ISTORIA GEOPOLITICII

ISTORIA GEOPOLITICII CA TEORIE SI INSTRUMENT DE ANALIZA A RELATIILOR INTERNATIONALE PANA LA JUMATATEA SECOLULUI XX

Geopolitica a aparut ca teorie in campul disciplinelor care studiaza raporturile dintre state sub toate formele si aspectele la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul celui urmator.

Ca fenomen obiectiv in campul relatiilor internationale, geopolitica s-a manifestat cel putin de cand un stat (un actor al relatiilor internationale), in evolutia umanitatii, a avut forta si capacitatea de a-si impune suveranitatea sau controlul si in alt spatiu decat cel pe care s-a constituit ca entitate politica de sine statatoare.

Schimbarile din relatiile internationale au avut un impact deosebit asupra teoriilor si a cunostintelor care doreau a explica lumea si istoria. Determinismul geografic cucereste lumea stiintifica cu toate consecintele sale. Titani ai Renasterii, daca ar fi sa ne referim doar la Jean Bodin (1530-1596) si Las Casas (1470-1566), au studiat mediul geografic si influenta acestuia in activitatea politica, mai ales asupra formelor statului si guvernarii societatii. Jean Bodin sustinea ca mediul geografic exercita o dictatura de la care omenirea nu se poate sustrage. Natura impune fiziologia, starea de spirit si organizarea sociala a diferitelor populatii, determinand institutiile cele mai convenabile

O contributie majora la impunerea determinismului geografic in stiintele societatii a avut-o, in Franta, Charles Louis de Secondat, baron de la Brede et de Montesquieu (1689-1755) si Anne Robert Jaques Turgot (1727-1781). Moravurile, institutiile si trasaturile specifice ale popoarelor au fost explicate de ilustrul Montesquieu prin factorii geografici, dintre care clima era considerata hotaratoare. Astfel, dupa filosoful francez, caldura excesiva din zonele tropicale determina in mod necesar un regim despotic, in timp ce formele de organizare politica mai avansate din Europa erau explicate prin clima temperata. Teoria curpinde o doza de naivitate asupra careia nu insistam, insa trebuie aratat ca aceasta s-a vrut, sa devina un suport al istoriei politice. Turgot l-a continuat pe Montesquieu in schita de lucrare Geografia politica, in care dorea sa teoretizeze principiile de guvernare a societatii prin prisma influentei factorilor geografici.

Determinismul geografic a avut adepti de marca in Anglia si Germania. In lucrarea Istoria civilizatiei engleze, Henry Th. Buckle (1821-1862) a sustinut ca infatisarea generala a naturii explica evolutia inegala a civilizatiilor. Germanul Friedrich Ratzel a pus bazele geografiei politice, in care a incercat sa demonstreze ca 'spatiul' ocupat de un popor este determinant pentru evolutia sa politica si culturala.

Acesta era convins ca spatiul nu este numai teritoriul pe care il ocupa un stat, ci este insasi puterea acestuia. Fiecare stat si fiecare popor, afirma F.Ratzel, isi au propria conceptie a spatiului.

Conceptiile si ideile lui F.Ratzel    din principala sa lucrare Geografia Politica au fost puternic influentate de teoria evolutionista a lui Ch.Darwin. Ratzel considera statul un 'organism viu', identificand si o serie de legi ale cresterii spatiului unui stat, cum ar fi:

Spatiul unui stat creste odata cu dezvoltarea culturii acestuia;

Cresterea statului este insotita de alte simptome: dezvoltarea ideilor, a comertului etc.;

Cresterea unui stat se realizeaza prin alipirea si inghitirea statelor mai mici.

Frontiera constituie organul periferic al statului si in aceasta calitate serveste drept martor al cresterii tariei sau slabiciunii sale si a schimbarilor survenite in organismul acestuia.

In cresterea sa, statul trebuie sa inglobeze elementele cele mai valoroase ale mediului fizic inconjurator: linii de coasta, albii ale fluviilor si raurilor, raioane bogate in diverse resurse.

