ca vazand romanii de ce vita stralucita sunt prasiti, toti sa se indemne stramosilor lor intru omenie si buna-cuviinta a le urma'. Desigur ca astazi, dupa trecerea de atator ani, dupa scoaterea la lumina a unui mare numar de argumente istorice si mai ales filologice, lucrarea lui Petru Maior ne apare foarte defectuoasa in chestiunea continuitatii, dar el are meritul de a fi cel dintai istoric roman care s-a ocupat cu originea neamului, caci cartea primului descalecat al lui Miron Costin e prea putin serioasa si nu judeca din punctul de vedere din care privea istoricul transilvanean.

Dupa ce povesteste razboaiele lui Traian cu dacii, Maior expune teoria sa: ca Dacia a fost desertata cu totul de locuitori. Examinand apoi modul cum s-a facut colonizarea Daciei, trece la istoria acestei provincii in timpul cat a fost stapanita de romani si ajunge la Aurelian. El socoteste 'fara crezamant' parerea ca 'toti romanii sa fi iesit din Dacia in Moesia' si aduce o suma de argumente. De aceea studiaza deosebit viata colonistilor din Dacia, de la Aurelian pana la sosirea ungurilor, aratand stabilirea acestora in Ardeal si luptele lor cu romanii si deosebit cu ale romanilor de peste Dunare. Capitole speciale sunt consacrate numelui romanilor (rumani, vlahi, cutovlahi) si teoriei lui Sulzer ca in sec. XIII romanii de peste Dunare au trecut in Dacia. La sfarsit sunt doua disertatii: una privitoare la inceputul limbii romanesti; alta la literatura veche a romanilor, cea mai veche incercare de istorie a literaturii noastre.

Curand dupa iesirea la lumina a acestei opere, se incepu o vie polemica intre adversarii vederilor lui Maior si autor. Astfel, peste un an,a aparut intr-o revista vieneza o critica, la care raspunde prin "Animadversiones in recensionem historiae de origine Valachorum in Dacia' (Observatii asupra recesiunii istoriei despre originea romanilor in Dacia). Acest critic a fost slavistul Kopitar (1780-1844), scriitor favorabil romanilor, care recunoaste si meritul lui Maior. Bunavointa i se arata si prin faptul ca, in loc sa tipareasca replica lui, o trimite scrisa autorului. Acesta raspunde prin "Reflexiones in responsum Domini recensentis Viennensis" (Reflexiuni asupra raspunsului d-lui recensent din Viena). Criticul ia din nou cuvantul si dupa aceea Maior publica "Contemplatio recensionis in Valachicum anticriticam Litterariis Ephmeridibus Vinnensibus" (Privire asupra recensiunii anticriticii romane publicata in revista literara din Viena). Cu aceasta se termina cearta.

Prima editie a Istoriei acesteia s-a tiparit in Buda, in 1812. A doua a tiparit-o Iordache Malinescu, dupa moartea autorului, tot in Buda, in 1834. La fine sunt toate raspunsurile lui Maior in discutie cu Kopitar, traduse de Damaschin Bojinca. A 3-a editie a aparut in 1883 (Budapesta, Gherla).

Activitatea lui Maior pe terenul studiului limbii e insemnata prin Lexiconul de la Buda (1825), la care a colaborat si, mai ales, prin Ortografia limbii si prin alte articole in legatura cu aceasta. El se deosebeste de parerea lui Micu si Sincai, care socoteau ca limba noastra are origine latina clasica si spune ca limba romana s-a format din latina vulgara. El crede ca toti dacii au fost exterminati si colonistii au fost adusi din Italia. Ei au pastrat limba asa cum au avut-o si daca nu s-ar fi adus imprumuturi de la straini, ar fi si azi tocmai ca la venirea lor in Dacia. Dar daca s-ar invoi romanii sa lase la o parte toate acele imprumuturi, s-ar capata acea limba vorbita de popor in timpul republicii.

Cu toate scaderile si argumentarile eronate, cu aceasta se pune baza stiintifica a cercetarilor de mai tarziu: explicarea limbii romane prin latina vulgara.

3. Incheiere

In Transilvania, atat generatia de la 1848, cat si cele ulterioare au intretinut un adevarat cult pentru opera si memoria lui Petru Maior, un exemplu de omagiu adus acestuia fiind numeroasele institutii de invatamant numite dupa el.

Universitatea "Petru Maior", Targu-Mures

Bibliografie

Iosif Pervain, Studii de literatura romana, Cluj, Editura Dacia, 1971

Maria Protase, Petru Maior, un ctitor de constiinte, Bucuresti, Editura Minerva, 1973

Dictionarul literaturii romane de la origini pana la 1900, Bucuresti, Editura Academiei, 1979

Ioan Chindris, Petru Maior si epoca sa, in "Anuarul Institutului de Istorie din Cluj",, XXVII, 1985-1986, p.19-30.

Ioan Chindris, Petru Maior. Care e portretul sau real?, in 'Manuscriptum', XX, 1989, nr.2, p.170-176.

Ioan Chindris, Un caz iluminist: Petru Maior, in vol Transilvanica, Cluj-Napoca, 2003, p. 453-525.

Ioan Chindris, Sigiliile lui Petru Maior, in vol. Transilvanica, Cluj-Napoca,2003, p. 198-201.

Ioan Chindris, Pedagogia rurala a lui Petru Maior,in vol. Transilvanica, Cluj-Napoca,2003, p.397-403.

Ioan Chindris, Puterea traditiei sau Protopapadichia lui Petru Maior, in vol. Cultura si societate in contextul Scolii Ardelene, Cluj-Napoca, 2001, p. 161-178.

Ioan Chindris, Petru Maior si epoca sa, in vol. Nationalismul modern, Cluj-Napoca, 1996, p.111-135.

Legaturi externe

Biografia lui Petru Maior (de pe situl Teologilor romani)