BALANTA DE PUTERE SI ORDINEA INTERNATIONALA

BALANTA DE PUTERE SI ORDINEA INTERNATIONALA

III.     Relevanta balantei de putere in timpul Razboiului Rece

In aceasta perioada exista o balanta de putere, care juca acelasi rol pe care l-au jucat alte balante de-a lungul istoriei. Dar incepand cu ultima parte a anilor 50 un alt fenomen incepea sa se manifeste, facand din balanta de putere a acelei periode o balanta cu caracteristici cu totul speciale: elementul ce ii dadea specificitatea era descurajarea nucleara reciproca. Nici un stat nu avea putere preponderenta la nivelul intregului sistem international. Dar daca initial aceasta balanta era una simpla (SUA si URSS), mai tarziu (anii 70) ea lua tot mai mult forma unei balante complexe, cand celor doua puteri li se alaturau China, Japonia si (potential) Europa.

Putrea este greu de cuantificat, si influenta care emana dintr-un centru de putere poate sa se manifeste in diferite domenii. A vorbi despre existenta unei balante de putere complexe intre SUA, URSS, China si Japonia nu inseamna ca forta celor patreu state este egala. In cazul unei balante simple, echilibrul poate fi atins numai daca exista o paritate a puterii celor doua state, intre-un sistem cu mai mult de trei centre de putere, balanta poate sa se construiasca fara a exista o partiate de putere, deoarece statele au posibilitatea de a-si combina forta. Dar nu toate statele au la indemana acelasi tip de putere; jocurile politice au loc la nivel global in paralel pe mai multe table de sah (pe mai multe niveluri).

Un nivel era cel al descurajarii nucleare reciproce (URSS si SUA fiind protagonistii principali, China fiind novice, iar Japonia nu figureaza); alt nivel era cel al fortelr militare conventionale (URSS si SUA fiind lideri globali, China unul regional, iar Japonia jucand un rol minor); alt nivel era cel al afacerilor financiare si al comertului si investitiilor internationale (SUA si Japonia fiind cei mai importanti actori, URSS avand un rol mai putin important, iar China jucand un rol extrem de mic); pe tabla de sah a atractiei ideologice, China era jucatorul preeminent. Dar jocul care se face pe una din aceste table este influentat de modul in care jocul se desfasoara pe celelalte.

Dar a vorbi despre relatiile dintre aceste puteri in acea perioada ca erau influentate de o balanta de putere complexa nu a presupus faptul ca ele erau echidistante din punct de vedere politic una fata de cealalta, neexistand mobilitate diplomatica perfecta intre ele. Exista o relaxare intre SUA si URSS si intre SUA si China, dar nu intre aceste doua tari. Japonia a obtinut o anumita independenta in relatia sa cu SUA si a reusit sa-si imbunatteasca relatiile cu URSS si China, dar era foarte legata din punct de vedere economic si strategic de SUA. Desi mobilitatea dimplomatica era superioara celei existente in timpul existentei balantei simple de putere, totusi aceasta mobilitate era limitata, in special datorita marilor tensiuni care se manifestau intre Moscova si Baijing, ceea ce excludea o posibila colaborare intre ele.

Acea balanta era una nascocita - SUA, URSS si China cautand intr-un mod rational sa previna preponderenta vreuneia dintre ele (lucru care reise si din dorinta SUA si URSS de a mentine o balanta intre ele in sfera limitata a armelor nucleare strategice); SUA si URSS au dezvoltat anumite regulir comune care priveau evitarea sau controlul crizelor, precum si limitarea razboiului, dar nu ecista un sistem de reguli generale care sa fie acceptate de catre toate cele patru puteri in aceste domenii. Se poate vedea ca exista o balanta intre marile puteri, dar nu si un concert al acestora, care sa priveasca managementul acestei balante.

Aceasta balanta complexa a puterii nu se baza pe impartasirea unei culturi comune de catre statele puternice care participau in ea; situatia era cu totul alta in sistemul international din Europa secolelor al XVIII-lea si al XIX-lea, cand mentinerea balantei si facilitarea cooperarii intre puteri era asigurata de impartasirea unei culturi comune, atat in sensul traditiei intelectuale, si a stocului de idei (care facilitau comunicarea), cat si in sensul impartasirii unor valori comune, in functie de care conflictele de interese puteau fi moderate.

IV.      Descurajarea nucleara reciproca

Incepand cu anii 50 a aparut o alta institutie (sau qvasi-institutie) care este un caz special al balantei de putere, dar care este totodata diferita de aceasta - descurajarea nucleara reciproca.

