Constitutia Europeana: reflectii asupra unei perioade de reflectie

Constitutia Europeana: reflectii asupra unei perioade de reflectie

Proiectul european se afla astazi intr-o criza considerata fara precedent. Procesul de integrare europeana, al carui obiectiv originar a fost asigurarea pacii si prospetitatii in jumatatea vestica a continentului, s-a bazat multa vreme pe crearea si aprofundarea unor forme noi de cooperare tehnica si economica. Contextul si vointa politica au permis ulterior o evolutie progresiva de la interguvernamental spre integrat, cu dezvoltarea unei dimensiuni politice care sa transforme, in perspectiva, Uniunea Europeana intr-un actor global de prima forta. Dar, dupa o jumatate de secol de istorie ce poate fi considerata ,,o poveste de succes", UE este acum la rascruce.

Respingerea prin referendum de catre Franta si Olanda a Tratatului Constitutional a creat o situatie fara precedent in uniunea Europeana. Este evident ca avem de-a face cu un seism ce depaseste, ca amploare a aconsecintelor, granitele celor doua tari, profunzimea crizei depinzand de evolutiile din urmatoarele luni, corelate cu consecintele incapacitatii Consiliului European din 16-17 iunie 2005 de a adopta bugetul comunitar pentru perioada 2007 - 2013.

Cu o participare record de 70% in Franta si 63% in Olanda (in timp ce la alegerile pentru Parlamentul European din mai 2004 participarea a fost de doar 34%), din care voturile negative au reprezentat 54,6% si, respectiv, 61.7%, rezultatul referendumurilor din 29 mai si, respectiv, 1 iunie 2005 reprezinta incheierea etapei voluntariste si vizionare a constructiei comunitare, bazata pe vointa politica si entuziasm, imaginata de Jean Monnet si Robert Schuman la inceputul anilor50 ai secolului trecut. Nu este prima criza si probabil nici ultima, dar daca nu va exista vointa politica pentru a gestiona corect, ea poate deveni cea mai profunda sincopa in functionarea constructiei comunitare, cu consecinte pe termen lung asupra directiei de evolutie a procesului de unificare a continentului.

Pentru Franta, referendumul din 29 mai este a doua consultare de acest gen pierduta de autoritati, dupa cea din 1969 privind regionalizarea si reforma Senatului francez, care a determinat demisia generalului De Gaulle. La nivelul UE exista si alte precedente: Tratatul de la Maastricht a fost acceptat de catre francezi la limita, in referendumul din 1992, danezii si britanicii l-au ratificat dupa acceptarea unor clauze de opting out, Irlanda a acceptat Tratatul de la Nisa doar dupa al doilea referendum, in 2002. Este insa pentru prima data cand doua state fondatoare ale edificiului comunitar resping aprofundarea integrarii si tot prima data cand Franta se situeaza pe o pozitie divergenta de cea a Germaniei intr-un dosar european esential, punand in discutie credibilitatea cuplului franco-german. Analistii apreciaza ca efectele veto-ului francez vor fi de lunga durata si vor afecta forta politica a Parisului la nivelul deciziei europene.