LIBERTATEA DE OPINIE SI EXPRIMARE IN SISTEMUL O.N.U.

LIBERTATEA DE OPINIE SI EXPRIMARE IN SISTEMUL O.N.U.

1 Dispozitii continute in instrumente ale O.N.U.

Libertatea de opinie si exprimare, ca drept fundamental al omului, a fost consacrata atat in unele instrumente ce alcatuiesc Carta internationala a drepturilor omului, cat si in alte conventii care reglementeaza domenii particulare de protectie.

Acest drept a fost enuntat pentru prima oara in articolul 19 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, proclamata de Adunarea Generala a O.N.U. la 10 decembrie 1948. In cadrul acestui articol este prezentat dreptul la libertatea de opinie si exprimare al fiecarei persoane, care implica la randul sau mai multe drepturi : "de a nu fi nelinistit pentru opiniile sale si acela de a cauta, de a primi si de a raspandi informatii si idei prin orice mijloc de exprimare". Toate aceste drepturi trebuie sa fie realizate "fara consideratie de frontiera".

Enuntul din articolul 19 al Declaratiei Universale a Drepturilor Omului are caracter de principiu si a fost dezvoltat in articolul 19 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice, adoptat si deschis spre semnare si ratificare de catre Adunarea Generala a O.N.U., prin rezolutia nr. 2200/AXXI din 16 decembrie 1966, si intrat in vigoare la 23 martie 1976, conform prevederilor articolului 49.

Acest capitol cuprinde trei paragrafe.

In primul paragraf se enunta faptul ca nimeni nu trebuie sa aiba de suferit din pricina opiniilor sale.

In al doilea paragraf se arata ca orice persoana are dreptul la libertate de exprimare, iar in continuare se arata in ce consta si modalitatea in care se exercita acest drept. Se arata ca libertatea de exprimare cuprinde libertatea de a cauta, a primi si raspandi informatii ori idei de orice fel sub forma orala, scrisa, tiparita ori artistica sau prin orice alte mijloace alese de persoana, toate acestea indiferent de frontiere.

In al treilea paragraf sunt evidentiate unele ingradiri ale acestui drept. Astfel, deoarece exercitarea libertatilor prevazute in paragraful 2 comporta unele indatoriri speciale, ea poate fi supusa unor limitari stabilite expres prin lege. Aceste limitari sunt necesare pentru respectarea drepturilor personale si reputatiei altora, respectiv pentru apararea securitatii nationale, ordinii publice, sanatatii si moralitatii publice.

Alte ingradiri ale dreptului la libertatea de opinie si exprimare au fost consacrate prin articolul 20 din Pact si se refera la interzicerea prin lege de catre fiecare stat a oricarei propagande impotriva razboiului si impotriva oricarei forme de indemn la ura nationala, rasiala sau religioasa, care constituie o discriminare, o incitare la ostilitate sau la violenta.

O ampla reglementare a libertatii de opinie si exprimare se gaseste in Conventia internationala asupra eliminarii tuturor formelor de discriminare rasiala, adoptata si deschisa spre semnare si ratificare de catre Adunarea Generala a O.N.U., prin rezolutia nr. 2106/AXX din 29 decembrie 1965, intrata in vigoare la 6 ianuarie 1969, conform prevederilor articolului 19.

In baza prevederilor art.4 din Conventie : "Statele parti condamna orice propaganda si orice organizatie care se inspira din idei si teorii bazate pe superioritatea unei rase sau a unui grup de persoane de o anumita culoare sau de o anumita origine etnica, sau care pretind sa justifice sau sa incurajeze orice forma de ura si de discriminare rasiala si se angajeaza sa adopte de indata masuri pozitive, menite sa elimine orice incitare la o astfel de discriminare". De asemenea, tinand seama de principiile formulate in Declaratia Universala a Drepturilor Omului si de drepturile enuntate expres in art.5 al prezentei Conventii, statele parti se angajeaza :

a) sa pedepseasca prin lege si sa declare ca delicte difuzarea idei, bazate pe superioritate sau ura rasiala, incitarea la discriminare rasiala, actele de violenta sau provocarea la astfel de acte indreptate impotriva unui om, unui grup etnic sau unei persoane de alta culoare, precum si acordarea de sprijin activitatilor de acest gen, inclusiv finantarea lor;

b) sa interzica si sa declare ilegale organizatiile, precum si activitatile de propaganda care incita la discriminare rasiala si care o incurajeaza si sa declare delict, pedepsind prin lege participarea la aceste organizatii sau activitati;

c) sa nu permita autoritatilor si institutiilor publice regionale sau locale incurajarea sau incitarea la discriminare rasiala.