Descurajarea inseamna ca daca tara A descurajeaza tara B in a intreprinde o anumita actiune, implicatiile sunt urmatoarele:

tara A indreapta o amenintare catre tara B, prevenind-o ca va intreprinde o actiune de pedepsire (sau de privare a unor beneficii) daca tara B va urma un anumit curs de actiune specificat;

tara B, in lipsa acelei amenintari, ar urma acel curs de actiune;

tara B crede ca tara A are capacitatea si vointa de a duce la indeplinire amenintarea, si din aceasta cauza decide ca acel nu este recomandabil sa urmareasca acel curs de actiune.

Nu putem vorbi de descurajare daca aceste trei conditii nu sunt indeplinite simultan

Descurajarea unui atac posibil a veni din partea unei anumite puteri a fost intotdeauna unul din obiectivele utilitatii fortelor militare. Dar ceea ce este nou in era armelor nucleare este faptul ca statele posesoare de acest tip de armament au fost directionate sa ridice la statut de prima importanta in politica lor reticenta fata de utilizarea armelor nucleare in razboi.

Politicile sau strategiile descurajarii au evoluat de-a lungul a trei directii distincte:

paleta actiunilor la care se poate recurge cu speranta de reusita in descurajea adversarului;

prioritatea acordata descurajarii in schema politica;

forta care urmeaza sa produca descurajarea.

De exemplu. SUA avea ca si obiective politice descurajarea URSS in a lansa un atac nuclear asupra sa; descurajarea in a intreprinde orice atac importiva sa; descurajarea in a intreprinde un atac nuclear impotriva sa si a aliatilor sai; descurajarea oricarui tip de atac impotriva sa si a aliatilor sai. Aceasta politica lasa sa se vada ca exista acel contrast intre descurajarea finita si descurajarea extinsa.

Descurajarea a fost conceputa (potrivit Cartei Albe a Apararii din UK - 1957) ca fiind singurul obiect al politicii privind armamentul nuclear (numai descurajare) sau avea in vedere descurajarea plus apararea; in anii lui Secretarului Apararii McNamara, politica era cea a combinatii intre descurajare si alte obiective (limitarea pagubelor).

Forta necesara pentru a obtine descurajarea era vazuta nu numai in termenii armamentului nuclear, ci si in termenii unei posibile combinatii a acestui tip de armament cu cel conventional; sau amenintarea cu o singura lovitura masiva, ori o serie de amenintari tot mai mari - marea descurajare (Slessor) versus descurajarea graduala (Buzzard), respectiv raspunsul masiv (Dullea) versus raspunsul flexibil (McNamara).

Descurajarea reciproca este acea situatie in care doua sau mai multe puteri se descurajeaza una pe cealalta in a intreprinde o anumita actiune

V.         Descurajarea nucleara reciproca si balanta de putere

Ideea unei relatii nascocite in privinta descurajarii nucleare reciproce are puncte comune cu cea a balantei de putere inventate, dar are si elemente specifice.

Relatia data de descurajarea nucleara reciproca intre doua puteri este numai o parte a relatiei date de balanta de putere intre ele, ultima avand in componenta sa toate elementele puterii nationale, intre care exploatarea fortelor nucleare este numai o parte. Iar in situatia in care avem doua puteri, daca una dintre ele are capacitatea de a executa o lovitura nucleara asupra celei de-a doua, crearea unei relatii de descurajare reciproca este o conditie necesara pentru mentinerea balantei de putere intre ele. Desi nu exista o paritate de putere intre UK si Rusia, respectiv intre Franta si Rusia in domeniul armelor nucleare si in aceste cazuri se poate vorbi de descurajare nucleara.

Daca avem in vedere doua puteri, balanta de putere intre ele necesita egalitate in privinta capacitatilor militare, dar relatia data de descurajarea nucleara reciproca, nu necesita egalitatea fortelor. Ceea ce este necesar pentru a putea vorbi de descurajare este acel prag mimin pe care trebuie sa-l atinga capacitatea nucleara a unui stat, astfel incat sa descurajeze cealalta putere in a recurge la un atac nuclear. Un nivel inferior al fortelor nuclerare fata de acest nivel ne impiedica sa putem vorbi de descurajare, iar un nivel superior este excesiv in privinta descurajarii. Scopul excesului poate fi cautat in dorinta de a extinde descurajarea, astfel incat sa se asigure protectie aliatilor, sau in dorinta de imbunatatire a pozitiei diplomatice a tarii in timpul negocierilor. In situatia in care avem mai multe centre de putere nucleara suntem in fata unei situatii complexe de descurajare nucleara reciproca. Aparitia Chinei nucleare deschidea posibilitati noi de combinatie pentru SUA si China, in relatia lor cu URSS, respectiv pentru URSS si SUA in relatia lor cu China; mai mult, capacitatea de descurajare a Occidentului fata de Moscova ers imbunatatita de existenta a trei centre nucleare de decizie din Vest - Londra, Paris si Washington.

