Romania: primul an in U.E. - conditii si perspective

Romania: primul an in U.E. - conditii si perspective

Uniunea Europeana este rezultatul eforturilor depuse incepand din anii 1950 de catre promotorii Europei Comunitare. Ea reprezinta cea mai avansata organizatie de integrare multilaterala, avand posibilitatea de actiune atat in domeniul economic, social si politic, cat si in domeniul drepturilor omului si al relatiilor externe ale celor 15 state membre.

"La 1 februarie 1995 a intrat in vigoare Acordul European ce instituia o asociere intre Romania, pe de o parte, si Comunitatile Europene si statele membre pe de alta parte. Prevederile acestui acord stipuleaza faptul ca Romania a devenit membru asociat si sunt puse bazele pentru viitoarea aderare, recunoscandu-se ca obiectivul final urmarit de tara noastra este de a deveni membru cu drepturi depline a Uniunii Europene si ca asocierea are ca scop sa ajute Romania sa realizeze acest deziderat."[1]

Romania a avut contacte si intelegeri cu Uniunea Europeana care au inceput in anul 1992 si s-au finalizat in acelasi an prin parafarea Acordului de la Bruxelles. Parlamentul Romaniei a ratificat Acordul European de asociere la Uniunea Europeana in 1993.

Asocierea Romaniei la Uniunea Europeana inseamna pe plan economic crearea unei zone de liber schimb, cooperarea economica si financiara, in sprijinul restructurarii economiei romanesti, iar in plan politic crearea unui cadru institutional pentru realizarea unui dialog politic permanent intre parti. In cadrul acordului sunt precizate o serie de principii care au in vedere:

stabilirea unei perioade de tranzitie de maximum 10 ani, impartita in doua etape, trecerea la cea de a doua facandu-se in urma examinarii Consiliului de asociere a aplicarii pana in acel moment a prevederilor Acordului;

asimetria in acordarea de catre parti a concesiilor concretizate prin faptul ca, in timp ce Uniunea isi va realiza angajamentul in prima etapa, Romania si-l va pune in aplicare in a doua etapa;

angajamentul partilor de a se abtine de la introducerea de reglementari care sa vina in contradictie cu prevederile Acordului pana la intrarea in vigoare;

disponibilitatea partilor ca pe perioada de tranzitie sa procedeze de comun acord, in functie de conjunctura existenta in sectoarele vizate, la reducerea periodica si analizarea concesiilor reciproce, inclusiv la accelerarea calendarului in aplicarea acestora.

Acordul European de asociere a Romaniei la Uniunea Europeana cuprinde prevederi pentru fiecare sector principal de activitate:

in domeniul schimburilor comerciale bilaterale se prevede crearea intre parti a unei zone de comert liber care se va concretiza prin eliminarea treptata a obstacolelor tarifare si netarifare existente in acest moment ibn relatiile comerciale dintre Romania si Uniunea Europeana. Acestea privesc produsele industriale, cu exceptia celor textile si siderurgice, dar si produsele agricole de baza (neprelucrate sau cu grad redus de prelucrare si prelucrate). Zona de comert liber va fi realizata in perioada de tranzitie de maximum 10 ani, in mod gradual. Perioada de tranzitie este asimetrica in ceea ce priveste ritmul reducerii si eliminarii taxelor de catre Romania, oferindu-se astfel tarii noastre o perioada mai lunga de timp pentru deschiderea pietei sale la importurile din Uniunea Europeana. Daca Uniunea Europeana se obliga sa elimine toate taxele vamale si ingradirile cantitative pana la sfarsitul primei etape a perioadei, Romania va face acest lucru la sfarsitul celei de-a doua etape. Pentru o serie de produse considerate sensibile, acordul cuprinde aranjamente speciale:

