Conceptul de comunism, Practici politice

I. Conceptul de comunism

a)      Origini si evolutie istorica

b)      Doctrina; evolutie

III. Practici politice

Perioada interbelica a produs o noua forma de organizare social-politica care a fost numita totalitarism. Cel mai eficient regim totalitar a fost cel sovietic, intrucat a beneficiat de cea mai lunga durata de viata, reusind sa distruga toate organismele sociale traditionale si sa exercite controlul cel mai complet asupra societatii. Originile sale pot fi descoperite in anii primului razboi mondial, precum si in razboiul civil din Rusia. Atunci a aparut necesitatea ca toate institutiile si toate categoriile sociale sa fie subordonate victoriei militare si tot atunci Lenin a dovedit ca o minoritate dispusa sa faca un efort total poate invinge o majoritate mai putin hotarata si ca toate institutiile si drepturile umane se pot supune vointei unui grup si liderului acestuia.

Comunistii au pretins intotdeauna ca sunt ghidati ideologic de stiinta marxist-leninista, teoretizand revolutia ca singura modalitate de expropriere a burgheziei, de indepartare a ei de la putere si de instalare a dictaturii proletariatului. De fapt, noul regim a ascuns puterea absoluta a partidului comunist, singurul care activa legal si care isi recruta membrii pe baza unei fidelitati neconditionate. Organizat piramidal (cu foruri colective de decizie din ce in ce mai putin numeroase pe masura apropierii de varf), era condus de un Birou Politic, dependent de vointa secretarului general, considerat de regula seful suprem. Elita regimului era nomenclatura (o patura de privilegiati), iar pilonii regimului erau propaganda (armata indoctrinarii politice), teroarea (represiunea exercitata de politia politica) si ateismul.

Conceptul de comunism l-a precedat pe Marx cu peste doua mii de ani. In Republica lui Platon, proprietatea privata le era interzisa paznicilor carmuitori[1]. Primii crestini au practicat comunitatea bunurilor (crestinismul primitiv) nu doar pentru ca traiau in enclave si se aflau sub o amenintare permanenta, ci si pentru ca invatatura lui Christos ii indemna sa se lepede de averi. Cu toate ca aceasta faza a crestinismului nu a durat mult, ideea comunitatii de avere a reaparut in manastirile medievale unde saracia personala era primul legamant. Ratiunile erau similare cu cele ale lui Platon: calugarii si calugaritele nu se puteau consacra dupa cuviinta slujirii Domnului daca erau impovarati de bunuri si griji pamantesti. In plus, prin proprietatea manastirii asupra lucrurilor de trebuinta si a altor resurse se asigura o legare mai stransa a membrilor comunitatii de comunitate si se impieidica independenta si rivalitatea dintre ei. Abolirea bogatiei personale a avut doua temeiuri: purificarea individului de preocupari materiale si o coeziune sporita a comunitatii, cel mai bine promovata prin eliminarea independentei economice si a conflictelor.

Demersul pentru comunitatea bunurilor a fost reinnoit in secolul al XVI-lea in Utopia (1516) lui Thomas Morus si in secolul al XVII-lea de anumiti levelleri care, invocand pasaje biblice, subliniau vrerea lui Dumnezeu ca oamenii sa se bucure de lume in comun.

In secolul al XVIII-lea, abatele Mably, care credea ca proprietatea s-a ivit odata cu caderea in pacat a propus un comunism ascetic ca pe un leac impotriva traiului luxos si a agresivitatii. El i-a atacat in special pe antreprenori si pe bancheri.

Ganditorul iluminist Morelly a preconizat si el un comunism agrarian, bazat pe mici comune, in care legi somptuoase trebuiau sa impiedice varietatea pana si in imbracaminte si sa stavileasca dezvoltarea inegalitatii.[3]

Nici o proprietate privata nu a fost ingaduita, exceptand- doar pe cea asupra bunurilor tinand de nevoile zilnice si asupra uneltelor propriului mestesug. Toata lumea urma sa fie intretinuta de comunitate si sa lucreze in folosul ei, iar munca trebuia sa fie o obligatie stricta.

