ACTIUNI GEOPOLITICE ALE MARILOR PUTERI IN TIMPUL RAZBOIULUI RECE

ACTIUNI GEOPOLITICE ALE MARILOR PUTERI IN TIMPUL RAZBOIULUI RECE

Sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial a adus omenirii nu numai pacea, dar si speranta ca vechile practici si instrumente care au guvernat relatiile internationale in perioada interbelica au disparut din strategia si diplomatia statelor. Acest optimism a fost alimentat si de declaratiile liderilor marilor puteri ale Coalitiei Natiunilor Unite.

In realitate, viata politica internationala a evoluat, dupa 1945, sub semnul materializarii proiectelor geopolitice elaborate la Moscova si Washington. Lumea a intrat in era unei confruntari pe care n-o mai cunoscuse si care generic a fost denumita 'razboi rece'.

Teza incercuirii 'lagarului socialist', in principal a imperiului sovietic, a fost reluata si dezvoltata de fostul ambasador american la Moscova, George Kennan. Reputatul diplomat american, politolog si analist de clasa, este considerat principalul arhitect al institutiilor, instrumentelor si metodologiei razboiului rece. Conceptul strategic si geopolitic denumit generic CONTEINMENT a stat, in opinia unor specialisti, la baza documentului N.S.C. 20/4 care, in martie 1948, definea noua politica americana fata de Uniunea Sovietica, si a celui elaborat in septembrie 1948 sub numele de cod N.S.C. 58, care stabilea atitudinea si comportamentul SUA fata de tarile satelit ale Moscovei. Ambele documente au fost intocmite de Consiliul National de Securitate, organ infiintat de presedintele Truman in vederea elaborarii obiectivelor strategice ale politicii de aparare nationala si a politicii externe ale SUA. Paul Claval aprecia ca in SUA, sub denumirea de probleme de securitate, s-a dezvoltat o geopolitica militara care a stat la baza pregatirii pentru noul tip de confruntare ce caracteriza lumea internationala de dupa cel de-al doilea razboi mondial.

La randul lor, conducatorii comunisti de la Moscova, desi condamnau cu vehementa teoriile geopolitice, au reactionat geopolitic la actiunea 'lagarului' capitalist.

La sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, in ceea ce priveste atitudinea Uniunii Sovietice in politica externa s-au conturat    doua curente. Unul radical, care voia sa exploateze situatia de criza aparuta in Europa Occidentala si sa continue revolutia socialista, si un curent conservator, care considera ca Uniunea Sovietica a obtinut teritoriile pierdute de Imperiul tarist si ca este necesara consolidarea acestor cuceriri.

In prima parte a derularii conflictului sovieto-american (1946-1947), Stalin a actionat cu prudenta evitand un conflict major in Europa, urmarind comunizarea sferei sale de influenta in trepte, pentru a nu pierde ajutorul economic din partea vestului. Imediat dupa razboi, Uniunea Sovietica avea nevoie disperata de sprijinul extern occidental pentru a se reface dupa incalculabilele distrugeri suferite in timpul razboiului.

Pe de alta parte, abilul lider de la Kremlin nu a dezmintit speculatiile aparute intr-o serie de studii si analize geopolitice, care puneau in evidenta intentia Uniunii Sovietice de a avansa spre Atlantic si Mediterana. A ales varianta amestecului in Grecia si Turcia. Replica americana a venit in formula strategiei geopolitice a CONTEINMENT-ului prin lansarea 'doctrinei Truman', in plan politic si a 'planului Marshall', in cel economic. Modelul geopolitic de raspuns la subversiunea ruseasca in Grecia si a cererilor teritoriale pe care Moscova le-a adresat Turciei, in iarna anilor 1946-1947, a fost insusit de factorii de decizie de la Casa Alba.

Liderii de la Kremlin n-au inteles la inceput esenta, obiectivul strategiei geopolitice a CONTEINMENT-ului si crezand ca americanii vor sa se amestece in sfera lor de interes, au accelerat ritmul instalarii unui socialism de tip stalinist pentru a obtine controlul total in tarile central si sud-est europene. Modelul sovietic a fost impus de Moscova in statele din sfera sa de influenta cu brutalitate, fara ca Stalin sa mai tina cont, in vreun fel, de opinia 'blocului imperialist'. Europa centrala si de rasarit devenita, prin forta intelegerilor cu Marile Puteri Occidentale, sfera de interes a Uniunii Sovietice, a urmat o traiectorie istorica in conformitate cu scenariile elaborate de Kremlin, dar si particulara, in raport cu evolutia Europei Occidentale.