Primul impuls de crestere teritoriala este primit de statele subdezvoltate din exterior, de la civilizatiile mai avansate.

Tendinta generala de contopire ramificandu-se in cursul dezvoltarii, trece de la un stat la altul si pe masura acestui transfer se intensifica.

O evolutie aparte a avut determinismul geografic in Germania incepand cu sfarsitul secolului al XVIII-lea si pe parcursul secolului al XIX-lea. Germania traia drama unei faramitari teritoriale excesive, situatie perceputa negativ de oamenii de cultura din spatiul german. In sprijinul ideii creerii unui stat national modern german au fost adusi, nu o data, si factorii de ordin geografic.Michel Korinman apreciaza ca "in cei 40 de ani care au precedat Primul razboi mondial, geografii germani s-au aratat dornici de a apara cauza patriei lor, insa, contributia lor a fost dezamagitoare"

Treptat, personalitatile politice si culturale din spatiul german se vor racorda la teoriile care justificau imperiile coloniale si a fost elaborata doctrina pangermanismului. Considerand 'intinderea' drept fundamentul unui stat, Friedrich List (1789-1846) solicita, in scrierile sale pentru Germania, 'dreptul la dimensiune'. El vedea expansiunea Germaniei in toate directiile. In acest tablou de geografie politica, granitele statelor balcanice erau considerate obstacole artificiale care urmau a fi depasite succesiv. In ceea ce priveste raporturile dintre marile puteri, el propunea o intelegere germano-britanica pentru a tine in echilibru Rusia si S.U.A.F. List a avut o intelegere corecta asupra fenomenului geopolitic, deoarece, in urmatoarea suta de ani, tocmai aceste doua mari puteri au controlat lumea. Acest lucru l-a observat si F. Rotzel: 'Idealul pentru o mare politica, ce revendica puterea mondiala consta in combinarea factorilor continentali si maritimi' Acesta era convins ca numai un spatiu imens mentine viata. Din aceasta perspectiva, a acordat o importanta deosebita controlului oceanelor. Pacificul era considerat de Ratzel 'ocean al viitorului', locul unde se vor ciocni interesele marilor puteri ale lumii. Pentru ca a folosit datele geografice in fundamentarea politicii externe a statului german si pentru intelegerea realitatilor internationale din secolul al XI-lea, Ratzel a fost considerat, pe buna dreptate, un precursor al geopoliticii. Pe aceeasi linie s-au inscris in lucrarile lor si americanii Ellen C. Semple, E.G.Dexter si Ellsworth Huntigton.

Determinismul geografic a cunoscut o ampla dezvoltare la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul celui urmator prin lucrarile lui K. Ber si L.I. Mecinikov. Acestia au aratat locul si rolul fluviilor mari in raspandirea civilizatiei. Mecinikov fiind si autorul lucrarii Civilizatia si marile fluvii ale istoriei. Teoria geografica a dezvoltarii societatilor moderne.

La inceputul secolului al XX-lea, istoricii B.N.Cicerin, S.M.Soloviev, V.O.Klincevskii, A.P.Sceapov etc. au analizat influenta factorilor naturali asupra evolutiei statului rus. Cicerin, de exemplu, considera ca pentru rusi o autoritate centrala foarte puternica a fost necesara din cauza imensitatii spatiului rus, a unei populari scazute a acestui teritoriu si amenintarii permanente a unor navaliri externe.

Foarte interesante sunt ideile determinismului geografic prezente in opera lui V.O.Klincevskii si I.L.Solonevici. 'Cand incepem sa studiem istoria unui popor, - afirma V.O.Klincevski - intalnim o forta care sustine leaganul fiecarui popor, natura tarii sale'

I. L. Solonevici considera ca libertatile individuale sunt dependente de factorul geografic. Comparand libertatile cetateanului din Anglia, SUA si Rusia, acesta ajunge la concluzia ca poporul rus nu va beneficia niciodata de libertatile existente in Anglia si Statele Unite, deoarece securitatea acestora din urma este garantata de oceane si stramtori, iar a celor din Rusia doar de serviciul militar obligatoriu. Serviciul militar obligatoriu este considerat de Solonevici una din principalele nonlibertati.