2 Instrumente internationale elaborate in cadrul Natiunilor Unite

Forul mondial New-Yorkes a manifestat un interes special pentru asigurarea in intreaga lume a unei prese libere care sa lucreze si sa circule fara nici o ingradire inca de la inceputurile existentei sale.

Dupa ce in aprilie 1948 Conferinta Natiunilor Unite asupra libertatii de informare a influentat cele trei documente mentionate, in anul urmator Adunarea Generala, pe baza actului final al Conferintei, transmis de Consiliul Economic si Social, a adoptat un protocol de conventie referitor la transmiterea internationala a informatiilor si la dreptul de rectificare.

Adunarea Generala a hotarat totodata ca acest proiect de conventie sa nu fie deschis spre semnare si ratificare decat dupa adoptarea prealabila a proiectului de conventie asupra libertatii de informare.

In 1952, Adunarea Generala a hotarat sa deschida spre semnare, ca instrument distinct, dispozitiile din conventia aprobata in 1949, care se referea la dreptul de rectificare.

2.1 Conventia referitoare la dreptul international de rectificare

Acesta este primul si a ramas pana in prezent singurul instrument juridic in materie, care a fost deschis spre semnare si ratificare.

Prin Conventia referitoare la dreptul international de rectificare s-a creat o institutie juridica noua a carei principiu de baza este exprimat in maxima "auditur et altera pars". Potrivit acestui principiu, persoana mentionata intr-o informatie scrisa are dreptul de a aduce la cunostinta cititorului versiunea sa in situatia cand un stat parte la Conventie pretinde ca informatia, care ar fi fost transmisa dintr-o tara in alta de catre corespondenti sau agentii de presa si publicitate sau difuzata in strainatate, este falsa sau deformata si ar risca sa altereze relatiile sale cu alte state, prestigiul ori demnitatea sa nationala. Statul respectiv va putea sa prezinte versiunea sa asupra faptelor tuturor statelor contractante pe teritoriul carora aceasta informatie a fost publicata sau difuzata.

Dispozitia de mai sus, enuntata in articolul II din Conventie, isi are motivatia in faptul ca responsabilitatea profesionala a corespondentilor si a organismelor de informare le impune sa faca cunoscute faptele fara discriminare si fara a le separa de imprejurarile care le explica si sa incurajeze in acest fel respectarea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, sa favorizeze intelegerea si cooperarea intre natiuni si sa contribuie la mentinerea pacii si securitatii internationale.

Conventia nu obliga din punct de vedere juridic, nici corespondentul care a redactat si difuzat informatia, nici organismele de informare respective sa publice comunicatul, obligatia existand numai pentru statul caruia i s-a transmis comunicatul, indiferent de punctul de vedere al acestuia asupra continutului.

Statul are obligatia ca in cel mai scurt termen posibil, dar nu mai mare de cinci zile de la data la care s-a primit comunicatul, sa :

a)     remita acest comunicat corespondentilor si agentiilor de

informare care isi exercita activitatea pe teritoriul sau;

b)    transmita comunicatul la mediul organismului de informare al

carui corespondent este responsabil de transmiterea telegramei in chestiune, daca sediul este situat pe teritoriul sau.

In cazul in care nu se achita de obligatia de a transmite comunicatul ce emana de la un alt stat, acesta din urma are dreptul sa adopte, pe baza de reciprocitate fata de un comunicat pe care i l-ar supune statul care nu si-a respectat angajamentele.

Statul contractant care exercita dreptul de rectificare are, intre altele, si dreptul de a sesiza Secretarul General al O.N.U. despre respectivul comunicat, insotit de textul integral al telegramei, asa cum a fost publicata sau difuzata. Acest demers va fi adus la cunostinta statului care face obiectul plangerii sale. Statul respectiv va putea ca in termen de cinci zile, care vor urma notificarii primite, sa prezinte si el Secretarului General al O.N.U. observatiile sale, in special motivele care l-au determinat sa nu se achite de obligatia de a publica comunicatul.

In ceea ce il priveste pe Secretarul General al O.N.U., el are obligatia ca in termen de 10 zile de la primirea comunicatului "sa dea o publicitate corespunzatoare, prin mijloacele de care dispune, comunicatului insotit de o telegrama, precum si observatiile esentiale suspuse de statul care a format obiectul plangerii".

