CONSERVATORISMUL ROMANESC

CONSERVATORISMUL ROMANESC

Termenul de conservatorism a suferit o denigrare in ultimele doua secole de istorie si civilizatie europeana. O denigrare promovata deopotriva de liberalismul si democratia triumfatoare, dar si de ideologiile de stinga si extrema stinga, care au impus, intr-o buna parte a continentului, experiente politice, economice, sociale si culturale. Termenul de conservatorism a servit ca antiteza progresului si a devenit mai mult sau mai putin o insulta. Nu-i mai putin adevarat ca au existat si reusite de analiza a conservatorismului in sens constructiv. Cele mai importante vin din cultura britanica si germana. Si nu intimplator. In Anglia se naste critica la adresa Revolutiei franceze, care critica, la rindul ei, ia forma cea mai coerenta in Germania. Germania face pentru ideologia conservatoare ceea ce face Franta pentru iluminismul progresiv (iluminismul, cum se stie, ia mai intii nastere tot in Anglia, acolo unde sint zorii capitalismului, dar numai in Franta ia forma radical-abstracta si ateist-materialistica pe care o cunoastem). Se poate spune, desigur rezumind totul la maximum, ca Franta a dezvoltat in modul cel mai radical elementele iluministe si rationale ale constiintei, devenind o purtatoare a "gindirii abstracte", iar Germaniei i se poate atribui rolul complementar de a fi facut o arma spirituala din gindirea istorico-organica conservatoare.

Cum observa Marx: "Germania a trait Revolutia franceza pe planul filosofiei."¹

Cit priveste Anglia, ea este o tara tipic "gradualistica", cu o dezvoltare evolutiva, nu revolutionara si deci usor pretindu-se la conservatorism. Gradua-lismul englez s-a sprijinit pe remarcabila elasticitate si putere de adaptare la nou a straturilor conservatoare, care au reusit sa pastreze in acest fel puterea. Anglia e o tara in care nobilimea nu a devenit niciodata o casta. Ductilitatea mentala a fost remarcabila².

In Germania, gradualismul, atit cit exista, se sustine prin puternica presiune a straturilor dominante asupra celor dominate, neingaduindu-le acestora din urma nici o revolutie majora. Nucleul corpului social german a fost constituit de stratul militar. Dintre statele germane, Prusia, in special, a fost un stat militar. Aceasta a insemnat mult pentru miscarea conservatoare si pentru lumea intelectuala germana. De ce? Pentru ca gradualismul german nu a fost deschis ca in Anglia, ci inchis. In Anglia a fost o .compenetrare. intre partide si straturi sociale, care in Germania a lipsit. In Germania, conservatorismul s-a dezvoltat prin propria sa dinamica. Si s-a dezvoltat pur intelectual, ca o ideologie conser-vatoare. Mai mult de jumatate din secolul XIX in Germania n-a fost prezenta o viata parlamentara. Necesitatile luptei practice ar fi impus limitari puritatii si consecventei ideologiei. Dieta prusaca abia dupa 1847 poate fi vazuta ca initiind o activitate de parlament conservator³. In Anglia si Germania intilnim cele mai importante contributii la cunoasterea si intelegerea conservatorismului. In scrierile lui Burke, ale lui F. Meusel⁴, J. Moser⁵, A. Muller⁶, in excelentele cercetari ale lui K. Mannheim din anii 1924-1927, adunate mai nou in lucrarea Konservatismus, aparuta la Frankfurt pe Main in 1984 si tradusa si in alte limbi europene. Vezi, de asemenea, lucrarile lui Tocqueville, asupra Revolutiei franceze si a democratiei in America⁷, precum si ale lui Ortega y Gasset⁸. Conservatorismul din tari mai mici ale Europei s-a bucurat de asemenea studii, dar rasunetul lor a ramas mai mult local (intre ele, vezi si cartea noastra Sistemul politic al Romaniei moderne. Partidul Conservator, Bucuresti, 1987, indeosebi pp. 461-526).

