Catre Statele Unite ale Europei?

Catre Statele Unite ale Europei?

Aceasta a fost si este tema predilecta a mediului academic si filozofico-politic in Europa, pornind tocmai de la o integrare interguvernamentala fara precedent, dar adaugand atributele necesare unei entitati statale unice: o moneda unica, organisme centrale intarite cu un Guvern european, o Constitutie, o armata europeana si, nu in ultimul rand, definirea unei cetatenii europene bazata pe mentalitati relativ apropiate si pe o istorie care a dezvoltat, se spera, o constiinta europeana.

Trebuie afirmat de la inceput ca, din punctul de vedere al securitatii europene, un sistem cu o comanda, raspundere si finantare unice ar fi mai ieftin, mai productiv si mai eficient pentru a asigura atat apararea colectiva cat si celelalte componente ale securitatii. Dar acest ideal este inca departe.

De asemenea, trebuie mentionat ca o posibila creare a superstatului Europa este cel mai problematic si mai greu de prevazut scenariu pentru urmatorii 30 de ani, tocmai pentru faptul ca schimbarile spectaculoase nu sunt straine istoriei batranului continent.

Dezbaterile asupra temei superstatului european, idee veche de cel putin 55 de ani, au reizbucnit o data cu propunerile politice inaintate de ministrul afacerilor externe german, Joschka Fischer, si presedintele francez, Jacques Chirac. Primul sugera crearea unui Guvern european, pornind de la acordarea prerogativelor necesare in acest sens Comisiei Europene, transformarea Parlamentului intr‑un legislativ cu puteri sporite in Europa, alegerea unui presedinte al UE (!) , noua entitate urmand sa fie compusa din statele puternice care doresc acest lucru, "nucleu dur", restul tarilor putand sa faca parte si ele din acest superstat atunci cand o doresc si sunt gata sa‑si asume obligatiile necesare. Partizan al statului-natiune, cel de‑al doilea propunea, in locul unei federatii, o integrare mai rapida condusa de un grup al "statelor pionier" (Franta si Germania), dar care sa aiba Comisia si Parlamentul drept institutii directoare ale aceleasi entitati statale . Lor le‑a fost opusa o alta propunere inaintata de Premierul britanic, Tony Blair, conform careia viziunea federalista sau suprastatala nu este inca de dorit, dar rolul Parlamentului trebuie intarit, prin crearea celei de‑a doua Camere, care sa cuprinda reprezentantii parlamentelor nationale - subordonati Camerei Superioare in care sunt reprezentati cei alesi prin votul direct pentru Parlamentul European actual -, si tot un rol sporit sa i se acorde Consiliului European care sa ia deciziile prin votul majoritatii

Cu un vadit apetit pentru cresterea puterii Comisiei si a Parlamentului, Romano Prodi, presedintele Comisiei, a dus ideea mai departe, ancorand‑o in pragmatic si cerand unificarea politicii externe a UE sub obladuirea Comisiei, adica o contopire a pozitiei lui Solana ("Domnul PESC") cu functia comisarului Chris Patten, care gestioneaza comertul exterior si ajutoarele date de Comisia Europeana tertilor . Tentativa lui Prodi a esuat la Conferinta Interguvernamentala din decembrie 2000, statele-membre opunandu-se unei posibile pierderi a suveranitatii, care ar fi permis, de exemplu, Comisiei sa convoace trupele necesare Fortei Europene de Reactie Rapida.

Mediile academice nu s‑au lasat nici ele mai prejos si au readus in dezbatere proiectele realizarii Constitutiei europene. Expertii Institutului European din Florenta au parcurs cele patru tratate europene mari si ale lor 38 de protocoale, extragand elementele comune pe care le‑au reunit intr‑un document numit "Tratatul de baza al UE", oferit spre analiza statelor si institutiilor europene care sa decida redactarea Constitutiei europene . Comisia a apreciat mult rezultatele Institutului , ceea ce a determinat noi pozitii de sustinere a demersului constitutional, exprimate de catre presedintele german Johannes Rau (avem nevoie de un proiect clar si convingator, nu de sapte tratate cu 13 completari si 25 de modificari ), cancelarul Austriei Wolfgang Schuessel (o Constitutie europeana clara care sa stabileasca repartitia competentelor la toate nivelurile ), presedintele Chirac (pregatirea unui text fundamental care va fi prima Constitutie europeana ) si presedintele Vaclav Havel (o Constitutie clara si inteligibila, un text pe care toti copiii din Europa sa il poata invata cu usurinta