Suprematia determinismului geografic in teoriile despre societate si istorie a fost treptat eliminata de progresele inregistrate in domeniul stiintelor pozitive. Dictatura naturii asupra omului a fost pusa sub semnul intrebarii de Johan Gottfried Herder (1744-1803), care in lucrarea Idei asupra filosofiei istoriei umanitatii constata ca 'istoria este geografie in miscare si climatul nu ne sileste, ci ne indeamna'. In fapt, intreaga Renastere a demolat tabloul static al societatii si l-a inlocuit cu unul mobil, dinamic, in evolutie, rezultat dintr-o intelegere echilibrata a raporturilor dintre societate si natura.

Edificatoare in acest sens este conceptia lui Alexis de Tocqueville (1805-1859), care afirma ca 'Providenta a creat genul uman nici in intregime independent, nici cu totul in sclavie'. . Democratia americana, in forma in care i se infatisa in urma calatoriei intreprinse in Statele Unite, nu era rezultatul exclusiv al factorilor geografici, ci o impletire a mai multor cauze de ordin istoric, social si spiritual-religios .

Istoricul francez Jules Michelet (1789-1874), desi insista asupra rolului mediului geografic in viata popoarelor si afirma ca 'in ultima instanta, istoria este inainte de toate geografie , a considerat ca societatea are un rol activ in raport cu acesta. Mediul geografic, prin el insusi, n-a determinat in mod absolut cursul evenimentelor in istorie.

Scoala franceza de geografie politica si ulterior de geopolitica s-a afirmat ca o expresie a rivalitatilor de mare putere care s-au manifestat intre Franta si Germania incepind cu a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Geografia capata din acest moment un rol important in intelegerea politicii in Franta, ca o reactie la teoriile germane. Adversitatea fata de justificarea politicii de mare putere prin termenii geografici i-a determinat pe teoreticienii francezi sa evite utilizarea termenului de geopolitica.

Geografia politica franceza, prin Andr Chradame si Paul Vidal de la Blanche (1843-1916) a dat o riposta teoriei 'spatiului vital' si conceptiei biologice a statului, opunand principiul nationalitatilor, propriu revolutiei franceze.

In lucrarea sa Tableau gographique de la France, Vidal de la Blanche remarca faptul ca specificitatea unui spatiu nu rezulta din considerente geografice sau climaterice, ci depinde de oamenii care il populeaza

Cresterea interdependentelor din viata internationala, frecventele rasturnari in raportul de putere la scara planetara, ca si eforturile oamenilor politici de a gasi solutii la problemele extrem de complexe care s-au manifestat in Europa si in lume la inceputul secolului al XX-lea, au impus definitiv geopolitica in societatea contemporana, ca un fenomen permanent. Studiul acestui fenomen s-a impus de la sine, din ratiuni practice.

Oamenii de cultura care s-au aplecat asupra studiului societatilor in interconexiune si interconditionare nu aveau cum sa nu observe ca un fenomen se impune in viata internationala, iar pentru cunoasterea si studierea lui, instrumentele si metoda cu care operau geografia politica, strategia militara, istoria, filosofia sau politologia nu mai erau suficiente. Pornind de la aceste considerente, Rudolf Kjellen a completat sectorul sau de analiza politica si a introdus un element nou - geopolitica,- pe care l-a definit in raport de apropierile dar si distantarile necesare fata de geografia politica, politologie sau diplomatie.

Noutatea ca si valoarea incontestabila a descoperirilor facute de Rudolf Kjellen au creat in mod inevitabil un cerc de sustinatori si, ulterior, continuatori ai domeniului, dar si unul de adversari. Disputa nu s-a incheiat, nici astazi, insa acest lucru n-a impiedicat aparitia scolilor nationale de geopolitica.