aderarea Romaniei la Uniunea Europeana necesita un cadru economic care sa fie comparabil cu functionarea Uniunii Europene si cu mecanismele comunitare. Ca urmare, s-a impus grabirea descentralizarii sectorului de stat si crearea unui puternic nucleu de intreprinderi mici si mijlocii, alinierea tuturor standardelor romanesti la normele comunitare, legarea cursului leului de Euro, precum si realizarea unei modificari de strucutra a populatiei ocupate in economie, pentru a ne apropia de nivelul tarilor din Uniunea Europeana (10% in agricultura, 30% in industrie si peste 60% in servicii). Romania va trebui sa aplice acele cai si mijloace care sa duca la relansarea puternica a productiei, la stimularea investitiilor, la cresterea competivitatii produselor, accelerarea procesului de reforma, la restructurare si privatizare, de modernizare in vederea asigurarii unei macrostabilizari durabile si eliminarii actualelor dezechilibre fundamentale din economie. Trebuie acordata mai multa atentie valorificarii si folosirii eficiente a potentialului competitiv si creativ al firmelor autohtone.

pe plan institutional, organismele centrale precum Banca Nationala, Curtea de Justitie etc, vor trebui sa aiba aceleasi atributii cu acelea din tarile comunitare;

in domeniul legislativ vor trebui adoptate acte normative cu caracter economic si pentru alte sectoare, prin consultarea obligatorie a legislatiei existente in Uniunea Europeana, fiecare proiect de lege adoptat trebuind sa cuprinda o precizare, potrivit careia legea este conforma cu legislatia comunitara.

"In cadrul cooperarii financiare dintre Romania si Uniunea Europeana, Romania va beneficia de asistenta financiara din partea Uniunii Europene, sub forma de donatii si imprumuturi, inclusiv imprumuturi de la Banca Europeana de Investitii, pentru accelerarea si sustinerea proiectului de transformare economica a tarii si pentru a sprijini reajustarea structurala. O destinatie importanta a imprumuturilor o reprezinta diminuarea consecintelor economice si sociale, a costurilor sociale ale tranzitiei la economia de piata."[2]

Asistenta finaciara va fi acoperita din doua surse: programul PHARE, in cadrul caruia fondurile alocate sunt nerambursabile potrivit Reglementarii Consiliului Uniunea Europeana; imprumuturile acordate de Banca Europeana de Investitii pana la expirarea valabilitatii acestora.

In Acord se stipuleaza faptul ca asistenta financiara din partea Uniunii Europene va fi evaluata periodic in functie de prioritatile stabilite, de capacitatea de absorbtie a economiei Romaniei, de posibilitatea de rambursare a creditelor, de progresul inregistrat pe linia economiei de piata si in ce priveste restructurarea economica. Pentru a se realiza o utilizare optima a acestor credite se va realiza o coordonare intre contributiile Uniunii Europene si cele din alte surse, cum ar fi: finantarea din partea statelor membre, alte tari din G-24, Fondul Monetar International, Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare si Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare.

"Acordarea creditelor in cadrul asistentei financiare se va face numai pe baza unor documentatii prezentate de Romania, din care sa rezulte oportunitatea, modul de derulare a investitiei, eficienta economica si efectele sociale defalcate pe diferite etape ale derularii investitiei."[3]

Toate aceste principii ale asocierii trebuie insa transpuse in practica in concordanta cu interesele nationale ale Romaniei. Asocierea si aderarea trebuie sa serveasca promovorii interesului national si dezvoltarii potentialului economic si patrimoniului cultural romanesc.

"Efectele integrarii Romaniei in Uniunea Europeana vor fi resimtite in perioada de aderare in domeniile politic, economic, administrativ juridic, precum si prin preluarea obligatiilor pe care le presupune calitatea de membru al Uniunii Europene."[4]

Scurta prezentare a cerintelor si exigentelor procesului de asociere si aderare a Romaniei la Uniunea Europeana demonstreaza complexitatea acestui proces, eforturile pe care tara noastra trebuie sa le faca pe drumul dezvoltarii democratiei si vietii economice pentru a atinge standardele vietii europene.

A trecut mai mult de un an de cand Romania a devenit membra U.E. (1 ianuarie 2007). In urma cu cateva luni, cetatenii romani au mers la urne pentru a-si vota reprezentantii in Parlamentul European, in cadrul primelor alegeri europene organizate in Romania. In februarie, Comisia a publicat un raport privind progresul Romaniei in procesul de reforma judiciara si de lupta anticoruptie, raport ce se incheie fara un verdict clar.