In analiza conservatorismului trebuie mai intii facuta distinctia intre conservatorism si traditionalism. Cel din urma termen desemneaza .o caracteristica universal umana., exprima tendinta de a se tine tenace de traditie, de neaderare decit cu greutate la nou. A mai fost numita aceasta tendinta si "conservatorism natural"⁹. S-a incetatenit insa denumirea de traditionalism, preferata de Max Weber. Traditionalismul este comportamentul contrapus initial oricarui reformism, este rezistenta dintii la orice nou. E universal uman. Un astfel de traditionalism este prezent si in epoca moderna, nu doar in cea veche. Denota .o caracteristica psihologica formala., activa mai mult sau mai putin in orice individ. Comporta-mentul traditional nu e legat nici macar in epoca moderna de conservatorismul politic. Sint persoane politic .progresiste. care in chestiuni de viata sint traditio-naliste si invers¹⁰. Un traditionalist in fata introducerii, de pilda, a drumului de fier e desigur impotriva, un conservator, unul care actioneaza in conserva-torismul politic, reactioneaza in functie de programul conservatorilor in tara respectiva. Conservatorismul este un fenomen specific modern, istoric. Conservatorismul politic este o "structura spirituala obiectiva", fata de subiecti-vismul indivizilor singulari, care actioneaza in sens traditionalist. Cu alte cuvinte, traditionalismul este un concept sociologico-generalizant vechi de cind lumea, in vreme ce conservatorismul este un concept istorico-sociologic, care desemneaza un fenomen modern, istoric si sociologic determinat. Cel dintii care a conferit conservatorismului aceasta conotatie, de structura spirituala obiectiva, iesita dintr-o anume conjunctura istorica, a fost Chateaubriand, care si-a intitulat periodicul sau destinat sa serveasca ideea restaurarii politice si religioase in Franta Le Conservateur. In Germania, termenul devine frecvent in anii '30 ai secolului XIX. In Anglia din 1830, in Romania din 1860.

I. Ca si liberalismul, conservatorismul isi are si el radacinile in Revolutia franceza. Este reactia sociala, politica, intelectuala la acest remarcabil eveniment. Dupa Mannheim, Revolutia a creat conditiile sociale si politice care au deter-minat aparitia conservatorismului¹¹. Aceste conditii s-ar putea rezuma astfel:

a)      Cu Revolutia franceza, complexul istorico-social a devenit mai dinamic si in cadrul lui s-a relevat cu claritate importanta pentru ansamblu a oricarui component. S-a diminuat corespunzator numarul unitatilor izolate, inchise in sine, care mai inainte erau dominante. Au fost inlaturate, de asemenea, elemente intermediare.

b) Dinamica complexului istorico-politic a produs tot mai mult o diferentiere sociala. Au aparut straturi sociale care reactioneaza mai mult sau mai putin omogen. Unele accepta noile tendinte de dezvoltare.

c) Lumea ideilor si a intentiilor fundamentale vehiculate de aceste idei se divide si curentele sociale corespunzatoare acestor idei se manifesta cores-punzator diferentierilor sociale reprezentate.

d) Aceasta dividere in elemente care promoveaza sau obstacoleaza dezvoltarea se refera tot mai mult la politica; aceasta devine autonoma si se constituie intr-un nucleu in jurul caruia se cristalizeaza straturile sociale.

Acestea ar fi, asadar, elementele principale care individualizeaza originile istorice si sociale ale conservatorismului. Plecind de la ele se poate stabili continutul intelectual si spiritual al conservatorismului. Conservatorii resping conceptul burghez de egalitate care sta la baza conceptiei burgheze de libertate.

Pentru conservatori, oamenii sint prin natura lor intima inegali si adevarata libertate consista in posibilitatea ce se acorda fiecaruia de a-si dezvolta ceea ce are particular. Scrie Adam Mutler: "Nimic nu vine in contradictie mai mult cu libertatea decit conceptul unei exterioare egalitati. () Contradictie mai mare decit aceea de a introduce libertatea si de a distruge in acelasi timp intreaga sfera de individualitate data de natura"¹². Cu alte cuvinte, conservatorii resping libertatea atomistica, libertatea abstracta si egalitatea indivizilor, care nu au cum sa fie egali. Accepta insa libertatea unor comunitati organice. Inevitabil, aceasta libertate presupune si anumite privilegii, care, tot inevitabil, creeaza alte inegalitati. Sint mai mari aceste inegalitati decit celelalte? Conservatorii spun ca nu.