Suedezul Rudolf Kjellen a fost primul care a folosit termenul de geopolitica intr-o conferinta publica, in aprilie 1890. Ulterior, el a dezvoltat conceptul in lucrarilesale, Introducere la geografia Suediei si Marile Puteri. Consacrarea termenului de geopolitica in analiza relatiilor politice internationale a fost determinata de studiul pe care R. Kjellen l-a intreprins pentru a descifra cauzele si a analiza fortele care s-au confruntat in primul razboi mondial. In literatura stiintifica germana, termenul patrunde in anul 1903, dar numai dupa 1917 se produce o adevarata dezbatere privind utilizarea noului concept - geopolitica - cand lucrarea lui Rudolf Kjellen Statul ca forma de viata este tradusa in germana Se poate afirma ca spatiul german s-a dovedit a fi nu numai prielnic aparitiei si proliferarii ideilor geopoliticii, ci si un mediu care a favorizat disputa geopolitica asupra unor realitati din sistemul relatiilor internationale de dupa razboi.

Rudolf Kjellen n-a considerat geopolitica o noua disciplina sau stiinta care sa se adauge geografiei, istoriei sau diplomatiei, ci doar o latura din 'stiinta care studia statul'. Aceasta stiinta era formata, prin urmare, din: geopolitica, ecopolitica, demopolitica sociopolitica si cratopolitica. Geopolitica studia statul ca teritoriu (asezare, forma), ecopolitica il analiza ca gospodarie, demopolitica il privea ca neam, sociopolitica ca societate, iar din punct de vedere al guvernamantului trebuia sa se ocupe cratopolitica.

Din perspectiva geopolitica, prin asezarea unui stat, Kjellen nu intelegea doar asezarea cartografica, determinata de coordonatele geografice, si nici asezarea langa mare sau in inima unui continent, ci asezarea sa in arhitectura relatiilor international.

In Marea Britanie, dar si peste Atlantic, in perioada in care geopolitica isi cauta locul in cadrul disciplinelor socio-umane, nu se poate vorbi de o dezbatere teoretica, ci mai curand de analize si studii care, desi autorii lor nu le definesc ca atare, sunt geopolitice. Este cazul lucrarilor semnate de Halford J.Mackinder si Alfred T.Mahan, care au fost preocupati in scrierile lor de gasirea fundamentelor teoretice care sa justifice mentinerea si consolidarea pozitiei de mare putere pentru tarile lor.

In aceasta perioada determinismul geographic atinge apogeul prin lucrarile publicate de scoala anglo-saxona si cea germana.

Este cazul lucrarilor semnate de Halford J.Mackinde si Alfred T.Mahan care au fost preocupati in scrierile lor de gasirea fundamentelor teoretice care sa justifice mentinerea si consolidarea pozitiei de mare putere pentru tarile lor.

Momentul care l-a lansat pe Halford J.Mackinder ca figura centrala a gandirii geopolitice s-a produs in ianuarie 1904, cand a prezentat la Societatea Geografica expunerea Pivotul geografic al istoriei.

Convins ca istoria umanitatii a cunoscut, in evolutia sa, trei faze, Halford J.Mackinder a analizat in comunicarea prezentata deosebirile esentiale dintre marile puteri maritime si cele continentale, ajungand la concluzia ca rolul de regiune pivot in politica si istoria universala,il constituie centralitatea.Un stat trebuie sa fie capabil sa ocupe un loc central pentru a putea domina in ecuatia de putere.In opinia sa, la inceputul secolului XX, acest rol l-a detinut imensul spatiu din interiorul Euroasiei. Cine domina acest spatiu se poate considera stapanul intregii lumi.

Mackinder considera ca orice mare putere continentala care ar cuceri o pozitie dominanta in zona 'pivotului geografic', poate invalui de la flancuri lumea maritima. In acest sens, el avertiza impotriva unei apropieri ruso-germane sau chiar a uneia chino-japoneze care sa inlocuiasca Rusia si zona pivot, deoarece s-ar 'produce o ruptura a echilibrului de putere in favoarea statului pivot'.