Conventia contine, de asemenea, o dispozitie referitoare la reglementarea diferendelor nascute din interpretarea sau aplicarea sa. Astfel, diferendele de aceasta natura, care nu au putut fi solutionate prin negocieri diplomatice "vor fi aduse in fata Curtii Internationale de Justitie pentru a fi rezolvate de ea, afara daca statele contractante interesate nu convin un alt mod de rezolvare".

Articolele VI-XV din Conventie contin clauze finale referitoare la : semnare si ratificare (art. VI), aderare (art. VII), intrare in vigoare (art. VIII), clauza coloniala (art. IX), denuntare (art. X), termen de valabilitate (art. XI), revizuire (art. XII) etc.

Pana in prezent Romania nu este parte la aceasta Conventie.

2.2 Proiectul de conventie referitoare la libertatea de informare

Intrucat Adunarea Generala a O.N.U. nu a reusit sa ajunga la un acord asupra proiectului referitor la libertatea de informare, conform rezolutiei sale 277A/III din 13 mai 1949, ea a creat in 1950 un comitet special, care a elaborat o noua versiune a acestui proiect.

Adunarea nu a reusit sa adopte decat preambulul si patru articole din proiectul de Conventie, insa problema ramane in continuare pe ordinea sa de zi.

Aceste dispozitii contin, potrivit articolului 1 al Protocolului, dreptul oricarei persoane de a avea la dispozitia sa diverse surse de informare si obligatia statelor contractante sa respecte si sa protejeze acest drept. De asemenea, statul nu putea garanta nici resortisantilor sai, nici resortisantilor altor state contractante de pe teritoriul sau libertatea de a culege, de a primi sau de a transmite, fara deosebire de frontiera, informatii si opinii sub forma orala, scrisa, imprimata, ilustrata sau prin procedee vizuale ori auditive licite.

Asadar, prin acest articol se interzice orice discriminare in ceea ce priveste dreptul la libera informare pe considerente de ordin politic sau bazate pe rasa, sex, limba si religie.

In articolul 2 se stipuleaza indatoririle si responsabilitatile pe care le comporta exercitarea libertatii mentionate la primul articol. In continuare, tot in al doilea articol se precizeaza ca libertatea de informare poate fi supusa doar restrictiilor necesare clar definite prin lege si in conformitate cu aceasta in ceea ce priveste :

a)     securitatea nationala si ordinea publica;

b) propagarea sistematica de stiri false prejudiciabile relatiilor prietenesti intre state si incitarea la razboi sau ura nationala, rasiala ori religioasa;

c) atacurile contra fondatorilor religiilor si instigarea la violente sau crime;

d)    sanatatea si moralitatea publica;

e)     drepturile, onoarea si reputatia altuia;

f)      administrarea echitabila a justitiei.

Nici un stat nu va putea invoca insa aceste restrictii pentru a

justifica introducerea cenzurii prealabile la stiri, comentarii sau opinii politice ori pentru a restrange dreptul de critica guvernul.

Articolul 3 prezinta o clauza de protejare a drepturilor si libertatilor enuntate in acest proiect, iar prin articolul 4 statele contractante recunosc ca dreptul la replica este un corolar al libertatii de informare si convin ca ele pot sa instituie mijloace adecvate pentru a garanta acest drept.

2.3 Proiectul de declaratie asupra libertatii de informare

Initiativa elaborarii unei Declaratii asupra libertatii de informare apartine Consiliului Economic si Social care, in 1959, a elaborat un proiect pe care l-a supus atentiei statelor membre ale Natiunilor Unite. La 29 aprilie 1960, Consiliul a adoptat acest proiect de Declaratie si l-a transmis Adunarii Generale a O.N.U. "cu speranta ca acest text va favoriza instaurarea libertatii de informare si va ajuta Adunarea Generala sa-si termine lucrarile sale in acest domeniu".

Potrivit acestui proiect instrumentele internationale, legislatiile nationale si conventiile menite sa protejeze libertatea de informare trebuie sa intruneasca si sa promoveze :

Articolul 1 : Dreptul de a cunoaste si dreptul de a cauta in mod liber adevarul sunt drepturi inalienabile si fundamentale ale omului. Toti indivizii izolati sau asociati au dreptul de a cauta, de a primi si de a raspandi informatii.