Conservatorii resping conceptia burgheza a proprietatii. Moser a dezvoltat conceptul unei "proprietati genuine"¹³. Potrivit acestuia, proprietatea genuina de mai inainte era legata de proprietar in mod diferit de aceea moderna. Ea conferea proprietarului anumite privilegii si prerogative, consfintindu-i, de pilda, dreptul de a avea un cuvint in afacerile statului, dreptul de vinatoare, apartenenta la jurii s.a. Era deci o proprietate strins legata de onoarea personala a proprietarului. Daca, de exemplu, proprietarul isi instraina posesia, dreptul de vinatoare nu putea fi instrainat, era semnul distinctiv ca noul proprietar nu era cel "autentic". Onoarea nu era transferabila. Era deci o relatie non fungibila intre o determinata proprietate si un determinat proprietar si orice proprietate era impregnata de acest raport personal¹⁴.

O alta trasatura esentiala a gindirii conservatoare este aderenta la ceea ce este imediat, la concret. Conservatorul pleaca totdeauna de la un fapt singular, de la un fapt dat, nu se arunca spre orizontul de dincolo de acest fapt imediat. E preocupat sa actioneze imediat cu detalii concrete si nu se preocupa de structura lumii in care traieste, nu-si pune intrebari la care nu are un raspuns in acel moment. Aceasta spre deosebire de modul de a actiona liberal--burghez, progresist, care pleaca totdeauna de la ceea ce ar putea fi posibil, trecind peste ceea este dat imediat. Reformismul conservator tinde totdeauna sa inlocuiasca fapte singulare cu alte fapte singulare. Nu tinde sa transforme lumea intreaga, cum o face liberalismul, ci sa substituie un fapt singular cu un alt fapt singular; sa amelioreze o situatie, nu sa o schimbe. Tendinta progresista este spre un sistem, cea conservatoare spre cazuri particulare.

Totodata, intelegerea particularului de catre conservatorism este facuta prin continuarea trecutului. Semnificatia unui fapt particular deriva din ceea ce e in spatele lui, in trecut, din ceea ce era prefigurat in germene. Progresistul traieste prezentul ca inceput al viitorului, in timp ce, pentru conservator, prezentul e ultima etapa a trecutului. De aici toate programele conservatoare in toata lumea, si in Romania, care toate voiau sa amelioreze, nu sa schimbe dintr-o data.

Acestea ar fi trasaturile esentiale ale conservatorismului contra-revolutionar, ale conservatorismului ca reactie hotarita la Revolutia franceza. Numai ca acest conservatorism nu insemna tot curentul conservator. Este doar partea sa initiala. O data depasite straturile sociale si intelectuale care i-au dat nastere, se dezvolta inca din timpul restauratiei si un alt tip de conservatorism, radical diferit de precedentul, si care, sub anumite forme, dainuie si in zilele noastre.

II. Si acest alt tip de conservatorism se manifesta ca o reactie. Ca o reactie a elitei impotriva unor stari de fapt. .Cu slabirea legaturilor de casta, de clasa, de corporatie, de familie intre oameni, ei primesc un important impuls de a se ocupa de nimic altceva decit de interesele lor particulare, de a nu se gindi decit la ei insisi, de a se inchide intr-un feroce individualism, unde orice virtute publica este destinata sa piara.. Sint afirmatiile lui Alexis de Tocqueville¹⁵. Tot el comenta ca fiecare se simte fara incetare asediat de frica de a cobori si de mania de a se ridica; si aceasta pentru ca banul, care a devenit semnul distinctiv de categorisire a fiecaruia, a cucerit o extraordinara mobilitate, trecind neincetat dintr-o mina in alta, transformind conditia individului, inaltind si darimind familii.¹⁶. Si Tocqueville acuza frenezia de imbogatire cu orice pret, cautarea doar a bucuriilor materiale s.a.