Pentru a contracara aceasta posibilitate se impunea - in opinia lui Halford J.Mackinder - incheierea unei aliante intre Anglia, Franta si SUA .Considera ca intretaierea spatiului maritim cu cel terestrueste factorul cheie al istoriei popoarelor si statelor. Insasi mersul istoriei a fost influentat de confruntarea centru-periferie.Din centrul Hearthlandului s-a exercitat in permanenta o presiune asupra periferiei sau ceea ce el numea centura insulara

Teoria 'pivotului geografic al istoriei' a fost dezvoltata si completata cu o noua idee, 'Insula mondiala' (World Island) in studiul Idealurile democratice si realitatea Insula mondiala este o masa continentala compacta, inconjurata de Oceanul planetar - zona Europa - Asia - Africa. Inconjurata de Oceanul mondial, aceasta insula trebuia sa devina, in mod inevitabil, datorita pozitiei geografice si strategice, locul principal de dispunere a omenirii pe planeta noastra. Foarte important era, in conceptia lui Halford J.Mackinder, cine stapanea inima ('Hertland-ul') Insulei mondiale. Numai acel stat are o baza suficient de solida pentru a concentra fortele care sa ameninte libertatea lumii din interiorul citadelei continentale a Euroasiei.

Concluzia demersului sau a fost expusa sintetic in formula: 'Cine stapaneste Europa de Est, domina <<Heartland-ul>>. Cine stapaneste <<Heartland-ul>> domina <<Insula Lumii>> (World Island). Cine stapaneste Insula mondiala domina intreaga lume'. Evolutia Europei in secolul al XX-lea demonstreaza clar ca formula lui Mackinder n-a facut o excelenta cariera teoretica, insa faptele arata ca oamenii politici care au conceput arhitectura relatiilor internationale si a granitelor dupa cele doua razboaie mondiale, dupa cum vom vedea in partea a doua a prezentei lucrari, au fost puternic influentati de conceptia sa.

Contemporan cu Halford J.Mackinder, amiralul Alfred T. Mahan si-a construit modelul sau de analiza geopolitica pe baza unor postulate care nici ele nu pot fi demonstrate.Pentru Mahan instrumentul politicii este comertul. Actiunea militara trebuia sa ofere conditii prielnice pentru dezvoltarea unei civilizatii comerciale la scara planetara. Ideile sale au fost preluate, in general, din teoria darwinismului social cu o oarecare influienta si circulatie an epoca: lumea este o lupta, lupta este esenta vietii si a relatiilor dintre popoarele lumii; civilizatia europeana si sora sa americana sunt superioare altora, ceea ce le da dreptul la expansiune si au datoria de a converti popoarele inferioare etc.

Ca si in cazul lui Halford J. Mackinder, ideile si scenariile geopolitice ale amiralului n-au ramas fara ecou in actiunea politica. Relevanta in acest sens este afirmatia secretarului de stat al SUA, H. L. Stimson: 'Neptun este Dumnezeul, Mahan profetul sau, iar marina SUA singura biserica adevarata', ca si cererea adresata de F.D. Roosevelt americanilor de a privi harta lumii intregi si nu numai pe cea care reprezinta teritoriul american.

In opinia unor specialisti, Nicholas Spykman a continuat cercetarile si a dezvoltat scenariile geopolitice elaborate de H. J. Mackinder si amiralul A. T. Mahan. In lucrarile sale se contureaza ideea ca masa continentala euroasiatica si coastele nordice ale Africii si Australiei formeaza trei zone concentrice: Heartland-ul continentului euroasiatic in nord; zona-tampon care-l inconjoara si marile marginale si continentele african si australian. In jurul acestei mase continentale, din Anglia si pana in Japonia, intre continentul din nord si cele doua din sud trece Marea Cale Maritima a lumii

Cu Robert Strausz-Hup, scriitura geopolitica in SUA isi muta centrul de greutate de pe analiza spatiului in lupta pentru suprematie mondiala, pe interpretarea locului si rolului pe care un stat il ocupa in ecuatia de putere. Conceptul de 'balanta a puterii' este cheia analizei geopolitice in lucrarile lui R. S. Hup.