Articolul 2 : Toate guvernele trebuie sa promoveze o politica in cadrul careia libera circulatie a informatiei in interiorul tarii si peste frontiere sa fie asigurata. Dreptul de a cauta si de a transmite informatii trebuie sa fie garantat astfel incat sa permita publicului sa cunoasca faptele si sa isi formeze o opinie asupra evenimentelor.

Articolul 3 : Informatia trebuie sa fie in serviciul publicului. Nici un guvern, nici un organism sau grup de interese politic ori privat nu trebuie sa exercite asupra mijloacelor de difuzare a informatiilor un control de natura sa impiedice existenta unei diversitati a surselor de informare sau pentru a lipsi individul de accesul liber la aceste surse. Dezvoltarea mijloacelor de informare nationale independente trebuie sa fie incurajata.

Articolul 4 : Oricine difuzeaza informatii este obligat sa vegheze cu buna-stiinta la exercitarea faptelor relatate si la respectarea drepturilor si a demnitatii nationale, precum si ale grupurilor si persoanelor, fara deosebire de rasa, nationalitate sau credinta.

Desi figureaza pe ordinea de zi a Adunarii Generale a O.N.U. ca punct distinct, sub titlul "Proiect de declaratie asupra libertatii de informare", el nu a putut fi finalizat pana in prezent.

3 Rezolutii adoptate in cadrul Natiunilor Unite referitoare la libertatea de informare

In afara Conventiei referitoare la dreptul international de rectificare si a celor doua proiecte de conventii, Conferinta Natiunilor Unite asupra libertatii de informare din 1948 a adoptat un numar de 43 de rezolutii. De asemenea, Comisia drepturilor omului a creat in 1947 o subcomisie a libertatii de informare si a presei, compusa din 12 persoane alese de Comisie, in consultare cu Secretarul General al O.N.U..

Subcomisiei i-a fost incredintata ca principala atributie sa examineze drepturile, obligatiile si practicile care au legatura cu notiunea de libertate a informatiei si sa prezinte un raport Comisiei drepturilor omului asupra tuturor problemelor care s-ar putea ivi in cursul examinarii. Subcomisia a functionat pana in 1952, cand Consiliul Economic si Social a ales, pentru o perioada de un an, un raportor special.

Cele 43 de rezolutii adoptate de Conferinta au fost grupate in urmatoarele 6 categorii :

Principii generale;

2. Masuri destinate sa faciliteze accesul la informatii si transmiterea lor peste frontiere;

Masuri referitoare la libera publicare si libera receptionare a informatiilor;

4. Crearea unui organism permanent care sa furnizeze libera circulatie a informatiilor;

5. Rezolutii diverse;

6. Mijloace de aplicare a recomandarilor Conferintei.   

Rezolutiile au fost remise de Conferinta Consiliului Economic Si Social care, dupa ce l-a examinat, a prezentat Adunarii Generale a O.N.U. propriile sale recomandari. Pe aceasta baza, Adunarea a adoptat o serie de rezolutii privind diverse aspecte ale libertatii de informare, pe care le vom dezbate in continuare.

1 Accesul la organele de informare ale reuniunilor Organizatiei Natiunilor Unite, la sursele si serviciile publice de informare

Aceasta problema a facut obiectul rezolutiei 314/IV din 21 octombrie 1949 prin care Adunarea Generala roaga statele membre ale O.N.U. sa acorde personalului ce lucreaza in organele de informatii si care e acreditat pe langa Natiunile Unite sau pe langa institutiile specializate ori la conferintele organizate de ele, liberul acces :

a)     in tarile unde se tin reuniunile sau conferintele respective;

la toate sursele si la toate serviciile de informare ale organizatiilor si conferintelor respective, care sunt deschise presei in conditii de egalitate si fara discriminare.

2 Obstacole la dreptul de libertate si informatie

Aici e vorba de situatia din anumite tari, mai ales comuniste, care perturbau vadit receptionarea de catre populatiile din aceste tari a informatiilor de orice fel, prin bruierea emisiunilor radiofonice provenite din exterior.

Prin rezolutia 424/V din 14 decembrie 1950, Adunarea Generala condamna orice masura de aceasta natura, pe care o considera o negare a dreptului oricarui individ de a fi informat deplin cu stiri, opinii si idei de oriunde.