Moartea lui Stalin, in 1953, a marcat evident actiunea URSS in campul geopolitic. Noul conducator, N.S. Hrusciov, a elaborat o strategie care, in esenta, prevedea cresterea potentialului militar al Uniunii Sovietice, dinamizarea economiei sovietice pentru a fi atractiva ca model de dezvoltare pentru tarile lumii a treia si ajutorarea luptei de eliberare de sub 'jugul colonial si imperialist'. In paralel, a initiat o serie de actiuni propagandistice si s-a asociat la unele demersuri politico-diplomatice ale tarilor occidentale, care vizau destinderea pentru a masca scopul strategic la scenariul prin care se urmarea impunerea 'sistemului mondial al socialismului'.

In 1955 Uniunea Sovietica a semnat Tratatul de Pace cu Austria si si-a retras trupele de ocupatie ce stationau in aceasta tara din 1945. In acelasi an, Moscova a participat la Conferinta de la Geneva, prima intrunire postbelica la varf, organizata intre cei Patru Mari. Delegatia sovietica alcatuita din N. S. Hrusciov si M. Bulganin s-a intalnit cu presedintele D. Eisenhower si cu primii ministri francez si britanic. Cu acest prilej, M. Bulganin a invocat dorinta Uniunii Sovietice pentru rezolvarea marilor probleme internationale si de a se incheia razboiul rece. Toate acestea au pregatit strategia coexistentei pasnice, lansata de URSS.

In raportul secret prezentat la cel de-al XX-lea Congres al PCUS din anul 1956, N.S. Hrusciov a declarat ca o confruntare intre lumea capitalista si cea socialista nu era o necesitate, asa cum a proclamat-o Lenin in perioada de inceput a constructiei socialiste

Confruntarea dintre superputeri a continuat si nu a putut sa fie impiedicata de razboiul propagandistic si al declaratiilor de presa, deoarece in noile scenarii geopolitice si geostrategice elaborate la inceputul deceniului sase al veacului al XX-lea devenisera, intre timp, elemente ale 'campului de lupta' dintre competitorii la suprematia mondiala. Criza rachetelor sovietice din Cuba a fost un varf al confruntarii intr-un scenariu geostrategic caracteristic perioadei de inceput a razboiului rece dar, si un element al noului scenariu deoarece cele doua superputeri 's-au inteles', in cele din urma, in ceea ce priveste respectarea zonelor de influenta..

Dupa consumarea crizei rachetelor din Cuba, SUA si Uniunea Sovietica au actionat in asa fel din punct de vedere geopolitic, incat au evitat situatia de a se afla fata in fata in spatiul unde isi dispuneau interesele. Umilita in confruntarea cu SUA, fosta URSS, dupa inlaturarea lui N.S. Hrusciov, si-a concentrat toate fortele si mijloacele intr-o cursa epuizanta de inarmare terestra, aeriana si navala. In urmatorii 8-10 ani, rusii au ajuns la paritate nucleara cu SUA.

In deceniul sapte, URSS a devenit nu numai o mare putere continentala, ci si una maritima. Uniunea Sovietica a creat o flota capabila sa infrunte marina SUA in apele planetare considerate de cele doua superputeri ca fiind de interes pentru a-si proteja fiecare propria zona de influenta. Armata sa terestra depasea numeric fortele militare occidentale. Prin flota maritima si fortele sale aeriene, inclusiv cele din spatiul cosmic, URSS a anulat avantajul geostrategic al SUA, care era oferit de vecinatatea Oceanelor Atlantic si Indian. Amiralul Garscov a elaborat un scenariu geopolitic prin care Uniunea Sovietica si-a promovat expansiunea navala pentru a obtine suprematia si pe 'Oceanul Planetar' si a elimina consecintele conteinment-ului S-a raspuns astfel la scenariul geopolitic american prin care s-a urmarit si reusit sa se ocupe 'rimland'-ul euroasiatic. Conceptia sovietica prevedea o 'incercuire' a 'rimland'-ului printr-o vasta retea de baze si puncte de sprijin terestre.