O alta caracteristica a acestui conservatorism este anti-conformismul. Tocqueville constata cum, incet, cetatenii devin tot mai egali si mai asemanatori intre ei si fiecare doreste sa fie asa cum sint toti ceilalti; constata .gigantica presiune a spiritului tuturor asupra inteligentei fiecaruia., felul in care incre-derea in opinia publica devine o alta specie de religie, in care profetul e majoritatea. Apare astfel pericolul unui nou despotism al majoritatii, cu atit mai periculos cu cit nu controleaza numai autonomia actiunilor exterioare, dar anihileaza autonomia spiritului si loveste in creativitatea inteligentei. Confor-mismul isi gaseste o manifestare deplina in asa-numita cultura de masa, o cultura saraca in idei originale si bogata in schimb in idei generale, acceptate fara discutie, pe baza unei asa-zise eficacitati sociale. Oamenii au multa curiozi-tate, dar mai putin timp liber, sint mai agitati si activi, dar au mai putin timp pentru a gindi. Ideile generale ii scutesc de studiul cazurilor particulare. Vor succes, dar fara mare efort. Peste tot si peste toate se intinde un fel de materia-lism negator de orice transcendenta. Oamenii se izoleaza de ei insisi si unii de altii, si fiecare nu mai este indemnat decit sa se ocupe de sine, de propriul sau statut social¹⁷. Faptul duce inevitabil la un dezinteres crescind pentru treburile publice, pentru cauzele comune (afara de cazul cind ele sint purtatoare de posibilitati de imbogatire). Posturile de guvernare ramin in aceste conditii la dispozitia tuturor ambitiosilor, care gasesc deschis drumul puterii.

Intr-o societate de acest tip elitele sint mortificate, centralismul birocratico--administrativ anuleaza responsabilitatea elementelor singulare, distruge sau diminueaza formatiile intermediare si organismele autonome din sfera politico--statala, deci ceea ce poate sustine societatea civila. Dupa Ortega y Gasset, elitele au guvernat societatile pina la sfirsitul secolului XIX. Fiecare din aceste elite elabora un program si masele erau chemate sa aleaga, sa se recunoasca in acel program si in acea elita. La un moment dat s-a intimplat ceva catastrofic: masele au rasturnat elitele si li s-au substituit. Evident, Ortega y Gasset nu condamna bunastarea adusa de societatea industriala. Dar problema reala era dominatia exercitata de .omul de masa., infringerea aristocratiei intelectuale, cu rezultate dezastruoase¹⁸. Omul de masa e inert, nu are obiective de larga respiratie, nu pune intrebari, nu are incertitudini, nu respecta aristocratia intelectuala, nu tolereaza disensiunile de pareri. Acest om este, dupa Ortega y Gasset, "un Naturmensch iesit in mijlocul lumii civilizate".

Realitatea progresului e evidenta pentru oricine,dar conservatorismul modern respinge mitul progresului, ca pe ceva automatic si garantat. De retinut trebuie sa fie faptul ca nu exista progres sau evolutie fara o amenintare de involutie si de regres, fara risc. Si societatea de masa este tocmai o astfel de perioada de regres, de sterilitate. Nu este vorba de societatile democrate, ci de cele superdemocrate, in care masa actioneaza direct, impunind cerintele si gusturile sale. Analiza lui Gasset nu este reactionara, este conservatoare. Ea pleaca de la adevaruri cunoscute. Pentru ca, intr-adevar, traim intr-o lume unde masificarea e tot mai extinsa, stimulata mult de mass-media (care are azi o putere enorma) unde cultura de masa face legea, impune modele sale, produce modele culturale destinate sa dureze un sezon. Or, adevarata cultura este aceea a elitelor.

Din toate aceste motive, intra in actiune, sau trebuie sa intre, conservato-rismul de tip nou. Instrumentele folosite: libertatea presei, asociatiile autonome in toate domeniile. Scopul: crearea unui spirit conservator din partea celor mai buni, un spirit impotriva tuturor improvizatiilor in cimpul intelectual si social. Individul nu poate iesi de sub tendintele distructive ale societatii democratice de masa, decit largind sectorul societatii civile, decit propunindu-si ca obiectiv conservarea unor determinate valori care sa salveze integritatea intelectuala si morala a fiecaruia. Cu alte cuvinte, salvgardarea individului de tirania majo-ritatii, autonomia societatii civile de opresantul aparat birocratic generat de societatea democratica de masa¹⁹. Mai poate avea acest conservatorism valente politice, sau ramine doar in sfera morala? Credem ca raminem doar in sfera morala, potentind insa curente mai la moda in politica.