Totodata, Adunarea invita guvernele tuturor statelor membre sa se abtina a aduce atingere dreptului popoarelor lor la libertatea de informare. De asemenea, statelor membre le-a fost recomandat sa nu difuzeze emisiuni radiofonice ce ar constitui atacuri injuste sau calomnii contra altui popor, iar faptele petrecute sa fie prezentate exact si obiectiv, in stricta conformitate cu principiile morale pentru asigurarea pacii mondiale.

3 Libertatea de informare si a presei in perioade de exceptie

Este cunoscut ca in situatii de stare exceptionala sau de conflict armat statele instituie o severa cenzura asupra presei. Pentru a evita orice abuz de aceasta natura, Adunarea Generala a adoptat la 14 decembrie 1950 rezolutia 425/V, prin care se recomanda statelor aflate in situatia de a decreta o stare exceptionala sa nu adopte masuri pentru limitarea libertatii de informare si a presei "decat in imprejurarile cele mai exceptionale si numai in stricta masura pe care o cere legea".

4 Difuzarea de informatii false sau deformate

Pornind de la faptul ca "difuzarea, prin intreprinderi de informare, atat internationale, cat si nationale, de informatii false sau deformate este una din cauzele lipsei de intelegere intre popoare si aduce atingere armoniei internationale", Adunarea Generala a O.N.U. recomanda prin rezolutia 634/VII din 16 decembrie 1952 "organelor Natiunilor Unite care studiaza problemele libertatii de informare sa examineze masurile destinate a evita daunele cauzate intelegerii internationale prin difuzarea de informatii false si deformate".

5 Asistenta tehnica pentru promovarea libertatii de informare

Prin rezolutia 839/IX din 17 decembrie 1954, Adunarea Generala a imputernicit pe Secretarul General sa acorde statelor membre ce solicita ajutor in asigurarea libertatii de informare in tarile lor anumite servicii care nu intra in cadrul programelor de asistenta tehnica si nu corespund obiectivelor lor.

6 Folosirea radiodifuziunii in interesul pacii

In anul 1936, sub auspiciile Societatii Natiunilor, a fost adoptata Conventia internationala privind folosirea radiodifuziunii in interesul pacii. Prin rezolutia 641/XVII din decembrie 1954, Adunarea Generala a O.N.U. a invitat statele parte la conventia respectiva sa faca cunoscut daca doresc ca functiile incredintate Societatii Natiunilor sa fie transferate Organizatiei Natiunilor Unite.

Secretarul General a fost insarcinat sa valideze un proiect de protocol in care sa introduca unele dispozitii noi, precum interzicerea emisiunilor radiofonice care ar constitui atacuri calomnioase contra popoarelor din alte tari, angajamentul statelor contractante de a nu obstructiona pe beneficiarul lor, receptionarea emisiunilor radiofonice straine.

Intrucat proiectul de protocol nu a putut fi adoptat, la 19 noiembrie 1963, Adunarea Generala a O.N.U., prin rezolutia 1903/XVIII, il ruga pe Secretarul General sa invite la aderare toate statele membre ale O.N.U. si ale institutiilor specializate sau parti la statutul Curtii Internationale de Justitie.

4 Alte masuri adoptate in sistemul Natiunilor Unite

Pe ordinea de zi a Adunarii Generale a O.N.U., a U.N.E.S.C.O. si a altora au fost inscrise si alte probleme referitoare la libertatea de informare, precum : elaborarea unui cod de onoare international pentru uzul personalului din domeniul informatiei; utilizarea satelitilor artificiali in scopul televiziunii directe; aplicarea tehnologiei de comunicatii spatiale pentru promovarea educatiei, stiintei si culturii; dezvoltarea mijloacelor de informare in tarile aflate in curs de dezvoltare; promovarea omului in domeniul telecomunicatiilor.

4.1 Codul de onoare international pentru uzul personalului din domeniul informatiei

In sesiunile sale din 1950 si 1954, Subcomisia pentru libertatea de informare a presei a elaborat un proiect de cod care ar fi fost remis Consiliului Economic si Social. Proiectul a fost transmis statelor spre examinare impreuna cu documentele pertinente, precum si asociatiilor profesionale si intreprinderilor de informare nationala si internationala.

Luand act de acest proiect, Adunarea Generala a O.N.U. a opinat ca "toate lucrarile ulterioare referitoare la proiectul de cod trebuie sa fie efectuate de profesionisti din intreprinderile de informare fara nici o ingerinta a guvernelor fie pe plan national, fie pe plan international". Secretarul General a fost totodata invitat sa studieze posibilitatea organizarii unei conferinte profesionale internationale care sa elaboreze textul Codului de onoare si sa intocmeasca un raport pentru Adunarea Generala.