Revolutionarul francez Gracchus Babeuf i-a urmat pe Morelly si Rousseau, punand accentul, in Manifestul celor egali (1796), pe egalitatea fundamentala dintre indivizi. Daca toti oamenii aveau aceleasi nevoi si aceleasi aptitudini ei trebuiau sa aiba si aceeasi educatie si aceeasi hrana. Babeuf considera ca proprietatea si inegalitatea erau sursa tuturor relelor din societate. El preconiza si un comunism agrarian ce ar fi urmat sa fie infaptuit prin revolutie. In aceasta noua societate proprietatea devenea a comunitatii si toata lumea era obligata sa munceasca. Cu toate ca scopul muncii era belsugul, traiul trebuia sa fie modest si cumpatat.

Sociologul francez Emile Durkheim a considerat ca acesti comunisti, intre care il plasa si pe Rousseau, cautau o solutie la egoism, libertinaj si alte vicii, ceea ce-i facea sa puna accentul pe ascetism. Ei nu contestau oportunitatea sociala a proprietatii, ci moralitatea ei. Durkheim a relevat contrastul dintre comunistii timpurii, care aveau nostalgia societatii preindustriale si a republicilor clasice, si socialisti ca Saint Simon, care erau realisti cu privirile indreptate spre viitor. Desigur comunistii francezi din secolul al XVIII-lea nu cunoscusera industrialismul si, ca atare, discursul lor pentru un comunism agrarian nu e surprinzator. O societate agricola este inerent mai consecventa cu principiul egalitatii absolute decat o societate industriala, unde diviziunea muncii genereaza inevitabil diferente de statut, de functie si de venit. Pionierii comunismului, inclusiv Morus au vazut si ei in munca tenace cheia rezolvarii problemelor create de insuficienta bunurilor. Desigur aceasta ecuatie simpla a fost mai potrivita unei economii agrare decat unei societati industrializate.

Comunistii din secolul al XIX-lea au adaptat doctrina la era industriala. Etienne Cabet, elogiind egalitatea si comunismul fratern, a pledat pentru fabrici mari si pentru folosirea pe scara larga a masinilor, precum si pentru comunizarea pamanturilor. Comunismul nu trebuia sa se limiteze la comunitati mici, ci el trebuia extins la noile state-natiuni. Crestinismul a fost considerat de Cabet o doctrina antiproprietate, iar utopia sa comunista "Voyage en Icarie" (1840), s-a bazat pe "adevaratul" crestinism.

Cea mai subtila si mai profunda teorie a comunismului a fost elaborata de Marx. El a persiflat comunismul rudimentar si lipsit de idei (Cabet) care nu a facut sa se extinda la toata lumea principiul proprietatii (proprietate privata generalizata). Acest comunism rudimentar constituia dupa Marx infaptuirea invidiei universale, in timp ce adevaratul comunism insemna abolirea completa a principiului proprietatii prin care trebuia sa se puna capat autoinstrainarii umane si sa se creeze relatii morale autentice intre indivizi, intre om si natura. Institutia proprietatii este aceea care i-a facut pe oameni sa fie incapabili si sa se bucure de un obiect pe care il poseda si sa doreasca un obiect pe care nu il detin. Acest lucru a denaturat dorintele indivizilor. In conditiile adevaratului comunism, Marx considera ca va fi posibila folosinta in comun a bunurilor. Productia comunista trebuia sa fie o activitate de conlucrare si in final, intre munca fizica si cea intelectuala nu trebuia sa existe nici o deosebire. Indivizii trebuiau sa le practice pe amandoua fara o specializare excesiva. Ramane in discutie daca realizarea de sine a individului si desfiintarea diviziunii muncii, infatisate de Marx in scrierile sale din tinerete, s-ar putea infaptui intr-o societate comunista, pe care, in alt loc, el o caracterizeaza ca fiind o societate industriala. Industrializarea in conceptia lui, tinde sa genereze birocratie si specializare[4].