Daca balanta de putere est in mare parte un fenomen obiectiv, relatia data de descurajarea nucleara reciproca este un fenomen de natura subiectiva in esenta. Situatia in care avem o balanta de putere este aceea in care nu exista nici o putere preponderenta (si nu inseamna numai credinta ca nu exista o putere preponderenta); descurajarea nucleara reciproca, spre deosebire de balanta de putere, este o stare de spirit - data de credinta fiecarei parti ca cealalta (celelalte) are (au) capacitatea si vointa de a raspunde cu o forta suficient de puternica. In cazul a duoa puteri, ele se pot descuraja reciproc in privinta unui atac nuclear prin bluff, atat in privinta vointei lor, cat si a capacitatilor de executare a loviturii. Se poate vedea ca vointa si capacitatea de raspuns este esentiala pentru a produce credinta adversarului in ele.

Balanta de putere are ca si functii principale prezervarea sistemului international si independenta statelor, prezervarea pacii fiind doar o consecinta incidentala; prezervarea descurajarii nucleare reciproce are ca si scop principal prezervarea pacii nucleare.

VI.      Functiile descurajarii nucleare reciproce

Relatia ce a emanat din descurajarea nucleara reciproca ce a existat in timpul Razboiului Rece intre SUA si URSS a servit urmatoarelor scopuri:

a ajutat la prezervarea pacii nucleare - etichetand recurgerea la utilizarea armelor nucleare ca fiind irationala ca instrument politic;

a servit prezervarii pacii intre cele doua superputeri, care erau reticente in a deschide ostilitati recurgand la armament conventional, de teama escaladarii conflictului (precum si pacea intre aliatii celor doua superputeri, datorita constrangerilor impuse asupra lor de catre cele doua centre de putere);

a contribuit la mentinerea balantei generale de putere in cadrul sistemului international, ajutand la stabilizarea balantei dominante.

Dar au existat si anumite limite in cadrul carora descurajarea nucleara reciproca a jucat roluri importante in privinta prezervarii pacii nucleare:

Descurajarea nucleara reciproca poate face recurgerea deliberata la utilizarea armamentului nuclear irationala ca instrument politic numai atat timp cat ea este stabila si persista. "Balanta terorii" exista nu numai datorita posesiei armamentului nuclear de catre cele doua centre de putere, ci si posibilitatii de contraatac. Aceasta balanta poate fi dezechilibrata daca se iau in considerare urmatoarele posibilitati:

obtinerea de sisteme de protectie a oraselor si a populatiei in fata unui atac nuclear de catre una sau de catre ambele puteri;

dezvoltarea de catre una (sau ambele) parti a unor mijloace eficiente prin care sa fie distruse capacitatile de atac nuclear a celeilalte parti, inainte ca acestea sa poata fi utilizate.

In timp ce relatia data de descurajarea nucleara reciproca persista, facand irationala recurgerea la utilizarea armelor nucleare, exista pericolul unui razboi nuclear datorita unui accident sau al unui calcul gresit;

Descurajarea nucleara reciproca, chiar daca face un razboi nuclear putin probabil, nu face nimic pentru a rezolva problema limitarii sau controlului razboiului nuclear, daca acesta a inceput;

Ideea descurajarii nucleare reciproce ca sursa a pacii nucleare pune ataseaza o mare greutate supozitiei ca se asteapta ca oamenii sa actioneze rational;

Dar desi descurajarea nucleara reciproca are un rol in mentinerea pacii nucleare, exista totusi o contradictie in legatura cu faptul ca securitatea internationala este imbunatatita de prezenta armelor nucleare in mainile ambelor superputeri (daca ar fi posibila o intoarcere in timp - ceea ce este imposibil - astfel incat sa se poata evita dezvoltarea unor capacitati nucleare, securitatea internationala ar fi mult imbunatatita, chiar daca aceasta ar insemna ca razboaiele, desi mai putin catastrofice, ar fi mult mai posibile);

Prezervarea descurajarii nucleare reciproce obstructioneaza pe termen lung posibilitaea stabilirii pe baze mai pozitive a unei ordini internationale. Prezervarea acestei stari seamana cu starea in care teama este cea care determina statele sa-si controleze actiunile - ca in cazul pastrarii de ostateci, societatea civila a opozantului jucand in acest caz rolul ostatecilor - reflectand slabiciunile societatii internationale in privinta identificarii si urmaririi unui interes comun.