AFISUL ELECTORAL

AFISUL ELECTORAL

Afisul a fost mereu mijlocul militant prin excelenta, prin care candidatul transmite un mesaj, impune o atitudine personala si este un prim dialog intre candidat si alegator, dupa cum spunea Michel Bongrand: "patru sase cuvinte si intalnirea unei priviri" .

Afisajul este un mediu costisitor, care consuma o mare parte a bugetului promotional al campaniei electorale, dar atinge obiective specifice precum: cresterea notorietatii si a credibilitatii candidatului, imbunatatirea imaginii, difuzarea unei teme a campaniei sau a unei suite de teme, cu afisaj succesiv, prezentata intr-un mod atragator, socant.

Esential este ca la inceputul campaniei, sa fie demarata o actiune in forta, in care se vor lipi multe afise, deoarece multe vor fi distruse de catre adversari. Afisajul se face in mai multe randuri: la inceputul campaniei, zilnic si in ultimele trei patru zile.

In cazul afisajului, de o importanta majora este primul contact dintre privirea alegatorului si afis. Acesta il vede, dar daca privirea nu ii este sedusa de modalitatea de prezentare a afisului, il poate ignora. Este suficient ca afisul sa retina atentia pentru doua trei secunde, asadar, dupa o perceptie globala, se efectueaza o analiza rapida a elementelor componente, suficient, pentru ca individul sa accepte sau nu mesajul transmis.

Limbajul afisului este o imbinare intre text si imagine, care cuprinde atat tipografia - formatul si desenul literelor, dar si tipografia - repartizarea diverselor elemente ale mesajului pe suprafata ce trebuie acoperita. Fotografia trebuie sa produca un soc si sa evite, ca si textul, sa fie prea complexe.

Afisele sunt de doua feluri: cele comerciale, de dimensiuni mari, care se lipesc pe panouri inchiriate, in locatii precum: intersectii, intrari pe arterele mari de circulatie, in centrul orasului, la inaltime mare, pentru a avea o vizibilitate crescuta, dar si pentru a evita distrugerea lor si cele militante, de dimensiuni reduse, lipite de voluntari sau de echipe platite cu ziua. In afara de acestea, in ultimul timp, o popularitate crescuta a capatat-o panotajul (afisajul pe mijloace de transport, metrou, taxiuri, bannere, etc.) si formula de "om sandwich" sau de vestimentatie personalizata cu sigla, sloganul, imaginea candidatului promovat. Toate aceste tipuri de afisaj trebuie plasate in puncte de tranzit maxim in orase, la intrarile in judete, in marile intersectii sau la iesirea din marile centre comerciale.

Afisul se prezinta in fata publicului fara a impune vreun cost suplimentar pe care acesta trebuie sa-l plateasca. El ne apare mereu in drum, nu poate fi ocolit, iar daca mesajul este bine transmis, cu o singura privire putem intelege ceea ce vrea sa comunice.

Un alt element de care trebuie sa se tina seama este acela ca afisul se adreseaza unui public nediferentiat, el trebuie sa fie asimilat atat de tineri, cat si de cei varstnici, de muncitorii din fabrici, cat si de functionarii care lucreaza in birouri.

Afisul are in primul rand o viata materiala, adica acea perioada pana cand este rupt, murdarit, acoperit si care depinde foarte mult de frecventa plimbarilor opozantilor, dar si o viata utila - durata in care afisul ne retine atentia. Treptat, ne obisnuim cu el si ajungem sa nu-l mai remarcam, ca si cand ar fi disparut din decor. Renasterea sa este posibila modificandu-l, adaugandu-i un slogan sau o imagie noua, sa se inlocuiasca un detaliul cu un altul, astfel incat trecatorul sa isi dea seama de schimbarea efectuata.

Afisul este durabil, el ramane pe ziduri o perioada mai lunga sau mai scurta, este vazut si revazut, si de aceea, poate fi interpretat si reinterpretat de mai multe ori; orice detaliu, omis la o prima vedere, poate fi identificat si decodificat la intalniri ulterioare.

In ceea ce priveste imaginea de pe afis, Gabriel Thoveron identifica trei ipostaze majore prin care candidatul poate sa transmita caracteristicile definitorii ale personalitatii sale si relatia pe care doreste sa o aiba cu electoratul sau cu adversarii sai.

Pozitia frontala, reprezinta adresarea directa ("EU va vorbesc"), superioritatea fata de cititorul caruia i se adreseaza. Omul politic ne priveste drept in ochi, franc si ne vorbeste la persoana I, chiar daca sloganul foloseste persoana a treia si are rolul de a atenua agresivitatea imaginii.

Prim-planul, dimpotriva, accentueaza aceasta agresivitate. Atentia cititorului se

axeaza in intregime asupra chipului. Persoana din prim plan se poate gasi sau nu in fata unui decor - acesta avand si el rolul de a atenua din agresivitatea pozitiei frontale. Fara decor, omul este cu adevarat un "eu, numai eu si nimic altceva". Aceasta imagine se adreseaza direct destinatarului si indeplineste o functie de implicare, insa are inconvenientul de a se afla la limita: personajul nu se poate apropia mai mult.

Profilul, ne prezinta un alt fel de candidat, care nu ne mai vede, acum noi suntem cei care il observam , nu ne mai vorbeste el, ci altcineva; el este intr-adevar el.

Intre aceste doua variante extreme, se situeaza semi-profilul, varianta de compromis. Acesta este mai aproape de portret si va fi solicitat cand se va dori exprimarea unei psihologii si nu a unei vointe. Personajul poate privi o a treia persoana sau ne poate intinde mana, in semn de salut sau de acordare a ajutorului sau. In oricare din aceste ipostaze, candidatul nu mai reprezinta intruchiparea puterii, ci un partener de dialog.

Candidatul trebuie sa apara incadrat intr-un decor sau de alte personaje. El va fi prezentat in familie si chiar alaturi de un animal de companie - calitatile de parinte, sot, protector al unei alte fiinte se vor reflecta si in activitatea publica pe care se pregateste sa o inteprinda. Va fi un om al dialogului, se va preocupa mereu de soarta oamenilor , va asculta mereu doleantele lor si va fi dispus sa le raspunda si sa le explice.

Decorul reprezinta un alt element esential in conturarea imaginii candidatului. Cadrul profesional - personajul se afla la birou, cu stiloul in mana, semnificand convingerea pe care o are ca nu poate dezamagi, fiind gata sa ofere in scris garantia implicarii sale si a solutionarii problemelor existente.

Semnatura candidatului nu trebuie sa lipseasca de pe afis, ca o marca a competentei sale. Numele poate sa nu fie inscris, in cazul in care personajul se bucura de o popularitate raspandita in randul electoratului.