O serie de anarhisti contemporani cu Marx au pledat si ei pentru proprietatea comuna[5], dar s-au temut de centralizarea pe care parea s-o implice comunismul lui Marx si care ar fi atentat la libertatea individului. Intre timp temerile lor fata de comunismul de stat s-au dovedit indreptatite.

Cuvantul comunism conoteaza deopotriva contributia si distributia echitabile, cat si comunitatea. Comunismul ideal ar aduce sfarsitul avutiei private si a proprietatii private asupra mijloacelor de productie impreuna cu un nou mod de viata, bazat pe cooperarea si pe solidaritatea comunitatii. Cuvintele, egalitate si fraternitate sunt caracteristice pentru comunism. In proiectul comunist, idealul libertatii ocupa un loc central. El difera insa de conceptul individualist de libertate. Logica comunismului sugereaza ca libertatea, fata de asuprire, de lipsuri si exploatare, nu poate fi cucerita decat simultan pentru toti, prin distrugerea structurilor ce se impotrivesc libertatii celor multi si sustin privilegiile celor putini. In conditiile comunismului, libertatea ar urma sa caracterizeze in egala masura comunitatea si pe membrii ei individuali. M. Bakunin afirma ca "libertatea tuturor este esentiala pentru libertatea mea", ceea ce explica esenta comunismului: "totul, inclusiv libertatea, este bun comun".

Idealul comunist a fost intotdeauna proclamat ca antidot la egoism, in special la egoismul materializat in proprietate. Comunismul ideal in actiune apare foarte rar in evolutia istorica a omenirii. O serie de cercetatori considera ca el a fost realizat doar in comunitati religioase si in cateva comunitati laice (putinele populatii primitive care mai exista inca), unde proprietatea si munca in comun reprezinta un mod de viata. In nici un caz, si aici exista un consens in lumea analistilor politici contemporani, nu pare sa fi fost realizat in tarile comuniste.

Comunismul ca ideologie reprezinta un proces al conflictului de clasa si al luptei revolutionare, care ar duce la victoria proletariatului si la intemeierea unei societati socialiste fara clase, in care proprietatea privata ar fi abolita, iar mijloacele de productie si de subzistenta ar apartine comunitatii. Pentru Marx comunismul reprezenta rezultatul dezvoltarii materiale, in special al fortelor de productie. El considera ca problema importanta este aceea de a schimba lumea si nu de a o interpreta. Spre deosebire de Lenin si Stalin, Marx ne spune putine lucruri despre lumea comunismului. Conform sloganului adoptat de miscarea comunista, comunismul trebuia sa fie lumea in care fiecare primea "dupa capacitatile sale si dupa nevoile sale". Moralitatea fiind abolita odata cu lipsurile, principalele criterii care trebuiau sa guverneze alegerea proiectelor in viata erau cele stiintifice si estetice. Cu alte cuvinte societatea comunista nu era una de consum, ci era o societate care mobiliza pe toti, fie saraci fie bogati in intelect, sa dea dovada de virtute si de sentimente nobile in producerea bunurilor.