III. Conservatorismul roman se aseamana cu conservatorismul european in genere. Dar, spre deosebire de liberalism, el se revendica si dintr-o realitate romaneasca proprie, din traditii proprii. Fie si partial, el mosteneste ideologic patura conducatoare a Principatelor Romane. In tarile vecine Romaniei de la sud, in Bulgaria sau actuala Iugoslavie, aceasta clasa conducatoare a lipsit in secolele asupririi turcesti. Situatia din Tarile Romane nu se aseamana deci cu aceea de la sud de Dunare. In Ungaria si Polonia, aceasta clasa conducatoare a existat, dar, prin catolicism, e orientata de la inceput spre Occident. In plus, in secolul XIX, Polonia nu mai exista ca stat. Legatura din acest punct de vedere, in epoca moderna, dintre romani si vecinii lor de la nord si vest nu are semnificatii deosebite. Atunci cind romanii intra in modernitate si cauta con-tactul strins cu civilizatia Occidentului, il stabilesc direct cu englezii, francezii, germanii, austriecii, fara intermediari. Singura apropiere care s-ar putea face ar fi cu clasa conducatoare din Rusia, care, mai bogata si apropiata mai dinainte de Occident, a influentat si clasa conducatoare romana, mai cu seama in timpul deselor ocupatii rusesti ale Principatelor in secolele XVIII si XIX (ofiterii armatelor rusesti erau exclusiv aristocrati). O materializare a acestei influente ar fi Regulamentele Organice. O cercetare in plan religios, cultural si, in genere, spiritual poate desprinde nuantele necesare. Inclusiv ar nuanta aceste legaturi prin prisma constiintei nationale, in sensul in care clasa conducatoare romana privea cu mare teama spre tarism, ale carui intentii ofensive in Balcani nu erau deloc ascunse²⁰.

In Romania, conservatorismul imbraca aceleasi doua aspecte pe care le imbraca si in Occident.

Inainte de toate, se manifesta si aici, ca o reactie nu la Revolutia franceza ca atare (boierii romani au privit cu simpatie Revolutia franceza²¹, gindindu-se ca Franta revolutionara va ajuta Tarile Romane sa scape de fanarioti), ci ca o reactie la spiritul revolutionar, in impulsionarea unor transformari sociale prea repezi. Nu se prelua decit o parte din mesajul revolutionar, cel extern, ignorind aspectul sau social, de egalitate sociala. Nu putin a contribuit la aceasta modul in care s-a facut modernitatea in spatiul romanesc, cu revolutii neduse pina la capat din cauza interventiilor mai puternicilor vecini (vezi intreventia trupelor austriece in 1784, 1848, 1853, a trupelor rusesti in 1984, 1849, 1853, a celor turcesti in 1821, 1848), modernitate cu un proces de reforme care si el s-a acomodat cu imprejurarile internationale²². Cind acestea au fost favorabile, procesul reformelor a fost mai alert. Dar el s-a incetinit cind conditiile externe i s-au impotrivit. Procesul revolutionar--reformist a avut un caracter national predominant. Unirea si Independenta au fost imperative care au trecut inaintea libertatilor din interior. Unele se legau de altele, desigur, dar cele din urma nu s-au pus pina nu se implineau cele dintii (vezi, de pilda, dezbaterile din Adunarile ad-hoc). Si atunci cind a venit timpul sa se duca in prim-plan problemele din interior, .fierbinteala. procesului revolutionar se domolise. Si raspunsurile si solutiile n-au mai fost radicale, ci potolite. Conservatorismul politic romanesc este un produs al ritmului de transformare moderna a societatii romanesti. Existenta lui e de natura obiectiva. Manifes-tarea lui nu imbraca insa totdeauna forme clare, bine definite. El merge mina in mina cu liberalismul multa vreme²³. Se lasa potentat de acesta in multe privinte sau contribuie la conturarea lui. Personalitatile care au ilustrat conser-vatorismul in perioada sa de mai pronuntata exprimare au fost: M. Eminescu, P.P. Carp, T. Maiorescu, C. Radulescu, N. Filipescu, Al. Marghiloman sau, inaintea lor, Barbu Catargiu sau, in afara vreunei inregimentari politice, Aurel Popovici. Principala creatie a conservatorismului este teoria formelor fara fond, considerata de unii cercetatori²⁴ drept .un mod specific romanesc. de a raspunde .provocarii istoriei., .o forma mentis romaneasca., una din .marile idei teoretice ale Europei.. Dincolo de adjective, trebuie observat ca, indiferent de domeniul in care s-a manifestat, aceasta teorie, prin introdu-cerea spiritului critic, a dat modernizarii Romaniei constiinta de sine. Actiunea lui T. Maiorescu in cultura, a lui P.P. Carp in politica, a lui A.D. Xenopol in istoriografie, M. Eminescu in gindirea politica, a lui Th. Rosetti, G. Panu, P. Missir s.a. au fost esentiale pentru dezvoltarea domeniilor respective. In acelasi timp, prin scrierile lui M. Eminescu, C. Radulescu-Motru, A.C. Popovici, P.P. Negulescu, conservatorismul defineste traditionalismul in Romania. Prin contributiile lui V. Conta, A.D. Xenopol, T. Maiorescu, Al. Lahovary, Al. Marghiloman, P.P. Negulescu, C. Radulescu-Motru, E. Sperantia, L. Blaga s.a. este definit evolutionismul. Numai putin este precizat sensul nationa-lismului romanesc (vezi, de pilda, studiul lui P.P. Negulescu, Principiul nationalismului in politica conservatoare)²⁵. Si conservatorismul roman este potrivnic conceptului .jurnalistic-burghez. de egalitate, care-si avea originea in conceptia burgheza a libertatii. Oamenii erau inegali prin natura lor, sustinea de pilda Al. Lahovary, si adevarata libertate era aceea de a lasa fiecaruia posibilitatea sa-si dezvolte propria-i personalitate. P.P. Carp sau Barbu si Lascar Catargiu erau impotriva libertatii abstracte a individului si propuneau libertatea comunitatilor organice. Tot astfel, ei combateau conceptia burgheza a proprietatii si propuneau o proprietate vazuta ca o relatie vie, reciproca intre proprietate si proprietar, o fuziune intre persoane si lucruri (nonsalanta cu care multi boieri romani arendau mosiile lor si se duceau sa petreaca in Occident sau in orase contrazicea insa in practica aceasta teorie). In acelasi timp, conservatorismul roman promoveaza un reformism concret, imediat, posibil. De aici, toate programele de reforme conservatoare in Romania care toate voiau sa amelioreze, nu sa schimbe, si mai ales nu sa schimbe dintr-o data²⁶.