Care este situatia in Romania?

Pe 4 februarie, Comisia a publicat evaluarea sa privind progresul inregistrat de aceasta tara pana acum in procesul de reforma a sistemului judiciar si de lupta impotriva coruptiei la nivel inalt. In concluzie, Comisia isi exprima ingrijorarea cu privire la absenta, pana in prezent, a rezultatelor convingatoare in lupta impotriva coruptiei la nivel inalt in Romania.

Romania nu a facut multe progrese in primul an de la aderare. Este o realitate nefericita, dar este cazul sa ne raportam la realitate. Criza politica perpetua slabeste Romania in interior si afecteaza imaginea acesteia in exterior. Instabilitatea politica se reflecta si in plan economic si social. Romania are crestere economica de peste 5% pe an, dar nu exista o baza sustenabila in acest sens. Din punct de vedere social, se constata zlnic ca romanii isi pierd increderea in clasa politica ce domneste, din ce in ce mai mult, o stare de nervozitate, de agitatie generala.

O aderare de impact implica un plus de eficienta, coerenta, profesionalism si un nou elan, caracteristic inceputului de nou drum. In consecinta, nu se poate vorbi de un impact profund sau vizibil dupa aderare. Lucrurile sunt chiar aproape neschimbate, cu exceptia faptului ca oficialii romani trec mai des pe la Bruxelles. Trebuie sa se tina cont in acest sens de ceea ce s-a intamplat imediat dupa aderare: odata trecuta perioada in care autoritatile au fost active in reforme traind sub spectrul rapoartelor de tara, eforturile s-au minimizat si nu a mai existat vointa guvernamentala de a face progrese.

Aderarea Romaniei la Uniunea Europeana a adus si o serie de modificari la nivel fiscal. Intrarea in spatiul fiscal al Uniunii aduce implicatii importante la nivelul companiilor autohtone.

"Odata cu aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, sunt multe schimbari importante care au intervenit in sistemul fiscal, schimbari care influenteaza in mod esential desfasurarea vietii economice autohtone."[5]

Inainte de data aderarii, existau doua tabere in ceea ce priveste ritmul transformarilor. Pe de-o parte, cei care asteptau ca incepand cu 1 ianuarie 2007 sa se trezeasca intr-o alta tara, o membra U.E., acestia fiind visatorii-alarmisti, care garantau o aliniere instantanee la costurile occidentale (explozia preturilor la bunuri de consum, energie, imobiliare, etc.) si deteriorarea drastica a nivelului de trai si asa scazut al populatiei. Pe de alta parte, ceilalti, scepticii-asezati, care sustineau ca nimic spectaculos nu se va intampla, ca viata merge inainte ca si pana acum, iar schimbarile legislative impuse de aderare vor fi adoptate incet de un parlament preocupat de cu totul alte mize si implementtate in viata de zi cu zi si mai incet, de o societate care poarta inca pregnant povara mentalitatilor si administratiei de dinainte de 1990.

Acum ne aflam la mai bine de un an de la aderare si ne putem uita in urma sa vedem cine a avut dreptate. Desi perioada trecuta este destul de scurta pentru bilanturi, ca mai totdeauna in viata, putem spune ca ambele tabere au avut partea lor de adevar.

Avand in vedere ca societatea, in ansamblu, nu pare prea schimbata, ca din punct de vedere social sunt aceleasi probleme, ca din punct de vedere politic sunt aceleasi mize si aceleasi lupte, am putea spune ca suntem intr-o situatie destul de asemanatoare cu cea anterioara aderarii.