Marx si Engels au crezut ca oferind o explicatie stiintifica a posibilitatii si chiar necesitatii comunismului se vor distanta de socialistii utopici. Ei considerau ca abolirea capitalismului era posibila deoarece aceasta isi creeaza proprii gropari in clasa muncitoare, "care nu au tara si nu au nimic de pierdut decat lanturile"[6]. Capitalismul s-a dovedit extraordinar de revolutionar si capabil sa se revitalizeze, fapt foarte apreciat si de Marx. Ceea ce nu a considerat ca ar fi posibil a fost faptul ca pauperizarea clasei muncitoare nu a avut loc in lumea capitalista avansata acolo unde Marx considera ca trebuia sa aiba loc revolutia. Faptele au demonstrat ca dimensiunea clasei extrem de sarace este in functie de factorii politici si institutionali si nu este o consecinta inevitabila a capitalismului ca atare. Teoria lui Marx a fost completata de catre Lenin. El a argumentat ca muncitorii nu merg dincolo de ingustele lor cerinte economice privind salarizarea si conditiile mai bune, pentru a formula revendicari explicit politice privitoare la rasturnarea capitalismului. Numai intelectualii puteau intelege potentialul emancipator al comunismului, care se situa dincolo de experienta muncitorilor, oricat de mult ar fi fost socializata productia. Un partid al intelectualilor, organizat, ferm si de neclintit, actionand ca o avangarda a muncitorilor si inarmat cu cunoasterea oferita de teoria marxista era deci necesar in realizarea tranzitiei la libertatea comunismului. Dupa Lenin, omogenizarea muncitorilor nu era rezultatul spontal al productiei capitaliste. De asemenea alianta 'aristocratiei muncitoresti' cu segmente ale capitalului imperialist avea drept rezultat nationalismul clasei muncitoare. Acest lucru a condus la destramarea miscarii socialiste internationale in perioada izbucnirii primului razboi mondial. De aceea, spunea Lenin drumul spre comunism urma sa ia o alta cale. Verigile slabe ale lantului imperialist aveau sa fie primele care sa renunte la capitalism, iar Rusia avea sa fie cea dintai care sa cada in 1917, dupa infrangerea in razboi.

Efortul de a construi comunismul in Rusia a ridicat insa importante probleme teoretice si practice. Teoria presupusese ca revolutia va avea loc acolo unde socializarea productiei, potentialul in directia abundentei si o clasa muncitoare numeroasa erau deja realitati. Rusia era cea mai saraca tara din Europa, cu o taranime analfabeta extrem de numeroasa si cu o industrie nedezvoltata. In aceste imprejurari nu numai ca era necesar ca partidul sa-i educe pe muncitori in asa fel incat sa depaseasca mentalitatea economismului ingust ci, trebuia sa creeze clasa muncitoare insasi. Aici gasim si motivul pentru care mensevicii socialisti s-au opus bolsevicilor comunisti care au cerut revolutia socialista inainte de a se fi stabilit capitalismul. Cucerind puterea, bolsevicii s-au vazut fara un program care sa mearga dincolo de sloganele pragmatice, incununate de succes in plan politic, pace, paine si pamant, care exprimau puternica dorinta publica de a se pune capat razboiului si privatiunii, ca si cerintei taranilor de a se redistribui pamantul. Asa cum ii placea lui Lenin insusi sa spuna, nu a existat un plan de detaliu al socialismului pentru pasirea pe drumul comunismului. Marx a exprimat acest lucru printr-o metafora celebra: "Comunismul trebuia sa se maturizeze in pantecele societatii capitaliste, gata sa apara, daca nu pe deplin format atunci necesitand doar o scurta perioada de tranzitie inainte de a se pune pe picioare si a functiona pe deplin".