Si in Romania conservatorismul imbraca si o alta forma decit aceasta, schitata mai sus, de reactie la revolutionarism. Si anume, un conservatorism ca reactie la democratia de masa (vezi atitudinea lui P.P. Carp, a lui Al. Lahovary, L. Catargiu impotriva programelor de intentii liberale, pe care le considerau nepractice tocmai pentru ca isi propuneau sa vindece toate bolile societatii si nu sa rezolve doar unele nevoi romanesti concrete. Sau vezi reactia lui T. Maiorescu la tot felul de idei in cultura care voiau s-o indrepte pe alte cai decit cele firesti si proprii). De aici, si cultivarea spiritului de elita, neincre-derea in mase (uneori chiar dispretul fata de ele, atunci cind nu acceptau .leacurile. elitei si se lasau manipulate de ideile facile ale demagogilor de duzina). Iar Carp compara omul politic cu un medic si poporul cu un pacient. De aici si neincrederea in inovatiile rapide, pripite, in improvizatiile din cimpul social, economic, intelectual, in schimbarile de dragul schimbarii. De aici, apararea valorilor in cultura . idee scumpa Junimii . si apararea aristocratiei in cimpul social-politic.

In concluzie, distinct de traditionalism, chiar daca adeseori se revendica din acesta, ca si liberalismul, un curent, creatia epocii moderne, conservatorismul potenteaza societatea romaneasca moderna cu valoare si originalitate. El a avut succes in epoca dinainte de primul razboi mondial, o epoca mai linistita si mai stabila. S-a prabusit insa in vinzoleala de prefaceri, curente si experiente de dupa razboaiele mondiale. N-a mai ramas decit nostalgia carturarului dupa .spiritul Junimii.. Conservatorismul potenteaza taranismul, gindirismul, trairis-mul, traditionalismul ortodox, legionarismul, curente care vor fi individualizate in cadre de gindire specifice, corespunzatoare altor manifestari politice si altor imprejurari intrene si externe. Ceea ce a incercat conservatorismul in Romania a fost sa pastreze si sa intareasca individualitatea proprie poporului roman intr-o vreme in care, prin legea dezvoltarii sincronice a modernitatii in lume, indivi-dualitatile isi stergeau contururile. Poate mai mult decit alte popoare, al nostru n-a suferit de ceea ce Constantin Noica numeste .graba determinatiilor.. Adica .poporul nostru, departe de a fi unul care sa-si caute identitatea, sa incerce a se afirma in toate chipurile si sa cucereasca in afara, a inteles mai degraba sa-si pastreze identitatea.²⁷, cel putin la modul ideal.