In esenta, scenariul geopolitic sovietic avea la baza trei elemente: cresterea puterii militare in plan strategic pentru descurajarea SUA; revigorarea economiei sovietice care sa poata face fata excesivului cost al cursei inarmarii si sa devina totodata un magnet in disputa ideologica pentru tarile lumii a treia; incurajarea 'luptei de eliberare nationala' din intreaga lume pentru a se realiza o alianta de facto intre lumea a treia si Moscova. S-a urmarit astfel, si prin aceasta stratagema, strapungerea incercuirii 'rimland'-ului euroasiatic, realizata de SUA.

Balanta puterii s-a inclinat, la un moment dat, in favoarea URSS atat din punct de vedere al marimii arsenalului militar clasic si nuclear, cat si al controlului pe care aceasta il avea in diferite puncte strategice de pe glob. Forte militare si 'specialisti' sovietici erau prezenti in Africa, Asia si America de Sud pe uscat in Oceanul Atlantic, Pacific, Indian, dar si in Marea Mediterana, punct strategic cheie in asigurarea cailor de comunicatie ce leaga Orientul de Occident. URSS, in temeiul confirmarii zonelor de influenta, a obtinut dreptul de a-si instala baze navale in Marea Adriatica, cu iesire la Marea Mediterana, in schimbul unei mai largi miscari a SUA in Orientul Mijlociu.

Doctrina Nixon lansata in Congresul SUA, la 18 februarie 1970, a permis Uniunii Sovietice o ofensiva globala in plan geopolitic la mijlocul deceniului opt. Nemaifiind descurajati de puterea strategica americana, sovieticii si-au amplasat trupe in Vietnam, Etiopia, Yemen, Orientul Mijlociu, Mozambic, Angola si in alte puncte strategice care amenintau direct interesele americane.

In Europa, politica sovietica dusa sub lozinca 'Europa pana la Urali' a incercat sa creeze premizele indepartarii SUA de pe continent. In fapt, si in aceasta faza de destindere in plan geopolitic si geostrategic (sfarsitul deceniului sase si deceniul sapte), Europa a continuat sa se gaseasca la periferia deciziei in sfera problemelor globale.

Transformarea Uniunii Sovietice in putere planetara a atins punctul de crestere maxima in perioada Brejnev. Analistii politici si geopoliticienii americani au cautat noi solutii pentru a reechilibra balanta geostrategica si geopolitica in raporturile SUA. - URSS.

Din multitudinea de solutii, doua s-au detasat prin originalitatea elementelor care le alcatuiau, ca si prin scopurile urmarite. Henry Kissinger, fost consilier al presedintelui R. Nixon pentru probleme de securitate si apoi secretar de stat al SUA, a elaborat un scenariu geopolitic ce avea la baza modelul Pacii din Westfalia. Potrivit acestei solutii, fiecare dintre superputeri urma sa-si pastreze sferele de interes. Situatia urma sa se stabilizeze prin incetinirea cursei inarmarii de catre URSS, ca urmare a unor acorduri si intelegeri bilaterale.

Dupa invaziein Cehoslovacia, din august 1968, Moscova isi ajusteaza scenariul geopolitic prin care controla spatiul sau de influenta din Europa, lansand 'Doctrina Brejnev' a suveranitatii limitate. '. In noiembrie 1969, Brejnev a reiterat ideile de baza ale doctrinei suveranitatii limitate intr-un discurs tinut in capitala Poloniei. In opinia liderului sovietic, toate tarile socialiste trebuiau sa se supuna legilor generale ale marxism-leninismului. Orice abatere de la dogma era considerata o tradare a principiilor marxiste si sovieticii se considerau indreptatiti de a o corecta prin toate mijloacele, inclusiv forta. Aceasta reactie dura a Moscovei fata de incercarea liderilor comunisti din Cehoslovacia de a reforma regimul, ca si lansarea 'Doctrinei Brejnev', care intarea controlul sovietic asupra unei jumatati din Europa, n-au zdruncinat convingerea administratiei SUA ca este posibila inca o politica de destindere intre Est si Vest.