Dupa ce a studiat raportul, Adunarea Generala a concluzionat ca intreprinderile si asociatiile nationale si internationale ale informatiei favorabile organizarii unei conferinte nu par sa constituie un grup suficient de reprezentativ si, in consecinta, a hotarat sa nu o convoace.

Totusi, Secretarul General a fost rugat sa comunice proiectul de cod si proiectul sau celor interesati pentru a-i informa si a-i ajuta sa adopte masurile ce le-ar considera adecvate.

4.2 Utilizarea de catre state a satelitilor artificiali ai pamantului in scopul televiziunii directe

In 1972, Adunarea Generala a O.N.U. a fost sesizata cu o propunere vizand elaborarea unei conventii internationale asupra principiilor care guverneaza utilizarea de catre state a satelitilor artificiali ai pamantului, in scopul televiziunii directe, ca un aspect particular al libertatii de informare. Insusindu-si aceasta propunere, Adunarea Generala aprecia ca este in interesul intregii umanitati sa continue explorarea si utilizarea spatiului extraatmosferic in profitul dezvoltarii relatiilor prietenesti si intelegerii reciproce.

Adunarea sustinea ca televiziunea directa trebuie sa contribuie la apropierea dintre popoare, la largirea schimbului de informatii, la imbogatirea culturala si la ridicarea nivelului de instruire al popoarelor. Totodata, Adunarea Generala considera ca emisiunile de televiziune directa prin sateliti trebuie sa aiba loc in astfel de conditii incat aceasta tehnica spatiala de tip nou sa raspunda exclusiv noilor obiective ale pacii si prieteniei intre popoare. Prin aceasta rezolutie, Adunarea Generala a O.N.U. sustinea ca indispensabila impiedicarea televiziunii a se transforma intr-o sursa de conflicte internationale ce ar duce la agravarea relatiilor intre state. Televiziunea trebuie sa protejeze suveranitatea statelor impotriva oricaror forme de ingerinta din exterior.

Luand act de initiativa referitoare la proiectul de conventie, Adunarea Generala considera ca activitatea statelor in domeniu trebuie sa se bazeze pe principiul respectarii reciproce a suveranitatii, neamestecului in treburile interne, egalitatii, cooperarii si avantajului reciproc. Conform opiniei Adunarii, televiziunea directa prin sateliti ar putea sa puna importante probleme legate de necesitatea asigurarii liberei comunicari pe baza respectarii stricte a drepturilor suverane ale statelor, iar pentru aceasta ar fi necesar sa se incheie un acord sau acorduri internationale.

Problema elaborarii principiilor care guverneaza utilizarea de catre state a satelitilor artificiali ai Pamantului in scopul televiziunii directe a fost examinata de catre grupul de lucru al satelitilor de radiodifuziune directa din cadrul Comitetului utilizarii pasnice a spatiului extraatmosferic.

Examinand punctul intitulat "Cooperarea internationala si in utilizarile pasnice ale spatiului extraatmosferic", Adunarea Generala a O.N.U. a adoptat, in 1974, rezolutia 3234/XXIX, prin care a recomandat Subcomitetului juridic al Comitetului utilizarilor pasnice ale spatiului extraatmosferic sa elaboreze cu prioritate principiile utilizarii de catre state a satelitilor artificiali ai Pamantului, in scopurile televiziunii directe. Acest punct a figurat pe ordinea de zi a mai multor sesiuni ale Adunarii Generale, insa fara un rezultat concret.

4.3 Aplicarea tehnologiei de comunicatii spatiale pentru promovarea educatiei, stiintei si culturii

Noua tehnologie spatiala pentru promovarea educatiei, stiintei si culturii nu putea lasa indiferenta organizatia U.N.E.S.C.O., care era interesata in asigurarea unei circulatii libere si echilibrate a informatiei.

La propunerea Conferintei generale, Secretarul General al U.N.E.S.C.O. a convocat in 1964 o reuniune de experti, specializati in radioteleviziune, oameni de eficienta, tehnicieni, cu scopul de a studia incidentele noilor tehnici de comunicare prin satelit asupra realizarii obiectivelor U.N.E.S.C.O. si de a defini principiile, respectiv liniile directoare ale unui program pe termen lung in domeniul comunicatiilor spatiale.