Ca si primii crestini, bolsevicii au trecut aproape imediat la actiune, ca si cum s-ar fi apropiat sfarsitul lumii. In anii comunismului de razboi (1918-1920), in mijlocul unui razboi civil, intreaga proprietate a fost nationalizata, iar banii au fost pentru o perioada desfiintati. Cand au avut loc rascoale si agitatii taranesti, Lenin a declarat un scurt interval de relaxare in 1921, inainte de a se asalta din nou paradisul comunismului. Acest ragaz s-a numit Noua Politica Economica (NEP). In ultimii trei ani ai vietii sale Lenin a devenit insa tot mai constient de dificultatile construirii comunismului in Rusia. Aceasta ar fi necesitat o perioada de tranzitie prelungita, in care atat clasele sociale antagoniste, cat si relatiile productiei de marfuri trebuiau mentinute sub supravegherea atenta si calauzitoare a partidului. Factorii politici si institutionali au conlucrat la scurtarea acestei faze de tranzitie. In timp ce Partidul Comunist si institutiile industriale, de felul Consiliului Suprem pentru Economia Nationala, au purtat raspunderea pentru guvernarea tarii in comunismul de razboi Noua Politica Economica (NEP) a fost in mare masura controlata de experti adesea de origine burgheza si de mensevici sau de elemente cu convingeri politice de dreapta. Cand NEP-ul a intrat in dificultati a fost greu pentru partid si celelalte organe sa contracareze afirmatia ca abolirea relatiilor de piata si lichidarea claselor exploatatoare, de felul culacilor si al micilor comercianti, ar fi o strategie mai buna. Era putin probabil ca NEP-ul sa supravietuiasca, atata vreme cat partidul continua sa detina puterea politica, iar acesta nu putea sa salute cu prea mult entuziasm dezvoltarea relatiilor capitaliste. Aceste obstacole politice si institutionale in calea NEP-ului au fost amplificate de rivalitatea din conducerea partidului, unde Stalin a profitat de controlul sau asupra personalului ca sa dea politicii un curs spre stanga in 1929.

Versiunea stalinista a socialismului, cu unele modificari importante, a condus Uniunea Sovietica in urmatorii 56 de ani. Aceasta a inceput in spiritul extraordinarului optimism privind posibilitatile construirii comunismului pe calea industrializarii masive si a programului de colectivizare.

Dictatura bolsevica a cunoscut forma sa extrema sub conducerea lui I.V. Stalin, care a reusit sa consolideze controlul asupra partidului si statului in perioada 1922-1927 si sa devina stapanul absolut al Uniunii Sovietice pana la moarte (1953). Impotriva lui Leon Trotki, principalul sau contracandidat la mostenirea leninista, care sustinea teoria revolutiei permanente si exportul de revolutie drept conditie esentiala a mentinerii regimului comunist sovietic, Stalin a opus teoria socialismului intr-o singura tara, cu care a castigat tineretul sovietic si care l-a ajutat sa-si creeze o imagine de lider moderat.

Stalin a impus primul plan cincinal (1928-1933) si datorita faptului ca acesta si-a propus accelerarea industrializarii, transformarea radicala a sistemului agricol prin colectivizare, ceea ce insemna de fapt instituirea unui nou mod de viata. Noul mod de viata trebuia sa genereze noi atitudini si noi loialitati. Rezistenta intampinata mai cu seama la schimbarea formei de proprietate a fost o buna ocazie pentru Stalin sa infiinteze lagarele de munca fortata (Arhipelagul Gulag)in care ajungeau anual cca 8 milioane de oameni si unde, numai intre 1929-1936, au murit mai mult de 9 milioane de oameni.

In continuarea actiunii initiate prin primul plan cincinal, Stalin a ordonat Marea teroare indreptata in mod special impotriva membrilor si conducatorilor Partidului Comunist, extinsa ulterior si asupra ofiterilor Armatei Rosii. Aparent aberanta, aceasta represiune si-a avut logica ei, aceea, ca nimeni sa nu se simta in siguranta, in timp ce orice eroare cat de neinsemnata ar fi fost, putea fi considerata un act de tradare ce trebuia pedepsit.

Marea teroare a dat un semnal clar in Uniunea Sovietica privitor la ce putea sa fie comunismul atunci cand un lider dorea sa devina atotputernic. In noul regim politic instaurat in Rusia in 1917 dominante au devenit frica si lipsa de incredere in celalalt, oricat de apropiat ti-ar fi fost. Acceptata era doar sustinerea neconditionata a regimului, de regula formulata in limba de lemn din discursurile oficiale, gandirea independenta fiind absolut exclusa. Stapan al URSS, Stalin s-a amestecat si in viata politica a altor state prin intermediul partidelor comuniste afiliate la Internationala a III-a (1919-1943).