In conceptia sa, balanta puterii inseamna: un echilibru intre marile puteri navale si continentale; un echilibru intre diversi poli regionali de putere din Europa si Asia, si intre cele doua continente in general; un echilibru intre politica de forta de interventie militara si o politica a compromisului diplomatic, un echilibru global intre cele doua superputeri - SUA si Uniunea Sovietica

Ca si predecesorii sai, si Robert Strausz-Hup este sedus de ideea construirii unui scenariu geopolitic propriu, avand in centru realizarea unei federatii la nivel regional sau global, in fruntea careia sa se gaseasca, evident, SUA. Acesta credea ca 'este in interesul intregii omeniri sa existe un centru unic, din care sa se exercite un control de echilibrare si stabilizare, o forta-arbitru, si acest control de echilibrare si stabilizare sa se afle in mainile Statelor Unite

In primele decenii de dupa incheierea primului razboi mondial, in Germania geopolitica s-a bucurat de un interes cu totul special. Conditiile interne, dar mai ales afirmarea statului german, in relatiile internationale, ca o mare putere au determinat pe unii specialisti sa vada in geopolitica o disciplina capabila sa puna la indemana oamenilor de stat 'indicatii politice de ordin practic pornind de la teoriile geografiei si ale istoriei'.

In foarte scurt timp apare in Germania o scoala geopolitica grupata in jurul periodicului 'Zeiterschrift fr Geopolitik', din randurile careia se va desprinde si se va afirma o extrem de contestata si complexa personalitate, generalul Karl Haushofer. Specialistii germani au dezvoltat si au dat o proprie interpretare conceptului de geopolitica.

In viziunea acestora, 'geopolitica este teoria dependentei evenimentelor politice de teritoriu. Ea isi are temelia sigura in geografie, indeosebi in geografia politica, care este teoria fiintelor politice de pe glob si a structurii lor. Geopolitica urmareste sa furnizeze indicatii pentru actiunea politica si sa fie indreptar in viata politica. Ca atare, ea devine o tehnologie capabila sa conduca politica practica pana la punctul la care se produce avantul novator al actiunii. {i numai cu ajutorul ei, acest avant va putea avea drept punct de plecare pentru realizari stiinta si nu nestiinta. Geopolitica vrea si trebuie sa devina constiinta geografica a statului'.

Directiile principale de orientare a cercetarilor de geopolitica au fost stabilite de generalul Karl Haushofer in lucrarea Bausteine fr Geopolitik si unele studii publicate in revista 'Zeiterschrift fr Geopolitik'. Considerand ca exista o legatura directa intre spatiul (Raum) pe care un popor il ocupa, sau o natiune si dezvoltarea optima a acesteia, Haushofer a crezut ca a descoperit 'legea cresterii indefinite a statelor' In virtutea acestei legi, populatia unei natiuni active se extinde pana cand atinge cele mai mari spatii posibile pentru a-si satisface nevoile. Haushofer a oferit un suport cantitativ pentru aceasta teza si considera ca un popor se poate dezvolta normal daca are o densitate de 100 de locuitori pe km² El a propagat asemenea idei fiind sub influienta nefasta a teoriilor rasiste si biologizante care alcatuiau baza ideologiei naziste Evolutia societatii europene dupa cel de-al doilea razboi mondial a infirmat ipoteza si suportul matematic al afirmarii, in relatiile internationale, a legii cresterii indefinite a statelor.