"Cu toate acestea, sunt domenii in care schimbarile sunt radicale si foarte importante, schimbari care au inceput sa-si faca efectul inca de la 1 ianuarie 2007. Acestea sunt domeniile care au impact direct asupra functionarii Romaniei intr-un cadru marit si reglementat, asa cum este cel al U.E. Iar dintre toate schimbarile, cele cu impactul cel mai semnificativ, poate au fost modificarile legislatiei fiscale. Strategia de integrare fiscala a Romaniei in ansamblul european a inceput din 2003, prin elaborarea celor doua coduri: Codul Fiscal si Codul de Procedura fiscala, amandoua de inspiratie europeana, elaborate dupa modele fixate de U.E. Neavand anterior o legislatie inchegata si coerenta, Romaniei nu i-a fost greu sa adopte cele doua coduri, fiind astfel, in mod paradoxal, inaintea unor tari europene in ceea ce priveste implementarea legislatiei fiscale. La momentul aderarii insa, fiscalitatea a fost unul din cele mai afectate domenii."[6]

Codul Vamal, singurul cod pe care legislativul reusise sa-l puna cap la cap in domeniul fiscal, a trebuit sa fie cu totul abandonat, de la 1 ianuarie 2007 Romania fiind parte a Uniunii vamale europene si adoptand astfel Codul Vamal european.

Din acest an, Romania este parte a unui sistem vamal mult mai vast, cu reguli comune care trebuiesc coroborate si aplicate strict, raportandu-se si fiind sub directa indrumare a organismelor de reglementare vamala cu sediul la Bruxelles. Practic, nu mai exista notiunea de import si export raportata la granitele Romaniei acest concept fiind extins la granitele U.E., iar ceea ce se tranzactioneaza in interiorul acestor granite, se considera achizitie/livrare intracomunitara.

La nivel teoretic, pagubele nu au fost prea mari, legislatia vamala europeana avand deja rodajul facut. Problemele au aparut - cum altfel - la aplicarea aceste noi legislatii. Nu este o surpriza sa aflam ca autoritatile vamale din Romania au fost nepregatite la data aderarii. Acesta este un fapt dinainte. Chiar implementarea legislatiei nationale era de multe ori facuta fara sa se aiba in vedere toate aspectele practice. Se stiu numeroase exemple in care modificari legislative se loveau de rutina functionarilor vamali sau de sistemul informatic neactualizat. Surpriza a fost sa se afle ca primele contacte cu autoritatile europene din domeniu s-au lovit de aceeasi lipsa de pregatire a asimilarii Romaniei in sistemul european.

"O marturisire a unui oficial dintr-una din tarile grupului celor 10 care au aderat la UE in 2004 a fost ca doar dupa aproximativ doi ani se poate spune ca mediul economic, aparatul functionaresc si populatia in ansamblu, au inceput sa inteleaga si sa aplice coerent si lucrativ regulile specifice aderarii."[7]

Intrand in familia europeana, Romania este nevoita sa aplice regulie specifice numai membrilor uniunii, cum este, de exemplu, tratamentul preferential la perceperea impozitului pe dividende retinut companiilor din spatiul comunitar care detin participantii la companii romanesti. Daca participatia este mai mare de 15% (iar incepand cu 2009, de 10%), atunci impozitul retinut este zero. Pentru companiile care nu sunt membre U.E., se aplica fie procentele prevazute in conventiile de evitare a dublei impuneri incheiate cu statele respective, fie legislatia interna, care prevede taxarea cu 16%.

"Prezenta tot mai multor campanii din spatiul european in Romania si a celor autohtone peste granita, duce la o atentie tot mai mare asupra preturilor de transfer si a conditiilor de desfasurare a tranzactiilor intragrup. Pana in acest moment, autoritatile fiscale au aratat putina aplecare catre acest subiect, din cauza scurtei perioade de dezvoltare a economiei liberale si a sistemului din Romania. Acum insa, odata cu intensificarea prezentelor straine in economia romaneasca si a prezentelor romanesti in alte sisteme economice, acest aspect devine important si va fi tratat ca atare. Codul de Procedura Fiscala prevede deja detinerea de studii, rapoarte si evidente specifice tranzactiilor intergrup."[8]

O alta taxa importanta, care a suferit schimbari inca din prima zi a aderarii, a fost taxa pe valoarea adaugata, careia a trebuit sa i se aplice mecanismul european in locul celui national. De fapt, actioneaza acelasi principiu ca si la taxele vamale: Romania nu mai este o entitate solitara in aplicarea acestei taxe, ci este membra a unei uniuni cu sistem armonizat.