Incepand cu anii '70, atat SUA, cat si Uniunea Sovietica au adaptat la mijloacele lor de lovire cu destinatie strategica, dispozitive purtatoare de incarcaturi nucleare multiple, independent dirijabile, aparandu-si astfel fiecare, considerabilul potential nuclear. Daca pana la aparitia acestor mijloace o racheta balistica intercontinentala putea transporta la tinta o singura incarcatura nucleara pentru a distruge un singur obiectiv militar, ulterior aceeasi racheta, dotata cu componente nucleare multiple, putea sa loveasca simultan 2-14 obiective situate la distante diferite. Tocmai aceasta tehnologie a facut posibila inceperea negocierilor si semnarea tratatelor SALT 1 si SALT 2, care prevedeau reducerea de catre cele doua superputeri a numarului de rachete si avioane cu raza de actiune strategica. O singura racheta de tip nou inlocuia patrusprezece din cele vechi, imprecise si cu o singura componenta nucleara de lupta.

Competitia tehnologica dintre superputeri privind modernizarea armamentului nuclear, ca si lupta in planul dezinformarii si imagologiei nu puteau sa nu aiba urmari asupra derularii scenariilor geopolitice potrivit carora acestea, ca si alte state cu interes de mare putere, actionau in relatiile internationale. S-a constatat, la mijlocul deceniului sapte, ca ultrasofisticarea vectorilor de transport la tinta a incarcaturilor nucleare a devalorizat pur si simplu elementele considerate pana atunci cheie intr-un scenariu geopolitic: pozitia pe glob - terestra sau maritima; dimensiunea teritoriului si marimea populatiei. Avantajul insularitatii pe care l-au avut de secole unele tari, ca de exemplu Anglia, a fost anulat de rachetele balistice intercontinentale care pot actiona de oriunde - fundul oceanelor, silozuri subterane, rampe mobile terestre sau din cosmos - in doar cateva minute.

Perfectionarea arsenalului militar nuclear si clasic, dar si avantajele pe care le-a creat pentru cele doua superputeri bipolarismul au facut ca acestea sa nu se confrunte direct. De aceea, chiar daca se ajungea la conflucte ele erau transferate la periferie (Coreea, Cuba, Vietnam, Afganistan etc.) si primejdia unui razboi mondial a fost daca nu exclusa, cel putin extrem de redusa.

Aceste arme cu efecte apocaliptice i-au descurajat pe cei doi protagonisti ai epocii bipolarismului sa declanseze un conflict de proportii mondiale. Acest fapt i-a determinat pe unii analisti sa afirme ca 'bombei atomice ar fi trebuit sa i se confere premiul Nobel pentru pace'.

In Europa, superputerile s-au menajat reciproc, insa s-au confruntat direct in spatiile extraeuropene. Moscova a inteles ca scenariul geopolitic al CONTEINMENT-ului nu poate fi 'spart' decat prin specularea sanselor pe care le ofera spatiile politice fost coloniale, asa-zisa Lume a treia. Intrarea sovieticilor in acest spatiu s-a facut prin ceea ce analele diplomatice au consemnat ca fiind 'saritura de broasca' peste zidul indiguirii. La 24 decembrie 1979 trupele sovietice au intervenit in Afganistan, declansand o grava criza in relatiile Moscova-Washington, cu implicatii si consecinte mai mari decat razboiul din Vietnam.

Uniunea Sovietica atingea astfel un obiectiv geostrategic si geopolitic urmarit de conducerea de la Moscova, indiferent de natura regimului politic, inca de la sfarsitul secolului al IX-lea. Rusii au inteles, ca de altfel si americanii, importanta geopolitica a spatiului 'islamo-petrolic'. Controlul acestui spatiu a devenit un camp de confruntare acerba pentru suprematie in lume.