Note si referinte bibliografice

K. Marx, .Critica della filosofia hegeliana del diritto publico., in Opere filosofiche giovanili, Roma, 1974, p. 389.

Vezi excelenta carte a lui David Cannadine, The Decline and Fall of the British Aristocracy, Londra, 1991.

De vazut K. Mannheim, Konservatismus, ein beitrag zur Soziologie des Wissens, Frankfurt an Main, 1988 (noi am consultat editia italiana, in traducerea lui G. Sadun Bordoni), capitolul inchinat conservatorismului german, pp. 135-235.

F. Meusel Edmund Burke und die franzsische Revolution, Berlin, 1913.

J. Moser, Semtliche Werke, Berlin, 1842-1843.

A.H. Muller, Die Elements der Staatkunst, Wien, Leipzig, 1922.

A. de Tocqueville, Scritti politici, Torino, 1969; vezi si Democratia in America, Bucuresti, 1996.

Ortega y Gasset, Revolta maselor, Humanitas, Bucuresti, 1994.

Lord H. Cecil, Conservatism, Londra, New York, 1912, pp. 9 si urm.

G. Bedescchi, .Conservatismo vecchio e nuovo. (prefata la editia italiana a cartii lui K. Mannheim), p. VI.

K. Mannheim, op. cit., pp. 101, 103.

A.H. Muller, op. cit., p. 151.

J. Moser Semtliche Werke, p. 158.

Vezi K. Mannheim, op. cit., pp. 108-109, unde sint folosite contributiile lui J. Moser si A.H. Muller.

A. de Tocqueville, Scritti politici, vol. I, pp. 598-599.

Ibidem, p. 601.

Ibidem, pp. 498-499, 505, 510.

Ortega y Gasset, op. cit., pp. 16-18.

G. Bedescchi, op. cit., pp. XV-XVIIII; vezi si D. Kettler, V. Meja, N. Stehr, .Karl Mannheim and Conservatorism., in American sociological Review, nr. 49, 1, 1984, pp. 71-85.

Vezi si altele in Ion Bulei, .Conservatorismul., in Curierul romanesc, an VIII, nr. 5, mai 1996.

Vlad Georgescu, Mmoires et projets de rforme dans les Principauts Roumaines, 1769-1831, 1970; A. Pippidi, Hommes et ides du Sud-Est europen à l.aube de l.age moderne, Bucuresti, 1980.

I. Bulei, .La rvolution et l.volution dans la modernit de la Roumanie., in Revue roumaine d.histoire, aprilie-mai, 1990.

Vezi valoroasele sugestii ale lui Gh. Platon, .Le liberalisme roumain au XIX ^-ème sicle. in Culture and society. Structures, interferences, analogies in the Modern Romanian history, Iasi, 1985.

Vezi I. Badescu, Sincronism european si cultura critica romaneasca, Bucuresti, 1984.

P.P.Negulescu, Principiul national in politica conservatoare, Biblioteca Academiei, Manuscrise, Arh. P.P. Negulescu, VII, mss. 17.

Pentru intreaga manifestare a conservatorismului in Romania vezi I. Bulei, Sistemul politic al Romaniei moderne, Ed. Politica, Bucuresti, 1987, capitolul .Conservato-rismul politic., pp. 461-527, unde sint analizate, folosindu-se si contributiile de pina acum, Teoria formelor fara fond, Reactionarismul, Prudenta, Traditionalismul, Evolu-tionismul, Nationalismul, Armonia Sociala.

C. Noica, Spiritul romanesc in cumpana vremii. Sase maladii ale spiritului contem-poran, Univers, Bucuresti, 1978.