Intrunita la Paris in 1965, reuniunea a cerut organizatiei U.N.E.S.C.O. sa intreprinda impreuna cu organizatiile profesionale interesate un studiu asupra problemelor legate de comunicatiile spatiale, de libera circulatie a informatiilor, de extinderea rapida a educatiei si de intensificarea schimburilor culturale.

Conferinta generala a U.N.E.S.C.O. a aprobat un raport al Directorului General asupra unui program pe termen lung in domeniul comunicatiilor spatiale si l-a autorizat "sa intreprinda studii asupra aspectelor comunicatiilor spatiale care tin de competenta U.N.E.S.C.O., in vederea formularii de propuneri, de angajamente internationale, menite sa asigure dezvoltarea comunicatiilor spatiale in interesul general al tuturor statelor membre".

U.N.E.S.C.O. a adoptat si alte initiative in acest sens, printre care: reuniunea de experti reprezentand organizatii de radiodifuziune din diverse regiuni ale lumii; autorizarea Directorului General al U.N.E.S.C.O. sa formuleze propuneri asupra continutului acordurilor internationale si altele. In acest sens, U.N.E.S.C.O. a elaborat o serie de studii asupra radiodifuziunii prin sateliti, precum "Comunicatiile spatiale si mijloacele de mare informare"(1964); "Sateliti de telecomunicatii pentru educatie, stiinta si cultura"(1967); "Radioteleviziunea spatiala"(1970); "Ghidul comunicatiilor prin satelit"(1972); "Planificarea radiodifuziunii prin satelit"(1977) etc.

4.4 Dezvoltarea mijloacelor de informare in tarile in curs de dezvoltare

In opinia comisiei drepturilor omului, dezvoltarea mijloacelor de informare in tarile in curs de dezvoltare este unul din aspectele libertatii de informare. Aceasta problema a stat permanent in atentia O.N.U., in special a Comisiei drepturilor omului, si a U.N.E.S.C.O.. In 1957, Comisia drepturilor omului a adoptat o rezolutie prin care a hotarat sa numeasca un comitet din 5 membri, insarcinati sa examineze activitatea O.N.U. si a institutiilor specializate si sa intocmeasca un raport asupra masurilor ce trebuie luate pentru a spori mijloacele de informare, a ameliora utilizarea si a favoriza aplicarea recomandarilor si hotararilor diverselor organe ale O.N.U., in special cele care se refera la tarile in curs de dezvoltare.

In cursul anilor, O.N.U., organele si institutiile sale specializate au adoptat o serie de rezolutii prin care au recomandat elaborarea unor programe de actiune si de masuri concrete, de ordin international, pentru a dezvolta mijloacele de informare in tarile in curs de dezvoltare, pentru a acorda de asistenta tehnica in domeniu tarilor in curs de dezvoltare, pentru a se realiza o cooperare dintre tarile cele mai dezvoltate si tarile in curs de dezvoltare, precum si pentru a se elimina unele obstacole de ordin economic, tehnic si administrativ din calea liberei circulatii a informatiilor.

Totodata, U.N.E.S.C.O. a elaborat un numar de patru instrumente internationale in materie: un acord referitor la facilitarea internationala a materialului vizual si auditiv cu caracter educativ, stiintific si cultural; un acord asupra importului de obiecte cu caracter educativ, stiintific si cultural; o conventie referitoare la schimburile internationale de publicatii si o conventie asupra schimburilor oficiale de publicatii si documente administrative. U.N.E.S.C.O. a ajutat totodata statele membre sa-si formeze un personal de informare si sa-si dezvolte serviciile de radio, televiziune si cinema.

4.5 Promovarea drepturilor omului in domeniul comunicatiilor

Cantitatea enorma de informatii internationale, determinata de o tehnica ultrasofisticata, trebuie, in opinia U.N.E.S.C.O., sa fie libera si echilibrata. Or, in realitate, lucrurile nu stau tocmai asa. Intre tarile industrializate si cele sarace, care alcatuiesc marea majoritate a comunitatii internationale, exista o disproportie flagranta in ce priveste mijloacele tehnice de transmitere si receptionare a informatiilor si ideilor, fapt ce genereaza dezechilibre si inegalitati in exercitarea dreptului la intercomunicare si la schimbul mutual de informatii.

Informatia se stie, nu este neutra. Ea vehiculeaza idei, conceptii, in plan politic, economic, social, educativ, etc., pe care se fundeaza decizii de care depinde, in multe cazuri, destinul societatilor si soarta indivizilor.