Din perspectiva Codului Fiscal, doar de la inceputul acestui an se aplica directiva a VII-a europeana cu privire la TVA, tranzactiile intre membrii UE nemaifiind considerate externe, ca pana in 2006, ci ca achizitii/livrari intracomunitare.

Astfel, nu se percepe TVA la tranzactiile intre platitorii inregistrati in state- membre diferite, ci doar la tranzactiile interne ale statelor membre. De exemplu, un platitor de TVA din Romania, care realizeaza o achizitie comunitara cumparand bunuri/servicii de la un platitor de TVA inregistrat in alt stat membru, nu va plati taxa catre acesta, regula fiind aceea de a se certifica doar valabilitatea inregistrarii de platitor de TVA in statul membru respectiv. In momentul emiterii facturii, se prezinta emitentului certificatul de platitor de TVA, factura fiind intocmita fara a se percepe taxa pe valoarea adaugata.

In situatia in care entitatea care achizitioneaza bunuri/servicii nu este inregistrata ca platitor de TVA, atunci factura emisa va contine TVA, acea livrare/prestare fiind asimilata cu o vanzare catre un utilizator final.

"O alta implicare imediata, de ordin practic, cu impact benefic asupra activitatilor companiilor romanesti, este si faptul ca nu a mai fost prevazuta plata TVA la organele vamale, in situatia importului de bunuri. Acest lucru a creat o importanta resursa de numerar la dispozitia companiilor romanesti. Dublata de aprecierea constanta a monedei nationale, acesta a fost un element de crestere a productiei si a diminuarii costurilor de finantare."[9]

Este bine cunoscuta perplexitatea investitorilor straini, carora le venea greu sa inteleaga de ce trebuie sa plateasca TVA la importul de bunuri, TVA care era solicitat la rambursare in decontul aceleiasi luni (si importul de servicii a avut acelasi tratament pana in martie 2003, cans s-a aplicat aproximativ aceeasi procedura.

"Un alt beneficiu al aderarii Romaniei la U.E. din perspectiva fiscala, este acela al eliminarii unui anumit tip de birocratie greoaie, inutila si ineficienta, care era cultivata de autoritatile fiscale locale. Este vorba de intregul pachet de masuri si acte normative cu privire la facturile fiscale si modalitatile de lucru cu aceste documente."[10]

La finele anului 2006, se ajunsese la un manual impresionant in ceea ce priveste emiterea, transportul, evidenta si contabilizarea acestor documente, cu scopul controlului strict al TVA-ului. Dupa cum bine se stie, o factura fiscala trebuia sa contina un numar important de elemente de identificare ale ei insesi, precum si ale tuturor celor care se intersectau cu parcursul acestui document. Factura continea: serie, numar, date de identificare ale furnizorului, ale beneficiarului, ale persoanei care intocmea factura, ale persoanei careia ii era inmanata factura etc.

In opinia multora, efectul acestor masuri nu a fost decat inflorirea unui comert oficial legat de producerea acestor documente, precum si a unui comert neoficial, de producere a documentelor fiscale prin companii fantoma sau prin companii complet inactive, cu livrare la orice colt de strada. Rezultatul in materie de control este minim sau chiar inexistent.

Astfel, prin aplicarea directivei europene s-au impuscat insa doi iepuri deodata. In primul and s-a renuntat la birocratia specifica documentelor fiscale, prin renuntarea la acest tip de documente, iar, in al doilea rand, s-a transferat responsabilitatea declararii tranzactiilor cu TVA catre companii, ANAF punand la dispozitia companiilor, pe site-ul sau, lista contribuabililor inactivi.

Autoritatea fiscala scuteste astfel resurse de control imobilizate in urmarirea documentelor fiscale, iar companiile sunt direct interesate in declararea exacta a tranzactiilor cu TVA. De asemenea, tranzactiile intracomunitare intre platitorii de TVA sunt urmarite prin control incrucisat la nivelul U.E.. Este instituita astfel o procedura mai fireasca si, dupa cum spune practica europeana, mai eficienta.