Reactia americana la 'saritura de broasca' a sovieticilor peste 'digul incercuirii' in Afganistan a fost prompta si n-a mai semanat cu cea din perioada crizelor din Ungaria (1956) sau Cehoslovacia, asa cum s-au asteptat sovieticii. La 3 ianuarie 1980, J. Carter s-a adresat Congresului. Au fost suspendate dezbaterile privind acordul SALT II si de asemenea au fost anulate o serie de acorduri sovieto-americane. La sfarsitul lunii ianuarie a fost lansata 'Doctrina Carter' care prevedea, in esenta, interventia SUA in orice regiune a lumii daca interesele ei erau amenintate in acel loc.

Administratia Carter nu numai ca a sprijinit rezistenta afgana impotriva sovieticilor, dar a si largit 'coalitia' de state care au sprijinit direct pe mujahedini. Amploarea si calitatea ajutorului a crescut in anii urmatori, astfel ca SUA a reusit sa infunde URSS in 'mlastina' a ceea ce a fost echivalentul unui alt Vietnam. Foarte important pentru deznodamantul confruntarii Est-Vest a fost si faptul ca SUA si-au convins partenerii din Europa Occidentala sa accepte stationarea, incepand cu 1983, a unui numar de 372 de rachete perfectionate.

Reluarea relatiilor diplomatice cu China, in ianuarie 1979, au permis Washingtonului sa amplifice colaborarea cu Pekinul. Din 1980 cooperarea americano-chineza a atins o dimensiune strategica mai clara, consemnand actiuni sesizabile nu numai in legatura cu Afganistanul, ci si cu alte probleme. In felul acesta URSS s-a vazut confruntata cu amenintarea geopolitica tot mai serioasa a unei contra-incercuiri.

Deceniul opt a adus schimbari radicale in logica si paradigma scenariilor geopolitice pe care analistii americani le-au elaborat. A rezultat si un nou comportament al SUA in relatiile internationale, un nou mod de a vedea si a trata 'lupta' cu sistemul comunist. Administratia SUA a parasit in acest moment strategia CONTEINMENT-ului care a avut drept paradigma incercuirea URSS-ului.

Scenariul geopolitic care a adus Occidentului victoria in confruntarea cu Estul si a pus capat razboiului rece, a avut la baza o accelerare a cursei inarmarilor pentru dezechilibrarea raportului de putere, o modificare a doctrinei militare a SUA si un element nou: ofensiva, in plan ideologic si imagologic. In partea a doua a anilor '70, presedintele Carter a declansat campania sa pentru drepturile omului. Mai intai in Europa de Est si apoi in Uniunea Sovietica.

La mijlocul anilor '80, a fost lansat un scenariu geopolitic care a fundamentat actiunea SUA in planul relatiilor internationale in conformitate cu o ierarhizare a intereselor sale si schimbarea centrului de greutate in ceea ce priveste instrumentele pentru a obtine controlul asupra Euroasiei. Din punct de vedere al intereselor americane, aceste prioritati urmaresc: intarirea economica si militara a Europei Occidentale; promovarea unor relatii strategice in formele care sa duca la o cooperare intre SUA, China si Japonia; intarirea militara a statelor din Asia de sud-est si in flancul sudic al URSS; provocarea si mentinerea unor 'presiuni' interne in statele din Europa Centrala si de Est, ca si in interiorul URSS in directia obtinerii unei stari de toleranta politica si realizarii unei diversitati politice mai mari.

Administratia Reagan si Bush au inteles perfect concluziile la care au ajuns analistii si teoreticienii in domeniul relatiilor internationale si al razboiului.

Din aceasta perspectiva, nici atitudinea si nici comportamentul SUA in anii '80, in plan geopolitic nu s-au mai incadrat in tipare clasice. Centrul de greutate al actiunilor a fost mutat de pe campul confruntarilor militare pe cel al luptei pentru drepturile omului si al infaptuirii democratiei pluraliste. Prin urmare, arma principala in confruntarea capitalism-socialism a devenit imaginea si cuvantul. La sfarsitul deceniului noua, remarca Z. Brzezinski, baza puterii americane este, in cea mai mare parte, dominatia pe piata mondiala a comunicatiilor. 80 % din cuvintele si imaginile care circula in lume provin din SUA.