Rapida dezvoltare a industriei si mai presus de toate victoria Uniunii Sovietice in cel de-al doilea razboi mondial, au mentinut optimismul anilor 1917-1920 chiar si in perioada Hrusciov (1953-1964), cand partidul a adoptat programul in care era promisa instaurarea comunismului in urmatorii 30 de ani.

Au iesit insa la iveala din ce in ce mai multe fapte care, in cele din urma, au stirbit credinta in posibilitatea si dezirabilitatea unui comunism irevocabil. In primul rand Hrusciov insusi a dat la iveala represiunile monstruoase care avusesera loc. In al doilea rand, dezvoltarea industriala a fost organizata de institutii de stat care au inceput sa actioneze ca o mana moarta, conservatoare in calea progresului. Pe masura ce dezvoltarea intra in declin, au crescut rentierismul (vanatoarea de renta) si coruptia in randul functionarilor de stat, ceea ce a stirbit legitimitatea sistemului. In al treilea rand, aliatii pe care Uniunea Sovietica ii castigase prin razboi in estul Europei, ca rezultat al colapsului imperialismului in Africa si Asia, au devenit o povara financiara si militara. In sfarsit, in timp ce dezvoltarea Uniunii Sovietice a incetinit, aceea a Occidentului capitalist s-a accelerat, introducand noi dezvoltari tehnologice, pe care economia sovietica nu le putea asimila. Nici o revolutie comunista nu a avut loc in centrele capitaliste din vest. De aceea in anii '80, increderea in capacitatea Uniunii Sovietice de a face tranzitia la comunism s-a evaporat si de aceea intregul sistem al acestui regim totalitar de stanga a intrat in colaps.

Marx si Engels au vazut in socialism, in sensul strict al termenului, o faza de tranzitie intre capitalism si comunismul economic si social deplin. Pe masura ce miscarile si partidele socialiste de toate felurile au ajuns la guvernare in mai multe tari ale lumii, interesul pentru socialism s-a deplasat in mod inevitabil de la teorie la practica. Cele mai importante dispute intre socialisti s-au referit la rolul statului ca proprietar, ca organizator si factor de control al economiei (socialism de stat), la relatia dintre socialism si politica democratica si la tensiunea dintre strategiile de schimbare gradualista (adica parlamentara) si revolutionara.

In anii '30 ai secolului XX, doua sisteme de socialism cu totul diferite au reprezentat extremele polare ale interpretarii doctrinale: socialismul. Uniunii Sovietice sub Stalin si national-socialismul lui Hitler in Germania. Criticii liberali, conservatori si chiar anarhistii subliniaza tendinta totalitara a oricarei gandiri socialiste. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, divizarea Europei in blocul occidental pluralist si democratic si blocul de est, dominat de marxism, a accentuat si mai mult distinctia dintre conceptele alternative ale socialismului.

In Europa Occidentala, partidele social-democrate si laburiste l-au utilizat pe Keines ca sa fundamenteze abordarea nonmarxista a reglarii si controlului capitalismului, subliniind necesitatea realizarii dreptatii sociale si a egalitatii prin administrarea eficienta a economiei (inclusiv nationalizarea industriei) si prin politicile asistentiale redistributive (stat asistential). Social-democratii acceptau realitatea economiei mixte, intorcand spatele analizei marxiste a capitalismului si ideii de socializare a principalelor instrumente de productie economica, distributie si schimb.