Prin urmare, un superstat european va trebui sa aiba o armata unica, gata sa‑i apere granitele (definite foarte clar), a carei organizare sa porneasca de la existenta unui ministru-comisar al apararii europene, de la conceperea unei strategii de securitate clara - in care sa primeze apararea si securitatea entitatii statale -, bazate toate acestea pe un Stat-Major General European care sa conduca o armata bine finantata si echipata. Dar in problema finantarii fortelor armate, statele-membre ale UE trebuie cu adevarat sa aloce, de pe acum, importante surse de venit pentru a putea asigura o politica de inzestrare, care sa transforme visul armatei europene in realitate. Azi, statele UE, luate impreuna, nu aloca sectorului militar decat 1,97% din PIB‑ul european comun si tendinta este descrescatoare, in timp ce SUA cheltuie aproape constant 3,4% din PIB pentru fortele ei . Tot pentru succesul procesului este nevoie de o impartire a competentelor si a responsabilitatilor de inzestrare in Europa, urmand ca fiecare tara sa produca doar o componenta specializata a sistemului de aparare, in care au avantaj comparativ (pe care o fac cel mai bine): de exemplu, germanii - blindate, britanicii - aviatie si rachete, francezii si italienii - telecomunicatii si radare, olandezii - echipamente individuale etc. Euroscepticii (Marea Britanie, Danemarca, Suedia etc.) spun ca nu va exista si ca nu e de dorit o astfel de Europa si ca, mai rau chiar, aceasta ar insemna ruperea legaturii cu SUA si desfiintarea NATO. Optimistii (Franta, Germania etc.) spun ca bazele superstatului sunt deja create prin deciziile de la Saint-Malo, Kln si Helsinki.

Insa acest proiect ambitios nu specifica limpede cum s‑ar rezolva unele probleme traditional-istorice ale continentului, pentru a realiza un suprastat european: care va/vor fi limba/limbile oficiala/e a/ale acestui superstat, fara a supara/discrimina restul membrilor?; cum vom evita uniformizarea culturala si disparitia diversitatii?; care va fi teritoriul exact al statului european?; cum vor arata legaturile juridice ale superstatului, exprimate prin cetatenie, cu "europenii", si, cea mai importanta problema: cat de puternica e constiinta europeana care‑i leaga pe oameni, sau mai exact SUNT EUROPENII GATA SÃ MOARÃ PENTRU TARA LOR "EUROPA"? Atata timp cat aceste chestiuni raman nerezolvate, va fi foarte greu sa se implementeze o Constitutie europeana care sa consfinteasca noul superstat. Intr‑adevar, constructia unui stat este in principal politica, dar dificultatea cazului european rezida in stabilirea limbii comune si in armonizarea diferitelor interese nationale deja puternic conturate.

In conceptia noastra, dorim sa subliniem faptul ca, in eventualitatea formarii unui suprastat european, acesta nu va semana foarte mult cu SUA deoarece atat conditiile istorice, cat si cele national-economico-juridice sunt complet diferite pentru Europa de azi fata de America secolului al XVIII‑lea. In cazul aparitiei lui, el va fi o creatie noua, care va aduce o alta definitie a superstatului modern, bazandu-se pe unele concepte existente, dar foarte probabil inventand si altele noi. Neindoielnic, un superstat european va trebui sa fixeze noi puncte comune pentru o politica transatlantica, asumandu‑si cel putin o diluare sau o redefinire a rolului NATO.

Pasii pe care ii va urma Uniunea dupa summit‑ul din decembrie 2000 vor fi foarte importanti pentru conturarea tendintei de evolutie a UE in viitor. Asa cum o arata si istoria Uniunii, nu se vor face salturi prea mari, de frica sa nu explodeze intreg esafodajul. Este de prevazut o crestere a numarului domeniilor in care este necesar doar votul majoritar si nu cel unanim (de altfel, realizata la Conferinta din decembrie 2000, cand 34 de subiecte diferite au fost trecute din categoria Votului Unanim in cea a Votului Majoritar pentru "a da Europei o voce mai puternica pe scena internationala" ), o reforma necesara pentru buna functionare institutionala si o sedimentare a proiectelor de unificare militara, probabil insotite de usoare cresteri ale bugetelor apararii in statele-membre. Doar printr‑o graduala aducere a problemei pe agenda, politizand deliberat subiectele implicate la nivel supranational si creand asteptarile cetatenilor fata de un set mai clar al reglementarilor ce privesc cetatenia, reprezentarea si luarea deciziilor europene, ne putem imagina o "constitutionalizare" cu succes a UE . Dar acesta este un proces evolutiv si nu un moment anume predictibil.

Mai degraba, in viitorul apropiat, vom fi martorii crearii unei posibile "suveranitati a interdependentei (interdependence sovereignty)" intre statele UE, asa cum sugera Krasner in cartea sa "Suveranitatea: ipocrizia organizata" . Dar aceasta va fi mai apropiata de modelul interguvernamental decat de cel al superstatului european.