U.N.E.S.C.O. a urmarit redresarea acestui dezechilibru elaborand programe de formare si informare, in cadrul carora s-a prevazut ajutorarea tarilor in curs de dezvoltare in domeniul comunicatiilor.

Pornind de la ideea potrivit careia comunicatia face parte integranta din procesul de dezvoltare, organizatia U.N.E.S.C.O. a enuntat o serie de principii si a creat infrastructuri adecvate. In declaratia de la San Jose, din Costa Rica, adoptata la conferinta interguvernamentala a tarilor din America Latina si regiunea Caraibelor (12-21 iulie 1976) au fost enuntate urmatoarele principii: dreptul de acces la toate emisiunile culturale, dreptul de a participa in mod liber si democratic la diferite moduri de exprimare, dreptul de a folosi toate mijloacele de comunicare in scopuri pasnice, responsabilitatea comuna a statului si a cetatenilor in stabilirea de programe vizand asigurarea unei utilizari largi si pozitive a mijloacelor de comunicare din cadrul politicilor de dezvoltare si obligatia de realiza politici de comunicatii in functie de realitatile nationale, de libertatea de exprimare si de respectarea drepturilor indivizilor si ale societatii.

Pentru remedierea situatiilor existente in tarile in curs de dezvoltare in domeniul comunicatiilor, U.N.E.S.C.O. a recomandat: adoptarea unei legislatii nationale adecvate, crearea de agentii nationale de informatii si elaborarea de politici coerente in acest domeniu, acordarea unei prioritati absolute masurilor menite sa reduca disponibilitatile care exista in situatia comunicatiilor intre statele industrializate si cele in curs de dezvoltare.

In anul 1968, la propunerea Conferintei Generale a U.N.E.S.C.O., a fost intreprins un program de cercetari pe termen lung, iar in 1989, reuniunea expertilor din Montreal a recomandat U.N.E.S.C.O. sa aiba in vedere posibilitatea realizarii unui studiu international pentru a se cunoaste influenta actuala si viitoare a comunicatiei asupra relatiilor intre societati, grupuri sociale si indivizii care le compun. De asemenea, elaborarea unui astfel de studiu presupunea si identificarea mijloacelor prin care organele de informatie pot sa raspunda cel mai bine modificarilor actuale si viitoare.

In 1969, Conferinta Generala a U.N.E.S.C.O. a abordat si alte aspecte ale dreptului la libertate si informare, precum: rolul mijloacelor de informare in instaurarea pacii si intelegerii internationale si in lupta contra propagandei de razboi, rasismului si apartheid-ului; formularea de coduri deontologice nationale aplicabile mijloacelor de comunicare care sa cuprinda dreptul la informare si indatoririle celor ce culeg si difuzeaza informatia; elaborarea unei "etici a comunicatiilor".

In 1977, U.N.E.S.C.O. a creat Comisia internationala pentru studierea problemelor comunicatiilor, compusa din 16 persoane mandatate sa studieze diversele aspecte ale comunicatiilor in societatea moderna.

Dupa 1990, numeroasele conflicte din fosta Yugoslavie, din fosta U.R.S.S. sau din unele tari africane si asiatice, cu tragismul lor inimaginabil, au adus in discutie un nou aspect al libertatii de informare: rolul informatiei in situatia de conflict armat. Masa rotunda, organizata in septembrie 1994 de catre Institutul International de Drept Umanitar de la San Remo, a inscris pe ordinea de zi, intre altele, si punctul intitulat "Rolul presei in prevenirea conflictelor". In continuare, raportandu-se la acest punct, redactorul-sef al cotidianului francez "La croix", dupa ce a apreciat ca in actualele conflicte ziaristii nu au fost intotdeauna obiectivi, uneori avand rol de agitare a spiritelor si de dezinformare, a declarat: "Deontologia profesiunii de gazetar presupune competenta si spirit de justitie, acest principiu fiind valabil in timp de conflict armat mai mult decat in timp de pace. Aceasta deontologie postuleaza mesajul de toleranta si umanitate, necesitatea reprimarii crimelor, educatia in spiritul respectarii valorilor fundamentale ale omenirii".

Nu trebuie uitat ca in anumite imprejurari o informatie falsa, care ia fiinta si invrajbeste, poate ucide mai multi oameni decat toate armele din dotarea beligerantilor.