In lumea occidentala, socialismul a intrat intr-o noua faza de criza si de incertitudine in anii '80 si in anii '90 ai secolului trecut, pe masura ce statul asistential s-a gasit el insusi sub presiuni economice crescande, iar metodele social-democrate ale administratiei economice keynesiene au fost contestate de teoriile neoliberale alternative ale noii drepte. Prabusirea socialismului marxist in Uniunea Sovietica si Europa de Vest la sfarsitul anilor '80, si esecurile multora din regimurile socialiste din lumea a treia au dat o noua pondere conceptiei ca socialismul este in prezent o doctrina in cautarea unei noi identitati. Eforturile de a revizui, moderniza si adapta socialismul la noile circumstante istorice au condus la o serie de idei si teorii ale noii stangi in ultimul sfert de secol, unele dintre ele incluse in miscarile si in partidele socialiste existente, altele avand efect mobilizator si de sprijin in arenele politicii noi, ale postmaterialismului, feminismului, environmentalismului. Este, de asemenea vadita redesteptarea interesului socialistilor contemporani privind problemele de baza ale democratiei radicale, inclusiv schimbarea relatiei stat-societate civila, noile dimensiuni ale pluralismului social, necesitatea promovarii posibilitatilor de participare politica si problema drepturilor de cetatenie.

In Uniunea Sovietica ca si in tarile care au adoptat ca regim politic socialism-comunismul esenta politicilor partidului unic a fost data de notiunea socialism de stat. Termenul se refera la acea forma de organizare socialista a productiei si a distributiei care este caracterizata de controlul resurselor de catre organele de stat. Lenin a contribuit la crearea unei forme extreme de socialism de stat. Aceasta s-a datorat, in parte, necesitatii de a apara statul revolutionar impotriva rezistentei interne, a miscarilor independente din cadrul Uniunii Sovietice si a ostilitatilor externe, iar in parte naivitatii in plan economic al lui Lenin. Aceasta necunoastere il facea sa acorde o incredere exagerata economiilor de larga anvergura din industrie si din agricultura ca si credintei ca managementul corporatist occidental putea oferi modelul pentru o economie centralizata planificata. Optiunea a ramas deschisa pana cand Stalin l-a indepartat pe Buharin. Problema a fost in mod dramatic redeschisa de Mao Zedong, in 1958, dar pe atunci, atat in China cat si Rusia, puterea aparatului economic de stat a impiedicat schimbarea efectiva. Drept rezultat a influentei lui Mao insa, reforma economica ulterioara din China, facuta de succesorii sai, a inclus o dimensiune larga, locala, comunala a dezvoltarii socialiste. Din 1971 intreprinderile comunale locale din China au fost si continua sa fie sectorul cu cea mai rapida crestere din economie, creind in acelasi timp bazele pentru o reinnoire a societatii civile.

Marx si Engels au lansat in 1848 lozinca Muncitori din toate tarile, uniti-va!. Acest lucru insemna viziunea potrivit careia socialismul trebuia sa fie instaurat in urma unei revolutii internationale. In acest sens a fost creata iluzia socialismului international materializata in Asociatia Internationala a Muncitorilor (Internationala I) intemeiata in 1864 si dizolvata in 1876, apoi Internationala a II-a fondata 1889 si dezmembrata in 1914, care a cuprins atat socialisti-marxisti cat si nemarxisti si in sfarsit Internationala a-III-a comunista fondata in 1919 si dizolvata in 1943.

Doctrina oficiala a Uniunii Sovietice a promovat in conformitate cu necesitatile curente ale liderului de la Kremlin, uneori socialismul international, iar alteori teoria socialismului intr-o singura tara.

Teoria dezvoltata de Buharin si de Stalin, cu intentia de a da o replica modelului lui Trotki al revolutiei permanente a fost socialismul intr-o singura tara. In ciuda insuccesului revolutiilor europene Rusia reusise sa construiasca socialismul, prin controlul exercitat asupra parghiilor de comanda ale economiei si sub conducerea politica a partidului comunist al Uniunii Sovietice.

Trotki fondase o Internationala (a IV-a), rivala Internationalei a III-a comunista. Aceasta grupa toate miscarile care se denumeau "de socialism international' sau "miscari trotkiste".

In esenta ambele doctrine se refereau la un regim politic totalitar de stanga care aveau un partid monolit excluzand pluralismul si care promovau socialismul de stat.