Conducerea sovietica n-a reactionat adecvat la schimbarile petrecute in scenariile geopolitice americane atat din cauza dogmatismului marxist, care si-a pus in mod evident amprenta pe studiul fenomenului politic contemporan, cat si datorita unor calcule eronate in politica interna. Judecand gresit situatia internationala in deceniile opt si noua, a fortat ofensiva dincolo de limitele acceptabile chiar si pentru cei mai toleranti dintre occidentali. La acestea s-au adaugat si erorile liderilor sovietici in politica interna, care au condus la incetinirea dezvoltarii economice si la cresterea excesiva a birocratiei si coruptiei in toate domeniile societatii. Consumul incontrolabil al resurselor a facut ca URSS sa intre intr-o faza de evolutie a imperiilor, pe care Paul Kenedy a numit-o supraextindere. Fostul lider sovietic Mihail Gorbaciov aprecia, in memoriile sale, ca atunci cand a ajuns in fruntea partidului comunist si a statului sovietic, 'tara se gasea in mod evident la capatul puterilor. Mecanismele economice functionau din ce in ce mai rau. Randamentul productiei era in scadere. Cuceririle gandirii stiintifice si tehnice erau anulate de o economie birocratica'.

Epuizarea treptata a potentialului economic pentru a tine pasul cu americanii in ceea ce priveste cantitatea, dar mai ales calitatea in competitia inarmarilor a influentat hotarator raporturile de putere dintre SUA si URSS. Cresterea pretului platit de sovietici pentru a mentine URSS-ul in fruntea ecuatiei de putere a dus la epuizare economica si la o alunecare a ei catre zona 'lumii a treia'

La mijlocul anilor '80, in Uniunea Sovietica a venit la putere o noua conducere care a inteles ca mecanismul socialist a dus statul, in plan intern cat si extern, la faliment politic, economic si social.

Mihail Gorbaciov a declansat un amplu proces de reforme si mai ales reasezari, care au vizat reorganizarea sistemului politic prin limitarea prerogativelor partidului comunist, diminuarea puterii aparatului represiv si aparitia unui stat de drept cu un sistem de reglari si echilibre.

Reformele interne incluse in sistemul politic din Uniunea Sovietica n-au condus, asa cum s-au asteptat initiatorii lor, la revitalizarea, ci la o prabusire a sa.

Disponibilitatea lui Gorbaciov de a tolera aparitia miscarilor reformatoare in unele tari din blocul sovietic - Polonia, Cehoslovacia si Ungaria - a condus la disparitia sentimentului de teama de pericolul interventiei 'fratelui mai mare'. O jumatate de secol, teama de interventia sovietica a fost principalul obstacol in aparitia miscarilor de mase care sa duca la rasturnarea regimului. Deoarece sovieticii si-au facut publice noile principii care guvernau, dupa 1985, relatia Moscova - sateliti, obstacolul fricii a disparut din tarile blocului sovietic.

Unda de soc a 'glasnostului' si a 'perestroicii' a inflamat opozitia politica in toate tarile est-europene, iar declaratia liderului sovietic M. Gorbaciov facuta la Strasbourg, in vara anului 1989, prin care condamna doctrina suveranitatii limitate si interventionismul, a dat unda verde reformatorilor din Europa de Est in eforturile lor de a ajunge la un sistem multipartidic si la o economie de piata. Dogma ireversibilitatii trecerii catre comunism se prabusise fara ca imensul arsenal militar sovietic sa poata salva sistemul. Confuntarea geopolitica si geostrategica dintre Est si Vest se incheia cu victoria celui din urma.

Imperiul sovietic, in profunda criza politica si economica, isi retrage trupele din tarile satelit deoarece costurile bazelor militare externe au devenit o povara greu de suportat pentru Moscova si nu mai exista nici o ratiune pentru continuarea protectiei birocratiilor comuniste impotriva miscarilor social-politice care doreau schimbarea.

Sperantele echipei Gorbaciov de a mentine tarile est-europene in sfera de interes a Moscovei s-au naruit pe masura ce acestea s-au desprins de URSS, care in final ea insasi a disparut. Scenariile geopolitice si geostrategice conform carora Occidentul a castigat razboiul rece in confruntarea cu estul comunist au fost mai realiste si eficiente decat ale Moscovei.