Viziunea geopolitica a generalului Karl Haushofer a fost influientata si de conceptiile si teoriile geopolitice care circulau in lumea anglo-saxona, indeosebi de teza 'Heartland-ului' elaborata de Mackinder. a intrezarit, in modelul elaborat de Mackinder, posibilitatea ca Germania sa-si poata reocupa locul pierdut in urma incheierii primului razboi mondial, in ecuatia de putere de pe continentul european. Haushofer considera, din acest punct de vedere, ca Germania nu trebuie sa fie dusmanul, ci aliatul Rusiei, cu care sa realizeze blocul continental Europa Centrala - Euroasia.Intr-o prima faza a celui de-al doilea razboi modial parea ca profetiile sale au si acoperire in politica mondiala a epocii. In august 1939 Germania nazista si URSS si-au dat mina prin semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov si isi imparteu sferele de influienta. El privea alianta Germaniei cu Rusia drept nucleul unui bloc transcontinental prin includerea Japoniei si Chinei. Din aceasta perspectiva, in scrierile sale, inca din anii 30, Haushofer a cautat sa atraga atentia oamenilor politici japonezi asupra unei apropieri a Japoniei de China si Uniunea Sovietica.

Constituirea blocului euroasiatic era vazuta de general ca un raspuns la scenariul 'Anaconda', prin care puterile maritime - Anglia si SUA - puteau sa incercuiasca Heartland-ul. Era, in fapt, un scenariu prin care Germania putea sa devina hegemon in cadrul noii ordini mondiale, pe care o preconizau oamenii de stat din cel de-al treilea Reich.

In Romania, desi n-a cunoscut dezvoltarea si interesul de care s-a bucurat in Germania si lumea anglo-saxona, geopolitica a constituit un punct de atractie pentru geografi, istorici si sociologi. Un grup de intelectuali de marca au fondat in 1941 o revista de specialitate 'Geopolitica si Geoistoria', prin care s-a intrat in dialog cu reputati geopoliticieni din Europa. In studiile publicate in aceasta revista au fost abordate probleme legate de sfera si obiectul geopoliticii, dar si incercari de elaborare a unor 'reprezentari geopolitice' asupra spatiului romanesc.

Teoreticianul incontestabil al geopoliticii romanesti a fost profesorul de geografie istorica Ion Conea. El a considerat geopolitica 'o disciplina cu adevarat noua cu un precis obiect de cercetare propriu', cu o sfera de cuprindere si de cercetare distincte in campul relatiilor internationale, in raport cu alte discipline, cum ar fi, de exemplu, geografia, politica, sociologia sau istoria.

Geopolitica s-a nascut, in opinia lui Ion Conea, din nevoia omului modern de a da raspuns la problemele cu care este confruntat. Statutul politic si economic al Planetei se schimba de la o zi la ata. 'Pamantul devine cu fiecare zi mai mic si aproape ca n-a ramas colt inghetat sau minuscula insula pierduta in larg de ocean neocupata de el. S-a dus vremea in care, - afirma I.Conea - Statele isi permiteau sa lase intre ele, ca hotare, adevarate zone nelocuite'. Prin urmare, in lupta omului cu natura, reducerea continua a dimensiunilor planetei, apar inevitabil si conflictele de interes. De aici si nevoia de a fi elaborate studii care sa prezinte 'zonele de frictiune tot mai numeroase pe fata Terrei'

In viziunea lui Ion Conea, geopolitica are ca obiect de studiu 'mediul politic planetar', adica 'jocul politic dintre state'. Aceasta disciplina, in opinia specialistului roman, se diferentiaza de geografia politica care ramane fidela paradigmelor sale clasice: determinismul geografic al asezarii (pamantul), naturalismul biologist si evolutionismul organic (istoria). Dezvoltand aceasta idee, el afirma: 'Astazi, in politica internationala, oamenii de stat, ca si diplomatii, ca si regii, si in genere, toti conducatorii de state au ajuns sa lucreze cu o natiune noua, careia noi ii vom spune Planetargedanke Carmuitorii statelor trebuie sa fie atenti azi, in orice moment, la toate scyllele si carybdele planetare printre care cu greu vaslesc nave politice care sunt stabilite.