In concluzie, oranduirea sociala si economica, ce poarta denumirea de comunism, este definita prin faptul ca nici un membru al ei nu poseda mai mult decat oricare altul, fie pentru ca toata proprietatea este tinuta in comun, fie pentru ca institutia proprietatii nu exista, fie pentru ca proprietatea este limitata la mijloacele de consum si este exclusa in ceea ce priveste mijloacele de productie si schimb. In concordanta cu teoria marxista, socialismul este o treapta a dezvoltarii care duce la comunism, si de aici grija deosebita a lui Marx si Lenin de a le distinge. Orice miscare ce tinde sa realizeze o societate fara clase si fara stat are ca ideal politic comunismul. In istorie au existat multe miscari de acest gen, dar principala a inceput odata cu revolutiile europene din 1848. Acum s-a publicat si Manifestul Comunist, scris de Marx si Engels. Cuvantul comunism apare frecvent in scrierile lor, dar mult timp cuvantul socialism a fost preferat ca nume al idealului, principalele partide marxiste numindu-se social-democrate. Organizarea lor politica a inceput odata cu Internationala I-a. Preferinta pentru cuvantul comunism a aratat-o Internationala a III-a infiintata la Moscova in 1919. Cuvantul comunism a fost adoptat de Lenin si Trotki in scopul de a deosebi idealurile lor de intentiile mai putin pure, asa cum le vedeau ei, ale socialistilor si social democratilor europeni si, de asemenea, in scopul accentuarii afinitatii cu Comuna din Paris (1870), care dupa Marx, a implicat o atitudine autentica in directia sustinuta de ei. Cominternul, in principal in perioada dictaturii lui Stalin a dat un avant puternic folosirii conceptului comunism in toata lumea si, de aici incolo el a fost folosit adesea ca sinonim cu forma de guvernamant al carui principal autor a fost Lenin. Acest sistem de guvernamant avea un singur partid care conducea si care nu permitea o opozitie legala. Regimul comunist s-a instaurat prin import de revolutie intr-o serie de tari din Asia, America Latina, Africa. Spre deosebire de fascism rezultatul terorii nu a fost si nu este cunoscut. Numai in URSS se vehiculeaza cifra de cca 30 mil. victime umane. In Romania regimul instaurat de tancurile sovietice a insemnat printre altele lagare, puscarii, canale, abuzuri, biserici demolate, alegeri falsificate, raportari fictive, propaganda perversa etc.

Comunismul a insemnat cenzura, colectivism, politica centralista si centralizatoare, lider atotputernic, partid unic si inexistenta libertatilor individuale si colective desi erau inscrise in legea fundamentala.

Intrebari de verificare

Ce se intelege prin conceptul de comunism; dar prin cel de socialism?

Aratati evolutia istorica a ideologiei comuniste

In ce a constat politica comunismului de razboi?

In ce a constat politica NEP-ului?

Ce se intelege prin socialism de stat?

In ce a constat socialismul international; dar socialism intr-o singura tara?

Termeni

Socialism

Comunism

Socialism de stat

NEP

Comunism de razboi

Comunism utopic

Marxism

Leninism

Stalinism

Libertate

Economie centralizata

Economie planificata

Bibliografie selectiva:

Chagnollaud, Dominique, Dictionar al vietii politice si sociale, Ed. All, Bucuresti, 1999.

Marx, Karl si Engels, Friderich, Opere, vol.III, IV, XIX, Ed. Politica, Bucuresti, 1957, 1958, 1964;

Idem, Scrieri din tinerete, Ed. Politica, Bucuresti, 1968;

Tamas, Sergiu, Dictionar politic, Ed. Sansa, SRL, Bucuresti, 1996;

Dictionar de politica, Ed. Univers enciclopedic, Bucuresti, 2001;

Enciclopedia Blackwell, Ed. Humanitas, Bucuresti, 2000;