In perspectiva imediata, se asteapta insa o noua schimbare majora a legislatiei privind TVA-ul, schimbare izvorata din insasi modificarea radicala a directivei a VII-a europene. In principal, modificarea asteptata se va referi la rasturnarea principiilor de taxare a serviciilor.

Ceea ce pana acum era regula de baza: "locul prestarii serviciilor este considerat a fi locul unde prestatorul este stabilit sau are un sediu fix de la care serviciile sunt efectuate"[11], va trece la exceptii, iar regula de baza va deveni cea in care locul prestarii va fi considerat. Aceasta modificare va implica o enumerare mult mai consistenta la sectiunea de exceptii.

Ca un punct marcat de autoritati in privinta prevederilor menite sa clarifice procedura fiscala in materie de control fiscal, s-a publicat modelul raportului de inspectie finala.

Desi acest document nu este spre uzul companiilor si nici nu are importanta majora in sirul de documente ce alcatuiesc corespondenta oficiala (acte administrativ-fiscale) dintre autoritatile fiscale si companii (raportul de inspectie fiind doar anexa la decizia de impunere), publicarea formei standard a acestuia a venit dintr-o nevoie de uniformizare, care nu face decat sa usureze atat munca inspectorilor fiscali cat si a responsabililor pe probleme de fiscalitate din companii.

Ca strategie pe termen mediu si lung, autoritatile din Romania au in vedere sa mareasca atractivitatea mediului economic prin pachete de masuri care includ si componente de reglementari fiscale. Sunt cunoscute subiecte deja vehiculate atat in presa, dar si in forurile legislative, cu referire la modificari ale Codului Fiscal.

Se insista pe modificarea TVA-ului la medicamente si alimente de baza. Adversarii acestei propuneri sustin insa ca o scadere a cotei de TVA nu se va reflecta obligatoriu si in pretul medicamentelor, ci se va transforma in profit pentru furnizori si intermediari.

O alta propunere vizeaza scaderea la 7% a procentului de dobanda deductibila la imprumuturile in valuta intre companii.

Nu in ultimul rand, se doreste, ba chiar s-au facut pasi concreti in privinta scutirii la plata a impozitului pe profitul reinvestit, scutire ce ar fi menita sa impulsioneze investitiile in mijloace de productie si dotari, in special la nivelul IMM-urilor.

Toate aceste modificari de natura fiscala trebuie sa se conformeze directivelor europene in domeniu, care fixeaza reguli si standarde ce trebuiesc aplicate la nivelul tuturor tarilor membre. La latitudinea guvernelor tarilor membre ramane, in principal, stabilirea cotelor taxelor percepute, in functie de echilibrul bugetar si de obiectivele fiecarui stat.

Concluzia este ca vor trece ani de la momentul aderarii pana cand vom avea un sistem fiscal oarecum functional in conextul comunitar si multi ani pana cand Romania va beneficia de un sistem fiscal articulat si stabil atat din punct de vedere administrativ, cat si al nevoilor contribuabilului. Pentru aceasta vor fi necesare profesionalizarea accentuata a corpului administrativ fiscal, reglementari stabile, ale caror principii clare nu se modifica permanent, dar si modificari ale mentalitatilor si comportamentului contribuabilului roman.

Bibliografie

1. Avram, Ion, Uniunea Europeana si aderarea Romaniei, Editura Sylvi, Bucuresti, 2001

2. Barbulescu, Gheorghe, Ion, Politicile extinderii, Editura Tritonic, Bucuresti, 2005

4. Serban, Radu, Romania in Uniunea Europeana, Editura Tribuna Economica, Bucuresti, 2007

3. Costea, Maria, Costea, Simion, Integrarea Romaniei in U.E. - Provocari si perspective, Institutul European, Bucuresti, 2007

5. *** Aderarea Romaniei la U.E., Editura C.H. Beck, Bucuresti, 2007